ICCJ. Decizia nr. 849/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 849/2012

Dosar nr. 48852/3/2009

Şedinţa publică din 21 martie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 69 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen, a condamnat pe inculpatul V.A. (fiul lui I. şi P., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. C, sector 1, recidivist), la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiţionate faţă de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti şi a dispus executarea acesteia alăturat de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a aplicat aceluiaşi inculpat o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate faţă de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti şi a dispus executarea alăturată a acesteia cu pedeapsa stabilită în cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni săvârşite, astfel cum au rezultat acestea în urma aplicării disp. art. 83 C. pen., inculpatul având de executat în final o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei pronunţate reţinerea din data de 17 iunie 2008.

În baza art. 14 alin. (2) şi 346 C. proc. pen. a respins acţiunea civilă formulată în cauză de B.F. IFN SA.

În temeiul disp. art. 118 lit. b), c) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a bunurilor ridicate de organele de poliţie şi depuse la camera de corpuri delicte conform dovezilor, cu excepţia următoarelor bunuri: două stopuri auto, două proiectoare auto, patru jante auto marca A. pentru auto B., 1 TV LCD marca S., 1 maşinuţă DVD Player cu telecomandă, ce urmează a fi restituite inculpatului, conform art. 109 alin. (4) C. proc. pen., constatând că nu au legătură cu cauza.

În temeiul disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 1000 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale.

S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti emis la data de 09 decembrie 2009 în Dosarul nr. 177/P/2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului V.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. Pen.

În fapt s-a reţinut că în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008, inculpatul V.A. a efectuat mai multe tranzacţii frauduloase prin intermediul site-urilor aparţinând comercianţilor SC P.M. SRL, SC N.L. SRL şi G., precum şi altor comercianţi străini, ce au în obiectul lor de activitate şi comerţul electronic cu decontare prin B., cauzându-se un prejudiciu total de 19.421,60 lei RON.

Situaţia de fapt expusă în actul de sesizare se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: sesizare B. SA; declaraţii învinuiţi; declaraţii martori; procese-verbale de percheziţii (domiciliare, informatice, corporale); documente bancare ; dovezi de depunere la camera de corpuri delicte.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost ascultat inculpatul V.A. (declaraţia fiind consemnată şi ataşată dosarului de instanţă), care şi-a menţinut susţinerile făcute pe parcursul urmăririi penale, în sensul că a efectuat comenzile on-line la rugămintea unui prieten pe nume C.A.A., acesta fiind cel care îi furniza datele privitoare la bunurile ce urmau a fi achiziţionate, societăţile vizate, precum şi datele conturilor.

Inculpatul a arătat că a fost de bună-credinţă şi că a crezut că respectivele tranzacţii sunt legale, folosind numele său real, CNP-ul, e-mail-ul şi numărul de telefon personal.

Referitor la cardul B.P. a arătat că a fost de fapt o glumă, fără a urmări folosirea respectivului card. A precizat că era un card ce îi aparţinea şi care era expirat, pe care C. sau un alt prieten l-a copiat, fără a exista posibilitatea de a fi folosit.

Au fost, de asemenea, ascultaţi martorii din lucrări: C.A., C.C.C., L.N., G.W. şi D.D.L., care şi-au menţinut în totalitate declaraţiile făcute în faza de urmărire penală.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele :

În luna ianuarie 2008, lucrători din cadrul B. Departamentul fraude au sesizat organele de poliţie din cadrul B.C.C.O Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 şi art. 215 alin. (1) - (3) din C. pen., comunicând o listă cu mai multe tranzacţii frauduloase, constând în achiziţionarea de bunuri prin intermediul magazinelor virtuale p. şi s., pentru plata cărora s-au folosit numere de carduri emise de bănci din străinătate, care, introduse la plată, au fost refuzate, fiind utilizate în mod fraudulos.

Din verificarea numerelor de telefon de la care s-au efectuat comenzile s-a constatat că acestea aparţin numiţilor V.A. şi G.W.

Astfel, prin rezoluţia din data de 12 iunie 2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a confirmat începerea urmăririi penale faţă de numiţii V.A. şi G.W. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, respectiv art. 20 C. pen. rap. la art. 27 din Legea nr. 365/2002.

De asemenea, verificându-se IP-ul nr. aaa, aparţinând calculatorului de unde s-au efectuat comenzile on-line, folosindu-se numere de carduri, s-a constatat că acesta aparţine numitei P.P. cu domiciliul în Bucureşti, Calea G., sector 1, adresă la care domiciliază şi numitul V.A.

Din datele puse la dispoziţie de B. Finance a reieşit că în data de 28 decembrie 2007, a fost emisă factura fiscală cu nr. bbb de către SC N.L. SRL pe numele inculpatului V.A., în sumă de 5101.98 RON pentru un LCD K. şi o cameră foto D., plata fiind efectuată prin intermediul cardului, iar adresa de livrare a bunurilor fiind Bucureşti, Calea G.

Totodată, conform declaraţiilor martorului C.C.C., asociat unic al SC P.M. SRL, în zilele de 19 decembrie 2007, respectiv 20 decembrie 2007, a livrat două comenzi constând în parfumuri către inculpatul V.A., ce au fost solicitate on-line, plătite cu cardul şi pe care învinuitul le-a primit personal la adresa de domiciliu din Bucureşti, Calea G., sector 1. În continuarea declaraţiei numitul C.C. a arătat că în luna ianuarie a anului 2008 a fost contactat de către reprezentanţii B., spre a i se comunica faptul că tranzacţiile efectuate de către inculpatul V.A. prin intermediul site-ului P. aparţinând SC P.M. SRL, au fost efectuate cu numere de carduri folosite fără acordul titularului, fiind astfel obligat să returneze spre B. sumele de bani reprezentând cele două comenzi, în valoare de 610.54 RON.

Comerciantul G.E. a comunicat organelor de urmărire penală că inculpatul V.A. a efectuat în perioada noiembrie 2007 - iunie 2008, un număr de 33 de comenzi on-line atât către această societate, cât şi către parteneri ai acesteia, din care 25 au fost autorizate de către băncile emitente ale cardurilor folosite, iar 8 au fost respinse pe motiv de fonduri insuficiente, tranzacţie refuzată, card furat, etc.

În data de 17 iunie 2008, în urma informaţiilor comunicate de către S., care urma să livreze, conform unei comenzi on-line, un DVD D. către inculpatul V.A., la adresa de domiciliu a acestuia, lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bucureşti au efectuat o percheziţie domiciliară în baza autorizaţiei din 13 iunie 2008 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la imobilul situat în Bucureşti, Calea G., sector 1.

În urma acţiunii desfăşurate de către organele de poliţie, la adresa sus-menţionată a fost găsită numita C.A., bunica inculpatului V.A. De asemenea, cu această ocazie au fost descoperite şi ridicate mai multe componente de calculator, conform procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 17 iunie 2008.

În data de 17 iunie 2008 inculpatul V.A. nu a fost găsit la adresa de domiciliu, acesta fiind depistat în trafic, iar în urma controlului corporal efectuat asupra sa, au fost găsite mai multe bunuri, printre care 2 carduri BCR pe numele său, un card multibonus, o cartelă PVC ce avea lipită pe o parte un abţibild cu emblema Mastercard. În urma verificării cardurilor găsite asupra învinuitului V.A. a rezultat că toate sunt autentice, cu excepţia unei cartele PVC ce are lipită pe o parte un abţibild cu emblema Mastercard, iar pe cealaltă parte are o bandă neagră, care a fost falsificată şi care are inscripţionate informaţii bancare.

Prin Încheierea nr. 17605/299/2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 08 octombrie 2008, în cauză a fost autorizată efectuarea unei percheziţii informatice asupra sistemelor informatice şi suporturilor de stocare a datelor informatice, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 17 iunie 2008, la domiciliul inculpatului V.A., rezultatul acesteia fiind consemnat în procesul-verbal din data de 16 octombrie 2008.

Inculpatul V.A. a recunoscut că a efectuat comenzile on-line în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2009, susţinând însă că acestea au fost făcute la rugămintea unui prieten, un anume C.A.A., care i-a trimis în acest sens un SMS în care îi indica un număr de card, împreună cu data expirării şi codul de siguranţă al acestuia. De asemenea, a arătat că în luna decembrie 2007 învinuitul a primit mai multe numere de carduri de la această persoană, cu care a efectuat comenzi on-line printre care şi parfumuri. A mai menţionat că a făcut comenzile de la calculatorul său de acasă şi că a comunicat seria de buletin ca fiind a lui C.A., însă ca persoană care a efectuat tranzacţiile a fost trecut martorul G.W.

Apărările inculpatului sunt infirmate de probele administrate în cauză, care dovedesc nesinceritatea susţinerilor acestuia.

Astfel, în cauză s-au efectuat cercetări la Centrul Naţional de Administrarea Bazelor de Date Privind Evidenţa Persoanelor, însă nu s-a reuşit identificarea numitului C.A.A. sau stabilirea vreunei date de stare civilă.

De asemenea, în urma verificării cartelei SIM C. cu nr. 0001 aparţinând inculpatului V.A., a rezultat că, în data de 15 iunie 2008 acesta a primit un SMS de la numărul de telefon 0002 cu următorul mesaj : "5266247749099730 pe faţă 755 pe spate valabilă 0610". Acest număr de card a fost verificat la băncile comerciale din România şi a rezultat că nu a fost folosit în reţeaua acestora.

Se poate constata astfel că, inculpatului i s-a dat posibilitatea de a combate probele, însă această atitudine prin care se exprimă dezacordul faţă de conţinutul unei probe nu trebuie să se mărginească la simpla negare a faptelor sau împrejurărilor ce rezultă din probe, ci presupune administrarea de probe contrare. Sub acest aspect, s-a stabilit de mult regula că cel ce afirmă este obligat să dovedească afirmaţia făcută ("eius probatio qui dicit, non qui negat").

Or, simpla afirmaţie a inculpatului în sensul existenţei unei alte persoane care i-ar fi furnizat datele folosite la efectuarea tranzacţiilor, nesusţinută în mod veridic de nici o probă, trebuie interpretată ca o încercare a acestuia de a înlătura răspunderea sa penală, cu relevanţă numai în ceea ce priveşte atitudinea sa pe parcursul procesului penal, ca un criteriu ce trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.

Din moment ce, din ansamblul probelor administrate rezultă că inculpatul este autorul tranzacţiilor frauduloase pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, împrejurarea că acesta susţine că a acţionat cu bună-credinţă nu poate infirma concluzia referitoare la vinovăţia sa; astfel ar însemna, pe de o parte, să se ignore probele existente, iar pe de altă parte, să se acorde, de principiu, declaraţiilor acestuia, o valoare probantă prestabilită, determinantă pentru reţinerea vinovăţiei ori nevinovăţiei, ceea ce desigur este inadmisibil în raport şi cu disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

În opinia instanţei, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, inculpatul şi-a reprezentat acţiunile comise, modul de înfăptuire, având reprezentarea rezultatului socialmente periculos la care conduc faptele sale şi în aceste condiţii el urmărind producerea acestui rezultat, fiind astfel realizată cerinţa formei de vinovăţie impusă de lege (intenţie, respectiv intenţie directă în speţa de faţă).

Ca atare, instanţa apreciază ca fiind pe deplin dovedite, atât existenţa faptelor, cât şi a vinovăţiei inculpatului V.A. în săvârşirea acestora, constatând sub aspectul încadrării juridice că fapta inculpatului de a efectua în mod fraudulos tranzacţii bancare cu carduri false sau fără a avea acordul titularilor acestora întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, iar fapta acestuia de a falsifica o cartelă PVC prin aplicarea unui abţibild Mastercard, pe cele ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege.

Privitor la prima infracţiune, este cunoscut (în mod evident şi de către inculpat) că cele mai multe operaţiuni financiare frauduloase au loc pe internet.

Poşta electronică şi internetul sunt printre principalele căi de fraudare a comercianţilor care vând şi transportă produse, beneficiind de facilităţile oferite de comerţul electronic (on-line). Termenul folosit în industria de profil, pentru comenzi de tip catalog ori alte tranzacţii similare, este CNP - Card Not Present, ceea ce înseamnă că nu este necesară inspectarea fizică a instrumentului de plată electronică.

În aceste condiţii, comerciantul se bazează exclusiv pe informaţiile furnizate de deţinătorul cardului (ori de persoana care pretinde că este deţinătorul cardului) prin intermediul telefonului, poştei electronice sau a formularelor on-line de pe website-uri.

Pentru comerciant este dificil de verificat dacă deţinătorul de card autorizează în mod legal tranzacţia. În plus, este bine ştiut faptul că tranzacţiile electronice de valoare mică nu sunt supuse în mod automat verificărilor şi există şanse foarte mici să fie ulterior investigate de către instituţia bancară ori de către comerciantul acceptant.

În ceea ce priveşte cea de a doua infracţiune, instanţa reţine că este considerat a fi un card de credit contrafăcut orice instrument care este produs în mod ilegal şi embosat, encodat şi/sau căruia îi sunt atribuite elemente specifice aparţinând unui card de credit, cu intenţia de a copia un card de credit acceptat într-un program de plăţi cu cardul. Deci, prin contrafacere se înţelege confecţionarea, producerea sau imitarea unui instrument de plată electronică. Nu are relevanţă dacă imitaţia este desăvârşită sau neizbutită, fiind suficient să poată circula şi interacţiona cu sistemele informatice vizate.

Or, respectiva cartelă PVC avea pe o parte un abţibild cu inscripţia B. Bank şi în urma citirii cu ajutorul unui cititor electronic a datelor conţinute pe banda magnetică a rezultat că aceasta prezintă date de tip bancar, fiind un card emis de B.P. SA Bucharest România.

Rezultă aşadar că acest fals imită instrumentele electronice de plată aflate pe piaţă în condiţiile Regulamentului BNR nr. 6 din 2006, respectând în acelaşi timp şi condiţiile de valabilitate, ceea ce face să fie realizat elementul material al infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

Tot sub aspectul încadrării juridice, instanţa va avea în vedere şi datele ce rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului, în sensul că acesta a fost anterior condamnat prin Sentinţa penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 81 - 82 C. pen.

În raport de această condamnare, instanţa constată incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., faptele deduse judecăţii fiind săvârşite în stare de recidivă mare postcondamnatorie, respectiv în interiorul termenului de încercare stabilit conform art. 82 C. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 83 C. Pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile comise de către inculpat, instanţa va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât aceste pedepse să fie în deplină concordanţă atât cu gradul de pericol social generic şi concret al faptelor comise, cât şi cu trăsăturile specifice persoanei inculpatului.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel partea civilă SC B. Finance IFN SA, care a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile având în vedere că a suferit un prejudiciu material constând în sumele de bani obţinute de inculpat, pe care a trebuit să le achite clienţilor săi, cei direct păgubiţi prin activitatea infracţională a inculpatului, arătând că acest prejudiciu este rezultatul direct al infracţiunii, motivele pe larg ale apelului fiind depuse în scris la dosarul cauzei, şi inculpatul V.A., care a invocat de asemenea nelegalitatea sentinţei sub aspectul laturii penale, solicitând achitarea sa deoarece nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor, menţionând că operaţiunile frauduloase nu s-au realizat de pe calculatorul său, vinovată de producerea prejudiciilor fiind banca, care a dispus achitarea unor sume de bani pentru tranzacţii nefinalizate, ci în curs de operare.

Analizând actele dosarului şi sentinţa penală apelată prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de drept şi de fapt, în conformitate cu disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea reţine următoarele:

Instanţa de fond a analizat probele administrate în cauză şi a reţinut în mod corect atât situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat, (cu amendamentul la care Curtea va face referire ulterior cu privire la infracţiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002) din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţelor de fond şi apel, rezultând că în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008, inculpatul V.A. a efectuat mai multe tranzacţii frauduloase prin intermediul site-urilor aparţinând comercianţilor SC SC P.M. SRL, SC N.L. SRL şi G., precum şi altor comercianţi străini, ce au în obiectul lor de activitate şi comerţul electronic cu decontare prin B., cauzându-se un prejudiciu total de 19.421,60 lei RON, fapte care întrunesc atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Această situaţie de fapt rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, al cercetării judecătoreşti în faţa instanţelor de fond şi apel, respectiv sesizarea B. SA, declaraţiile martorilor C.A., C.C.C., L.N., G.W. şi D.D.L., procese-verbale de percheziţii (domiciliare, informatice, corporale); documente bancare şi toate înscrisurile depuse de partea vătămată.

Curtea constată că inculpatul a declarat în motivele de apel şi în susţinerea acestora că de fapt nu este persoana care a efectuat tranzacţiile frauduloase ci că acele tranzacţii au fost efectuate de la un alt calculator, cu un alt IP, dat fiind că la momentele la care se pretinde că s-ar fi efectuat acele tranzacţii se afla fizic la serviciu, aşadar într-un alt loc decât cel în care se afla calculatorul său.

Curtea reţine că atitudinea inculpatului este consecventă în sensul susţinerii nevinovăţiei însă apărările sale s-au modificat substanţial faţă de cele învederate instanţei de fond, de această dată inculpatul susţinând că de fapt nu a efectuat el acele comenzi, acestea nefiind efectuate de la calculatorul său, aspecte pe care Curtea nu le poate reţine faţă de probatoriul administrat, reţinând că anterior, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond acesta a recunoscut că a efectuat tranzacţiile frauduloase dar că nu a avut reprezentarea caracterului penal al faptelor sau că a avut încredere într-un amic al său, care îi furniza datele cardurilor, despre care inculpatul a crezut astfel că sunt reale şi că există acordul titularilor de a fi folosite.

Curtea reţine astfel că în urma sesizării depuse de către B. Departamentul Fraude referitoare la achiziţionarea de bunuri prin intermediul magazinelor virtuale p. şi s., la plata cărora s-au folosit carduri emise de bănci din străinătate refuzate la plată, s-a constatat că numerele de telefon utilizate la aceste achiziţii aparţin inculpatului şi martorului G.W. iar IP-ul calculatorului de unde s-au efectuat comenzile on-line cu nr. aaa şi aparţine P.P. cu domiciliul în Bucureşti, Calea G., sector 1, adresă la care domiciliază şi inculpatul. Curtea reţine de asemenea, din înscrisurile depuse la dosar de partea civilă dar şi de către societăţile care au executat comenzile primite on-line, respectiv SC N.L. SRL, SC P.M. SRL, P. şi G. că facturile fiscale au fost emise pe numele inculpatului iar adresa de expediere a obiectelor achiziţionate a fost aceea la care domicilia inculpatul, reprezentaţii acestora declarând că au fost contactaţi la scurt timp după procesarea datelor de către banca comercială B., aceasta aducându-le la cunoştinţă că plăţile au fost efectuate cu carduri false, în mod fraudulos, verificările ulterioare stabilind că toate aceste tranzacţii frauduloase au fost efectuate de pe calculatorul folosit de inculpat, identificat la domiciliul acestuia, percheziţiile domiciliară şi informatică, respectiv procesele-verbale, necontestate de inculpat, încheiate da organele judiciare cu privire la informaţiile din calculatorul ridicat de la domiciliul inculpatului, utilizat de acesta, atestând acestea împrejurări.

Astfel, Curtea reţine din aceste procese-verbale că pe hard-diskurile identificate s-a constatat existenţa unor fişiere tip pagină de internet rezultate în urma accesării adreselor de poştă electronică "a." şi "e.", fişiere de acelaşi tip ce conţin informaţii cu privire la mijloacele de plată electronică, cu nume şi prenume titular, fişiere tip text în conţinutul cărora au fost identificate informaţii privind mijloace de plată electronică, nume de utilizator, parole de acces pentru conturi de eBay,adrese de IP, liste cu adrese de poştă electronică, date de identificare ale unui cont ePassporte cu datele "V.A. Calea G. şi numărul cărţii de credit 4..., la percheziţia domiciliară fiind ridicată şi cartea de credit PVC cu banda magnetică pe faţa căreia sunt înscrise B. BANK Mastercard, cu privire la această cartelă rezultând că a fost falsificată, banca emitentă confirmând inexistenţa unei asemenea cartele valabile, deşi informaţiile bancare inscripţionate încercau să ateste validitatea acesteia.

În raport de aceste probe administrate, Curtea apreciază că vinovăţia inculpatului a fost dovedită, susţinerile acestuia din faţa instanţei de fond fiind înlăturate în mod întemeiat, Curtea apreciind că s-a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor privind valoarea probantă a declaraţiei inculpatului în procesul penal, care potrivit art. 69 C. proc. pen. se reţine doar în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. În mod corect instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului care a arătat că a efectuat comenzile on-line la rugămintea unui prieten, C.A.A., care i-a trimis în acest sens un SMS în care îi indica un număr de card, împreună cu data expirării şi codul de siguranţă al acestuia şi de la care a primit mai multe numere de carduri, cu care a efectuat comenzi on-line faţă de adresa emisă de Centrul Naţional de Administrarea Bazelor de Date Privind Evidenţa Persoanelor, care atestă că nu a putut fi identificată vreo persoană cu acele date, inculpatul admiţând aşadar că acele comenzi au fost efectuate de la calculatorul al cărui unic utilizator era în acea perioadă, încercând doar să transfere vinovăţia asupra unor alte persoane, despre a căror existenţă însă nu a putut da relaţii, fiind aşadar cu atât mai puţin posibil să dovedească vinovăţia unor astfel de persoane.

Probele administrate dovedesc că inculpatul este autorul tranzacţiilor frauduloase pentru care s-a dispus condamnarea, Curtea arătând că în mod justificat Tribunalul a reţinut că inculpatul a avut reprezentarea atât a acţiunilor cât şi a rezultatului socialmente periculos, rezultat pe care l-a urmărit.

Aşa cum acesta nu a probat lipsa de temeinicie a acuzaţiei în faţa instanţei de fond, nu a putut proba nici cele susţinute în faţa instanţei de apel. Deşi Curtea a încuviinţat acestuia probele solicitate în sensul dovedirii susţinerilor, inculpatul nu a putut administra probele încuviinţate, astfel încât, limitându-se la a susţine netemeinicia acuzaţiilor fără a dovedi contrariul, fără a dovedi cele susţinute, Curtea constată că vinovăţia sa a fost dovedită faţă de toate probele administrate la care s-a făcut referire anterior, motiv pentru care va respinge apelul acestuia ca nefondat în baza art. 379 punctul 1 lit. b) C. proc. pen.

Curtea apreciază că sentinţa instanţei de fond este nelegală sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 în sensul nereţinerii caracterului continuat al infracţiunii, în raport de împrejurarea săvârşirii actelor materiale de folosire a cardurilor fără consimţământul persoanelor autorizate la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nelegalitate pe care însă constată că nu o poate îndrepta în calea de atac a părţii vătămate, care a criticat hotărârea exclusiv sub aspectul laturii civile, menţionând chiar explicit în motivele de apel că solicită menţinerea sentinţei sub aspectul laturii penale, iar în apelul inculpatului este evident că nu se poate determina acestuia o situaţie mai grea decât aceea reţinută de instanţa de fond, apelul acestuia vizând latura penală, dar în sensul menţionat.

Curtea constată că apelul inculpatului a vizat exclusiv nevinovăţia sa, nefiind formulate concluzii în subsidiar sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, Curtea reţinând însă - faţă de caracterul integral devolutiv al apelului - că instanţa de fond a aplicat în mod corect criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând eficienţă tuturor, inclusiv circumstanţelor personale şi reale ale făptuitorului, respectiv faptei, pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute reflectând gradul de pericol social concret, instanţa ţinând totodată seama de starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. faţă de condamnarea anterioară a inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

Curtea reţine astfel că pedepsele aplicate sunt în măsură să asigure rolul preventiv educativ şi funcţiile pedepsei, atât ca măsură de constrângere cât şi ca mijloc de reeducare şi constată că pedeapsa rezultantă aplicată într-un cuantum de 5 ani şi 6 luni, la care s-a ajuns prin aplicarea în mod corect a disp. art. 83 C. pen. faţă de ambele fapte deduse judecăţii şi cumularea pedepsei anterioare de 1 an şi 6 luni închisoare la pedepsele stabilite prin prezenta nu poate fi executată decât în regim de detenţie faţă de disp. art. 83 C. pen. şi reţinând şi decizia dată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte motivul de apel invocat de partea civilă sub aspectul laturii civile care viza obligarea inculpatului la plata sumelor de bani fraudulos însuşite, Curtea constată că acesta este întemeiat, susţinerile instanţei de fond sub aspectul neacordării despăgubirilor faţă de împrejurarea că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul sunt unele de pericol şi nu de rezultat neputând fi reţinute.

Curtea constată astfel că B. a creditat toate conturile persoanelor ale căror carduri emise de această bancă au fost utilizate fraudulos de către inculpat prin săvârşirea infracţiunilor, indiferent de site-ul folosit şi de intermediar, astfel încât se reţine că singura parte prejudiciată a fost banca, aceasta acoperind toate sumele cu care conturile au fost debitate prin fapta inculpatului, sens în care, Curtea apreciază ca fiind dovedite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie de inculpat şi care a cauzat pagube în patrimoniul părţii vătămate.

Susţinerile instanţei de fond în sensul că nu pot fi acordate despăgubiri civile în cadrul acestui proces penal dat fiind că infracţiunile nu sunt de prejudiciu şi că pentru infracţiunea de înşelăciune, singura infracţiune de prejudiciu, cauza s-a disjuns sunt pe de o parte eronate, căci din modul de sancţionare al infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, falsificarea unui instrument de plată electronică şi respectiv efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 11, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului instrumentului respectiv nu rezultă că prin acestea nu s-ar putea crea prejudicii, infracţiunea sancţionată de art. 27 fiind chiar prin definiţie pasibilă de generarea de prejudicii materiale de vreme ce impune folosirea de instrumente de plată, căci orice plată presupune, dacă este efectuată neautorizat de titularul contului, crearea unui prejudiciu material direct, concret şi efectiv în patrimoniul titularului contului, Curtea apreciind că interpretarea instanţei de fond este eronată.

În altă ordine de idei, chiar în măsura în care am fi apreciat că cel puţin această din urmă infracţiune la care Curtea a făcut referire nu ar fi determinat un prejudiciu şi nici vreo altă infracţiune pentru care inculpatul ar fi condamnat nu ar fi fost una de prejudiciu - în sensul reţinut de instanţa de fond, adică al referirii prin definiţia infracţiunii la o pagubă materială - dacă partea vătămată prin infracţiunile săvârşite de inculpat ar fi dovedit că activitatea efectuată de acesta a fost de natură şi a creat o pagubă - se impune acordarea de despăgubiri dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în acea cauză. Cu alte cuvinte, chiar dacă o infracţiune nu face referire în conţinutul său constitutiv la producerea unei pagube, poate determina totuşi astfel de pagube în patrimoniile părţilor vătămate prin activitatea infracţională a inculpatului şi în măsura îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 998 - 999 C. civ. pot fi acordate despăgubiri, Curtea reamintind că aceste despăgubiri pot fi acordate chiar dacă fapta ilicită nu are un caracter penal.

Aşa fiind, reţinând dovedirea de către partea vătămată a cuantumului prejudiciului material suferit în urma activităţii infracţionale a inculpatului, Curtea va admite apelul acesteia conform art. 379 punctul 2 lit. a) C. proc. pen. şi va dispune admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpatului la plata sumei de 19.421,60 RON către aceasta.

Faţă de aceste considerente, Curtea va respinge apelul inculpatului ca nefondat şi va admite apelul părţii civile, potrivit celor anterior arătate, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apelul părţii civile vor rămâne în sarcina statului şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 276/A din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a admis apelul declarat de partea civilă SC B. FINANCE IFN SA împotriva sentinţei penale nr. 69 din 01 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 48852/3/2009.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând:

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC B. FINANCE IFN SA şi a obligat pe inculpatul V.A. la plata sumei de 19.421,60 RON către aceasta.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul exercitat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1050 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apelul părţii civile au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul V.A., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea acesteia şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică invocat ce va fi examinat în tiparul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 din 2 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă declarat de inculpatul V.A. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, cu titlu de premiză, se reţine că ambele instanţe de fond şi de apel, printr-un examen complet şi convingător al mijloacelor de probă administrate în cauză, au reţinut corect situaţia de fapt imputată în sarcina inculpatului V.A., constând în esenţă în aceea că în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008, inculpatul V.A. a efectuat mai multe tranzacţii frauduloase prin intermediul site-urilor aparţinând comercianţilor SC P.M. SRL, SC N.L. SRL şi G., precum şi altor comercianţi străini, ce au în obiectul lor de activitate şi comerţul electronic cu decontare prin B., cauzându-se un prejudiciu total de 19.421,60 lei RON, situaţie rezultând din administrarea următoarelor mijloace de probă: sesizare B. SA; declaraţii martori; procese-verbale de percheziţii (domiciliare, informatice, corporale); documente bancare; dovezi de depunere la camera de corpuri delicte toate coroborate cu declaraţiile inculpatului recurent nominalizat.

Analizând mijloacele de probă mai sus-descrise, se reţine că în luna ianuarie 2008, lucrători din cadrul B. Departamentul Fraude au sesizat organele de poliţie din cadrul B.C.C.O Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 şi art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., comunicând o listă cu mai multei tranzacţii frauduloase, constând în achiziţionarea de bunuri prin intermediul magazinelor virtuale p. şi s., pentru plata cărora s-au folosit numere de carduri emise de bănci din străinătate, care, introduse la plată, au fost refuzate, fiind utilizate în mod fraudulos.

Din verificarea numerelor de telefon de la care s-au efectuat comenzile s-a constatat că acestea aparţin numiţilor V.A. şi G.W.

Astfel, prin Rezoluţia nr. 8193/P/2008 din data de 12 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a confirmat începerea urmăririi penale faţă de numiţii V.A. şi G.W. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, respectiv art. 20 C. pen. rap. la art. 27 din Legea nr. 365/2002.

Totodată, conform declaraţiilor martorului C.C.C., asociat unic al SC P.M. SRL, în zilele de 19 decembrie 2007, respectiv 20 decembrie 2007, a livrat două comenzi constând în parfumuri către inculpatul V.A., ce au fost solicitate on-line, plătite cu cardul şi pe care învinuitul le-a primit personal la adresa de domiciliu din Bucureşti, Calea G., sector 1. în continuarea declaraţiei numitul C.C. a arătat că în luna ianuarie a anului 2008 a fost contactat de către reprezentanţii B., spre a i se comunica faptul că tranzacţiile efectuate de către inculpatul V.A. prin intermediul site-ului P. aparţinând SC P.M. SRL, au fost efectuate cu numere de carduri folosite fără acordul titularului, fiind astfel obligat să returneze spre B. sumele de bani reprezentând cele două comenzi, în valoare de 610.54 RON.

Prin încheierea nr. 17605/299/2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 08 octombrie 2008, în cauză a fost autorizată efectuarea unei percheziţii informatice asupra sistemelor informatice şi suporturilor de stocare a datelor informatice, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 17 iunie 2008, la domiciliul inculpatului V.A., rezultatul acesteia fiind consemnat în procesul-verbal din data de 16 octombrie 2008.

Apărările inculpatului sunt infirmate de probele administrate în cauză, care dovedesc nesinceritatea susţinerilor acestuia.

De asemenea, în urma verificării cartelei SIM C. cu nr. 0001 aparţinând inculpatului V.A., a rezultat că, în data de 15 iunie 2008 acesta a primit un SMS de la numărul de telefon 0002 cu următorul mesaj: "5266247749099730 pe faţă 755 pe spate valabilă 0610". Acest număr de card a fost verificat la băncile comerciale din România şi a rezultat că nu a fost folosit în reţeaua acestora.

În mod legal şi temeinic a fost respins de către instanţa de apel prin decizia recurată, apelul declarat de inculpatul V.A., care a susţinut că nu este persoana care a efectuat tranzacţiile frauduloase ci că acele tranzacţii au fost efectuate de la un alt calculator, cu un alt IP, dat fiind că la momentele la care se pretinde că s-ar fi efectuat acele tranzacţii se afla fizic la serviciu, aşadar într-un alt loc decât cel în care se afla calculatorul său.

Or, susţinerile recurentului-inculpat V.A. sunt înfrânte fără echivoc de toate probele administrate în cauză, reţinându-se că în urma sesizării depuse de către B. Departamentul Fraude referitoare la achiziţionarea de bunuri prin intermediul magazinelor virtuale p. şi s., la plata cărora s-au folosit carduri emise de bănci din străinătate refuzate la plată, s-a constatat că numerele de telefon utilizate la aceste achiziţii aparţin inculpatului şi martorului G.W. iar IP-ul calculatorului de unde s-au efectuat comenzile on-line are nr. aaa şi aparţine P.P. cu domiciliul în Bucureşti, Calea G., sector 1, adresă la care domiciliază şi inculpatul. Curtea reţine de asemenea, din înscrisurile depuse la dosar de partea civilă dar şi de către societăţile care au executat comenzile primite on-line, respectiv SC N.L. SRL, SC P.M. SRL, P. şi G. că facturile fiscale au fost emise pe numele inculpatului iar adresa de expediere a obiectelor achiziţionate a fost aceea la care domicilia inculpatul, reprezentaţii acestora declarând că au fost contactaţi la scurt timp după procesarea datelor de către banca comercială B., aceasta aducându-le la cunoştinţă că plăţile au fost efectuate cu carduri false, în mod fraudulos, verificările ulterioare stabilind că toate aceste tranzacţii frauduloase au fost efectuate de pe calculatorul folosit de inculpat, identificat la domiciliul acestuia, percheziţiile domiciliară şi informatică, respectiv procesele-verbale, necontestate de inculpat, încheiate de organele judiciare cu privire la informaţiile din calculatorul ridicat de la domiciliul inculpatului, utilizat de acesta, atestând acestea împrejurări.

Astfel, Înalta Curte reţine din aceste procese-verbale că pe hard-diskurile identificate s-a constatat existenţa unor fişiere tip pagină de internet rezultate în urma accesării adreselor de poştă electronică "a." şi "e", fişiere de acelaşi tip ce conţin informaţii cu privire la mijloacele de plată electronică, cu nume şi prenume titular, fişiere tip text în conţinutul cărora au fost identificate informaţii privind mijloace de plată electronică, nume de utilizator, parole de acces pentru conturi de eBay, adrese de IP, liste cu adrese de poştă electronică, date de identificare ale unui cont ePassporte cu datele "V.A. Calea G. şi numărul cărţii de credit, la percheziţia domiciliară fiind ridicată şi cartea de credit PVC cu banda magnetică pe faţa căreia sunt înscrise B. BANK Mastercard, cu privire la această cartelă rezultând că a fost falsificată, banca emitentă confirmând inexistenţa unei asemenea cartele valabile, deşi informaţiile bancare inscripţionate încercau să ateste validitatea acesteia.

Totodată, pedeapsa rezultantă aplicată într-un cuantum de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu regim de executare a fost judicios dozată prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând eficienţă tuturor, inclusiv circumstanţelor personale şi reale ale făptuitorului, respectiv faptei, pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute reflectând gradul de pericol social concret, instanţa ţinând totodată seama de starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. faţă de condamnarea anterioară a inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

Înalta Curte reţine că pedeapsa rezultantă aplicată într-un cuantum de 5 ani şi 6 luni, la care s-a ajuns prin aplicarea în mod corect a disp. art. 83 C. pen. faţă de ambele fapte deduse judecăţii şi cumularea pedepsei anterioare de 1 an şi 6 luni închisoare la pedepsele stabilite prin prezenta nu poate fi executată decât în regim de detenţie.

În sfârşit, în mod legal şi temeinic cu referire la critica apelantei părţi civile SC B. FINANCE IFN SA, care viza obligarea inculpatului V.A. la plata sumelor de bani însuşite fraudulos, instanţa de apel a statuat pertinenţa acesteia şi în consecinţă a dispus admiterea acţiunii civile exercitate de această parte civilă, dispunând obligarea recurentului inculpat nominalizat la plata sumei de 19.421,60 RON, cu titlu de daune civile.

Aceasta, întrucât susţinerile instanţei de fond în sensul că nu pot fi acordate despăgubiri civile în cadrul acestui proces penal dat fiind că infracţiunile nu sunt de prejudiciu şi că pentru infracţiunea de înşelăciune (unica infracţiune de prejudiciu), cauza s-a disjuns sunt eronate, deoarece din modul de sancţionare al infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, falsificarea unui instrument de plată electronică şi respectiv efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 11, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului instrumentului respectiv nu rezultă că prin acestea nu s-ar putea crea prejudicii; iar pe de altă parte infracţiunea sancţionată de art. 27 este chiar prin definiţie aptă de generarea de prejudicii materiale de vreme ce impune folosirea de instrumente de plată, întrucât orice plată presupune, dacă este efectuată neautorizat de titularul contului, crearea unui prejudiciu material direct, concret şi efectiv în patrimoniul titularului contului.

Or, reţinându-se ca dovedit prejudiciul material cauzat prin activitatea infracţională a recurentului inculpat V.A. ce a fost suferit de către partea civilă deja sus-indicată, se conchide că în mod judicios s-a dispus dezdăunarea acesteia prin decizia recurată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva Deciziei penale nr. 276/A din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 785/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 786/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 849/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 849/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs