ICCJ. Decizia nr. 837/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 837/2012

Dosar nr. 17672/118/2010

Şedinţa publică din 21 martie 2012

Asupra recursului de faţă ;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 312 din 10 august 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 17672/118/2010 s-a dispus:

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii L.B.F. şi M.I.G., prin apărători, din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul L.B.F., din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.;

Dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpaţii L.B.F. şi M.I.G. din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat;

Condamnă inculpatul L.B.F., la pedeapsa de 15 (cincisprezece ) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. în referire la art. 66 C. pen.;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.;

Condamnă inculpatul M.I.G., la pedeapsa de 13 (treisprezece ) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. în referire la art. 66 C. pen.;

În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen.;

Interzice fiecărui inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.;

Menţine măsura arestării preventive a fiecărui inculpat.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen.;

Deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 22 noiembrie 2010 la zi.

Ia act că succesorul victimei, M.I., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., în referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ.;

Obligă inculpaţii, în solidar, către succesoarea parte civilă (soţie) M.M.K., la plata sumei de 20.000 euro (echivalent în lei la data efectuării plăţii - curs BNR) cu titlu de despăgubiri civile – daune morale.

Obligă inculpaţii, în solidar, către minora parte civilă M.B.A., prin reprezentant legal, mama sa, M.M.K. la plata sumei de 180 lei cu titlu de prestaţie periodică lunară, cu începere de la data de 21 noiembrie 2010 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ.;

Obligă inculpaţii, în solidar, către minora parte civilă M.B.A., prin reprezentant legal, mama sa, M.M.K. şi la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile –daune morale.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen.;

Obligă inculpatul L.B.F. la plata sumei de 1.520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru faza de urmărire penală, av. D.C. şi suma de 200 lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu pentru faza de judecată, av. M.E. – deleg. nr. 5424/2010 au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei).

Obligă inculpatul M.I.G. la plata sumei de 1.720 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru faza de urmărire penală, av. D.C. a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, iar suma de 400 lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu pentru faza de judecată, av. C.A.M. - deleg. nr. 5422/2010 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei).

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpaţii L.B.F. şi M.I.G., alături de alţi colegi, au venit din Maramureş în mun. Constanţa unde se aflau de cca. 2-3 săptămâni, lucrând în construcţii ca muncitori zilieri, la edificarea unei vile de pe.

Întrucât grupul de muncitori era mai mare, cazarea acestora s-a realizat în două spaţii diferite şi anume, inculpaţii L.B.F. şi M.I.G. împreună cu martorii D.P. şi B.V.F. au locuit într-un apartament situat pe strada Unirii, în apropierea locului de muncă, iar victima M.F., împreună cu martorii R.C. şi M.C.D., au locuit chiar la locul de muncă, într-o cameră amenajată la etajul vilei.

În seara zilei de 21 noiembrie 2010, în jurul orelor 18,00, grupul de muncitori cazat în apartament, (inculpaţii L.B.F. şi M.I.G. împreună cu martorii D.P. şi B.V.F.) după ce au fost refuzaţi de colegii lor cazaţi la vilă, au consumat băuturi alcoolice mai întâi în apartament, ulterior la un bar din apropiere.

În jurul orelor 18,30, grupul din care făceau parte cei doi inculpaţi, s-a îndreptat către stradă, la vilă, (pentru a consuma în continuare bere şi cu ceilalţi colegi) unde li s-a deschis poarta de către martorul R.C.

Inculpaţii împreună cu martorii D.P. şi B.V.F., au urcat la etaj şi au intrat în încăperea în care la acel moment victima M.F. se odihnea pe pat, întinsă şi acoperită cu pătura, în cameră aflându-se şi martorii R.C. şi M.C.

În timp ce inculpatul M.I.G. s-a îndreptat spre masa din încăpere, inculpatul L.B.F. a rămas în picioare şi a trezit victima din somn, cerându-i în mod insistent o ţigară (ţigările victimei se aflau la vedere, lângă patul acesteia).

Victima a refuzat să-i dea inculpatului L.B.F. o ţigară, s-a ridicat în poziţia şezut, împrejurare în care cei doi au început să se înjure reciproc, inculpatul spunându-i victimei că este „şmecher”, după care enervându-se a început să o lovească cu intensitate cu pumnii în cap.

Martorul B.V.F. a declarat că inculpatul L.B.F., în această primă fază, i-a aplicat victimei vreo „patru pumni în cap, cu intensitate, cu putere”. A mai declarat martorul că l-a văzut pe inculpat când a lovit victima cu pumnii dar şi cu picioarele în zona feţei, până ce aceasta a căzut la pământ unde a continuat să o lovească şi cu picioarele în zona superioară a capului (f.51-52 dos. urm. pen.; f.114 dos. instanţă).

Martorul R.C. a declarat (f. 90 instanţă) că a văzut cum inculpatul L.B.F. s-a „ năpustit cu pumnii asupra victimei M.F., ce era pe pat, şi a început să-l lovească cu pumnii în zona feţei, a capului, i-a aplicat în jur de 5-6-10 pumni”. În faza de urmărire penală, acest martor a declarat că în urma loviturilor primite de la inculpatul L.B.F., „victima a căzut din pat, pe podeaua din beton unde L. a continuat să-l lovească cu picioarele şi cu pumnii, aplecându-se către el. Când a terminat să-l mai lovească, victima s-a ridicat de jos şi s-a aşezat pe pat” (fila 45).

Martorul D.P. a declarat că primul care a acţionat a fost inculpatul L.B.F. care „a lovit victima cu pumnii în zona capului, de mai multe ori. L-a văzut pe L.B.F. că atunci când a fost refuzat de către victimă cu ţigara, s-a enervat şi a început să-l lovească cu pumnii, au fost mai mulţi pumni aplicaţi în zona capului dar şi a corpului” (f.92 dos. instanţă).

Şi martorul M.C.D. a declarat (f.55,57 dos. urm. pen.) că a văzut când, „fiind refuzat de mai multe ori în privinţa oferirii ţigării, inculpatul L.B.F. s-a apropiat de patul victimei M.F. şi a început să-l lovească cu pumnii în zona capului, dar şi cu picioarele, loviturile fiind aplicate atât în zona feţei (2 lovituri) cât şi pe corp (2 lovituri)”.

Victima M.F. a încercat să riposteze, dar a căzut lângă pat, fără să se lovească de podea, nu a încercat nimeni să intervină, s-a ridicat singur de jos şi s-a aşezat pe patul său, care era lipit de peretele din beton al camerei, pe lungime, stând pe pat în poziţia şezut.

După această primă repriză de lovituri, a intervenit, prin surprindere, şi inculpatul M.I.G., fără un motiv concret,care a agresat şi el victima.

Martorul R.C. declară că „în acest moment, a sărit şi inculpatul M.I.G. care a venit pe lângă coinculpatul L.B.F., pe din lături, şi a aplicat un pumn victimei în zona inimii, a toracelui, în partea stângă”. Victima M.F. a fost luat prin surprindere, de această lovitură puternică aplicată de inculpatul M.I.G., şi nu a apucat să se apere (f.91 dos. instanţă). În faza de urmărire penală, acelaşi martor a arătat că inculpatul M.I.G. s-a apropiat de victimă şi sub motivul că acesta este „şmecher i-a tras şi el un pumn în zona toracică stânga”.

Martorul M.C. a declarat că l-a văzut pe inculpatul M.I.G. când „l-a lovit cu pumnul în zona coastelor, de două - trei ori, pe victima M.F.” (f.55 dos. urm. pen.). A mai arătat martorul într-o altă declaraţie (f.57 dos. urm. pen.) că a văzut când inculpatul M.I.G. „l-a lovit pe victimă cu pumnul în ochi şi din această cauză victima a avut ochiul umflat. A mai văzut că inculpatul M.I.G. i-a mai aplicat victimei o altă lovitură în zona tâmplei iar o altă lovitură în zona inimii”.

Martorul B.V.F. a declarat că l-a văzut pe inculpatul M.I.G. când „l-a împins pe M.F. spre perete, acesta se afla în poziţia şezut pe pat, şi l-a văzut pe victimă cu capul lipit de perete urmare acestei agresiuni”. Susţine martorul că inculpatul M.I.G. a intervenit şi l-a împins pe M.F. în mod spontan, între cele două reprize de lovituri aplicate de inculpatul L.B.F., şi că în acel moment L.B.F. încetase loviturile (f.115 dos. instanţă).

În faza de urmărire penală, martorul nuanţează mai mult acest episod arătând (f.51) că inculpatul M.I.G. l-a „apucat de piept” pe M.F., împingându-l în peretele camerei, acesta lovindu-se cu partea din spate de perete, că personal a văzut că singura dată când victima M.F. s-a lovit la cap în zona cefei, a fost atunci când inculpatul M.I.G. l-a împins în perete. Între timp, victima M.F. s-a ridicat în picioare şi s-a aşezat din nou pe marginea patului său, continuând cearta cu inculpatul L.B.F., care prinzând curaj şi datorită intervenţiei coinculpatului M.I.G., i-a mai dat victimei nişte pumni tot în zona capului, a feţei dar şi pe corp, cu putere (f.53 dos. urm. pen.).

Mai declară martorul B.V.F. că le-a spus părţilor să înceteze, că sunt colegi, şi să consume câte un pahar de bere, iar M.F. s-a ridicat din pat şi s-a dus să ia o bere să o desfacă dar, inculpatul L.B.F. a sărit din nou pe el, dându-i doi-trei pumni, tot în zona capului, iar victima nu s-a apărat, „probabil credea că se face pace”. La a doua repriză, loviturile aplicate victimei de către inculpatul L.B.F. au vizat zona feţei, mai exact zona „ochiului şi a tâmplei” f.115 dos. instanţă).

Martorul R.C. a declarat că a încercat să intervină pentru a-i despărţi pe cei doi, dar a fost oprit în acel moment de martorii D.P. şi B.V.F. cât şi de inculpatul M.I.G. În acel moment, martorul M.C. de frică, a ieşit din cameră şi a fugit din clădire.

În urma acestei ultime reprize de agresiuni fizice exercitate asupra victimei M.F., acesta s-a prăbuşit la sol, în stare de inconştienţă, iar buzele au început să i se învineţească.

Martorii prezenţi şi inculpatul L.B.F. au încercat să-i facă victimei respiraţie artificială şi alte manevre empirice, de resuscitare, după care l-au condus la spital, unde în jurul orelor 23,30, a decedat.

Din raportul medico-legal de necropsie – completare din 25 mai 2011 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa (f.192-193 dos. instanţă) a reieşit că moartea victimei M.F. în vârstă de 33 ani, a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi contuziei meningo-cerebrale grave, urmarea unui traumatism cranio-cerebral acut. Leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare manuală, şi pot data cu câteva ore înainte de deces. Leziunile meningo-cerebrale au caracter tanato-generator putând fi produse prin lovire de corp dur şi au legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu mecanismul de producere al morţii. Fracturile costale au putut fi produse în cadrul manevrelor de resuscitare. Moartea poate data din 21 noiembrie 2010. În sângele recoltat de la cadavru nu s-a constatat alcool. Actul medico-legal a concluzionat că : „Leziunile de violenţă ale numitului M.F. care au intrat în antecedenţa cauzală au fost cele de la nivelul capului cu răsunet meningo-cerebral, având caracter tanato-generator direct necondiţionat”.

În declaraţia pe care a dat-o în mod nemijlocit în faţa instanţei de judecată, inculpatul L.B.F. a recunoscut incidentul avut cu victima, urmare refuzului acesteia de a-i da o ţigară, a recunoscut că a lovit victima dar numai cu palma şi că s-au lovit reciproc. Inculpatul a încercat în apărare să-şi diminueze contribuţia avută la agresarea victimei M.F. şi la decesul acestuia, susţinând că inculpatul M.I.G. a fost cel care i-a aplicat victimei doi-trei pumni în zona capului. A mai susţinut că inculpatul M.I.G. a fost cel care a lovit victima şi cu cotul în plex şi apoi l-a izbit de perete, iar victima de durere a strigat tare (filele 59-60).

Inculpatul L.B.F. a mai susţinut că au fost doar două reprize de agresiune, prima exercitată de el, mai redusă ca intensitate, iar a doua exercitată de către coinculpatul M.I.G., la final, urmare căreia victima s-a „lăsat” jos de pe pat.

Inculpatul M.I.G. în declaraţia pe care a dat-o în mod nemijlocit în faţa instanţei de judecată a susţinut că, într-adevăr, incidentul a pornit de la faptul că inculpatul L.B.F. cerându-i victimei o ţigară, aceasta l-a refuzat. Urmare acestui fapt, L.B.F. a lovit primul victima cu pumnul în faţă, când aceasta se afla în pat, victima s-a ridicat, şi-au aplicat reciproc lovituri, el a intervenit şi a împins victima spre pat, dar L.B.F. a intervenit şi i-a mai aplicat victimei un pumn în zona feţei, aceasta s-a ridicat în picioare iar L.B.F. i-a aplicat mai mulţi pumni cu intensitate (patru-cinci pumni) – f.57-58.

Inculpatul a recunoscut că a împins victima şi că o singură dată i-a aplicat o lovitură cu pumnul în stomac, ca să se liniştească.

Analizând declaraţiile inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că fiecare a încercat, în apărare, să-şi diminueze contribuţia în suprimarea vieţii victimei, considerând că decesul ar fi intervenit urmare agresiunii exercitate de către celălalt inculpat.

Apărările formulate de către inculpaţi au fost înlăturate de către instanţă, neavând suport probator, în raport de declaraţiile martorilor oculari ascultaţi în cauză şi care se coroborează.

S-a apreciat că ambii inculpaţi se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de omor, în privinţa inculpatului L.B.F. reţinându-se cele două reprize de lovituri aplicate victimei, în mod repetat, cu intensitate, cu duritate, cu pumnii şi cu picioarele mai ales în zona capului, chiar şi atunci când victima se afla la sol, iar în privinţa inculpatului M.I.G. reţinându-se că acesta i-a aplicat victimei o lovitură puternică în zona inimii (a toracelui), în zona tâmplei, dar şi că a împins-o, aceasta izbindu-se puternic cu capul de peretele din beton.

Întreaga activitate infracţională, derulându-se cu repeziciune, cu intensitate, multitudinea loviturilor aplicate, în zone vitale ale organismului, mai ales în zona capului, au determinat slăbirea organismului victimei, cedarea capacităţii de apărare acesteia.

S-a avut în vedere şi împrejurarea că cei doi inculpaţi consumaseră în prealabil importante cantităţi de bere, iar victima era de abia trezită din somn şi manifesta astfel o încetineală, o moleşeală în a se apăra.

Este adevărat că raportul medico-legal de necropsie a concluzionat că leziunile meningo - cerebrale au caracter tanato-generator putând fi produse prin lovire de corp dur şi că au legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu mecanismul de producere al morţii, dar tot atât de adevărat este că ambii inculpaţi prin actele de violenţă exercitate, au vizat zone vitale - loviturile aplicate în mod repetat de inculpatul L.B.F. cu pumnii şi cu picioarele au vizat diverse zone ale capului (când victima se afla la podea, căzând în urma loviturilor aplicate) -, iar inculpatul M.I.G. împingând puternic victima în peretele camerei, aceasta s-a lovit cu partea din spate de peretele din beton.

În declaraţia pe care a dat-o iniţial în faţa procurorului, medicul legist a susţinut că a constatat că victima prezenta urme de violenţă pe cap, trunchi, membre şi dintre aceste leziuni şi mărci traumatice una consideră că a fost tanato-generatoare, respectiv cea de occiput, care putea să provină teoretic de la o proiectare prin împingere şi lovire de plan dur – perete - sau poate prin cădere. Loviturile din zona tâmplelor au fost catalogate ca fiind circumstanţe de favorizare (f.8 dos. urm. pen.).

Împotriva sentinţei au declarat apeluri inculpaţii.

Inculpatul L.B.F. a invocat, în principal, greşita analiză a probelor de către instanţa de fond, în opinia sa nerezultând că loviturile pe care el le-a aplicat victimei au fost de natură să conducă la decesul acesteia şi, în consecinţă, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a criticat modul de individualizare a pedepsei susţinând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Inculpatul M.I.G. a declarat că îşi retrage apelul formulat, instanţa de prim control judiciar luând act prin decizia pronunţată de această manifestare de voinţă a inculpatului.

Apelul declarat de inculpatul L.B.F. a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 157/P din 16 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. 17672/118/2010.

În considerentele deciziei, instanţa de prim control judiciar a reţinut că în mod corect tribunalul a dispus condamnarea şi a inculpatului L.B.F. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, întrucât loviturile aplicate de acesta victimei au vizat zona capului, zonă care a suferit leziunile meningo-cerebrale ce au avut caracter tanato-generator.

A mai reţinut instanţa de apel că victima a fost lovită succesiv în aceeaşi zonă vitală în care s-au produs leziunile tanato-generatoare de ambii inculpaţi, iar loviturile aplicate în alte zone ale corpului acesteia, deşi nu au contribuit în mod direct la producerea decesului, datorită intensităţii, multitudinii şi timpului relativ scurt în care au acţionat inculpaţii au contribuit, cel puţin indirect, la producerea rezultatului socialmente periculos întrucât au pus victima în situaţia de a nu se putea apăra, făcând-o mai vulnerabilă şi permiţând aplicarea loviturii tanato-generatoare.

Numărul mare de lovituri, zonele vizate, aplicarea simultană a acestora de către cei doi inculpaţi sunt aspecte ce au dus instanţa de prim control judiciar la concluzia că inculpaţii au acceptat producerea decesului victimei, nefiind relevant faptul că doar una dintre lovituri a produs în concret acest rezultat.

Dinamica loviturilor multiple face ca acestea să nu poată fi disociate unele de celelalte, întrucât au fost aplicate cu aceeaşi formă de vinovăţie, respectiv intenţia indirectă.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de prim control judiciar a constatat că aceasta s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prima instanţă reţinând în sarcina inculpatului şi o cauză de agravare constând în recidiva postexecutorie, a stabilit totuşi o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Au fost avute în vedere şi concluziile raportului de evaluare psiho-socială care nu sunt favorabile inculpatului în sensul că acesta nu deţine suficiente resurse interne pentru reeducare, având tendinţe agresive.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul L.B.F. care, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. a susţinut că:

- în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, inculpatul a arătat că fapta s-a comis la locul de muncă al acestuia în camera situată în imobilul pe care îl construia împreună cu victima şi în care aceasta locuia efectiv alături de alţi doi muncitori, soluţie menţinută şi de instanţa de apel;

- în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., soluţie menţinută de instanţa de prim control judiciar, întrucât nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima;

- în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că este autor la comiterea faptei, contribuţia sa la săvârşirea omorului, circumscriindu-se complicităţii ca formă a participaţiei penale;

- pedeapsa a fost greşit individualizată, fiind stabilită într-un cuantum mult prea mare faţă de circumstanţele în care a fost comisă fapta şi de persoana sa – a avut o atitudine procesuală corectă, a recunoscut şi regretat săvârşirea infracţiunii –, iar împrejurarea că a fost condamnat pentru fapte comise în minorat nu poate constitui un impediment în aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor greşita reţinere în sarcina inculpatului a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), motiv de nelegalitate ce atrage incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, cât şi din oficiu potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai sub aspectul motivului de nelegalitate invocat din oficiu de instanţa de recurs şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.

În sarcina recurentului inculpat s-au reţinut dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) referitoare la recidiva postexecutorie în raport de pedepsele la care a fost condamnat prin hotărâri definitive, pronunţate anterior comiterii faptei dedusă judecăţii.

Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., „la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii”.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că recurentul inculpat L.B.F. a fost condamnat definitiv la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea în timpul minorităţii a infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) (prima pedeapsă i-a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1187 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă din a cărei executare începută la data de 20 februarie 2007 a fost eliberat la 23 octombrie 2007, conform sentinţei penale nr. 1684 din 18 octombrie 2007, rămânându-i de executat un rest de 119 zile, iar cea de-a doua pedeapsă i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 2017 din 28 noiembrie 2007 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 60 din 2 februarie 2009).

În raport de dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen. mai sus invocate, Înalta Curte constată că în mod greşit s-au reţinut prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în cauză nefiind îndeplinite condiţiile privitoare la primul termen al recidivei postexecutorii faţă de împrejurarea că infracţiunile pentru care recurentul a fost condamnat anterior au fost comise în timpul minorităţii.

Referitor la criticile aduse deciziei, de către inculpat, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

În mod corect instanţele au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta fiind comisă în public în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 152 C. pen.

Infracţiunea s-a comis în camera unde locuia victima M.F. împreună cu martorii R.C. şi M.C.D. care au fost prezenţi alături de martorii D.P. şi B.V.F. în momentul în care victima a fost lovită de către recurent şi de intimatul inculpat M.I.G., în cauză fiind îndeplinite cerinţele art. 152 lit. c) C. pen.

Împrejurarea că la construcţia imobilului în care se afla camera cu destinaţia de dormitor, pe care o foloseau victima şi martorii R.C. şi M.C. a participat şi recurentul inculpat alături de alţi muncitori este lipsită de relevanţă sub aspectul incidenţei prevederilor art. 152 C. pen. care defineşte noţiunea de public.

În ce priveşte cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Ceea ce diferenţiază infracţiunea de omor de alte infracţiuni îndreptate împotriva vieţii persoanei, cum este şi infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este forma de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul şi care în cazul omorului este reprezentată de intenţie în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă), iar în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte este reprezentată de praeterintenţie.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă fără dubiu că recurentul inculpat a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, ceea ce exclude răspunderea sa penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.

Din declaraţiile martorilor B.V.F., R.C., D.P. şi M.C.D. rezultă că recurentul inculpat a lovit victima cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a capului, cu putere, de mai multe ori, aceasta căzând din pat pe podeaua din beton unde inculpatul a continuat să o lovească cu aceeaşi intensitate, după care a intervenit inculpatul M.I.G. care a lovit victima cu pumnii în zona inimii şi a toracelui de două-trei ori după care a împins-o, aceasta lovindu-se de peretele din beton al camerei în care se afla.

Este adevărat că raportul medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa a concluzionat că leziunile meningo-cerebrale au caracter tanato-generator putând fi produse prin lovire de corp dur şi au legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu mecanismul de producere al morţii, dar tot atât de adevărat este faptul că recurentul inculpat, prin actele de violenţă exercitate a vizat zone vitale ale corpului victimei – faţă şi cap –, a aplicat acesteia lovituri repetate de mare intensitate, cu pumnii şi picioarele, inclusiv în momentul în care victima era căzută la pământ, ceea ce demonstrează că a prevăzut rezultatul acţiunii sale şi chiar dacă nu a urmărit producerea lui, cel puţin a acceptat posibilitatea survenirii acestuia, ceea ce caracterizează intenţia indirectă ca formă a vinovăţiei astfel cum este definită de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Referitor la solicitarea recurentului inculpat de a se dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au reţinut că inculpatul a participat în mod nemijlocit la săvârşirea faptei, în calitate de coautor alături de intimatul inculpat M.I.G.

Acţiunea de lovire a victimei cu pumnii şi picioarele, în zona feţei şi a capului, în mod repetat, cu intensitate, inclusiv în momentul în care aceasta era căzută la podea constituie act de executare ce se integrează în latura obiectivă a infracţiunii de omor, astfel cum este descrisă în norma de incriminare – art. 174 C. pen.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului sancţiunii şi a modalităţii de executare a acesteia, s-au făcut de către instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii, modul şi împrejurările comiterii faptei, gradul ridicat de pericol social concret al acesteia şi urmarea produsă, apreciindu-se în mod corect că executarea de către recurent a pedepsei de 15 ani închisoare este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea sa.

Nu lipsite de relevanţă sunt antecedentele penale ale recurentului-inculpat care, chiar dacă nu este recidivist, anterior a mai fost condamnat pentru două infracţiuni de tâlhărie comise în timpul minorităţii, ceea ce denotă perseverenţa în comiterea actelor de violenţă, precum şi concluziile raportului de evaluare psiho-socială care sunt în sensul că inculpatul nu deţine suficiente resurse interne pentru reeducare, având tendinţe agresive.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul L.B.F., se vor casa în parte sentinţa şi decizia şi în rejudecare, se vor înlătura dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) reţinute în mod greşit în sarcina inculpatului.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate ale sentinţei şi deciziei se vor menţine restul dispoziţiilor acestora.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., din cuantumul pedepsei închisorii aplicate recurentului inculpat se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 22 noiembrie 2010, la data de 21 martie 2012.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul declarat de inculpatul L.B.F. împotriva deciziei penale nr. 157/P din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 312 din 10 august 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi rejudecând:

Înlătură dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) reţinute în sarcina recurentului inculpat.

Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului L.B.F., durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 noiembrie 2010 la 21 martie 2012.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2366/2012. Penal. Cerere de transfer de...		ICCJ. Decizia nr. 2367/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 837/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 837/2012. Penal