ICCJ. Decizia nr. 785/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 785/2012
Dosar nr. 2032/1/2012
Şedinţa publică din 16 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 martie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 2756/117/2011, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului S.G.M.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că inculpaţii S.G.M. şi S.G. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi prin sentinţa penală nr. 196 din 11 mai 2011 a Tribunalului Cluj pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu şi nerepectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În esenţă, ca situaţie de apt, s-a reţinut că inculpatului S.G.M. a produs, a fabricat, a preparat, a procurat, a pus în vânzare şi a deţinut în vederea revânzării, substanţe care reprezintă droguri de mare risc, iar în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracţiunile pentru care este cercetat.
În privinţa condiţiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ca temei de arestare preventivă a inculpatului, instanţa de judecată a apreciat că acesta este de asemenea incident în cauză.
Cu privire la cerinţa cuprinsă în teza I a acestui articol aceasta este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.
În ceea ce priveşte pericolul social pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului rezultă şi prin raportare la persoana acestuia care, după cum reiese din indiciile conferite de declaraţiile martorilor consumatori de droguri şi coinculpaţilor L., M., C. şi S.G., dar şi din conţinutul aceloraşi convorbiri purtate pe internet cu coinculpatul C., apare să fi fost liderul reţelei de trafic de droguri de mare risc.
În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală - nefîind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
Concluzia Curţii este justificată şi de legislaţia europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit şi Ambruszkieicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008).
În speţa de faţă, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată prin existenţa unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiţiei şi totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
De asemenea, persistenţa unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune este o condiţie sine qua non pentru legalitatea menţinerii stării de detenţie.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.G.M. a declarat, în termen legal, recurs, iar apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului şi revocarea măsurii arestării preventive, prin punerea inculpatulu în stare de libertate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instaţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, pentru care a şi fost condamnat de instanţa de fond.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul comunităţii în care au fost comise şi din care inculpatul provine (ca şi adresă de reşedinţă). Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necasară menţinerea arestării preventive a inculpatului S.G.M.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G.M. împotriva încheierii din 6 martie 2012a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 2756/117/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 731/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 786/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
