ICCJ. Decizia nr. 852/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 852/2012
Dosar nr. 5616/2/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 306 din 19 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-au recunoscut efectele sentinţei din 5 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul din Sunnmore - Regatul Norvegiei şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate U.A., într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dedus perioada executată începând cu 21 decembrie 2008.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 lei s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, prin adresa nr. 110520/2010 din 03 decembrie 2010 Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de autorităţile judiciare ale Regatului Norvegiei prin care se solicită transferarea persoanei condamnate U.A. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată acestuia de către instanţele statului solicitant.
Din documentele transmise de autorităţile judiciare norvegiene, în aplicarea Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, rezultă că prin sentinţa din 05 iunie 2009 a Tribunalului din Sunnmore U.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere ilegală de stupefiante, prevăzute de art. 162 alin. (1), (3) paragraf 1 alin. (5) C. pen. norvegian.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 21 decembrie 2008 acesta, împreună cu un cetăţean sloven, a adus din Riga Letonia, cantitatea de 2,9 kg heroină, pe care au introdus-o pe teritoriul Regatului Norvegiei, ascunsă într-o valiză.
Examinând documentele transmise de autorităţile judiciare din Regatul Norvegiei se constată că este îndeplinită condiţia dublei incriminări la care se referă art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.
Astfel, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate, aşa cum au fost descrise constituie infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată.
Potrivit aceloraşi documente transmise de statul de condamnare rezultă că U.A. nu şi-a manifestat consimţământul de a fi transferat într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei.
Împotriva persoanei condamnate s-a luat de către Comisia de Contestaţii privind Imigraţia, la data de 06 octombrie 2010, măsura expulzării de pe teritoriul Norvegiei, astfel încât în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 3 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Persoana condamnată a fost arestată preventiv din 21 decembrie 2008, pentru o perioadă de 173 zile, perioadă ce a fost dedusă din pedeapsa la care acesta a fost condamnat; pedeapsa a început a fi executată la 31 iunie 2009 şi va fi considerată terminată la 16 decembrie 2013.
Avându-se în vedere cele ce preced, în baza art. 131 alin. (1), art. 143, art. 158, art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-au recunoscut efectele sentinţei penale din 5 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul din Sunnmore - Regatul Norvegiei.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă U.A., criticând-o ca netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond respingerea sesizării parchetului.
A arătat că nu doreşte să revină în ţară pentru a-şi executa pedeapsa ci doreşte să o execute în Norvegia, întrucât logodnica sa locuieşte în Norvegia, astfel încât poate fi aproape de aceasta.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, în raport de motivul de critică invocat, Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă U.A. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât, în mod legal şi temeinic prin sentinţa instanţei de fond a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a fost dispusă soluţia recunoaşterii efectelor sentinţei din 05 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul din Sunnmore - Regatul Norvegiei prin care persoana transferabilă nominalizată a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere ilegală de stupefiante, prevăzută de art. 162 alin. (1), (3) paragraf 1 alin. (5) C. pen. norvegian.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 21 decembrie 2008 acesta, împreună cu un cetăţean sloven, a adus din Riga Letonia, cantitatea de 2,9 kg heroină, pe care au introdus-o pe teritoriul Regatului Norvegiei, ascunsă într-o valiză.
În mod judicios, prima instanţă a stabilit că din examinarea documentelor transmise de autorităţile judiciare din Regatul Norvegiei se constată că este îndeplinită condiţia dublei incriminări la care se referă art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.
Astfel, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate, aşa cum au fost descrise constituie infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată.
Potrivit aceloraşi documente transmise de statul de condamnare rezultă că U.A. nu şi-a manifestat consimţământul de a fi transferat într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei.
Împotriva persoanei condamnate s-a luat de către Comisia de Contestaţii privind Imigraţia, la data de 06 octombrie 2010, măsura expulzării de pe teritoriul Norvegiei, astfel încât în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 3 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
În consecinţă, în mod legal aceeaşi primă instanţă a dispus în baza dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 143, art. 158, art. 162 alin. (4) şi art. 163 din legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, soluţia recunoaşterii efectelor hotărârii susindicate pronunţate de Regatul Norvegiei şi a dispus transferarea recurentului deja nominalizat într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei aplicate de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Cu această proiecţie este lipsită de pertinenţă cererea recurentului persoană transferabilă U.A. iterată, în sensul că doreşte a executa pedeapsa stabilită în Norvegia pentru aspectul că logodnica sa locuieşte în această ţară, datorat conformării la dispoziţiile art. 3 din protocolul Adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă U.A. împotriva sentinţei penale nr. 306/ F din 19 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 827/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 817/2012. Penal → |
|---|
