ICCJ. Decizia nr. 904/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 904/2012
Dosar nr. 14056/63/2011
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 388 din 07 septembrie 2011, Tribunalul Dolj în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul B.P., zis “M.B.”, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., art. 71 C. pen.
S-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada detenţiei preventive, de la 20 aprilie 2011, la zi, şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a admis acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata echivalentului în lei la data executării obligaţiei, a sumei de 5.000 euro, către partea civilă I.F. şi a sumei de 3.000 euro, către partea civilă G.R.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea cu titlu de măsură de siguranţă a echivalentului în lei a sumei de 3.000 euro, la data executării măsurii, de la inculpatul B.P.
A fost obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în cursul anului 2009, autorităţile române au fost sesizate de către autorităţile spaniole cu privire la fapte de exploatare săvârşite pe teritoriul Spaniei de către inculpatul B.P. zis „M.B.” asupra unor cetăţeni români. Materialul întocmit de autorităţile spaniole constituie parte integrantă a Dosarului cu nr. 14 D/P/2009 al D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Mehedinţi care, prin rechizitoriul din data de 23 februarie 2011 a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.P. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Din cuprinsul acestui rechizitoriu rezultă că victimele acelei cauze sunt din judeţele Hunedoara şi Mehedinţi precum şi faptul că „Magistratul spaniol care a instrumentat dosarul privind pe B.P., în primă fază a decis să remită cazul autorităţilor române, spre competentă soluţionare, având în vedere că majoritatea părţilor vătămate se află în România, au depus plângeri contra suspectului”.
Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauza menţionată de către D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Mehedinţi, lucrătorii B.C.C.O. Craiova au stabilit faptul că inculpatul B.P. racolase, transportase şi exploatase în aceleaşi modalităţi şi persoane din judeţul Dolj. În acest context a fost sesizat D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Craiova, cauza fiind înregistrată la numărul de mai sus.
Cercetările efectuate în cauză au stabilit faptul că în iarna-primăvara anului 2009, foarte probabil luna februarie 2009, inculpatul B.P. le-a convins pe părţile vătămate I.F. din com. Maglavit Jud. Dolj şi G.R.M. din mun. Calafat, jud. Dolj să meargă în Spania pentru a munci în agricultură. Pentru a fi convingător în acest sens, inculpatul B.P. le-a spus celor doi că urmează să primească 42 euro/ zi muncă, urmau a fi cazaţi la el şi acesta se ocupa de transportul până în Spania precum şi de cazarea în locuinţa sa din Spania contra sumei de 100 euro pe lună, urmând a-şi recupera banii din salariile lor.
Din relatarea celor doi rezultă că plecarea în Spania a avut loc în cursul lunii februarie 2009 împreună cu B.P., fiica lui G.R.M. pe nume Veronica, un bărbat pe nume O. precum şi C.M. zis „M.” audiat în calitate de martor în această cauză. După ce au ajuns cu un autocar al firmei „O.” în Spania, persoanele menţionate anterior au ajuns în localitatea Pilas şi au fost cazate într-o casă a lui B.P. zis „M.B.”. Ajunse în localitatea Pilas, părţile vătămate au constatat că de fapt inculpatul B.P. căuta să le găsească locuri de muncă, ele deja îndatorându-se faţă de el, lucru urmărit de inculpat şi speculat datorită naivităţii lor. Astfel, după o perioadă de timp I.F. a început să muncească la o bostănărie împreună cu alţi cetăţeni români iar G.R.M. iniţial la o bostănărie iar ulterior la cules de portocale şi măsline. Din relatările celor doi a rezultat că inculpatul B.P. le-a luat cărţile de identitate pe motivul că le face contracte de muncă patronul spaniol al plantaţiei, însă în realitate actele au fost luate pentru ca părţile vătămate să nu aibă posibilitatea să plece şi pentru ca inculpatul să săvârşească şi alte fapte antisociale, respectiv achiziţii de diverse bunuri pe numele acelor persoane. După o perioadă de timp de la începerea activităţilor, părţile vătămate au constatat că inculpatul B.P. nu se grăbea în nici un fel să le plătească, în realitate căutând diverse modalităţi de a se eschiva de la acest lucru. Mai mult decât atât, inculpatul le oferea o hrană bazată pe resturile alimentare ale altora, stârnind şi mai mult nemulţumirea părţilor vătămate. Abia după lungi insistenţe, acestea au primit sume derizorii de câţiva euro cu care şi-au cumpărat cantităţi nesemnificative de alimente.
Deoarece părţile vătămate îşi cereau cu insistenţă drepturile băneşti, relatările testimoniale ale victimelor atestă pe de o parte faptul că inculpatul se prezenta şi ca un tip violent iar pe de altă parte, ca şi cum nu ar fi fost suficientă umilirea lor, acesta le obliga să săvârşească şi alte fapte antisociale, cum ar fi furturi de motorină, aspect dezvoltat şi în rechizitoriul Biroului Teritorial Mehedinţi aşa cum au comunicat autorităţile spaniole în cauza respectivă. Potrivit relatărilor părţilor vătămate, unele dintre persoanele exploatate de către B.P. au suferit şi unele corecţii din partea acestuia determinate de faptul că au încercat să fugă, cum ar fi Iordache Ionică persoană care este parte vătămată în rechizitoriul Biroului Teritorial Mehedinţi. De asemenea, din relatarea părţii vătămate G.R.M. rezultă că ea fost determinată de către B.P. să întreţină relaţii intime cu diverşi bărbaţi care deţineau plantaţii în agricultură iar în schimbul acestor favoruri sexuale, inculpatul primea diverse locuri de muncă pentru alte persoane ai căror bani şi-i însuşea el. Totodată, aceleaşi modalităţi inculpatul le încercase şi cu fiica lui G.M., însă aceasta reuşise să fugă mai devreme, deplasându-se ulterior în Franţa unde s-a şi căsătorit. Partea vătămată I.F., după un an şi două luni a reuşit să dea un telefon acasă la părinţii săi iar aceştia au alertat poliţia. Speriat de această situaţie, inculpatul B.P. i-a restituit cartea de identitate şi acesta a reuşit să revină în România, unde a ajuns cu suma de 15 euro. Potrivit relatării părţii vătămate I.F., în aceeaşi perioadă când pleca el, inculpatul mai adusese un alt grup de persoane care „erau din zona Petroşani”. Referitor la modul în care a reuşit să revină în România partea vătămată G.R.M., din relatarea acesteia rezultă că în vara anului 2010 îşi recuperase cartea de identitate şi a fugit de la B.P. împreună cu C.M. zis „M.”, revenind mai târziu în România.
O situaţie aparte cu privire la exploatarea părţilor vătămate o reprezintă victima C.M. din comuna Pleniţa, sat Castrele Traiane, jud. Dolj. Astfel, în cursul anilor 2007 - 2008, acesta a plecat în Spania la muncă împreună cu naşul său, N.D. După ce a muncit cu acesta aproximativ două luni, naşul său nu a mai avut cum să-l ajute astfel că prin intermediul altei persoane l-a cunoscut pe B.P. zis „M.B.”. În împrejurări similare, partea vătămată C.M. a fost amăgită de către inculpat, cu un salariu de 30 euro/ zi muncă, fiind nevoit să muncească în agricultură, în special la cules de portocale şi măsline. În schimbul acestor munci, inculpatul i-a oferit doar sume modice iar atunci când şi-a cerut banii pe muncă a fost bătut de inculpat. Cu mare greutate a reuşit să o sune în România pe mama sa, iar prin intermediul naşului său N.D. a reuşit să-şi recupereze cartea de identitate şi a revenit în România unde mama sa a fost nevoită să-i plătească transportul, respectiv suma de 500 lei deoarece acesta nu s-a întors cu nici un ban din Spania.
După sesizarea instanţei de judecată de la Tribunalul Mehedinţi şi audierea părţilor vătămate în această cauză penală, inculpatul B.P. a revenit pe teritoriul României unde a încercat în mod decisiv să influenţeze desfăşurarea normală a procesului penal. Urmărirea penală a fost începută prin rezoluţie la data de 24 martie 2011 ora 11:30, fiind instituită de către D.I.I.C.O.T. Craiova măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 24 martie 2011 şi până la 22 aprilie 2011, inclusiv. Acţiunea penală a fost pusă în mişcare cu privire la inculpatul B.P. prin ordonanţa din data de 20 aprilie 2011, iar prin încheierea din data de 21 aprilie 2011 pronunţată în Tribunalul Dolj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile, începând cu data de 21 aprilie 2011 până la 19 mai 2011, inclusiv.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12 mai 2011, fixându-se termen pentru verificarea legalităţii si temeiniciei arestării preventive a inculpatului, conform dispoziţiilor art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. la 13 mai 2011, iar termenul pentru soluţionarea fondului a fost stabilit aleatoriu la data de 30 mai 2011.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii Z.N. (fila 82), C.M. (fila 83), C.V. (fila 84), I.D. şi C.A.
Fiind audiat la termenul de judecată din 27 iunie 2011, partea vătămată I.F. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.000 euro reprezentând suma pe care a câştigat-o muncind în Spania timp de 1 an şi jumătate, sumă pe care inculpatul i-a luat-o în acel moment.
Partea vătămată G.R.M., prin declaraţia dată în faţa instanţei la aceeaşi dată, 27 iunie 2011, a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.000 euro, reprezentând perioada cât a lucrat şi nu a fost plătită timp de aproape 1 an de zile.
Partea vătămată C.M. a declarat la termenul de judecată din 26 iulie 2011 că nu-l cunoaşte pe inculpat, nu l-a întâlnit niciodată, nu cunoaşte nici părţile civile şi nu se constituie parte civilă în cauză.
Fiind audiat pe parcursul procesului penal, inculpatul B.P. a negat comiterea faptelor iar declaraţiile părţilor vătămate sunt neadevărate şi contradictorii.
Reţinând că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă neîndoielnic vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii reţinute în sarcina sa, faptă pentru care a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prima instanţă a constatat întemeiate pretenţiile civile formulate de părţile civile şi a dispus obligarea inculpatului la plata echivalentului în lei a sumei de 5000 euro către partea civilă I.F. şi 3.000 euro către partea civilă G.R.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal prevăzută de art. 363 C. proc. pen., inculpatul B.P. invocând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei arătând că probatoriul administrat în cauză nu conturează existenţa infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), atribuită acestuia prin actul de sesizare, în sensul că ar fi racolat, transportat şi exploatat pe părţile vătămate G.R., I.F. şi C.M., considerente pentru care a solicitat achitarea sa, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru ca, în subsidiar, să aprecieze că atât pedeapsa, cât şi modalitatea de executare aleasă, sunt greşit individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), impunându-se reducerea acesteia, pe de o parte, corelativ cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen., privind suspendarea ori suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe de altă parte, întrucât a avut o bună comportare înainte de săvârşirea faptelor reţinute, este tatăl a 4 copii, nu are mijloace de existenţă, fiind singurul întreţinător al familiei sale, iar concubina sa - D.V., este grav bolnavă, iar mama are un handicap major.
Prin decizia penală nr. 261 din 05 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.P., împotriva sentinţei penale nr. 388 din 7 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 14056/63/2011.
A respins cererea de liberare sub control judiciar şi a dedus, în continuare, arestul preventiv executat de inculpat, începând cu 7 septembrie 2011, la zi, menţinând starea de arest faţă de acesta.
La pronunţarea acestei soluţii instanţa de prim control judiciar a avut în vedere că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, probele administrate în cauză conturând fără dubii vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.
Referitor la pedeapsa aplicată reţine instanţa de prim control judiciar că a fost corect dozată în raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, neexistând împrejurări care să determine stabilirea unei pedepse în cuantum redus şi nici o altă modalitate de executare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen. vizând aspecte de neregularitate şi netemeinicie după cum urmează:
- în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. decizia instanţei de apel a fost criticată pentru faptul că nu cuprinde motivul pe care se întemeiază:
- în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. apărătorii inculpatului au susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor probelor administrate în cauză şi nici asupra unor cereri esenţiale pentru inculpat de natură să garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului;
- în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. apărătorii inculpatului au susţinut că probele administrate în apărarea acestuia nu au fost analizate de instanţa de fond şi nici nu a avut în vedere contradicţiile evidente dintre declaraţiile părţilor vătămate date în faza de urmărire penală cu cele date în faza de cercetare judecătorească.
Pentru motivele de recurs invocate s-a solicitat achitarea inculpatului cât timp există dubii cu privire la nevinovăţia sa.
În subsidiar s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în sensul de a se acorda o mai mare relevanţă circumstanţelor atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei şi aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. pen., cât şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. pen. apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că instanţa fondului a stabilit corect situaţia de fapt în baza unei analize atente şi obiective a întregului ansamblu probator, fapta a fost corect încadrată juridic, în mod just reţinând că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Probele administrate în cauză, respectiv plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate G.R.M., I.F., C.M., declaraţiile martorului C.M. confirmă situaţia de fapt reţinută şi anume că inculpatul B.P. le-a amăgit pe părţile vătămate cu locuri de muncă bine plătite în agricultură, în Spania, după care au fost obligate prin violenţă şi ameninţare să muncească în agricultură, banii fiind însuşiţi de inculpat.
Referitor la partea vătămată G.R.M. rezultă că aceasta a fost obligată să întreţină şi relaţii intime cu diverşi bărbaţi, în schimbul acestor favoruri sexuale inculpatul primind diferite locuri de muncă pentru alte persoane ale căror remuneraţii şi le însuşea tot el.
Declaraţiile părţilor vătămate date în faza de urmărire penală sunt elocvente şi descriu în amănunţime activitatea infracţională desfăşurată de inculpat.
Astfel, partea vătămată I.F. declară în faza de urmărire penală că inculpatul B.P. a venit la domiciliul său şi i-a propus să plece în Spania pentru a munci urmând să fie plătit cu suma de 42 euro pe zi. Arată partea vătămată că după prima săptămână de muncă inculpatul nu le-a dat nici o sumă de bani pretextând că nu i-a primit de la patron iar în perioada următoare erau plătiţi ocazional, respectiv la câteva luni le dădea câte 15-20 euro, bani care abia ajungeau de mâncare.
Arată, de asemenea, partea vătămată că inculpatul l-a lovit pe un băiat pe nume M. care a spus că nu poate lucra din cauza căldurii, iar pe Iordache I.M. l-a bătut cu o rangă deoarece aflase că voia să fugă.
Susţine partea vătămată că abia după un an şi două luni a reuşit să ia legătura cu familia şi a povestit ce i se întâmplă, rugându-i să anunţe poliţia.
În acelaşi sens declară toate părţile vătămate, toate descriind în amănunţime modul în care au fost racolaţi de către inculpat, care le promitea venituri decente şi odată ajunşi acolo lucrau foarte mult, trăiau în condiţii mizere, li se oferea hrană puţină, sau chiar resturi de mâncare, fiind chiar agresaţi în cazul în care refuzau să muncească sau dacă încercau să fugă, toate aceste elemente conturând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Faptul că pe parcursul procesului penal părţile vătămate şi-au schimbat poziţia afirmând că nu au fost exploatate prin muncă de către inculpat nu poate determina adoptarea unei soluţii contrare celei pronunţate de instanţa de fond cât timp acestea nu prezintă argumente credibile care să justifice schimbarea declaraţiilor iniţiale.
Din acest punct de vedere apreciază Înalta Curte că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. contradicţiile între declaraţiile invocate de apărare nu pot determina existenţa unei erori grave de fapt în accepţiunea legii.
Pentru a constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică pe de o parte să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor ci discordanţa dintre cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor. Verificând probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondată susţinerea inculpatului în sensul comiterii unei grave erori de fapt, soluţia pronunţată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, fiind pronunţată în baza probelor administrate în cele două faze ale procesului penal.
Chiar dacă părţile vătămate cu revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, cert este că acest dosar a fost constituit în urma plângerilor formulate împotriva inculpatului.
Mai mult decât atât, în cursul anului 2009 autorităţile române au fost sesizate de către autorităţile spaniole cu privire la fapte de exploatare săvârşite pe teritoriul Spaniei de către inculpatul B.P. asupra unor cetăţeni români, împrejurare care, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză fac dovada, mai presus de orice dubiu, asupra vinovăţiei inculpatului.
De altfel, aşa cum rezultă din actele dosarului, părţile vătămate au fost determinate de către inculpat şi de către membrii familiei sale să îşi schimbe declaraţiile, astfel încât în mod corect instanţa de fond nu a avut în vedere poziţia ulterioară a părţilor vătămate.
Partea vătămată G.R.M., fiind audiată în faza de urmărire şi în calitate de învinuită pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. a declarat că după audierea ei ca parte vătămată cu privire la exploatarea din Spania făcută de inculpatul B.P., au venit la domiciliul său mai multe persoane, una dintre ele fiind concubina inculpatului care i-a cerut să-şi retragă plângerea întrucât îi va oferi suma de 500 lei.
Ca atare, constată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că declaraţiile părţilor vătămate nu conţin contradicţii, rezultând că acestea şi-au schimbat în totalitate declaraţiile la intervenţia şi ameninţările familiei inculpatului cu scopul de a determina o soluţie de exonerare de răspundere penală a acestuia.
Reţine Înalta Curte că decizia instanţei de apel este motivată atât în fapt cât şi în drept, fiind arătate faptele, modalitatea de comitere, probele pe care se sprijină situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică a faptelor.
De asemenea, la pronunţarea soluţiei instanţa de apel a avut în vedere toate probele administrate aşa încât consideră Înalta Curte că nu sunt incidente în cauză cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen. cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. reţine Înalta Curte că nu este incident în cauză.
Instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii şi a cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare în deplină concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Sancţiunea penală stabilită de instanţa de fond corespunde gradului de pericol social concret al faptei comise neputând fi identificate împrejurări care să facă posibilă adoptarea unui regim sancţionator mai blând.
Natura faptelor comise, modalitatea comiterii faptelor constând în modul în care inculpatul a profitat de naivitatea părţilor vătămate şi lipsa resurselor materiale şi financiare ale acestora, le-a exploatat prin muncă, fără a le plăti şi fără a le oferi un minim necesar pentru subzistenţă, sunt împrejurări în raport de care apreciază Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine dozată, numai în acest mod putând fi realizată reeducarea acestuia în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Nici circumstanţele personale ale inculpatului nu pot determina o sancţiune penală mai blândă.
Astfel, perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul, poziţia nesinceră adoptată pe parcursul procesului penal, modul în care a încercat să denatureze adevărul prin influenţarea părţilor vătămate, impun menţinerea pedepsei aplicate de instanţa fondului atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va computa prevenţia inculpatului de la 20 aprilie 2011 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 261 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 aprilie 2011 la 23 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru părţile civile I.F., G.R.M. şi C.M., în sume de câte 150 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 900/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 827/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
