ICCJ. Decizia nr. 876/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.876/2012
Dosar nr. 13661/211/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că:
Prin sentinţa penală nr. 409 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Cluj, secţia penală a dispus condamnarea inculpaţilor S.I.I. şi M.M.O. la câte o pedeapsă rezultantă de câte 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei pentru infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 C. pen. (3 ani închisoare) şi art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2) lit. a) şi c) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. pen. (15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani), menţinându-se măsura arestării preventive a celor doi inculpaţii şi deducându-se prevenţia de la 22 aprilie 2011 la zi.
De asemenea, Tribunalul a mai dispus revocare liberării condiţionate a restului de 720 de zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.I.I. prin sentinţa penală nr. 1239 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a îl contopeşte la pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani.
Pe latură civilă inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 50.851,75 RON despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj şi la 150.000 euro daune morale şi 2.125,97 RON daune materiale către partea civilă M.K.B.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, la data de 20 aprilie 2011, inculpaţii au pătruns fără drept în imobilul în care domicilia victima M.Ş.V., solicitându-i să le dea bani şi fiind refuzaţi de aceasta au început să-i aplice lovituri în zona feţei şi a spatelui, lăsând-o în stare de inconştienţă, după ce în prealabil i-au răvăşit lucrurile şi i-au luat un telefon mobil marca N. În ziua următoare victima a fost găsită decedată de către factorul poştal, martorul L.V.
Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza depoziţiilor martorilor L.V. şi S.C.T., a declaraţiilor de recunoaştere date de inculpaţi, coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală şi ale celui de constatare tehnico - ştiinţifică.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpaţilor S.I.I. şi M.M.O. care, în data 20 aprilie 2011, au pătruns fără drept în imobilul în care locuia victima M.Ş.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte fapta inculpaţilor care, la aceeaşi dată, i-au aplicat aceleiaşi victime lovituri în zona feţei şi a spatelui ocazia în care i-au sustras un telefon mobil, abandonând-o în stare de comă, tribunalul a apreciat că aceasta întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de şi art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (21) lit. a) şi c) şi (3) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, împrejurările reale ale săvârşirii acestora, constând în faptul că inculpaţii au intrat tară drept, pe timp de noapte, în imobilul locuit de victimă şi i-au aplicat lovituri în zone vitale ale corpului, cauzându-i starea de comă, ocazie cu care i-au sustras un telefon şi circumstanţele personale ale acestora care, deşi au recunoscut faptele, sunt la primul conflict cu legea penală, fiind recidivişti.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii S.I.I. şi M.M.O., susţinând că hotărârea instanţei de fond este netemeinică, întrucât au recunoscut faptele, iar pedeapsa aplicată este prea severă în raport de circumstanţele personale şi cele reale ale cauzei.
Prin Decizia penală nr. 3/A din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins apelurile declarate, reţinând, în esenţă, că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, realizând, totodată, o judicioasă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, prin raportare la gravitatea faptelor, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale acestora.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii S.I.I. şi M.M.O., criticându-le pe motive de netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei şi violare de domiciliu în formă calificată, pedeapsa rezultantă fiind prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele lor personale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859
Alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii S.I.I. şi M.M.O. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, faţă de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă proporţionalizare a pedepselor aplicate fiecărui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei şi violare de domiciliu în formă calificată, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2) lit. a) şi c) şi (3) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancţiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracţională şi datele care caracterizează persoana inculpaţilor.
A fost avută în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită, caracterul şi gravitatea urmărilor ce s-au produs, precum şi conduita inculpaţilor după comiterea faptelor.
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut că infracţiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat de forma calificată a acestora (tâlhărie comisă în timpul nopţii, de două persoane împreună, urmată de moartea victimei în al cărei domiciliu au pătruns fără drept).
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana recurenţilor, este de menţionat că acestea au fost în mod corect valorificate de instanţele inferioare în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, ţinându-se seama atât de faptul că inculpaţii nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind mai multe condamnări la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni contra patrimoniului, unele comise prin acte de violenţă (furturi şi tâlhării), aspect ce denotă perseverenţa lor infracţională, specializarea în comiterea unor fapte îndreptate împotriva patrimoniului şi persoanei şi faptul că scopul sancţiunilor deja aplicate, ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare şi prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu a fost atins.
În acest context, Înalta Curte apreciază că atitudinea procesuală sinceră manifestată de cei doi inculpaţi nu se înfăţişează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu în formă calificată şi de tâlhărie urmată de moartea victimei, având în vedere în acest sens atât datele ce caracterizează persoana recurenţilor, astfel cum au fost anterior prezentate, cât şi gravitatea deosebită a acţiunilor comise, inculpaţii lovind victima, în zone vitale ale corpului, abandonând-o în stare de inconştienţă
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate, astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.I.I. şi M.M.O.
În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenţia recurenţilor inculpaţi.
Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi S.I.I. şi M.M.O. împotriva deciziei penale nr. 3/A din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 22 aprilie 2011 la 22 martie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 851/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
