ICCJ. Decizia nr. 971/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 971/2012
Dosar nr. 2782/99/2011
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 217 din 19 decembrie 2011 a Tribunalului Vaslui, data în Dosarul nr. 2782/89/2011 a fost condamnat inculpatul M.I., porecla „L.", cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., respectiv, de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 220 din 20 aprilie 2010 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin nerecurare la data de 3 mai 2010, pe care a cumulat-o cu pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare aplicată în prezenta cauză, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 5 (cinci) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive şi în conformitatea cu disp. art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 septembrie 2011 la zi.
Au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile B.I., Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui şi în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul M.I. să plătească următoarele sume: 5.000 RON părţii civile B.I., reprezentând despăgubiri materiale; 50.000 RON părţii civile B.I., reprezentând despăgubiri morale; 6.099,96 RON părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, reprezentând cheltuieli de spitalizare; 524,40 RON părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean de Urgenţă Vaslui, reprezentând cheltuieli de transport.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul M.I. 3 bucăţi de lemn de esenţă cireş şi o furcă cu coarne metalice reprezentând corpuri delicte, înregistrate la poziţia 93/2011 în Registrul de corpuri delicte al instanţei.
Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 900 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu pentru apărător oficiu s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, iar părţii vătămate cu acelaşi titlu suma de 500 RON.
Pentru a decide astfel prima instanţă a reţinut că în ziua de 05 iunie 2011, în jurul prânzului, sub pretextul că ar căuta un căţel, învinuita P.M. a escaladat gardul părţii vătămate B.I., a intrat în curtea acestuia şi după o discuţie purtată cu partea vătămată, profitând de vârsta acestuia şi de deficienţele de auz şi de vedere pe care le are, i-a sustras părţii vătămate o crăticioară cu două bucăţi de carne, pe care a dus-o în locuinţa vecină unde se afla concubinul său M.I.
Pe fondul stării de gelozie, oarecum inexplicabilă faţă de vârsta lui B.I. şi a stării de sănătate precară, inculpatul M.I. a sărit şi el gardul în curtea lui B.I., care s-a refugiat în grădină, însă a fost urmărit de către inculpat.
Folosind un băţ de cireş, inculpatul M.I. l-a lovit pe partea vătămată B.I. în zona parietală stângă, după care a continuat agresiunea, lovind pe partea vătămată în zona toraco-abdominală şi a membrelor superioare, cu o furcă cu o coadă scurtă aparţinând părţii vătămate.
În tot acest timp învinuita P.M. s-a aflat la gardul despărţitor, dar nu a intervenit în conflict.
Ulterior, inculpatul a revenit la locuinţa sa, iar partea vătămată B.I., probabil sub influenţa şocului traumatic pe care l-a suferit, nu a conştientizat amploarea leziunilor care i-au fost provocate de inculpatul M.I., rămânând la domiciliu şi chiar încercând să efectueze activităţi domestice.
Persoane apropiate au sesizat însă faptul că B.I. era într-o stare extrem de alterată a sănătăţii, astfel că a fost sesizat serviciul de urgenţă „112", după care partea vătămată B.I. a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde a fost internat în perioada 06 - 16 iunie 2011, fiindu-i acordate îngrijiri medicale de specialitate, cu diagnosticul „Policontuzionat prin agresiune. Hemiperitoneu prin ruptură de splină. Contuzie forte bază hemitorace stâng cu hematom parietal. Plagă contuză temporală stângă. Plagă contuză cot stâng. Contuzie umăr stâng. Hemartroză cot stâng. Anemie acută posthemoragică".
După externare s-a întocmit Certificatul medico-legal nr. 303 din 17 iunie 2011 de către S.M.L. judeţul Vaslui prin care s-a concluzionat că B.I. a prezentat leziuni traumatice de tipul rupturii de splină pentru care se efectuează splenectomie de necesitate, hematomului peritoneal, plăgii confuze şi hematomului parietal latero-toracic stâng.
Leziunile s-au putut produce prin lovire cu mijloace sau obiecte contondente. Pot data din 5 iunie 2011. Necesită 25 - 30 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile au pus în primejdie viaţa sus-numitului. Urmarea traumatismului sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin pierderea de organ (splenectomie).
Vinovăţia inculpatului în conţinutul faptelor de violare de domiciliu şi tentativă de omor este dovedită prin declaraţia părţii vătămate B.I., concluziile Certificatului medico-legal nr. 303 din 17 iunie 2011 al S.M.L. judeţul Vaslui,declaraţiile inculpatului M.I., declaraţiile învinuitei P.M., declaraţiile martorilor B.M., A.M., P.S. şi menţiunile din procesul-verbal de cercetare la fata locului, planşa foto anexate.
Inculpatul, a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei şi a solicitat ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le-a cunoscut şi le-a însuşit.
Prima instanţă, reţinând că actul de sesizare a fost legal întocmit iar din probele administrate în timpul urmăririi penale a rezultat că faptelor inculpatului li s-au dat o corectă încadrare juridică şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, a admis cererea de judecare a cauzei în cadrul procedurii simplificate, reglementată de art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepselor, în cadrul criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, urmarea produsă, având în vedere că partea vătămată este un bătrân în vârstă de 88 de ani, căruia i-a fost extirpată splina, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, împrejurările în care au fost săvârşite faptele, conduita sinceră a inculpatului dar şi circumstanţele sale personale, faptul că nu este la primul conflict cu legea penală, atitudinea sa după comiterea faptei,
S-a reţinut de către cele două instanţe că faptele din prezenta cauză au fost săvârşite în interiorul termenului de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 220 din 20 aprilie 2010 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin nerecurare, la data de 3 mai 2010 şi, în temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (21) C. pen., pedeapsă care a fost alăturată la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul M.I., care a solicitat reindividualizarea a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, având în vedere că a recunoscut comiterea faptelor şi că a fost şi provocat de către partea vătămată.
Prin Decizia penală nr. 20 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.I., împotriva Sentinţei penale nr. 217 din 19 decembrie 2011, a Tribunalului Vaslui, pe care a menţinut-o ca fiind legală şi temeinică.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus această perioadă preventivă de după data de 19 decembrie 2011, la zi.
A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariu de avocat oficiu, s-a stabilit a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Curtea a reţinut că prima instanţă, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală a reţinut corect situaţia de fapt, a dat o încadrare juridică corectă acestora, de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a constatat că, prima instanţă a făcut o individualizare judiciară corectă a pedepsei având în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârşite şi limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare.
În opinia curţii, aplicarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, în regim de executare, corespunde gradului de pericol social al faptelor astfel cum au fost descrise şi reţinute în actul de sesizare, fiind avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală, anterior a mai beneficiat de clemenţa instanţei tot pentru săvârşirea unei fapte de violenţă, atitudinea acestuia după comiterea faptelor în sensul că nu a depus nici un efort pentru a ajuta partea vătămată B.I.
De asemenea, s-a mai reţinut că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală nu au rezultat element care să susţină critica inculpatului apelant că ar fi fost provocat de către partea vătămată.
Soluţia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.I. pe care a criticat-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând în drept dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
În susţinerea recursului a învederat faptul că deşi a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în raport de numărul de îngrijiri medicale acordate părţii vătămate se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen.
În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului în raport de atitudinea sa sinceră avută pe întreg parcursul procesului penal.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, recursul declarat de inculpatul M.I. ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Critica recurentului inculpat privind greşita încadrare juridică dată faptei reţinută în sarcina sa, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., este neîntemeiată. Astfel, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt în concordanţă cu dispoziţiile art. 6 şi art. 62 C. proc. pen., vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor, respectiv infracţiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) C. pen.
Cele două instanţe, date fiind împrejurările în care s-a desfăşurat incidentul, au stabilit în baza probatoriului administrat, respectiv, declaraţiile învinuitei P.D., ale martorilor B.M., A.M., P.S. care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate B.I., declaraţiile inculpatului M.I., care a recunoscut comiterea faptei, şi concluziile Certificatului medico-legal nr. 303 din 17 iunie 2011 emis de S.M.L. Vaslui, foaia de observaţie clinică generală a victimei nr. 18797 a Secţiei chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, o corectă situaţie de fapt.
S-a reţinut că, în ziua de 05 iunie 2011, în jurul prânzului, sub pretextul că îşi caută căţelul, învinuita P.M. a escaladat gardul locuinţei părţii vătămate B.I., a intrat în curte şi profitând de vârsta înaintată a acestuia (88 ani) şi deficienţele auditive, a sustras o cratiţă cu două bucăţi de carne pe care a dus-o la domiciliul în care locuia cu inculpatul M.I.
Pe fondul unei stări de gelozie, nejustificată, inculpatul M.I. a escaladat şi el gardul locuinţei părţii vătămate şi cu ajutorul unui băţ din cireş a lovit partea vătămată care a încercat să se ascundă în grădină, în zona parietală. În urma loviturii primite şi datorită stării de sănătate precare, partea vătămată a căzut la pământ, după care inculpatul a continuat să o lovească în zona toraco-abdominală şi a membrelor, cu ajutorul unei furci găsite în curte.
După agresiune partea vătămată a continuat activităţile casnice, însă starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit, fiind transportat de urgenţă al Spitalul Judeţean Vaslui, unde a fost internat cu diagnosticul „.. policontuzionat prin agresiune. Hemiperitoneu prin ruptură de splină. Contuzie forte bază hemitorace stâng cu hematom parietal. Plagă contuză temporală stângă. Plagă contuză cot stâng. Contuzie umăr stâng. Hemartroză cot stâng. Anemie acută posthemoragică".
Diagnosticul a fost confirmat, ulterior, prin concluziile Certificatului medico-legal nr. 303 din 17 iunie 2011 emis de S.M.L. Vaslui care a stabilit că „ B.I. a prezentat leziuni traumatice de tipul rupturii de splină pentru care se efectuează splenectomie de necesitate, hematomului peritoneal, plăgii contuze şi hematomului parietal latero-toracic stâng.
Leziunile s-au putut produce prin lovire cu mijloace sau obiecte contondente. Pot data din 5 iunie 2011. Necesită 25 - 30 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile au pus în primejdie viaţa sus-numitului. Urmare a traumatismului sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin pierderea de organ (splenectomie)".
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reţine că, pentru a putea caracteriza activitatea infracţională a făptuitorului ca fiind tentativă de omor este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, şi anume, folosirea unui obiect vulnerant apt să producă moartea, vizarea unor zone vitale, intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima.
În raport de aceste elemente, împrejurarea invocată de recurentul inculpat că leziunile suferite de victimă prin activitatea infracţională desfăşurată de acesta la data de 05 iunie 2011, au necesitat pentru vindecare doar 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale, aşa cum s-a reţinut în Certificatului medico-legal nr. 303 din 17 iunie 2011 emis de S.M.L. Vaslui, nu este determinantă în înlăturarea intenţiei inculpatului la comiterea infracţiunii de tentativă de omor.
Intenţia de a ucide este relevată în cauză de loviturile repetate aplicate victimei de către inculpatul M.I. în timp ce partea vătămată se afla în grădină şi, ulterior, după ce partea vătămată se afla căzută la pământ, obiectele folosite la agresarea victimei şi care sunt apte de a ucide (un băţ din cireş şi o furcă), acţiunea inculpatului de a urmări partea vătămată în grădină, zonele corpului în care s-au aplicat aceste lovituri (parietală, toraco-lombară şi a membrelor), de împrejurarea că inculpatul cunoştea vârsta părţii vătămate, stare precară de sănătate a acestuia şi deficienţele auditive de care suferea, atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei, care a revenit la domiciliul său lăsând victima căzută la pământ.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că faţă de toate aceste elemente nu se poate aprecia că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei sau punerii în primejdie a vieţii, rezultat cel puţin acceptat şi care a fost evitat numai datorită întâmplării şi intervenţiei chirurgicale de urgenţă la care a fost supusă partea vătămată. Chiar şi în aceste condiţii a intervenţiei medicale de specialitate, partea vătămată datorită vătămărilor suferite care i-au pus viaţa în primejdie, a rămas cu o infirmitate fizică permanentă.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., şi pe cale de consecinţă, urmează să respingă recursul inculpatului sub acest aspect.
2. Înalta Curte constată neîntemeiată şi cea de-a doua critică a recurentului inculpat M.I., circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepselor aplicate acestuia în raport de atitudinea sa sinceră pe tot parcursul procesului penal. Referitor la criticile inculpatului M.I., se constată că instanţa de fond şi de prim control judiciar au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcţie de care a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată, atât din punctul de vedere al cuantumului cât şi al modalităţii de executare - în regim de executare, fiind orientată spre minimum limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de lege, pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi omor, în faza tentativei, limite reduse cu o treime urmare reţinerii dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Astfel, cele două instanţe, în aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare inculpatului M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., a avut în vedere, pe lângă limitele de pedeapsă fixate în legea penală, reduse la jumătate ca urmare a reţinerii faptei în faza tentativă în cazul infracţiunii de omor, gradul de pericol social concret a faptelor (infracţiune contra vieţii şi a dreptului de proprietate), împrejurările în care au fost comise faptele (pe fondul unei stări de gelozie nejustificate, prin escaladarea gardului părţii vătămate, prin folosirea unor obiecte apte să producă moartea (bâtă şi furcă), în curtea părţii vătămate, intensitatea loviturilor, zonele vizate (cap, torace şi membre), urmările produse (vătămarea integrităţii corporale a victimei şi încălcarea dreptului de proprietate) şi atingerea adusă relaţiilor sociale privind dreptul la viaţă, siguranţă publică şi dreptul de proprietate.
Totodată, au fost avute în vedere circumstanţele referitoare la persoana şi conduita inculpatului, şi anume, faptul că a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare, este cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat, anterior, tot pentru o infracţiune de violenţă, art. 180 alin. (2) C. pen., astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar, aspecte care şi în opinia Înaltei Curţi justifică reţinerea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu efecte juridice asupra reducerii limitelor pedepselor stabilite de lege, cu o treime, dar care nu impun reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus faţă cel ales de instanţa de fond şi menţinut de către instanţa de apel, nu ar putea asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea, se constată că instanţele de fond şi de apel, având în vedere dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, precum şi jurisprudenţa constantă în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Calmanovici împotriva României cauza Hirst împotriva Marii Britanii), dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale precum şi natura şi gravitatea faptei comise (tentativă la omor), împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului care a manifestat un comportament violent, atitudinea acesteia după comiterea faptei, a aplicat în mod corect acestuia şi pedepsele complementare şi accesorii, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.I. durata arestării preventive de la 16 septembrie 2011 la zi.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 20 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 16 septembrie 2011 la 2 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 976/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3860/2012. Penal → |
|---|
