ICCJ. Decizia nr. 979/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 979/2012
Dosar nr. 48010/3/2011
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 821/F din 19 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 344 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (art. 329 alin. (1) şi cu aplicarea art. 51 C. pen.).
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de trafic de minori reţinute în sarcina ambilor inculpaţi, din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul R.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe 10 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenţia de la 24 mai 2011 la zi.
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata R.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatei, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenţia de la 24 mai 2011 la zi.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, daune morale către partea civilă B.A.M. şi la plata a câte 100.000 euro daune morale, echivalent în RON la data plăţii, către fiecare dintre părţile civile B.M.A. şi E.E.R..
În baza art. 163 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat măsura sechestrului asigurător pe toate bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa daunelor morale acordate însumate.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpaţi a câte 185.000 RON, iar, în baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi aceştia la câte 3.000 RON cheltuieli judiciare stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că partea vătămată B.M.A. a părăsit unitatea de asistenţă şi protecţie socială în care se afla instituţionalizată - Centrul de plasament Săftica - în cursul lunii august 2009, sub influenţa unei persoane indicate cu numele de J., ajungând în locuinţa unei rude a inculpaţilor, persoană cunoscută cu porecla de "V.", partea vătămată cunoscând că aici va presta activităţi casnice în schimbul unor sume de bani. La momentul respectiv, partea vătămată avea vârsta de 14 ani, împliniţi chiar în ziua în care a fost dusă în imobilul deţinut de persoana pe care o indică cu numele de V., mama acesteia executa o pedeapsă în regim de detenţie, iar singurele rude apropiate erau bunicii materni, condiţii în care situaţia părţii vătămate era una de o sensibilitate deosebită, fiind uşor influenţabilă de persoanele mature din anturaj şi neavând discernământ în a face opţiunile privind viaţa personală. Partea vătămată a fost vândută de numitul V., împreună cu alte două persoane (nepoţi), inculpaţilor R.E. şi R.C., fiind obligată de aceştia să practice prostituţia împotriva voinţei sale. Inculpatul R.C. a devenit violent şi a lovit-o, spunându-i că a cumpărat-o şi va practica prostituţia chiar dacă nu este de acord. Primul act sexual împotriva voinţei părţii vătămate, care nu îşi începuse viaţa sexuală, a fost comis de numitul N.D., un membru al familiei inculpaţilor, căruia, necunoscând că este rudă cu aceştia, partea vătămată i-a cerut ajutorul pentru a scăpa din imobil, aspect comunicat inculpatei R.E., care a lovit-o pe partea vătămată, spunându-i că este inutil să încerce să fugă întrucât va fi anunţată de clienţi dacă va avea această intenţie. Partea vătămată a fost obligată să practice prostituţia timp de aproximativ 6 luni în aceste condiţii, neavând posibilitatea să părăsească imobilul inculpaţilor, fiind supravegheată în permanenţă de inculpaţi, care aduceau clienţi în imobil, cu care partea vătămată întreţinea relaţii sexuale pentru sume cuprinse între 60 şi 150 RON, hainele şi mâncarea fiindu-i procurate de cei doi inculpaţi. Partea vătămată a cunoscut aici pe partea vătămată E.E.R. şi alte două minore, precum şi alte persoane de sex feminin care practicau prostituţia în aceleaşi condiţii, fiind bătute şi supravegheate de cei doi inculpaţi şi fiind împiedicate să părăsească locuinţa. Partea vătămată a fugit din locuinţa inculpaţilor în februarie 2010, fiind sechestrată de un alt proxenet, pe care l-a indicat cu porecla "S." şi care a obligat-o să practice prostituţia pentru 2 luni, după care aceasta a reuşit să fugă, fiind prinsă de acelaşi individ şi revândută inculpaţilor R.E. şi R.C. Partea vătămată a fost obligată să practice prostituţia la domiciliul inculpaţilor din mai 2010 până în februarie 2011, când organele de poliţie au descins în imobil, având informaţii că aici sunt sechestrate mai multe persoane în vederea obligării la practicarea prostituţiei.
A mai reţinut Tribunalul că partea vătămată E.E.R., instituţionalizată în centrul de plasament Sfântul Nicolae Bucureşti, a părăsit acest centru în anul 2009, când avea vârsta de 14 ani, începând să practice prostituţia în imobilul inculpaţilor R.E. şi R.C., unde se aflau şi alte persoane de sex feminin, majore şi minore, care practicau prostituţia sub supravegherea strictă a inculpaţilor şi a altor persoane din familie, fiindu-le interzis să părăsească imobilul, clienţii fiind aduşi de inculpaţi aici, iar banii fiind însuşiţi în întregime de aceştia. Şi în cazul acestei părţi vătămate, sumele solicitate de inculpaţi erau între 60 şi 100 de RON pentru fiecare dintre "clienţi". Aici partea vătămată E.E.R. a cunoscut-o şi pe partea vătămată B.M.A., despre care precizează că a fost adusă în imobilul inculpaţilor la sfârşitul anului 2010 de alţi proxeneţi, pentru a practica prostituţia. În momentul descinderii organelor de poliţie, în luna februarie 2011, această parte vătămată a fost ascunsă de inculpaţi într-o cameră, aspect confirmat şi de partea vătămată B.M.A., motiv pentru care partea vătămată E.E.R. a rămas în imobilul inculpaţilor şi după acţiunea organelor de poliţie. În luna martie 2011, la indicaţia celor doi inculpaţi, partea vătămată urma să practice prostituţia în Germania, în folosul unui anumit "G.", pe traseu fiind supravegheată de un anumit D., prieten al inculpaţilor. Pentru că partea vătămată era dată în urmărire generală, fiind fugită din centrul de plasament, inculpaţii i-au procurat un act de identitate falsificat, fiind obligată de inculpata R.E. să înveţe datele de identificare din respectivul act. Partea vătămată a fost depistată la punctual de frontieră Nădlac, unde s-a constatat caracterul fals al actului de identitate, din acest moment fiind plasată în centrul de îngrijire din Arad şi ulterior în centrul de plasament Pinocchio.
Cu privire la partea vătămată B.A.M., Tribunalul a reţinut că aceasta a început să practice prostituţia în imobilul şi în folosul inculpaţilor în cursul anului 2011, aprilie, perioadă în care partea vătămată folosea etnobotanice, la sugestia unei alte persoane împreună cu care aceasta practica prostituţia, D.A.O.. Partea vătămată a venit de bună voie la imobilul inculpaţilor, unde a fost întâmpinată de numita D.A.O. şi cei doi inculpaţi, şi a stabilit o înţelegere cu aceştia, în sensul că clienţii vor fi aduşi de inculpaţi în imobil, iar sumele de bani obţinute vor fi împărţite pe jumătate cu ea. Partea vătămată a dorit, ulterior, să părăsească imobilul, întrucât inculpaţii luau toţi banii primiţi de la clienţi, tarifele fiind stabilite de inculpata R.E., însă nu a putut părăsi imobilul fiind împiedicată de inculpaţi şi de alte persoane din familia acestora, care i-au comunicat explicit că nu poate părăsi casa întrucât este supravegheată îndeaproape. De asemenea, partea vătămată a resimţit permanent temerea că va fi agresată de inculpaţi dacă se va împotrivi. La momentul descinderii organelor de poliţie, în luna februarie 2011, partea vătămată a declarat că este concubina lui A., nepotul inculpaţilor, întrucât astfel fusese învăţată de către inculpata R.E. la momentul venirii în imobilul inculpaţilor.
Situaţia de fapt expusă a fost reţinută de instanţă în baza declaraţiilor părţilor vătămate date în cursul urmăririi penale, în care sunt prezentate în mod detaliat şi logic faptele comise de inculpaţi, coroborate cu procesele-verbale de constatare întocmite cu ocazia descinderii în imobilul inculpaţilor şi cu ocazia depistării părţii vătămate E.E.R. la punctul de frontieră Nădlac.
Referitor la declaraţiile date de părţile vătămate în cursul cercetării judecătoreşti, acestea au fost apreciate de Tribunal ca fiind nesincere şi înlăturate, având în vedere că, deşi în privinţa părţilor vătămate minore, s-a luat măsura ascultării prin mijloace tehnice speciale, conform art. 77 C. proc. pen., acestea au fost prezente în sala de judecată înainte de apelul cauzei, existând posibilitatea unui contact direct cu inculpaţii, elemente care, coroborate cu amănuntele date de cele două părţi vătămate în finalul declaraţiilor iniţiale cu privire la ameninţările primite indirect şi cu modul radical în care şi-au schimbat poziţia procesuală la momentul audierii, în special sentimentele de profundă afecţiune pe care cele două părţi au susţinut că le au faţă de inculpaţi, au condus instanţa de fond la concluzia că a existat o influenţă reală din partea inculpaţilor asupra părţilor vătămate minore în cursul cercetării judecătoreşti, influenţă de natură a le determina pe acestea să relateze judecătorului aspecte nereale.
Tribunalul a reţinut, de asemenea, că probele administrate în cauză relevă dincolo de orice dubiu că cei doi inculpaţi cunoşteau vârsta reală a părţilor vătămate minore, fiind dificil de acceptat că înfăţişarea acestora - exemplificată şi de fotografiile conţinute de fişele de identificare - le-ar fi recomandat pe acestea ca fiind persoane majore. În plus, în condiţiile în care inculpata R.E. a obţinut părţii vătămate E.E.R. un act de identitate fals pentru că aceasta era dată în urmărire generală, fiind fugită din centrul de plasament, este imposibil de acceptat teza că nu ar fi cunoscut vârsta reală a părţii vătămate.
Sub aspectul încadrării juridice, instanţa a apreciat că fapta inculpatei R.E., care, începând cu anul 2009, prin constrângere şi ameninţări, le-a cazat pe părţile vătămate minore B.M.A., în vârstă de 14 ani, şi E.E.R., în vârstă de 15 ani, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.
Referitor la fapta inculpatei de a o caza pe partea vătămată B.A.M. în perioada aprilie - mai 2011 şi de a o constrânge în vederea practicării prostituţiei, Tribunalul a arătat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/20001.
Fapta săvârşită de inculpatul R.C. care, începând cu anul 2009, le-a cazat pe părţile vătămate minore B.M.A., în vârstă de 14 ani, şi E.E.R., în vârstă de 15 ani, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei, a fost încadrată, în drept, în dispoziţiile art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta aceluiaşi inculpat de o caza pe partea vătămată B.A.M. în scopul înlesnirii practicării prostituţiei şi, ulterior, de a o constrânge la practicarea prostituţie, prin utilizarea unor mijloace de constrângere, în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei în prevederile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/20001.
Având în vedere actele de violenţă şi constrângere comise de inculpaţi în scopul exploatării tuturor celor trei părţi vătămate, cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism formulată de aceştia a fost apreciată că neîntemeiată şi a respinsă ca atare.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, Tribunalul a reţinut în privinţa ambilor inculpaţi, în conformitate cu art. 72 C. pen., atât natura cât şi modul concret de comitere a faptelor, vârsta foarte mică a părţilor vătămate minore la data faptelor, natura şi gravitatea actelor de violenţă comise asupra tuturor părţilor vătămate şi, mai cu seamă, modul atroce în care partea vătămată B.A.M. a fost constrânsă la practicarea prostituţiei, perioadă mare de timp în care cele trei victime au fost exploatate sexual, consecinţele iremediabile produse asupra personalităţii părţilor vătămate minore, caracterul permanent al prejudiciilor produse acestora, faptul că cei doi inculpaţi au încercat direct şi indirect să influenţeze declaraţiile părţilor vătămate minore, prin acte de ameninţare, poziţia procesuală vădit nesinceră a celor doi inculpaţi. Ca element distinct, instanţa a reţinut starea de recidivă mare postexecutorie a inculpatei R.E., cât şi evoluţia sa în comiterea de infracţiuni de acelaşi tip, dar în variantă agravată, aspect valorificat în detrimentul acesteia sub aspectul cuantumului pedepselor.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a apreciat că faptele inculpaţilor au cauzat un important prejudiciu moral fiecăreia dintre cele trei părţi vătămate, obligându-i pe inculpaţi, în solidar, la plata de despăgubiri către acestea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii R.E. şi R.C., care au criticat-o pentru greşita încadrare juridică a faptelor în infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în loc de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) sau alin. (1) şi (3) C. pen., cu reţinerea art. 51 C. pen., în sensul erorii în care s-au aflat cu privire la starea de minoritate a celor două părţi vătămate, şi pentru greşita individualizare a pedepselor, apreciate prea severe în raport de modalitatea de săvârşire şi de împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante, făcând referire la art. 74 lit. a) şi c) C. pen. Totodată, apelanţii au criticat cuantumul prea mare al daunelor morale la plata cărora au fost obligaţi, solicitând reducerea acestuia.
Prin Decizia penală nr. 4/A din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, a dedus prevenţia de la 24 mai 2011 la zi, menţinând starea de arest a apelanţilor şi obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat că probatoriul administrat în cauză este concludent şi suficient atât în stabilirea faptelor deduse judecăţii, cât şi a săvârşirii lor cu vinovăţie de către inculpaţi.
S-a apreciat că judecătorul fondului a analizat în mod riguros şi exhaustiv declaraţiile părţilor vătămate date în ambele faze procesuale, conchizând just că retractarea acestora în faţa instanţei nu este veridică, cu atât mai mult cu cât acestea au învederat că după reinstituţionalizarea în centrele de plasament au fost abordate de cunoştinţe ale inculpaţilor care au exercitat presiuni sub formă de ameninţări pentru a le determina să-şi schime declaraţiile şi chiar să reînceapă să se prostitueze. Similar instanţei de fond, Curtea a considerat că revenirea părţilor vătămate asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală este lipsită de orice suport justificativ, atâta timp cât acestea nu au oferit explicaţii convingătoare şi indubitabile, fiind imposibil ca prima versiune prezentată să fie rodul unor fantezii sau al dorinţei de răzbunare, date fiind amănuntele oferite cu prilejul primelor declaraţii, care conferă faptelor expuse o desfăşurare logică, neputând fi ignorat, din acest punct de vedere, nici nivelul de instrucţie scăzut al acestora, care nu le-ar fi permis plăsmuirea unor asemenea fabulaţii.
Curtea a apreciat ca fiind lipsită de temei şi critica inculpaţilor referitoare la vârsta părţilor vătămate, considerând, în deplin acord cu instanţa fondului, că este imposibil ca aceştia să nu fi cunoscut vârsta celor două părţi vătămate, având în vedere fotografiile de la fişele de identificare şi împrejurarea că inculpata R.E. a obţinut pentru una dintre ele un act de identitate falsificat.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea a constatat că acestea au fost just cuantificate, fiind analizate şi respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., în cauză nefiind întemeiată o eventuală reducere a acestora sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunile pendinte prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., dată fiind atitudinea procesuală a inculpaţilor, lipsa totală de empatie faţă de părţile vătămate şi încercarea de intimidare a acestora, la care se adaugă şi lipsa unor venituri licite, din muncă. În ceea ce o priveşte pe inculpata R.E., Curtea a apreciat că reluarea activităţii infracţionale după ce a fost condamnată pentru acelaşi gen de fapte reprezintă un indice de incorigibilitate a acesteia. Prin urmare, s-a considerat că se impune aplicarea unor pedepse ferme, care să implice o perioadă mai mare de detenţie, dându-le posibilitatea inculpaţilor să-şi formeze o nouă atitudine prin asimilarea elementelor de instruire învederate de factorii educaţionali din penitenciar, dând astfel întâietate funcţiei coercitive a pedepsei.
Critica inculpaţilor referitoare la soluţionarea laturii civile a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, fiind indubitabil că faptele inculpaţilor le-au creat părţilor vătămate traume psihice şi fizice, ce se impune a fi reparate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii R.C. şi R.E., reiterând criticile formulate în apel.
Astfel, aceştia au arătat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., că, în cauză, s-a dat o greşită calificare juridică faptelor pentru care au fost condamnaţi, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen.
De asemenea, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpaţii au criticat modalitatea de individualizare a pedepselor cu închisoarea ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea acestora prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., iar, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.C., şi a prevederilor art. 320 C. proc. pen.
Totodată, făcând trimitere la prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., recurenţii au solicitat modificarea cuantumului daunelor morale stabilit de către instanţele inferioare, în sensul reducerii acestuia.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii R.C. şi R.E. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Referitor la critica formulată de recurenţii inculpaţi cu privire la greşita calificare juridică dată de instanţa de fond şi cea de prim control judiciar faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situaţia de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi a fost corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În acest sens, Înalta Curte arată, aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia în interesul legii nr. XVI din 19 martie 2007, că, ceea ce deosebeşte infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 şi, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001, de cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., este obiectul juridic generic diferit al celor două încriminări, respectiv valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele Incriminatorii ale celor două legi, în cazul infracţiunilor prevăzute de legea specială aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii prevăzute de Codul penal, apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă. Spre deosebire de infracţiunea de proxenetism, care nu presupune întrebuinţarea de către autor a constrângerii, infracţiunea de trafic de persoane, încriminată în art. 12 şi, respectiv, în art. 13 din Legea nr. 678/2001, se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum şi prin acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru a obţine consimţământul persoanei care are autoritate asupra celei vizate să facă obiectul exploatării, prin exploatare înţelegându-se Inclusiv obligarea la practicarea prostituţiei.
Raportat la aceste elemente şi la situaţia de fapt rezultată din probe, Înalta Curte, în acord cu instanţele inferioare, apreciază că faptele inculpaţilor R.C. şi R.E. care, în perioada 2009 - 2011, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice şi profitând de vulnerabilitate psihică pronunţată a victimelor minore, le-a cazat pe părţile vătămate B.M.A., în vârstă de 14 ani, E.E.R., în vârstă de 15 ani, precum şi pe partea vătămată majoră B.A.M., în scopul exploatării lor prin obligarea la practicarea prostituţiei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi, respectiv, art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi nu pe cele ale infracţiunilor de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) şi, respectiv, art. 329 alin. (3) C. pen., faptele fiind comise prin întrebuinţarea de constrângeri, ceea ce este de esenţa încriminării cuprinse în legea specială.
Deşi inculpaţii au negat în mod constant exercitarea vreunor acte de constrângere asupra părţilor vătămate, în mod corect declaraţiile lor în acest sens au fost înlăturate de instanţele inferioare, fiind în contradicţie evidentă cu depoziţiile părţilor vătămate date în cursul urmăririi penale, în care acestea au descris în mod amănunţit acţiunile violente şi ameninţările exercitate de inculpaţi şi de apropiaţii lor pentru a le obliga să practice prostituţia şi să le împiedice să părăsească imobilul în care erau ţinute împotriva voinţei lor.
Cu privire la declaraţiile date în faţa instanţei de fond de cele trei părţi vătămate, invocate de inculpaţi în susţinerea solicitării de schimbare a încadrării juridice, Înalta Curte constată că, într-adevăr, acestea au revenit parţial asupra depoziţiilor anterioare, arătând că au locuit de bună voie în casa inculpaţilor, unde au practicat prostituţia, însă, faţă de faptul că atitudinea procesuală a acestora nu este susţinută de o justificare valabilă - fiind cel mai probabil, astfel cum au arătat chiar ele anterior, rezultatul presiunilor exercitate de inculpaţi sau de apropiaţii lor - iar depoziţiile părţilor vătămate date în cursul urmăririi penale conţin o expunere completă şi credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele, instanţa nu poate da eficienţă declaraţiilor ulterioare de retractare, apreciindu-le ca subiective şi făcute cu scopul evident de a-i exonera pe inculpaţi de răspunderea penală.
Faţă de toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptelor comise de inculpaţii R.C. şi R.E., motiv pentru care apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
2. Sub aspectul proporţionalizării pedepselor cu închisoarea aplicate recurenţilor, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.
În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor, au fost avute în vedere importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, durata mare în timp a desfăşurării activităţii infracţionale, modalitatea în care au acţionat inculpaţii, aceştia exercitând violenţe fizice şi ameninţări asupra părţilor vătămate, dintre care două erau minore, pentru a le obliga să practice în folosul lor prostituţia şi a le împiedica să părăsească locuinţa în care erau ţinute fără voia lor şi profitând de starea accentuată de vulnerabilitate a victimelor minore, datorată lipsei mediului familial şi a autorităţii părinteşti, precum şi comportamentul procesual al recurenţilor, care au încercat permanent să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, susţinând că nu au întrebuinţat acte de constrângere împotriva celor trei părţi vătămate şi exercitând presiuni asupra acestora pentru a le intimida şi a le determina să îşi schimbe declaraţiile.
De asemenea, în mod corect a fost valorificată în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale aplicate inculpatei R.E. împrejurarea că aceasta nu se află la primul conflict cu legea penală, infracţiunile pentru care a fost condamnată în prezenta cauză fiind săvârşite în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1077/2003 a Tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen, aspect ce denotă perseverenţa sa infracţională, specializarea în comiterea unui anumit tip de fapte penale, precum şi împrejurarea că scopul sancţiunii aplicate anterior, ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare şi prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu a fost atins.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod justificat, nu au fost reţinute în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi apreciază că pedepsele aplicate acestora de către instanţa de fond şi menţinute de instanţa de prim control judiciar au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unor sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea lor şi realizarea scopului preventiv -educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului inculpat R.C. de aplicare a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., având în vedere în acest sens, pe de o parte, împrejurarea că, la termenul din data de 29 iunie 2011, întrebat fiind de judecătorul fondului, acesta a arătat, în mod expres, că nu doreşte ca procesul să urmeze procedura simplificată, contestând modalitatea de comitere a faptelor penale prezentată în rechizitoriu şi, pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a acestora în infracţiunile de trafic de persoane, poziţie menţinută, de altfel, şi în recurs, iar, pe de altă parte, faptul că, în cauză, prima instanţă fiind sesizată la data de 15 iunie 2011, când era deja în vigoare Legea nr. 202/2010, inculpatul nu se află într-o situaţie tranzitorie, pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu este incident în speţă nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
3. În ceea ce priveşte solicitarea recurenţilor de reexaminare a cuantumului daunelor morale, este de menţionat că, în opinia Înaltei Curţi, aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. şi niciunuia dintre celelalte motive de recurs expres şi limitativ reglementate de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
În acest sens, Înalta Curte arată că reindividualizarea cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel, nefiind o chestiune de legalitate, ci de apreciere, implicând o anumită doză de aproximare din partea organelor judiciare, nu este posibilă în calea de atac a recursului care, fiind eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea acelor elemente stabilite de instanţele inferioare pe baza unor consideraţii de ordin subiectiv, care nu îşi găsesc corespondent în realitatea materială şi nu pot fi, astfel, verificate pe baza unor criterii obiective. Daunele morale se raportează, în esenţă, la un prejudiciu de ordin afectiv, care nu este susceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci este supus unei aprecieri esenţial subiective a instanţelor de judecată.
Reaprecierea cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că stabilirea într-un anumit cuantum a despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este rezultatul exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăţi evidente şi de necontestat între situaţia reţinută de instanţă şi aspectele ce rezultă din actele dosarului.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.C. şi R.E..
În temeiul art. 3859 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce prevenţia inculpaţilor de la 24 mai 2011 la zi şi, având în vedere că recurenţii sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.C. şi R.E. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, prevenţia de la 24 mai 2011 la 2 aprilie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 625 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi şi suma de câte 225 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2009/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 976/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
