ICCJ. Decizia nr. 984/2012. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 984/2012
Dosar nr. 3683/102/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Asupra recursului penal de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 8 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals, intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.
A constatat că inculpatul a achitat integral prejudiciul în sumă de 2.130 RON pentru care ANAF prin DGFP Mureş, s-a constituit parte civilă în cauză, depunând chitanţa din data de 6 ianuarie 2011, eliberată de Trezoreria municipiului Sighişoara.
Cheltuielile judiciare în sumă de 1.400 RON avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut că inculpatul C.A.C. are calitatea de agent principal de poliţie, face parte din Poliţia Judiciară, iar în perioada 01 august 2000 - 01 martie 2006 a lucrat ca ajutor şef post la Postul de Poliţie Mica, judeţul Mureş.
Astfel, potrivit susţinerilor din rechizitoriu, inculpatul avea printre atribuţiile sale de serviciu şi pe aceea de a preda procesele-verbale de contravenţie la Administraţia Finanţelor Publice Târnăveni, pentru luare în debit şi executare, fiind vorba de acele sancţiuni contravenţionale cu amenda neachitată de contravenient în termenul prevăzut de lege.
În principal, susţinerile parchetului s-au întemeiat pe menţiunile din Registrul de contravenţii faza de urmărire penală, în care, într-adevăr, apar menţiunile referitoare la întocmirea adreselor către finanţe, precum şi pe declaraţia martorului G.I. - la acea dată şeful de post, care a afirmat că o asemenea activitate era în sarcina ajutorului de şef de post respectiv, a inculpatului. Declaraţia martorului este în contradicţie cu cea a inculpatului care a arătat că această activitate era desfăşurată, în mod curent, de către şeful de post G.I.
Având în vedere depoziţiile contradictorii a celor doi, fiind necesar clarificarea aspectului referitor la îndeplinirea unei atribuţii de serviciu - determinant pentru existenţa infracţiunii sub toate elementele sale constitutive, instanţa a solicitat IPJ Mureş o copie a fişei postului inculpatului aferentă anului 2003 sau Ordinul MAI prin care se stabileau atribuţiile poliţiştilor din cadrul posturilor de poliţie comunală ori ordinul de serviciu al şefului de post al comuna Mica, prin care acesta stabilea atribuţiile ce reveneau subordonaţilor săi, ambele aferente perioadei respective.
Potrivit răspunsului IPJ Mureş, actele normative care reglementau activitatea poliţiştilor din mediul rural, acte emise anterior anului 2003 au fost abrogate şi distruse, astfel că nu se mai regăsesc la nivelul IPJ Mureş. Totuşi, la dosar s-a depus o fişă a postului inculpatului aferentă anului 2005 precum şi un extras din Instrucţiunile MAI nr. 490 din 11 iulie 2003 privind organizarea activităţii poliţiştilor din mediul rural, un extras din anexa la Dispoziţia inspectorului general nr. 200 din 3 aprilie 2006, un extras din Dispoziţia Inspectorului General al Poliţie Române nr. 348 din 20 iunie 2005.
Din examinarea acestor acte nu rezultă că inculpatul avea ca atribuţie de serviciu, fie stabilită prin fişa postului, acte normative, ori printr-o dispoziţie expresă a şefului de post, şi pe aceea a urmăririi situaţiei proceselor-verbale de contravenţie, respectiv, de trimitere a acestor procese către organele financiare fiscale în vederea dării în debit. Această supoziţie s-a conturat doar din declaraţia martorului G.I. - la acea dată şef de post, precum şi din faptul că menţiunile din registrul de contravenţie referitoare la data înaintării adreselor către finanţe, au fost făcute de către inculpat. Chiar şi în fişa postului aferentă anului 2005, la pct. D paragraful al III-lea se menţionează „constată contravenţii şi aplică sancţiuni potrivit legii", iar la ultimul paragraf se menţionează că „execută alte atribuţii potrivit competenţei stabilite prin lege sau dispoziţiilor interne". Or, la nivelul anului 2003 când se susţine că s-a comis infracţiunea, dispoziţii interne în acest sens nu existau, iar din cuprinsul actelor normative depuse la dosar, de asemenea, nu există stipulate astfel de obligaţii. În plus, este de menţionat şi faptul că în perioada respectivă, mai precis încă din anul 2002, se procedase la demilitarizarea poliţiei române, iar subofiţerii şi ofiţerii deveniseră funcţionari publici civili cu statut special, instituit prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, astfel încât, atribuţiile sale de serviciu erau cele stabilite prin fişa postului sau dispoziţia scrisă a şefului, ambele lipsind în speţa de faţă în ceea ce-l priveşte pe inculpat, ordinul superiorului nemaiputând fi invocat în acest sens.
Totodată, extrasul din Instrucţiunile MAI nr. 490 din 11 iulie 2003 privind organizarea activităţii poliţiştilor din mediul rural se referă la atribuţiile şefului biroului sau ale şefului postului de poliţei comunal, printre care, la art. 6 lit. m) se menţionează şi aceea referitoare la primirea evidenţa, expedierea corespondenţei, inclusiv la asigurarea transportului acesteia.
În acelaşi sens, s-ar mai putea reţine şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa nr. 2/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora „(1) Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel; a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege..(..).
(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă (..)". Nici în acest caz nu se prevede expres cine anume realizează comunicarea către organul fiscal, respectiv, dacă strict persoana care a întocmit procesele-verbale de contravenţie sau altă persoană, ci doar că ele se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator. Pe cale de consecinţă, conducătorul instituţiei respective are obligaţia de a lua măsuri în vederea îndeplinirii şi a obligaţiei mai sus menţionate, iar dacă normele interne nu prevăd în mod expres în sarcina cui este îndeplinirea obligaţiei respective, acestea pot fi stabilite printr-o decizie a conducătorului acelui organ - în speţă printr-un ordin de serviciu sau chiar fişa postului.
Relevante în acest sens sunt şi declaraţiile martorilor C.P. - fost poliţist, în prezent pensionar şi fost coleg de serviciu cu inculpatul la Postul de Poliţie al comunei Mica şi R.F.V. - în prezent agent de poliţei la acelaşi post de poliţie, ambii arătând că de urmărirea situaţiei acelor procese-verbale de contravenţie se ocupau toţi poliţişti, neexistând o reglementare expresă care să prevadă că cel care aplica sancţiunea avea şi obligaţia verificării situaţiei ulterioare a executării sau nu a sancţiunii aplicate, dar au precizat că obligaţia verificării poziţiilor neînchise din registru de contravenţii era în sarcina şefului de post.
Totodată, este de menţionat că din verificările efectuate în Registrul General de intrare-ieşire al documentelor de la Postul de Poliţie al comunei Mica nu s-au evidenţiat menţiuni referitoare la aspectele imputate inculpatului, în sensul că în registrul respectiv nu apare nicio menţiune referitoare la înaintarea proceselor-verbale de contravenţie către Administraţia Financiară Târnăveni, la datele arătate în rechizitoriu, are anumite rubrici fiind chiar necompletate, în condiţiile în care la data de 5 ianuarie 2004, agentul şef G.I. şeful Postului de Poliţie al comunei Mica a întocmit şi semnat procesul-verbal de închidere a registrului pe anul 2003, deşi poziţiile amintite nu erau închise, rezultând astfel, că sus-numitul nu a verificat modul în care era ţinut respectivul registru.
Într-adevăr, inculpatul a arătat că el a făcut menţiunile în registrul de evidenţă, însă a precizat că „nu poate formula niciun fel de explicaţie" cu privire la faptul că nu toate procesele-verbale de sancţionare nu au fost trimise în realitate către Administraţia Financiară Târnăveni, dar nici de ce o parte din ele au fost trimise, când şi de către cine anume. Din declaraţia inculpatului a reieşit însă că, o asemenea activitate era în sarcina şefului de post, respectiv a martorului G.I. care a arătat că adresele de înaintare către Administraţia Financiară puteau fi semnate în numele său şi de către inculpat, în contextul în care acesta lipsea de la post.
În ceea ce-i priveşte pe martorii despre care s-a susţinut că inculpatul - prieten fiind cu aceştia - i-ar fi favorizat în sensul că, deşi nu au achitat amenzile stabilite în sarcina lor, totuşi nu au fost daţi în debit, urmare netrimiterii proceselor-verbale de contravenţie la Administraţia Financiară, tocmai datorită relaţiilor de prietenie sau pentru că ar fi primit în schimb diferite bunuri (caş, miel, oaie etc), din declaraţiile date în faţa instanţei de judecată, rezultă că aspectele precizate în faza de urmărire penală le-au fost dictate şi nu corespund adevărului. Aspectele au fost relatate de martorii: B.M., Z.I.C., Z.V., L.Ş., B.D.V., B.D.F.. Martorii B.I., B.Z. au declarat că deşi au fost sancţionaţi contravenţional de către inculpat, nu au discutat niciodată cu acesta cum să facă pentru a nu plăti amenda, relatând chiar că inculpatul le-a spus că o pot plăti la CEC.
În acelaşi sens, martorii B.L. şi V.E. - persoane care nu au fost sancţionate contravenţional de către inculpat sau de fostul şef de post - au declarat că nu au cunoştinţă în mod direct de eventuala relaţie de prietenie dintre inculpat şi martorii sancţionaţi contravenţional, dar care nu au fost daţi în debit, ei deducând această împrejurare din cele „auzite de prin sat" şi din faptul că deşi sancţionaţi, unii din ei au continuat să aibă un comportament necorespunzător.
Totodată, despre pretinsa relaţie extraconjugală a inculpatului cu numita L.M., martorii ascultaţi nu au putut oferi instanţei date concrete, ci fiecare au precizat că „aşa se vorbea în sat", dar nu au indicat numele persoanei de la care au auzit şi nici nu i-au văzut împreună pe cei doi. Martorul M.C.R. a declarat - relativ la acuzaţiile că inculpatul ar fi primit un miel de la B.Ş. în schimbul exonerării de la plata amenzii contravenţionale aplicate, miel pe care l-ar fi dus acasă la L.M. - că într-o zi, l-a dus, într-adevăr pe inculpat cu maşina sa până în satul Deaj, deoarece inculpatul primise de la B.I. (J.) un caş şi carne de miel, dar nu a putut preciza unde a plecat inculpatul; în plus, martorul a precizat că nici el nu l-a văzut pe inculpatul niciodată în compania lui L.M. şi ca inculpatul să frecventeze cartierul de rromi din comună.
Nici martorul M.J. care i-a reclamat pe ciobanii B.I. (J.) şi B.Z. la diferite autorităţi publice - poliţie, instanţă, primărie etc. - deoarece oile lor i-au distrus culturile agricole, nu a văzut ca inculpatul să fi primit de la aceştia produse alimentare, dar a dedus că cei trei erau prieteni pentru că i-a văzut vizitându-se reciproc (martorii locuind pe aceeaşi stradă) şi lumea vorbea în sat despre asta. Totodată, martorul a mai arătat în faţa primei instanţe că declaraţiile date la poliţie nu le-a scris el, dar le-a semnat.
La fel, şi martorul P.I.V. a declarat că tot din ce se „ştia în sat" a aflat că inculpatul avea „o relaţie" cu o fată pe nume M. şi era şi prieten cu fraţii B., dintre care unul îi botezase copilul.
Martorul R.G. - fostul primar şi apoi viceprimar al comunei Mica - a declarat că îl cunoaşte pe inculpat de când acesta a fost repartizat la Postul de Poliţie din comună, şi că inculpatul a avut un comportament corespunzător, că a colaborat bine cu acesta, iar despre acuzaţiile aduse şi comportamentul imputat inculpatului faţă de cei sancţionaţi contravenţional nu are cunoştinţă.
Doar martorul S.B.J.A. a susţinut acuzaţiile aduse inculpatului şi în faţa instanţei, acesta declarând că, într-o seară, inculpatul a venit acasă la el şi i-a cerut ca, în schimbul anulării amenzii contravenţionale de 2.000.000 ROL pe care o avea de plătit, „să îi facă un chef, adică să îi asigure muzica la o petrecere ce avea loc la barul lui C., ceea ce el a şi făcut. La câteva zile după, tatăl martorului s-a întâlnit cu inculpatul şi l-a întrebat dacă a rezolvat problema băiatului, iar inculpatul i-a spus că da, amenda este anulată, iar ulterior, nici nu a plătit amenda şi nici nu a primit vreo înştiinţare în acest sens.
Această împrejurare este confirmată şi de martorul S.B.J.A., care a declarat că fiul său i-a spus că a asigurat muzica la petrecerea organizată la barul lui C., în schimbul promisiunii lui C.A.C. că îi anulează amenda, iar după câteva zile când personal s-a întâlnit cu poliţistul şi l-a întrebat dacă a rezolvat problema băiatului, inculpatul i-a spus că da, amenda este anulată, iar ulterior, nu ştie ca fiul său să fi plătit amenda şi nici nu a primit vreo înştiinţare acasă, în acest sens.
Referitor la solicitarea inculpatului adresată martorului, de a asigura muzica la acea petrecere, este de precizat că martorul a declarat că a discutat personal acest aspect cu inculpatul, în poarta casei sale, unde inculpatul venise cu o maşină al cărei şofer nu a coborât şi el.
Pentru clarificarea acestui aspect, inculpatul a propus primei instanţe şi ascultarea martorului O.I. cel care, împreună cu inculpatul, s-a dus cu maşina personală să caute muzicanţi în C., dar negăsindu-i, s-a dus la martorul S.B.J.A. despre care ştia că se ocupa cu aşa ceva. Martorul a precizat că personal a discutat cu S.B.J.A., în limba maghiară, în poarta casei celui din urmă, că inculpatul nu a coborât din maşină şi că oricum acesta din urmă nici nu cunoştea limba maghiară. Acest martor a precizat că nu l-a plătit pe S.B.J.A., nu a discutat nimic în acest sens nici înainte şi nici după acel chef şi nici nu are cunoştinţă ca altcineva să fi discutat această chestiune cu respectivul martor.
De asemenea, şi martorul S.A. - fost primar şi viceprimar al comunei Mica - participant la acel chef de la barul lui C., a declarat că nu ştie cine a adus muzica, dar că de obicei O.I. era cel care se ocupa de acest aspect, şi că într-adevăr, martorul S.B.J.A. a fost cel care a asigurat ambientul muzical al petrecerii la data respectivă.
În legătură cu aceste declaraţii contradictorii - ale martorilor S.B.J.A. şi O.I., instanţa reţine că declaraţia inculpatului se coroborează cu cea a martorului O.I., iar în ceea ce-l priveşte pe S.B.J.A. afirmaţiile sale sunt confirmate doar de depoziţia tatălui său care însă, este un martor indirect, el precizând că nu a fost de fată la discuţiile la care a făcut referire, ci le-a aflat de la fiul său.
A fost ascultat şi martorul S.I. - bunicul martorei L.M. şi tatăl lui S.I. cel la care au făcut referire ceilalţi martori ascultaţi, acesta declarând că în prezent atât fiul său cât şi nepoata sunt plecaţi în Spania, dar că ştie că la data la care inculpatul era poliţist în comuna Mica, mai venea pe acasă la fiul său şi chiar la întrebat ce tot caută acolo, iar fiul său i-a spus că îi mai dădea informaţii poliţistului despre ceea ce se întâmpla în comunitatea de rromi din comună. Martorul a mai declarat că nu ştia nimic despre o anumită relaţie a inculpatului cu nepoata sa, că aceasta era minoră la data respectivă.
Aşadar, în condiţiile în care depoziţia acestui martor nu se coroborează cu celelalte declaraţii, ea a fost înlăturată, fiind neconcludentă şi în ceea ce priveşte celelalte aspecte asupra cărora a fost întrebat referitoare la pretinsa relaţie a inculpatului cu L.M., cu S.I. care, de altfel s-a conturat doar din zvon public, niciunul dintre martorii ascultaţi nefiind în măsură să precizeze că au cunoştinţă în mod direct de acest fapt, respectiv că i-au văzut pe cei doi împreună etc.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului G.I. - fostul şef al Postului de Poliţie al comunei Mica şi superior al inculpatului - instanţa a reţinut că acesta avea o relaţie tensionată cu inculpatul, aspect relevat chiar de inculpatul, dar şi de martorii S.A., C.P., C.A.. Acesta din urmă a declarat că şeful de post era cel care semna adresele de înaintare a proceselor-verbale de contravenţie la judecătorie sau la organele de executare, că în fişa postului său de la acea dată nu figura ca atribuţie de serviciu şi aceea a urmăririi modului în care se puneau în executare acestea, dar că lunar, se făceau aceste verificări în registrul de contravenţii, pentru a nu se depăşi termenul de prescripţie al executării.
Aşa cum s-a arătat, deşi inculpatul şi martorul G.I. au precizat că alte menţiuni despre înaintarea proceselor-verbale de contravenţie la judecătorie sau la organele de executare fiscale, nu se mai făceau în vreun alte registru, întrucât la Postul de Poliţie al comunei Mica nu se ţinea un Registru de intrare-ieşire al corespondenţei, cu toate acestea la dosar la solicitarea instanţei, s-a depus acel registru în care apar diferite menţiuni, registru în care nu apar înscrieri referitoare la înaintarea respectivelor procese-verbale de contravenţie la organele fiscale şi care să se coroboreze cu datele din Registrul de evidenţă a contravenţiilor. Inculpatului i s-a reţinut faptul că nu a trimis la Administraţia Financiară Târnăveni acele adrese şi un exemplar al proceselor-verbale de contravenţie în vederea dării în debit, dar tot din declaraţia martorului G.I. a reieşit că în fişetul inculpatului nu au fost găsite actele despre care se susţine că figurau ca fiind înaintate organelor fiscale menţionate, ci doar al treilea exemplar al proceselor-verbale de contravenţie şi copiile adreselor de înaintare, fără a se putea stabili unde sunt exemplarele celelalte, în condiţiile în care procesul-verbal de sancţionare contravenţională se întocmea în trei exemplare - unul se trimitea celui sancţionat, două rămâneau organului care aplica sancţiunea, din care, în caz de neplată a amenzii contravenţionale, un exemplar se înainta organelor fiscale în vederea dării în debit.
Împrejurarea semnalată de martorul G.I., în sensul că datorită relaţiei de prietenie cu martorul B.Ş., inculpatul nu l-a sancţionat contravenţional, fiind găsit un proces-verbal de contravenţie necompletat în totalitate, nu face obiectul acestei cauze şi nici nu se regăseşte printre elementele constitutive ale vreuneia din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor care în faza de urmărire penală au arătat că datorită anumitor relaţii în care se aflau cu inculpatul au obţinut de la acesta asigurări că nu vor fi nevoiţi să achite amenzile contravenţionale ce le aveau de plătit, declaraţii pe care le-au infirmat apoi în faţa primei instanţe, s-a reţinut că toţi martorii au declarat că le-au fost impuse acele declaraţii sub diferite pretexte - un cartuş de ţigări martorilor B.D.V. şi B.D.F. - arestaţi la acea dată în altă cauză, promisiunea unei pedepse mai uşoare martorului B.M. cercetat şi el pentru diferite furturi, teama insuflată martorelor Z.I.C. care au arătat că au acceptat să scrie după dictare fiindu-le teamă pentru că nu mai avuseseră probleme cu legea etc., în fapt, martorii relevând fie modul în care s-a desfăşurat ancheta penală, fie relatând ameninţările şi promisiunile care li s-au făcut pentru a se obţine declaraţii împotriva inculpatului.
Totodată, s-a apreciat ca fiind relevant şi nivelul scăzut de pregătire al persoanelor audiate, împrejurările şi locurile în care s-au luat declaraţiile respective, faptul că au semnat acele declaraţii despre care apoi au relatat că li s-au dictat, tocmai din dorinţa de răzbunare firească pe inculpat care, în calitatea sa de poliţist, îi sancţionase contravenţional, iar unora dintre ei chiar le-a întocmit şi dosare penale pentru infracţiunile comise. Astfel, martorul C.A. a relatat instanţei că i s-a cerut la urmărirea penală, de către fostul şef de post şi de către poliţistul care realiza ancheta în speţă, să declare că şi el ar fi intervenit pe lângă inculpat pentru a-l scuti pe martorul B. zis G. de plata unor amenzi contravenţionale ce-i fuseseră aplicate, dar că a refuzat categoric să semneze o astfel de declaraţie neadevărată.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, raportat la soluţia de achitare dispusă în cauză.
În susţinerea motivelor de apel, Parchetul a relevat faptul că din probatoriul administrat în cauză rezultă dovezi certe că inculpatul C.A.C. a comis infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acesta recunoscând chiar în declaraţiile date în faţa instanţei că în perioada august 2000 - aprilie 2006, având atribuţii de serviciu de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, a aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale dar nu îşi poate explica de ce nu au fost comunicate la AFP Târnăveni, în condiţiile în care în Registrul de evidenţă a sancţiunilor este făcută menţiunea în acest sens.
Prin Decizia penală nr. 74/A din 03 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş pronunţată în Dosarul nr. 3683/102/2007, s-a dispus respingerea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, ca nefondat, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Curtea a reţinut că, sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută - pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe - hotărârea instanţei de fond nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 248 şi art. 289 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar a considerat că din conţinutul materialului probator administrat rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru niciuna dintre cele două infracţiuni.
Este adevărat că inculpatul a recunoscut că el a consemnat în registrul de evidenţă a sancţiunilor contravenţionale că procesele verbale au fost trimise la Administraţia Finanţelor Publice (aşa cum se susţine în motivele de apel ale procurorului), însă în cauză nu s-a dovedit că, prin conduita sa, inculpatul şi-a încălcat o atribuţie de serviciu expres reglementată în fişa postului ori printr-o decizie a superiorului său chiar într-o normă internă a MAI, respectiv, că a acţionat cu intenţie în acest sens. Deşi există unele menţiuni în registrul amintit făcute de inculpat relative la comunicarea proceselor-verbale, s-a reţinut că această menţiune se făcea în toate cazurile şi, în prealabil, datei trimiterii efective a proceselor-verbale către organele însărcinate cu punerea lor în executare, fără a se putea stabili în mod cert persoana care dispunea trimiterea lor la organul fiscal, persoana desemnată să facă menţiunile în registrul de corespondenţă sau care a întocmit şi semnat adresele de înaintare, după cum nu s-a putut stabili nici împrejurările în care în cadrul verificărilor efectuate de către şeful de post nu s-au observat acele nereguli, acestea fiind constatate după patru ani de zile. Mai mult, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă de unde, când, sau cine a găsit cele două procese-verbale despre care se susţine că ar constitui dovada vinovăţiei inculpatului, mai ales că s-au identificat exemplarele care trebuiau să rămână la organul de poliţie şi nu exemplarul care trebuia să însoţească adresa de înaintare la Administraţia Financiară Târnăveni. În plus, în lipsa actelor menţionate - exemplarele din procesele-verbale şi adresele care ar fi trebuit înaintate la organele fiscale - prima instanţă a reţinut că acea menţiune făcută de inculpat nu era de natură să producă nicio consecinţă juridică, sau a produs tot atâtea consecinţe juridice pe care le-au produs şi celelalte menţiuni făcute în registrul respectiv, cu atât mai mult cu cât, nici în alte cazuri similare, care nu au fost imputate inculpatului, nu există vreo semnătură de primire la organele fiscale a proceselor-verbale, astfel că, niciun proces-verbal din perioada respectivă nu are dovada primirii la finanţe.
Din acest punct de vedere, singura împrejurare că după controlul dispus de conducerea IPJ Mureş, s-au identificat două dintre procesele-verbale de sancţionare ale martorilor B.I. şi B.Z., pe care inculpatul le-a înaintat la Administraţia Financiară la data de 16 martie 2006, împreună cu o adresă întocmită în 23 decembrie 2003, adresă nesemnată de către şeful postului de poliţie, dar nici de inculpat, nu duce la concluzia că aceste acte au fost în posesia inculpatului în perioada 2003 - 2006 şi că acesta, în mod intenţionat, nu a procedat la trimiterea lor către Administraţia Fiscală Târnăveni pentru executare.
De asemenea, faptul că prin declaraţia de învinuit din data de 27 noiembrie 2007, acesta a descris cu lux de amănunte procedura care trebuia urmată cu ocazia întocmirii unui proces-verbal de contravenţie (aşa cum se arată în continuarea motivelor de apel), nu constituie o dovadă certă că inculpatul şi-a încălcat sau nu şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu într-o manieră care să poată fi calificată drept una dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În motivele de apel s-a mai invocat declaraţia martorului G.I., şeful de post din acea perioadă. În acord cu judecătorul fondului, s-a constatat de către instanţa de prim control judiciar că din conţinutul materialului probator administrat în cauză, nu s-a dovedit faptul că inculpatul ar fi primit bunuri de la martorul B.Ş. sau de la ceilalţi martori.
Totodată, neregularităţile descoperite de şeful de post cu privire la menţiunile din registru nu-i pot fi imputate inculpatului, câtă vreme obligaţia verificării registrului de contravenţii era în sarcina şefului de post iar această verificare a fost făcută în urma sesizării martorului V.E. abia în cursul anului 2006, în condiţiile în care în registrul general de intrare-ieşire al documentelor de la postul de poliţie Mica nu s-au evidenţiat menţiuni referitoare la aspectele imputate inculpatului, ci, dimpotrivă, existau rubrici necompletate. Cu toate acestea, şeful de post a întocmit şi semnat la 5 ianuarie 2004 procesul-verbal de închidere a registrului pe anul 2003. Prin urmare, se poate concluziona că martorul nu a verificat modul în care era ţinut respectivul registru. Cert este însă faptul că în registrul general de intrare-ieşire nu apare nicio menţiune referitoare la înaintarea proceselor-verbale de contravenţie către Administraţia Finanţelor Publice Târnăveni, astfel încât, acuzaţiile aduse inculpatului sunt netemeinice.
Prin prisma acestor considerente, instanţa de prim control judiciar a apreciat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar apelul declarat de Parchet este nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., grava eroare de fapt care a condus la pronunţarea unei soluţii greşite de achitare de către cele două instanţe.
În susţinerea recursului Parchetul a învederat că inculpatul C.A.C. avea atribuţii privind predarea proceselor-verbale de contravenţie la AFP Târnăveni, potrivit fişei postului, în calitate de ajutor şef de post dar şi atribuţii de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, aspect recunoscut şi de către inculpat în declaraţiile date. Mai mult, inculpatul a recunoscut că în Registrul de menţionare a contravenţiilor apare făcută menţiunea trimiterii proceselor-verbale la organul fiscal dar nu îşi poate explica cum aceste procese-verbale nu au fost transmise.
În acelaşi sens, a invocat şi declaraţiile martorilor C.P. şi R.F.V. care au arătat că de procesele-verbale de aplicare a contravenţiilor se ocupau poliţiştii fără a exista o reglementare expresă în sensul că cel care aplică sancţiunea să şi urmărească executarea acesteia. A mai susţinut Parchetul că sub aspect probator prezintă relevanţă şi declaraţia martorului V.E. care era nemulţumit de faptul că faţă de B.Ş. nu s-au luat măsuri de sancţionare.
Înalta Curte verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat - în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale şi temeinice şi recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Critica Parchetului circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., privind grava eroare de fapt este nefondată, întrucât nu există o contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârile prin care s-a dispus şi menţinut soluţia de achitare a inculpatului şi probele administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări - evidentă şi necontestată - a probelor, ci aprecierii acestora de către cele două instanţe.
Înalta Curte retine că, cele două instanţe, în baza unei analize judicioase a probatoriului administrat, în mod întemeiat, au apreciat că nu s-a putut dovedi împrejurarea că inculpatul C.A.C. - agent principal de poliţie, ce făcea parte din Poliţia Judiciară -, în perioada august 2000 - martie 2006, în calitate de ajutor şef de post la poliţia Mica, judeţul Mureş, nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu care îi reveneau în legătură cu constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau că a făcut menţiuni necorespunzătoare în Registrul de evidenţă a contravenţiilor cu scopul de a-i exonera pe unii dintre contravenienţi de la plata amenzii, determinat de relaţiile de prietenie ale inculpatului cu unii dintre ei sau primirii unor foloase materiale (produse alimentare sau alte favoruri personale). Astfel, în acord cu cele două instanţe şi Înalta Curte constată că, potrivit fişei postului inculpatului C.A.C., aferentă anului 2005 singurul document care a putut fi găsit în Arhiva IPJ Mureş, actele arhivate până în anul 2003 fiind distruse, Dispoziţiei Inspectorului General nr. 200 din 03 aprilie 2006, Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 348 din 20 iunie 2005 şi Instrucţiunilor MAI nr. 490 din 11 iunie 2003, care reglementează activitatea organelor de poliţie din mediul rural unde îşi desfăşura activitatea şi inculpatul, rezultă că, printre alte atribuţii ce îi reveneau acestuia era şi cea referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor. În legătură cu ţinerea evidenţei, primirea, expedierea corespondenţei şi transportul acesteia, în art. 6 lit. m) din Instrucţiunile MAI nr. 490 din 11 iunie 2003, se prevedea că această obligaţie revenea şefului postului de poliţie comunal.
Din lecturarea dispoziţiilor menţionate şi conţinutului fişei postului nu rezultă că inculpatul C.A.C. ar fi avut ca atribuţie de serviciu, după aplicarea sancţiunii contravenţionale, verificarea modului în care se pun în executare aceste sancţiuni (expedierea proceselor-verbale la organul financiar fiscal pentru darea în debit, în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa nr. 2/2002).
Faptul că inculpatul a efectuat în Registrul de corespondenţă a contravenţiilor menţiuni cu privire la expedierea proceselor-verbale de contravenţie, pentru darea în debit, către Administraţia Financiară Târnăveni care nu se regăsesc în evidenţele autorităţii fiscale, nu are relevanţă sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu întrucât, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor C.P., fost poliţist la Postul de poliţie Mica şi R.F.V., agent de poliţie la acelaşi post comunal şi C.A. nu exista o normă regulamentară sau ordin de serviciu care să stabilească persoana care se ocupa de verificarea punerii în executare a sancţiunilor amenzilor contravenţionale.
Potrivit declaraţiilor martorilor, care se coroborează şi cu susţinerile inculpatului C.A.C., singura persoană care efectua verificări în acest sens era chiar martorul G.I. - fostul şef de post, care avea printre atribuţii şi pe cele referitoare la semnarea adreselor de înaintare a proceselor-verbale către judecătorie, verificarea Registrului de contravenţii şi semnării procesului-verbal de închidere şi arhivare, or, pe anul 2003 registrul a fost arhivat. Prin urmare, deşi existau poziţii neînchise ele nu au fost verificate de către şeful de post, împrejurare care nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului ca fiind o încălcare a atribuţiilor ce îi reveneau.
De esenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este ca subiectul activ să nu îşi îndeplinească un act ce îi revine potrivit atribuţiilor de serviciu sau să îl îndeplinească în mod defectuos, or, cât timp nu s-a dovedit că inculpatul ar fi avut vreo atribuţie legală sau instituită printr-o normă regulamentară ori dispoziţie administrativă referitoare la expedierea către administraţia fiscală sau verificarea modalităţii de transmitere a documentelor necesare dării în debit a persoanelor sancţionate contravenţional, nu se poate reţine că acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu ce au avut drept consecinţă vătămarea unor interese legale.
În susţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă şi menţinută de către instanţa de prim control judiciar este şi faptul că, din verificările efectuate nu s-au putut identifica pentru menţiunile înscrise în Registrul de contravenţii, exemplarul procesului-verbal de aplicare a contravenţiei care trebuia să rămână la organul de constatare şi aplicare a sancţiunii amenzii, respectiv Poliţia comunei Mica.
Nici în Registrul general de intrare-ieşire al Poliţiei comunale Mica, depus doar la instanţa de fond, nu apar însemnări cu privire la expedierea proceselor-verbale de contravenţie la Administraţia Financiară Târnăveni care să confirme menţiunile ce apar în Registrul de contravenţii privind expedierea acestor documente către organul fiscal, pe care inculpatul şi le-a asumat fără însă a putea da vreo explicaţie concretă, situaţie care nu a fost lămurită nici de către organul de cercetare. Faptul că nu s-a putut stabili în ce împrejurări s-au făcut acele menţiuni în Registrul de contravenţii este confirmat şi de fostul şef de post, G.I., care a arătat că în urma verificărilor efectuate nu au fost găsite exemplarele proceselor-verbale de contravenţie care trebuiau să rămână la organul de poliţie în condiţiile în care s-ar fi procedat la darea în debit a persoanelor sancţionate contravenţional.
De altfel, în urma controlului efectuat de către IPJ Mureş, au fost identificate doar două procese-verbale de sancţionare contravenţională a martorilor B.I. şi B.Z. pe care inculpatul le-a expediat către organele Administraţiei Fiscale Târnăveni la data de 16 martie 2006, împreună cu adresa întocmită la data de 23 decembrie 2003 nesemnată de şeful de post, or, această împrejurare nu poate conduce la aprecierea că inculpatul, în mod intenţionat în perioada 2003 - 2006 a ţinut aceste documente asupra sa, cu scopul de a-i exonera de la plata amnezii pe contravenienţi.
Susţinerile Parchetului în sensul că inculpatul a făcut aceste menţiuni necorespunzătoare în Registrul de contravenţii în schimbul unor foloase materiale (produse alimentare) dar şi a relaţiilor de prietenie cu unii dintre contravenienţi, nu au un suport probator.
Astfel, din declaraţiile martorilor B.M., Z.I.C., L.Ş., B.D.V., B.D.F., M.C.R., M.J., P.I.V. date în faţa instanţei şi care corespund realităţii - conform menţiunilor acestora declaraţiile date în faza de urmărire penală le-au fost dictate, sub promisiunea obţinerii unor pedepse mai uşoare (în cazul martorului B.M., martorii B.D.V., B.D.F., arestaţi în altă cauză, au primit un cartuş de ţigări) -, după ce au fost sancţionaţi contravenţional de către inculpat, nu au avut cu acesta nicio discuţie referitoare la modalitatea în care ar putea să nu plătească amenda, dimpotrivă, inculpatul le-a comunicat că pot face plat şi la CEC.
În acelaşi sens este şi declaraţia martorului C.A., dată în faţa instanţei, care a arătat că i s-a cerut de către fostul şef de post - martorul G.I., şi poliţistul care conduce ancheta să declare că ar fi intervenit pe lângă inculpat să-l scutească de amendă pe B. zis „G.", însă a refuzat întrucât nu era reală situaţia despre care i se cerea să relateze în scris.
Relevante sub acest aspect sunt şi declaraţiile martorilor V.E. şi B.L. care, deşi au fost sancţionaţi contravenţional de inculpat, nu au avut o nicio discuţie cu acesta iar presupunerile lor legate de activităţile desfăşurate de către inculpat în sensul de a le proteja pe unele dintre persoanele sancţionate, se întemeiază pe relaţia de prietenie dintre contravenienţi şi inculpat dar şi pe conduita neschimbată a acestora, după aplicarea sancţiunii amenzii.
Nu s-a putut dovedi nici primirea de către inculpatul C.A.C. a unor produse alimentare sau obţinerea unor favoruri de la persoanele sancţionate contravenţional, declaraţiile martorilor S.B.J.A. şi S.B.J. în sensul că inculpatul i-ar fi solicitat lui S.B.J.A. să asigure fondul muzical la o petrecere a inculpatului, în schimbul anulării procesului-verbal de contravenţie sunt infirmate de declaraţiile martorului O.I. care a arătat că el a discutat cu S.B.J.A. la domiciliul acestuia despre muzică, în limba maghiară, inculpatul fiind în maşina sa nu a purtat nicio discuţie întrucât nu vorbea şi nici nu înţelegea limba maghiară, astfel că, cele două instanţe în mod justificat au înlăturat depoziţiile celor doi martori ca fiind nesincere.
Raportat la mijloacele de probă analizate şi prin prisma apărărilor formulate de inculpat şi argumentarea soluţiei de achitare pronunţate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a putut dovedi contribuţia inculpatului din punct de vedere subiectiv la comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual "astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare şi, pe cale de consecinţă, în mod întemeiat, s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Constatând că nu este incident în cauză, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva Deciziei penale nr. 74/A din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul C.A.C.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3851/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 985/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
