ICCJ. Decizia nr. 995/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 995/2012
Dosar nr. 4249/63/2011
Şedinţa publică din 3 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 307 din 15 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4249/63/2011, Tribunalul Dolj, secţia penală, în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.I.M.R. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
A aplicat art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 14 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă I.D.A. şi a obligat inculpatul la plata în favoarea acesteia a sumei de 37.000 RON despăgubiri civile, compusă din 20.000 RON reprezentând daune morale şi 17.000 RON cu titlu de daune materiale.
În baza art. 346, art. 14 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova suma de 2970,26 RON, reactualizată cu rata inflaţiei, corespunzătoare perioadei cuprinse între data producerii prejudiciului şi cea a plaţii efective.
În baza art. 169 C. proc. pen. a dispus restituirea unui cuţit cu mâner din lemn, ridicat conform procesului verbal de cercetare la faţa locului, către C.M.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în valoare de 1200 RON.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1/P/2011 din 27 ianuarie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.I.M.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul I.I.M.R. a petrecut revelionul 2010/2011, la domiciliul martorului C.M., împreună cu martorii N.R.F., C.D.A., D.A.L., D.A.M. şi A.D.A.
La sfârşitul petrecerii, în jurul orelor 6.30, pe fondul unui conflict determinat de faptul că lipsea geaca numitului D.A.L., între inculpatul I.I.M.R. şi martora N.R.F. a avut loc un incident, inculpatul adresându-i acesteia insulte şi încercând să o lovească, reproşându-i faptul că vorbea la telefon cu partea civilă I.D.A. cu privire la care, deşi nu cunoştea, a adus injurii şi la adresa acesteia.
Martora N.R.F. a plecat de la domiciliul martorului C.M., revenind ulterior, ca urmare a întâlnirii cu partea civilă şi solicitării telefonice a martorului D.A.L. de către martorul C.M., împreună cu partea civilă I.D.A., însoţită fiind de martorii C.D.A., D.A.L. şi D.A.M., pentru a lua staţia şi boxele folosite în timpul petrecerii.
În timp ce partea civilă şi martorii se aflau în faţa blocului unde locuieşte martorul C.M., inculpatul I.I.M.R. a luat din locuinţa acestuia un cuţit, a coborât în faţa blocului şi a aplicat părţii civile I.D.A. două lovituri de cuţit în abdomen şi în zona toracică.
Datorită acestor evenimente A.D.A. a fugit de la locul incidentului, iar cei care o însoţeau pe partea vătămată s-au urcat în autoturism, împreună cu aceasta, plecând în direcţia marketului R.
În autoturism partea vătămată şi-a dat seama că a fost tăiat, suferind leziuni grave, motiv pentru care s-a deplasat la Spitalul nr. 1 Craiova, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare şi a rămas internat o perioadă de 10 zile.
Urmare acţiunii inculpatului, partea vătămată I.D.A. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 5/AI din 06 ianuarie 2011 eliberat de I.M.L. Craiova.
Examinând actele de la dosar, instanţa a constatat că starea de fapt corespunde probelor administrate şi că fapta descrisă realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând şi că susţinerile inculpatului în sensul că partea civilă a avut asupra sa un pistol nu sunt reale, iar actele de agresiune exercitate împotriva acesteia nu au nicio justificare, cu atât mai mult cu cât inculpatul nici nu o cunoştea pe partea civilă I.D.A.
Instanţa de fond a mai avut în vedere că inculpatul I.I.M.R. a fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie şi a şase infracţiuni de furt calificat, în timpul minorităţii, împrejurare relevând perseverenţa infracţională a acestuia.
În fine, având în vedere şi atitudinea parţial sinceră manifestată de inculpat, instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă stabilită la limita minimă prevăzută de textul de lege este în măsură a realiza scopul şi funcţiile acesteia.
În latura civilă a cauzei, instanţa de fond a avut în vedere principiul disponibilităţii, cu referire la manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul achitării integrale a sumei solicitate de partea civilă I.D.A. şi principiul reparării integrale a prejudiciului, cu referire la acţiunea civilă promovată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpatul I.I.M.R., criticile privind greşita încadrare juridică a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în loc de infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi greşita individualizare a pedepsei, urmare neaplicării art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 4 din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a constatat că, din împrejurările necontestate în cauză rezultă agresarea părţii vătămate de către inculpat, cu un cuţit, luat în acest scop din locuinţa martorului C.M., prin loviturile aplicate producându-se o plagă tăiată penetrantă în regiunea hipogastrică, cu interesarea muşchiului drept abdominal stâng şi a vezicii urinare, precum şi o plagă tăiată situată la nivelul hemitoracelui drept, în spaţiul intercostal VI - VII, leziuni care au necesitat intervenţie chirurgicală urgentă, au periclitat viaţa părţii vătămate şi pentru a căror vindecare au fost necesare 30 zile de îngrijiri medicale. Prin urmare, justificat a reţinut instanţa de fond că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, întrucât s-a folosit de un obiect tăietor-înţepător apt a provoca leziuni letale, a acţionat asupra unei zone corporale de interes vital, iar leziunile produse au fost de intensitate mare, iar în absenţa îngrijirilor medicale de specialitate, acestea ar fi condus nemijlocit la deces.
În mod întemeiat nu a fost reţinută apărarea inculpatului în sensul că, datorită stării de anxietate în care se afla, nu a avut reprezentarea acţiunilor sale şi a consecinţelor acestora, atâta timp cât din probele administrate în cauză a rezultat că acesta s-a înarmat cu un cuţit, tocmai în vederea întâlnirii cu partea vătămată, în aceste condiţii fiind dovedită intenţia specifică infracţiunii de omor, sub forma intenţiei indirecte, aşa încât fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.
Totodată, în mod judicios nu a fost reţinută circumstanţa atenuantă a provocării de către instanţa de fond, în condiţiile în care probele administrate în cauză nu confirmă versiunea inculpatului, declaraţiile martorilor fiind în sensul că partea vătămată nu a avut asupra sa nici pistol şi nici spray iritant.
În fine, criticile referitoare la greşita individualizare a pedepsei ca urmare a nereţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. sunt neîntemeiate, în raport de antecedentele penale ale inculpatului şi conduita procesuală doar parţial sinceră a acestuia. De asemenea, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a evaluat circumstanţele reale şi personale, acordând eficienţa maximă acestora prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea egală cu minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care infracţiunea din cauză a produs un pericol social deosebit, relevat de consecinţele grave asupra sănătăţii şi vieţii părţii vătămate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul I.I.M.R., pe care nu l-a motivat în scris.
La termenul de judecată din 3 aprilie 2012 inculpatul, prin avocat, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, în rejudecare, să se facă o corectă individualizare a pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate şi dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:
Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen. "la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală".
Prin urmare, înfăptuirea justiţiei penale impune stabilirea de pedepse care, concomitent, sunt rezultatul proporţionalizării în raport de aplicarea, cumulat, a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi asigură realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În raport de determinarea coordonatelor de bază stabilite prin individualizarea legală, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei are loc o operaţiune de adaptare a acesteia la cazul concret dedus judecăţii.
Pe de altă parte, cum scopul şi funcţiile pedepsei se realizează în primul rând în raport cu inculpatul, apare ca esenţial a se ţine seama de persoana acestuia, aşa încât în procesul individualizării judiciare răspunderea penală să fie diferenţiată în fiecare caz în parte.
În consecinţă, temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare este dată de existenţa proporţiei juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei şi culpabilitatea şi periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.
Or, examinând hotărârea atacata în raport de această critică se constată că în mod judicios prima instanţă nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., datele ce îl caracterizează pe inculpat, cu referire la conduita acestuia, nerelevând un comportament social meritoriu în raport de care infracţiunea săvârşită în dimineaţa zilei de 01 ianuarie 2012 să poată fi apreciată ca un accident în viaţa acestuia. Dimpotrivă, antecedentele penale ale acestuia, astfel cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, relevă perseverenţa infracţională a inculpatului.
Prin urmare, respingând apelul sub aspectul acestei critici şi menţinând hotărârea primei instanţe, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de către inculpat în recurs.
Totodată, în mod întemeiat instanţa de apel a reţinut eficienţa maximă pe care instanţa de fond, făcând o evaluare a circumstanţelor reale şi personale, a dat-o acestora prin aplicarea unei pedepse situată la limita inferioară prevăzută de norma incriminatoare, deşi în cauză este pus în evidenţă un grad ridicat de pericol social al faptei şi periculozitate a inculpatului, aspect însă ce nu poate fi remediat în calea de atac exercitată de către acesta.
Din probele administrate în cauză a rezultat, cu referire la declaraţiile concordante ale martorilor N.R.F., D.A.M., D.A.L. şi C.D.A., infirmând neechivoc versiunea susţinută de inculpat, că partea vătămată nu a deţinut pistol sau spray iritant, în fapt inculpatul a coborât din apartament, înarmat cu un cuţit cu care, fără vreun motiv temeinic, l-a înjunghiat pe numitul I.D.A. Prin urmare, în mod întemeiat s-a reţinut în cauză neîndeplinirea condiţiilor de existenţă a provocării, recursul constatându-se a fi neîntemeiat şi sub aspectul acestei critici.
Cererea recurentului-inculpat I.I.M.R. privind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu este admisibilă.
Astfel, în cauză cercetarea judecătorească a început în martie 2011, ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., introduse prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 302/2010, împrejurare în raport de care inculpatul nu se află în situaţia persoanelor cu privire la care este reţinută perioada de tranziţie prin Decizia nr. 1483/2011 a Curţii Constituţionale.
Or, în cazul persoanelor trimise în judecată ulterior intrării în vigoare a acestui text introdus în procedura penală, aplicarea art. 3201 C. proc. pen. este circumscrisă exclusiv judecaţii în primă instanţă, până la începerea cercetării judecătoreşti şi are loc în situaţia în care inculpatul recunoaşte în integralitate faptele reţinute în actul de sesizare.
Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauză, aşa încât cererea recurentului privind aplicarea procedurii speciale nu este admisibilă.
Din actele şi lucrările dosarului nu se poate constata dacă la judecata în fond a cauzei, în momentul procesual stabilit de legiuitor, instanţa l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Din examinarea lucrărilor din dosar se constată însă că inculpatul nu a recunoscut faptele, în sensul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Totodată, din dispoziţiile textului menţionat rezultă că declanşarea procedurii simplificate poate avea loc, în temeiul unei solicitări adresate de către inculpat, fie din proprie iniţiativă, fie întrebat de către instanţa de judecată.
Se constată aşadar că cererea recurentului-inculpat privind aplicarea art. 3201 C. proc. pen. nu este admisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile aplicării procedurii speciale prevăzute de această dispoziţie.
Prin urmare, recursul declarat de inculpat se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestor critici.
Alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 01 ianuarie 2011 la zi.
Va fi obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 01 ianuarie 2011 la 03 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 03 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4224/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2346/2012. Penal → |
|---|
