ICCJ. Decizia nr. 2346/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2346/2012

Dosar nr. 1196/85/2009

Şedinţa publică din 02 iulie 2012

Prin sentinţa penală nr. 14/27 01 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a dispus următoarele:

În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, condamnarea inculpatului D.I.C. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1), art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru care a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, şi pentru care a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de 5 ani, 4 ani, 1 an şi 2 ani închisoare s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă din perioada 15 iunie 2005 - 16 octombrie 2006.

2. În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a fost condamnat inculpatul P.M.I., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru care a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. c), (2¹) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, republicată.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 261 C. pen.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 5 ani, 4 ani şi 7 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din 15 iunie 2005 şi arestarea preventivă din perioada 15 august 2005 - 16 octombrie 2006.

3. În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a fost condamnat inculpatul B.C.R., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru care a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 5 ani, 4 ani, 1 an şi 2 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din data de 15 iunie 2005.

4. În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a fost condamnat inculpatul C.D.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru care a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, republicată.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 5 ani şi 4 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din data de 15 iunie 2005.

5. În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a fost condamnat inculpatul M.I.C., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru care a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, republicată.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 5 ani şi 4 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă din perioada 13 iulie 2005 - 16 octombrie 2006.

6. în baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a fost condamnat inculpatul T.G., la 5 ani închisoare pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. c), (2¹) lit. a) C. pen.a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare şi 7 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani, închisoare sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din 15 august 2005.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii D.I.C., P.M.I., B.C.R., C.D.C. şi M.I.C. să plătească Platformei Americane de Licitaţii on-line B. prin reprezentantul K.K. suma de 233.354,39 dolari SUA, reprezentând despăgubiri.

A fost obligat inculpatul D.I.C. la plata sumei de 2.528 dolari SUA despăgubiri părţii civile F.S.M. şi 912 dolari SUA despăgubiri părţii civile R.P. prin agenţii Biroului Secret Service al SUA din Bucureşti.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C.D.C. şi M.I.C. la plata sumei de 2.920 dolari SUA şi 1.612 lire sterline despăgubiri părţii civile S.E. prin agenţii Biroului Secret Service al SUA din Bucureşti.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii C.D.C. şi M.I.C. să plătească 600 dolari SUA despăgubiri părţii civile J.M. prin agenţii Biroului Secret Service al SUA din Bucureşti.

A fost obligat inculpatul M.I.C. să plătească 2.014 dolari SUA părţii civile T.P. prin agenţii Biroului Secret Service al SUA din Bucureşti.

S-a constatat că faţă de inculpaţii D.I.C. şi M.I.C. s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar faţă de inculpatul P.M.I. s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara.

S-a constatat că partea vătămată S.L. nu s-a constituit parte civilă.

S-a confiscat de la inculpatul M.I.C. suma de 200 dolari SUA.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului câte 2.000 RON cheltuieli judiciare.

Înainte de orice consideraţii asupra stării de fapt instanţa de fond a lămurit un aspect ce ţine de sesizarea instanţei, subliniind că din dispozitivul rechizitoriului reiese că inculpaţii P.M.I., C.D.C. şi M.I.C. sunt trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzute de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.

În acest sens se şi argumentează că inculpaţii au efectuat plăţi din conturi de card aparţinând altor persoane.

Într-o totală contradicţie cu această măsură, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor P.M.I., C.D.C. şi M.I.C. pentru această infracţiune.

Urmare unei asemenea situaţii şi constatând că actul de sesizare este lovit de nulitate absolută, prin Sentinţa penală nr. 199 din 19 noiembrie 2008 a fost restituită cauza în temeiul prevederilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen. pentru refacerea urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 128 din 4 martie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a casat sentinţa mai sus menţionată şi a dispus continuarea judecăţii de către instanţa de fond.

Aşa fiind, s-a reţinut că instanţa a fost legal învestită şi cu judecarea unor infracţiuni pentru care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor menţionaţi.

Deliberând asupra acestor împrejurări, tribunalul a apreciat că soluţia de scoatere de sub urmărire penală primează în raport cu trimiterea în judecată pentru că ea nu a fost infirmată într-un control ierarhic după cum nici rechizitoriul nu a fost infirmat în condiţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. În consecinţă, sesizarea instanţei cu aceleaşi fapte este lipsită de orice semnificaţie şi toată această ambiguitate are drept urmare crearea unui dubiu cu privire la existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 vizând pe cei trei inculpaţi.

Constatând existenţa unui asemenea dubiu instanţa de fond a dispus achitarea acestora pentru infracţiunea de mai sus, în condiţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Sub aspectul stării de fapt, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii P.M.I., B.C.R., C.D.C., M.I.C. şi D.I.C. s-au constituit din anul 2004 într-un grup infracţional organizat în vederea comiterii de infracţiuni prin intermediul internetului şi reţelelor informatice. Acestora li s-au ataşat şi alte persoane în aceleaşi scopuri sau chiar numai pentru a sprijini grupul, cum a fost cazul inculpatului T.G.

Din transcrierile convorbirilor telefonice şi a rezultatelor percheziţiilor informatice, coroborate cu declaraţii de martor, inclusiv a celor cu identitate protejată a rezultat că, în cadrul grupului, membrii acestuia au avut o serie de atribuţii, acţionând în cunoştinţă de cauză pe baza legăturilor ce le aveau.

Inculpatul P.M.I. a fost în legătură cu ceilalţi membrii ai grupului prin intermediul lui B.C.R. Cei doi se cunoşteau din timpul liceului. În perioada de referinţă cei doi au avut frecvente convorbiri telefonice aşa cum reiese din înregistrările aflate în dosarul de urmărire penală. În acest fel a intrat în legătură cu inculpatul R.H.O. (cu privire la care cauza a fost disjunsă) şi cu numitul O.D. zis „B.L.", care organiza trimiterea banilor de la diverse victime prin sistemele W.U. sau M.G., ori prin transportatori persoane fizice din Anglia în ţară.

La rândul său inculpatul R.H.O. intermedia legătura cu alţi membri ai grupului, respectiv C.D.C., M.I.C. şi T.M.P. (şi cu privire la acesta din urmă cauza a fost disjunsă), cu care de altfel a şi lucrat împreună într-o serie de operaţiuni de fraudare.

Participarea la grup şi a inculpatului D.I.C. este reţinută dintr-o serie de împrejurări care au putut fi stabilite prin interceptarea unor convorbiri sau pe calea percheziţiilor informatice. Cu inculpatul P.M.I. s-a cunoscut din toamna anului 2004 şi l-a cunoscut şi pe inculpatul B.C.R., după cum a declarat în timpul urmăririi penale.

Totodată, s-a aflat în contact şi cu numitul O.D. („B.L."), omul de legătură al grupului în Anglia, după cum reiese din convorbirea pe IRC, precum şi cu numitul M.B.C., care era în legătură cu inculpatul R.H.O.

Scopul inculpaţilor a fost acela de a comite infracţiuni prin intermediul sistemelor informatice, şi a obţine diverse sume de bani de la persoanele pe care le induceau în eroare.

În concluzie, cu privire la cele ce preced, s-a constatat că inculpaţii P.M.I., B.C.R., C.D.C., M.I.C. şi D.I.C. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare, prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpatul P.M.I., deşi a susţinut constant că nu ştie să folosească calculatorul, s-a preocupat de două aspecte. În primul rând procura modemuri şi telefoane „Z." de accesat internet. Folosirea unor asemenea modemuri asigură protejarea identităţii utilizatorului putându-se conecta indiferent de locul unde se află. Cum firma nu permite ca o persoană să achiziţioneze mai mult de două modemuri inculpatul a folosit mai multe persoane, care în schimbul unor sume mai mult sau mai puţin modice făceau abonamente pe numele lor. Aceste modemuri erau puse la dispoziţia membrilor grupului, precum şi altor persoane din judeţul Vâlcea.

Toate acestea se coroborează şi cu convorbirile telefonice pe care inculpatul le purta cu diverse persoane şi ale căror înregistrări se găsesc în dosarul de urmărire penală.

În al doilea rând inculpatul P.M.I. a fost implicat şi în primirea unor sume de bani din străinătate. Este relevantă în acest sens convorbirea telefonică pe care o are în după-amiaza zilei de 3 iunie 2005 cu un anume „M." căruia îi cere să-i ridice o sumă de bani. Împrejurarea că aceştia aveau o provenienţă ilicită reiese din împrejurarea că expeditorul se numea tot P., ceea ce ar fi presupus o legătură de rudenie pentru o eventuală justificare.

La început, unii inculpaţi din grup au primit chiar pe numele lor sume de bani din diverse ţări, împrejurare ce rezultă din procesul-verbal de verificare al comunicărilor primite de la B.R., B."C.", B.C.A., R.B., B.P. şi B.T., sucursale din judeţul Sibiu prin sistemele W.U. şi M.G. Este vorba de inculpaţii B.C.R., C.D.C. şi D.I.C. cărora li se adaugă T.M.P. şi R.H.O. pentru care cauza a fost disjunsă.

Ulterior au renunţat la acest sistem şi pentru a-şi asigura o mai bună protecţie au apelat la alte metode. Una dintre acestea, de care s-au folosit inculpaţii P.M.I. şi B.C.R. a fost găsirea, racolarea şi coordonarea unor cărăuşi. Unul dintre aceştia a fost martorul B.I., şofer de TIR la SC „O.T." SRL Sibiu, care a adus inculpaţilor sume de bani şi bunuri de la O.D. şi C.I.V. Au fost reţinute în acest sens discuţiile telefonice dintre inculpatul P.M.I. şi martorul B.I. din seara zilei de 10 iunie 2005 referitoare la o sumă de bani trimisă din Anglia de C.I.V., precum şi discuţiile telefonice dintre B.C.R. şi B.I., acesta fiind în Anglia, şi care îl vizau pe O.D., vărul lui B.C.R. Toate acestea au fost coroborate şi cu declaraţiile inculpatului B.C.R.

O altă metodă a fost aceea de a se trimite banii obţinuţi de la victimele din străinătate prin intermediul unor apropiaţi. În acest sens a fost folosit numitul O.D., rezident în Anglia, care trimitea banii vărului său inculpatul B.C.R. În ţară banii erau expediaţi ulterior pe numele altor persoane.

Martorul P.I. a ridicat în perioada ianuarie - martie 2005 de la B.C suma totală de 11.330 euro. În data de 4 martie 2005, a ridicat suma de 794 euro, pe care i-a dat la ieşire inculpatului B.C.R., ocazie cu care au fost filmaţi, împrejurare relatată şi de martor. Operaţiunea nu este singulară pentru că şi alte persoane au mai ridicat bani pentru el, ca de exemplu T.D.L. În declaraţia dată acesta relatează că este prieten din copilărie cu „C." (B.C.R.) şi că în anul 2004 a ridicat 800 euro de la B.C. şi 2500 euro în anul 2005 pe care i-a primit de la vărul lui din Anglia. A primit pentru serviciul făcut 1 milion ROL.

Acelaşi inculpat s-a mai folosit şi de alte persoane precum M.S. care a ridicat suma de 10.600 euro, R.C. care a ridicat suma de 4.788 euro.

Tot referitor la inculpatul B.C.R. s-a mai constat că împreună cu R.H.O., T.M.P. şi A.M. a postat licitaţii fictive pe o serie de site-uri precum www.a.com şi www.t.com. Aceasta a rezultat şi din declaraţiile martorilor cu identitate protejată „S.V.", „D.M." şi „R.I.A." care au arătat că B.C.R. („C.") făcea împreună cu alţii fraude pe internet, oferind spre vânzare motociclete şi electronice scumpe, autoturisme.

Inculpatul B.C.R. s-a mai ocupat în cadrul grupului şi de procurarea de oferte unor cărţi de credit şi punerea lor la dispoziţia altor membrii din grup în scopul falsificării pentru fraudarea titularilor. Cărţile de credit procurate de inculpat, verificate în timpul urmăririi penale aparţineau unor cetăţeni americani sau englezi.

Datele privitoare la cărţile de credit i le furniza lui R.H.O., după cum reiese din convorbirea telefonică din 26 mai 2005 dintre cei doi, precum şi din convorbirea telefonică din 2 iunie 2005 dintre R.H.O. şi O.D., vărul lui B.C.R.

În activitatea infracţională de natură informatică a grupului şi care urmărea obţinerea de sume de bani, a fost implicat şi inculpatul D.I.C. Este relevantă în acest sens convorbirea pe care inculpatul o are cu un anume „I." în care recunoaşte că a câştigat peste 100.000 dolari SUA şi săptămânal produse de 20.000 dolari SUA provenind din Anglia, Olanda, Italia, Danemarca, SUA, Austria şi Ungaria. Pe aceeaşi persoană o şi sfătuieşte cum să procedeze ca să ridice sumele de bani de pe cardurile folosite sfătuind-o să meargă în Londra şi să ia legătura cu omul de legătură.

Din convorbirea din după-amiaza zilei de 12 mai 2004 pe IRC cu cel care se identifica cu indicativul „S.", ocazie cu care îi cerea „nişte conturi", mai reiese şi modalitatea de împărţire a sumelor cu P.M.I. („M.") care se ocupa de ridicarea lor. Obţinerea de profit presupunea printre altele şi procurarea de date referitoare la cărţi de credit. Asemenea date i-au fost furnizate de O.D. („B.L."), vărul inculpatului B.C.R., aşa cum reiese dintr-o discuţie purtată tot pe IRC.

Un exemplu concret de fraudare informatică îl oferă partea civilă M.F.S. care a relevat că a fost înşelat atunci când a încercat să vândă un bun pe B., de utilizatorul adresei de e-mail „p@c.com". Or, deţinătorul acestei adrese, printre multe altele, este inculpatul D.I.C., care de fapt şi recunoaşte acest lucru într-o conversaţie pe IRC.

La fel a procedat şi cu R.P. pe care l-a prejudiciat, cu 912 dolari SUA.

S-a reţinut că fraude informatice au comis şi inculpaţii M.I.C. şi C.D.C. („C.").

Inculpatul M.I.C. a arătat că, venind în anul 2004 în Sibiu i-a cunoscut pe R.H.O. şi pe T.M. Cu privire la modul de operare arată că oferea, fictiv, spre vânzare bunuri pe internet, cum ar fi telefoane. Banii îi primea prin W.U. sau prin intermediul lui C.D.C. care şi el este din Drăgăşani şi căruia îi dădea un comision de 20% iniţial, iar apoi 50%. Prin folosirea spamurilor obţinea date de pe cărţile de credit ale unor persoane din SUA.

Fraudele le-a început în luna ianuarie 2005 la cluburile de internet „C.A." şi „N.A." din Sibiu. După propria apreciere, a înşelat aproximativ 50 de persoane cu sume cuprinse între 100 şi 1.000 de dolari şi consideră că a realizat aproximativ 100.000 dolari SUA.

Pe inculpatul R.H.O. l-a cunoscut prin intermediul inculpatului C.D.C. despre care acesta i-a spus că realizează 30.000 dolari SUA pe săptămână din licitaţii fictive cu maşini.

Inculpatul C.D.C. relatează la rândul său că inculpatul R.H.O., pe care l-a cunoscut în luna ianuarie 2005, l-a învăţat cum să procedeze, descriind cu amănunte procedeele în declaraţiile date la urmărirea penală. De asemenea, l-a cunoscut şi pe inculpatul T.M.P.

Oferea, în mod mincinos, spre vânzare o serie de produse precum telefoane care „se aflau" în Anglia unde, spunea R.H.O. că are mulţi prieteni. Acesta din urmă ar fi clonat sistemul american „F.E." şi care era controlat de T.M.P. Sistemul american „F.E." era un fel de garanţie că bunul cumpărat ajunge la cumpărătorul ţinând banii trimişi de acesta până când primea bunul şi numai atunci îi trimite vânzătorului. Banii le veneau din Anglia şi îi împărţeau în trei: el cu R.H.O. şi T.M.P. Susţine că i-ar fi revenit cam 150 de euro.

Susţinerile inculpaţilor M.I. şi C.D.C. au fost confirmate de inculpaţii R.H.O. şi T.M.P. şi se coroborează cu rezultatele percheziţiilor informatice.

Prima instanţă a reţinut ca fiind cert faptul că, prin asemenea manopere, inculpatul M.I.C. (împreună cu R.H.O. şi T.M.P.) l-au prejudiciat pe numitul T.P., parte civilă în dosar, cu suma de 2.014 dolari SUA.

Împreună, inculpaţii M.I.C. şi C.D.C. l-au prejudiciat pe S.E. cu suma de 2.920 dolari şi 1.512 lire sterline, iar pe J.M. cu suma de 600 dolari SUA.

Prin actul de sesizare inculpaţii D.I.C., P.M.I., B.C.R., C.D.C. şi M.I.C. au fost trimişi în judecată, fiecare din ei pentru câte 5 infracţiuni de criminalitate informatică, respectiv acces fără drept la un sistem informatic, prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice prevăzută de art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003; modificarea de date informatice şi restricţionarea accesului la aceste date prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; fals informatic prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003; fraudă informatică prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În acest fel activitatea infracţională a fost fragmentată ceea ce are drept consecinţă estomparea scopului final ce a fost urmărit de toţi cei de mai sus, şi anume fraudarea victimelor.

Instanţa de fond a reţinut că în reglementarea criminalităţii informatice apare o anumită gradualitate, că o asemenea modalitate de incriminare nu este întâmplătoare, ea urmărind reprimarea şi a unor acţiuni incipiente atunci când făptuitorul nu a făcut paşi înainte pe iter criminis. Dacă aceştia au fost făcuţi, parcursul anterior îşi pierde relevanţa şi prin aceasta şi individualitatea juridică, fiind absorbit în mod natural în ultimul stadiu atins.

Cel puţin în cazul de faţă este dovedit, de exemplu, că modificarea de date informatice (art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003) nu s-ar fi putut face fără accesul fără drept la un sistem informatic (art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003), respectiv în scopul obţinerii de date informatice (art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003).

Or, toate acestea ca şi falsurile informatice constând în crearea şi folosirea de pagini fictive pe site-uri, chitanţe false U. sau notificări din partea F.E. sau D., ce rezultă din percheziţiile informatice coroborate cu recunoaşterile inculpaţilor, nu sunt decât etape ce au fost parcurse de inculpaţi, cu contribuţii diferite pentru a comite infracţiunea de fraudă informatică.

Conform art. 49 din Legea nr. 161/2003, frauda informatică este fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, prin restricţionarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul.

Rezultă deci că toate infracţiunile prevăzute de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1), art. 48 alin. (1) în contextul constatării existenţei infracţiunii prevăzute de art. 49 sunt modalităţi ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

Pentru toate acestea a fost admisă cererea formulată de procurorul de şedinţă şi, în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) în infracţiunea prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 în cazul inculpaţilor D.I.C., P.M.I., B.C.R., C.D.C. şi M.I.C., cu aplicarea şi a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în cauză fiind vorba de acte repetate comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ceea ce constituie o infracţiune continuată.

Aceeaşi inculpaţi au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de înşelăciune cu încadrarea în art. 215 alin. (5) C. pen., deşi în partea expozitivă a rechizitoriului este încadrată în prevederile art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi care ar consta în postarea de licitaţii fictive pe site-urile de comerţ on-line, inducând în eroare cumpărătorii, fără a introduce, modifica sau şterge date informatice.

Susţinerea este în contradicţie cu starea de fapt descrisă pentru că postarea unor licitaţii fictive nu este altceva decât o postare de date informatice false, ceea ce realizează una din modalităţile elementului material al infracţiunii de fraudă informatică prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

Deosebit de aceasta a fost avut în vedere şi raportul dintre reglementarea generală şi reglementarea specială, ca o problemă de principiu.

Analiza celor două incriminări, respectiv infracţiunea de înşelăciune de la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi infracţiunea de fraudă informatică de la art. 49 din Legea nr. 161/2003 duce la concluzia că cea din urmă nu este altceva decât o reglementare specială a înşelăciunii în domeniul criminalităţii informatice. Din moment ce legiuitorul a înţeles să recurgă la o incriminare specială înseamnă că trebuie să i se dea întâietate în raport cu cea generală de la care derogă.

Pentru aceste considerente în temeiul prevederilor art. 334 C. proc. pen., în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii menţionaţi, a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea de fraudă informatică prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind vorba tot de acte repetate comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Inculpaţii D.I.C. şi B.C.R. au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În perioada anilor 2004 - 2005 au deţinut şi în acelaşi timp utilizat programul informatic „B.E.". Acesta este destinat prelucrării datelor aferente unor cărţi de credit din tipurile V., V.E., M.C. al căror conţinut a fost sustras şi deţinut fără drept. Faptul că au avut la dispoziţie un asemenea program a rezultat din procesul-verbal încheiat de investigatorul acoperit „R.". Programul a fost efectiv folosit pentru falsificarea cardurilor bancare.

Cu privire la încadrarea juridică a unei asemenea fapte, s-a reţinut că în art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 este incriminată ca infracţiune deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv,program informatic, parolă, cod de acces sau date informatice dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 42 - 45.

Pe de altă parte, în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic este incriminată fabricarea ori deţinerea de echipament, inclusiv hard-ware sau soft-ware, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.

Inculpaţii au deţinut programul pentru prelucrarea şi falsificarea datelor aferente unor cărţi de credit, or acestea sunt instrumente de plată electronice.

Prima dintre infracţiuni are în vedere datele şi sistemele informatice în general.

Din nou s-a reţinut existenţa unor reglementări cu caracter special conţinute în Legea nr. 365/2002. La această nouă încadrare nu se mai impune a fi reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu privire la infracţiunea continuată pe considerentul că activitatea de deţinere este prin ea însăşi una continuă.

Inculpaţii B.C.R. şi D.I.C. au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în modalitatea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, respectiv transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare în vederea efectuării uneia din operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 10 din lege.

Din descrierea stării de fapt, a reieşit că inculpatul B.C.R., procurând cărţi de credit ale unor cetăţeni străini, transmitea date lui R.H.O. Din convorbirile interceptate reiese că inculpatul D.I.C. acţiona de o manieră asemănătoare, ceea ce, într-adevăr constituie infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.

Inculpatul T.G. a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni, prima fiind sprijinirea grupului infracţional organizat. Una din activităţile de acest gen consta în procurarea de modemuri „Z." pentru inculpatul P.M.I.. Martorul Ţ.F. relatează că printre cei care „făceau modemuri Z. pentru P.M.I." era şi T.G. Aceasta se coroborează cu declaraţiile martorului sub acoperire „P.R." care a făcut afirmaţii în acelaşi sens, precum şi cu declaraţia martorului sub acoperire „P.I." care relatează despre înclinaţiile violente ale acestuia vizând grupuri rivale.

Pe fondul unor asemenea preocupări, în ziua de 17 mai 2005, inculpatul T.G. împreună cu inculpatul P.M.I. au deposedat-o prin violenţă şi ameninţare pe partea vătămată S.L. de un telefon mobil. Inculpatul P.M.I. a susţinut că partea vătămată îi datora o sumă de bani. Pentru existenţa infracţiunii o astfel de împrejurare, chiar reală de ar fi, nu are nicio relevanţă. Cert este că inculpatul P.M.I. a acţionat într-un asemenea mod pentru că, după cum i-a afirmat la telefon martorei K.A.A., „nu vrea să ajungă de râsul unui mucos".

Instanţa a reţinut că fapta s-a petrecut, aşa cum reiese din probe, în parcarea din spatele Sucursalei Băncii Comerciale „C." din Sibiu şi este dovedită cu depoziţiile martorilor oculari F.D. şi B.A. şi care se coroborează cu plângerea părţii vătămate, precum şi cu depoziţiile altor martori precum: P.D., Ţ.F. şi „I.D.", martor cu identitate protejată.

Cât îl priveşte pe inculpatul P.M.I., cu referire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă, prev. de art. 261 C. pen., trimiterea în judecată pentru acesta se bazează pe o singură probă, şi anume declaraţia martorului cu identitate protejată „P.I." care arată că inculpatul i-a propus să îi dea suma de 1.000 euro cu condiţia de a nu declara nimic la poliţie sau parchet despre vânzarea modemurilor şi să plece imediat din ţară. Declaraţia nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar, motiv pentru care instanţa nu va reţine că o asemenea faptă există, cu consecinţa achitării inculpatului în condiţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C.penal, pentru fiecare în parte. S-a ţinut cont că sunt tineri şi nu au antecedente penale, de contribuţia fiecăruia, în concret, cu precizarea că este vorba totuşi de acţiuni conexe, care separat nu ar fi avut pericolul pe care îl degajă ca atunci când sunt supuse unui unic şi comun scop. Sub aspectul cuantumului pedepselor ce li s-au aplicat inculpaţilor, instanţa de fond a aplicat pedepse moderate, dar cu executare în regim de deţinere, apreciindu-se că numai în acest mod se va asigura scopul sancţionator şi educativ al pedepselor.

Cu privire la acţiunea civilă, datele furnizate de reprezentantul părţii civile atestă existenţa unui prejudiciu material de 233.354,39 dolari SUA. Aceasta se compune din: 121.984,39 dolari SUA - pierderi suferite prin listări pe conturile create, sens în care se arată că au fost create 297 conturi care au listat 527 bunuri spre vânzare; 53.000 dolari SUA - pierderi din listări create, fiind vorba de 150 listări a 20 dolari SUA fiecare cu titlu de taxă de listare B., la care se adaugă taxa pe valoarea finală a fiecărei listări, de 10%; 58.370 dolari SUA - pierderi totale din conturile fraudate şi create.

Inculpatul D.I.C. l-a fraudat pe numitul F.S.M. cu suma de 2.528 dolari SUA, iar pe numitul R.P. cu suma de 912 dolari SUA, motiv pentru care va fi obligat să le plătească aceste sume cu titlu de despăgubiri.

Pe de altă parte, inculpaţii C.D.C. şi M.I.C., împreună, l-au prejudiciat pe numitul S.E. cu suma de 2.920 dolari SUA şi 1.612 lire sterline, iar pe numitul J.M. cu suma de 600 dolari SUA, urmând a fi obligaţi să le plătească în solidar aceste sume cu titlu de despăgubiri.

Inculpatul M.I.C. l-a prejudiciat pe numitul T.P. cu suma de 2.014 dolari SUA şi va fi obligat să-i plătească această sumă cu titlu de despăgubire.

Plăţile vor fi făcute acestor părţi civile prin agenţii Biroului Secret Service al SUA din Bucureşti, care îi reprezintă în această cauză.

În ceea ce priveşte partea vătămată S.L.m s-a constatat că nu s-a constituit parte civilă.

De asemenea, partea vătămată A.L.E.S., care a fost înşelată de inculpatul M.I.C. cu suma de 200 dolari SUA, nu s-a constituit parte civilă.

Având în vedere prevederile art. 118 lit. e) C. pen., această sumă a fost confiscată de la inculpat.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii.

S-a mai constatat că faţă de inculpaţii D.I.C. şi M.I.C. s-a dispus măsura de a nu părăsi localitatea, iar faţă de inculpatul P.M.I. s-a dispus măsura de a nu părăsi ţara.

În conformitate cu art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 2.000 RON, cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpaţii.

Prin Decizia penală nr. 81/A din 26 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpaţii P.M.I. şi T.G. împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 27 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1196/85/2009, a desfiinţat sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale privind pe inculpaţii P.M.I. şi T.G. referitor la infracţiunea de tâlhărie şi pedeapsa aplicată în urma contopirii, precum şi cu privire la achitarea inculpaţilor P.M.I., C.D.C. şi M.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 27 alin. (3) din Legea 365/2002, şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fot achitaţi inculpaţii P.M.I. şi T.G. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. c), (2¹) lit. a) C. pen.

Au fost înlăturate dispoziţiile privind achitarea inculpaţilor P.M.I. C.D.C. şi M.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 27 alin. (3) din Legea 365/2002.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite de prima instanţă şi menţinute prin decizie şi s-a aplicat inculpatului P.M.I. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare, iar inculpatului T.G. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare sporită la 6 ani închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.

În baza art 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii M.I.C., D.I.C., C.D.C. şi B.C.R.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel, analizând apelurile formulate, a constatat următoarele:

În ceea ce priveşte apelul parchetului, s-a constatat că acesta este fondat numai sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor P.M.I., C.D.C. şi M.D.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2003, întrucât instanţa de fond nu putea pronunţa o soluţie numai pentru faptele cu care a fost sesizată ori pentru infracţiunea menţionată urmare a scoaterii de sub urmărire penală, ci trebuia să constate că nu este învestită. Ca atare, soluţia legală era cea de a nu pronunţa o soluţie cu privire la această faptă.

Pe de altă parte, s-a apreciat nelegală cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu de a constata că dispoziţia din rechizitoriu prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor P.M.I., C.D.C. şi M.D.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2003 constituie o eroare materială care a fost îndreptată în cursul cercetării judecătoreşti.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că nicio normă de procedură nu reglementează instituţia îndreptării erorii materiale cuprinsă în rechizitoriu şi ca atare nici instanţa nu o poate aplica, cu atât mai mult cu cât astfel de erori pot fi invocate pe calea unei instituţii specifice acestei faze procesuale, respectiv verificarea legalităţii actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen. De asemenea, în art. 263 C. proc. pen. se reglementează menţiunile pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul şi una din aceste menţiuni o constituie dispoziţia de trimitere în judecată, iar potrivit art. 264 C. proc. pen., actul de sesizare al instanţei îl constituie rechizitoriul. Potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei, astfel că instanţa de fond nu putea pronunţa o soluţie decât în limita sesizării.

Analizând al doilea motiv de apel privind greşita achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 261 C. pen. faţă de inculpatul P.M.I., Curtea a reţinut că în mod legal instanţa de fond a constatat că pentru această faptă nu există decât o declaraţie de martor care nu se coroborează cu nicio altă probă, împrejurare care de altfel nu este negată de apelant, astfel că nu s-a putut aprecia, dincolo de orice dubiu, săvârşirea infracţiunii de către inculpat.

În ceea ce priveşte apelurile inculpaţilor, Curtea a constatat că aceştia au solicitat achitarea cu motivarea că faptele nu sunt dovedite.

Curtea a reţinut că în cauză s-a administrat un vast probatoriu care dovedeşte săvârşirea faptelor, probe analizate în detaliu de instanţa de fond. Astfel, în ce-l priveşte pe inculpatul P.M.I., este dovedită în cauză atât cu rezultatul percheziţiilor electronice, interceptările telefonice, cât şi cu declaraţiile testimoniale activitatea sa infracţională. Principala activitate infracţională a inculpatului o reprezenta procurarea de modemuri şi telefoane Z. prin intermediul cărora se asigura accesul la internet a membrilor grupării în vederea asigurării anonimităţii acestora. În acest scop este dovedit cu declaraţiile martorilor P.M., P.A., B.S., M.A.A., P.R., C.D., N.G., T.M., M.I., M.L., P.D., G.I., T.G., I.M.G., A.E., C.A., V.N., R.N., M.L., C.H., T.P., L.D., S.L., B.E., B.E.A., B.D., P.E. că inculpatul solicita diverselor persoane să achiziţioneze pe numele acestora modemuri Z. Inculpatul asigura apoi distribuirea de modemuri către restul membrilor grupării, precum şi asigura acestora informaţiile necesare în cazul unor nelămuriri asupra modului de folosire. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului s-a depistat un modem Z., precum şi un contract pe numele martorului M.A., care, audiat, a recunoscut că a încheiat acest contract în schimbul unui comision, la cererea inculpatului P.M.I., căruia i-a şi predat modemul achiziţionat. De asemenea, martorul sub identitate protejată P.I. a declarat că este de notorietate că inculpatul P.M.I. se ocupa de modemuri Z., respectiv achiziţiona şi vindea, şi cu ajutorul acestora efectua fraude pe internet. De asemenea, martorul sub identitate protejată P.R. a declarat că ştie că numiţii J. şi T.G. achiziţionau modemuri pe care le transmiteau apoi inculpatului P.M.I., chiar în prezenţa martorului, efectuându-se o astfel de tranzacţie.

Ca atare, instanţa de apel a constatat, în acord cu starea de fapt reţinută de instanţa de fond, că faptele sunt dovedite, fiind fără dubiu activitatea de organizare a grupului infracţional desfăşurată de acest inculpat alături de restul inculpaţilor care aveau la rândul lor sarcini bine definite în activitatea grupului. Astfel, în cadrul grupului infracţional inculpaţii R.H.O., T.M.P., C.D.C., M.I.C., C.I.V., D.I.C. au desfăşurat manopere frauduloase de inducere în eroare a victimelor prin crearea şi procurarea de pagini false de înregistrare pe site-urile B. sau P.P., gestionarea corespondenţei cu victimele, gestionarea şi administrarea unor site-uri de intermediere a tranzacţiilor on-line (site-uri de tip „escrow"), prelucrarea unor date aferente unor cărţi de credit cu ajutorul unor programe speciale, postarea licitaţiilor fictive pe site-urile de licitaţii on-line, procurarea de imagini/fotografii în format digital a unor produse oferite spre vânzare. Aceste împrejurări sunt dovedite cu declaraţia martorului sub identitate protejată P.I., precum şi cu rezultatul percheziţiilor informatice efectuate în calculatoarele inculpaţilor. Acelaşi martor a descris în mod relevant activitatea de fraudare desfăşurată de o parte dintre inculpaţi, arătând că aceştia intrau pe un site B. şi ofereau spre vânzare diferite bunuri (telefoane, laptopuri, calculatoare) care nu existau în materialitatea lor. Ulterior banii de la persoanele păgubite erau expediaţi prin W.U., cu ajutorul unor intermediari care depuneau banii la bancă, în schimbul unor comisioane plătite de inculpaţi.

Din grupul infracţional făceau parte şi inculpaţii B.C.R., R.H.O., T.M.P., astfel cum a rezultat din declaraţiile martorilor cu identitate protejată D.M., C.V.I., precum şi a martorului A.M. Martorii descriu în declaraţiile date în cursul urmăririi penale în mod amănunţit activitatea desfăşurată de inculpaţi, precum şi locaţiile în care aceştia îşi desfăşurau activitatea infracţională, rolul pe care îl îndeplinea fiecare inculpat în cadrul grupului infracţional. Astfel, martorul cu identitate protejată D.M. a arătat că inculpaţii R.H.O. şi T.M. locuiau împreună într-un imobil situat în loc. Sibiu, unde i-a vizitat şi unde a văzut că obişnuia să vină şi inculpatul B.C.R. Inculpatul R.H.O. i-a cerut martorului ajutor pentru crearea unui site pentru firma sa de tranzacţii imobiliare. Inculpatul avea un server conectat la internet precum şi două laptopuri legate în reţea, iar martorul a fost solicitat de inculpat să-l ajute cu efectuarea conexiunii la internet. Ulterior, martorul şi-a dat seama că inculpaţii se ocupă de activităţi ilicite pe internet, respectiv postau licitaţii fictive pe internet, folosind site-urile www.autoscout.com, www.autotrade.com, şi www.B.com. Acelaşi martor l-a ajutat pe inculpatul R.H.O. să îmbunătăţească o pagină falsă de notificare D., prin modificarea design-ului, precum şi crearea unui script PHP şi MySQL, care afişau diferite detalii pe pagina respectivă, cum ar fi denumire, culoare, greutate, lungime ş.a. Prin crearea acestei pagini, arată martorul, unui utilizator neiniţiat îi crea convingerea că accesează pagina autentică a D., deşi în realitate persoana era indusă în eroare şi direcţionată spre un site controlat de inculpaţii R.H.O. şi B.C. Acelaşi martor, la cererea inculpatului B.C., i-a configurat un laptop şi un calculator, i-a instalat sistemele de operare şi i-a setat legăturile la internet prin intermediul reţelei Z. În ce priveşte modalitatea de încasare a banilor obţinuţi prin fraudare, martorul cu identitate protejată C.V.I. arată că banii erau expediaţi de victimele fraudei informatice prin W.U., iar banii erau ridicaţi de alte persoane, în schimbul unor comisioane primite de la inculpat. Iniţial banii erau expediaţi chiar pe numele inculpaţilor astfel cum rezultă din extrasele de con de la B.R., B."C.", B.C.A., R.B., B.P. şi B.T., W.U., şi M.G. De asemenea, inculpatul l-a antrenat în activitatea infracţională pe inculpatul T.M., pe care îl folosea ca intermediar pentru a ridica banii expediaţi din străinătate, acesta din urmă folosind acte de identitate aparţinând unor terţe persoane. Acelaşi inculpat R.H.O. l-a antrenat în activitatea grupului infracţional şi pe inculpatul C.D.C., căruia i-a solicitat să procure useri şi parole necesare participării la licitaţii fictive pe site-urile de comerţ on-line, precum şi ridicarea banilor de la bănci. Relevante au fost apreciate interceptările telefonice din data de 24 mai 2005, ora 09.43.00, precum şi de la 02.14.00. Pe site-ul www.albaba.com, inculpaţii lucrau în comun, în sensul că inculpatul C.D.C. posta licitaţiile fictive, inculpatul T.M. expedia notificările false către victimele indicate de C.D.C., iar inculpatul R.H.O. asigura legăturile cu intermediarii din străinătate, respectiv din Anglia sau Italia. Pentru desfăşurarea activităţii infracţionale inculpatul R.H.O. şi-a creat o adresă de email, f@x.com şi g@x.es, adresă creată pe un nume fictiv, adresă folosită în comun de inculpaţii T.M., M.I.C. şi C.D.C. Inculpatul M.I.C. a postat împreună cu inculpaţii R.H.O. şi T.M. licitaţii fictive pe site-ul www.albaba.com. Atât inculpatul M.I.C., cât şi C.D.C. au purtat corespondenţă cu mai multe victime, respectiv cu H.T., C.W., D.C., S.E. J.M., S.K., ş.a.

În ce-l priveşte pe inculpatul D.I.C., potrivit percheziţiei informatice efectuate pe calculatorul acestuia, s-a dovedit că acesta a folosit mai multe adrese de email o@x.com., n@x.com, o1@x.com, precum şi alte adrese de email, respectiv v@y.com., prin care le-a înşelat pe părţile vătămate F.S.M. cu suma de 2.582 dolari SUA, R.P.

Inculpatul T.G. s-a implicat în sprijinirea grupului infracţional prin procurarea de modemuri pentru inculpatul P.M.I., precum şi prin racolarea de intermediari pe numele cărora se întocmeau abonamentele de acces la internet.

Cu privire la infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina acestui inculpat şi a inculpatului P.M.I., Curtea a constatat că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective întrucât probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor B.A., F.D., care au fost prezenţi la discuţia pe care inculpaţii a purtat-o cu partea vătămată S.L., au relevat că predarea telefonului mobil s-a făcut cu titlu de garanţie pentru o sumă de bani pe care partea vătămată o datora inculpatului P.M.I., urmând ca după achitarea acesteia inculpatul să-i restituie telefonul. De altfel, şi din convorbirea telefonică purtată de inculpatul P.M.I. cu mama părţii vătămate, pe care a asigurat-o că va restitui telefonul părţii vătămate după achitarea datoriei, a rezultat că inculpaţii nu au urmărit să-şi însuşească pe nedrept telefonul părţii vătămate. Curtea a apreciat că în cauză nu este dovedită nici exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate.

În consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor P.M.I. şi T.G. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. c), (2¹) lit. a) C. pen.

Curtea a apreciat că starea de fapt expusă confirmă dincolo de orice dubiu săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, astfel că apelurile formulate de aceştia sunt nefondate. Deşi inculpaţii au negat orice colaborare între ei în vederea săvârşirii infracţiunilor, probele administrate au dovedit că inculpaţii s-au constituit într-un grup infracţional, fiecare dintre aceştia aveau sarcini bine definite.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a concluzionat că acestea sunt legale şi temeinice raportat la pericolul social sporit al infracţiunilor săvârşite, pericol conturat de modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunilor, respectiv organizarea activităţii infracţionale de aşa natură încât inculpaţii să-şi şteargă urmele, numărul mare de inculpaţi implicaţi, raza de acţiune cu întindere transfrontalieră. S-au avut în vedere împrejurările concrete în care au fost comise faptele şi rezonanţa lor socială, ca şi urmările pe care acestea le-au avut. Modul organizat şi perseverenţa cu care inculpaţii au acţionat, intervalul îndelungat de timp acoperit de ei prin actele repetate ce le-au comis în realizarea infracţiunilor de gravitate deosebită pe care le-au săvârşit, demonstrează în opinia curţii de apel accentuatul grad de pericol social prezentat de ei, astfel încât s-a apreciat că tratamentul penal ce li s-a aplicat prin sentinţa atacată este pe deplin adecvat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.I.C., C.D.C., D.I.C., B.C.R., T.G. şi P.M.I.

Inculpaţii M.I.C. şi P.M.I. au solicitat ca judecarea lor să se facă în conformitate cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., arătând că recunosc săvârşirea faptelor astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare.

Motivele de recurs ale recurenţilor sunt comune, prin apărător ales, invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 10, 12, 14, 17, 17² şi 21 C. proc. pen. În principal s-a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar s-au pus concluzii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar într-o ultimă teză apărarea a solicitat reindividualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, cât şi din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se reţin următoarele:

Fată de împrejurarea că în cauză au fost invocate cazuri de casare ce atrag trimiterea cauzei spre rejudecare, criticile inculpaţilor fiind comune, Înalta Curte urmează a face o analiză prioritară a acestora.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., menţionat în motivele de recurs depuse la dosar, se constată că acesta este invocat doar formal, întrucât niciuna dintre criticile pe care recurenţii le-au formulat nu se poate circumscrie acestor dispoziţii legale ce vizează lipsa de motivare a hotărârii judecătoreşti sau contradicţia dintre considerente şi dispozitiv.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recurenţii susţin faptul că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, şi, în mod special asupra cererii formulate la termenul din 5 noiembrie 2008, precum şi că nu s-ar fi pronunţat cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 pentru care au fost trimişi în judecată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, împrejurare ce rezultă chiar din dispozitivul sentinţei, aceasta, în baza art. 334 C. proc. pen., dispunând schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1), art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Totodată, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.

În ceea ce priveşte faptul că, la termenul din 5 noiembrie 2008, la care au avut loc dezbaterile asupra fondului, instanţa a pus în discuţie forma de participaţie a inculpatului P.M.I., Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 199 din 19 noiembrie 2008, Tribunalul Sibiu a dispus restituirea cauzei la parchet, astfel că nici nu avea cum să se pronunţe asupra acestui aspect. Ulterior, în urma casării şi reluării judecării cauzei, inculpatul nu a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice în acest sens, instanţa neavând obligaţia de a se pronunţa şi asupra cererilor formulate în primul ciclu procesual ce nu au făcut obiectul dezbaterilor ulterioare.

Referitor la faptul că instanţa de fond ar fi omis să se pronunţe cu privire la infracţiunea de fraudă informatică prev. de art. 49 din Legea 161/2003, se constată că şi pentru ipoteza în care această critică ar fi întemeiată, principiul non reformatio in pejus reglementat de dispoziţiile art. 385¹⁴ C. proc. pen. împiedică instanţa de recurs să pronunţe o hotărâre de casare cu trimitere spre rejudecare, astfel cum se solicită de apărare. Pe de altă parte, susţinerile sunt şi nefondate, recurenţii M.I.C., C.D.C., D.I.C., B.C.R. şi P.M.I. fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Un alt motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. şi vizează nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu partea civilă Platforma Americană de Licitaţii on-line B.

Înalta Curte reţine că nerespectarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor este sancţionată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. Ca atare, este necesar ca părţii să i se fi adus o vătămare prin soluţionarea cauzei în condiţiile nelegalei sale citări, vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod, impunându-se anularea actului, şi, nu în ultimul rând, aceasta trebuie invocată de către parte într-un anumit termen. Aşadar, în principiu, acest caz de casare poate fi invocat doar de partea faţă de care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Este adevărat însă că, în situaţiile în care hotărârea de condamnare se fundamentează în mod determinant pe declaraţiile părţii vătămate/civile, nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta ar putea cauza o vătămare inculpatului, aducând atingere dreptului său la apărare, prin imposibilitatea de a-i adresa întrebări şi de a-i contesta astfel credibilitatea, nulitatea relativă convertindu-se într-o nulitate absolută, în condiţiile art. 197 alin. (4) teza finală C. proc. pen. Nu aceasta este însă situaţia în cauză, partea civilă fiind o societate comercială, iar inculpaţii nu au intrat în legătură directă cu reprezentanţii acesteia.

Dincolo de lipsa unei vătămări şi de faptul că la termenele de judecată din apel inculpaţii nu au invocat o eventuală lipsă de procedură cu partea civilă, Înalta Curte reţine că, şi în cazul în care acest motiv de recurs ar fi putut fi cenzurat în calea de atac a inculpaţilor, criticile nu puteau fi primite. Aceasta întrucât partea civilă Platforma Americană de Licitaţii on-line B., prin reprezentant K.K., a învederat în timpul urmăririi penale că în procesul penal va fi reprezentată de Serviciul Secret al Statelor Unite, Biroul din România, instanţele dispunând citarea la sediul acestuia, conform solicitării părţii.

O altă critică formulată în susţinerea soluţiei de casare cu trimitere spre rejudecare, invocată prin prisma cazului de casare prev. de art. art. 385 alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., este legată de faptul că nici instanţa şi nici inculpaţii nu ar fi avut acces decât la 16 din cele 20 de volume ale dosarului de urmărire penală, volumele 7, 8, 9, 10 ce cuprind procesele-verbale şi notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi nefiind publice, iar hotărârea de condamnare, în mod nelegal, se întemeiază pe aceste probe.

Înalta Curte constată că cele 4 volume nu conţin documente clasificate şi că acestea au fost ataşate dosarului instanţei de fond, astfel cum rezultă din adresa de înaintare a dosarului în faza apelului, precum şi din înregistrările existente în programul informatic Ecris. De asemenea, se reţine că la niciunul din termenele de judecată din faţa instanţei de apel, apărătorii inculpaţilor nu au arătat că nu ar avea, sau, nu ar fi avut acces la dosarul cauzei ori la o parte din acesta. Mai mult decât atât, la concluziile scrise depuse în apel, s-au ataşat fotocopii ale unor acte ce se regăsesc în volumele de urmărire penală la care susţin că nu ar fi avut acces, împrejurare ce vine să infirme total apărările din recurs.

În fine, s-a invocat şi faptul că în mod greşit s-a constatat regularitatea actului de sesizare, în condiţiile în care prin rechizitoriu, cu privire la aceeaşi faptă, ce a fost încadrată în dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 s-a dispus faţă de inculpaţii M.I.C., C.D.C. şi P.M.I. atât o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, cât şi de trimitere în judecată.

Înalta Curte constată că aspectele invocate au fost deja soluţionate definitiv prin Decizia penală nr. 128 din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, care s-a pronunţat ca instanţă de recurs în calea de atac declarată de Ministerul Public împotriva soluţiei de restituire a cauzei la parchet. Pe de altă parte, curtea de apel a considerat că instanţa nici nu a fost sesizată cu privire la infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) C. proc. pen. săvârşită de inculpaţii M.I.C., C.D.C. şi P.M.I., astfel că nici nu se justifică reluarea acestor aspecte în recurs, soluţia fiindu-le favorabilă.

Ca atare, se constată că niciuna dintre criticile prin care se tindea la trimiterea cauzei spre rejudecare nu este întemeiată. Referitor la celelalte motive de recurs, se reţin următoarele:

S-a susţinut că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de fraudă informatică, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor M.I.C., C.D.C., D.I.C., B.C.R. şi P.M.I., întrucât în cauză nu s-a demonstrat existenţa unui prejudiciu.

Critica este nefondată, pe lângă prejudiciul înregistrat de cumpărătorii de produse oferite la licitaţiile fictive organizate de către inculpaţi, reprezentând contravaloarea bunurilor care ulterior nu le erau livrate, şi Platforma Americană de Licitaţii on-line B. a suferit un prejudiciu prin săvârşirea infracţiunii, constând în pierderile înregistrate prin listări pe cele 297 conturi create care au listat 527 bunuri spre vânzare (121.984,39 dolari SUA); pierderi din 150 listări create a 20 dolari SUA fiecare cu titlu de taxă de listare B. la care se adaugă taxa pe valoarea finală a fiecărei listări de 10% (53.000 dolari SUA); pierderi totale din conturile fraudate şi create (58.370 dolari SUA).

Împrejurarea că, prin Sentinţa penală nr. 37 din 15 februarie 2011, Tribunalul Sibiu i-a obligat pe inculpaţii R.H.O. şi T.M.P. la plata aceleiaşi sume de bani cu titlu de despăgubiri către Platforma Americană de Licitaţii on-line B. este lipsită de relevanţă şi nu atrage nelegalitatea soluţiei pronunţată în prezenta cauză. Aceasta întrucât anterior, cu privire la aceşti doi inculpaţi, se dispusese disjungerea cauzei, iar potrivit dispoziţiilor art. 1003 C. civ., în forma în vigoare la data comiterii faptei, atunci când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, acestea răspund în solidar pentru despăgubire. Problema ce se poate ridica ulterior, din existenţa celor două titluri executorii pentru acelaşi prejudiciu, va fi soluţionată pe calea unei contestaţii la executare.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se constată că acesta a fost invocat formal, întrucât nici prin motivele de recurs scrise şi nici oral nu au fost formulate critici care să vizeze greşita încadrare juridică dată faptelor şi care să poată fi analizate de instanţă.

Acelaşi caracter formal o are şi cererea de achitare a inculpatului D.I.C., întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în concluziile orale făcându-se trimitere la motivele de recurs scrise, în cadrul cărora nu se regăseşte nicio critică legată de inexistenţa faptelor.

Pentru recurenţii C.D.C. şi B.C.R. s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. invocându-se, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.D.C., împrejurarea că din adresele existente la dosar emise de W.U. rezultă că nu a ridicat niciodată sume de bani de la această unitate bancară, iar pentru inculpatul B.C.R., faptul că singurele sume de bani ridicate prin W.U. au provenit de la rudele sale din străinătate.

Înalta Curte va analiza această cerere din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., urmând a verifica în ce măsură aspectele invocate de recurenţi pot conduce la concluzia unei grave erori de fapt.

Referitor la inculpatul C.D.C., împrejurarea că nu acesta a ridicat sumele de bani trimise prin W.U. este total lipsită de relevanţă, în condiţiile în care nici nu i se reproşează inculpatului o atare conduită, instanţele reţinând faptul că sumele de bani au fost trimise pe numele unor intermediari, în schimbul unor comisioane. În sarcina inculpatului C.D.C. s-a reţinut că a procurat useri şi parole necesare participării la licitaţii fictive pe site-urile de comerţ on-line, a postat licitaţiile fictive, purta corespondenţa cu victimele, inculpatul R.H.O. fiind cel care asigura legăturile cu intermediarii din străinătate, respectiv din Anglia sau Italia.

De asemenea, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.C.R., este adevărat că acesta primea bani de la „rudele din străinătate", însă pe baza probatoriului administrat s-a stabilit că aceasta a fost modalitatea de operare folosită de inculpat, respectiv trimiterea banilor obţinuţi din săvârşirea infracţiunilor prin intermediul numitului O.D., verişorul său, şi pe numele altor persoane. Astfel, martorul P.I. a ridicat în perioada ianuarie - martie 2005 de la B."C." suma totală de 11.330 euro, în data de 4 martie 2005 a ridicat suma de 794 euro, pe care i-a dat-o la ieşire inculpatului, fiind surprinşi de camera video de supraveghere, martorul T.D.L. a ridicat pentru acelaşi inculpat 800 euro în anul 2004 de la B.C. şi 2.500 euro în anul 2005 pe care i-a primit de la vărul acestuia din Anglia, în acelaşi sens fiind folosiţi şi martorii M.S., care a ridicat suma de 10.600 euro şi R.C., care a ridicat suma de 4.788 euro.

Aşadar Înalta Curte apreciază nerelevante cele două împrejurări invocate, soluţia de condamnare a inculpaţilor fiind susţinută de întregul material probator administrat, neputându-se astfel reţine incidenţa cazului de casare analizat.

Referitor la inculpatul P.M.I., având în vedere poziţia procesuală a acestuia, care a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., Înalta Curte constată că efectul devolutiv al recursului său este restrâns la cazurile de casare vizând greşita încadrare juridică şi individualizarea pedepsei, astfel că nu mai poate fi analizată solicitarea apărării de achitare, în condiţiile în care în faţa instanţei de recurs acesta a recunoscut faptele astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. privind greşita aplicare a legii prin aplicarea unui spor de pedeapsă inculpatului T.G., Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate.

Astfel, inculpatul T.G. a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, şi la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. c), (2¹) lit. a) C. pen.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse de 5 ani închisoare şi 7 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani, închisoare sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare.

În apel inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. c), (2¹) lit. a) C. pen., iar instanţa a dispus, prin aplicarea dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an, până la 6 ani închisoare.

Înalta Curte constată lipsa oricărui temei legal care să permită instanţei de apel să sporească pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, astfel că, sub acest aspect, decizia este nelegală, dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. nefiind incidente în cauză, în condiţiile în care inculpatul a fost condamnat pentru o singură infracţiune.

Referitor la poziţia procesuală a inculpaţilor M.I.C. şi P.M.I., care în recurs au arătat că recunosc faptele pentru care au fost trimişi în judecată astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare şi solicită ca judecarea lor să se facă în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererile sunt admisibile, cauza aflându-se în situaţia tranzitorie prevăzută de dispoziţiile art. XI din O.U.G. 121/2011 publicată în M. Of. nr. 931/29.12.2011.

Astfel, potrivit textului anterior-menţionat, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011. Instanţa are de asemenea în vedere şi împrejurarea că, prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Ca atare se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 320 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, astfel că, Înalta Curte, reţinând incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., urmează a lua act de poziţia procesuală a celor doi inculpaţi şi să procedeze potrivit dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În fine, în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. invocat de toţi recurenţii, atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor, cât şi modalitatea de executare, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost orientate uşor peste limita minimă prevăzută de lege, în raport de natura, gravitarea faptelor, forma organizată în care acestea au fost săvârşite, precum şi intervalul mare de timp în care aceştia au acţionat.

Nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au analizat însă comportamentul inculpaţilor ulterior săvârşirii infracţiunilor, în toată perioada de peste 6 ani scursă de la eliberarea din arest aceştia terminându-şi studiile universitare, întemeindu-şi familii, obţinând venituri în mod licit, respectând măsurile de supraveghere dispuse de tribunal. În acest sens, din actele în circumstanţiere existente la dosar rezultă că inculpatul P.M.I. a absolvit cursurile Facultăţii de Geografie în anul 2010, s-a căsătorit, soţia fiind consilier juridic în cadrul MAI, este tatăl unui minor în vârstă de 5 luni, îşi câştigă în mod licit veniturile, iar după punerea sa în libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, din 16 octombrie 2006 acesta a respectat graficul de supraveghere întocmit de organele de poliţie, prezentându-se periodic, având un comportament şi o atitudine bună (Adresa IGPR nr. 64192 din 20 iunie 2012); inculpatul D.I.C. a absolvit Facultatea de Management în iulie 2010, s-a căsătorit, soţia fiind însărcinată, este angajat, din data de 30 iunie 2009, pe durată nedeterminată, la SC T.V. SRL; inculpatul C.D.C. a absolvit Facultatea de Teologie, s-a căsătorit, este tatăl unei minore în vârstă de 2 ani, îşi obţine în mod licit veniturile, începând cu anul 2006 fiind angajat pe perioadă nedeterminată la SC O.R. SA; inculpatul B.C.R. şi-a întemeiat o familie, fiind tatăl unei minore în vârstă de 10 luni, îşi obţine în mod licit veniturile; de asemenea şi inculpaţii M.I.C. şi T.G. şi-au finalizat studiile, acesta din urmă în Australia, au avut un comportament bun în societate şi şi-au obţinut veniturile în mod licit.

Or, toate aceste date ce vin să caracterizeze favorabil persoana inculpaţilor nu puteau fi ignorate în procesul de individualizare a pedepsei întrucât funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al acesteia pot fi realizate numai printr-o sancţiune care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată.

Ca atare, procedând la o reindividualizare a sancţiunilor penale, având în vedere atât aspectele corect reţinute de instanţa de fond şi cea de prim control judiciar în evaluarea circumstanţelor cauzei prin raportare la criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar, pe de altă parte, şi timpul scurs de la data comiterii faptelor, de aproximativ 7 ani, şi comportamentul inculpaţilor în toată această perioadă, aceştia înţelegând să-şi adapteze conduita la condiţiile socio-etice impuse de societate, dând acestor împrejurări valenţele unor circumstanţe atenuante în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., Înalta Curte va coborî pedepsele sub minimul special, după cum urmează: pentru inculpatul D.I.C. până la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002; pentru inculpatul P.M.I., având în vedere reţinerea şi a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., până la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. nr. 39/2003 şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); pentru inculpatul B.C.R. până la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002; pentru inculpatul C.D.C., până la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); pentru inculpatul M.I.C., având în vedere reţinerea şi a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., până la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); pentru inculpatul T.G. până la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultate în urma aplicării dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., respectiv a pedepsei dispuse în cazul inculpatului T.G., Înalta Curte va avea în vedere faptul că în intervalul de timp de peste 7 ani de la data comiterii faptelor aceştia au demonstrat o atitudine corectă faţă de familie şi societate, astfel cum rezultă din datele anterior-expuse, nemaifiind implicaţi în săvârşirea niciunei infracţiuni, faptul că inculpaţii P.M.I., M.I.C. şi D.I.C. au respectat timp de aproximativ 6 ani programul de supraveghere întocmit de organele de poliţie desemnate în condiţiile art. 145 şi art. 145¹ C .proc. pen., precum şi celelalte obligaţii stabilite de către instanţă, toţi inculpaţii dovedind astfel că au înţeles să-şi schimbe comportamentul, să şi-l adapteze normelor socio-etice impuse de societate şi că evenimentele din prezentul dosar vor rămâne izolate.

În aceste condiţii, se constată că există suficiente date care impun concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea acesteia, că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment sever pentru inculpaţi care nu vor mai săvârşi alte infracţiuni, Înalta Curte apreciind că privarea de libertate, după un interval lung de timp de la data faptelor (7 ani), ar avea consecinţe extrem de nefavorabile, faţă de circumstanţele lor personale (tineri căsătoriţi, părinţi ai unor minori cu vârste cuprinse între 5 luni şi 2 ani, care au făcut eforturi pentru a se reintegra în societate, pentru a-şi achiziţiona locuinţe prin contractarea unor credite imobiliare ipotecare).

Ca atare, în raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte urmează să dispună în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii M.I.C., C.D.C., D.I.C., B.C.R. şi P.M.I., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 86¹ C. pen., pe un termen de încercare compus din durata pedepsei rezultante aplicate în cazul fiecăruia dintre aceştia la care se va adăuga un interval de trei ani, iar în cazul inculpatului T.G., faţă de participaţia mai redusă a acestuia, se apreciază suficientă doar aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Va încredinţa supravegherea inculpaţilor Serviciilor de probaţiune de pe lângă tribunalele în a căror rază teritorială aceştia domiciliază, şi le va pune în vedere că, pe durata termenului de încercare, trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt potrivit programului stabilit de organul de supraveghere; să anunţe, în prealabil, Serviciului de probaţiune orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice Serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Se va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., respectiv art. 83 C. pen. (inculpatului T.G.) privind revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie în ipoteza săvârşirii în termenul de încercare a unei alte infracţiuni sau în cazul neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile declarate de inculpaţii M.I.C., C.D.C., D.I.C., B.C.R., T.G. şi P.M.I., va casa, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 14 din 27 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu, şi, rejudecând, va proceda conform celor anterior-expuse.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor rămân în sarcina statului, iar onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenţilor-inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii M.I.C., C.D.C., D.I.C., B.C.R., T.G. şi P.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 81/A din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 14 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi, rejudecând:

1. În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul D.I.C. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 4 luni închisoare.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 8 luni închisoare pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile concurente şi dispune ca inculpatul D.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt.

În conformitate cu dispoziţiile art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

1. să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt potrivit programului stabilit de organul de supraveghere;

2. să anunţe, în prealabil, Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

3. să comunice şi să justifice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt schimbarea locului de muncă;

4. să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate.

2. În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul P.M.I. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile concurente şi dispune ca inculpatul P.M.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

1. să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu potrivit programului stabilit de organul de supraveghere;

2. să anunţe, în prealabil, Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

3. să comunice şi să justifice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu schimbarea locului de muncă;

4. să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate.

3. În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul B.C.R. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul B.C.R. la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 8 luni închisoare pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile concurente şi dispune ca inculpatul B.C.R. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.