ICCJ. Decizia nr. 334/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiere nr.334/2012
Dosar nr. 10469/2/2011
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra cauzei penale de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10324/2/2011 (3984/2011) s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei I penală a acestei instanţe şi trimiterea spre competentă judecare a contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea N.M.V. împotriva deciziei penale nr. 2373/R din data de 24 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 9817/302/2005, la Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că, la data de 05 decembrie 2011, a fost înregistrată pe rolul acestei secţii, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea N.M.V., considerându-se, pe baza fişei E.C.R.I.S., iniţial ataşate la dosar, că aceasta se referă la decizia penală nr. 2373/R din data de 30 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-a mai reţinut că, potrivit fişei E.C.R.I.S. ataşate, contestaţia în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri din recurs purtând acelaşi număr, dar o altă dată, respectiv Decizia penală nr. 2373/R din data de 24 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 9817/302/2005, potrivit fişei E.C.R.I.S. ataşate.
Astfel fiind, întrucât contestaţia în anulare se referă la o decizie pronunţată în recurs de Secţia a II-a Penală a Curţii de Apel Bucureşti, (unde, de altfel, se află înregistrat un dosar având acelaşi obiect - Dosarul nr. 10469/2/2011, cu prim termen de judecată la data de 17 ianuarie 2012), s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia, spre competentă soluţionare, la secţia respectivă.
Curtea a mai reţinut că nu se poate dispune, de către această secţie, conexarea dosarului aflat pe rolul Secţiei a II-a Penală (chiar dacă acesta a fost înregistrat ulterior) la dosarul pendinte, astfel cum a solicitat apărătorul ales al contestatoarei, întrucât înregistrarea contestaţiei în anulare pe rolul Secţiei I Penală, este rezultatul unei erori motiv pentru care, nefiind competentă să soluţioneze însăşi cauza, Secţia I Penală nu poate dispune nici măsuri procesuale în legătură cu aceasta.
Prin încheierea din 31 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 10469/2/2011 (4019/2011), în temeiul art.29 pct. 5 lit. b) din Codul de procedură penală, s-a constatat întrerupt cursul justiţiei şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.
Pentru a hotăra astfel, s-a reţinut că la data de 05 decembrie 2011 a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de către petenta contestatoare N.M.V. împotriva deciziei penale nr. 2373/24.11.2001 pronunţată de Secţia a II-a Penală, cauza făcând obiectul Dosarului nr. 10324/2/2011 al Secţiei I Penală a Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 08 decembrie 2011 a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea N.M.V. împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 2373 din 24 noiembrie 2001, pronunţată de Secţia a II-a Penală, cauza făcând obiectul Dosarului nr. 10469/2/2011 al Secţiei a II-a Penală a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a mai reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 09 ianuarie 2012, Secţia I Penală a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia Secţiei a II-a Penală, considerând că aceasta din urmă este cea competentă să o soluţioneze contestaţia în anulare cu care a fost sesizată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2012 Secţia a II-a Penală a dispus, la rândul ei, scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia Secţiei I Penală, considerând că aceasta este cea competentă să soluţioneze contestaţia în anulare, fiind cea dintâi sesizată.
În aceste condiţii, s-a constatat întrerupt cursul justiţiei şi in temeiul dispoziţiilor art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, în vederea soluţionării incidentului ivit.
În considerarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) C.proc.pen., având în vedere incidentul ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie retine următoarele:
La data de 05 decembrie 2011, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea N.M.V. împotriva deciziei penale nr. 2373 din 24 noiembrie 2001 pronunţată de Secţia a II-a Penală, cauza făcând obiectul Dosarului nr. 10324/2/2011 al Secţiei I Penală.
La data de 08 decembrie 2011, a fost înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea N.M.V. împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 2373 din 24 noiembrie 2001 pronunţată de Secţia a II-a Penală, cauza făcând obiectul Dosarului nr. 10469/2/2011 al Secţiei a II-a Penală a Curţii de Apel Bucureşti.
Că este aşa rezultă din conţinutul contestaţiilor în anulare astfel formulate.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09 ianuarie 2012 Secţia I Penală, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia Secţiei a II-a Penală, considerând că aceasta din urmă este cea competentă să soluţioneze contestaţia în anulare cu care a fost sesizată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2012, Secţia a II-a Penală a dispus, la rândul ei, scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia Secţiei I Penală, considerând că aceasta este cea competentă să soluţioneze contestaţia în anulare, fiind cea dintâi sesizată.
Întrucât ambele Secţii penale ale Curţii de Apel Bucureşti au scos cauza de pe rol, s-a constatat întrerupt cursul justiţiei şi în temeiul art. 29 pct. 5 lit. b) din Codul de procedură penală a fost sesizată înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, în vederea soluţionării incidentului ivit.
În aceste condiţii, constatând că există caz de întrerupere a cursului justiţiei, care potrivit art. 29 pct. 5 lit. b) C.proc.pen., se soluţionează de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa soluţionând acest incident de procedură va trimite cauza privind pe contestatoarea N.M.V. la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, motivat de următoarele:
Din conţinutul cererilor de contestaţie în anulare formulate de contestatoarea N.M.V. şi înregistrate din 25 decembrie 2011, respectiv 28 decembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti,la secţii diferite, rezultă că aceasta a formulat calea extraordinară de atac (în aceeaşi formă şi conţinut) împotriva deciziei nr. 2373 din 24 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Din Referatul întocmit la data de 28 februarie 2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rezultă că din verificările efectuate la Biroul Executări penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, - Registrul de evidenţă a hotărârilor penale, reiese că Decizia penală nr. 2373/R din 24 noiembrie 2011 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 9871/302/2005 privind între alţii, pe inculpata N.M.V., iar menţiunea că decizia penală nr. 2373/R s-ar fi pronunţat la data de 30 noiembrie 2011, este o eroare de dactilografiere.
Aşa fiind, întrucât contestaţia în anulare se referă la o decizie pronunţată ,în recurs, de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti, cauza ce a făcut obiectul incidentului ivit, urmează a fi soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Trimite cauza privind pe contestatoarea N.M.V., pentru soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 332/2012. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 330/2012. Penal. Prelungirea duratei... → |
---|