ICCJ. Decizia nr. 246/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 246/2012
Dosar nr. 489/2/2012
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 489/2/2012 (220/2012), în temeiul art. 1491 alin. (9) C. proc. pen., s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii B.M. şi G.B.N.
În baza art. 1491, alin. (12) rap. la art. 146 alin. (11)1, art. 145 C. proc. pen. s-a dispus luarea faţă de inculpaţii B.M. şi G.B.N. a măsurii obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 20 ianuarie 2012 la 18 noiembrie 2012, inclusiv.
În temeiul dispoziţiilor art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti, fiecare dintre inculpaţii B.M. şi G.B.N. a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:
a. să se prezinte la organul de urmărire penală ori de cate ori este chemat;
b. să se prezinte la organul de politie din raza de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;
c. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
d. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
În baza art. 1451 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1)2 lit. c) C. proc. pen., s-a impus obligaţia ca fiecare dintre inculpaţii B.M. şi G.B.N. să respecte următoarele obligaţii:
- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi şi martorii din cauză, si sa nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor încălcării cu rea-credinţa a obligaţiilor stabilite prin încheiere, conform art. 145 alin. (1)1 raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţa a reţinut următoarele: La data de 20 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a corupţiei a înaintat Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Dosarul nr. 220/P/2012 cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, în condiţiile art. 149 C. proc. pen. reţinându-se că:
Prin rezoluţia 220/P/2012 din 16 ianuarie 2012 Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei a dispus începerea urmăririi penale iar prin ordonanţa din 19 ianuarie 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor B.M. pentru infracţiunile de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în formă continuată, favorizarea infractorului în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, instigare la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bunuri sau alte foloase necuvenite şi şantaj în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d)1 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi G.B.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în formă continuată, conflict de interese şi şantaj în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 253 alin. (1) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d)1 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Examinând actele de urmărire penală ce au fundamentat punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor B.M. şi G.B.N., şi propunerea de luare a măsurii arestării preventive a acestora, prin prisma exigenţelor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., art. 136 C. proc. pen., dar şi prin prisma conformităţii măsurii solicitate cu scopul instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţie, Curtea a constatat că:
În susţinerea acuzaţiei de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza 1 din Legea nr. 78/2000, există probe din care rezultă presupunerea verosimilă că inculpatul B.M. - prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti împreună cu inculpatul G.B.N. - secretar general al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, au exercitat, în fapt, administrarea SC E.S. SRL, în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, efectuând acte de comerţ, inclusiv operaţiuni financiare legate de deschiderea, creditarea, debitarea conturilor bancare, plata filelor CEC, a ordinelor de plată şi, prin autoritatea pe care o aveau pe raza Sectorului l şi, respectiv Sectorului 4,şi prevalându-se de funcţiile publice, importante deţinute, au obţinut beneficiul cumpărării în condiţii avantajoase, a deşeurilor colectate selectiv de pe raza sectoarelor 1 şi 4 de către SC C.R.S. SA şi SC R.E.S.R. SA prin încheierea unor contracte de exclusivitate şi pe o durată fermă de timp (exemplificativ: „.nu am cont. Şi tre să le alimentez contul.”convorbire telefonică dintre B.M. şi G.C.R. din data de 5 octombrie 2011, vol.5, filele 111-117); R.G. - director R. „Să trăiţi, să trăiţi Domn procuror”, „A rămas să ne vedem astăzi cu omul dvs.”, B.M. - „Păi vin şi eu”, convorbire telefonică din 8 august 2011, ora 11:48:07, vol. 3 filele 275-276, „B.M.” „Păi aţi spus că nu-l băgaţi în CA.”, R.G. „Putem să-i dăm drumul pe 2 ani, pe 3 ani” dar eu aş vrea să dăm drumul la acesta, ca să începem şi noi, pe parcurs, rezolvăm restul prin anexe, că anexele nu le mai duc prin CA.” şi lăsăm exclusivitatea pe 5 ani”, convorbire telefonică din 29 septembrie 2011, ora 11:57:57, vol. 4 filele 360-363, convorbire telefonică dintre V.M.S. - director în cadrul SC C.R.S. SA cu G. angajat la aceeaşi companie: „După aia mi-a dat SMS că gagiu e procuror. Ai înţeles?. ăsta de la E.? G.V.M.S.: „Ăla din umbră”, vol. 8, filele 209-211).
Judecătorul a constatat că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul G.B.N. şi-a exercitat în mod direct influenţa asupra lui N.M., profitând de situaţia de „debitor” al Primăriei Sectorului 1 în relaţia cu SC C.R.S. SRL şi, prin intermediul inculpatului B.M. asupra lui Velicu Mihai Sorin, reprezentant al aceleiaşi companii de salubrizare, pentru derularea contractului comercial, încheiat cu SC E. SRL, în momentul în care livrările de deşeuri reciclabile către această societate au fost stopate, datorită lipsei unui cântar la punctul de lucru din comuna Vidra (plăţile fiind efectuate de către SC R. SRL doar pe bază de documente justificative, în acest caz a bonului de cântar), precum şi pentru lipsa unei autorizaţii de mediu.
În condiţiile în care sumele de bani încasate de SC C.R.S. SA, în baza contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de salubrizare, rezultă din plăţile efectuate de Primăria Sectorului 1 Bucureşti, autoritate publică în cadrul căruia inculpatul G.B.N. ocupă o importantă funcţie cu atribuţii de decizie în plan financiar, se reţine că reprezentanţii societăţii de salubrizare puteau avea serioase temeri cu privire la ivirea unor probleme legate de plata cu întârziere a facturilor.
Elocventă, în acest sens, este convorbirea dintre inculpatul B.M. şi martorul N.F.: ”o să-i zic şi eu lui Bogdan: fă mă şi tu plăţile în martie pentru decembrie!, să vedem cum le convine!” (vol. 8 filele 130-132).
A constatat că există, de asemenea, probe, din care rezultă presupunerea rezonabilă că învinuitul T.H.P.Ş., vicepreşedinte în Biroul Politic Judeţean al P.N.L., filiala Ilfov, la rugămintea inculpatului B.M. (cu care se afla în relaţii de strânsă prietenie), l-a ajutat pe acesta să identifice un spaţiu de închiriat pentru punctul de lucru al SC E. SRL, din comuna Vidra, judeţul Ilfov, printr-un consilier judeţean, membru al P.N.L., filiala Ilfov, T.M. zis „M.M.”, care avea relaţii cu W.M.A.M., reprezentant al societăţii locator.
Elocventă este convorbirea telefonică purtată de B.M. cu N.F. la 30 septembrie 2011: „şti că M. are control pepe arab, înţelegi, eu lucrez o lună cu M. şi cu firma lui de pază, după aia, o să-i dau o mare înţelegi? Dar, ca să-l ţin aproape aicea, până intru şi eu şi sunt cunoscut în sat. „îl ţin aproape, după aia, îi spun M., nu mai pot să-ţi plătesc” (vol. 4 filele 416-417).
Prin intermediul lui T.H.P.Ş. a primit şi ajutorul primarului P.N.L. din comuna Ciolpani judeţul Ilfov, C.B. (convorbire telefonică din 26 octombrie 2011, vol. 5, filele 249-252).
Cu privire Ia acuzaţia de favorizare a infractorului în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, Curtea a reţinut, de asemenea, că există date din care rezultă că inculpatul B.M. în baza informaţiei cu caracter clasificat „Strict Secret”, privind luarea unor măsuri specifice punerii în executare a autorizaţiei din 26 mai 2011, emisă de Curtea de Apel Bucureşti, în ce priveşte convorbirile purtate în mediul ambiental în biroul procurorului B.M.I., cercetat în Dosarul nr. 120/P/2011, (informaţie primită de la jandarmul R.C.C., învinuit în cauză), la data de 11/ 12 iunie 2011, s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în timpul desfăşurării activităţilor specifice, a supravegheat perimetrul sediului şi a fotografiat sediul şi autoturismele de serviciu ale autorităţilor de stat implicate, după care a luat legătura telefonic cu ziariştii S.O.R. şi S. (fostă A.) A.I., care au publicat ştirea primită şi fotografiile efectuate pe site-ul x.
De asemenea a constatat că există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că între jandarmul R.C.C. şi inculpatul B.M. a existat o înţelegere în sensul divulgării informaţiilor legate de punerea în aplicare a măsurilor de interceptare şi înregistrare, învinuitul informându-l pe inculpatul B.M. şi la data de 13 noiembrie 2010, când au fost efectuate asemenea demersuri în dosarul nr. 352/P/2010, al D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti, aşa cum rezultă din actele ataşate în copie certificată pentru conformitate cu originalul (voi. 2 filele 107-119).
Curtea a apreciat însă că nu sunt însă minime date din care să rezulte presupunerea că inculpatul B.M. ştia că s-a comis o infracţiune al cărui participant beneficiază de ajutorul său, iar ajutorul s-a dat pentru a împiedica descoperirea probelor.
În fine, în susţinerea acuzaţiei aduse inculpatului G.B.N. de comitere a infracţiunii de conflict de interese, Curtea a constatat că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de secretar general al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, deţine controlul asupra modalităţii de executare a contractului încheiat cu SC C.R.S. SA, verificând prestaţiile efectuate, de colectare a deşeurilor şi plată a acestora şi în acelaşi timp, beneficiind prin intermediul SC E. SRL, societate pe care o administrează şi deţine, în fapt, de cumpărarea aceloraşi deşeuri, banii plătiţi de Primăria Sectorului 1 ajungând, în acest mod, în posesia inculpatului.
Prin urmare, Curtea a constatat întrunite exigenţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., în privinţa existenţei motivelor verosimile că inculpaţii în cauză este posibil să fi comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.
Referitor la temeiul de drept invocat în susţinerea propunerii, art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în privinţa inculpatului B.M., Curtea a constatat că, în susţinerea acestui temei, D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei a făcut referire la posibilitatea influenţării martorilor, datorită relaţiilor dezvoltate de inculpat, în calitatea de prim procuror deţinută, în mediul de afaceri sau politic, astfel că „lipsa măsurii arestării preventive ar putea determina din partea inculpatului o atitudine şicanatorie, prin care să obţină întoarcerea „favorurilor” făcute acestora, avantajele şi serviciile primite din partea inculpatului de către martorii din dosar, fiind enumerate de la a) la k). (filele 60-69 propunere).
Unele din argumentele expuse în susţinerea temeiului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. vizează, realmente, împrejurări factuale ce ar putea îmbrăca tiparul unor infracţiuni de corupţie (exemplificativ: „P.M.M. a apelat la B.M. pentru soluţionarea favorabilă a două dosare aflate pe rolul A.N.R.P. pe numele N.M.V. şi A.A.G., sens în care B.M. şi-a exercitat influenţa asupra numitului M.C.S., vicepreşedintele A.N.R.P. In schimbul acestor servicii, B.M. i-a solicitat să-i facă cunoştinţă cu R.C.C., funcţionară în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru a-i facilita rezolvarea unor „probleme” sau numitul M.V. a apelat la serviciile lui B.M. pentru ca acesta din urmă, în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 să-i acorde şi să-i prelungească dreptul de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, după ce permisul de conducere i-a fost reţinut, în urma săvârşirii unei infracţiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, care face obiectul Dosarului nr. 7294/P/2011, aflat în lucru, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în schimbul acestui „favor”, inculpatul recurgând la serviciile de instalator ale numitului M.V., pentru amenajarea locuinţei”).
Au fost relatate şi relaţiile de care se bucură inculpatul în virtutea funcţiei de prim procuror, precum şi favorurile făcute unor ziarişti, pentru a beneficia din partea acestora de susţinere mediatică.
Potrivit art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului, când sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., poate fi luată în cazul în care există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Pentru a ne afla în prezenţa cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., după începerea urmăririi penale, trebuie ca din probele existente la dosar (spre exemplu declaraţii de martori, experţi, părţi vătămate, părţi civile, declaraţii a unor coinculpaţi ori învinuiţi, procese-verbale de redare a comunicaţiilor) să rezulte că inculpatul a încercat să împiedice aflarea adevărului în cauza în care se efectuează cercetări, prin influenţarea unei părţi, a unui martor, expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă. Influenţarea unei părţi, a unui martor, ori expert, presupune constrângerea sau coruperea acestora, încercarea unei înţelegeri frauduloase între inculpaţi, îndemnurile, rugăminţile adresate acestor persoane în scopul de a zădărnici aflarea adevărului în cauza dată.
Acest caz presupune o analiză a naturii şi gravităţii de care este acuzat inculpatul, a contextului în care există bănuiala că a fost săvârşită infracţiunea, raportat la posibilitatea exercitării unor presiuni asupra martorilor, care au dat declaraţii în acuzare şi demersurilor efectuate de inculpat în vederea identificării martorilor cu identitate protejată.
În privinţa distrugerii, alterării sau sustragerii mijloacelor materiale de probă, trebuie demonstrat că activitatea inculpatului are ca scop încercarea alterării aflării adevărului în cauză.
Din probele administrate în cursul cercetărilor, după începerea urmăririi penale, Curtea nu a identificat date din care să rezulte că inculpatul a încercat denaturarea aflării adevărului în prezenta cauză, prin influenţarea martorilor ori prin alterarea sau distrugerea unor mijloace materiale de probă.
Toate argumentele aduse de D.N.A. în sprijinul existenţei acestui caz, sunt pur teoretice şi dezvăluie modalitatea în care inculpatul B.M. în calitatea sa de prim procuror s-a folosit de poziţia avută, fie pentru a obţine servicii contra altor servicii, fie pentru a „intimida” persoane care aveau interese contrare cu ale sale, în legătură cu activitatea de comerţ, pe care în mod repetat, „pe durata funcţiei” a desfăşurat-o, contrar dispoziţiilor legii.
Acest modus operandi bazat pe „relaţii” şi „interese” posibil, strict, doar în virtutea poziţiei de conducere a unui parchet, şi a legăturilor pe care inculpatul şi le-a creat cu persoane situate pe poziţii de autoritate şi influenţă, legături ce au la bază prietenii de durată, astfel cum rezultă din interceptările convorbirilor telefonice dar şi din declaraţiile inculpaţilor, învinuiţilor şi martorilor, nu demonstrează că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului şi că există riscul de a împiedica buna derulare a cercetărilor în cauza de faţă.
Aceste riscuri nu pot fi invocate în mod abstract, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice astfel cum s-a arătat şi în jurisprudenţa de contencios european (Becciev împotriva Moldovei, nr. 9190/03 pct. 59, 4 octombrie 2005).
În susţinerea temeiului arătat, cu referire la alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, în propunere, s-a menţionat că una din faptele săvârşite de inculpatul B.M. a presupus falsificarea grosolană a unor înscrisuri sub semnătură privată, înscrisuri folosite pentru inducerea în eroare a unei entităţi private, totul pentru a o ajuta pe numita A.S.L. (ruda sa, după cum este menţionat la lit. c), în acelaşi referat), D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei punându-şi întrebarea, Dacă pentru altă persoană inculpatul nu s-a sfiit să producă înscrisuri neconforme realităţii, ce ar fi în stare să facă pentru ameliorarea propriei situaţii juridice ”.
Conform sesizării prin prezenta propunere, inculpatul B.M. nu este cercetat pentru falsuri, iar expunerea teoretică a unei împrejurări de fapt la nivel de supoziţie nu poate fi primită, ca argument.
Prin urmare, prima instanţă a constatat că, în cauza de faţă, nu s-a demonstrat existenţa cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Cât priveşte cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv învinuitul sau inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică:
În ce priveşte teza I a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a constatat că aceasta este îndeplinită în privinţa ambilor inculpaţi, sub aspectul minimului de gravitate prevăzut de lege.
Inculpatul B.M. este cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., care are limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani; infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, cu limite de pedeapsă de la 3 luni la 9 ani (maxim majorat cu 2 ani conform legii speciale); infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani şi infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d)1 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 7 ani (maxim majorat cu 2 ani conform legii speciale) iar inculpatul G.B.N. este cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., care are limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani, infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d)1 şi art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 7 ani (maxim majorat cu 2 ani conform legii speciale) şi infracţiunea prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 5 ani.
Cât priveşte cea de a doua teză, care impune existenţa probelor, că, lăsaţi în libertate inculpaţii prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea constată că, din probele de la dosar, nu rezultă că această exigenţă este întrunită.
Pornind de la criteriile dezvoltate în jurisprudenţă în susţinerea argumentului pericolului pentru ordinea publică, Curtea a constatat că gravitatea potenţialelor fapte comise de către inculpaţii B.M. şi G.B.N., existând presupunerea rezonabilă, că de pe poziţiile deţinute, care le confereau acestora autoritate şi influenţă, au organizat, condus şi administrat o societate comercială în numele căreia, au încheiat, în fapt, în mod direct, contracte de exclusivitate în condiţii avantajoase, cu eludarea legii, şi s-au implicat totodată, în mod direct, în activitatea acesteia, luând contact cu partenerii de „afaceri” în mod direct şi uzând de funcţiile publice, de autoritate pe care le deţineau (partenerii cunoscând că derulau afaceri cu un prim procuror şi respectiv, un secretar general de primărie), apelând la prieteni cu poziţii de autoritate în partide politice pe plan local, prin rugăminţi şi promisiuni de contra servicii, la nevoie, deşi pune în lumină o conduită reprobabilă, precum şi degradarea morală a inculpaţilor, având în vedere circumstanţele factuale reţinute, nu atinge periculozitatea socială de natură să susţină aprecierea necesităţii apărării ordinii publice, în sensul reprimării infracţiunilor grave, pentru a nu întreţine opiniei publice sentimentul de insecuritate şi pentru a evita repetarea unor astfel conduite de către alte persoane, aflate pe aceleaşi poziţii de conducere.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în cazul tulburărilor aduse ordinii publică că, dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5, în circumstanţe excepţionale, şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, acesta nu poate fi considerat relevant şi suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deţinutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier împotriva Franţei 26 iunie 1991, seria A, nr. 707, pct. 51, cauza Dumont Maliverg împotriva Franţei, Hotărarea din 31 mai 2005,pct. 65-66).
Aşa cum s-a arătat, după examinarea faptelor relevante (probate prin procesele-verbale ale investigatorului cu identitate reală, autorizat de procurorul D.N.A. - S.I., declaraţiile testimoniale date de N.M., V.M.S., P.V.F., R.G., H.G., N.F., N.M.G., T.M., declaraţiile învinuiţilor R.C.C., T.H.P.Ş., propriile declaraţii ale inculpaţilor G.B.N. şi B.M. - declaraţie dată în faţa judecătorului - procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental, interceptate şi înregistrate în mod autorizat), Curtea a constatat deja că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen. în privinţa existenţei probelor din care rezultă că inculpaţii B.M. şi G.B.N. au comis fapte prevăzute de legea penală.
A apreciat totodată, că nu sunt îndeplinite cazurile prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. în privinţa inculpaţilor în cauză.
Luarea măsurii arestării preventive presupune şi aprecierea asupra caracterului necesar al privării de libertate pentru interesul bunei desfăşurări a procesului penal, sau cu privire la proporţionalitatea măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva inculpaţilor şi scopul urmărit prin dispunerea sa.
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant necesitatea detenţiei raportat la infracţiunile comise de inculpat, şi totodată, existenţa unei proporţionalităţi a detenţiei, raportat la alte măsuri mai puţin stringente (cazul Saadi contra Regatului Unit, Hotărârea din 14 mai 2006, Vrencev contra Serbiei, Hotărârea 2361/05 din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei, Hotărârea din 18 martie 2008).
In acelaşi timp, s-a subliniat că arestarea preventivă a unei persoane, este o măsură atât de gravă încât este justificată numai în ultimă instanţă, atunci când alte măsuri mai puţin severe au fost analizate şi s-a constatat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public (Witold Litwa c Poloniei, Hotărârea 2662/95 din 4 iunie 2000, Hilda Hafsteinsdottir c Islandei, Hotărârea din 8 iunie 2004, Enharn c. Suediei Hotărârea din 25 ianuarie 2005).
Examinând, individual, situaţia fiecărui inculpat în cauză, profilul personal, situaţia familială, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate în dovedirea circumstanţelor personale, ţinând seama că, la momentul procesual analizat, niciunul dintre inculpaţi nu se mai bucură de prerogativele funcţiilor încredinţate (operând suspendarea din funcţie ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale), în considerarea prev. de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., art. 143 alin. (1) C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 1491 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (11)1 C. proc. pen., Curtea a apreciat că luarea măsurii restrictive de libertate a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în condiţiile art. 145 C. proc. pen. este în măsură, prin impunerea obligaţiilor generale şi a celei speciale vizând interdicţia de a lua legătura direct sau indirect cu celelalte persoane învinuite, inculpaţii ori martorii în cauză, să răspundă în mod eficient imperativului bunei desfăşurări a urmăririi penale fiind necesară lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu se apreciază a fi, pentru fiecare inculpat, necesară în vederea atingerii scopului măsurii preventive în conformitate cu art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse, astfel cum sunt evidenţiate de faptele relevante în cauză.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – D.N.A. şi inculpatul B.M.
Parchetul a criticat hotărârea ca netemeinică întrucât, deşi instanţa a constat că există indicii cu privire la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, a apreciat în mod greşit că aceştia nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
De asemenea a criticat aprecierea făcută în cauză, că nu subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen. pentru luarea măsurii arestării preventive în cazul inculpatului Betelie, deşi faptele enumerate la pct. a)-k) din Referat atestă relaţiile dezvoltate de inculpat în calitatea de prim procuror deţinută, în mediul de afaceri sau politic, existând posibilitatea influenţării martorilor care s-ar simţi obligaţi să-i întoarcă favorurile făcute.
Inculpatul B.M. a criticat hotărârea ca netemeinică, întrucât în cauză nu există indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, faptele reţinute de parchet fiind doar abateri disciplinare.
Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Pentru luarea oricărei măsuri preventive este necesar să se constate că sunt probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Pentru luarea măsurii arestării preventive este necesar pe lângă îndeplinirea acestei condiţii prevăzute de art. 143 alin. l să se reţină şi incidenţei vreunuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Prima instanţă a constatat că există indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, dar că nu se justifică reţinerea temeiurilor prevăzute la art. 148 lit. b) şi f) în cazul inculpatului B. şi a celor prevăzute de art. 148 lit. f) în cazul inculpatului G.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei indiciilor privind săvârşirea unor fapte penale Înalta Curte reţine următoarele:
1. Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată din probatoriul administrat până în prezent (procesele-verbale ale investigatorului cu identitate reală, S.I., declaraţiile martorilor N.M., V.M.S., P.V.F., R.G., H.G., N.F., N.M.G., T.M., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental) că în mod corect a apreciat prima instanţă că în cauză există indicii cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni de către ambii inculpaţi. In declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul Betelie a şi recunoscut că avea o societate comercială pe care o administra în fapt, şi care îi aparţinea, deşi era înregistrată pe numele altor persoane.
Inculpatul B.M., prin apărător a arătat că pentru subzistenţa acesteia este necesar să se constate existenţa unor operaţiuni financiare, operaţiuni care nu pot fi desfăşurate decât de instituţiile financiare, limitativ enumerate în art. 8 lit. b) din Legea nr. 656/2002.
La o primă vedere o asemenea faptă poate fi calificată ca fiind infracţiunea prevăzută în art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 - efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană - existând şi practică judiciară în acest sens. Aspectul dacă activităţile reţinute în Referatul parchetului pot fi echivalate cu efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu poate fi analizat într-un asemenea cadru procesual. Dezbaterea privind întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii trebuie supusă atenţiei instanţei care soluţionează fondul cauzei, singura în măsură să decidă dacă s-a săvârşit sau nu o infracţiune.
Unul dintre apărătorii inculpatului B. a susţinut că instanţa investită cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă trebuie să constate că s-a săvârşit o infracţiune pentru a dispune arestarea preventivă, în sensul că trebuie să constate că sunt îndeplinite elementele constitutive ale acesteia, întrucât dispoziţiile art. 148 lit. f) utilizează noţiunea de infracţiune şi nu de faptă penală. De aceea instanţei care soluţionează fondul cauzei i-ar reveni doar sarcina să aplice pedeapsa şi nu să analizeze infracţiunea, pentru că o asemenea cercetare a fost deja făcută atunci când s-a dispus arestarea preventivă.
Curtea constată că o asemenea apărare este construită pe confuzia ce se poate crea între cele două accepţiuni ale noţiunii de infracţiune. Codul penal, în art. 17 defineşte infracţiunea ca fiind fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Ca atare un prim sens al acestei noţiuni ar fi acela de faptă prevăzută de legea penală care a fost săvârşită în concret de către o persoană, astfel încât cu privire la aceasta se poate constata că a acţionat cu vinovăţie, iar despre faptă, că prezintă în concret o anumită gravitate astfel încât sunt îndeplinite condiţiile privind pericolul social.Ca atare putem afirma despre o persoană că a săvârşit o infracţiune doar dacă acţiunile sau inacţiunile sale se circumscriu unei fapte penale, dacă ele prezintă un grad de pericol social şi dacă se constată că fapta a fost săvârşită cu vinovăţie.
Un al doilea sens al acestei noţiuni se referă la fapte grave din punct de vedere social, care intră în zona ilicitului penal şi care au fost denumite astfel pentru a le distinge de faptele ce intră în zona ilicitului civil, comercial,etc. In acest al doilea sens noţiunea de infracţiune este sinonimă cu cea de faptă penală.
La această a doua accepţiune fac referire textele din capitolul destinat măsurilor preventive. Ca atare legea nu solicită instanţei ce se pronunţă cu privire la măsurile preventive să facă o analiză detaliată a infracţiunii reţinute şi a vinovăţiei, ci doar să constate că există indicii ale săvârşirii unei fapte penale. De altfel şi art. 143 foloseşte noţiunea de faptă penală, iar jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat în repetate rânduri că cel arestat se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare.
2. În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului în legătură cu o infracţiune de corupţie prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. rap. Ia 17 alin. lit. a) şi Ia art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte consideră că situaţia de fapt nu este suficient de bine conturată la acest moment pentru a vorbi de indicii privind săvârşirea acestei infracţiuni, aspecte ce rezultă şi din hotărârea primei instanţe.
3. Raportat la instigarea Ia infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani,bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 25 C. pen. rap. Ia art. 13 din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului B.M., din materialul probator administrat până la această dată există indicii că inculpatul B.M. i-a determinat pe T.H., vicepreşedinte al Biroului Politic Judeţean al P.N.L., Filiala Ilfov şi pe T.M., consilier judeţean, membru al P.N.L., filiala Ilfov, să îşi folosească influenţa printre membrii P.N.L. care deţineau funcţii în administraţia locală pentru ca aceştia, în numele instituţiilor pe care le conduceau să încheie contracte cu SC E. SRL Bucureşti.
Relevante în acest sens sunt interceptările convorbirilor telefonice :
B.M.: „Dar cum stăm noi? Stăm bine?”, „în Călăraşi. în Călăraşi şi în Ilfov. Giurgiu nu mă interesează pe zona P.N.L. Că ştiu că stă bine”, „.în Călăraşi ce se întâmplă? Asta. auzi, mă? Asta a lui G. s-a infiltrat bine acolo?”, „Mă, mâine, dacă e întâlnirea cu primarii, aş vrea să vin şi eu şi să-ţi spun de ce! Că o arunc aşa, le las câte o carte de vizită, înţelegi?”
T.H.P.Ş.: „.Te pun. te pun în legătură cu ăia şmecheri nu cu toţi fraierii!”
B.M.: „.Băi, tu îmi faci un semn şi când tu îmi faci. mă ciupeşti, înseamnă că îi dau cartea de vizită”, „Că vreau să ţin legătura cu şmecherii, ştii.? Pe ce spuneam eu, când ne-am văzut ultima oară” (convorbire telefonică cu T.H.P.Ş. din data de 20 septembrie 2011, ora 19:34:05; vol. 11, filele 183-191).
De asemenea există indicii că inculpatul B. l-a determinat pe T.M. să îl ajute la contractarea forţei de muncă şi la închirierea unui spaţiu comercial pentru SC E. SRL în condiţii avantajoase.
(Dialogul telefonic din data de 11 august 2011, ora 21:14:38, dintre B.M. şi învinuitul T.:
B.M. „De-aia te sunasem. Ne. ne interesa un fost C.A.P. care să aibă din alea betonate, ştii? Să nu mai băgăm bani prea mulţi în beton!”, te sunasem cu treaba aia, cu. cu Vidra, cu terenul. Să-mi găseşti un teren pentru.”
T.: „Păi, mergem, mergem, când vrei! Am vorbit acolo”, „Am staţie. Hai, că vorbim mâine dimineaţă. îţi spun eu.” (vol. 3, filele 353-357).
B.M.: „Bă, ăsta e serios, A.?”, „Bă, din câte ştiu eu, da!”
T.M.: „Nu, i-am zis că e. trebuie să ţină relaţia că e bine şi că.”, „Adică i-am explicat tot ce.”
B.M.: „Aha, am înţeles”, (convorbire telefonică cu T.M., din data de 30 septembrie 2011, ora 18:42:35; voi. 4, filele 410-413);
T.M.: „.să trăiţi, domnu" şef! Ce fac cu contractul? Cui îl duc?”,
B.M.: „Păi, mi-l aduci. mi-l aduci mie încoace”, „sunt la Vidra. „(convorbire telefonică a inculpatului B.M. cu T.M., din data de 03 octombrie 2011, ora 14:16:31; vol. 5, filele 63-64);
B.M.: „Concentrează-ţi tot efortul şi găseşte-mi şi mie în Vidra un teren de vreo trei-patru mii de metri pătraţi”, „Eu ştiu, că mi-au spus băieţii că mă pot baza pe tine, că eşti un om foarte serios şi cu multe relaţii, conexiuni în zonă şi de-aia te-am şi sunat pe tine, înţelegi?” (convorbire telefonică cu T.M., din data de 08 octombrie 2011, ora 11:13:29; vol. 5, filele 136-140);
B.M.: „Am vorbit cu cineva din zonă, de acolo, un tip şmecher ăă. liberalul nostru. Ştii, că acuma l-am sunat. Bă, îmi cauţi un teren. Am, ştiu. Ne luăm un teren şi ne facem noi [înjură]. Nu mai stau eu la mâna cuiva, frate! L-am luat, mi-am trântit hala, mi-am betonat-o imediat, că avem resurse. imediat că. avem o fabrică de ciment, unde cunoaştem bine. Mi-am betonat 2000 de metri pătraţi”, (convorbire telefonică a inculpatului B.M. cu O.G.A., din data de 08 octombrie 2011, ora 11:35:47; vol. 5, filele 141-145.
B.M.: „eu îl sun luni pe M. să dea sfară-n ţară, să strângă negrii pe plantaţie şi o să zică: bă, marţi, miercuri, la ora patru, să fie. 10 oameni, să fii cu ei acolo” (convorbire telefonică cu N.F., din data de 24 septembrie 2011, ora 11:24:53; vol. 4, filele 336-341);
B.M.: „Ne vedem azi la patru, eu vin. adică venim toţi acolo, ştii.? Adică venim să vedem ce ne-a găsit M. ăsta. pentru personal, da?” (convorbire telefonică cu N.F., din data de 30 septembrie 2011, ora 09:59:50; voi. 4, filele 386-388);
Există de asemenea indicii că inculpatul l-a determinat pe învinuitul T. să-şi folosească influenţa pe lângă primarul comunei C., B.C. pentru a încheia un contract fictiv cu un terţ care urma să doneze utilaje primăriei, utilaje care urmau a fi folosite în fapt însă de societatea inculpatului.
B.M.: „H., fii atent aici! Ştii că un prieten de-al meu vrea să doneze la o Primărie. „de-a voastră. nişte utilaje pe care să Ie iau eu.”, „M-a sunat acuma, de fapt ieri şi mă ... (obscen). La telefon încontinuu.”, „Băi, zi-mi Primăria, zi-mi Primăria”…
T.H.P.Ş.: „A. Ciolpani, cred. Mă laşi 10 minute?”
B.M.: „Deci îmi trebuie, dragul meu, că îmi trebuie să ştiu ca să ştiu ce-i spun. Dar, după aia ştii că le iau de-acolo, nu le las!” (convorbire telefonică a inculpatului B.M. cu T.H.P.Ş., din data de 26 octombrie 2011, ora 10:40:59; vol. 5, filele 249-252);
T.H.P.Ş.: „A. C.”
B.M.: „Da" ai un nume, cum îl cheamă pe primar?”
T.H.P.Ş.: „Da. B.C.” (convorbire telefonică a inculpatului B.M. cu T.H.P.Ş., din data de 26 octombrie 2011, ora 11:03:21; vol. 5, filele 253).
4. Referitor la infracţiunea de şantaj în legătură cu o infracţiune de corupţie, reţinută în sarcina inculpaţilor B.M. şi G.N.B., Înalta Curte constată că din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între cei doi inculpaţi sau purtate de inculpatul Betelie cu alte persoane rezultă indicii cu privire la faptul că cei doi inculpaţi au constrâns pe reprezentanţii SC R. SRL, V.M. şi N.M. să continue livrările de deşeuri către SC E. SRL, cu care încheiaseră un contract, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege (nu avea autorizaţie de mediu). Mai mult, întrucât la punctul de lucru al SC E. SRL nu exista un cântar, astfel încât să se poată stabili cantitatea de deşeuri livrată de firma de salubritate, SC R. SRL nu avea nici interesul, din punct de vedere economic, să continue livrările întrucât pentru colectarea acestor deşeuri nu putea primi bani de la Primăria sector 1, cu care avea un contract în acest sens.
Astfel, în discuţiile telefonice pe care le-a avut cu B.M., V.M.S. i-a solicitat în mod expres acestuia să remedieze situaţia privind inexistenţa unui cântar întrucât societatea la care este angajat va avea probleme în decontarea serviciilor de salubrizare pe care le prestează pentru Primăria Sectorului 1:
„V.M.S. - Aţi rezolvat problema cu cântăraşul?
B.M. - Am rezolvat-o., (convorbire telefonică cu V.M.S., din data de 09 noiembrie 2011, ora 14:28:54; vol. 8, filele 193-195);
V.M.S. - la noi era şi o problemă, nu avem documentele alea de cântar, care pe noi ne frig la. la.”, (convorbire telefonică cu B.M., din data de 14 decembrie 2011, ora 19:02:41; vol. 8, filele 212-214);
V.M.S. - „eu iniţial vă întreb, s-a rezolvat problema cu cântarul?”
B.M. - „încă nu.”
V.M.S. - „Aia e o mare problemă, la., la. noi este o mare problemă”, „trebuie neapărat urgentată chestia aia, deci pe noi ne blochează la mantinelă rău de tot, adică n-avem ce face, le ducem cursa aia în loc să. intre la plată, neavând chestiile alea şi documentele încheiate la. ştiţi că se fac nişte formulare de transport. e o problemă majoră, înseamnă că tot ce duc la dumneavoastră nu pot să recuperez costurile de transport şi de colectare” (convorbire telefonică cu V.M.S., din data de 19 decembrie 2011, ora 14:38:10; voi. 8, filele 217-221);
V.M.S. – „şi când am văzut că n-are cântar, n-are aia, n-are aia, am oprit prestaţia”, eu ca să pot să le bag pe contract îmi trebuia un bon de cântar, îmi trebuia o chestie şi el nu putea să mi-o ofere” (convorbire telefonică cu G., angajat al SC C.R.S. SA, din data de 14 decembrie 2011, ora 18:57:40; vol. 8, filele 209-211).
(V.M.S.: „Eu i-am oprit la prestaţie … ă,. domnu" N. nu mi-a spus nimic, l-am anunţat. aşa şi dăm.(neinteligibil.) n-am, n-am dus decât o singură cupă”, „sunt ăia cu Vidra, mă,.ă.na. nu pot să zic prin telefon” (convorbire telefonică cu S., angajat al SC C.R.S. SA., din data de 12 decembrie 2011, ora 16:45:19).
V.M.S.: „că eu oricum am întrerupt mai demult livratul de marfă că nu îmi prezentase la contract autorizaţia de mediu”, „noi n-am făcut decât unu sau maxim două transporturi acolo şi când am văzut că n-are cântar, n-are aia, n-are aia, am oprit prestaţia, l-am anunţat şi pe domnul N.”, „zic bă, ia opriţi, până nu se sparge buba!” (convorbire telefonică cu G., angajat al SC C.R.S. SA, din data de 14 decembrie 2011. ora 18:57:40; vol. 8, filele 209-211).
Începând cu data de 14 decembrie 2011, inculpatul B.M., l-a contactat în permanenţă pe reprezentantul SC R. SRL, V.M.S., pentru a-i trimite „dispoziţii” privind reluarea livrărilor:
V.M.S.: „şmecheraşul ăla mi-a dat telefon, că n-ai mai trimes, n-ai mai făcut, nu ştiu ce!”, „zic domne", era o problemă”, (convorbire telefonică cu G., angajat al SC C.R.S. SA, din data de 14 decembrie 2011, ora 18:56:30; vol. 8, filele 207-208);
V.M.S.: „acum mă trezesc cu telefon de la ăsta, nu i-am răspuns, după aia mi-a dat SMS, că gagiu" e procuror. ai înţeles?”
G.: „Asta de la E.?”
V.M.S.: „Ăla din umbră. ca să ştiu ce vorbesc mâine cu domnul N.”, (convorbire telefonică cu George, angajat al SC C.R.S. SA din data de 14 decembrie 2011, ora 18:57:40; vol. 8, filele 209-211); „Buna seara. Va sunasem sa va spun ca nu aţi făcut nicio livrare, deşi dispoziţiile erau altele” (SMS trimis de B.M. către V.M.S., la data de 14 decembrie 2011, ora 18:52:16; vol. 8, fila 206);
B.M.: „dom" director, nu făceam decât oficiile să transmit un mesaj, adică mi s-a spus să vă sun astăzi, v-am sunat, nu s-a făcut nicio livrare nimic, nici astăzi”, „domn director eu a primit o rugăminte să vă sun astăzi, să mă asigur că se fac livrările. Eu nu fac decât să-mi fac treaba, atât. atât. atât si să dau un răspuns mai departe ca să întreb dacă s-au făcut livrări sau nu, atât, restu. „(convorbire telefonică cu V.M.S., din data de 14 decembrie 2011, ora 19:02:41; voi. 8, filele 212-214);
V.M.S.:,,m-a sunat omu" cu Vidra, cu problema aceea, ştiţi dumneavoastră”
N.M.: „Da.”
V.M.S.: „Aşa, că n-am mai transmis acolo, hodoronc-tronc ne-a mai venit şi ceva de la, o citaţie de la poliţie”, „noroc că n-am dus decât două curse”
N.M.: „Măi să fie!”
V.M.S.: „Am vorbit cu el şi a zis e concurenţa, nu vă faceţi probleme!”, „şi am primit mesajul că trebuie să., zic domne", eu nu ştiu, trebuie să vorbesc cu domnul N.”
N.M.: „Da, o vorbim mâine” (convorbire telefonică cu N.M., director SC C.R.S. SA., din data de 14 decembrie 2011, ora 20:54:20; voi. 8, filele 130-132);
B.M.: e luni şi nimic la Vidra, uite eu mă duc acum la Vidra şi am auzit că n-a venit nicio maşină nici astăzi”
V.M.S.: „N-aţi vorbit cu domnul N.?”
B.M.: „Păi, eu n-am vorbit, pe mine m-au., eu am fost rugat să vă sun pe dumneavoastră eu mi-am făcut datoria si atât”
V.M.S.: „Am înţeles, OK. Că am vorbit cu domnul N. ceva şi a zis că până nu discută dânsul, nu ne mişcăm”
B.M.: Ascultaţi-mă, domnul B. a vorbit cu domnul N., cred că vineri ultima oară, B. nu e în tară si m-a rugat să mă ocup eu”, deja o lună din contract am pierdut-o degeaba, practic nu ni s-a livrat nimic” (convorbire telefonică cu V.M.S., din data de 19 decembrie 2011, ora 14:38:10; vol. 8, filele 217-221).
Ca urmare a presiunilor exercitate, reprezentanţii SC R. SRL au acceptat să încheie un act adiţional antedatat la contractul iniţial, act care permitea reluarea livrărilor chiar şi în lipsa unui cântar care să ateste cantităţile transportate spre prelucrare, precum şi a autorizaţiei de mediu şi astfel continuarea activităţii E.:
V.M.S. „pentru chestia aia cu Vidra, vă rog frumos pregătiţi un act adiţional”, „o închidem ca să putem să dăm drumul la lucrare urgent” (convorbire telefonică cu P.D., angajat al SC C.R.S. SA, din data de 21 decembrie 2011, ora 12:09:51; vol. 8, filele 222-224); P.D. „Nu vreau să vă necăjesc, da nenea ăsta cu Vidra ne-a adus autorizaţia de mediu ?”, V.M.S. „A adus-o la domnul N.”
P.D. „Da" aţi văzut-o ?”
V.M.S. - „A adus-o la domnul N., da" eu n-am văzut-o”, deci e de sus, gata e închisă”,
P.D. „Ştiu, am înţeles da" e uşor periculos”.
V.M.S. „e de executat, dacă se mai întâmplă ceva iar o blocăm şi-am terminat bâlciul, dar trebuie s-o deblocăm acum”, (convorbire telefonică cu P.D., angajat al SC C.R. SA, din data de 21 decembrie 2011, ora 16:19:48; vol. 8, filele 225-226).
B.M. deşi nu i-a ameninţat în mod direct pe reprezentanţii SC R. SRL, a urmărit prin insistenţele sale să le dea de înţeles că dacă nu vor face livrările poate trece şi la alte coerciţii, constând în întârzierea plăţii de către Primăria Sector I a facturilor către SC R. SRL, creând astfel serioase probleme economice societăţii:
G. B.N.: „Asta, M., de faţă cu mine i-a zis :ai două zile să .găseşti variante şi să nu aud discuţii si deja e a treia;
B.M.: A, bun,îmi dai voie să-l sun? Cu mare drag. Aoleo ce-o să se umfle muşchii pe mine.; G.B.N.: Elegant,rugămintea, elegant „(Convorbire telefonică, vol. 8, fia 701 „îmi venea să-i zic .[râde]. tu ştii cine semnează plăţile?! .[râde].”. Când i-oi zice treaba asta Iu" B. când se întoarce!”, da" o să îi zic când se întoarce, bă, tu ştii ce mi-a zis acesta ieri?, că ieri mi-a zis, zice domne, ştii că de fapt., zic băi, nene, stai în loc de un cântar”, „zic să mori tu! zic da, bine, Ok, am înţeles”, „si o să îi zic şi eu Iu" B.: Fă, mă si tu plăţile în martie pentru decembrie! Să vedem cum le convine!” (convorbire telefonică cu N.F., din data de 21 decembrie 2011, ora 12:49:37; vol. 8, filele 130-132);
Aspectul invocat de inculpatul B. prin apărători că în cauză nu subzistă infracţiunea de şantaj întrucât numiţii V.M.F. şi N.M. au arătat la audieri că nu s-au simţit ameninţaţi şi că nu au în dosar calitatea de părţi vătămate, ci aceea de martori nu poate fi reţinută de instanţă. În primul rând poziţia subiectivă a celui şantajat nu are relevanţă pentru existenţa acestei infracţiuni, iar pe de altă parte aspectul că cei doi nu au calitatea de părţi vătămate în cauză nu prezintă nicio relevanţă întrucât dispoziţiile art. 82 C. proc. pen. permit ca persoana vătămată să fie ascultată ca martor dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată.
5) Cu privire Ia acuzaţie de comitere a infracţiunii de conflict de interese aduse de inculpatul G.B.N. s-a arătat că.
Din actele depuse la dosar, din declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului B.M. rezultă indicii că inculpatul G.B.N., în calitate de secretar general al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, a desfăşurat acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, prin persoane interpuse, deţinând în fapt SC E. SRL Inculpatul, profitând de poziţia pe care o deţinea la primăria Sectorului 1, a determinat firma SC R.S. SA, care asigura salubritatea în sectorul I, să încheie un contract cu firma sa şi să livreze acesteia o parte din deşeurile colectate,asigurându-şi astfel un folos material.
Deşi contractul de colectare a deşeurilor între Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi SC C.R.S. SA a fost încheiat înainte de contractul perfectat cu SC E. SRL, aceste contracte sunt cu executare succesivă, în sensul că Primăria Sectorului 1 Bucureşti efectuează plăţi periodice către compania care îi prestează serviciul de colectare a deşeurilor, astfel încât inculpatul putea condiţiona în fapt derularea acestui contract de modul în care se desfăşurau relaţiile comerciale ale SC R. SRL cu propria firmă.
În ceea ce priveşte faptele inculpatului G., înalta Curte constată că în raport de soluţia primei instanţe care a luat faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi faţă de aspectul că inculpatul nu a atacat hotărârea cu recurs, recunoscând implicit că există indicii privind săvârşirea acestor fapte, nu se mai impunea cercetarea condiţiei prev. de art. 143 privind săvârşirea unei fapte penale. Având in vedere însă că apărătorii acestui inculpat nu au înţeles care este rolul şi scopul căilor de atac, întrucât, deşi au învederat că au solicitat chiar ei primei instanţe luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, în recursul Parchetului au susţinut că activităţile reţinute în sarcina inculpatului nu reprezintă fapte penale, Curtea se simte obligată să înlăture orice dubiu cu privire la acest aspect, subliniind că există indicii că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină. Inculpatul G. a susţinut că avea dreptul, conform statutului său de funcţionar să deţină societăţi comerciale şi să desfăşoare acte de comerţ, invocând în acest sens dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 161/2003. Înalta Curte constată că textul invocat este în concordanţă cu dispoziţiile art. art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 şi cu cele ale art. 2531 C. pen., deoarece prevede incompatibilitatea desfăşurării unor activităţi în domeniul privat care să aibă legătură cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public („Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari, şi funcţionarii publici cu statut special, pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari, şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate în sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar, sau funcţionar public cu statut special potrivit fişei postului.)
Pentru luarea oricărei măsuri preventive este necesar să se constate că sunt probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Pentru luarea măsurii arestării preventive este însă necesar pe lângă constatarea îndeplinirii acestei condiţii prevăzute de art. 143 alin. (1) şi a incidenţei vreunuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Prima instanţă a constatat că există indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, dar a apreciat că nu se justifică reţinerea temeiurilor prevăzute la art. 148 lit. b) şi f) în cazul inculpatului Betelie şi a celor prevăzute de art. 148 lit. f) în cazul inculpatului G.
Pentru inculpatul B.M., Parchetul a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe temeiul prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., argumentând că în calitatea sa de prim procuror s-a folosit de poziţia avută, fie pentru a obţine servicii contra altor servicii, fie pentru a intimida persoane cu interese contrare cu ale sale, iar acest modus operandi demonstrează că ar putea zădărnici aflarea adevărului.
Înalta Curte constată că în mod judicios a decis prima instanţă că în cauză nu subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., pentru că nu sunt indicii că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă. Pentru ca acest temei să fie incident trebuie demonstrat că inculpatul face astfel de demersuri în raport cu cercetările demarate într-o cauză. Ce se reţine de Parchet ca fiind aspecte ce conturează un asemenea comportament al inculpatului sunt posibile fapte penale săvârşite anterior şi pentru care probabil urmează ca inculpatul să fie cercetat. A justifica aplicarea acestui temei de arestare preventivă prin comportamentul avut de inculpat, anterior desfăşurării cercetărilor penale, ar însemna să acceptăm de plano că în cazul inculpaţilor care sunt urmăriţi penal pentru infracţiuni de fals, împiedicarea participării în proces,etc. acest caz este totdeauna incident.
În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de art. 148 lit. f), propus de parchet pentru inculpatul B.M. şi pentru inculpatul G.B.N., Înalta Curte constată că pentru reţinerea acestuia trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii:
- o condiţie privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (condiţie comună şi celorlalte temeiuri prevăzute la art. 148 C. proc. pen.);
- o condiţie privind pericolul pentru ordinea publică pe care îl reprezintă punerea în libertate a inculpatului.
Aşa cum am arătat, din materialul probator administrat în cauză, rezultă indicii temeinice ce conturează presupunerea rezonabilă pentru un observator independent că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi penal (mai puţin fapta de favorizare a infractorului în cazul inculpatului B.).
Este adevărat că pentru luarea măsurii arestării preventive trebuie să existe indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni pentru care se prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Însă în cauză, chiar dacă nu se face o analiză a elementelor componente ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, nu se poate susţine că nu există indicii cu privire la existenţa infracţiunilor de corupţie reţinute de parchet, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani.
Şi în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a subliniat că se poate dispune privarea de libertate atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fără a fi necesar să se stabilească la momentul arestării ce infracţiune s-a comis sau care este natura exactă a acesteia, deoarece obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua cercetările în scopul confirmării sau infirmării temeiurilor ce au determinat arestarea (cauza Murray contra Marii Britanii).
Ca atare prima condiţie prevăzută de lege pentru reţinerea dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. este îndeplinită.
Cea de a doua condiţie a art. 148 lit. f) C. proc. pen., presupune existenţa unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, iar apărătorii au invocat faptul că nu există astfel de probe la dosar.
Textul de lege al art. 148 lit. f) nu trebuie interpretat ad litteram pentru că o asemenea interpretare ar conduce la concluzia că în nicio situaţie nu ar putea fi luată măsura arestării preventive în baza acestui temei, deoarece este imposibil să existe probe asupra unor comportamente viitoare. Pericolul pentru ordinea publică reprezintă o predicţie, o apreciere pe care judecătorul o face asupra comportamentului viitor al inculpatului.
În lipsa unor dispoziţii legale, care să indice exigenţele în funcţie de care se stabileşte pericolul pentru ordinea publică, criteriile de evaluare ce stau la baza aprecierii dacă punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică nu pot fi decât gravitatea concretă a faptei comise, ce nu trebuie confundată cu pericolul social al infracţiunii săvârşite (care este relevat în pedeapsa prevăzută de lege) şi circumstanţele personale ale inculpatului (antecedente penale, atitudinea inculpatului faţă de faptă şi urmările sale, etc.). În cadrul acestei aprecieri unul din cele două criterii poate avea un rol determinant, astfel încât uneori spre exemplu, gravitatea extremă a faptei săvârşite justifică prin ea însăşi luarea măsurii preventive, chiar dacă circumstanţele personale ale inculpatului nu o impun.
Acest pericol pentru ordinea publică nu se rezumă la iminenţa săvârşirii unor acte de violenţă, aşa cum se susţine uneori, pentru că dacă ar fi aşa, legea ar limita posibilitatea luării măsurii arestării preventive în baza acestui temei la sfera infracţiunilor contra persoanei. Pericolul pentru ordinea publică reprezintă temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite fapte penale, ori ar declanşa puternice reacţii în rândul opiniei publice determinate de fapta săvârşită de acesta şi de starea sa de libertate.
De altfel în jurisprudenţa C.E.D.O. se arată că pentru luarea măsurii arestării preventive este suficientă existenţa unei suspiciuni rezonabile că s-a săvârşit o infracţiune, riscul de fugă sau cel privind comiterea altei infracţiuni fiind necesar doar pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
În ceea ce priveşte gravitatea faptelor ce fac obiectul prezentei cauze, Înalta Curte apreciază că aceasta este de natură să ateste pericolul pentru ordinea publică.
La aprecierea gravităţii infracţiunilor presupus săvârşite de inculpat nu este avută în vedere doar natura faptei (infracţiuni de corupţie), ci şi modalitatea efectivă de săvârşire. In cauză pericolul pentru ordinea publică nu rezultă din faptul că inculpaţii şi-au constituit o societate comercială încercând să-şi suplimenteze veniturile, aşa cum în mod simplist încearcă aceştia să prezinte situaţia.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul în care au conceput inculpaţii o asemenea activitate. Sunt relevante în acest sens interceptările convorbirilor telefonice care atestă că reuşita acestui demers era asigurată prin folosirea permanentă a atributelor oferite de funcţiile ce le deţineau în sistemul public. Cei doi inculpaţi reuşeau să determine încheierea de contracte care să asigure profitul firmei prin utilizarea constrângerii, cei vizaţi fiind firme care aveau la rândul lor contracte cu Primăria sectorului 1, unde inculpatul G. avea funcţia de secretar general, o poziţie din care putea periclita normala desfăşurare a contractelor pe care le încheiaseră anterior cu administraţia locală.
Folosirea atributelor funcţiei nu însemna doar utilizarea influenţei şi autorităţii de care se bucurau, ci folosirea constrângerii prin luarea unor măsuri coercitive împotriva celor care nu erau receptivi la solicitările lor. Este relevant comportamentul inculpatului B. care, în calitatea sa de procuror, a încercat nu doar să stopeze un control al organelor abilitate la societatea pe care o deţinea, dar să şi intimideze şi sancţioneze pe cei în drept să facă un asemenea control.
Presiunile făcute de inculpaţi aveau rolul nu doar de a obliga anumite societăţi comerciale să încheie contracte, dezavantajoase uneori din punct de vedere financiar pentru ele, dar şi de a le determina să încalce dispoziţiile legii şi să se expună unor sancţiuni administrative sau penale. Pentru că, deşi ştiau că a urma „directivele” date de inculpaţi înseamnă a încălca legea, după insistenţele acestora au înţeles că e preferabil să-şi asume un asemenea risc decât să se expună măsurilor pe care le-ar fi putut lua inculpaţii împotriva lor. Este şi aspectul care demonstrează că cei în cauză se simţeau ameninţaţi. Inculpatul Betelie, care prin natura funcţiei sale era primul chemat să respecte legea nu doar că nu o făcea, dar îi obliga şi pe alţii să o încalce.
Gravitatea faptelor este dedusă nu doar din natura acestora, ci şi din perioada mare de timp pe parcursul cărora au fost desfăşurate activităţile infracţionale (aproximativ jumătate de an), astfel încât nu se poate susţine că inculpaţii nu au chibzuit şi nu au conştientizat gravitatea acestora. Inculpatul Betelie a argumentat că, deziluzionat de sistemul judiciar, şi-a constituit această societate comercială, intenţionând să-şi dea demisia din funcţia de procuror. Pe lângă faptul că planurile de viitor ale inculpatului nu pot influenţa asupra faptelor presupus comise, din probatoriul administrat este greu de crezut că ar fi optat pentru o asemenea soluţie, din moment ce afacerea era garantată tocmai de puterea pe care i-o conferea calitatea de procuror.
Deşi inculpaţii sunt cunoscuţi în societate ca persoane cu un comportament bun, modalitatea de săvârşire a faptelor atestă că este vorba în realitate de o aparenţă. Luarea măsurii arestării preventive nu înseamnă o discriminare pozitivă pentru faptul că este magistrat, aşa cum a arătat unul din apărătorii inculpatului Betelie. Nu se poate face abstracţie însă din analiza gravităţii faptelor că era magistrat, iar ameninţările voalate erau extrem de credibile pentru partenerii de afaceri întrucât aceştia conştientizau pârghiile prin care putea acţiona inculpatul, tocmai datorită faptului că era procuror. Raţionamentul este valabil şi în cazul inculpatului G.
Pericolul pentru ordinea publică este confirmat de faptul că asemenea comportamente întăresc sentimentul la nivelul percepţiei generale că în organele statului îşi desfăşoară uneori activitatea persoane care folosesc metode de tip mafiot prin care îşi satisfac interese personale şi prin care îi împiedică şi pe ceilalţi să-şi desfăşoare onest activitatea.
De aceea Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru luarea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi, motiv pentru care va admite recursul Parchetului, va casa încheierea atacată şi rejudecând va admite propunerea Parchetului şi va dispune arestarea preventivă a acestora pe o durată de 29 de zile, începând cu data încarcerării.
PENTRU ACESTE MOTVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 489/2/2012 (220/2012).
Casează în întregime încheierea atacată şi, rejudecând: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A şi dispune arestarea preventivă a inculpaţilor B.M. şi G.B.N., în baza art. 149 alin. (10) C. proc. pen., pe o durată de 29 de zile, începând cu data încarcerării.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul intimat inculpat B.M. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurentul inculpat B.M. la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26, ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 330/2012. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 2425/2012. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
