ICCJ. Decizia nr. 101/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 101/2013
Dosar nr. 1013/216/2011
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 492 din 14 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul P.G. (născut la data 12 noiembrie 1940 în Italia, domiciliat în Italia, şi reşedinţa în România), a fost condamnat la:
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, combinat cu art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 şi aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, 34 şi 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară cea mai mare de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 71 C. pen. privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se termen de încercare de 5 ani; au fost instituite obligaţiile şi măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
Executarea pedepsei accesorii a fost suspendată pe durata termenului de încercare, în conformitate cu dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a încetat, în temeiul dispoziţiilor, art. 10 lit. g) C. proc. pen. procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile A.N.A.F. Bucureşti -Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş suma de 116.041 RON despăgubiri civile.
S-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 163 C. proc. pen.
Cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă A.N.S.A.F. Bucureşti pentru plata sumei de 2.836 RON, a fost respinsă ca inadmisibilă.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul P.G. a îndeplinit funcţia de administrator al SC E.C.L. SRL, calitate în care nu şi-a executat obligaţiile de înregistrare în gestiune a actelor contabile şi nici nu a plătit sumele datorate drept impozit şi taxele aferente, după cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 241/2005 şi Legii nr. 87/1994.
Astfel, în perioada iulie - august 2003, inculpatul nu a întocmit şi înregistrat în contabilitatea societăţii facturile fiscale aferente avizelor de însoţire a mărfii în valoare totală de 12.289,96 RON, sustrăgându-se în acest fel de la plata către stat a sumei de 2.519,38 RON (184,34 RON impozit şi 2.335,03 RON TVA).
Tot astfel, în perioada 25 februarie 2005 - 30 iunie 2006, nu a înregistrat şi evidenţiat în contabilitatea firmei facturi şi venituri realizate în sumă de 494.987,70 RON, neplătind impozitul şi TVA, în sumă totală de 115.503 RON (79.198 impozit şi 36.305 TVA).
În fine, în perioada ianuarie 2005 - iunie 2006, deşi a reţinut de la salariaţii firmei sumele reprezentând impozitele şi contribuţiile la fondul de şomaj şi asigurări sociale şi de sănătate, nu le-a vărsat către stat, producând astfel bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 1.558 RON.
Faptele săvârşite au fost încadrate în infracţiunile pentru care s-a pronunţat condamnarea.
În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, prima instanţă a reţinut că pentru aceasta s-a împlinit, încă din decembrie 2010, termenul de prescripţie a răspunderii penale de 4 ani şi 6 luni, astfel cum este prevăzut în art. 122 alin. (1) lit. e) şi art. 124 C. pen.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul acesteia poate fi atins şi fără executare, astfel că s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării, în temeiul art. 861 C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat că prin faptele sale inculpatul a cauzat părţii civile A.N.A.F. Bucureşti - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş un prejudiciu de 117.276 RON, din care s-a recuperat suma de 1.214 RON, rămânând neacoperit un prejudiciu de 116.062 RON, la plata căruia a fost obligat, în temeiul dispoziţiilor art. 998 C. civ. şi art. 14 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A.N.A.F. reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, susţinând că prejudiciul cauzat de inculpat este de 292.416 RON, astfel că s-a făcut constituire de parte civilă şi nicidecum de 117.276 RON astfel cum a reţinut prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 100/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, împotriva Sentinţei penale nr. 492 din 14 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 1013/216/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
S-a constatat că recurenta parte civilă s-a constituit în termen legal parte civilă cu suma de 292.416 RON, dar din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expertul D.I., rezultă că prejudiciul cauzat de inculpat este de 117.276 RON, din care s-a recuperat suma de 1.214 RON (1.020 stopaj la sursă şi 194 RON şomaj), rămânând nerecuperat un prejudiciul de 116.032 RON.
Instanţa de apel a reţinut că prejudiciul cert încercat de partea civilă este cel stabilit în raportul de expertiză, la care s-a făcut referire, iar partea civilă nu a dovedit că acesta este în cuantumul solicitat de 292.416 RON.
În plus, partea civilă nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, deşi expertul diminuase suma pretinsă, iar partea civilă avea cunoştinţă de această împrejurare rezultând că a achiesat la cea stabilită în lucrarea tehnică întocmită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, prin motivele scrise solicitând admiterea căii de atac exercitată, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi obligarea inculpatului la plata sumei de 292.416 RON, precum şi a dobânzilor şi majorărilor de întârziere, conform art. 119 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală.
Înalta Curte, analizând motivul invocat, care se înscrie în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de partea civilă este fondat, dar numai cu privire la omisiunea instanţei de fond şi instanţa de apel, privind obligarea inculpatului şi la plata dobânzilor şi majorărilor de întârziere aferente, calculate până în ziua achitării integrale a sumei datorate, conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Din examinarea actelor dosarului se constată că în mod corect, în raport de materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că inculpatul P.G. a îndeplinit funcţia de administrator al SC E.C.L. SRL, calitate în care nu şi-a executat obligaţiile de înregistrare în gestiune a actelor contabile şi nici nu a plătit sumele datorate drept impozit şi taxele aferente, după cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 241/2005 şi Legii nr. 87/1994.
Astfel, în perioada iulie - august 2003, inculpatul nu a întocmit şi înregistrat în contabilitatea societăţii facturile fiscale aferente avizelor de însoţire a mărfii în valoare totală de 12.289,96 RON, sustrăgându-se în acest fel de la plata către stat a sumei de 2.519,38 RON (184,34 RON impozit şi 2.335,03 RON TVA).
De asemenea, în perioada 25 februarie 2005 - 30 iunie 2006, inculpatul nu a înregistrat şi evidenţiat în contabilitatea firmei facturi şi venituri realizate în sumă de 494.987,70 RON, neplătind impozitul şi TVA, în sumă totală de 115.503 RON (79.198 impozit şi 36.305 TVA).
În perioada ianuarie 2005 - iunie 2006, deşi a reţinut de la salariaţii firmei sumele reprezentând impozitele şi contribuţiile la fondul de şomaj şi asigurări sociale şi de sănătate, inculpatul nu le-a vărsat către stat, producând astfel bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 1.558 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art. 999 din acelaşi cod, "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa ".
Din interpretarea prevederilor legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Revenind la cauză, se reţine că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au stabilit în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi că operaţiunile comerciale şi fluxuri comerciale derulate de inculpatul P.G., în calitate de administrator al SC E.C.L. SRL, nu au fost evidenţiate în contabilitate aşa cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 82/1991, privind legea contabilităţii, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul statului a sumelor datorate cu titlu de impozit şi TVA.
Totodată, inculpatul, deşi a reţinut de la salariaţii care îşi desfăşurau activitatea în cadrul firmei la care acesta era administrator, sume de bani reprezentând impozitele şi contribuţiile la fondul de şomaj şi asigurări sociale şi de sănătate, acesta nu le-a vărsat către stat.
Prin adresa nr. 1/29/51074 din 10 iunie 2011, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 C. proc. pen., A.N.A.F. reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş s-a constitut parte civilă la termenul de judecată din 14 iunie 2011 în cu suma de 292.416 RON, reprezentând TVA, impozit pe salarii, CAS angajaţi, şomaj angajator, şomaj angajat şi CAS angajat şi majorări de întârziere.
Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, s-a stabilit că prejudiciul cauzat de inculpat este de 117.276 RON, din care s-a recuperat suma de 1.214 RON (1.020 stopaj la sursă şi 194 RON şomaj), rămânând nerecuperat un prejudiciu de 116.032 RON.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 119 din O.G. nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neachitarea la scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată la bugetul de stat se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Conform dispoziţiilor art. 120 din acelaşi act normativ, majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, astfel cum a solicitat şi partea civilă.
Aşadar, critica părţii civile privind omisiunea instanţelor de fond şi de apel privind neacordarea de dobânzi şi majorări de întârziere aferente, calculate până în ziua achitării integrale a sumei datorate, conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, este întemeiată, întrucât doar astfel se poate realiza o despăgubire integrală, prin adresa de constituire ca parte civilă, aceste accesorii fiscale fiind solicitate, în temeiul principiului disponibilităţii, de A.N.A.F. reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş este fondat şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. îl va admite ca atare.
Va casa în parte decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 492 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Argeş, după cum urmează:
Va obliga inculpatul P.G. la plata către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, inclusiv la plata dobânzilor şi majorărilor de întârziere aferente, calculate până în ziua achitării integrale a sumei datorate, conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.G., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat P.G.
Casează în parte decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 492 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Argeş, după cum urmează:
Obligă inculpatul P.G. la plata către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, inclusiv la plata dobânzilor şi majorărilor de întârziere aferente, calculate până în ziua achitării integrale a sumei datorate, conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.G., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 997/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1057/2013. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
