ICCJ. Decizia nr. 1086/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1086/2013

Dosar nr. 6947/111/2012

Şedinţa publică din 28 martie 2013

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 191 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Bihor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul A.M., cetăţenie română, studii 8 clase şi şcoala profesională, fără ocupaţie, căsătorit, doi copii minori, cu antecedente care nu reprezintă recidivă, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr. 31 din 30 mai 2012 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr. 19 din 30 mai 2012, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului rutier fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep, s-a dispus condamnarea inculpatului A.M., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 rep., a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 6 luni (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit în locuri publice.

În baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În temeiul art. 65 - 66 C. pen. rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 15 (cincisprezece) ani închisoare în regim privativ de libertate şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani conform art. 65 - 66 C. pen. rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-au respins cererile de revocare respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. cu aplic art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din 30 mai 2012 la zi.

Faţă de prevederile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că succesorii în drepturi ai victimei, R.V.D. şi R.Z., nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 200 RON cu titlu de onorariu apărător din oficiu, avocat C.D., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3465 din 17 iulie 2012.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A reţinut tribunalul că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanţă la data de 17 iulie 2012 sub dos. nr. 6947/111/2012 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., port ilegal de cuţit în locuri publice prev. şi pred. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în fapt că, în seara zilei de 29 mai 2012, inculpatul A.M. după ce i-a transportat pe soţia şi pe fiul său până la pălincăria din satul C., în jurul orelor 21:00 a revenit singur cu autoturismul cu intenţia de a se întoarce la domiciliu.

În centrul satului C., inculpatul s-a intersectat cu autofurgoneta condusă de victima R.V., care circula din sens opus.

Pe fondul situaţiei tensionate de durată dintre cei doi, întrucât drumul era îngust, inculpatul a efectuat o manevră de mers înapoi cu autoturismul, împrejurare în care victima a tamponat intenţionat autoturismul inculpatului. În acel moment, la rândul său, inculpatul, tot intenţionat, a pornit din nou cu autoturismul înainte, împingând astfel înapoi autoturismul victimei, până într-un gard situat în apropiere.

Imediat după aceea inculpatul, în stare de ebrietate, a coborât din autoturism şi a ameninţat-o pe victimă, după care cei doi s-au îndreptat spre barul din centrul localităţii C. unde, în faţa barului, între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie, moment în care, inculpatul a scos din buzunarul pantalonilor săi un cuţit cu care l-a lovit pe victima R.V. în abdomen o singură dată, după care, victima s-a prăbuşit pe şosea în timp ce se îndrepta spre maşina sa, iar la scurt timp a decedat.

În faţa instanţei, inculpatul a cerut aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., cerere respinsă de instanţă având în vedere că nu au fost întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 320¹ alin. (2) şi (4) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, negând săvârşirea faptei de port ilegal de cuţit în locuri publice, dar şi faptul că ar fi provocat cu intenţie coliziunea dintre cele două autoturisme.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpatului, audierea martorilor M.S.A., A.F.M. (soţia inculpatului), H.V.N., B.T., martorul A.M.I. (fiul inculpatului) prevalându-se de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen. şi s-a întocmit referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

Inculpatul a fost cercetat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată în stare de arest preventiv, iar din copia cazierului judiciar rezultă că inculpatul A.M. este cunoscut cu antecedente penale care nu reprezintă însă recidivă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut în fapt că, în seara zilei de 29 mai 2012, în jurul orei 18,00, inculpatul A.M. i-a transportat cu un autoturism marca I. cu numărul de înmatriculare XXX, pe soţia sa A.F.M. şi pe fiul său A.M.I., până la pălincăria din satul C., după care, în jurul orelor 21,00 a revenit singur cu autoturismul în centrul localităţii, cu intenţia de a se întoarce la domiciliu.

În centrul satului C., s-a intersectat cu autofurgoneta A. de culoare gri, condusă de victima R.V., care circula din sens opus.

Pe fondul situaţiei tensionate de durată dintre cei doi, determinată de faptul că în urmă cu circa 5 - 7 ani soţia inculpatului a avut o relaţie extraconjugală cu R.V., relaţie care a durat circa 2 ani, întrucât drumul era îngust, inculpatul a efectuat o manevră de mers înapoi după care, cu intenţie, a accelerat şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul victimei pe care l-a împins până într-un gard.

Imediat după aceea inculpatul, în stare de ebrietate, a coborât din autoturism şi a ameninţat-o pe victimă, spunându-i "Acum ori mori tu, ori mor eu!", după care cei doi au urcat în autoturismele lor (inculpatul efectuând o manevră de mers înapoi), îndreptându-se ambii spre barul din centrul localităţii C.

După ce inculpatul a intrat în bar, la scurt timp, a sosit şi victima R.V., a oprit maşina chiar pe şosea, fără să oprească motorul, după care s-a dus în faţa barului, strigându-l pe inculpat să iasă din bar. În faţa barului, între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie, victima reproşându-i inculpatului că i-a lovit maşina şi lovindu-l în zona capului. În acel moment, inculpatul a scos din buzunarul pantalonilor săi un cuţit cu care l-a lovit pe victima R.V. în abdomen, o singură dată. Victima s-a prins cu mâinile de abdomen şi s-a îndreptat câţiva paşi spre autoturismul său şi s-a prăbuşit pe şosea, iar la scurt timp a decedat.

A reţinut tribunalul că această situaţie de fapt rezultă din coroborarea probelor legal administrate, atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, din procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 30 mai 2012 rezultă că locul în care este căzută victima R.V. este situat în centrul satului C., pe şosea, la o distanţă de cca. 15 metri de bar. Victima prezenta o plagă înţepată în zona abdominală mediană, cu evisceraţie, precum şi leziuni minore la nivelul capului (frontal) şi feţei.

În apropierea cadavrului, se afla oprit pe carosabil un autoturism marca A. carosat, care prezenta avarii, iar la o distanţă de cca. 100 metri, în faţa Şcolii Generale cu clasele I - IV se afla parcat un autoturism marca I. de culoare verde, cu numărul de înmatriculare XXX, care prezenta şi acesta avarii.

Altercaţia dintre inculpat şi victimă, când cei doi se aflau la volanul autoturismelor, a fost observată de martorul ocular M.S.A., care a declarat în cursul urmăririi penale că în seara zilei de 29 mai 2012, în jurul orei 21,00, în timp ce se afla în centrul satului C., l-a văzut pe inculpatul A.M. conducând autoturismul I. iar la un moment dat acesta s-a intersectat cu autoturismul A. condus de victima R.V. Întrucât şoseaua era îngustă, cele două autoturisme au oprit pentru un moment, însă imediat inculpatul a mers cu spatele iar apoi a accelerat şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul victimei, astfel că acest autoturism a fost împins într-un gard. Cei doi şoferi au coborât iar inculpatul A.M. l-a ameninţat pe victimă cu moartea, spunându-i: "Acum ori mori tu, ori mor eu !". Martorul a mai arătat că după acest incident, inculpatul a condus maşina până în faţa barului, a coborât şi a intrat în bar, iar victima a condus şi ea până în apropierea barului şi a oprit autoturismul pe şosea, fără să oprească şi motorul. Victima a pus o piatră sub o roată din faţă, pentru a împiedica astfel deplasarea autoturismului, după care a urcat câteva trepte spre uşa barului şi l-a strigat pe inculpat. Acesta a ieşit din bar până pe scări iar victima l-a întrebat de ce i-a lovit maşina, inculpatul răspunzându-i că a provocat accidentul pentru că victima ar fi fost la soţia inculpatului. Victima R.V. a urcat câteva trepte şi l-a lovit pe inculpat o singură dată cu pumnul în obraz. Martorul a declarat că a văzut apoi cum inculpatul A.M. a dat cu mâna spre victimă, care imediat s-a ţinut cu mâinile de abdomen, martorul nereuşind să vadă cu ce l-a lovit inculpatul pe victimă. Victima s-a întors, a făcut câţiva paşi pe şosea spre autoturismul său, a pus mâna pe portieră şi a căzut lângă maşină. După comiterea faptei, inculpatul a urcat în autoturismul său şi s-a îndreptat spre casă.

În faţa instanţei, martorul M.S.A. şi-a menţinut această declaraţie. Ca modalitate de producere a incidentului dintre cele două autoturisme, a arătat că inculpatul a efectuat iniţial o manevră de mers înapoi, după care victima a tamponat intenţionat autoturismul inculpatului, moment în care, la rândul său, inculpatul a împins autoturismul victimei, până într-un gard situat în apropiere.

Cu toate acestea, tribunalul a constatat că modalitatea de producere a coliziunii dintre cele două autovehicule descrisă de martor în cursul urmăririi penale, reflectă mai corect modul de producere a acestei coliziuni, cu atât mai mult cu cât declaraţia sa a fost dată la circa 4 ore de la data incidentului şi este susţinută şi de celelalte probe administrate în cauză.

Această modalitate - în sensul că inculpatul a efectuat o manevră de mers înapoi după care a accelerat şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul victimei pe care l-a împins până într-un gard - explică şi avariile prezente la cele două autovehicule, descrise în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, şi anume: autoturismul marca A. prezenta avarii în partea frontală, la nivelul farurilor din stânga şi a grilajului radiatorului, iar autoturismul marca I. prezenta avarii în partea din faţă, sub forma unor urme de frecare şi deformare la nivelul barei de protecţie, a semnalizatorului stânga faţă şi a grătarului metalic al radiatorului. Or, urmele de deformare de la nivelul barei de protecţie a autoturismului condus de inculpat sunt explicabile tocmai prin prisma accelerării precedată de manevra de mers înapoi efectuată de inculpat şi descrisă de martor în cursul urmăririi penale (în faţa instanţei martorul arătând că inculpatul nu efectuase o scurtă manevră de mers înapoi înainte de a împinge autovehiculul victimei până în acel gard).

Că inculpatul este cel care a provocat în acest mod coliziunea dintre cele două autoturisme rezultă şi din reacţia sa atât imediat după acest prim incident (l-a ameninţat pe victimă cu moartea, spunându-i: "Acum ori mori tu, ori mor eu!") cât şi din reacţia victimei din faţa barului (victima fiind cea care i-a reproşat inculpatului şi l-a întrebat de ce i-a lovit maşina, aspect confirmat de martorii M.S.A. şi B.T. în cursul urmăririi penale şi de martorul H.V.N. în faţa instanţei) dar şi din răspunsul dat de inculpat acestui reproş (inculpatul i-a răspuns că l-a lovit pentru că victima ar fi fost la el acasă, la soţia sa - declaraţia martorului M.S.A. din cursul urmăririi penale).

Din cuprinsul declaraţiei constante a martorului, rezultă în mod indiscutabil că inculpatul a cauzat coliziunea dintre cele două autoturisme în mod intenţionat.

Caracterul intenţionat al acesteia rezultă şi din cuprinsul aceluiaşi răspuns al inculpatului, care, la întrebarea victimei care i-a reproşat de ce i-a lovit maşina, a spus că l-a lovit pentru că victima ar fi fost la el acasă, la soţia sa, starea tensionată dintre părţi explicând acest incident.

Conducerea autoturismului marca I. cu numărul de înmatriculare XXX pe raza localităţii C. de către inculpat, la data de 29 mai 2012, rezultă incontestabil din cuprinsul declaraţiilor martorilor şi din declaraţiile date de inculpat, iar faptul că acesta nu deţinea permis de conducere la acea dată rezultă din procesul-verbal din 04 iulie 2012 de verificare în baza naţională a posesorilor de permis de conducere, din care rezultă că inculpatul nu figurează ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Incidentul din faţa barului situat în centrul localităţii C., dintre inculpat şi victimă, în urma căruia victima R.V. a decedat este confirmat de martorii oculari H.V.N. şi B.T.

Potrivit primului, în seara zilei de 29 mai 2012 i-a văzut pe inculpat şi victimă conducându-şi autoturismele pe şoseaua din centrul satului C. Inculpatul a oprit lângă bar şi a intrat în bar, iar victima a oprit apoi pe şosea, fără să oprească şi motorul. Victima a venit în faţa barului şi l-a înjurat pe inculpat, după care victima l-a lovit cu pumnul în faţă. În acest context, inculpatul l-a lovit pe victimă cu un cuţit în zona abdomenului. Conform martorului, inculpatul ţinuse mâinile în buzunarele pantalonilor iar când le-a scos a văzut că din pumn iese vârful unui cuţit, vârful având cca. 4 cm. După ce a fost astfel înţepată cu cuţitul în abdomen, victima s-a deplasat spre maşina lui şi a căzut pe şosea, iar inculpatul a urcat în maşina sa şi a plecat.

Martorul B.T., care stătea în seara respectivă pe o bancă vizavi de bar, a declarat că i-a văzut pe inculpat şi victimă conducându-şi maşinile pe şoseaua care traversează satul C. Martorul a văzut apoi când inculpatul a oprit maşina lângă bar şi a intrat în bar, iar la scurt timp a ajuns şi victima, care şi-a oprit autoturismul chiar pe şosea, fără să oprească motorul. Victima a venit în faţa barului şi l-a strigat pe inculpat să iasă afară pentru a discuta de ce i-a distrus maşina. Inculpatul a ieşit din bar pe scări şi a înjurat-o pe victimă, care a ripostat şi l-a lovit pe inculpat cu pumnul în faţă, o singură dată. Inculpatul a coborât scările, s-a apropiat de victimă şi l-a lovit în abdomen. Martorul precizează că până atunci inculpatul îşi ţinuse mâinile în buzunarele pantalonilor iar când le-a scos a auzit un clic, după care l-a lovit pe victimă în abdomen, dar martorul nu a putut să vadă dacă inculpatul avea un cuţit sau briceag. Oricum, după ce a fost lovită, victima s-a ţinut cu mâinile de abdomen, s-a deplasat câţiva paşi spre maşina sa, după care a căzut pe spate pe şosea, iar inculpatul a urcat în autoturismul său şi a plecat.

Martorii H.V.N. şi B.T. şi-au menţinut aceeaşi poziţie şi în faţa instanţei.

Din cuprinsul declaraţiilor acestora rezultă că incidentul din faţa barului a reprezentat o continuare a celui anterior avut de părţi cu autoturismele, victima reproşându-i inculpatului că i-a lovit maşina, înjurându-l şi lovindu-l, moment în care inculpatul (care ţinuse mâinile în buzunar până la acest moment), i-a aplicat victimei o singură lovitură cu cuţitul pe care îl ţinea în mâna dreaptă.

Apărările inculpatului, în sensul că uciderea victimei s-a produs sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de provocarea victimei şi cu atât mai puţin că fapta ar fi fost săvârşită în stare de legitimă apărare, nu poate fi primită.

Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării nu este suficient ca să existe o violenţă din partea victimei, ci este necesar, între altele, ca acţiunea victimei să fi provocat inculpatului o puternică tulburare sau emoţie şi să nu fi existat din partea inculpatului însuşi o atitudine provocatoare.

Or, din cuprinsul probelor administrate în cauză a rezultat că anterior incidentului din faţa barului, inculpatul a fost cel care a intrat în mod intenţionat cu autoturismul în autoturismul condus de victimă, pe care l-a împins până într-un gard. Tot inculpatul a fost cel care, imediat după aceea, l-a ameninţat pe victimă cu moartea, spunându-i: "Acum ori mori tu, ori mor eu!". Tot inculpatul a fost cel care, la reproşurile victimei legate de motivul pentru care i-a lovit maşina, a spus că l-a lovit pentru că victima ar fi fost la el acasă, la soţia sa. De asemenea, martorul M.S.A. a arătat în cursul urmăririi penale că doar după această ultimă replică a inculpatului, victima R.V. i-a aplicat lovituri inculpatului în zona feţei. De asemenea, niciunul din martorii oculari ai incidentului din faţa barului nu confirmă că inculpatul se afla într-o puternică tulburare sau emoţie, arătând că până în momentul în care a lovit victima, a ţinut mâinile în buzunare, având deja asupra sa, în mâna dreaptă (pe care o ţinuse în buzunar până în momentul lovirii victimei) cuţitul cu care l-a ucis pe R.V.

Toate acestea dovedesc că reacţia inculpatului nu a fost una de apărare la loviturile primite, ci una de atac, aplicând o singură lovitură cu cuţitul în abdomenul victimei, urmată de plecarea sa de la locul faptei.

Toate aceste elemente înlătură posibilitatea reţinerii în favoarea inculpatului, a scuzei provocării şi cu atât mai puţin a legitimei apărări.

Inculpatul a contestat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei că ar fi avut asupra sa vreun cuţit, arătând că respectivul cuţit aparţinea victimei.

Apărările inculpatului au fost infirmate însă de martorii oculari, în special H.V.N. şi B.T., care au arătat, contrar susţinerilor inculpatului, că nu au văzut ca victima să fi avut un cuţit asupra sa în cadrul incidentului cu care să fi intenţionat să-l lovească pe inculpat, nu au văzut ca inculpatul să-l fi lovit cu piciorul peste mână, ca victimă să fi scăpat acel cuţit pe care inculpatul să-l fi luat de pe jos.

Declaraţiile acestor martori confirmă în aceste condiţii că inculpatul avea asupra sa acel cuţit în momentul incidentului din faţa barului.

Apărările inculpatului sunt infirmate şi de raportul de constatare medico-legală nr. 1455/III/180 din 30 mai 2012, care la partea civilă pct 6. a concluzionat că plaga tăiată de la nivelul degetului V mâna stg. s-a putut produce în urma reacţiei de apărare a victimei la agentul vulnerant.

De altfel, din cuprinsul declaraţiei martorului B.T. rezultă că arma folosită de inculpat în momentul lovirii victimei era diferită de cea la care făcea referire martorul A.M.I. (în cursul urmăririi penale, în faţa instanţei prevalându-se de prevederile art. 80 C. proc. pen.) şi martora A.F.M. (în faţa instanţei), martorul B.T. declarând că înainte ca inculpatul să lovească victima a auzit un clic, similar celui produs la declanşarea tăişului unui briceag. Inculpatul însuşi a recunoscut (în faţa instanţei) că era vorba de un cuţit mic şi (în cursul urmăririi penale) cu buton arătând însă, contrar adevărului, că acesta ar fi aparţinut victimei.

Legătura de cauzalitate dintre lovitura aplicată de inculpat şi decesul victimei este evidentă, rezultând şi din cuprinsul raportului de constatare medico-legală nr. 1455/111/180 din 30 mai 2012 care concluzionează că moartea victimei R.V. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne masive, consecinţa unei plăgi înţepat-tăiate abdominale cu secţiune de arteră iliacă comună stg, leziune produsă prin acţiunea unui corp înţepător-tăietor, între leziunea de violenţă (plaga abdominală) şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, arătând că în după-amiaza zilei de marţi, 29 mai 2012, a condus autoturismul său spre casă, că pe drum s-a intersectat cu autoturismul A. condus de victima R.V. şi, din cauza şoselei înguste, autoturismele au avut o coliziune frontală. A negat că acel accident a fost provocat intenţionat, caracter intenţionat rezultat însă din celelalte probe administrate în cauză. Inculpatul a arătat că au coborât amândoi din maşini iar victima i-a cerut să îi cumpere o bere, lucru cu care inculpatul a fost de acord, astfel că s-au întors spre barul din centrul satului. Inculpatul a parcat în apropierea barului, a intrat în bar, a cumpărat bere iar când a ieşit victima îl aştepta pe scări. Inculpatul susţine că victima nu l-a lăsat să plece, cerându-i să stea să bea bere, după care s-au îmbrâncit. Inculpatul a mai declarat că apoi victima a scos un cuţit cu buton şi l-a îndreptat spre el. Inculpatul l-a lovit cu piciorul peste mână iar victima a scăpat cuţitul, acesta fiind ridicat de către inculpat, care apoi l-a lovit pe victimă cu cuţitul în abdomen, o singură dată. Inculpatul a susţinut că a aruncat apoi cuţitul în şanţul de lângă maşina victimei. A negat că ar fi avut asupra sa respectivul cuţit. Aceste ultime apărări au fost înlăturate de instanţă, fiind infirmate de celelalte probe administrate în cauză.

Cât priveşte încadrarea în drept, contrar rechizitoriului, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului A.M., care, la data de 29 mai 2012, conducând autoturismul marca I. fără a avea permis de conducere şi intrând intenţionat în coliziune cu autoturismul A. condus de victima R.V., a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep, lipsind condiţia privitoare la existenţa unui accident de circulaţie, în sensul prevederilor art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Conform art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Din cuprinsul art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. rezultă neechivoc că pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni, este necesară îndeplinirea condiţiei premisă a implicării inculpatului într-un accident de circulaţie.

De esenţa accidentului de circulaţie - care este definit de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. - este culpa în raport de urmarea produsă - uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia persoane ori pagubele materiale, chiar dacă încălcarea regulii de circulaţie poate fi culpabilă (când conducătorul auto nu este atent la indicatorul sau semnul de circulaţie ori la regula de circulaţie aplicabilă) sau intenţionată (când conducătorul auto nesocoteşte voit regula aplicabilă, semnificaţia indicatorului sau a semnului de circulaţie).

De aceea, când se produce o astfel de urmare, faţă de care se reţine culpa conducătorului autovehiculului, acesta va răspunde pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 C. pen., ucidere din culpă prev. de art. 178 C. pen. sau distrugere din culpă prev. de art. 219 C. pen. (dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de text), după caz.

Din cuprinsul Deciziilor nr. 1/2007 [care face referire la raportul dintre infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep şi infracţiunea de ucidere din culpă] şi nr. 26/2009 [care face referire la raportul dintre infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr 195/2002 rep şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă] pronunţate în interesul legii, se degajă aceeaşi concluzie.

De altfel, conform DEX, prin accident se înţelege: eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea); întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, care curmă o situaţie normală; eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare; eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor.

A aprecia altfel, respectiv a concluziona că reprezintă accident de circulaţie în sensul legislaţiei rutiere şi evenimentul rutier (definit de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.) în cadrul căruia conducătorul autovehiculului urmăreşte uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane sau distrugerea unui bun, ar genera concluzii inacceptabile.

S-ar ajunge ca un accident de circulaţie să poată avea ca urmări infracţiuni care presupun intenţie (prev. de art. 180 - 182 C. pen., art. 174- 1 76 C. pen. sau art. 217 C. pen.). De asemenea, conform art. 77 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep, conducătorul vehiculului implicat într-un astfel de accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane ar fi obligat (el însuşi) să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. Ca urmare a unei astfel de fapte intenţionate conducătorul autovehiculului ar trebui să aştepte încuviinţarea organelor de poliţie pentru a putea părăsi locul faptei, conform art. 89 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă. La rândul lor, organele de poliţie ar fi abilitate să dea o astfel de încuviinţare, cu toate că infracţiunile prev. de art. 174 - 176 C. pen. sunt date în urmărire penală proprie procurorului.

Or, în prezenta cauză, evenimentul rutier în care a fost implicat inculpatul şi victima s-a produs pe fondul stării tensionate dintre inculpat şi victimă, în mod şicanatoriu, cu intenţie din partea inculpatului, care a urmărit acroşarea autoturismului victimei.

Prin urmare, nu se poate vorbi de o nesocotire sau încălcare a vreunei reguli de circulaţie (deoarece prin fapta sa inculpatul a urmărit avarierea autoturismului victimei) dar nici de o legătură de cauzalitate dintre fapta sa şi împrejurarea că acesta a circulat fără permis (deoarece nu inaptitudinea sa de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, inaptitudine prezumată datorită lipsei permisului de conducere, a fost cea care a provocat rezultatul final - avarierea ambelor vehicule).

Urmarea faptei sale a fost avarierea autoturismului victimei, ceea ce ar fi putut antrena, în raport de caracterul intenţionat al faptei inculpatului, răspunderea sa penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 C. pen. (faptă care excede limitelor judecăţii, stabilite de prevederile art. 317 C. proc. pen.).

De altfel, dacă s-ar fi produs şi vreuna din urmările prev. de a art. 180 - 182 C. pen., 174 - 176 C. pen., inculpatul ar fi răspuns pentru aceste infracţiuni şi nu pentru cele prev. de art. 184 C. pen. sau de art. 178 C. pen.

În raport de urmarea efectiv produsă (avarierea autoturismului victimei, ipoteză valabilă şi în raport de cea care s-ar fi putut produce, vătămarea corporală sau uciderea victimei) ca urmare a faptei intenţionate a inculpatului, fapta sa nu poate fi calificată accident rutier, deoarece autovehiculul a reprezentat pentru inculpat doar mijlocul de aducere la îndeplinire a intenţiei sale. Astfel de fapte ies din sfera de aplicare a prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., tribunalul l-a achitat pe inculpatul A.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului rutier fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

A reţinut tribunalul că, fapta inculpatului A.M., care în data de 29 mai 2012, a condus pe raza localităţii C., jud. Bihor, autoturismul marca I. cu numărul de înmatriculare XXX fără a avea permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a mai reţinut că, fapta aceluiaşi inculpat, care în data de 29 mai 2012, în faţa barului şi în prezenţa mai multor persoane, a purtat asupra sa un cuţit cu care, în văzul acestora, a aplicat victimei R.V. o lovitură în abdomen, provocând decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port ilegal de cuţit în locuri publice prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

De asemenea, s-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat, care la aceeaşi dată, în faţa barului din centrul satului C., oraş V. (jud. Bihor), cu intenţie, i-a aplicat victimei R.V. o lovitură cu cuţitul în abdomen, provocând decesul acesteia la faţa locului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., reţinând în acest sens legăturile dintre infracţiuni, că inculpatul a circulat fără reţineri pe raza localităţii C. deşi nu poseda permis de conducere, cu atât mai mult cu cât era şi sub influenţa alcoolului, că în ciuda tuturor acestor circumstanţe a provocat intenţionat coliziunea celor două autoturisme, împingând autoturismul victimei până într-un gard, că imediat după a ucis victima în plină stradă, în văzul mai multor persoane, a părăsit locul faptei, manifestând o totală indiferenţă faţă de viaţa victimei care căzuse pe şosea în urma loviturii primite, că ulterior a încercat să inducă în eroare autorităţile judiciare în legătură cu apartenenţa cuţitului, manifestând o atitudine parţial sinceră. Instanţa a mai reţinut, ca circumstanţă personală, că inculpatul este cunoscut cu antecedente care nu reprezintă recidivă.

Faţă de toate aceste criterii şi circumstanţe concrete, reale şi personale ale faptei, faţă de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen. instanţa de fond a dispus după cum urmează:

În temeiul art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. l-a condamnat pe inculpatul A.M., la o pedeapsă de 1 an (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 rep., l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 6 luni (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit în locuri publice.

În baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În considerarea aceloraşi criterii care au fost avute în vedere şi la stabilirea şi individualizarea pedepselor principale, în temeiul art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie şi în temeiul art. 65 - 66 C. pen. aceleaşi drepturi cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 33 - 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 15 (cincisprezece) ani închisoare în regim privativ de libertate şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani conform art. 65 - 66 C. pen. rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost confirmate de probele administrate ulterior în faţa instanţei, având în vedere prezenta hotărâre de condamnare şi cuantumul pedepsei stabilit de instanţă, s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpat şi au fost respinse cererile de revocare respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. cu aplic art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din 30 mai 2012 la zi.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că succesorii în drepturi ai defunctului nu s-au constituit părţi civile în cauză, deşi s-au prezentat în faţa instanţei.

În consecinţă, faţă de prev. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că succesorii în drepturi ai victimei, R.V.D. şi R.Z., nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.M. solicitând să se desfiinţeze sentinţa, în principal în sensul de a se constata, în urma reaprecierii probelor, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul apelant a fost trimis în judecată, lipsind vinovăţia, sens în care s-a făcut referire la relaţia conflictuală existentă între inculpatul apelant şi victimă.

În subsidiar s-a cerut să se reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant, apreciindu-se că, în raport de circumstanţele concrete în care s-au comis faptele, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului apelant, pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare.

Prin Decizia penală nr. 18/A din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A.M., în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, împotriva Sentinţei penale nr. 191/P din 31 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalului Bihor pe care a desfiinţat-o în sensul că:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani în pedepsele componente de:

- 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani

- 1 an închisoare

- 6 luni închisoare.

S-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi făcând aplicarea dispoziţiilor:

- art. 76 lit. a) C. pen. s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. de la 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani, la 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani,

- art. 76 lit. d) C. pen. s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare;

- art. 76 lit. e) C. pen. s-a redus pedeapsa aplicată pentru comiterea infracţiunii de port ilegal de armă albă prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 de la 6 luni închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata măsurii arestării preventive la zi.

Examinând sentinţa atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât şi din oficiu, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Starea de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză.

În esenţă, s-a reţinut că în data de 29 mai 2012, în jurul orelor 21.00, inculpatul conducea autoturismul marca I. cu numărul de înmatriculare XXX de la pălincăria din satul C., unde îşi lăsase soţia - A.F.M. - şi fiul - A.M.I. - spre centrul localităţii, cu intenţia de a se întoarce la domiciliu. În centrul satului, pe un drum îngust ce nu permitea circulaţia pe ambele sensuri, a văzut venind autofurgoneta A., condusă de victima R.V. Între cei doi, exista de mai multă vreme o relaţie tensionată, generată de relaţia extraconjugală pe care victima o avusese cu soţia inculpatului. Inculpatul a făcut iniţial o manevră de mers cu spatele, pentru a permite trecerea celuilalt autovehicul, apoi, cu intenţie a pornit în faţă, intrând în coliziune frontală cu autofurgoneta condusă de victimă şi a împins-o într-un gard. După coliziune, ambii au ieşit din autovehiculele pe care le conduceau, iar inculpatul, aflat în stare de ebrietate, l-a ameninţat pe R.V., spunându-i "Acum ori mori tu, ori mor eu!". Apoi, cei doi s-au urcat în autovehiculele lor şi ambii s-au îndreptat spre barul din localitate. Inculpatul a intrat în bar, iar la scurtă vreme a ajuns şi victima. A coborât din autoturism fără să oprească motorul şi l-a strigat pe inculpat, cerându-i să iasă afară. În faţa barului, între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie, victima reproşându-i inculpatului că i-a lovit maşina. Victima l-a lovit pe inculpat în zona capului. Acesta a ripostat, a scos din buzunar un cuţit şi cu acesta i-a aplicat victimei o singură lovitură în zona abdomenului. Victima s-a prins cu mâinile de abdomen, a făcut câţiva paşi spre autoturismul său, apoi s-a prăbuşit pe şosea, iar la scut timp a decedat.

S-a arătat că pentru a se reţine această stare de fapt, instanţa a avut în vedere probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească. În faţa instanţei de apel nu au fost administrate probe care să conducă la reţinerea unei alte stări de fapt.

În mod corect, prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis infracţiunile de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi port ilegal de cuţit prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Corect, a reţinut şi că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a arătat că în ce priveşte infracţiunea de omor calificat, vinovăţia inculpatului rezultă din următoarele probe:

Din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Bihor rezultă că moartea victimei R.V. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne masive, consecinţa unei plăgi înţepat-tăiate abdominale cu secţiune de arteră iliacă comună stângă, iar leziunea de violenţă s-a produs prin acţiunea unui corp înţepător-tăietor. S-a stabilit, de asemenea că, între leziunea de violenţă (plaga abdominală) şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

Inculpatul a recunoscut faptul că el este cel care a aplicat victimei lovitura cu cuţitul în abdomen, dar a susţinut că a făcut aceasta în legitimă apărare sau în stare de provocare.

S-a arătat că instanţa de fond a înlăturat în mod justificat apărările inculpatului apelant în sensul că ar fi comis fapta fie în legitimă apărare, fie sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă sau printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă sau în stare de legitimă apărare.

Din coroborarea declaraţiilor martorilor H.V.N., M.S.A., B.T., A.M.I., inculpatul apelant A.M., în seara zilei de 29 mai 2012, în jurul orei 18.00, conducea autoturismul marca I. cu nr. de înmatriculare XXX dinspre pălincărie spre satul C., din judeţul Bihor, condiţii în care s-a intersectat pe drum cu autofurgoneta A., de culoare gri, condus de victima R.V., care circula din sens opus.

Din declaraţiile martorilor rezultă că, după ce iniţial a oprit autoturismul, inculpatul apelant l-a pornit din nou, a accelerat şi a intrat în mod deliberat în coliziune frontală cu autoturismul condus de victimă, impactul nefiind puternic. Ulterior cei doi au coborât din maşini iar inculpatul apelant, care potrivit martorului M.S.A., era în stare de ebrietate, a ameninţat-o pe victimă, martorul menţinându-şi această din urmă susţinere şi cu ocazia audierii sale în faţa instanţei.

Ulterior, cei doi au urcat în maşini şi s-au oprit la barul din localitate, iar victima R.V. s-a dus în faţa barului şi l-a strigat pe inculpatul apelant, cerându-i să iasă din bar, pentru a discuta în legătură cu incidentul avut.

După ce inculpatul apelant a ieşit din bar a înjurat-o pe victimă care a ripostat lovindu-l pe inculpat cu un pumn în faţă, după care s-a întors să plece, moment în care, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor H.V.N. şi B.T., inculpatul apelant a scos din buzunarul pantalonilor săi un cuţit, cu care a lovit-o pe victimă în abdomen, o singură dată. Victima s-a prins cu mâinile de abdomen şi s-a îndreptat câţiva paşi spre autoturismul său, s-a prins cu mâna de portiera din stânga faţă şi s-a prăbuşit pe şosea, pe spate, iar la scurt timp a decedat.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, deşi între părţi exista o anumită animozitate, datorată faptului că victima avusese în urmă cu câţiva ani o relaţie extraconjugală cu soţia inculpatului apelant şi deşi anterior aceştia se şicanaseră în trafic, nu se poate susţine că inculpatul apelant s-ar fi apărat împotriva unui atac material, direct, imediat şi injust sau că apărarea ar fi fost proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Martorul audiat în faţa instanţei de apel - R.L. - subliniază relaţia conflictuală preexistentă dintre inculpat şi victimă cauzată de relaţia extraconjugală dintre aceasta din urmă şi soţia inculpatului. Martorul arată că victima este cea care provoca scandalul, într-o ocazie chiar l-a bătut pe acesta. Acest din urmă aspect îl cunoaşte pentru că el a fost cel care l-a ajutat pe inculpat să se deplaseze acasă.

Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că, într-adevăr şi victima l-ar fi lovit pe inculpatul apelant, dar această lovitură nu a fost de natură a produce un pericol grav pentru inculpatul apelant, pentru a putea vorbi de o apărare corespunzătoare, în mod evident nefiind vorba despre o proporţionalitate între acţiunea victimei şi fapta inculpatului apelant.

În consecinţă, nu poate fi primită apărarea inculpatului că a acţionat în stare de legitimă apărare, deoarece pentru a fi incidente dispoziţiile art. 44 C. pen. este necesar ca apărarea să fie proporţională cu atacul. Or riposta inculpatului cu un cuţit (instrument apt să producă rezultatul letal) şi vizând o zonă vitală nu poate fi considerată proporţională cu atacul părţii vătămate - lovirea cu pumnul în zona capului.

În raport de cele mai sus arătate, instanţa de apel a constatat că cererea principală formulată de inculpat prin apelul declarat, de a se constata că infracţiunea de omor calificat a fost comisă fără vinovăţie, respectiv în legitimă apărare, nu poate fi primită.

S-a arătat că în mod corect, prima instanţă a reţinut că nu sunt incidente nici dispoziţiile legale ale stării de provocare. Astfel, pentru reţinerea acestei circumstanţe, nu este suficient ca din parte victimei să existe o acţiune violentă îndreptată împotriva inculpatului. Ea trebuie, pe de o parte să provoace inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoţie, iar pe de alta, aceasta să nu fie cauzată de vreo acţiune anterioară a inculpatului. Or, probele administrate în cauză demonstrează preexistenţa unei acţiuni a inculpatului - împingerea autofurgonetei victimei în gard, urmată de ameninţare - care a determinat reacţia victimei.

Totuşi, instanţa de apel a considerat că starea conflictuală preexistentă generată de conduita negativă a victimei - relaţia extraconjugală cu soţia inculpatului dublată de comportamentul şicanator faţă de acesta - şi concluziile favorabile ale referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

S-a mai arătat că în ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, vinovăţia inculpatului a fost corect stabilită.

Inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul marca I. cu numărul de înmatriculare XXX de la locuinţa sa până la pălincăria din satul C. şi de aici până în faţa barului din aceeaşi localitate. De asemenea, inculpatul a recunoscut că nu posedă permis de conducere.

Declaraţia sa se coroborează cu procesul-verbal din care rezultă că inculpatul nu figurează în evidenţa naţională a posesorilor de permise de conducere şi cu depoziţiile martorilor M.S.A., H.V.N., B.T. în care se reţine că inculpatul şi-a condus autoturismul pe raza localităţii C.

Cu privire la infracţiunea de port ilegal de armă albă prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, s-a arătat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită.

S-a arătat că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că obiectul material al infracţiunii, cuţitul aparţinea victimei. Susţinerea sa este contrazisă însă de probele administrate în cauză. Astfel, fiul inculpatului, martorul A.M.I. a declarat că tatăl său avea obişnuinţa să poarte asupra sa un cuţit confecţionat artizanal pe care îl şi descrie. Martorul H.V.N. arată că l-a văzut de inculpat în faţa barului certându-se cu victima. L-a văzut când a scos mâinile din buzunare, iar din pumn se vedea ieşind vârful unui cuţit. De asemenea, martorul B.T. arată că anterior lovirii victimei în abdomen de către inculpat, l-a văzut de acesta cu mâinile în buzunare, iar când le-a scos a auzit un clic. Niciuna din probele administrate în cauză nu confirmă varianta inculpatului.

În consecinţă, corect au fost reţinute în sarcina inculpatului şi aceste două infracţiuni.

Cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a arătat că în mod corect prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive şi a dispus achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu privire la această soluţie, inculpatul nu formulează niciun fel de critici.

Din probele administrate în cauză, rezultă că între autoturismul condus de inculpat şi autofurgoneta condusă de victimă a existat o coliziune şi aceasta a fost provocată intenţionat de inculpat.

Analiza efectuată de instanţa de fond este exhaustivă şi instanţa de apel şi-o însuşeşte în totalitate.

Corect a reţinut prima instanţă că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este necesară o condiţie preexistentă şi anume implicarea într-un accident de circulaţie. Având în vedere definiţia dată noţiunii de accident de DEX român cât şi cea cuprinsă de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, reţinem că de esenţa acesteia este culpa în raport de urmarea produsă - uciderea sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane ori pagubele materiale. În speţa de faţă, inculpatul a acţionat cu intenţie, prin urmare nu suntem în prezenţa unui "accident de circulaţie".

S-a arătat că faţă de cele expuse mai sus, în mod corect, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile de omor calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi port ilegal de armă albă şi achitarea pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate s-a constatat că instanţa de fond nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. S-a apreciat că în cauză trebuie reţinute în sarcina inculpatului circumstanţe atenuante. În ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, conduita negativă anterioară a victimei trebuie reţinută ca circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului. De asemenea, atitudinea procesuală adoptată, regretul manifestat şi concluziile favorabile ale referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, precum şi conduita bună a inculpatului în perioada de arest preventiv după cum rezultă din relaţiile oferite de asistentul social din cadrul Serviciului Socio-educativ al Penitenciarului Oradea constituie circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

Faţă de cele ce preced, curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul inculpatului şi a desfiinţat sentinţa în sensul că s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani în pedepsele componente şi, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. s-a dispus, făcând aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 76 C. pen., reducerea pedepselor ce i-au fost aplicate după cum urmează: pentru infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. de la 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani, la 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani; pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare; pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 de la 6 luni închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus stabilite şi s-a aplicat inculpatului apelant pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Curtea a apreciat că această pedeapsă corespunde, atât sub aspectul duratei cât şi al naturii sale, gravităţii faptelor, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.

În baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen., cu referire la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului apelant şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive până la zi.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate de instanţa de fond.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., port ilegal de cuţit în locuri publice prev. şi pred. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru această ultimă infracţiune fiind achitat de instanţa de fond în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 29 mai 2012, în jurul orelor 21.00, a aplicat victimei R.V. o lovitură cu un cuţit în zona abdomenului, aceasta decedând la scurt timp.

Anterior acestei agresiuni, pe fondul unei relaţii tensionate între cei doi, inculpatul, care conducea un autoturism marca I. pe drumul comunal, a intrat în coliziune frontală cu autofurgoneta condusă de victimă şi a împins-o într-un gard, după care a ameninţat-o şi apoi s-a deplasat spre barul din localitate, unde la scurt timp a ajuns şi victima. În faţa barului, între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie, victima reproşându-i inculpatului că i-a lovit maşina şi totodată i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă. Inculpatul a ripostat, scoţând din buzunar un cuţit cu care a aplicat victimei o singură lovitură în zona abdomenului. Victima s-a prins cu mâinile de abdomen, a făcut câţiva paşi spre autoturismul său, apoi s-a prăbuşit pe şosea, iar la scut timp a decedat.

Pentru a se reţine această stare de fapt, instanţa de fond a avut în vedere probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească. În faţa instanţei de apel nu au fost administrate probe care să conducă la reţinerea unei alte stări de fapt.

În ce priveşte pedepsele aplicate, acestea au fost corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se seama de dispoziţiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al infracţiunilor, de persoana infractorului şi de împrejurările în care s-au comis faptele, iar potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., s-a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins şi prin reducerea acestora.

Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C. pen.

Având în vedere împrejurările concrete în care s-au comis faptele, starea conflictuală existentă între inculpat şi partea vătămată, aceasta având o relaţie extraconjugală cu soţia inculpatului, precum şi concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, Înalta Curte apreciază că în mod corect, instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului, circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

De asemenea, atitudinea procesuală adoptată de inculpat, regretând faptele comise şi conduita bună avută de inculpat în perioada arestului preventiv, constituie circumstanţe atenuante care pot fi avute în favoarea inculpatului.

Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este nefondat, urmând ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Se va deduce din pedeapsa aplicată intimatului inculpat, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 mai 2012 la zi.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.M. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 18/A din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.M.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.M., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 mai 2012 la 28 martie 2013.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.M., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică azi 28 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1071/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 1157/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 101/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1057/2013. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1068/2013. Penal. Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1071/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.), infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990), infracţiuni la alte legi speciale. ICCJ. Decizia nr. 1157/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1175/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1177/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1225/2013. Penal