ICCJ. Decizia nr. 1018/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1018/2013
Dosar nr. 1494/2/2013
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 februarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 1494/2/2013 (638/2013), a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.l.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 9 aprilie 2009, denunţătorul M.A. ar fi remis suma de 170.000 euro, cu titlu de mită, pentru achiziţionarea de către inculpatul N.T.I. - la acel moment prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a unui teren intravilan în suprafaţă de 2000 mp situat în comuna Jilava, judeţul Ilfov, de la numiţii A.C. şi M.V.
Terenul în cauză a fost pretins de la M.A., primarul comunei Jiiava, cu titlu de mită, de inculpatul T.N.I., pentru a ti soluţionat favorabil un dosar înregistrat la Parchetul respectiv, referitor la o plângere penală pe care M.A. o formulase împotriva numitului B.N.
Instanţa de fond a reţinut că acceptarea mitei s-ar fi produs în contextul în care la Parchetul condus de inculpat se aflau în instrumentare mai multe dosare referitoare la plângeri penale formulate împotriva primarului M.A., iar N.T.l. i-ar fi promis acestuia că „va avea grijă" ca respectivele cauze să fie soluţionate într-un mod favorabil primarului.
De asemenea, din cercetări a mai rezultat că în cursul lunii februarie 2010, M.A. i-ar fi remis cu titlu de mită, în acelaşi scop, inculpatului şi un televizor, în valoare de 8299 lei.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen, infracţiunea de luare de mită este sancţionată cu pedeapsa închisorii sub 18 ani, astfel că, în raport de textul invocat, cererea este admisibilă în principiu, atâta vreme cât se face referire la infracţiunea scop a cărei limită de pedeapsă nu depăşeşte 18 ani închisoare.
În ceea ce priveşte cererea de liberare sub control judiciar, Curtea a reţinut că, în speţă, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a mai precizat - de admisibilitate în principiu a cererii - nu este însă îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpatul să săvârşească şi alte infracţiuni, astfel că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.
Din toate probele dosarului, a rezultat că situaţia de fapt reţinută la momentul luării măsurii arestării preventive nu a fost răsturnată, iar susţinerile apărării inculpatului nu au relevanţă, sub aspectul faptei pentru care inculpatul este cercetat.
Astfel fiind, Curtea a apreciat că la momentul procesual analizat, la nici două săptămâni de la pronunţarea prelungirii duratei măsurii arestării preventive (prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2013, a C.A.B.-S.H.P., dosar nr. 1303/2/2013), nu este oportună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul N.T.l., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului formulat, casarea încheierii atacate şi rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual şi complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, antecedentele, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocaţia legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie examinată şi oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 precum şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni: participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual (art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), spălare de bani (art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000) şi fals în declaraţii (art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), de care este acuzat inculpatul N.T.l. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
În ce priveşte datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, având în întreţinere copii - beneficiază de circumstanţe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular şi nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârşit fapte de corupţie, în considerarea calităţii deţinute.
Examinarea gradului de pericol social al faptelor şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Aşa fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat N.T.l.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.l. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 1494/2/2013 (638/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondu! Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1017/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1020/2013. Penal → |
|---|
