ICCJ. Decizia nr. 1020/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1020/2013
Dosar nr. 22031/3/2012/a5
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 08 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 22031/3/2012 (3788/2012), în baza art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., a constat ca legală şi temeinicia măsura arestării preventive a inculpaţilor şi a fost menţinută această măsură faţă de inculpaţii M.N.D., F.B., I.N.S. şi B.C.
A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpatul I.N.S., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 987 din 16 noiembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 22031/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia l-a penală a dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.N.D., în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 10 şi 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 18 martie 2012 la zi. În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpatul F.B. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 18 martie 2012 la zi. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani, în fina! inculpatului executând pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 19 martie 2012 la zi. Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că inculpatul M.N.D. în perioada noiembrie 2011-martie 2012, în baza unei înţelegeri cu cetăţeni nigerieni, rezidenţi în Palma de Mallorca, a organizat mai multe transporturi de droguri de mare risc, cocaină, pe ruta Palma de Mallorca - America de Sud (Brazilia, Bolivia).
În acest sens, inculpatul a racolat mai multe persoane din România (cinci) pe care Ie-a determinat să transporte cocaină ingerată în corp, deplasările realizându-se cu avionul. Drogurile de mare risc aduse în acest mod din statele Americii de Sud erau introduse fără drept în Palma de Mallorca, fiind destinate vânzării pe teritoriul Spaniei.
Curtea a reţinut că şi la acest moment sunt îndeplinite exigenţele art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în raport de fiecare dintre inculpaţi existând indicii temeinice şi concludente care conturează presupunerea rezonabilă că au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor.
De asemenea, Curtea a apreciat că şi la acest moment sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea noţiunii de „pericol concret pentru ordinea publică",în lipsa unei definiţii legale, Curtea a reţinut circumstanţele reale şi personale relevate de speţa în discuţie, respectiv gravitatea şi natura faptelor presupus a fi comise de către inculpaţi, modalitatea şi mijloacele de săvârşire» cantitatea de drog traficată, felul drogului, modalitatea elaborată în care drogurile au fost introduse în ţară de inculpaţii M.N.D. şi F.B., prin ingerarea unui număr de 39 de capsule de către cel din urmă, ceea ce relevă tenacitatea şi atitudinea acestor doi inculpaţi, dispuşi să îşi asume riscuri foarte mari pentru a obţine profit din valorificarea drogurilor. De asemenea, desfăşurarea faptelor după intrarea în ţară a inculpatului F., evidenţiază o periculozitate sporită a inculpaţilor l. şi B., conform actului de sesizare aceştia sechestrându-l pe inculpatul F. pentru a obţine de la acesta drogurile, pe care intenţionau să le valorifice personal.
Împotriva acestei încheieri, recurenţii-inculpaţi M.N.D., F.B. şi B.C. au declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate prin revocarea măsurii arestării preventive, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, neexistând probe din care să rezulte că inculpaţii prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - impun în continuare privare de libertate a acestora.
Potrivit ari. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceştia au săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în căzul lăsării în libertate a inculpaţilor, înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptei deduse judecăţii, fapta imputată inculpaţilor generând o stare de insecuritate în rândul societăţii. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpaţii, dacă ar fi lăsaţi în libertate, există riscul de reiterare a acţiunilor ilicite.
Aşa fiind, înalta Curte constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor M.N.D., F.B. şi B.C.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.N.D., F.B. şi B.C. împotriva încheierii din data de 08 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a ll-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 22031/3/2012 (3788/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1018/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1021/2013. Penal → |
---|