ICCJ. Decizia nr. 1021/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1021/2013
Dosar nr. 10981/90/2012/a2
Şedinţa nepublică din 22 martie 2013
Asupra recursurilor de fată.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 07 martie 2013 Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 10981/90/2012, în baza art. 3002 rap. la art. 1607b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constat ca legală şi temeinică arestarea preventivă luată împotriva inculpaţilor C.L.C., şi M.I.D., ambii aflaţi în prezent în Penitenciarul Colibaşi, măsură care a fost menţinută.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 16 din 14 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, au fost condamnaţi inculpaţii minori C.L.C. şi M.I.D., la pedepse rezultante de câte 11 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tentativă la tâlhărie, prevăzute de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 113 C. pen., au fost obligaţi cei doi inculpaţi la tratament medical până la însănătoşire.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că în ziua de 03 octombrie 2012, cei doi inculpaţi, după ce au consumat băuturi alcoolice, în baza unei înţelegeri prealabile de a sustrage bunuri, au pătruns în locuinţa victimei C.M., fiind surprinşi de aceasta în timp ce căutau prin casă. Pentru a-şi asigura scăparea, cei doi minori au lovit-o pe victimă cu pumnii şi au împins-o spre ieşire, victima dezechilibrându-se şi căzând pe scara ce asigura accesul în sala casei. În această împrejurare, inculpaţii au luat hotărârea de a-i suprima victimei viaţa, scop în care i-au aplicat acesteia, împreună şi succesiv, mai multe lovituri cu toporul în regiunea capului şi la nivelul feţei.
Curtea a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi se impune menţinerea ei, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În raport de dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Potrivit prevederilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea în continuare a arestării preventive se poate dispune dacă temeiurile iniţiale impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice această privare de libertate.
Analizând condiţia precizată, referitoare la subzistenţa sau nu a temeiurilor iniţiale ale luării măsurii arestării preventive a apelanţilor inculpaţi, curtea a arătat că, dată fiind gravitatea deosebită a presupuselor fapte săvârşite de aceştia, astfel cum au fost arătate mai sus, sancţionate aspru de lege, pericolul concret pentru ordinea publică vizat de dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va exista în continuare dacă inculpaţii vor fi puşi în libertate.
În acest sens, curtea a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă existenţa indiciilor temeinice cu privire la săvârşirea de către cei doi inculpaţi minori a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată - omor deosebit de grav şi tentativă la tâlhărie -, fapte deosebit de grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere pericolul social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, gravitatea acestora, modalitatea în care se presupune că le-au comis, urmarea produsă, respectiv decesul victimei, precum şi persoana inculpaţilor.
Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptelor, dar în egală măsură nu se poate face abstracţie de acesta.
În ceea ce priveşte datele care caracterizează persoana inculpaţilor, curtea a reţinut că inculpatul C.L.C. a mai comis anterior infracţiuni de furt, a abandonat şcoala, consumă în mod frecvent băuturi alcoolice.
De asemenea, inculpatul M.l.D. este cunoscut ca fiind autor şi al altor fapte de furt, expertiza medico legală psihiatrică efectuată concluzionând că prezintă tulburare de conduită cu un risc crescut şi cu model antisocial.
În aceste condiţii, curtea a apreciat că se impune în continuare menţinerea arestării preventive a celor doi inculpaţi, aceasta fiind singura măsură aptă să înlăture pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea lor în libertate, pericol ce derivă, pe lângă aspectele mai sus arătate, şi din starea de nelinişte şi de nesiguranţă generată în comunitate de faptele comise şi de rezonanta pe care acestea o au în conştiinţa cetăţenilor.
Împotriva acestei încheieri, recurenţii-inculpaţi C.L.C. şi M.l.D., au formulat recurs şi au solicitat revocarea măsurii arestării preventive,apreciind că nu se mai impune menţinerea ei, având în vedere că nu există date că inculpaţii ar pregăti săvârşirea unei alte infracţiuni. Au solicitat de asemenea, să se aibă în vedere vârsta lor şi faptul că au fost deja administrate probele, fiind condamnaţi de prima instanţă.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a acestora.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceştia au săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile ce li se reţin în sarcină este întărită şi de împrejurarea că au fost condamnaţi deja pentru acestea în primă instanţă.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, înalta Curte apreciază că el rezultă din gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestora.
Aşa fiind, înalta Curte constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor C.L.C. şi M.l.D.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursurile declarate de inculpaţii C.L.C. şi M.I.D. împotriva încheierii din data de 07 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 10981/90/2012.
Obligă recurenţii inculpaţii la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1020/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1040/2013. Penal → |
|---|
