ICCJ. Decizia nr. 1055/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1055/2013
Dosar nr. 3907/91/2012
Şedinţa publică din 27 martie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 239/2012 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul V.R., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. pen. şi art. 74 pct. 2 C. pen. la 1 an şi 3 luni închisoare, a menţinut starea de arest, a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării de la 16 iulie 2012 până la 31 octombrie 2012, a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi 64 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui briceag descris la urmărirea penală prin procesul-verbal din 9 august 2012, a luat act despre neconstituirea de parte civilă a lui D.N.T., obligat inculpatul la plata sumei de 2629,29 RON către Spitalul Sf. Pantelimon Focşani şi 59,38 RON către Serviciul de Ambulanţă Vrancea cu dobânzile aferente până la achitare, precum şi la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare către stat din care 600 RON onorariu apărător din oficiu şi 38 RON contravaloarea expertiză medico-legală către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost învestit Tribunalul Vrancea cu judecarea inculpatului V.R., pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap.Ia art. 174 C. pen. - tentativă Ia infracţiunea de omor.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 16 iulie 2012 în jurul orelor 23.00 - 23,30 s-a deplasat la imobilul aparţinând fratelui său Ş.M. situat în comuna Coteşti sat Coteşti, judeţul Vrancea, unde i-a găsit împreună pe sora sa O.A. şi pe numitul D.N.T., împrejurare în care l-a lovit în zona abdominală cu un cuţit pe cel din urmă, cauzându-i o plagă înjunghiată în regiunea epigastrică, urmărind astfel suprimarea vieţii victimei, rezultat socialmente periculos, care nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale.
La dosarul de urmărire penală au fost ataşate procese-verbale de cercetare Ia faţa locului, planşe foto, acte medicale, acte de stare civilă, declaraţii date de inculpat şi de martorii O.A. şi V.G.
La cercetarea judecătorească a cauzei inculpatul a recunoscut acuzaţiile aduse, a precizat că nu propune alte probe şi înţelege să se judece în baza probatoriilor de Ia urmărirea penală.
Partea vătămată D.N.T. a declarat că nu se constituie parte civilă, recunoaşte susţinerile inculpatului în sensul că într-adevăr a contribuit la declanşarea conflictului şi chiar l-a agresat verbal şi fizic pe inculpat.
Au fost audiaţi martorii O.A. şi V.G., s-au depus acte în circumstanţiere.
Coroborând lucrările cauzei prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul V.R. întreţine relaţii liber consimţite cu P.L., sora părţii vătămate D.N.T., astfel că inculpatul consideră că sunt "cumnaţi" şi că împreună s-au înrudit, făcând parte din aceeaşi familie. În mediul rural unde trăiesc părţile, aceste convingeri se întemeiază pe tradiţii ancestrale privind crearea şi întreţinerea relaţiilor de familie şi implicit de rudenie, fără a fi necesar ca acestea să fie consfinţite prin acte juridice.
Pe acest fond, al "înrudirii" dintre părţi, la data de 16 iulie 2012 inculpatul a mers să-şi viziteze fratele, pe Ş.M. În domiciliul fratelui se aflau însă partea vătămată D.N.T. împreună cu sora inculpatului O.A., iar inculpatul a înţeles că aceştia erau în relaţii mult prea apropiate decât aceea de "cumnaţi", apropriere pe care a considerat-o ca imorală.
Pe acest fond al încălcării regulilor de rudenie şi respect în familie, discuţiile începute între părţi au degenerat, încât la un moment dat, partea vătămată a luat în mână un obiect, cu care a încercat să-l lovească pe inculpat.
Cum inculpatul consumase anterior alcool, fiind tulburat emoţional şi iritat de cele constatate, reacţia părţii vătămate de a lua în mâini un obiect, l-a poziţionat faţă de inculpat ca agresor şi nu ca victimă, încât inculpatul fără să analizeze posibilităţile de stingere a conflictului, a scos un briceag, cu care I-a lovit pe D.N.T. în zona epigastrică.
În declaraţiile date, D.N.T. a recunoscut că, într-adevăr, în timpul disputei, a fost primul care s-a înarmat cu un obiect din lemn aflat la îndemână (posibil băţ), că a încercat să-I lovească pe inculpat şi în aceste împrejurări inculpatul l-a lovit folosind un cuţit. În urma loviturii primite partea vătămată a suferit leziuni în zona epigastrică şi acestea i-au pus în pericol viaţa aşa cum rezultă din actele medicale şi expertiza medicală efectuată în cauză.
În plan juridic, comportamentul părţii vătămate, care a declanşat reacţia violentă a inculpatului nu atinge intensitatea psihologică a "provocării" şi faţă de disproporţia de forţe atacator/victimă nu constituie "legitimă apărare", pentru a fi aplicate dispoziţiile art. 73 C. pen. privind circumstanţele atenuante obligatorii.
Însă, coroborând împrejurările concrete în care s-a desfăşurat conflictul, stările emoţionale şi reacţiile - ambele agresive, limitele ambelor părţi în a rezolva diferendele altfel decât prin violenţă, instanţa a apreciat că, gravitatea infracţiunii a fost diminuată şi se impune aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 pct. 2 C. pen.
În drept fapta comisă de inculpat, care, lovind partea vătămată D.N.T. cu un cuţit i-a pus în pericol viaţa acestuia, constituie infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. "tentativă Ia omor".
Circumstanţele în care s-a comis infracţiunea, vinovăţia inculpatului, dar şi contribuţia părţii vătămate, au fost dovedite prin declaraţiile date de părţi şi de martorii O.A. şi V.G.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a recunoscut acuzaţiile aduse, nu a contestat probele administrate, încât sunt aplicabile disp. art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de împrejurările comiterii faptei, de gravitatea acesteia, instanţa a apreciat că o pedeapsă orientată spre minim, cu executare prin privare de libertate este suficient de coercitivă şi educativă pentru inculpat potrivit disp. art. 52 C. pen.
II. Împotriva Sentinţei penale nr. 239 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul V.R.
Prin motivele de apel Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală şi ca netemeinică în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.
În acest sens, s-a arătat că în mod nejustificat au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, conform prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen. şi că, în raport de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite şi cu împrejurarea că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală, pedeapsa ce i-a fost aplicată nu este în măsură să îndeplinească scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Totodată, Parchetul a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanţe sub aspectul omisiunii de a face aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, potrivit cărora trebuia să dispună prelevarea de la inculpatul V.R. a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Inculpatul V.R., prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală, deoarece, în opinia sa, împrejurările în care a fost săvârşită fapta ar fi impus reţinerea circumstanţelor atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) sau lit. a) C. pen.
Totodată, a susţinut că buna conduită pe care a avut-o anterior ar fi justificat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 272/A din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva Sentinţei penale nr. 239 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului V.R. de la 1 an şi 3 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 76 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul V.R. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a adus la cunoştinţa inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate şi a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.R. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. în ret. la art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 iulie 2012 la 6 decembrie 2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat următoarele:
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico-legală, declaraţiile părţii vătămate D.N.T. şi ale martorilor O.A. şi V.G., coroborate cu declaraţiile inculpatului, probe pe care inculpatul şi Ie-a însuşit în totalitate, solicitând ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., rezultă că în ziua de 16 iulie 2012, pe fondul unui conflict, inculpatul V.R. i-a aplicat părţii vătămate D.N.T. o lovitură cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 - 35 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în pericol viaţa victimei.
Fapta săvârşită de inculpat, în modalitatea şi în împrejurările mai sus menţionate întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Curtea de apel nu a considerat fondată critica formulată de inculpat prin motivele de apel, în sensul că s-ar fi impus reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. a) sau b) C. pen., deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele acestor texte de lege.
Potrivit prevederilor art. 73 lit. a) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă depăşirea limitelor legitimei apărări.
Curtea de apel a apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă că partea vătămată a exercitat asupra inculpatului un atac material, imediat, direct şi injust, încercarea părţii vătămate de a se înarma cu un băţ, simţindu-se ameninţată de inculpat nu îndeplineşte cerinţele unui "atac", în sensul prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen., nu se poate considera că inculpatul a săvârşit fapta în condiţiile legitimei apărări, ale cărei limite Ie-a depăşit.
Pe de altă parte, conduita părţii vătămate nu a fost de natură să-i provoace inculpatului o stare de tulburare sau emoţie atât de intensă, încât să justifice reacţia deosebit de violentă a acestuia şi să atragă reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Având însă în vedere împrejurările în care a fost săvârşită fapta, pe fondul unui conflict determinat de faptul că partea vătămată, care este fratele concubinei inculpatului, a început o relaţie intimă cu sora acestuia, nesocotind tradiţiile şi convingerile pe care se întemeiază relaţiile de familie, mai ales în mediul rural, în care cei doi trăiesc, în mod corect prima instanţă a considerat că, deşi nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru reţinerea circumstanţelor atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) sau b) C. pen., se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (2) C. pen.
Prin urmare, curtea de apel a apreciat că din acest punct de vedere critica formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea este neîntemeiată.
Curtea de apel a apreciat însă că hotărârea primei instanţe este netemeinică în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, deoarece prima instanţă a dat o eficienţă excesivă circumstanţei atenuante reţinută în favoarea inculpatului, aplicându-i acestuia o pedeapsă de numai 1 an şi 3 luni închisoare, situată la limita specială prevăzută de lege, redusă ca urmare a aplicării succesive a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.
În aceste condiţii, curtea de apel a apreciat că pedeapsa este greşit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., fiind prea redusă, în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei şi cu aspectele referitoare la persoana inculpatului, care nu se află la primul impact cu legea penală, în antecedenţa penală a acestuia regăsindu-se, printre altele, o infracţiune de tentativă la viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. Ia art. 197 alin. (1) C. pen. pentru care procesul penal a încetat prin împăcarea părţilor.
Prin urmare, curtea de apel a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse mai aspre care, prin cuantum să fie aptă a îndeplini scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Curtea de apel a considerat că hotărârea apelată este nelegală şi pentru motivul că prima instanţă a omis să facă aplicarea disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 şi să dispună prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În raport de aceste considerente, curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a desfiinţa în parte Sentinţa penală nr. 239 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Vrancea, iar în rejudecare a dispune în sensul mai sus arătat.
III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. considerând că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea mare, solicitând instanţei admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţa instanţei de fond ca temeinică şi legală.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat apreciază ca fiind nefondat recursul declarat inculpatul V.R. pentru următoarele considerente:
Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existenţa faptei şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.
Înalta Curte apreciază nefondată critica inculpatului cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, astfel cum au fost reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv închisoare de la 3 ani şi 4 luni la 6 ani şi 8 luni, gradul de pericol social al faptei săvârşite, dedus din modalitatea de săvârşire, prin înjunghierea victimei în zona abdominală cu un cuţit, precum şi persoana infractorului. Conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului.
Totodată Înalta Curte, nu a identificat circumstanţe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, astfel că, instanţa apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost reţinute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare fiind necesar creării premiselor conştientizării de către inculpat a faptelor sale şi asumării consecinţelor lor, iar pe de altă parte, instanţa de recurs nu a identificat circumstanţe favorabile inculpatului, alte decât cele reţinute de instanţele anterioare, care să poată fi valorificate în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.R. împotriva Deciziei penale nr. 272/A din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.R. durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iulie 2012 la 27 martie 2013 şi în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.R. împotriva Deciziei penale nr. 272/A din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iulie 2012 Ia 27 martie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 1054/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 997/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
