ICCJ. Decizia nr. 997/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Furtul calificat (art. 209 C.p.), consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recu

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 997/2013

Dosar nr. 5366/30/2011

Şedinţa publică din 21 martie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 5366/30/2012, Tribunalul Timiş a hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din rechizitoriu din art. 208, 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 208, 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., săvârşită de inculpatul T.A.M.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din rechizitoriu din art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (2¹) lit. b) C. pen., în art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (2¹) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. săvârşită de inculpaţii B.A., V.I.M., T.I.M. şi din art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. b) C. pen., în art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. săvârşită de inculpaţii T.D.R. şi T.T.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu reţinute pe seama inculpaţilor, astfel:

B.A., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (2¹). lit. b) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., (3 fapte), art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

V.I.M., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. b) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (3 fapte), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

3. T.I.M., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. b) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 (3 fapte), art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

4. T.D.R., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. b) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (3 fapte), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

5. H.A., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

6. P.C., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

T.T., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat Ia art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. b) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat Ia art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen. (3 fapte), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

T.A.M., din art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a admis cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., solicitată de inculpaţii B.A., V.I.M., T.I.M., T.D.R. şi T.A.M.

1. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.A. la:

- 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute Ia art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la câte:

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (3 fapte). În baza art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la:

- 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. S-a constatat că prezentele infracţiuni, săvârşite în perioada mai 2009-noiembrie 2009, sunt concurente cu infracţiunea săvârşită în 11 ianuarie 2010, pentru comiterea căreia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 927 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 462 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 121 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 927 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 462 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 121 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare, pentru tentativă la furt calificat;

- s-a înlăturat revocarea liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 927 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 148 din 21 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:

- 3 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 927 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 148 din 21 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 3 ani şi 2 luni închisoare, în regim de deţinere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. şi art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată 12 ianuarie 2010, la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Arad din 10 mai 2010 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

2. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I.M. la:

- 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la câte:

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (3 fapte).

S-a constatat că prezentele infracţiuni, săvârşite în noiembrie 2009, sunt concurente cu infracţiunea săvârşită în 11 ianuarie 2010, pentru comiterea căreia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 1042 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 462 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 121 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1042 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 462 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 121 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare, pentru tentativă la furt calificat;

- s-a înlăturat revocarea liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 1042 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 69 din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1042 zile închisoare, care a fost sporită cu 180 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:

- 1222 zile închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsa de 1042 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicata prin sentinţa penală nr. 47 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 69 din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1222 zile închisoare, pe care a sporit-o cu 60 de zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 1282 zile închisoare, în regim de deţinere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. şi art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, 12 ianuarie 2010, la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Arad nr. 491 din 10 mai 2010 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

3. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.M. la:

- 1 an şi 8 închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la câte:

- 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (3 fapte).

În baza art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la:

- 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:

- 2 ani şi 10 luni închisoare, în regim de deţinere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reţinerea din data de 31 ianuarie 2011, precum şi arestul preventiv din 21 februarie 2011, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

4. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul T.D.R. la:

- 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la câte:

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie (3 fapte).

În baza art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la:

- 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (parte vătămată T.I.M.).

În baza art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la:

- 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de:

- 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:

- 3 ani închisoare, în regim de deţinere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, din 9 august 2011, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

5. În baza art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.A. la:

- 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a constatat că prezenta infracţiune, săvârşită în iulie 2009, este concurentă cu infracţiunile săvârşite în februarie 2010, pentru comiterea cărora a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1057 din 4 aprilie 2011 a Judecătoriei Timişoara.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1057 din 4 aprilie 2011 a Judecătoriei Timişoara şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente de câte:

- 1 an şi 6 luni închisoare, pentru două infracţiuni la regimul circulaţiei;

- s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare, care a fost sporită cu 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:

- 3 ani şi 9 luni închisoare, în regim de deţinere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Timişoara nr. 1469 din 26 aprilie 2011 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de constitute a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în lipsă pe o perioadă de 30 de zile de la data prinderii prin decizia Curţii de Apel din data de 19 ianuarie 2012.

6. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C. la:

- 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţională pentru restul de pedeapsa de 1429 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicata prin sentinţa penală nr. 260 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Timiş şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1429 de zile închisoare, pe care a sporit-o cu 60 de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 1489 de zile închisoare, în regim de deţinere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

7. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul T.T. la:

- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup

infracţional organizat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen., raportat Ia art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la câte:

- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie (3 fapte).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:

- 8 ani închisoare, în regim de deţinere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

8. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.A.M. la:

- 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen., în sensul că neexecutarea obligaţiilor civile sau săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că părţile vătămate O.M., F.G., C.M., M.I., M.C., D.V.S., M.O., C.T., T.I.M., precum şi martorul, cumpărător de bună-credinţă I.N. nu au formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 17 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., au fost obligaţi inculpaţii T.D.R. şi B.A. în solidar la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă M.H.A. şi la plata suinei de 30.000 euro (din aceasta din urmă, suma de 4.130 RON în solidar şi cu inculpatul H.A.) către partea civilă SC L.P.P. SRL, cu acelaşi titlu. Respinge pretenţiile părţii civile M.H.A., precum şi celelalte pretenţii ale SC L.P.P. SRL faţă de inculpatul H.A., ca nedovedite.

În baza art. 17 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., au fost obligaţi inculpaţii T.D.R., T.T., B.A., V.I.M. şi T.I.M. în solidar la plata sumei de 200 euro, cu titlu de daune materiale către partea civilă E.F., la plata sumei de 600 euro către partea civilă S.I., precum şi la plata sumei de 90 euro către partea civilă M.D., cu acelaşi titlu.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la fiecare dintre inculpaţii H.A., T.D.R. şi B.A. câte o treime din suma de 2.800 RON, sumă cu care martorul-cumpărător de bună-credinţă I.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la fiecare dintre inculpaţii T.D.R., T.T., B.A., V.I.M. şi T.I.M. câte o cincime din suma de 13.583,77 euro, sumă cu care C.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 169 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 182/D/2009 din data de 3 februarie 2011 şi dispune restituirea către numitul T.N.T. a sumei de 21.400 euro ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare şi consemnată în procesul-verbal de percheziţie din data de 31 ianuarie 2011, bani depuşi la Banca C.E.C. Timişoara, cu recipisa din 4 februarie 2011 şi chitanţa din data de 4 februarie 2011, precum şi orice alte bunuri aparţinând acestuia, ridicate şi neconfiscate prin prezenta hotărâre.

În baza art. 169 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpaţi a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, precum şi orice alte bunuri aparţinând inculpaţilor, ridicate de la aceştia şi neconfiscate prin prezenta hotărâre.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 400 din fondul M.J.C.L. către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

S-a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, a constatat următoarele:

1. În data de 11 mai 2009, în timp ce se plimba pa B-dul G.D. din municipiul Timişoara, inculpatul H.A., a văzut parcată, în faţa blocului, o motocicletă marca X, de culoare galben cu albastru, aparţinând numitului M.H.A. Inculpatul l-a informat despre acesta pe T.D.R. şi, împreună cu B.A., s-au deplasat în locaţia menţionata să studieze zona, în vederea sustragerii motocicletei. În noaptea de 11 din 12 mai 2009, T.D.R., B.A. şi H.A., s-au deplasat cu un autoturism marca F., pe B-dul G.D. din municipiul Timişoara, de unde au sustras motocicleta menţionată, în valoare de 12.000 RON. Bunul sustras a fost transportat în Iocalitatea B., la domiciliul inc. T.D.R., unde a fost vopsit de către H.A., pentru a nu fi recunoscut şi au desfăcut contactul, pentru a putea fi utilizat fără cheile necesare pornirii motorului. După preparativele de mai sus, motocicleta fost transportată în Iocalitatea M. din judeţul Timiş, unde a fost folosită de către H.A. Motocicleta a fost abandonată de către acesta, pe drumul judeţean T.-L., Ia limita cu judeţul Arad şi a fost găsită şi predată organelor de anchetă, la data de 17 mai 2009.

2. În data de 10 iunie 2009, T.D.R., le-a propus inculpaţilor H.A. şi B.A., sustragerea unei autoutilitare situate în localitatea B1, judeţul Timiş. Cei doi au fost de acord şi în noaptea de 10 din 11 iunie 2009, T.D.R., B.A. şi H.A., s-au deplasat în localitatea B1. Aici, H.A. şi B.A., au primit de la T.D.R. o staţie de emisie recepţie pentru a putea comunica şi au intrat prin escaladarea gardului de la stradă, în incinta firmei SC L.P.P. SRL din B1, judeţul Timiş, administrată de O.M. în timp ce T.D.R. asigura paza, H.A. şi cu B.A., au pătruns în autorulota marca F. şi au încercat să deblocheze maşina, distrugând în timpul acestor manevre, contactul şi volanul. În continuare, cei doi infractori, au intrat într-o magazie a firmei, de unde au luat o imprimantă „Y”, două cărucioare hidraulice pentru transportat boxpaleţi, un compresor, un generator, actele de înmatriculare ale autorulotei menţionate şi o trusă de chei, pe care le-au încărcat în microbuzul F1, după care au pornit motorul maşinii cu ajutorul unor chei găsite în magazie şi au părăsit incinta firmei, spărgând înainte lacătul de la poarta de acces.

O parte din bunuri au fost transportate şi depozitate la firma SC A. SRL., judeţ Timiş, administrată de numitul F.A.

3. La data de 29 iulie 2009, în timp ce se plimba pe strada I. din localitatea C., inculpatul T.D.R., a văzut parcată în faţa imobilului o rulotă, de culoare crem, aparţinând părţii vătămate F.G. şi a luat hotărârea să o sustragă. Inculpatul le-a comunicat acest fapt, inculpaţilor H.A. şi B.A., care au fost de acord să participe la sustragere. În noaptea de 29 din 30 iulie 2009, cei trei inculpaţi s-au deplasat de pe strada I. din loc. C. şi, în timp ce T.D.R. a asigurat paza, H.A. şi B.A., au remorcat rulota şi s-au deplasat în localitatea M. Pe drum, inculpaţii s-au oprit după localitatea P., unde au forţat uşa de acces în rulotă.

După sustragere, rulota a fost predată lui B.M., care apoi a vândut-o lui I.N., cu reşedinţa în M., judeţul Timiş, de unde a fost recuperată în data de 17 ianuarie 2011 şi restituită părţii vătămate.

Inculpatul B.A. a recunoscut participarea la această infracţiune. Acesta a arătat că la cererea lui T.D.R., a sustras rulota, împreună cu H.A. Ca şi în cazul precedent, la momentul sustragerii, liderul grupului, a stat în maşina personală şi a supravegheat activităţile, asigurând paza. La reconstituirea efectuată în data de 21 ianuarie 2011, inc. B.A. a indicat locaţia din care a fost sustrasă rulota.

4. În data de 7 noiembrie 2009, T.D.R. le-a spus inculpaţilor B.A. şi T.I.M. că a fost informat despre faptul că într-o locuinţă din D. se află bunuri, bani şi bijuterii şi le-a propus celor doi să pătrundă în imobil pentru a sustrage obiectele menţionate. Cei doi au fost de acord şi, în seara aceleiaşi zile, T.D.R. şi cu P.C., i-au condus pe aceştia în localitatea D., în apropierea pensiunii T. unde se afla imobilul din care urma să se sustragă bunuri. Aici, inc. T.D.R. le-a indicat celor doi locuinţa părţii vătămate C.M., după care B.A. şi T.I.M. au pătruns în imobil prin escaladarea gardului exterior şi prin forţarea unui geam. În timp ce infractorii se aflau în locuinţă şi-a făcut apariţia partea vătămată, motiv pentru care aceştia au părăsit locul faptei fără să sustragă bunuri.

5. În prima parte a lunii noiembrie, din discuţiile avute cu T.I.M., T.D.R. a aflat că în oraşul O., pe malul Dunării sunt ancorate mai multe bărci, care nu sunt păzite şi a propus efectuarea unei deplasări pentru sustragerea motoarelor de la acestea. Astfel, în data de 10 noiembrie 2009, T.D.R., împreună cu P.C., T.I.M. şi o persoană neidentificată, zisă „D1”, s-au deplasat în oraşul O., judeţul Mehedinţi, pentru sustragerea de motoare de bărci. T.D.R., a efectuat deplasarea cu autoturismul marca Z, împreună cu P.C. Inc. T.I.M., a efectuat deplasarea cu autoturismul F1, sustras de la SC L.P.P. SRL din B1, iar numitul „D1”, cu un autoturism Z1, de culoare vişinie. Când a ajuns în oraşul O., în seara zilei de 10 noiembrie 2009, inc. T.I.M. s-a întâlnit cu vărul său, T.A.M. şi i-a propus să îi ajute să sustragă motoare de barcă, fapt cu care acesta a fost de acord. După acesta, cei doi veri, împreună cu D1, s-au deplasat pe faleza Dunării, în zona clădirii Sectorului de Poliţie O., pentru a identifica bărcile cu motor. T.A.M. a rămas să asigure paza, lângă o spărtură a zidului care separa drumul public din zona, de faleza Dunării, iar ceilalţi doi infractori, au coborât malul şi au început să verifice bărcile. În scurt timp, aceştia au găsit bărcile părţilor vătămate M.I., M.C., D.V.S. şi M.O., de la care au desfăcut motoarele, pe care le-au dus în zona în care asigura paza inculpatul T.A.M. În acest timp, T.D.R., împreună cu P.C., au efectuat cu maşina, mai multe deplasări prin zonă, pentru a verifica prezenţa organelor de poliţie şi pentru a se asigura că sustragerea decurge fără probleme.

Activitatea desfăşurată a fost sesizată de către câinii de pază din zonă, care au început să latre, iar poliţişti aflaţi de serviciu în unitatea poliţiei de frontieră, au ieşit pe stradă ca să vadă despre ce este vorba. În timp ce săvârşeau sustragerea, inc. T.D.R. a ţinut legătura că ceilalţi inculpaţi, printr-o staţie de emisie recepţie şi pe telefonul celular, solicitând să fie luate doar motoare în patru timpi. După ce lucrurile s-au liniştit, inc. T.I.M. a adus în zona falezei microbuzul F1, în care a încărcat cele patru motoare de bărci, împreună cu vărul său şi cu D1. De aici, cei trei, însoţiţi de T.D.R. şi P.C., care au supravegheat încărcarea din autoturismul Z, s-au deplasat într-o parcare situată pe drumul naţional care asigură accesul spre Timişoara. Aici, într-o parcare, T.A.M. i-a cunoscut pe P.C. şi pe T.D.R., ultimul spunând că va fi recompensat pentru participarea sa cu suma de 50 de euro.

Motoarele au fost transportate la Timişoara în cursul aceleiaşi zile şi predate de către T.D.R. şi P.C., numitului B.P., iar ulterior au fost ridicate de la acesta şi predate părţilor vătămate.

6. În cursul anului 2009, din discuţiile avute cu unchiul său, T.T., cu dublă cetăţenie română şi austriacă, T.D.R., a aflat că în casa de pariuri K., administrată de firma C.T. din localitatea Wels-Austria se află sume importante de bani şi a luat hotărârea să pătrundă în localul menţionat, în vederea sustragerii banilor. Pentru a putea acţiona, la data de 27 octombrie 2009, T.D.R. l-a contactat telefonic pe P.M., un prieten din Austria şi l-a rugat să îi găsească o casă pentru cazare, de unde echipa de hoţi să poată studia obiectivul şi de unde să acţioneze la momentul oportun astfel, iar acesta a răspuns pozitiv, răspuns comunicat şi lui T.T.

Aflat în ţară, inculpatul T.D.R. le-a propus lui B.A., V.I.M. şi T.I.M. să participe la o tâlhărie în Austria, într-o casă de pariuri unde se află sume importante de bani, fapt cu care aceştia au fost de acord.

În data de 16 noiembrie 2009, aflat la volanul autoturismului Z, T.D.R., însoţit de prietena sa, H.I.A. şi împreună cu B.A., V.I.M. şi T.I.M., au părăsit România şi s-au deplasat în localitatea Wels din Austria, unde s-au întâlnit cu P.M. Acesta i-a cazat la locuinţa tatălui său, C.G., situată în Austria. Tot aici, infractorii s-au întâlnit cu T.T., apoi, după câteva zile, T.D.R. a părăsit Austria, lăsându-i pe ceilalţi inculpaţi să se ocupe de pregătirea şi executarea spargerii de la casa de pariuri. În perioada care a urmat, T.T. le-a procurat acestora, două cartele telefonice pentru a putea comunica şi împreună au studiat amplasamentul casei de pariuri K., din localitatea Wels, de unde intenţionau să sustragă bani. În perioada 20 noiembrie 2009-22 noiembrie 2009, între T.D.R., aflat în România, şi B.A., V.I.M. şi T.I.M., au avut mai multe discuţii telefonice din care rezultă că se pregătesc să acţioneze asupra obiectivului stabilit. De asemenea, din convorbiri a rezultat că T.T. era la curent cu activităţile desfăşurate de către aceştia şi că în perioada menţionată i-a însoţit pe cei trei inculpaţi în zona în care urma să se săvârşească tâlhăria.

În seara zilei de 21 noiembrie 2009, B.A., V.I.M. şi T.I.M. s-au deplasat pe S., din localitatea Wels, unde se afla casa de pariuri K. În timp ce supravegheau casa, la ora 23:07, inc. T.I.M., a avut o discuţie telefonică cu T.D.R., căruia i-a spus că apreciază că este momentul să acţioneze, utilizând formula „cred că o să fie beton, câştigăm meciul!”. Între cei doi, urmează alte convorbiri, despre situaţia din teren; astfel, la ora 23:32, T.I.M., discută despre numărul de persoane aflate în casa de pariuri, la ora 00:22, acelaşi infractor a susţinut „suntem aici la uşă, te sun eu!”, la ora 01:28, T.D.R. Ie cere infractorilor să aibă grijă, iar T.I.M. îi spune „are tot mălaiul în faţă!”, ceea ce înseamnă că funcţionara din local avea banii la vedere, iar liderul grupului le cere să acţioneze, spunând „ce mai stai!”. La ora 01:40, T.I.M. l-a contactat pe T.D.R. şi i-a spus că au renunţat la spargere, deoarece a constatat că la momentul în care s-au apropiat de uşa localului, funcţionara a pus mâna pe un dispozitiv de alarmare. T.D.R. a întrebat dacă erau mulţi bani, utilizând pentru acesta formula „era mult caşca?”, iar T.I.M. a confirmat, precizând că vor acţiona în următoarea zi, spunând „e ca şi terminată treaba mâine (...)!”.

La data de 22 noiembrie 2009, Ia ora 20:41, T.D.R. şi T.T., au purtat o convorbire telefonică, în care s-a făcut referire la ultimele detalii dinaintea acţiunii, cei doi vorbind despre schimbarea cartelelor telefonice, şi despre preluarea şi împărţirea banilor. Discutând despre cartelele telefonice, inculpatul T.T. s-a arătat îngrijorat pentru faptul că T.D.R., l-a contactat de pe acelaşi număr cu care a discutat cu ceilalţi inculpaţi. Liderul grupului, a încercat să îl liniştească, spunând „am vorbit de vreo trei ori, dar nu se vorbeşte aiureli, oricum!”, dând astfel de înţeles că discuţiile nu au fost concludente şi nu pot fi folosite împotriva lor. Despre jefuirea casei de pariuri, T.T. a spus „eu sper, astăzi să fie ceva!”, după care T.D.R. i-a cerut să aibă „(...) grijă mare (...)!”. În finalul convorbirii, cei doi, au stabilit că „după ce au făcut treaba (...)!”, T.T. şi cu cei trei infractori să stea ascunşi cu „materialul”, precizând că „se numără pe faţă”, existând astfel indicii că discuţia se referă la banii sustraşi de la casa de pariuri.

În aceeaşi seară, inculpaţii B.A., V.I.M. şi T.I.M. s-au deplasat în localitatea Wels, cu un autoturism marca Z2, de culoare maro, cu capotă de culoare deschisă, procurat de către inc. T.T. În jurul orei 21:50 (ora Europei Centrale), B.A., V.I.M., care avea asupra sa un pistol şi T.I.M., înarmat cu un topor, s-au mascat cu cagule şi au pătruns în casa de pariuri K., din localitatea Wels, unde se afla angajata localului M.D. şi clienţii S.I. şi E.F. Prin ameninţări, l-au deposedat pe E.F. de un telefon mobil marca X1 şi suma de 200 de euro, iar pe S.I., de suma de 600 de euro. Angajata localului, M.D., a fost constrânsă prin ameninţări să deschidă seiful firmei, de unde s-a sustras suma de 13.583,77 euro. În timpul activităţilor infracţionale din local, aceştia i-au luat funcţionarei telefonul marca X2 pe care l-au distrus.

Acţiunea a durat între 5-7 minute, după care au ieşit din local şi au părăsii zona în grabă cu autoturismul menţionat, fiind surprinşi că de către un aparat radar, la ora 21:56, că circulau cu viteză pe S., din localitatea Wels (stradă pe care se află localul în care s-a comis tâlhăria).

Imediat după săvârşirea infracţiunii, la ora 22:56, ora României, inc. B.A., l-a contactat telefonic pe T.D.R. şi i-a spus că nu sunt probleme, solicitându-i să îl sune pe telefonul lui V.I.M. În aceeaşi seară, la ora 23:00, T.D.R. l-a contactat pe T.T. şi i-a spus „au jucat ăştia fotbal!”, comunicându-i astfel că a avut loc tâlhăria. În aceeaşi discuţie se aude când inc. T.D.R., spune: „jaf armat îl dă sigur!”. Între cei doi, au mai avut loc discuţi telefonice, la ora 23:36, când T.T., îi spune lui T.D.R. că ceilalţi inculpaţi „ăştia”, au telefoanele închise şi la ora 20:41, când inc. T.T. îl întreabă pe lider „cum facem, iau şi eu ceva sau stăm până vi tu, sau cum facem ?”.

La data de 23 noiembrie 2009, inculpatul T.D.R. s-a deplasat în Austria, de unde i-a adus pe inculpaţii B.A., V.I.M. şi T.I.M. în România. Înainte de a pleca, în aceeaşi dată, la ora 13:08, T.I.M. a sunat-o pe mama sa şi i-a spus acesteia că îi va trimite suma de 500 de euro, precizând că are bani să îşi cumpere maşină.

7. După infracţiunea săvârşită în Austria, în prima parte a lunii decembrie 2009, inculpatul T.I.M. a povestit mai multor cunoscuţi despre tâlhăria de la casa de pariuri şi le-a spus celorlalţi coinculpaţi că doreşte să se retragă din grupul infracţional. Aflând acesta, T.D.R., împreună cu B.A., V.I.M. au hotărât să îi aplice o corecţie şi l-au invitat pe T.I.M. la o plimbare. Fără să cunoască intenţiile coinculpaţilor, T.I.M. s-a întâlnit cu aceştia la o benzinărie de pe Calea A. din Timişoara şi de aici s-au deplasat spre localitatea B., cu autoturismul Z, condus de către T.D.R. În cabina maşinii, liderul grupului le-a cerut coinculpaţilor să îşi închidă telefoanele şi să scoată cartelele din aparate apoi a condus autoturismul până la locuinţa sa din B., unde i-a cerut inculpatului B.A. să aducă din curte o lopată. În continuare, cei patru inculpaţi s-au deplasat pe un câmp din apropierea localităţii B., unde T.D.R. i-a trimis pe B.A. şi pe V.I.M. să sape o groapă apoi, în maşină, a început să îl lovească pe T.I.M., pentru faptul că a relatat altor persoane tâlhăria din Austria şi pentru că intenţiona să se retragă din grupare. La un moment dat, aceştia au coborât din maşină, iar T.D.R., B.A. şi V.I.M. au continuat violenţele. În timpul agresiunii, B.A. s-a rănit la un picior, iar T.D.R. a luat din haina victimei două telefoane mobile, marca „X2” şi un „X3” şi i-a cerut să se dezbrace, deşi afară era frig, ameninţându-l că îl lasă în groapa săpată de către cei doi infractori. După încetarea violenţelor, T.I.M. a fost obligat să se urce în portbagajul maşinii, apoi a fost dus acasă.

8. La data de 31 ianuarie 2011, în baza mandatului din 28 ianuarie 2011, emis de către Tribunalul Timiş, s-a efectuat o percheziţie la locuinţa inc. T.D.R. din T., judeţul Timiş. În timpul percheziţiei, în dormitorul apartamentului folosit de către inculpat, s-a găsit un rest de ţigară, care a fost ridicat. Proba a fost supusă unei constatări tehnico-ştiinţifice, şi potrivit raportului din 21 februarie 2011, emis de către I.G.P.R., B.C.C.O. Timişoara, Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, acesta conţinea canabis în amestec cu tutun.

Împotriva sentinţei Tribunalului Timiş au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii T.T., B.A., T.I.M. şi P.C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara a criticat sentinţa sub următoarele aspecte: nelegala reţinere în favoarea inculpatului T.D.R. a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002; greşita restituire a sumei de 21.400 de euro găsiţi la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului T.D.R.; greşita achitare a inculpaţilor H.A. şi P.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003; greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.

Inculpatul T.T. a solicitat achitarea sa arătând că nu există dovezi care să conducă la concluzia implicării sale în activitatea infracţională reţinută de instanţă. A susţinut că nu a cunoscut activitatea desfăşurată de inculpaţi şi despre fapta comisă a aflat doar în momentul în care a fost audiat de parchet.

A mai apreciat că pedepsele aplicate sunt exagerat de mari în raport cu ceilalţi inculpaţi care au săvârşit mai multe infracţiuni şi au şi antecedente penale şi că instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile C. pen. austriac cu privire la faptele penale deoarece aceste fapte s-au comis pe teritoriul Austriei.

Sentinţa a mai fost criticată şi pentru nelegala confiscare a sumelor cu care firma C.T. nu s-a constituit parte civilă, întrucât s-a dispus confiscarea în favoarea statului român deşi fapta s-a comis pe teritoriul statului austriac iar firma prejudiciată este persoană juridică austriacă.

Inculpaţii B.A. şi T.I.M. au solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere recunoaşterea faptelor.

Criticile inculpatului P.C. au vizat netemeinicia soluţiei de condamnare, arătând că din probatoriul administrat nu rezultă vinovăţia sa.

Prin decizia penală nr. 197 din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul T.T.,a desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând cauza:

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 C. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul T.D.R., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat la pedeapsa de:

- 3 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹), lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie la pedeapsa de:

- 5 ani închisoare.

În baza art. 211, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie la pedeapsa de:

- 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 208, 209 alin. (1), lit. e), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la pedeapsa de:

- 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept, la pedeapsa de:

- 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele menţionate mai sus, în cea mai grea şi a dispus executarea de către inculpat a pedepsei rezultante de:

- 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

A înlăturat sporul de pedeapsă de 1 an închisoare aplicat inculpatului T.T., la pedeapsa rezultantă şi a dispus executarea de către inculpat a pedepsei de:

-7 ani închisoare.

A menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii B.A., T.I.M. şi P.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 381 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpaţilor B.A., V.I.M., T.I.M. şi T.D.R. şi a dedus în continuare din pedepse durata arestării preventive din data de 11 aprilie 2012, la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii B.A., T.I.M. şi P.C. la plata sumei de câte 150 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţiei, Curtea de apel, a reţinut următoarele:

În ce priveşte primul motiv de apel al D.I.I.C.O.T. s-a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în favoarea inculpatului T.D.R.

Potrivit prevederilor menţionate mai sus persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege iar potrivit prevederilor art. 2, alin. (1) lit. h), din acelaşi act normativ infracţiunea gravă este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: infracţiunile contra păcii şi omenirii, infracţiunile contra siguranţei statului sau contra siguranţei naţionale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracţiunile privind traficul de droguri şi traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin 10 ani sau mai mare.

În speţă, în ce-l priveşte pe inculpatul T.D.R., s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca acesta să beneficieze de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât, deşi din conţinutul referatului D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara din data de 10 aprilie 2012 a rezultat că acest inculpat a fost audiat în calitate de martor, cu date protejate, într-o cauză în care se fac cercetări faţă de mai mulţi învinuiţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, de minori, şi proxenetism şi din conţinutul depoziţiei sale au rezultat date şi informaţii cu caracter determinant la aflarea adevărului cu privire la faptele şi persoanele cercetate în acel dosar, fiind îndeplinită prima condiţie, se constată însă că cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită întrucât inculpatul nu a fost tras la răspundere penală pentru o infracţiune gravă, în sensul prevăzut de lege, astfel că instanţa de apel a înlăturat prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a procedat la o nouă individualizare a pedepselor.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel al D.I.I.C.O.T., cu privire la menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 21.400 euro ridicată cu ocazia percheziţiei de la domiciliul inculpatului T.D.R., Curtea a apreciat că este nefondat.

Astfel cum s-a reţinut de către instanţa de fond, suma menţionată mai sus a fost găsită la domiciliul inculpatului din localitatea B., cu ocazia efectuării unei percheziţii, însă s-a constatat că în această locuinţă locuieşte şi fratele inculpatului, numitul T.N.T., împreună cu familia, soţia şi copilul lor minor şi care a revendicat această sumă ca fiind a lui.

În condiţiile în care nu s-a stabilit cu certitudine că această sumă aparţine inculpatului, în mod întemeiat instanţa de fond a apreciat că nu se impune menţinerea sechestrului asigurător şi a dispus restituirea acesteia.

Nici cea de-a treia critică a parchetului nu a fost considerată întemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup, constituie infracţiune.

Art. 2 din Legea nr. 39/2003 statuează că grupul infracţional organizat este un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave.

Curtea a constatat ca, chiar dacă prima condiţie este îndeplinită, în sensul că cei doi inculpaţi împreună cu alţi inculpaţi au participat la săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, s-a observat că nu este îndeplinită şi ce-a de-a doua condiţie, respectiv săvârşirea unor infracţiuni grave de către acest grup, în sensul definit de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, critica adusă atât de D.I.I.C.O.T. cât şi de inculpaţii B.A. şi V.I.M., s-a constatat că instanţa de fond, cu excepţia inculpaţilor T.T. şi a inculpatului T.D.R., a ţinut seama de toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere pericolul social al infracţiunilor, circumstanţele şi împrejurările în care au fost comise.

Cu excepţia inculpaţilor H.A., P.C. şi T.T. toţi ceilalţi inculpaţi au recunoscut infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, au fost de acord să fie judecaţi prin procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. iar inculpaţii T.A.M., V.I.M. şi T.I.M. au facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală şi a inculpaţilor T.D.R., H.A., T.T. şi P.C., beneficiind de prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, astfel că pedepsele aplicate răspund cerinţelor scopului preventiv, coercitiv şi educativ prevăzute de art. 52 C. pen.

În ce-l priveşte pe inculpatul T.A.M., s-a reţinut că, faţă de conduita bună a inculpatului avută înainte de săvârşirea infracţiunii şi implicarea sa redusă în activitatea infracţională, s-au reţinut în mod întemeiat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., iar scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în detenţie, fiind dispusă suspendarea condiţionată a executării în condiţiile prevăzute de art. 81, 82 C. pen.

Referitor la apelul inculpatului T.T., Curtea a constatat că instanţa de fond, evaluând întregul material probator de la dosar, a reţinut în mod întemeiat vinovăţia inculpatului pentru cele două infracţiuni de aderare la un grup infracţional organizat şi complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (2¹) lit. a) şi c) C. pen.

În aceste sens au fost avute în vedere declaraţiile inculpaţilor T.I.M., B.A. şi V.I.M. care au relatat că inculpatul T.D.R. i-a dus în Austria în regiunea Linz pentru a sustrage bani dintr-un cazinou despre care a primit informaţii de la inculpatul T.T., unchiul său. Ajunşi în Austria, inculpaţii s-au întâlnit cu inculpatul T.T. care le-a dat un pistol despre care a susţinut că l-a furat de la un poliţist şi le-a pus la dispoziţie o maşină Z3 de culoare albă care a fost înlocuit cu un alt autoturism marca Z2, întrucât prima s-a defectat. Inculpaţii au mai relatat că de la inculpatul T.T. au mai primit trei cartele telefonice noi, iar după comiterea jafului la casa de pariuri din localitatea Wels s-au întâlnit cu inculpatul T.T. care i-a certat că au aruncat telefoanele mobile şi nu a putut să-i mai contacteze. Banii obţinuţi în urma comiterii infracţiunii de tâlhărie au fost împărţiţi între inculpaţi iar inculpatul T.T. a primit suma de 1.500 de euro pentru ajutorul dat în vederea comiterii infracţiunii.

Declaraţiile inculpaţilor menţionaţi mai sus, se coroborează şi cu convorbirile telefonice purtate de inculpaţi între ei şi mai ales între inculpatul T.T. şi T.D.R., interceptate în perioada 4 noiembrie-22 noiembrie 2009, din care rezultă că inculpatul T.T. avea cunoştinţă de planul infracţional privind spargerea casei de pariuri, că i-a cunoscut pe inculpaţii B.A., V.I.M. şi T.D., prin intermediul inculpatului T.D.R. cărora le-a oferit cartele telefonice pentru comunicare între ei şi maşini pentru deplasare şi l-a atenţionat pe inculpatul T.D.R. cu privire la modul în care se purtau convorbirile telefonice şi a aşteptat să primească o parte din banii sustraşi.

Astfel, Curtea a reţinut că în seara în care a avut loc jaful, la ora 23:00, inculpatul T.D.R. l-a sunat pe inculpatul T.T. şi i-a spus că „ăştia au jucat fotbal” comunicându-i că a avut loc tâlhăria. Această convorbire a avut loc imediat după ce inculpatul B.A. i-a sunat pe inculpatul T.D.R. comunicându-i că nu sunt probleme. între cei doi mai au loc discuţii telefonice Ia ora 23:36 când T.T. îi spune lui T.D.R. că inculpaţii („ăştia”) au telefoanele închise şi la ora 20:41 când T.T. îl întreabă pe T.D.R. „cum facem iau şi eu ceva sau stăm până vii tu, sau cum facem?”.

S-a arătat că, deşi inculpatul T.T. nu a recunoscut faptele, susţinând că locuieşte în Austria şi că inculpatul T.D.R. a venit la el şi i-a adus 3-4 persoane pentru a munci la firma sa de construcţii, scop pentru care le-a procurat o maşină marca „Z2” şi cartele telefonice, nici unul dintre coinculpaţi nu a susţinut varianta sa şi nu a afirmat că au fost în Austria pentru a munci.

Cu privire la confiscarea sumei de 13.583,77 RON s-a constatat că instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 118 lit. e) C. pen. întrucât firma C.T. nu s-a constituit parte civilă. Chiar dacă această firmă este persoană juridică austriacă iar infracţiunea de tâlhărie s-a comis pe teritoriul statului austriac, prevederile art. 118 lit. e) C. pen. nu fac nici o diferenţiere sub aspectul locului unde s-a comis infracţiunea sau apartenenţa la un alt stat decât statul român, a persoanei vătămate căreia i-au aparţinut bunurile care au fost dobândite prin infracţiune şi nu a solicitat restituirea acestora.

S-a observat că inculpatul T.T. este şi cetăţean român, astfel că răspunde penal pentru toate infracţiunile prevăzute de legislaţia penală română chiar dacă statul pe teritoriul căruia se comite infracţiunea nu prevede ca infracţiune o anumită faptă (art. 4 C. pen.).

Curtea a apreciat că, faţă de cuantumul pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, de circumstanţele personale a inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, că sporul de pedeapsă de 1 an închisoare, aplicat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, nu se justifică, astfel că s-a dispus înlăturarea acestuia.

În ce priveşte inculpatul P.C. s-a constatat că prin apelul declarat s-a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. susţinând că nu a avut nici o participare la cele două fapte respectiv tentativa de furt din localitatea D. şi furtul motoarelor de bărci din localitatea O.

Cu privire la tentativa de furt din D., instanţa de apel a reţinut că, din declaraţiile inculpaţilor B.A. şi T.I.M. a rezultat că inculpatul P.C. a fost prezent în apropierea locuinţei părţii vătămate când inculpatul T.D.R. le-a arătat casa pe care trebuia să o spargă. Inculpatul T.I.M. a menţionat că inculpatul T.D.R. şi P.C. au rămas în zonă susţinând că vor intra şi ei în locuinţă dacă seiful pe care urmau să-l sustragă din locuinţa părţii vătămate este prea greu.

Prin urmare, susţinerea inculpatului P.C. că nu a cunoscut motivul pentru care ceilalţi inculpaţi se aflau în câmp, unde el s-a deplasat pentru ai ajuta la remorcarea unui microbuz împotmolit, nu a putut fi reţinută.

În ce priveşte sustragerea motoarelor de bărci de la O., Curtea a apreciat că implicarea inculpatului în comiterea infracţiunii este dovedită de declaraţia inculpatului T.I.M. care a relatat că inculpaţii T.D.R. şi P.C. s-au prezentat la el şi i-au propus să meargă la O. pentru a sustrage motoare de bărci, sens în care inculpaţii P.C. şi T.D.R. s-au deplasat cu o maşină marca Z, iar inculpatul T.I.M. cu un microbuz F1, iar în spatele lor s-a deplasat numitul D1 cu un autoturism marca Z1. Ajunşi la O., inculpatul T.I.M. împreună cu numitul D1 au demontat 4 motoare de bărci, timp în care vărul său T.A.M. „a stat de şase”, iar inculpaţii T.D.R. şi P.C. au supravegheat zona şi au ţinut legătura cu ei prin telefon. Inculpatul T.I.M. a mai arătat că, întorşi la Timişoara, au descărcat motoarele la un depozit de fier vechi, de faţă fiind şi inculpatul P.C.

S-a constatat că declaraţia inculpatului T.I.M. se coroborează cu declaraţia martorului B.P. care a arătat că inculpaţii T.D.R. şi P.C. s-au prezentat la sediul firmei sale SC S.P. SRL din Timişoara, fiind însoţiţi de un tânăr care a coborât dintr-un microbuz F1, care l-au rugat să primească în depozit 4 motoare de bărci, bunuri care au fost recunoscute şi recuperate ulterior de părţile vătămate.

Ca atare, s-a concluzionat de către instanţa de apel că din probele administrate rezultă fără nici un dubiu vinovăţia inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa, fiind dovedit că i-a sprijinit pe inculpaţii menţionaţi mai sus în săvârşirea celor două fapte de tentativă de furt calificat şi de furt calificat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii T.D.R., T.T. şi P.C.

Prin motivele scrise depuse la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (2) C. proc. pen. inculpatul T.D.R. a criticat hotărârea instanţei de apel sub două aspecte, greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi refuzul instanţei de fond de a pune în executare dispoziţia Curţii de apel Timişoara, de restituire a sumei de 21.400 de euro care îi aparţineau fratelui său T.N.T.

Cu ocazia dezbaterilor, s-a renunţat la cel de-al doilea motiv, solicitându-se, în subsidiar şi reindividualizarea pedepselor aplicate, arătându-se că acestea sunt mult prea ridicate în raport de poziţia procesuală sinceră şi de regret manifestată pe parcursul procesului penal. În drept au fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul T.T. a reluat apărările formulate pe parcursul întregului proces penal. Astfel, prin motivele de recurs depune la dosar la data de 11 februarie 2013, cu 5 zile înainte de primul termen de judecată stabilit pentru de 19 februarie 2013, inculpatul a invocat dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 1, 12, 13, 17²şi 18 C. proc. pen., fără însă a circumscrie concret criticile dezvoltate în cazurile de casare pe care a înţeles să îşi fundamenteze calea de atac.

S-a arătat că soluţia de condamnare nu este susţinută din punct de vedere probator, că au fost avute în vedere declaraţiile coinculpatului T.D.R. care a urmărit să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, şi ceilalţi inculpaţi fiind direct interesaţi în condamnarea sa pentru a putea beneficia de reducerea pedepselor, că în cauză se impunea efectuarea unei expertize în ceea ce priveşte convorbirile telefonice, întrucât nu s-a dovedit faptul că vocea îi aparţine, telefonul său fiind la dispoziţia mai multor persoane. De asemenea s-a învederat faptul că nu putea adera Ia grupul infracţional organizat, în condiţiile în care nu îi cunoştea pe ceilalţi membrii au grupării.

O altă critică vizează încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că instanţa de fond s-a limitat în a consemna poziţia procesuală a coinculpaţilor care au arătat că îşi menţin declaraţiile date anterior. Totodată s-a invocat şi împrejurarea că, în cauză procedura de citare cu părţile civile nu a fost în mod legal îndeplinită.

S-a mai susţinut că instanţele din România nu erau competente să soluţioneze cauza, având în vedere împrejurarea că fapta pentru care a fost trimis în judecată a fost comisă pe teritoriul Românei, fiind nelegală şi confiscarea specială a sumei pentru care C.T. nu s-a constituit parte civilă, în favoarea statului român, în condiţiile în care partea vătămată este persoană juridică austriacă, critic ce nu au mai fost însă susţinute cu ocazia dezbaterilor.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.C. acesta nu şi-a motivat în scris recursul, cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului ales formulându-se concluzii de achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinându-se că nu există probe care să dovedească vinovăţia acestuia.

Înalta Curte a încuviinţat pentru inculpatul T.D.R. proba cu înscrisuri, la dosar depunându-se un set de acte privind comportamentul acestuia anterior comiterii faptelor, caracterizări, adeverinţe, copii ale unui contract de muncă al acestuia, acordul întreprinderii individuale G.S. de a-l angaja pe acesta, copia certificatului de naştere al minorei T.D.S. şi un memoriu adresat D.I.I.C.O.T. Structura Centrală.

Inculpatul V.I.M. a trimis la dosar o declaraţia notarială prin care arată că declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe cu privire la implicarea inculpatului T.T. nu corespunde adevărului, şi că ar fi fost făcută la ameninţarea şi, ulterior, promisiunea procurorului că va primi o pedeapsă mult mai redusă.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, în limitele dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se reţine următoarele:

1. Asupra recursului declarat de inculpatul T.D.R.:

Aşa cum s-a arătat anterior, criticile inculpatului vizează, pe de o parte, înlăturarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 678/2002, ce va fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., şi, pe de altă parte, greşita individualizare a pedepselor.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, este adevărat că inculpatul T.D.R. a fost ascultat în calitate de martor cu identitate protejată, în Dosarul 115/D/P/2011 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2002, şi că din conţinutul depoziţiilor sale au rezultat date şi informaţii cu caracter determinant la aflarea adevărului în acea cauză, împrejurări confirmate de referatul întocmit de procurorul anchetator şi înaintat Tribunalului Timiş, însă, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Astfel, conform textului, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Legiuitorul defineşte prin art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege şi infracţiunea gravă, prin aceasta înţelegându-se infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: infracţiunile contra păcii şi omenirii, infracţiunile contra siguranţei statului sau contra siguranţei naţionale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracţiunile privind traficul de droguri şi traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin 10 ani sau mai mare.

Or, niciuna dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului T.D.R. [art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2¹) lit. b) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] nu este o infracţiune gravă în sensul art. art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, astfel că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, înlăturând dispoziţiile art. 19 din aceeaşi lege, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile pentru a fi aplicabilă cauza legală de reducere a pedepsei, critici le formulate sub acest aspect fiind nefondate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului sunt orientate către minimul prevăzut de lege, astfel cum a fost redus urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., neexistând argumente de fapt sau de drept care să impună coborârea şi mai mult a acestora. Dimpotrivă, se apreciază că ambele instanţe au manifestat o clemenţă excesivă în raport cu gravitatea faptelor şi datele care caracterizează persoana acestuia. În acest sens, este de menţionat faptul că inculpatul a fost liderul grupării infracţionale, este recidivist postexecutoriu (suferind anterior 5 condamnări), multitudinea faptelor reţinute în sarcina sa dovedind perseverenţa infracţională şi împrejurarea că scopul pedepselor anterioare nu a fost atins, iar comportamentul faţă de coinculpatul T.I.M. în momentul în care acesta a dorit să se retragă din grup (în decembrie 2009, acesta a fost dus pe un câmp, unde, la solicitarea inculpatului T.D.R., coinculpaţii B.A. şi V.I.M. au săpat o groapă, după care i-au cerut să se dezbrace, l-au bătut, ameninţându-l că îl lasă în groapă, iar apoi l-au urcat în portbagajul maşinii), vine să infirme total caracterizările favorabile depuse la dosar, în care inculpatul este prezentat ca o persoană ce are o conduită ireproşabilă, un om corect şi cinstit şi care a respectat valorile credinţei ortodoxe.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare invocate, şi, având în vedere că nici din oficiu nu se constată aspecte de nelegalitate care ar putea fi cenzurate prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului T.D.R. ca nefondat.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de Ia 9 august 2011 la 21 martie 2013.

2. Asupra recursului declarat de inculpatul T.T.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., prin prisma căruia se solicită pronunţarea unui hotărâri de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe, se reţine că se critică modul în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească la instanţa de fond, arătându-se că inculpatul nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări coinculpaţilor nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa instanţei.

Verificând actele dosarului Înalta Curte constată că, inculpatul T.T. s-a prezentat primul termen de judecată, din 31 august 2011, şi a solicitat amânarea cauzei invocând lipsa de apărare, iar ulterior, la termenele din 10 octombrie 2011, 10 noiembrie 2011, 6 decembrie 2011, 10 ianuarie 2012 a lipsit în mod nejustificat, instanţa de fond numindu-i un apărător din oficiu, avocat C.I., în condiţiile în care nu îşi angajase un avocat ales.

În prezenţa acestui avocat din oficiu, la termenul din data de 6 decembrie 2011, s-a procedat la ascultarea coinculpaţilor B.A., V.I.M., T.I.M. şi T.D.R. (care au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată) sub aspectul situaţiei de fapt, acordându-se astfel posibilitatea celorlalţi inculpaţi, care nu recunoşteau faptele, să le adreseze întrebări.

Ulterior, la termenul din data de 20 februarie 2012 s-a prezentat şi inculpatul T.T., asistat de apărător ales, s-a procedat la ascultarea sa, totodată luându-se un supliment de declaraţie şi coinculpaţilor B.A., V.I.M. şi T.I.M., care au arătat că îşi menţin declaraţiile pe care le-au dat referitor la implicarea inculpatului T.T. În acelaşi fel s-a procedat şi cu inculpatul T.D.R. căruia i s-a luat un supliment de declaraţie la termenul din 4 aprilie 2012.

Ca atare, se constată că Tribunalul Timiş a asigurat caracterul echitabil al procedurii, respectând drepturile procesuale ale inculpatului, acordându-i posibilitatea să adreseze întrebări coinculpaţilor care au uzat de procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. (atât prin intermediul apărătorului din oficiu, cât şi ulterior, prin apărătorul ales) şi să îşi formuleze apărările. Modul concret în care acesta a înţeles să îşi valorifice drepturile (lipsind nejustificat de la termenele la care au fost ascultaţi coinculpaţii, neformulând întrebări cu ocazia reaudierii acestora, împrejurare ce rezultă din conţinutul declaraţiilor) nu poate constitui motiv de critică a hotărârii, culpa aparţinându-i în totalitate.

Referitor la necesitatea, în opinia inculpatului, de completare a cercetării judecătoreşti prin efectuarea unei expertize a înregistrărilor convorbirilor telefonice, Înalta Curte apreciază, din analiza probatoriului administrat, că nu există dubii că acestea au fost purtate de către inculpatul T.T., astfel cum se va arăta cu ocazia analizei criticilor legate de grava eroare de fapt comisă de către instanţe.

În ceea ce priveşte aspectele legate de nelegala îndeplinire a procedurii de citarea cu părţile civile M.D., E.F. şi S.I., Înalta Curte reţine că nerespectarea dispoziţiilor legale privind citarea nu este prevăzută printre cazurile de nulitate absolută, astfel că sancţiunea ce intervine este aceea a nulităţii relative, ce poate fi invocată numai în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. Ca atare, în principiu, nelegala a procedurii de citare nu poate fi invocată decât de partea ale cărei interese au fost vătămate prin soluţionarea cauzei în aceste condiţii. Însă, în cazurile în care hotărârea de condamnare se fundamentează în mod determinant pe declaraţiile acestor părţi, nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta ar putea cauza o vătămare inculpatului, aducând atingere dreptului său la apărare, prin imposibilitatea de a-i adresa întrebări şi de a-i contesta astfel credibilitatea, nulitatea relativă convertindu-se într-o nulitate absolută, în condiţiile art. 197 alin. (4) teza finală C. proc. pen.

Nu aceasta este situaţia în cauză, vinovăţia inculpatului nefiind stabilită pe baza declaraţiilor date de către aceste persoane, iar, în raport de modalitatea în care se reţine că fapta a fost comisă, în mod evident victimele infracţiunilor de tâlhărie nu pot oferi nici un fel de date cu privire la participaţia inculpatul T.T. care nu a fost prezent la săvârşirea faptelor.

De altfel, se constată că inculpatul nu invocă existenţa unui vătămări în drepturile sale, ci o vătămare a intereselor părţilor civile, motivându-şi critica prin aceea că „părţile civile sunt şi părţi vătămate şi acestea au dreptul să pună concluzii atât pe latură civilă cât şi pe latură penală”.

Ca atare, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte apreciază că, în cauză, în calea de atac a inculpatului, nu poate verifica modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare cu părţile civile, respectiv incidenţa sau nu a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Pentru a reţine acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi controversat contrară probelor existente la dosar. Sfera de acţiune a instanţei de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluţia pronunţată, dacă există discordanţă între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte, prin decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, stabilind că incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care Ie confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată. Eroarea gravă de fapt presupune reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicaţii din considerentele deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior şi de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probele administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În acest sens, se reţine că, în cursul urmăririi penale inculpatul T.T. a arătat faptul că a purtat discuţii telefonice cu nepotul său T.D.R. „discutând chiar şi despre diferitele meciuri de fotbal precum şi despre câştigurile realizate ca urmare a pariurilor la care participam atât eu cât şi el, la casa de pariuri din vecinătatea casei mele”, susţinând şi că s-a întâlnit cu T.D.R. şi cu alte persoane din anturajul acestuia la casa de pariuri din imediata vecinătate a casei sale, scopul pentru care le-a arătat această locaţie fiind acela „de a ne întâlni acolo cu alte ocazii lucru care s-a şi întâmplat explicându-le că merg destul de des în acea locaţie, precum şi faptul că este o locaţie plăcută pentru a bea o cafea şi a petrece timpul liber, unde foarte mulţi străini se adună şi pariază (...)”.

În faza cercetării judecătoreşti acelaşi inculpat a susţinut că deţine o firmă de construcţii în Austria şi că recrutează angajaţi din diverse ţări, cărora le dă un avans de 100-150 euro, telefon mobil, o maşină pentru a se putea deplasa la locul de muncă şi le asigură şi cazarea. În cursul lunii noiembrie 2009, inculpatul T.D.R., nepotul său, a venit în Austria însoţit de 3-4 persoane, ce urmau să fie angajate la firma sa, cărora le-a pus dispoziţie un spaţiu pentru cazare, cartele telefonice şi un autoturism Z2, în scopul de a se deplasa la şantier şi pentru a putea comunica cu aceştia. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi avut discuţii telefonice cu inculpatul T.D.R. legate de împărţirea banilor sustraşi, arătând că a aflat despre descinderea de la casa de pariuri la interval de câteva luni de la săvârşirea faptei.

Înalta Curte constată că ambele instanţe au verificat apărările inculpatului în contextul celorlalte probe administrate, iar soluţia de condamnare a acestuia se flindamentează pe declaraţiile coinculpaţilor B.A., V.I.M. şi T.I.M., (care au arătat că nu au mers în Austria pentru a munci, ci la solicitarea inculpatului T.D.R. care le-a spus că are un pont la un cazinou din regiunea Linz, dat de unchiul său T.T., că s-au întâlnit cu acesta care le-a pus la dispoziţie un autoturism Z3 iar apoi altul Z2, un pistol şi două cartele telefonice, le-a dat detalii despre lucrătorii casei de pariuri iar după săvârşirea faptei acesta a primit „1.500 euro pentru pont, detaliile legate de angajaţi, cartelele telefonice şi pistol”), precum şi pe înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi în perioada 20 noiembrie 2009-22 noiembrie 2009, din care rezultă că inculpatul T.T. era la curent cu activităţile desfăşurate de coinculpaţi şi că i-a însoţit în zona în care urma să fie comisă tâlhăria. Astfel, la data de 22 noiembrie 2009, la ora 20:41 inculpaţii T.T. şi T.D.R. au purtat o discuţie telefonică în care au făcut referiri la schimbarea cartelelor telefonice, despre tentativa din ziua anterioară, despre preluarea şi împărţirea banilor, inculpatul T.T. arătându-se îngrijorat de faptul că T.D.R. l-a contactat de pe acelaşi număr de telefon de pe care a discutat cu ceilalţi inculpaţi: T.T.-„Sper că acesta nu-i un număr de telefon de pe care să-i suni şi aşa, nu?” T.D.R.-„am vorbit de vreo trei ori, dar nu se vorbeşte aiureli, oricum”, T.T.-„Tocmai de aia am schimbat numerele, înţelegi?” T.D.R.-„Păi eu cu ei nu am vorbit pe alea noi, înţelegi” T.T.- Atunci nu e bine să-i suni de pe acesta pe ei”.

Referindu-se la cele întâmplate în seara anterioară (când coinculpaţii B.A., V.I.M. şi T.I.M. au renunţat să mai acţioneze întrucât în momentul în care s-au apropiat de uşa localului au observat că una dintre angajate a pus mâna pe dispozitivul de alarmare), inculpatul T.D.R. afirmă că „mi se pare o mare mangleală (...) aseară se putea face ce, asta şi dacă o zis că o văzut pe măsuţă pe cutare”, T.T. susţinând că „nu ştiu ce au făcut. Păi eu i-am lăsat (...) pe traseu”.

Cei doi inculpaţi mai stabilesc ca „după ce şi-au făcut treaba”, T.T. să mai rămână cu ei 4 ore „ca să nu se simtă arşi sau ceva”, acesta arătând că „se numără pe faţă şi după aia” şi că nu se poate să facă şmecherii că aflu imediat.

În aceeaşi seară, după ce inculpatul T.D.R. a fost anunţat că fapta a fost comisă, la ora 23:00:26 îl contactează din nou pe inculpatul T.T., spunându-i că „au jucat ăştia fotbal”, să se ducă până acolo, „că au luat ceva, dar puţin”. La ora 23:36:51 inculpatul T.D.R. este contactat de T.T., acesta comunicându-i că „acolo nu-i nimeni”, că „îi sun pe ăştia şi au telefoanele închise”, coinculpatul spunându-i că „telefoanele au trebuit să le arunce, au mers cu ele la ăsta”. În următoarea convorbire telefonică dintre cei doi inculpaţi (ora 23:39:02), inculpatul T.T. întreabă „cum îi, cum să facem, iau şi eu ceva sau stăm până vi tu sau cum facem?”, context în care T.D.R. afirmă că „îs cinci beţe şi ceva, cam foarte puţin, bine de minţit nu mă mint, ei nu sunt echipă, înţelegi ce zic”.

Susţinerea inculpatului din faţa instanţei de recurs, că telefonul său s-a aflat la şi dispoziţia muncitorilor aduşi de către inculpatul T.D.R., este, pe de o parte, contrazisă de faptul că acesta, după cum recunoaşte, le-a achiziţionat cartele telefonice, astfel că, în mod firesc, coinculpaţii nu ar mai fi avut nevoie de telefonul său, iar pe de altă parte, convorbirile ce au fost reţinute anterior au avut loc în timpul nopţii, imediat după comiterea tâlhăriei. Or, în condiţiile în care la săvârşirea faptei au fost prezenţi inculpaţii B.A., V.I.M. şi T.I.M., în mod evident că nu unul dintre cei trei era cel care trebuia informat de către inculpatul T.D.R., că „ăştia au jucat fotbal” şi solicitat să meargă „până acolo (...), că au luat ceva dar puţin”, ci inculpatul T.T., care la acel moment „se uita la televizor”.

Mai mult, nici coinculpaţii şi nici un alt angajat nu locuia la domiciliul inculpatului T.T., astfel că este exclusă varianta ca o altă persoană să fi răspuns la apelurile telefonice ale inculpatului, cu atât mai mult cu cât acestea au avut loc în timpul nopţii.

Tot în acest context probator, Înalta Curte constată că nu există nici un fel de dubii cu privire la persoana care a folosit telefonul inculpatului T.T., acesta fiind chiar inculpatul, neimpunându-se efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă vocea îi aparţine.

Concluzia că, în cauză, situaţia de fapt stabilită este în concordanţă cu conţinutul probelor nu poate fi infirmată de declaraţia notarială trimisă la dosar de către inculpatul V.I.M., prin care susţine apărările formulate de către inculpatul T.T.

Materialul probator expus anterior, cu referire specială la convorbirile telefonice purtate de către inculpaţii T.T. şi T.D.R., demonstrează participarea inculpatului T.T., circumstanţe în care, aspectele învederate de către coinculpatul V.I.M. în declaraţia sa extrajudiciară sunt total neplauzibile.

Ca atare, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Aceeaşi concluzie se impune şi în raport de motivul de recurs încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., prin care inculpatul invocă lipsa de competenţă a instanţelor din România de a soluţiona prezenta cauză având în vedere că infracţiunea s-a săvârşit în afara teritoriului ţării.

Împrejurarea învederată este lipsită de relevanţă, atâta timp cât inculpatul T.T., ca de altfel toţi inculpaţii din prezenta cauză, sunt cetăţeni români, fiind incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. care consacră principiul personalităţii legii penale, aceasta aplicându-se şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român, sau dacă, neavând nicio cetăţenie, are domiciliul în ţară.

În fine, mai este de precizat faptul că, deşi prin concluziile scrise recurentul a invocat şi cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 13 C. proc. pen., aceste nu a formulat critici concrete care să fie analizate de către instanţă din perspectiva dispoziţiilor legale invocate, iar cu ocazia dezbaterilor cele două cazuri de casare nu au mai fost susţinute.

Pentru toate aceste considerente şi având în vedere că nu se reţine incidenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.T. şi îl va obliga pe recurent la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

3. Asupra recursului declarat de către inculpatul P.C.

Recurentul a formulat un singur motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., arătând că soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond şi menţinută în apel este lipsită de fundament probator.

Pornind de la considerentele teoretice referitoare la înţelesul noţiunii de gravă eroare de fapt, expuse anterior în analiza recursului declarat de către inculpatul T.T., Înalta Curte constată că, nici în ceea ce-l priveşte pe recurentul P.C. instanţele nu au reţinut împrejurări esenţiale care să nu fie susţinute de probele administrate, neexistând contradicţii evidente între cele starea de fapt stabilită prin hotărârea recurată şi conţinutul probele administrate, soluţia pronunţată fiind rezultatul unei analize coroborate a probatoriului şi nu a denaturării acestuia.

În acest sens, în ceea ce priveşte prima faptă reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte reţine declaraţiile recurentului în care a recunoscut că a fost la D. împreună cu inculpatul T.D.R., în aceeaşi locaţie în care se aflau inculpaţii T.I.M. şi B.A.; declaraţiile celorlalţi inculpaţi care confirmă participarea acestuia, coinculpaţii T.D.R. şi P.C. urmând să intervină dacă seiful pe care urmau să-l sustragă din locuinţa părţii vătămate este prea greu; înregistrările convorbirilor telefonice din data de 7 noiembrie 2009, ora 21:03:27, din care rezultă că inculpatul T.D.R. a discutat cu coinculpaţii B.A. şi T.I.M. şi i-a ghidat pentru a ajunge la locuinţa părţii vătămate C.M., dându-le mai multe repere din teren, cum sunt pensiunea, câmpul gol din apropierea casei victimei, din procesul-verbal de redare a acestei discuţii telefonice rezultând că la începutul convorbirii se aude în mediul ambiental vocea inculpatului P.C., împrejurare necontestată de recurent.

Referitor la sustragerea motoarelor de bărci din O. din data de 10 noiembrie 2009, probatoriul care susţine soluţia instanţelor este constituit din interceptările telefonice din data de 10 noiembrie 2009, ora 14:44, dintre inculpaţii T.D.R. şi P.C., primul chemându-l să meargă împreună „la doctor”, propunere cu care inculpatul P.C. a fost de acord, fără să ceară alte explicaţii; declaraţiile inculpatului T.I.M., care a susţinut că inculpaţii T.D.R. şi cu P.C. au venit la el şi i-au spus că vor merge la O. să sustragă motoare de bărci, propunere cu care a fost de acord, că cei doi inculpaţi au mers în faţă împreună cu maşina lui inculpatului T.D.R., un Z, iar el a condus microbuzul F1 în spatele lor, în urmă lor mergând numitul „D1” cu a treia maşină, un Z1, şi că, în timp ce au demontat 4 motoare de bărci, inculpaţii T.D.R. şi P.C. supravegheau zona şi ţineau legătura telefonică cu ei; declaraţiile martorului B.P., care a arătat că, în cursul lunii decembrie 2009, s-au prezentat la sediul firmei sale SC S.P. SRL din Timişoara inculpaţii T.D.R. şi P.C., fiind însoţiţi de un alt tânăr care a coborât dintr-un microbuz F1, care l-au rugat să primească în depozit 4 motoare de bărci, bunuri ce au fost recunoscute şi recuperate de părţile vătămate, pe bază de proces-verbal.

Din expunerea conţinutului probelor ce au fundamentat soluţia de condamnare rezultă că nu se identifică în cadrul situaţiei de fapt reţinute de către ambele instanţe nici un aspect esenţial care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversală cu ceea ce indică dosarul prin probele sale.

De altfel, prin motivele de recurs susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, nici recurentul, prin apărătorul său ales, nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă în cauză, solicitând practic o reapreciere a probelor, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

În consecinţă, criticile formulate de inculpat sunt nefondate, astfel că, constatând că nu se poate reţine nici un alt caz de casare ce ar putea fi luat în discuţie din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 385¹⁵ Înalta Curte va respinge recursul inculpatului, soluţie în raport de care, conform art. 191 C. proc. pen. îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.D.R., T.T. şi P.C. împotriva deciziei penale nr. 197/A din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.D.R., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 august 2011 la 21 martie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1055/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1056/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 997/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Furtul calificat (art. 209 C.p.), consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recu