ICCJ. Decizia nr. 1112/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1112/2013
Dosar nr. 2016/1/2013
Şedinţa publică din 29 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 687/105/2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor N.C. şi N.I. şi a menţinut această măsură.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu de la data de 07 septembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, conform dispoziţiilor art. 136, art. 143 şi art. 1491 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 179/U/2011 şi nr. 180/U/2011.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea subzistă în cauză.
Totodată s-a constatat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., atâta timp cât pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracţiunile imputate este închisoarea mai mare de 4 ani şi se pot reţine în acest stadiu procesual probe certe din care rezultă existenţa pericolului concret pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar prezenta pentru ordinea publică.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că măsura arestării preventive a celor doi apelanţi inculpaţi nu a împlinit o durată excesivă fiind în consens cu prevederile jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, în speţă sunt cercetaţi trei inculpaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni săvârşite cu violenţă, care au condus la decesul numitului P.I., fiind necesară administrarea mai multor probe, în situaţia în care doi dintre aceştia nu au recunoscut comiterea faptelor, iar un alt inculpat este cercetat pentru că ar fi favorizat pe unul dintre participanţii la presupusele fapte care au condus la decesul victimei.
Împotriva încheierii mai sus menţionate a declarat recurs inculpatul N.I.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpatul N.I. nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 359 din 09 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, printre altele, au fost condamnaţi inculpaţii N.C. la pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., profanare de morminte prevăzută şi pedepsită de art. 319 C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (2) C. pen. (victima P.I.), toate cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., iar N.I. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. (două fapte, victime P.I. şi P.A.).
Conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a acestora, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus pentru fiecare din pedeapsa de executat perioada reţinerii şi arestării preventive de la 06 septembrie 2011, la zi.
Pe baza probelor şi mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: plângerea şi declaraţia părţii vătămate P.A., raportul de expertiză medico-legală a victimei, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, rapoartele medico-legale necropsie, exhumare, de expertiza biocriminalistică de genotipare, proces-verbal de reconstituire a faptelor, de reconstituire a traseului parcurs de inculpatul N.C. cu corpul victimei, încheiate cu ocazia căutărilor victimei P.I., examinării criminalistice a autovehiculelor numiţilor N.M. şi N.C., procesele-verbale de confruntări, interceptările şi înregistrărilor audio a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor M.I., S.C.G. şi E.M. şi cele ale declaraţiile inculpaţilor, în esenţă, s-au reţinut următoarele:
În data de 02 septembrie 2011 inculpaţii N.C. şi N.I., ajutaţi de inculpatul N.M. au lipsit de libertate în mod ilegal pe victima P.I. iar, prin acţiunea conjugată a inculpaţilor viaţa victimei a fost suprimată. Pentru a ascunde cadavrul şi pentru a împiedica descoperirea acestuia, inculpatul N.C. a abandonat trupul victimei într-un lan de porumb, fiind descoperite doar resturi cadaverice, în data de 17 septembrie 2011, fără părţi şi ţesuturi moi. În aceeaşi zi, 02 septembrie 2011, inculpaţii N.C. şi N.I. l-au lipsit de libertate în mod ilegal şi pe partea vătămată P.A., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 4 - 5 zile îngrijiri medicale.
Procedând la verificarea legalităţii arestării preventive, în mod corect, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a apreciat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului N.I., reţinând, de asemenea, că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Probele administrate în cauză relevă indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală astfel cum acestea au fost descrise în hotărârea apelată.
Totodată, se constată că sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza celei de-a doua condiţii se are în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea deosebită a acestora, aspecte care denotă periculozitatea, inculpatul fiind condamnat pentru comiterea infracţiunilor de omor şi lipsire de libertate în mod ilegal, şi care justifică privarea în continuare de libertate a inculpatului, acesta reprezentând şi la acest moment un pericol social concret pentru ordinea publică.
Pentru a evidenţia pericolul concret pe care l-ar reprezenta cercetarea în stare de libertate, în acest moment, a inculpatului se are în vedere şi ecoul profund defavorabil pe care faptele comise l-au generat în rândul opiniei publice din comunităţile în care acestea s-au desfăşurat (violenţele având loc în comuna T.V., iar cadavrul fiind descoperit pe raza comunei A.R.) dar şi din oraşul P., aflat în imediata vecinătate a acestor două localităţi.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii, fiind totodată în concordanţă cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, în speţă sunt cercetaţi trei inculpaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni săvârşite cu violenţă care au condus la decesul numitului P.I., fiind necesară administrarea mai multor probe în situaţia în care doi dintre inculpaţi nu au recunoscut comiterea faptelor, iar un alt inculpat este cercetat pentru că l-ar fi favorizat pe unul dintre participanţii la presupusele fapte care au condus la decesul victimei.
Întrucât temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menţinută în continuare faţă de inculpat pentru buna desfăşurare a procesului penal şi aflarea adevărului în cauză.
În ceea ce priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen. faţă de considerentele expuse mai sus şi de circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual.
Având în vedere considerentele arătate, apreciind că soluţia de menţinere a arestării preventive faţă de inculpat, dispusă de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze de minori şi de familie, este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva încheierii din 15 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 687/105/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1110/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1124/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
