ICCJ. Decizia nr. 1146/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1146/2013

Dosar nr. 588/99/2008

Şedinţa publică din 26 aprilie 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 166 din 22 martie 2011, Tribunalul Iaşi a dispus următoarele:

„În baza art. 334 C. proc. pen., instanţa dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus sesizarea instanţei după cum urmează:

- pentru inculpaţii B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.E., A.C., B.V., Z.C.C., H.C.F., H.C., D.L., M.I., P.V., C.O.N., B.M., R.I. şi M.A., din infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- pentru inculpatul B.E. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpatul Z.C.C. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpata H.C.F., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpatul M.I., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpatul C. (fost D.) O.N., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpatul R. (fost R.) I. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe inculpaţii:

I. 1. B.I.N. căsătorit, agent comercial, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1), lit. c), art. 80 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a), teza a II-a, lit b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi 10 (zece) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.;

- „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. (faptele de la pct. 2b din rechizitoriu), la pedeapsa principală de 3 (trei) luni închisoare;

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen. (faptele de la pct. 1a din rechizitoriu), la pedeapsa principală de 3 (trei) luni închisoare

- „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen. (faptele de la pct. 4a din rechizitoriu), la pedeapsa principală de 3 (trei) luni închisoare;

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului B.I.N. pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an, pedeapsa totală fiind de 11 (unsprezece) ani închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen., pe o durată de 10 (zece) ani.

În baza disp. art. 83 C. pen. a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, ce a fost aplicată inculpatului B.I.N. prin Sentinţa penală nr. 771 din 22 iunie 2004 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin neapelare, şi, în consecinţă, a cumulat această pedeapsă de 1 an închisoare la pedeapsa de 11 ani închisoare stabilită prin prezenta concursului de infracţiuni, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 12 (doisprezece) ani închisoare şi 10 (zece) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.I.N. durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia, respectiv de la 22 martie 2006 la 18 mai 2006.

În temeiul disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la disp. art. 143, art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.I.N.

În baza disp. art. 160a alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 151 C. proc. pen., a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele inculpatului B.I.N.

În temeiul disp. art. 152 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. organul de poliţie care a procedat la arestarea inculpatului B.I.N. ce l-a condus, ulterior, la judecătorul care a emis mandatul pentru a se proceda la ascultarea inculpatului.

2. D.M. administrator întreprindere individuală, fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare;

- „instigare la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.;

- „spălare de bani”, prevăzută de art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, modificată şi completată, cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare;

- „instigare la instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 25 raportat la art. 25 cu referire la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (două) luni închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului D.M. pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an, pedeapsa totală de executat fiind de 6 (şase) ani închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.M. durata reţinerii cestuia, respectiv de la 30 mai 2006 la 31 mai 2006.

3. A.R. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare;

- „instigare la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului A.R. pedeapsa cea mai grea de 5 (doi) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 (un) an, pedeapsa totală de executat fiind de 6 (şase) ani închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului A.R. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.R. durata reţinerii cestuia, respectiv de la 30 mai 2006 la 31 mai 2006.

4. D.C.S. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare;

- „instigare la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.;

- „spălare de bani”, prevăzută de art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, modificată şi completată, cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Codul penal, a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului D.C.S. pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an, pedeapsa totală de executat fiind de 6 (şase) ani închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului D.C.S., alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.C.S. durata reţinerii cestuia, respectiv de la 30 mai 2006 la 31 mai 2006.

5. Z.C.C. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) şi c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a) şi c), art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.;

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen. (faptele de la pct. 2b din rechizitoriu), la pedeapsa principală de 1 (una) lună închisoare, şi

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen. (faptele de la pct. 4a din rechizitoriu), la pedeapsa principală de 2 (două) luni închisoare;

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Codul penal, a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi aplică inculpatului Z.C.C. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 6 (şase) luni, pedeapsa totală de executat fiind de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului Z.C.C., alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

6. B.E. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.;

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Codul penal, a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului B.E. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 (şase) luni, pedeapsa totală de executat fiind de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului B.E., alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului B.E. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

7. A.C. recidivist, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), 2, 3, şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare,

- „uz de fals”, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) luni închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Codul penal, a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului A.C. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 (şase) luni, pedeapsa totală fiind de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza disp. art. 83 C. pen. a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, ce a fost aplicată inculpatului A.C. prin Sentinţa penală nr. 641 din 05 februarie 2002 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 martie 2002, şi, în consecinţă, a cumulat această pedeapsă de 2 ani închisoare la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta concursului de infracţiuni, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului A.C. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

8. C. (fost D.) O.N. recidivist, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) şi b) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, şi

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) şi b) C. pen., la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului C. (fost D.) O.N. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare, pedeapsa totală fiind de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului C. (fost D.) O.N. prin Sentinţa penală nr. 5203 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1449 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Iaşi, şi a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin prezenta, cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 362 zile închisoare din pedeapsa anterior menţionată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6(şase) luni, pedeapsa finală de executat fiind de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare .

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului C. (fost D.) O.N. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

9. M.A. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen. C. pen., la pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

- prev. de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) luni închisoare;

- art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. d) C. pen., la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare;

- art. 9 alin. (1), lit. f) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. d) C. pen., la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare;

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului M.A. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare, pedeapsa totală de executat fiind de 5 (doi) ani închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului M.A., alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului M.A. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

10. B.M. recidivist, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului B.M. pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului B.M. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

11. M.I. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului M.I. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

12. S.P., porecla „R.”, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

A constatat că infracţiunea de „înşelăciune” (comisă la data de 13 ianuarie 2006) pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul S.P. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin Sentinţa penală nr. 2178 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare.

În baza disp. art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2178 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare.

În baza disp. art. 36 alin. (1) cu referire la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor stabilite prin prezenta sentinţă şi prin Sentinţa penală nr. 2178 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.P. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

II. 1. C.D. fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 74 alin. (1), lit. a) şi alin. (2), art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului C.D. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

2. H.C.F. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., şi

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen., la pedeapsa principală de 1 (una) lună închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatei H.C.F. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatei H.C.F., alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatei H.C.F. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere atât a executării pedepsei principale cât şi a celei accesorii aplicate inculpaţilor C.D. şi H.C.F. pe o durată de 5 (cinci) ani, perioadă ce a constituit pentru fiecare dintre inculpaţi termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 862 C. pen.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., a dispus ca fiecare dintre inculpaţi, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, ca organ desemnat de instanţă pentru supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, precum şi modalităţile de petrecere a timpului liber;

A dispus respectarea de către fiecare dintre inculpaţi, pe durata termenului de încercare, a următoarelor obligaţii prev. de art. 863 C. pen.:

- să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare şi

- să participe la programele educative şi de terapie comportamentală, derulate de organul de supraveghere.

A atras atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 864 C. pen.

III. 1. B.V. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 74 alin. (1), lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului B.V. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată atât a executării pedepsei principale cât şi a celei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 4 (patru) ani, perioadă ce a constituit pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 82 C. pen.

A atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

2. P.V. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului P.V. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului P.V. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi 5 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată atât a executării pedepsei principale cât şi a celei accesorii aplicate inculpatului P.V. pe o durată de 4 (patru) ani, perioadă ce a constituit pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 82 C. pen.

A atras atenţia inculpatului P.V. asupra disp. art. 83 C. pen.

3. R. (fost R.) I. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului R. (fost R.) I. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului R. (fost R.) I. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată atât a executării pedepsei principale cât şi a celei accesorii aplicate inculpatului R. (fost R.) I. pe o durată de 4 (patru) ani, perioadă ce a constituit pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 82 C. pen.

A atras atenţia inculpatului R. (fost R.) I. asupra disp. art. 83 C. pen.

4. H.C.L. fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea 74 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare, şi

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. art. 74 alin. (1), lit. c) şi art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen., la pedeapsa principală de 1 (una) lună închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi a aplicat inculpatului H.C.L. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului H.C.L. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată atât a executării pedepsei principale cât şi a celei accesorii aplicate inculpatului H.C.L. pe o durată de 4 (patru) ani, perioadă ce a constituit pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 82 C. pen.

A atras atenţia inculpatului H.C.L. asupra disp. art. 83 C. pen.

5. S.I., porecla „M.” fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.I. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată atât a executării pedepsei principale cât şi a celei accesorii aplicate inculpatului S.I. pe o durată de 5 (cinci) ani, perioadă ce a constituit pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 82 C. pen.

A atras atenţia inculpatului S.I. asupra disp. art. 83 C. pen.

C. În temeiul art. 11 pct. 2, lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor:

- D.L. în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., şi „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., ca urmare a intervenirii decesului inculpatului la data de 13 decembrie 2008.

- S.D. în ceea ce priveşte infracţiunea de „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., ca urmare a intervenirii decesului inculpatului la data de 31 ianuarie 2009.

D. În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ. a admis acţiunile civile formulate de părţile civile:

1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P.J. IAŞI Judeţ IAŞI, şi a obligat pe inculpatul M.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „B.P.” S.R.L., prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, cu sediul în municipiul Iaşi, să achite părţii civile suma de 119.537 RON cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat şi dobânda de 0,05% pe zi de întârziere, calculată de la data constituirii de parte civilă, respectiv de la 23 octombrie 2008 şi până la data achitării integrale a prejudiciului.

2. SC „C.M.” SRL Bârlad, cu sediul în municipiul Bârlad şi a obligat pe inculpatul M.A., în solidar cu partea responsabil civilmente SC „B.P.” S.R.L., prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, cu sediul în municipiul Iaşi, să achite părţii civile suma de 96.428,29 RON, cu titlu de daune materiale;

3. SC „B.R.” SA (Fostă SC D.F. SA Bacău), cu sediul în municipiul Bacău, Judeţ Bacău, şi a obligat pe inculpatul M.A. să achite părţii civile suma de 100.616 RON, cu titlu de daune materiale;

4. SC „C.” SRL Slatina - cu sediul în oraşul Slatina, Judeţ Olt, şi a obligat pe inculpatul M.A. să achite părţii civile suma de 85.633 RON, cu titlu de daune materiale;

5. SC „Î.” SRL Leţcani, cu sediul în comuna Leţcani judeţ Iaşi, şi a obligat pe inculpatul M.A. să achite părţii civile suma de 2.010,50 RON, cu titlu de daune materiale;

6. SC „S.M.” SRL Hârlău cu sediul în oraşul Hârlău, Judeţ Iaşi, şi a obligat pe inculpatul M.A., în solidar cu partea responsabil civilmente SC „B.P.” S.R.L., prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, cu sediul în municipiul Iaşi, să achite părţii civile suma de 82.433 RON, cu titlu de daune materiale, sumă ce a fost actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, perioada de referinţă fiind data de 06 ianuarie 2006, momentul constituirii de parte civilă.

7. SC „O.” SRL Alba Iulia, cu sediul în municipiul Alba Iulia, Judeţ Alba, şi a obligat pe inculpatul M.A. să achite părţii civile suma de 66,000 RON, cu titlu de daune materiale, la care se va adăuga rata dobânzii de referinţă practicată de BNR, ce s-a calculat de la momentul constituirii de parte civilă, respectiv data de 12 octombrie 2006, şi până la momentul plăţii efective.

8. SC „L.” SA Paşcani, cu sediul în Paşcani, Judeţ Iaşi, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., H.C.L., D.C.S., C.D. şi D.M., să achite părţii civile suma de 96.428,29 RON, cu titlu de daune materiale.

9. SC „P1 - RO G.” SRL, cu sediul în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov, şi a obligat inculpatul B.I.N. să achite părţii civile suma de 28.690,81 RON.

10. SC „P.I.” SRL, cu sediul în oraşul Târgu Frumos, judeţul Iaşi, şi a obligat,în solidar, pe inculpaţii B.I.N. şi H.C.F., să plătească părţii civile suma de 43.877 RON, cu titlu de daune materiale.

11. SC „P.” SA, cu sediul în municipiul Bucureşti, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N. şi H.C.F., să plătească părţii civile suma de 29.188,46 RON, cu titlu de daune materiale.

12. SC „D.” SRL, cu sediul procedural ales în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, prin lichidator judiciar A.V., şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., H.C.F., A.R., D.C.S. şi D.M., să plătească părţii civile suma de 108.504 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat rata dobânzii de referinţă practicată de BNR, ce s-a calculat de la momentul constituirii de parte civilă, respectiv data de 01 martie 2006, şi până la momentul plăţii efective .

13. SC „B.G.” SA Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N. şi H.C.F., să achite părţii civile suma de 39.404,23 RON, cu titlu de daune materiale.

14. SC „A.” SA, cu sediul în Bârlad judeţul Vaslui, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., B.E., B.V. şi A.C., să achite părţii civile suma de 34.917,54 RON, cu titlu de daune materiale.

15. SC „PT.” SRL, cu sediul în oraşul Moineşti, judeţ Bacău, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., B.E. şi A.C., să achite părţii civile suma de 11.740,48 RON, cu titlu de daune materiale.

16. SC „S.M.P.” SRL, cu sediul în comuna Boroaia, Judeţ Suceava, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii S.P. şi S.I., şi pe moştenitorii inculpatului S.D., respectiv pe S.D.D., S.N. şi S.C., toţi domiciliaţi în oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, să achite părţii civile suma de 49.508 RON, cu titlu de daune materiale.

17. SC „C.D.” SA, cu sediul în municipiul Iaşi, judeţ Iaşi, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., M.I. şi Z.C.C., să achite părţii civile suma de 64.158,26 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat penalităţi în cuantum de 0,6% pe fiecare zi de întârziere, conform Contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 639 din 10 octombrie 2005, precum şi indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, perioada de referinţă fiind data de 24 noiembrie 2005, momentul constituirii de parte civilă.

18. SC „S.” SRL, cu sediul în Bucureşti, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., M.I., D.M., Z.C.C., D.S.C., C.D. şi A.R., să achite părţii civile suma de 1.096.763,5 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat rata dobânzii de referinţă practicată de BNR, ce s-a calculat de la momentul constituirii de parte civilă, respectiv data de 09 iunie 2008, şi până la momentul plăţii efective.

19. SC „E.S.” SRL, cu sediul în comuna Ipoteşti, Judeţ Suceava, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., M.I., B.E. şi A.C., să achite părţii civile suma de 20.830 RON, cu titlu de daune materiale.

20. SC „G. XL C.” SRL, cu sediul în Iaşi, Judeţ Iaşi, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., P.V., Z.C.C., B.E. şi A.C., să achite părţii civile suma de 10.828.09 RON, cu titlu de daune materiale.

21. SC „C.I.E.” SRL, cu sediul în comuna Găneasa, Judeţ Ilfov şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.V., P.V., Z.C.C., B.E. şi A.C., să achite părţii civile suma de 12.009.99 RON, cu titlu de daune materiale.

22. SC „G.T.” SRL, cu sediul în Iaşi, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii P.V., Z.C.C. şi R. (fost R.) I., să achite părţii civile suma de 6.857,86 RON, cu titlu de daune materiale.

23. SC „R.D.” SRL, cu sediul în municipiul Iaşi, şi a obligat în solidar, pe inculpaţii P.V., Z.C.C., B.E., A.C. şi B.M., să achite părţii civile suma de 2.897,70 RON, cu titlu de daune materiale.

24. SC „E.I.” SRL, cu sediul în comuna Voluntari, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii P.V., Z.C.C., B.E., A.C. şi B.V., să achite părţii civile suma de 9.772,70 RON, cu titlu de daune materiale.

25. SC „E.M.T.” SRL, cu sediul în Iaşi, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., C. (fost D.) O.N., Z.C.C., R. (fost R.) I., A.R., să achite părţii civile suma de 8.658,93 RON, cu titlu de daune materiale.

26. SC „C.D.” SA, cu sediul în municipiul Iaşi, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., C. (fost D.) O.N., B.E., A.C. şi B.M., să achite părţii civile suma de 37.217,25 RON, cu titlu de daune materiale, la care se va adăuga indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, perioada de referinţă fiind data de 15 ianuarie 2005, momentul constituirii de parte civilă.

27. SC „M.” SRL, cu sediul în comuna Popricani, judeţul Iaşi, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N. şi A.R., să achite părţii civile suma de 23.748,32 RON, cu titlu de daune materiale.

28. SC „C.” SRL Slatina, cu sediul în Slatina, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N. şi A.R., să achite părţii civile suma de 89.740,88 RON, cu titlu de daune materiale.

29. SC „A.” SRL, cu sediul în Galaţi, şi a obligat pe inculpatul B.I.N., să achite părţii civile suma de 8.473,88 RON şi suma de 6.993,69 RON cu titlu de daune materiale .

30. SC „A.” SRL Piatra-Neamţ, cu sediul în comuna Săvineşti, şi a obligat pe inculpatul B.I.N., să achite părţii civile suma de 6.993,69 RON cu titlu de daune materiale, la care se va adăuga rata dobânzii de referinţă practicată de BNR, precum şi indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, ce se vor calcula de la momentul constituirii de parte civilă, respectiv data de 24 august 2007, şi până la momentul plăţii.

31. SC „PI” SRL, cu sediul în comuna Brazi, şi a obligat pe inculpatul B.I.N., să achite părţii civile suma de 36.207,61 RON cu titlu de daune materiale.

32. SC „Y.C.S.” SRL, cu sediul Bucureşti, sector 2, şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii B.I.N., A.R., B.E. şi A.C., să achite părţii civile suma de 12.000 RON, cu titlu de daune materiale.

E. A respins cererea părţii civile SC B.G. SA Bucureşti de luare a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului decedat D.L. şi ale SC M.C. SRL, radiată din data de 28 mai 2008.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen., a admis cererea părţii civile SC „S.M.” SRL Hârlău de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.A. şi părţii responsabile civilmente SC „B.P.” SRL, reprezentată prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale la pct. D.6. din prezenta.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen. a admis cererea părţii SC O. SRL Alba Iulia de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.A. şi părţii responsabile civilmente SC „B.P.” SRL, reprezentată prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale la pct. D.7. din prezenta.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen. a admis cererea părţii SC C.D. SA de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B.I.N., M.I. şi Z.C.C., până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale la pct. D.17. din prezenta.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen. a admis cererea părţii SC C.D. SA de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B.I.N., C. (fost D.) O.N., B.E., A.C. şi B.M., până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale la pct. D.26. din prezenta.

F. În baza art. 348 C. proc. pen. a desfiinţat integral următoarele înscrisuri:

- factura fiscală din 01 septembrie 2005 şi chitanţa din 01 septembrie 2005;

- factura fiscală din 15 octombrie 2005 şi chitanţa din 15 octombrie 2005;

- facturile fiscale de la nr. .... la nr. .... şi chitanţele aferente de la nr. .... la nr. ....;

- facturile fiscale de la nr. .... la nr. .... şi chitanţele aferente de la nr. .... la nr. .... .

În baza art. 348 C. proc. pen. a desfiinţat parţial următoarele înscrisuri:

- menţiunea falsă „D.I., soţia administratorului D.L.” din comanda olografă din data de 09 decembrie 2005;

- menţiunea „D.I.”, de la rubrica cumpărător din contractul de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2005;

- menţiunea falsă „C.C., MX 266249” de la rubrica numele delegatului din factura fiscală din 18 ianuarie 2006;

G. Prezenta sentinţa s-a comunicat din oficiu Oficiului Registrului Comerţului Iaşi.

În baza art. 5 alin. (1) lit. c) din Protocolul nr. 113928 din 26 noiembrie 2008 încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţionala a Barourilor din România a stabilit onorariile avocaţilor din oficiu Z.A., T.D., U.Ş., C.V., M.O., D.C., A.R., Ş.M., A.D. şi V.N., la suma de 400 RON fiecare.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţi (în faza de urmărire penală doar pentru inculpatul C.O.N.) au fost avansate către Baroul de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi incluse în cuantumul cheltuielilor judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., Z.C.C., B.E. şi A.C. la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în care s-a inclus şi onorariul apărător oficiu.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii B.M., M.I., C.O.N., S.P., S.I., C.D., H.C.F., B.V., P.V., H.C.L., R.I., la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în care s-a inclus şi onorariul apărător oficiu.

În baza disp. art. 191 alin. (3) a obligat pe inculpatul M.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „B.P.” SRL, prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.” la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în care s-a inclus şi onorariul apărător oficiu.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare privind acţiunea penală exercitată împotriva inculpaţilor D.L. şi S.D. au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

„Inculpatul B.I.N., în vârstă de 44 de ani, fără ocupaţie stabilă, a fost condamnat definitiv prin Sentinţa penală nr. 771 din 22 iunie 2004 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin neapelare, la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune şi a unei infracţiuni la de emitere de cecuri cu lipsa unor elemente obligatorii, reţinându-se în sarcina acestuia că, în calitate de delegat a unei societăţi comerciale a achiziţionat marfă de la partea civilă SC R. SRL în valoare de 174.033.222 ROL, plătind cu o filă CEC, care avea doar ştampila societăţii şi semnătura trăgătorului, filă CEC care la scadenţă a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.

Deşi în vara anului 2005 se afla în cursul termenului de încercare de 3 ani, inculpatul B.I.N. a ales să ignore acest prim avertisment al organelor judiciare, prin continuarea activităţilor infracţionale, sens în care s-a asociat cu inculpatul A.R.C., în scopul identificării şi inducerii în eroare a mai multor societăţi comerciale prin emitere de cecuri fără acoperire bancară.

Modalitatea obişnuită folosită de către inculpaţi în atingerea scopului infracţional (producerea unor foloase materiale necuvenite prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale de la care era ridicată marfa prin plata unor cecuri ce nu aveau provizia necesară în bancă), pentru a nu fi identificaţi, era interpunerea de persoane sărace, chiar fără un adăpost, pe care le convingeau prin promisiunea unor sume de bani modice, să devină asociaţi unici şi administratori ai unor societăţi comerciale, viabile sau "fantomă", în numele cărora să completeze cecuri fără acoperire bancară cu ajutorul cărora urmau să preia marfa de la diverse societăţi comerciale.

Astfel, inculpaţii B.I.N. şi A.R.C., prin intermediul inculpaţilor M.A., D.L., M.I., D.O.N., şi P.V., dar şi a persoanei neidentificate cu nume fictiv de „T.M.”, ce au avut calitatea de administrator, au reuşit, prin cumpărarea ori prin cesionarea părţilor sociale, să preia controlul asupra a 6 societăţi comerciale după cum urmează:

1. SC „A.” SRL, a fost preluată la data de 01 iunie 2005, fiind pus administrator „T.M.” şi a funcţionat efectiv până la data de 26 iulie 2005;

2. SC” B.P.” SRL, a fost preluată la data de 14 iulie 2005, fiind pus administrator M.A. şi a funcţionat efectiv până la data de 24 august 2005;

3. SC „M.C.” SRL, a fost preluată la data de 02 septembrie 2005, fiind pus administrator inculpatul D.O.N. şi a funcţionat efectiv până la data de 04 octombrie 2005;

4. SC „T.D.” SRL, a fost preluată la data de 19 septembrie 2005, fiind pus administrator M.I. şi a funcţionat efectiv până la data de 11 octombrie 2005;

5. SC „M.C.” SRL, a fost preluată la data de 07 noiembrie 2005, fiind pus administrator inculpatul D.L. şi a funcţionat efectiv până la data de 03 februarie 2006;

6. SC „E." SRL” Iaşi, a fost preluată la data de 06 decembrie 2005, fiind pus administrator P.V., şi a funcţionat efectiv până la data de 29 decembrie 2005.

S-a observat că societăţile au funcţionat efectiv pe perioade scurte de timp, cel mult 2 luni de zile, de obicei până la împlinirea datei scadente a primului CEC fără acoperire folosit pentru a induce în eroare societăţile comerciale, majoritatea fără a avea un sediu real, închiriind pentru depozitarea temporară a mărfurilor diverse depozite din Iaşi, şi au fost preluate succesiv, ori chiar două societăţi în aceleaşi perioade timp, pentru a se asigura continuitatea activităţilor infracţionale.

Pentru a-şi realiza intenţia infracţională, membrii grupării infracţionale au folosit persoane interpuse, interesate să câştige în mod facil diverse sume de bani, pe care le angajau fictiv în calitate de delegaţi ai societăţilor comerciale mai sus expuse, iar pe parcurs au aderat şi alte persoane care au văzut în activităţile infracţionale ale inculpaţilor „oportunităţi” de a se îmbogăţi în mod ilegal, în perioade scurte de timp, toate aceste persoane, ajutând ori chiar realizând inducerea în eroare a unui număr de 31 de societăţi comerciale, de la care au ridicat mărfuri "achitate" cu file CEC ce nu erau acoperite de disponibil bancar în conturi, cauzând un prejudiciu total în valoare de 2.264.504,9 RON (echivalentul a 627.738,8 Euro la cursul monedei naţionale din data de 03 februarie 2006, moment al epuizării activităţii infracţionale, când 1 Euro = 3,6074 RON).

Activităţile infracţionale.

A. SC „A.” SRL Iaşi

Activitatea infracţională a inculpaţilor A.R. şi B.I.N. a debutat cu preluarea, la data de 01 iunie 2005, a societăţii SC „A.” SRL Iaşi.

Astfel, în vara anului 2005, inculpatul A.R. a contactat o persoana ce nu a putut fi identificată pe numele căreia, o altă persoană neidentificată a plăsmuit o carte de identitate pe numele T.M.

Din cercetările efectuate de către organele de politie a rezultat că numitul T.M., cu datele de mai sus, este o persoană reală, cunoscută cu afecţiuni psihiatrice, rezident al Spitalului Socola Iaşi (a se vedea declaraţiile martorului T.M., dar şi fişa de la Evidenţa Persoanelor ce conţine datele personale dar şi fotografia acestei persoane).

Persoana neidentificată care a plăsmuit cartea de identitate, pentru cel racolat de către inculpatul A.R., nu a făcut altceva decât să aplice, cu ajutorul calculatorului, fotografia persoanei racolate peste cea a adevăratului T.M.

În aceeaşi perioadă, asociaţii SC „A.” SRL Iaşi, respectiv D.D. (decedat la 26 februarie 2007), soţia sa, D.M., şi E.C., au dat un anunţ la ziarul Evenimentul de Iaşi prin care au arătat că intenţionează să cesioneze părţile sociale ale societăţii respective. Astfel, numitul D.D., ce avea şi calitatea de administrator, a fost contactat de persoana care îşi atribuise în mod fals identitatea „T.M." care s-a arătat interesat de preluarea SC A. SRL Iaşi. În vederea perfectării ulterioare a documentelor de cesionare, numitul D.D., la data de 01 iunie 2005 a emis pe numele „ T.M." o adresă prin care delega pe numitul T.M. să îl reprezinte la notariat în vederea perfectării documentelor legale privind închirierea unui spaţiu unde societatea urma să-şi modifice sediul social.

Inculpatul A.R., fiind de mai multă vreme în relaţii de afaceri cu martorul S.V., deţinător al mai multor imobile şi spaţii comerciale, l-a pus în legătură pe acesta din urmă cu „T.M." care s-a arătat interesat să închirieze, pentru SC A. SRL Iaşi, un spaţiu în vederea stabilirii sediului social. Astfel, cei doi au convenit închirierea formală unui imobil situat în Iaşi, iar la data de 01 iunie 2005, la biroul notarial „C.P." din Iaşi, s-a întocmit Contractul de închiriere nr. 1009, între S.M. şi S.M., în calitate de proprietari şi SC A. SRL Iaşi, în calitate de chiriaş, această societate fiind reprezentată de „T.M.". Potrivit delegaţie mai sus amintite (a se vedea contractul de închiriere, dar şi declaraţia martorului S.V., din care reiese faptul că acesta se cunoştea foarte bine cu inculpatul A.R., acesta din urmă vânzându-i, doar formal şi un autoturism marca A, pentru a-l scoate din masa de împărţit, în cazul unui eventual divorţ, maşină care, în fapt, a rămas în posesia inculpatului).

S-a menţionat faptul că imobilul respectiv era cu totul impropriu derulării unor activităţi comerciale, fiind insalubru, neavând utilităţi (curent, gaz, telefon ), fapt ce demonstrează intenţia iniţială a grupului infracţional de a şterge pe cât posibil toate urmele eventuale ale activităţilor lor, şi, implicit, de a îngreuna ori de a face imposibilă găsirea lor de către persoanele vătămate.

Inculpatul A.R., în nume personal, a închiriat de la martorul S.N.E. un apartament (fosta cameră de protocol a societăţii R Iaşi) situat în Iaşi, strada SS pentru care a achitat în avans suma de 30.000.000 ROL, apartament în care l-a cazat pe falsul „T.M.". Martorul S.N.E. arată că inculpatul A.R., în momentul încheierii contractului de închiriere era însoţit de un tânăr pe care l-a recunoscut ca fiind persoana din fotografia copiei cărţii de identitate falsificate pe numele T.M., tranzacţia fiind întocmită într-unul dintre birourile deţinute de către inculpatul S.V. de pe strada Gării, din Iaşi, unde funcţiona o societate de turism (a se vedea declaraţiile martorilor S.N.E. şi P.G.M., dar şi copia cărţii de identitate a inculpatului A.R. ce a fost înmânată acestui martor la momentul închirierii apartamentului) .

După cesionarea părţilor sociale ale SC A. SRL Iaşi, la data de 01 iunie 2005 către „T.M." şi schimbarea sediului social, în mod formal, în municipiul Iaşi, gruparea infracţională structurată în jurul inculpatului B.I.N. a acţionat, în vederea atingerii scopului infracţional în următoarele circumstanţe:

Inculpaţii D.C.S. şi A.R. au remis inculpatului B.I.N. suma de 335.508.486 ROL pe care acesta, la rândul său a înmânat-o numitului „T.M." care, însoţit de către inculpatul M.A., a depus respectiva sumă în conturile SC A. SRL Iaşi de la BRD - Sucursala Iaşi unde a lăsat-o în perioada 01 iunie -16 iunie 2005, pentru a arăta potenţialelor viitoare persoane vătămate că societatea are rulaj bănesc în conturi şi beneficiază de bonitate financiară. Inculpaţii D.C.S. şi A.R. au dat inculpatului B.I.N. un aparat fax pe care acesta l-a montat la biroul aparţinând SC M. SRL Iaşi, din Iaşi, unde SC A. SRL Iaşi închiriase un spaţiu de depozitare şi un birou.

Înţelegerea dintre B.I.N. şi inculpaţii A.R. şi D.C.S. a fost în sensul că, primul urma să coordoneze întreaga activitate infracţională, pe numele SC A. SRL Iaşi şi a numitului „T.M.", inculpatul B.I.N. prezentându-se ca reprezentant legal al acestei societăţi, având funcţia de director, iar cei din urmă trebuiau să finanţeze întreaga activitate. „T.M." a semnat în continuare mai multe file CEC aparţinând SC A. SRL Iaşi, precum şi alte documente justificative - comenzi de marfă, contracte, etc. care au fost preluate de către inculpatul B.I.N. care le-au folosit în derularea activităţii infracţionale.

S-a precizat precizat faptul că tranzacţiile comerciale ce au fost prezentate prin actul de sesizare în cazul tuturor părţilor vătămate vor fi reţinute întocmai prin prezenta sentinţă, având în vedere că sunt dovedite cu înscrisuri (facturi, chitanţe, cec-uri, comenzi, delegaţii, situaţii bancare etc.), ce nu au fost contestate de către inculpaţi ori de părţile vătămate.

În ceea ce priveşte activităţile infracţionale desfăşurate în numele SC „A.” SRL Iaşi:

1) Partea vătămată SC M. SRL Popricani, judeţul Iaşi

La mijlocul lunii iunie 2005 inculpatul B.I.N. a contactat reprezentanţii SC M. SRL Popricani, declinându-şi calitatea de director comercial la SC A. SRL Iaşi, şi şi-a arătat intenţia de a achiziţiona materiale de construcţii, inclusiv gresie şi faianţa. În acest scop l-a invitat pentru discuţii pe A.I., administrator SC M. SRL Popricani, la biroul din str. A.V., închiriat de la SC M. SRL Iaşi.

În cursul acestei întâlniri, inculpatul B.I.N., motivând că administratorul SC A. SRL Iaşi, T.M., nu este la firmă fiind plecat după marfă la Buzău, a negociat el împreună cu numitul A.I., administratorul SC M. SRL Popricani, livrarea de către această din urmă societate către SC A. SRL Iaşi, de gresie şi faianţă, plata urmând a se face cu un avans de 5.000 RON la livrare, iar diferenţa să fie plătită cu fila CEC, în termen de 30 de zile.

Ca urmare a acestei înţelegeri, la data de 02 iulie 2005, SC M. SRL Popricani livrează către SC A. SRL Iaşi, gresie şi faianţă în valoare de 26.248,32 RON, conform facturii fiscale, marfa fiind descărcată la depozitul din Iaşi, str. A.V. Aici a fost preluată de inculpatul B.I.N. care a achitat un avans de 2.500 RON şi i-a solicitat inculpatului M.A., (persoană care nu avea nici o calitate oficială la societate, fiind doar una dintre persoanele fără adăpost şi dependente de consumul de băuturi alcoolice, ce a fost folosită de către inculpat pentru diverse tranzacţii comerciale), să semneze factura fiscală de primire şi să emită fila CEC, ce fusese în prealabil semnată şi ştampilată de „T.M.". Pe fila CEC a fost trecută data de emitere 02 august 2005 şi suma de plata 26.248,32 RON, valoare integrală a facturii fiscale, urmând să se emită o nouă filă CEC (cu o valoarea reprezentând diferenţa dintre valoarea facturii şi plata în numerar) după achitarea diferenţei de 2.500 RON din avans, conform înţelegerii.

Marfa ridicată de SC A. SRL Iaşi a fost vândută de către inculpatul B.I.N. unor persoane care nu au putut fi identificate, banii obţinuţi fiind împărţiţi, cu inculpatul A.R.

La data de 02 august 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BRD Filiala Iaşi, fila CEC emisă de către SC A. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv „lipsă totală de disponibil".

SC A. SRL Iaşi intrase în interdicţie bancară la data de 29 iulie 2005 şi a fost înscrisă în FNC cu nr. 337.

Partea vătămată SC M. SRL Popricani s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 23.748,32 RON (a se vedea declaraţia reprezentantului legal, administratorul A.I.).

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC M. SRL Popricani, numitul A.I., administrator;

- fila CEC emise de către SC A. SRL Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- factura fiscală din 02 iulie 2005 şi avizul de însoţire a mărfii emise de SC M. SRL Popricani către SC A. SRL Iaşi;

- declaraţia numitului B.I., asociat la SC M. SRL Popricani;

- procesul-verbal încheiat de organele de cercetare a politiei la punctul de lucru din Iaşi, str. A.V., din conţinutul căruia rezultă că, în data de 04 iulie 2005, la acest punct de lucru au fost găsiţi inculpatul H.C.L., inculpatul B.V., precum şi martora C.E.;

- contractul de închiriere nr. 307 din 08 iunie 2005, încheiat între SC M. SRL Iaşi şi SC A. SRL Iaşi pentru spaţiu (depozit şi birou), pe str. A.V.;

- istoricul SC A. SRL Iaşi;

- procesul-verbal de ridicare înscrisuri de la Biroul Notarial C.P. şi documente ce au stat la baza identificării nr. 1009 din 01 iunie 2005, respectiv a contractului de închiriere dintre S.V., S.M. şi SC A. SRL Iaşi, reprezentată de „T.M.";

- declaraţia martorei C.E. - secretară la SC A. SRL Iaşi, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului S.N.E., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului D.M., fost asociat la SC A. SRL Iaşi, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia numitului T.M. (persoana căreia i s-au folosit datele de identitate), audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului S.V., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

La data de 11 iulie 2005 inculpatul B.I.N. a contactat telefonic pe H.L.O., director de vânzări la SC „C.” SRL Slatina, spunând că este director comercial la SC A. SRL Iaşi şi doreşte să achiziţioneze polistiren expandat, plasă din fibră de sticlă şi adeziv, plata stabilindu-se a fi făcută cu filă CEC la 30 de zile.

Ca urmare a celor stabilite cu reprezentanţii SC C. SRL Slatina, inculpatul B.I.N. a trimis prin fax, a doua zi, comenzile nr. 30 şi 31 din 12 iulie 2005, semnate de „T.M." şi ştampilate cu ştampila SC A. SRL Iaşi, precum şi certificatul de înregistrare fiscală a SC A. SRL Iaşi.

SC C. SRL Slatina efectuează două livrări către SC A. SRL Iaşi, la datele de 18 iulie şi 20 iulie 2005, în valoare totală de 89.740,88 RON, conform facturilor fiscale seria OTXIQ numerele: ...... din 18 iulie 2005, ...... din 18 iulie 2005, ...... din 18 iulie 2005, ...... din 18 iulie 2005, ...... din 20 iulie 2005, ...... din 20 iulie 2005 şi ...... din 20 iulie 2005.

Mărfurile au fost descărcate la depozitul închiriat de SC A. SRL Iaşi în str. A.V., şi preluate de inculpatul H.C.L., care, pentru plata mărfii, înmânează delegatului SC C. SRL Slatina, în persoana numitului A.M., filele CEC cu seriile ......, numerele ......, datat 18 august 2005 şi ......, datat 20 august 2005, primite la rândul său de la inculpatul B.I.N.

O parte din mărfurile primite, în valoare de 12.976,97 RON, respectiv polistiren expandat, a fost vândută de SC A. SRL Iaşi către SC M. SRL Iaşi, reprezentată de martorul T.M.C., conform facturilor fiscale seria ISVEB, numerele ...... din 23 iulie 2005, ...... din 23 iulie 2005 şi ...... din 23 iulie 2005, şi plătită în numerar conform chitanţelor seria ISVON, numerele ...... din 26 iulie 2005, ...... din 28 iulie 2005, ...... din 27 iulie 005.

Restul mărfii a fost comercializat către persoane care nu au putut fi identificate. Sumele rezultate au fost împărţite între membrii grupării infracţionale, respectiv B.I.E. şi A.R., inclusiv şi cu martorul T.M.C.

La data de 18 august 2005, respectiv 22 august 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BT Filiala Slatina, filele CEC emise de către SC A. SRL Iaşi, acestea fiind refuzate la plată pe motiv „lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară, cecuri anulate".

Partea vătămată SC C. SRL Slatina s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 89.740,88 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C. SRL Slatina, numitul H.L.O., director vânzări;

- filele CEC emise de către SC A. SRL Iaşi, borderourile de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- comenzile nr. 30 şi 31 din 12 iulie 2005 şi certificatul de înregistrare fiscală a SC A. SRL Iaşi trimise prin fax către SC C. SRL Slatina;

- facturile fiscale emise de SC C. SRL Slatina către SC A. SRL Iaşi;

- facturile fiscale emise de SC A. SRL către SC M. SRL Iaşi şi chitanţele aferente acestora;

- proces-verbal încheiat de organele de cercetare penală prin care martorul A.M., conducător auto a SC C. SRL Slatina recunoaşte după fotografie pe inculpatul H.C.L. ca fiind cel care la datele de 17 şi 20 iulie 2005 a recepţionat mărfurile livrate de SC C. SRL Slatina la punctul de lucru a SC A. SRL Iaşi, str. A.V., Iaşi;

- declaraţia martorului A.M., conducător auto cel care a transportat marfa la SC A. SRL Iaşi, audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de înfruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

- declaraţia martorei C.E. - secretară la SC A. SRL Iaşi, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.

3) Partea vătămată SC A. SRL Galaţi - punct de lucru Iaşi

La începutul lunii iulie 2005 inculpatul B.I.N. a contactat telefonic pe C.I., reprezentant de vânzări la SC A. SRL Galaţi, punct de lucru Iaşi, recomandându-se director comercial la SC A. SRL Iaşi şi spunând că patronul, în persoana lui T.M., este plecat cu afaceri în ţară, creând o imagine de firmă cu activitate importantă şi, în numele lui doreşte să achiziţioneze rigips carton, plata urmând a fi făcută cu filă CEC în termen de 30 de zile.

În urma discuţiilor, inculpatul B.I.N. s-a întâlnit cu reprezentantul părţii vătămate, ocazie cu care acesta din urma i-a înmânat 2 exemplare ale Contractului de vânzare nr. 86 din 08 iulie 2005 inculpatului B.I.N., acesta susţinând că va da contractele, pentru a fi semnate şi ştampilate, lui T.M., după care îi va restitui un exemplar.

În aceeaşi zi, 08 iulie 2005, SC A. SRL Galaţi a livrat către SC A. SRL Iaşi marfă în valoare totală de 8.473,88 RON, conform facturilor fiscale. Marfa a fost preluată de către inculpatul B.I.N. şi descărcată la depozitul închiriat de SC A. SRL Iaşi în str. A.V., înmânând reprezentantului legal fila CEC datată 07 august 2005, „semnată şi ştampilată" de „T.M.

Marfa a fost comercializată către persoane care nu au putut fi identificate, sumele rezultate fiind însuşite de inculpatul B.I.N.

La data de 08 august 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la ING N.V. Iaşi, fila CEC emisă de către SC A. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv „lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară, fila CEC aparţine unui set de instrumente retras din circulaţie".

Partea vătămată SC A. SRL Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.473.88 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea părţii vătămate SC A. SRL Galaţi, prin reprezentantul legal;

- fila CEC emise de către SC A. SRL, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare;

- facturile fiscale emise SC A. SRL Galaţi către SC A. SRL Iaşi;

- Contract de vânzare-cumpărare nr. 867 din 08 iulie 2005;

- declaraţiile martorului C.I., reprezentant vânzări la partea vătămată audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

4) Partea vătămată SC A. SRL Galaţi - punct de lucru Piatra-Neamţ

La începutul lunii iulie 2005, inculpatul B.I.N., concomitent cu activitatea infracţională derulată la SC A. SRL Galaţi, punct de lucru Iaşi, a contactat telefonic reprezentanţii aceleaşi firme, punct de lucru Piatra-Neamţ, solicitând să achiziţioneze plăci rigips carton, plata urmând a fi făcută cu fila CEC la 30 de zile.

Astfel SC A. SRL Piatra-Neamţ a livrat către SC A. SRL Iaşi, în datele de 04 iulie 2005 şi 05 iulie 2005, marfă în valoare totală de 6.993,69 RON, conform facturilor fiscale. Marfa a fost preluată de către inculpatul B.I.N. şi descărcată la depozitul închiriat de SC A. SRL Iaşi în str. A.V., înmânând reprezentantului legal filele CEC datată 05 august 2005 şi 07 august 2005, semnată şi ştampilată de „T.M.”.

Marfa a fost comercializată către persoane care nu au putut fi identificate, sumele rezultate fiind însuşite de inculpatul B.I.N.

La data de 05 august 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BCR Piatra-Neamţ şi la data de 08 august 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BRD Piatra-Neamţ, filele CEC emise de către SC A. SRL Iaşi, acestea fiind refuzate la plată pe motiv „lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC anulat".

Partea vătămată SC A. SRL Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.993,69 RON pentru prejudiciul produs la punctul de lucru din Piatra-Neamţ.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea părţii vătămate SC „A.” SRL Galaţi, prin reprezentantul legal;

- filele CEC emise de către SC „A.” SRL Iaşi, borderourile de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- facturile fiscale emise SC A. SRL Piatra-Neamţ către SC A. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului numitului J.N.D., şef serviciu vânzări la societatea parte vătămată;

- proces-verbal încheiat de organele de cercetare a politiei la punctul de lucru din Iaşi, str. A.V.;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

5) Partea vătămată SC „PI” SA Brazi

La începutul lunii iulie 2005 inculpatul B.I.N. a contactat telefonic pe directorul zonal al SC PI SA Brazi, B.V., recomandându-se director comercial la SC A. SRL Iaşi, şi a solicitat să achiziţioneze parchet laminat. Cu această ocazie, inculpatul B.I.N. şi reprezentantul SC PI SA Brazi au stabilit o întâlnire la biroul SC A. SRL Iaşi din str. A.V.

În cursul acestei întâlniri, inculpatul B.I.N. şi-a arătat intenţia de a achiziţiona, în numele administratorului SC A. SRL Iaşi, „T.M.", 1.600 mp de parchet laminat, precum şi folia şi plinta aferentă, susţinând bonitatea SC A. SRL Iaşi şi menţionând legăturile comerciale avute de SC A. SRL Iaşi cu SC A. SA Galaţi şi SC C.D. SA Iaşi. Reprezentanţii părţii vătămate, convinşi de seriozitatea firmei, au semnat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 683 din 04 iulie 2005, semnat din partea SC A. SRL Iaşi, în calitate de cumpărător, de „T.M." şi din partea SC PI SA Brazi, în calitate de vânzător, de B.V. De menţionat este faptul că la semnarea contractului persoana administratorului SC A. SRL Iaşi nu era prezent.

Astfel, SC PI SA Brazi livrează către SC A. SRL Iaşi, în data de 05 iulie 2005, marfa (parchet laminat, folie şi plintă) în valoare totală de 36.207,61 RON, conform facturilor fiscale, semnate de primire de către inculpatul B.I.N. Marfa a fost preluată de către inculpatul B.I.N. şi descărcată la depozitul închiriat de SC A. SRL Iaşi în str. A.V. înmânând reprezentantului legal fila CEC, completată de el însuşi, datată 06 august 2005 „semnată şi ştampilată" de „T.M.”.

Marfa a fost încărcată în alt mijloc de transport, un tir, destinaţia indicată de inculpatul B.I.N. fiind comuna Flămânzi, judeţul Botoşani unde susţinea că desfăşoară activităţi de construcţii la şcoli. În realitate, marfa a fost comercializată către persoane care nu au putut fi identificate sumele rezultate fiind însuşite de inculpatul B.I.N.

La o săptămâna de la efectuarea livrării către SC A. SRL Iaşi, inculpatul B.I.N. l-a contactat din nou, telefonic, pe reprezentantul părţii vătămate, B.V., solicitându-i achiziţionarea unei noi cantităţi de marfă. B.V., bănuind că relaţia comercială cu SC A. SRL Iaşi avea la bază acte de înşelăciune, a început să facă verificări asupra SC A. SRL la bănci, Camera de Comerţ, precum şi în comuna Flămânzi, judeţul Botoşani, la şcoli, unde de altfel nu s-au confirmat „lucrările" menţionate în cursul discuţiilor de către inculpatul B.I.N. De asemenea, s-a prezentat la sediul SC A. SRL Iaşi, unde a găsit o casă dărăpănată, precum şi la depozitul SC A. SRL Iaşi din str. A.V., pe care l-a găsit închis. În toată această perioadă, inculpatul B.I.N. nu a mai putut fi contactat telefonic.

La data de 28 iulie 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la „UR” Sucursala Ploieşti, fila CEC emisă de către SC A. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv „lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC anulat".

Partea vătămată SC „PI” SA Brazi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 36.207,61 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea părţii vătămate SC PI SA Brazi, prin reprezentantul legal;

- fila CEC emisă de către SC A. SRL Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestuia;

- facturile fiscale emise SC PI SA Brazi către SC A. SRL Iaşi;

- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 683 din 04 iulie 2005;

- declaraţiile martorului B.V., director zonal la SC PI SA Brazi audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.

6) Partea vătămată SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti

La data de 26 iulie 2005 inculpaţii B.E. şi A.C. s-au prezentat la punctul de lucru a SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti, situat în complexul comercial D. Inculpatul A.C. a primit de la inculpatul B.E. o filă CEC, semnată şi ştampilată de „T.M.", ce fusese remisă celui din urmă de către inculpatul B.I.N.

Inculpatul A.C. a purtat discuţiile cu reprezentanţii părţii vătămate, în urma cărora SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti au facturat către SC A. SRL Iaşi un număr de 30 de uşi metalice, în valoare totală de 12.000 RON, conform facturii fiscale din 26 iulie 2005, semnată la primire de inculpatul A.C. şi au agreat ca instrument de plată filă CEC a SC A. SRL Iaşi, completată de către inculpatul A.C., semnată şi ştampilată de „T.M.", datată 07 august 2005.

Marfa a fost preluată de către inculpatul B.I.N. şi inculpatul B.E. şi a fost comercializată către persoane care nu au putut fi identificate, sumele rezultate fiind împărţite, o parte între ei, altă parte revenind inculpatului A.R., cel care a susţinut logistic activitatea infracţională.

La data de 05 august 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BR Sucursala Iaşi, fila CEC emisă de către SC A. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv „lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC anulat".

Partea vătămată SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.000 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti, numitul K.Z., administrator;

- fila CEC emisă de către SC A. SRL Iaşi, în xerocopie, borderoul de depunere, în xerocopie şi refuzul bancar de decontare a acestuia, în xerocopie;

- factura fiscală emisă SC „„Y.C.S.”” SRL Bucureşti către SC A. SRL;

- declaraţia martorului N.V., conducător auto, care a transportat uşile metalice pentru SC A. SRL Iaşi, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpaţilor B.E. şi A.C. din faza de urmărire penală;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

Poziţia procesuală a inculpaţilor.

Din situaţia de fapt, mai sus prezentată, a rezultat că inculpatul B.I.E. a indus personal în eroare societăţile SC „M.” SRL, SC „C.” SRL Slatina, SC „A.”SRL Iaşi, SC „A.” SRL Piatra-Neamţ, şi SC „PI” SRL, acest inculpat fiind cel care a negociat cu reprezentanţi părţilor vătămate, a primit marfa şi a înmânat instrumentele de plată şi i-a instigat pe inculpaţii A.C. şi B.E. să inducă în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti.

Această activitate infracţională a fost dovedită în primul rând prin înscrisuri (comenzi, facturi, cec-uri şi rulajul contului societăţii A. SRL Iaşi) dar şi prin declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate ori a delegaţiilor acestor societăţi.

Dar, în cea ce priveşte intenţia infracţională de înşela aceste părţi vătămate, trebuie precizat că inculpatul B.I.E. a avut poziţie procesuală sinceră, recunoscând în ambele faze procesuale faptul că aceste acţiuni infracţionale au fost premeditate, împreună cu inculpaţii A.R. şi D.S.C., intenţia grupului infracţional fiind de a înşela cât mai multe societăţi comerciale într-un interval de timp scurt, respectiv până la ajungerea la scadenţă a primul instrument de plată emis, după care să înceteze activitatea societăţii pentru a nu fi găsiţi de părţile vătămate ori organele judiciare.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.R., zis „C.”, s-a constatat că acesta a fost participant la faptele de inducere în eroare a SC „M.” SRL, SC „C.” SRL Slatina şi SC „Y.C.S.” SRL, săvârşind atât acte de instigare a autorului B.I.N. ori de complicitate la activităţile infracţionale ale acestui din urmă inculpat, prin identificarea potenţialelor societăţi ce urmau să fie înşelate, dar şi prin preluarea unei părţi din marfa achiziţionată şi asigurarea revânzării a produsului infracţional.

Trebuie precizat faptul că, deşi acest inculpat a fost cel care l-a racolat şi l-a pus administrator pe numitul „T.M.”, după care s-a asociat cu inculpatul B.I.E., în sensul că acesta din urmă să se ocupe, în fapt, de tranzacţiile comerciale, în cazul SC „A.” SRL Iaşi, SC „A.” SRL Piatra-Neamţ şi SC „PI” SRL, probatoriul relevă doar implicarea acestui din urmă inculpat în înşelarea acestor societăţi comerciale.

Inculpatul A.R., audiat fiind în faza de urmărire penală, a negat participarea sa la activităţile infracţionale din cadrul SC A. SRL Iaşi, precizând că nici nu a auzit de această societate, poziţie procesuală ce şi-a menţinut-o şi în faţa instanţei, unde, deşi nu a dorit să dea declaraţie, prin avocat, a susţinut că este nevinovat.

Dar, vinovăţia acestui inculpat a fost dovedit pe deplin, prin coroborarea următoarelor mijloace de probă:

- declaraţiile martorilor S.V., S.N.E. şi P.G.M., din care rezultă că inculpatul A.R. a fost cel care a închiriat un apartament pentru numitul „T.M.”, la închiriere lăsând martorului S.N.E. şi o copie de pe cartea sa de identitate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., din care rezultă că acest inculpat a avut iniţiativa preluării societăţii SC A. SRL Iaşi, numirii unui administrator controlat de ei, de identificare a unui depozit, toate acestea în scopul de a înşela societăţi comerciale; acest inculpat a confirmat şi faptul că inculpatul A.R. a asigurat cazarea administratorului fictiv, declaraţiile inculpatului B.I.E. coroborându-se cu cele ale martorilor mai sus menţionaţi;

- declaraţiile inculpatului B.V., persoană care, fiind fratele inculpatului B.I.N., a asistat la o parte dintre discuţiile acestuia cu inculpatul A.R., şi cel mai important la discuţiile în care acest inculpat, însoţit de inculpatul D.C.S., i-au propus fratelui său să conducă în fapt activităţile comerciale ale SC A. SRL Iaşi;

- declaraţiile inculpatului M.A., persoană care a lucrat, fără forme legale, ca încărcător-descărcător la SC A. SRL Iaşi, acesta cunoscându-i pe fraţii B.I.E. din copilărie, fiind vecini de scară, şi care a asistat la majoritatea tranzacţiilor comerciale, ocazie cu care a observat atât faptul că era implicat şi inculpatul A.R., în sensul că acesta a preluat o parte din marfa achiziţionată de la SC „M.” SRL şi de la SC „C.” SRL Slatina pentru a o revinde;

Mai mult, s-a precizat şi faptul că participarea infracţională a inculpatului A.R. în cazul SC A. SRL Iaşi, trebuie privită în contextul întregii activităţi infracţionale desfăşurate de membrii grupării în perioada iunie 2005 - februarie 2006, context care relevă foarte clar faptul că acest inculpat a fost perceput de ceilalţi inculpaţi care au aderat pe parcurs la gruparea infracţională ca fiind unul din cei care controla o parte din aceste activităţi, fiind, în acelaşi timp, şi beneficiar al bunurilor produse prin infracţiune.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.E. şi A.C. s-a constatat că aceştia, la instigarea inculpatului B.I.E., au indus în eroare, în calitate de delegaţi ai SC A. SRL Iaşi, pe reprezentanţii SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti, activitate pe care au recunoscut-o ambii inculpaţi în faza de urmărire penală.

B. SC „B.P.” SRL Iaşi

În cursul lunii iulie 2005, în timp ce activităţile infracţionale realizate de inculpaţii A.R. şi B.I.E., în cadrul SC „A. SRL”, erau încă în desfăşurare, şi cunoscând faptul că, după introducerea primului CEC spre decontare, societatea va intra în interdicţie bancară, aceştia au luat hotărârea de a prelua o nouă firmă, pentru a putea continua activitatea infracţională.

Astfel, inculpaţii B.V. şi B.I.N., la solicitarea inculpatului A.R., l-au contactat pe inculpatul M.A., persoană care se confrunta cu mari dificultăţi financiare făcând parte din categoria oamenilor fără adăpost, consumator cronic de băuturi alcoolice şi, care a fost folosit în cadrul SC A. SRL, ca încărcător-descărcător, şi i-au propus să preia o societate comercială viabilă prin cesionarea părţilor sociale, şi devenind administrator, să semneze documentele justificativ contabile ale acesteia şi instrumentele de plată, cu ajutorul acestora gruparea infracţională urmând să comită mai multe înşelăciuni.

În luna iulie 2005 inculpatul M.A., la indicaţiile fraţilor B.I.E., a contactat telefonic pe numitul L.D.C., administrator şi asociat al SC „B.P.” SRL Iaşi care dăduse în luna aprilie 2005 un anunţ privind intenţia de înstrăinare a părţilor sociale ale societăţii, în ziarul Evenimentul de Iaşi. Numitul L.D.C. şi soţia sa L.G.I. (fostă H.) au făcut pe numele numitei L.R., sora, respectiv cumnata lor, o procură notarială specială în legătura cu SC „B.P.” SRL Iaşi, aceasta cesionând părţile sociale cu titlu gratuit numitului M.A.

Contractul de cesiune a fost întocmit la Cabinetul de avocatură B.V. din Iaşi acelaşi cabinet de avocatură pe care l-au folosit inculpaţii B.I.N. şi ceilalţi în momentul preluării şi a celorlalte societăţi comerciale.

În momentul semnării contractului M.A. a primit de la mandatara L.R. ştampila societăţii, certificatul de înregistrare fiscală şi statutul societăţii.

La data de 14 iulie 2005 M.A. s-a întâlnit cu fostul administrator al SC „B.P.” SRL Iaşi, L.D.C., care i-a predat toate documentele firmei, inclusiv două carnete cu file CEC, unul emis de BR şi celălalt de BRD Sucursala Iaşi.

El a închiriat ulterior un depozit, în Iaşi, în incinta SC C. SA Iaşi (a se vedea Contractul de închiriere spaţiu depozit nr. 15 din 2005 încheiat între SC C. SA şi SC „B.P.” SRL Iaşi), iar ca magazioner a fost angajat B.V.

Împreună cu ceilalţi membri ai grupării infracţionale inculpatul M.A. a comis mai multe înşelăciuni prin emitere de cecuri fără acoperire bancară, după cum a urmat:

1) Partea vătămată SC „C.M.” SRL din Bârlad

La sfârşitul lunii iulie 2005, administratorul părţii vătămate, numita B.M., a fost contactată de către inculpatul M.A. care s-a arătat interesat de achiziţionarea în numele SC „B.P.” SRL Iaşi a unei cantităţi de electrozi, cele două persoane convenind ca plata să se facă prin fila CEC la 30 de zile la livrare.

În data de 01 august 2005, cu ajutorul unui mijloc de transport al părţii vătămate, condus de martorul M.M., a fost livrată SC „B.P.” SRL Iaşi marfă în valoare de 19.445.06 RON emiţându-se factura din 01 august 2005, marfa fiind recepţionată de către numitul M.A. care a ştampilat şi semnat de primire factura, remiţând numitului M.M. o filă CEC.

La data de 03 august 2005 partea vătămată a livrat SC „B.P.” SRL Iaşi, conform facturii nr. din 03 august 2005, marfă în valoare de 4.892.05 RON inculpatul M.A. remiţând fila CEC în valoare de 24.337.11 RON (contravaloarea atât a acestei facturi, cât şi a celei precedente, cecul iniţial fiind restituit pentru vicii de formă). Cecul a fost completat la rubrica sumă, a fost ştampilată şi semnată de către învinuit care a trecut drept data a emiterii 01 septembrie 2005 conform înţelegerii iniţiale.

La data de 09 august 2005 partea vătămată a livrat SC „B.P.” SRL Iaşi marfă în valoare de 607.38 RON conform facturii fiscale ...... din 09 august 2005 şi, respectiv de 4347.29 RON conform facturii ...... din 09 august 2005, marfa fiind achitată în numerar.

Având în vedere încrederea creată în legătură cu bonitatea firmei, prin această plată în numerar (banii provenind, în mod evident, de la ceilalţi inculpaţi care îl manipulau), partea vătămată a mai livrat SC „B.P.” SRL Iaşi la data de 18 august 2005 (după ce SC C.M. SRL Bârlad verificase în Centrala Incidentelor de Plăţi a BNR situaţia firmei contractante, neconstatând nici o neregulă) marfă în valoare 17.015,30 RON conform facturii fiscale din 17 august 2005, reprezentantul acesteia primind de la inculpatul M.A. fila CEC semnată şi ştampilată cu menţiunea sumei, datată 03 septembrie 2005.

La data de 25 august 2005 partea vătămată a mai livrat SC „B.P.” SRL Iaşi marfă în valoare 12.322.50 RON conform facturii fiscale ...... din 24 august 2005, şi, respectiv, de 4.226.21 RON conform facturii nr. ...... din 24 august 2005, reprezentantul acesteia, martorul M.G., primind de la inculpatul M.A. fila CEC în valoare de 16.548.71 RON, semnată şi ştampilată cu menţiunea sumei, datată 04 septembrie 2005.

Marfa a fost însuşită de către M.A. şi de către ceilalţi membri ai grupării infracţionale, el părăsind ţara la data de 28 august 2005 cu autoturismul condus de către martorul T.C. care efectua transporturi în Italia la solicitarea unor agenţii de turism din Iaşi.

Conform declaraţiei inculpatului B.I.N., inculpatul M.A. a primit de la el o sumă de bani în valută pe care, la rândul său, o primise de la inculpatul A.R., el sfătuindu-l pe inculpat să nu se mai întoarcă în România.

Din informaţiile obţinute în cursul anchetei, M.A. a rămas în regiunea Padova, Italia, lucrând acolo "la negru". Nu s-a putut stabili în cursul anchetei destinaţia mărfurilor ridicate de la SC C. SRL Bârlad întrucât mărfurile probabil au fost comercializate de către membrii grupării infracţionale, inclusiv de către inculpatul M.A., fără documente legale, unor terţi, persoane juridice sau fizice.

La datele de 02 septembrie 2005, respectiv 05 septembrie 2005 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au introdus spre decontare filele CEC emise SC „B.P.” SRL Iaşi, semnate şi ştampilate de către inculpatul M.A., acestea fiind refuzate la plată sub motivul de "lipsă totală de disponibil". Imediat la data de 02 septembrie 2005 SC „B.P.” SRL Iaşi intră în incidenţă bancară.

Partea vătămată la SC C. SRL Bârlad s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 57.901.12 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C.M. SRL Bârlad, numita B.M.;

- certificat de înregistrare fiscală, actul constitutiv SC „B.P.” SRL Iaşi, în xerocopie;

- fişa cu specimenele de semnături, în xerocopie, a SC „B.P.” SRL Iaşi;

- comenzile emise de SC „B.P.” SRL Iaşi către SC C.M. SRL Bârlad, în xerocopie;

- facturile fiscale emise de SC C.M. SRL Bârlad către SC „B.P.” SRL Iaşi în xerocopie;

- filele CEC, borderourile şi refuzurile bancare;

- rulaj de cont SC „B.P.” SRL pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- declaraţiile de martorului M.M., şofer la SC C.M. SRL Bârlad, din ambele faze procesuale, care a adus marfa livrată de această societate către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului C.N., şofer la SC C.M. SRL Bârlad care a adus marfa livrată de această societate către SC „B.P.” SRL Iaşi audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţie martor M.G., director marketing la SC C.M. SRL Bârlad, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

2) Partea vătămată SC D.F. SA Bacău

În jurul datei de 14 - 15 august 2005, inculpatul M.A. a contactat telefonic reprezentanţii părţii vătămate solicitând să achiziţioneze în numele SC „B.P.” SRL Iaşi o cantitate de parchet, pe care o văzuse anterior la magazinul V din Iaşi, convenind ca plata să se facă prin fila CEC la 7, respectiv 14 zile de la livrare.

În urma acestor discuţii, inculpatul M.A. a înaintat către SC D.F. SA Bacău, prin fax, două comenzi, prima la 17 august 2005, iar a doua la 24 august 2005, prin care se solicita expedierea unei cantităţi de 485 mp parchet stratificat din stejar şi 560 mp parchet stratificat din fag (prima comandă), respectiv 501 mp parchet fag aburit rustic şi 417.5 mp parchet fag aburit country (a doua comandă).

La data de 19 august 2005 a fost expediat, de către SC D.F. SA Bacău, primul transport, însoţit de factura nr. din 19 august 2005 în valoare de 53.539.85 RON, inculpatul M.A. preluând marfa, acesta predând reprezentantului părţii vătămate fila CEC emisă de SC „B.P.” SRL Iaşi, pe care a completat-o în întregime, a semnat-o şi ştampilat-o, datată 01 septembrie 2005.

Conform comenzii din data de 24 august 2005, SC D.F. SA Bacău, la data de 25 august 2005, a efectuat al doilea transport, însoţit de factura din 25 august 2005 în valoare de 47.076 RON, învinuitul M.A. preluând marfa şi predând reprezentantului părţii vătămate fila CEC emisă de SC „B.P.” SRL Iaşi, pe care a completat-o în întregime, a semnat-o, a ştampilat-o şi a datat-o 01 septembrie 2005, valoarea menţionată pe fila CEC fiind de 13.398.38 RON.

De precizat este faptul că la data celui de-al doilea transport, departamentul de contabilitate a SC D.F. SA Bacău a facturat contravaloarea mărfii cu suma de 13.398.38 RON în loc de 47.076 RON, rămânându-le de completat fila CEC cu valoare de 13.398.38 RON, urmând ca inculpatul M.A. să emite o altă filă CEC cu diferenţa sumei.

Deşi reprezentanţii părţii vătămate au depus toate diligentele pentru a-l contacta pe inculpatul M.A., acesta nu a mai fost de găsit, aşa cum am arătat mai sus, membrii grupului infracţional scoţându-l din ţară.

Nu s-a putut stabili în cursul anchetei destinaţia mărfurilor ridicate de la SC D.F. SA Bacău întrucât mărfurile probabil au fost comercializate de către membrii grupării infracţionale, inclusiv de către inculpatul M.A., fără documente legale unor terţi, persoane juridice sau fizice.

La data de 01 septembrie 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au introdus spre decontare filele CEC emise SC „B.P.” SRL Iaşi, semnate şi ştampilate de către inculpatul M.A., la U România - Sucursala Bacău, acestea fiind refuzate la plată sub motivul de ''trăgător aflat în interdicţie bancară".

Partea vătămată SC „D.F.” SA Bacău s-a constituit parte civilă în cauză cu valoarea totală de 100.616 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC D.F. SA Bacău;

- certificat de înregistrare fiscală, în xerocopie, a SC „B.P.” SRL Iaşi;

- copie de pe cartea de identitate a inculpatului M.A., ce a fost înmânată reprezentanţilor părţii vătămate chiar de inculpat;

- copii după comenzile emise de SC „B.P.” SRL Iaşi către SC D.F. SA Bacău;

- copii după facturile fiscale emise de SC D.F. SA Bacău către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- filele CEC, borderourile şi refuzurile bancare, în xerocopie;

- rulaj de cont SC „B.P.” pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

3) Partea vătămată SC C. SRL Slatina

În cursul lunii iunie 2005, inculpatul M.A. a contactat telefonic reprezentantul părţii vătămate, H.L.O., solicitând să achiziţioneze în numele SC „B.P.” SRL Iaşi mai multe articole, printre care polistiren expandat, plasă din fibră de sticlă, dibluri şi adeziv C. convenind ca plata să se facă prin filă CEC la 30 de zile de la livrare.

La data de 03 iulie 2005 inculpatul M.A. a semnat Contractul de vânzare nr. 50 din 03 iulie 2005 ca administrator al SC „B.P.” SRL Iaşi, în calitate de cumpărător, calitatea de vânzător având-o SC C. SRL Slatina, prin reprezentantul legal H.L.O.

De menţionat este faptul că SC „B.P.” SRL Iaşi este preluată de către inculpatul M.A. la data de 14 iulie 2005, astfel încât la data semnării contractului acesta nu avea nici o calitate în societate.

Totodată, s-a precizat şi faptul că în aceeaşi lună au fost efectuate tranzacţiile între partea vătămată şi SC A. SRL Iaşi, prin inculpatul B.I.E., care a trimis prin fax în data de 12 iulie 2005, două comenzi, marfa fiind livrată în datele de 18 iulie 2005 şi 20 iulie 2005, împrejurare care dovedeşte atât caracterul premeditat a tuturor acestor activităţi infracţionale, dar şi intenţia grupului infracţional de a prejudicia o societate comercială, ce a fost identificată ca potenţială victimă, prin intermediul mai multor societăţi, controlate de aceştia, situaţie ce se va regăsi şi în cazul altor părţi vătămate, şi anume SC C.D.” SRL ori SC S. SRL

În urma acestor discuţii inculpatul M.A. a înaintat, la data de 23 iulie 2005 şi, respectiv, 03 august 2005, către SC C. SRL Slatina, prin fax, certificatul de înregistrare fiscală şi comenzile.

La data de 28 iulie 2005 s-a efectuat prima livrare conform facturilor nr. ..... din 28 iulie 2005, respectiv nr. ..... din 28 iulie 2005 în valoare de 9.975.84 RON, respectiv în valoare de 19.194.71 RON. Inculpatul M.A. a preluat marfa, şi a predat reprezentantului părţii vătămate fila CEC în valoare de 29.170.55 RON, emisă de SC „B.P.” SRL Iaşi, pe care a completat-o în întregime, a semnat-o şi ştampilat-o, datată 28 august 2005.

La data de 30 iulie 2005 s-a efectuat al doilea transport conform facturilor nr. ..... din 30 iulie 2005, în valoare de 11.021.23 RON, respectiv nr. ..... din 30 iulie 2005 în valoare de 16.890.56 RON. Inculpatul M.A. a preluat marfa şi a predat reprezentantului părţii vătămate fila CEC în valoare de 27.911.79 RON, emisă de SC „B.P.” SRL Iaşi, pe care a completat-o în întregime, a semnat-o şi ştampilat-o, datată 01 septembrie 2005.

La data de 04 august 2005 s-a efectuat al treilea transport conform facturilor nr. ..... din 04 august 2005, în valoare de 10.867.46 RON, respectiv nr. ..... din 04 august 2005 în valoare de 3.454.39 RON. Inculpatul M.A. a preluat marfa şi a predat reprezentantului părţii vătămate fila CEC în valoare de 14.321.85 RON, emisă de SC „B.P.” SRL Iaşi, pe care a completat-o în întregime, a semnat-o şi ştampilat-o, datată 04 septembrie 2005.

La data de 06 august 2005 s-a efectuat al patrulea transport conform facturilor nr. ..... din 06 august 2005, în valoare de 3.387.81 RON, respectiv nr. ..... din 06 august 2005 în valoare de 10.841 RON. Inculpatul M.A. a preluat marfa şi a predat reprezentantului părţii vătămate fila CEC în valoare de 14.228.81 RON, emisă de SC „B.P.” SRL Iaşi, pe care a completat-o în întregime, a semnat-o şi ştampilat-o, datată 08 septembrie 2005.

După efectuarea celor patru transporturi, reprezentantul părţii vătămate, H.L.O., s-a întâlnit cu inculpatul M.A., acesta din urmă garantându-i seriozitatea şi bonitatea societăţii, precum şi faptul că marfa va fi achitată integral la timp. Cu această ocazie H.L.O. l-a identificat pe inculpatul M.A. ca fiind persoana legitimată prin cartea de identitate trimisă prin fax la SC C. SRL Slatina. De asemenea, i-a fost prezentat de către inculpatul M.A., gestionarul SC „B.P.” SRL Iaşi, U.V. Fiindu-i prezentată spre recunoaştere planşa foto, numitul H.L.O., recunoaşte fotografia cu numărul 3, aparţinând lui B.V., ca fiind gestionarul prezentat de inculpatul M.A.

Nu s-a putut stabili în cursul anchetei destinaţia mărfurilor ridicate de la SC C. SRL Slatina, întrucât mărfurile probabil au fost comercializate de către membrii grupării infracţionale, inclusiv de către inculpatul M.A., fără documente legale unor terţi, persoane juridice sau fizic.

Filele CEC emise de SC „B.P.” SRL Iaşi au fost girate către SC G.T. SRL Slatina, care, la rândul lor, le-au girat către SC C. SA.

La datele de 26 august 2005, 01 septembrie 2005 şi 08 septembrie 2005 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au introdus spre decontare filele CEC emise SC „B.P.” SRL Iaşi, semnate şi ştampilate de către inculpatul M.A., la BCR - Sucursala Slatina, acestea fiind refuzate la plată sub motivul de "lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară".

Partea vătămată SC C. SRL Slatina s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 85.633 RON, reprezentând contravaloarea celor 4 livrări de mărfuri.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C. SRL Slatina;

- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 50 din 03 iulie 2005;

- certificat de înregistrare fiscală, în xerocopie, a SC „B.P.” SRL Iaşi, ce a fost comunicat de către inculpatul M.A. către partea vătămată;

- copii după comenzile emise de SC „B.P.” SRL Iaşi către SC C. SRL Slatina;

- copii după facturile fiscale emise de SC C. SRL Slatina către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- filele CEC, borderourile şi refuzurile bancare;

- rulaj de cont SC „B.P.” pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- planşa foto prin care H.L.O. îl recunoaşte pe inculpatul B.V.;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

4) Partea vătămată SC „Î.” SRL Leţcani, judeţul Iaşi

La data de 09 august 2005, inculpatul M.A. a contactat personal, la sediul SC Î. SRL Leţcani, judeţul Iaşi, reprezentantul părţii vătămate, F.C.C., solicitând să achiziţioneze în numele SC „B.P.” SRL Iaşi vopsea, convenind ca plata să se facă prin filă CEC la 5 de zile de la livrare.

În aceeaşi zi, inculpatul M.A. a ridicat marfa conform facturii fiscale din 09 august 2005 în valoare de 2010 RON, factură semnată de acesta de primire, şi a predat gestionarilor părţii vătămate fila CEC emisă de SC „B.P.” SRL Iaşi, pe care a completat-o în întregime, a semnat-o şi ştampilat-o, datată 01 septembrie 2005 (deşi fusese agreată plata la 5 zile, inculpatul M.A., profitând de lipsă reprezentantului legal din unitate, datează fila CEC cu termen la 21 de zile).

Nu s-a putut stabili în cursul anchetei destinaţia mărfurilor ridicate de la SC Î. SRL Leţcani, judeţul Iaşi, întrucât mărfurile au fost comercializate de către membrii grupării infracţionale, inclusiv de către inculpatul M.A., fără documente legale unor terţi, persoane juridice sau fizice.

La data de 01 septembrie 2005 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au introdus spre decontare fila CEC emisă SC „B.P.” SRL Iaşi, semnată şi ştampilată de către inculpatul M.A., la BRD - Filiala Piaţa Unirii, Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată sub motivul de "lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară".

Partea vătămată SC „Î.” SRL Leţcani s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.010 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC Î. SRL Leţcani, judeţul Iaşi;

- copia după factura fiscală emisă de SC Î. SRL Leţcani, judeţul Iaşi către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- fila CEC, borderoul şi refuzul bancar, în xerocopie;

- rulaj de cont SC „B.P.” SRL pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

5) Partea vătămată SC „S.M.” SRL Hârlău, judeţul Iaşi

La sfârşitul lunii august inculpatul M.A., în numele SC „B.P.” SRL Iaşi, a purtat discuţii cu reprezentantul legal al SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi, respectiv S.F.A., iar ca urmare a înţelegerii dintre cei doi, la data de 31 august 2005, conform facturii fiscale, SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi a livrat către SC „B.P.” SRL Iaşi ţeavă în valoare de 36.557 RON, iar la data de 03 septembrie 2005, conform facturii fiscale, aceeaşi societate a livrat articole de mobilier către SC „B.P.” SRL Iaşi în valoare de 45.876 RON, ambele facturi fiind semnate de primire de către inculpatul M.A.

Pentru contravaloarea mărfurilor achiziţionate inculpatul M.A. a completat, semnat şi ştampilat filele CEC în valoare de 46.000 RON, datată 30 august 2005, respectiv în valoare de 32.450 RON, datată cu data de 15 septembrie 2005.

SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi a girat către SC R.E. SRL Bacău cele două file CEC.

Nu s-a putut stabili în cursul anchetei destinaţia mărfurilor ridicate de la SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi, întrucât mărfurile au fost comercializate de către membrii grupării infracţionale, inclusiv de către inculpatul M.A., fără documente legale unor terţi, persoane juridice sau fizice.

La datele de 14 septembrie 2005 şi 30 septembrie 2005 reprezentanţii legali ai SC R.E. SRL Bacău au introdus spre decontare filele CEC emise SC „B.P.” SRL Iaşi, semnate şi ştampilate de către inculpatul M.A., şi girate de către SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi la BRD - Agenţia Independentei Iaşi, acestea fiind refuzate la plată sub motivul de " lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară".

Partea vătămată SC S.M. SRL Hârlău s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 82.433 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi;

- copii după facturile fiscale emise de SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- file CEC, borderourile şi refuzurile bancare, în xerocopie;

- rulaj de cont SC „B.P.” pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

6) Partea vătămată SC „O.” SRL Alba Iulia

În cursul lunii august 2005, inculpatul M.A., ajutat de inculpatul B.V., prin persoane interpuse şi neidentificate, a discutat cu reprezentanţii SC O. SRL Alba Iulia posibilitatea achiziţionării unei cantităţi de ulei de măsline plata urmând să se facă cu filă CEC la 7 zile de la livrare.

Astfel, la data de 24 august 2005, numitul T.I.M., delegat al SC O. SRL Alba Iulia, însoţit de alte două persoane neidentificate, a transportat conform facturii fiscale din 24 august 2005 în valoarea de 66.000 RON cantitatea de 3.000 litri ulei de măsline extravirgin la depozitul SC „B.P.” SRL Iaşi din incinta SC C. SRL Iaşi marfă ce a fost preluată, conform declaraţiei numitului T.I.M., de către inculpatul B.V. care i-a înmânat fila CEC semnată şi ştampilată de inculpatul M.A., datată 01 septembrie 2005.

S-a menţionat faptul că a doua zi, respectiv 25 august 2005, inculpatul M.A., ajutat de membrii grupului infracţional, părăseşte ţara.

Nu s-a putut stabili în cursul anchetei destinaţia mărfurilor ridicate de la SC O. SRL Alba Iulia, întrucât mărfurile au fost comercializate de către membrii grupării infracţionale, fără documente legale unor terţi, persoane juridice sau fizic.

La data de 01 septembrie 2005 reprezentanţii legali ai SC O. SRL Alba Iulia au introdus spre decontare fila CEC emisă de SC „B.P.” SRL Iaşi, semnată şi ştampilată de către inculpatul M.A. la BC IT - Sucursala Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată sub motivul de "lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară".

Partea vătămată SC O. SRL Alba Iulia s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 66.000 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC O. SRL Alba Iulia;

- copii după factura fiscală emisă de SC O. SRL Alba Iulia către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- fila CEC, borderoul şi refuzul bancar;

- rulaj de cont SC „B.P.” pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- cerere de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 1515 din 05 septembrie 2005;

- planşa foto de recunoaştere B.V.;

- declaraţie martor R.N.V.;

- declaraţie martor T.I.M.;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul M.A. a acţionat încă de la bun început, în mod conştient, în sensul prejudicierii persoanelor vătămate cu o sumă reprezentând contravaloarea mărfurilor ridicate în numele şi pentru SC „B.P.” SRL Iaşi, şi al producerii, pentru sine şi pentru persoanele care îl manipulau, a unor importante sume de bani în mod ilicit. De remarcat este că, în speţă, cu excepţia unei plăţi în numerar (care a fost făcută tocmai în scopul captării încrederii părţii vătămate), inculpatul M.A. nu a mai făcut nici o altă plată către societăţile de la care a ridicat marfa, oprind activitatea infracţională imediat după ce societatea a intrat în incidenţă bancară. Faptul că mărfurile nu au fost găsite de către organele de anchetă, ele fiind vândute probabil fără documente de provenienţă unor terţi, şi faptul că inculpatul a fugit din România fiind trimis de către membrii grupării infracţionale, subliniază o dată în plus teza mai sus enunţată, relevând faptul că SC „B.P.” SRL Iaşi nu a activat din momentul preluării ei de către M.A. decât în sfera ilicitului penal.

Cum s-a precizat mai sus, la data de 28 august 2005, inculpatul M.A. a primit de la inculpatul B.I.N. o sumă de bani pentru a părăsi ţara, acesta plecând cu autoturismul condus de către martorul T.C. care efectua transporturi în Italia la solicitarea unor agenţii de turism din Iaşi.

Dar, documentele justificative ale SC „B.P.” SRL au rămas în posesia membrilor grupării, potrivit declaraţiei inculpatului B.I.N. ar fi rămas la inculpatul A.R., şi au fost ulterior folosite pentru a spăla banii obţinuţi prin înşelarea părţii vătămate SC S. SA Bucureşti.

7. Partea vătămată A.N.A.F. - Bucureşti

La data de 14 decembrie 2006, DGFP Iaşi a înaintat către Parchetul pe lângă Judecătoria Iaşi o sesizare penală bazată pe o notă de control - Raport de inspecţie fiscală din 06 noiembrie 2006 din care rezultă următoarele:

Controlul fiscal efectuat de către consilierii fiscali din cadrul Activităţii de Control Fiscal Iaşi, a avut în vedere stabilirea relaţiilor comerciale dintre SC „B.P.” SRL Iaşi şi SC C.F. SRL Olt, SC B. SRL Bacău şi SC M. SRL Iaşi.

Astfel, SC „B.P.” SRL Iaşi a emis facturi către SC B. SRL Bacău, reprezentând materiale de construcţii în valoare de 24.994.18 RON fără TVA şi către SC M. SRL Iaşi, reprezentând materiale de construcţii în valoare de 8.136.47 RON.

Organele de control au constatat că societatea nu funcţionează la sediul declarat, iar reprezentantul legal al societăţii, inculpatul M.A., nu este de găsit la sediul acesteia.

Pe baza facturilor emise de către SC „B.P.” SRL Iaşi către societăţile mai sus menţionate s-a stabilit un prejudiciu total cauzat bugetului de stat consolidat al statului, în sumă de 11.9537 RON, constituit din: TVA de plata, în sumă de 48.537, majorări aferente TVA, în sumă de 16.036, penalităţi TVA, în sumă de 611; impozit pe profit, în sumă de 40773, majorări aferente impozitului pe profit, în sumă de 13.123, penalităţi aferente impozitului pe profit, în sumă de 457.

Poziţia procesuală a inculpatului M.A.

S-a precizat mai întâi faptul că prin rechizitoriul nr. 11/D/P/2007 al DIICOT - Serviciu Teritorial Iaşi a fost trimis în judecată doar inculpatul M.A., deşi în situaţia de fapt au fost descrise activităţi infracţionale la care au participat şi alţi membri ai grupării infracţionale.

Analizând conţinutul rechizitoriului nr. 86D/P/2007, prin care s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.A., se constată că, nici prin acest act de sesizare, nu s-a dispus inculparea şi trimiterea în judecată a membrilor grupării infracţionale implicaţi în cadrul activitatea infracţionale derulate prin SC „B.P.” SRL Iaşi, grupare la care a aderat, de altfel, şi inculpatul M.A., drept pentru care, tribunalul, în limitele învestirii, se va pronunţa prin prezenta hotărâre doar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.A.

Astfel, din situaţia de fapt mai sus prezentată, a rezultat că inculpatul M.A. a indus personal în eroare societăţile SC „C.M.” SRL Bârlad, SC „B.R.” SA (fostă SC D.F. SA Bacău), SC „C.” SRL, SC „Î.” SRL Leţcani, SC „S.M.” SRL Hârlău şi SC „O.” SRL Alba Iulia, acest inculpat fiind cel care a negociat cu reprezentanţi părţilor vătămate, a primit marfa şi a înmânat instrumentele de plată, activitate infracţională ce a fost recunoscută de inculpat.

Inculpatul M.A. a recunoscut şi faptul că în cazul acestor tranzacţii comerciale, în perioada iulie - august 2005, în calitate de administrator al SC B.P. SRL Iaşi, a emis un număr de 13 file CEC, postdatate, precum şi faptul că cu ştiinţă, a omis a evidenţia în documentele contabile ale societăţii veniturile şi cheltuielile acesteia, cauzând astfel un prejudiciu bugetului statului în sumă totală de 119.537, iar societatea nu a funcţionat la sediul social declarat pentru a împiedica organele de control fiscal să-şi desfăşoare activitatea de verificare curenta în scopul mai sus arătat, dar a precizat că a fost folosit de către inculpaţii B.I.E. şi inculpatul A.R., care au fost beneficiarii bunurilor produse din înşelarea părţilor vătămate.

C) SC „M.C.” SRL

SC „M.C.” SRL Iaşi a fost înfiinţată la data de 02 februarie 2004, având ca unic asociat şi administrator pe numitul I.V.C. În data de 02 septembrie 2005 societatea a fost cesionată către inculpatul D.O.N., asociat unic şi administrator.

În fapt, această cesiune a fost intermediată de către inculpatul B.I.N. şi inculpatul B.V., aceştia convingându-l pe inculpatul D.O.N. să accepte aceste calităţi şi să „lucreze" sub comanda lor, pentru această activitate el primind 20 milioane ROL.

Inculpatul D.O.N. a fost racolat iniţial de către inculpatul B.M., care l-a prezentat fraţilor B.I.E., primul găzduindu-l pe inculpatul D.O.N. Cesiunea părţilor sociale a fost perfectată de către inculpatul B.I.N. direct cu fostul administrator I.V.C., de la care a primit suma de 1.000 RON, inculpatul D.O.N. nefăcând altceva decât să semneze documentele necesare, respectiv procesul-verbal de predare primire a documentelor justificativ contabile şi carnetul de cecuri.

Inculpatul D.O.N. a fost pus de către inculpatul B.I.N. să semneze mai multe file CEC, în alb, precum şi alte documente justificative (comenzi, procese-verbale, facturi), aceste acte rămânând în posesia celui din urmă. De menţionat este că inculpatul D.O.N. făcea parte la data respectivă, din categoria persoanelor fără adăpost, fără venituri, fiind liberat de curând din penitenciar unde ispăşise o pedeapsă pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului. Inculpatul B.I.N. a profitat de aceste caracteristici ale inculpatului D.O.N., procedând la manipularea acestuia în schimbul remiterii unor sume modice de bani.

Aflându-se în posesia documentelor justificativ contabile şi a cecurilor semnate de către inculpatul D.O.N., inculpatul B.I.N. le-a pus la dispoziţia grupării infracţionale organizate din care făcea parte, şi împreună cu inculpaţii Z.C.C., A.C., B.E., B.M. şi R. (fost R.) I., au procedat la inducerea în eroare a două societăţi comerciale, părţi vătămate, de la care a ridicat mărfuri achitate cu file CEC ce nu au fost decontate, din lipsă totală de disponibil.

S-a precizat precizat faptul că inculpatul Z.C.C. a fost angajat în funcţia de director comercial, la propunerea inculpaţilor B.I.E. şi B.V., iar după câteva săptămâni, de la încheierea activităţii infracţionale în cadrul SC „M.C.” SRL, a fost folosit de gruparea infracţională şi în următoarea societate preluată, respectiv SC T.D. SRL, după care şi în societatea SC „E.” SRL Iaşi.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii R. (fost R.) I., B.M., A.C. şi B.E., aceştia nu au fost angajaţi în cadrul SC M.C. SRL, dar au fost folosiţi de gruparea infracţională, în calitate de delegaţi ai acestei societăţi, calitate în care au ridicat mărfurile, au primit facturile şi au remis filele CEC, pe care ei le primeau anterior semnate şi ştampilate de la ceilalţi inculpaţi.

1. Partea vătămată SC E.M.T. SRL Iaşi

La data de 06 octombrie 2005 inculpatul R.I. (instruit de către inculpatul Z.C.C.) s-a prezentat la punctul de lucru al părţii vătămate SC E.M.T. SRL Iaşi prezentându-se cu numele U.M., reprezentant al SC M.C. SRL Iaşi, societate interesată să achiziţioneze bunuri comercializate de către partea vătămată, plata acestora urmând a se face prin filă CEC la 20 zile de la livrare.

Inculpatul R.I. a preluat apoi de la inculpatul Z.C.C. o filă CEC ştampilată şi semnată cu o semnătură ce o imita pe cea a administratorului D.O.N. (nu s-a putut stabili cine anume a plăsmuit semnătura - Z.C.C., B.I.N. sau chiar R.I.), precum şi certificatul de înmatriculare fiscală al SC M.C. SRL Iaşi pe care le-a predat reprezentanţilor părţii vătămate. Aceştia au completat menţiunile referitoare la dată respectiv, 28 octombrie 2005, emiţând factura fiscală din 06 octombrie 2005 în valoare de 8.658,93 RON, această factură fiscală purtând asupra următoarelor mărfuri - maşina găurit, rotopercutor, demolator, betonieră, motofierăstrău şi ferăstrău - a fost semnată de către inculpatul R. (fost R.) I. cu numele U.M. El a ridicat mărfurile respective cu un camion închiriat predându-le inculpatului Z.C.C.

Întrucât administratorul SC E.M.T. SRL Iaşi a avut suspiciuni cu privire la bonitatea SC M.C. SRL Iaşi, el a făcut investigaţii aflând de la numitul D.V.C. că firma fusese cesionată către inculpatului D.O.N. La numărul de telefon obţinut de la numitul D.V.C. a răspuns inculpatul Z.C.C. care s-a dus la sediul părţii vătămate, la data de 10 octombrie 2005, prezentându-se ca fiind director comercial al SC M.C. SRL Iaşi. Pentru a crea aparenţa seriozităţii SC M.C. SRL Iaşi şi, mai mult de atât, a existenţei unor raporturi comerciale ample care ar fi stat la baza unei situaţii materiale înfloritoare, inculpatul Z.C.C., în complicitate cu inculpatul B.I.N., a plăsmuit două contracte de prestări servicii, unul întocmit cu SC B.P. SRL Iaşi şi altul cu Primăria comunei Scobinţi Iaşi. Aceste contracte de prestări servicii atestau nereal faptul că SC M.C. SRL Iaşi furniza către SC B.P. SRL Iaşi şi Primăriei comunei Scobinţi, Iaşi, materialele de construcţii necesare acestora din urmă pentru a repara „infrastructura unor poduri şi edificii pentru care acestea au contract de execuţie".

S-a menţionat faptul că actele SC B.P. SRL Iaşi, „societate fantomă" folosită de către gruparea criminală organizată pentru comiterea de înşelăciuni, se aflau în posesia inculpatului B.I.N., fiind remise de către A.R. Înşelăciunea în dauna părţii vătămate SC E.M.T. SRL Iaşi a fost în mod obiectiv plănuită de către inculpaţii B.I.N., A.R. şi inculpatul Z.C.C., beneficiarii produsului infracţional, R. (fost R.) I. fiind doar persoana pe care au folosit-o pentru atingerea scopului infracţional.

La percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului A.R. au fost găsite două dintre bunurile ridicate de la partea vătămată, respectiv rotopercutorul şi motofierăstrăul. Celelalte bunuri au fost comercializate de către inculpatul B.I.N. şi inculpatul Z.C.C., care şi-au însuşit banii, o parte a acestora revenindu-i şi inculpatului R. (fost R.) I. (400 RON).

La data de 28.102005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BCR Filiala Iaşi, fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv „neconcordanţa specimenului de semnătură".

Partea vătămată SC E.M.T. SRL Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.658,93 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC E.M.T. SRL Iaşi, numitul B.M.L., director administrativ;

- fila CEC emisă de către SC M.C. Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- factura fiscală din 06 octombrie 2005;

- copie după certificatul de înregistrare fiscală al SC M.C. SRL Iaşi;

- contractele de prestări întocmite între SC M.C. SRL Iaşi şi SC B.P. SRL Iaşi, respectiv Primăria comunei Scobinţi, plăsmuite de către inculpaţii Z.C.C., R. (fost R.) I. şi inculpatul B.I.N., în scopul captării încrederii reprezentanţilor legali ai părţii vătămate;

- proces-verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului A.R., în cuprinsul acestuia rezultă că s-au găsit o cutie inscripţionată DW, DW320K în interior găsindu-se un fierăstrău electric cu emblema "E.M.T.", precum şi o cutie inscripţionată DW D25103K în interior aflându-se un ciocan rotopercutor.

- adresa părţii vătămate din care rezultă că bunurile identificate la percheziţia domiciliară la locuinţa inculpatului A.R. sunt aceleaşi, conform seriilor, cu cele livrate către SC M.C. SRL Iaşi cu factura fiscală din 06 octombrie 2005;

- declaraţia martorului I.V.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului D.O.N.;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului R. (fost R.) I.;

b) Partea vătămată SC „C.D.” SA Iaşi

La începutul lunii octombrie 2005, inculpatul B.E. a primit de la inculpatul B.I.N. o filă CEC emisă de SC M.C. SRL Iaşi, ştampilată şi semnată de inculpatul D.O.N.

În data de 04 octombrie 2005 inculpatul B.E. a luat legătura telefonic cu reprezentanţii SC C.D. SA Iaşi prezentându-se drept administrator al SC M.C. SRL Iaşi şi a solicitat achiziţionarea de piese auto, plata urmând a se face cu filă CEC, susţinând că SC M.C. SRL Iaşi este o firmă viabilă cu bonitate financiară.

Astfel, inculpatul B.E., împreună cu inculpatul B.M. l-au contactat pe inculpatul A.C. solicitându-i să meargă în calitate de delegat al SC M.C. SRL Iaşi la SC C.D. SRL Iaşi pentru a ridica piese auto.

Inculpatul B.M., zis "C", a închiriat un autoturism transportându-l pe inculpatul A.C. la punctul de lucru al părţii vătămate din Iaşi. Inculpatul A.C. a intrat singur în punctul de lucru, s-a prezentat ca fiind delegatul SC M.C. SRL Iaşi şi a ridicat marfă în valoare de 37.217,25 RON. El a lăsat fila CEC remisă de către inculpatul B.E. ce fusese anterior semnată de către inculpatul D.O.N., având ca dată a emiterii 04 octombrie 2005. În conformitate cu înţelegerea avută telefonic cu inculpatul B.E., reprezentanţi SC C.D. SRL Iaşi au modificat data menţionată pe fila CEC, respectiv 04 noiembrie 2005.

Marfa ridicată de la partea vătămată a fost preluată apoi de către inculpaţii B.E. şi B.M. care au comercializat-o unor persoane neidentificate, sumele rezultate însuşindu-şi-le.

La data de 07 noiembrie 2005, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BRD Filiala Iaşi, fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv „lipsă menţiune obligatorie, modificare menţiune obligatorie".

Partea vătămată SC C.D. SRL Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 37.217,25 RON.

S-a remarcat faptul că reprezentanţii legali ai părţii vătămate au avut propria lor contribuţie la crearea prejudiciului prin modificarea datei menţionate pe fila CEC în mod grosolan, fapt ce a dus la nedecontarea respectivului document de plată. SC M.C. SRL Iaşi nu avea însă disponibil bănesc în cont, nici în momentul ridicării mărfii, nici în cel al decontării filei de CEC, absolut toate operaţiunile aşa zis comerciale făcute în numele acestei societăţi având caracter infracţional.

Intenţia de inducere în eroare a părţilor vătămate de către inculpaţii B.E., A.C. şi B.M., modalitatea concretă de concepere a planului infracţional este evidentă, folosirea unei societăţi comerciale cu care nu aveau nici o legătură şi manipularea administratorului acesteia, ducând la concluzia că ei doreau să îşi păstreze anonimatul în raporturile cu reprezentanţii părţii vătămate. Acţiunea obiectivă a reprezentanţilor părţii vătămate de modificare a datei este nesemnificativă sub raportul consecinţei juridice (prejudicierea cu suma de 37.217.25 RON), în raport cu urmarea acţiunilor inculpaţilor, beneficiari ai folosului ilicit, care au acţionat în sensul îmbogăţirii lor în dauna părţii vătămate.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C.D. SA Iaşi, numitul T.C.B., brand manager;

- fila CEC emise de către SC M.C. Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- Adresa nr. 4551 din 22 noiembrie 2005 a BT;

- rulajul de cont al SC M.C. SRL Iaşi de la înfiinţare până la 21 decembrie 2005 care se prezintă 0;

- declaraţia martorului I.V.C.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- declaraţia inculpatului D.O.N.;

- declaraţia inculpatului Z.C.C.;

- declaraţia inculpatului B.I.N.;

- declaraţia inculpatului B.V.;

- declaraţia inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului B.M.;

Poziţia procesuală a inculpaţilor .

Inculpatul B.I.N., în ambele faze procesuale, iar inculpaţii C. (D.) O.N., B.E., A.C. şi B.M., în faza de urmărire penală, au recunoscut participarea lor la comiterea faptelor, astfel cum a fost descrisă mai sus.

S-a precizat faptul că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C. (D.) O.N., acesta nu a comis decât activităţi infracţionale ce intră în sfera complicităţii, respectiv a ajutat pe ceilalţi membri ai grupării infracţionale la înşelarea părţilor vătămate, prin semnarea cecurilor şi a celorlalte documente justificative, ce au fost folosite, ulterior, de ceilalţi inculpaţi pentru a induce în eroare societăţile comerciale.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.R., zis „C.”, s-a constatat că acesta a fost participant la fapta de inducere în eroare a părţii vătămate "E.M.T.", prin preluarea unei părţi din marfa achiziţionată de la această societate, împrejurare dovedită din faptul că la locuinţa sa s-a găsit o parte din marfa achiziţionată, rezultând că a instigat, prin intermediul inculpatului B.I.E., pe inculpaţii R. (fost R.) I. şi Z.C.C., să inducă în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate, pentru a beneficia în final de produsul activităţii infracţionale.

Inculpatul A.R., audiat fiind în faza de urmărire penală, a negat participarea sa la activităţile infracţionale din cadrul SC M.C. Iaşi, precizând că nici nu a auzit de această societate, poziţie procesuală ce şi-a menţinut-o şi în faţa instanţei, unde, deşi nu a dorit să dea declaraţie, prin avocat, a susţinut că este nevinovat. Mai mult, în declaraţia dată în faţa judecătorului care a soluţionat propunerea de arestare, acesta cu privire la bunurile ce au fost achiziţionate de la societatea "E.M.T.", şi care au fost găsite la el în locuinţă, a precizat că le-a cumpărat de o persoană fizică necunoscută.

Dar, aceste apărări ale inculpatului A.R. au fost vădit netemeinice, participarea sa la inducerea în eroare a acestei părţi vătămate fiind dovedită prin coroborarea declaraţiilor celorlalţi inculpaţi participanţi, şi, în principal, a inculpaţilor B.I.N. şi C. (D.) O.N., care au precizat că au încărcat în autoturismul aparţinând inculpatului A.R. o parte din mărfurile achiziţionate de la societatea "E.M.T.".

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z.C.C., s-a constatat că acesta a fost autor la fapta de inducere în eroare a părţii vătămate "E.M.T.", dar şi la plăsmuirea a două contracte de prestări de servicii, care atestau nereal faptul că între SC M.C. SRL Iaşi şi SC B.P. SRL Iaşi, pe de o parte, şi Primăria comunei Scobinţi, judeţul Iaşi, pe de altă parte, au existat, în cursul anului 2005, o serie de relaţii comerciale (prestări servicii), contracte pe care le-a folosit pentru captarea încrederii reprezentanţilor legali ai părţii vătămate, care au fost convinşi de faptul că SC M.C. SRL prezintă bonitate financiară.

Acest inculpat, deşi a recunoscut implicarea sa în încheierea tranzacţiei comerciale cu această parte vătămată, a negat faptul că a avut intenţia de a o induce în eroare, precizând că el a acţionat doar în calitate de angajat, respectiv director comercial şi nu a cunoscut faptul că inculpatul B.I.E., care conducea afacerile, nu a asigurat provizia necesară pentru decontarea cecurilor, precum şi faptul că respectivele contracte sunt falsificate.

Dar, această apărare a inculpatului Z.C.C. a fost neîntemeiată, fiind contrazisă de următoarele împrejurări:

- deşi inculpatul C. (D.) O.N. era administratorul societăţii, el a fost angajat efectiv de inculpatul B.I.E., dându-şi seama de la început că primul inculpat era pus doar formal, ca şi administrator;

- societatea SC „M.C. SRL” Iaşi nu avea un sediu efectiv, iar potrivit declaraţiilor inculpatului C. (D.) O.N., membrii grupării infracţionale se întâlneau la martorul B.D., loc în care l-a şi întâlnit pe inculpatul Z.C.C.;

- inculpatul Z.C.C. este absolvent de studii superioare, fiind licenţiat în marketing, şi astfel, cunoştea faptul că orice societate trebuia să aibă un sediu efectiv (în acte sediul era trecut a domiciliul numitului D.M., cunoştinţă a inculpatului Z.C.C.), un cont bancar şi, în cazul emiterii unui cec, trebuie să existe provizia necesară;

- deşi societatea, potrivit declaraţiei sale, avea administrator şi un director general (în persoana inculpatului B.I.E.), nu se justifica angajarea unui director comercial pentru două operaţiuni comerciale, dar şi folosirea în calitate de delegaţi a numiţilor B.E., A.C. şi B.M.;

- inculpatul Z.C.C. a fost folosit, ulterior, de membrii grupării infracţionale în cadrul societăţilor „T.D.” şi „E.”, unde a participat la activitatea de înşelare a unui număr de 7 societăţi comerciale.

Şi activitatea inculpatului Z.C.C. a fost privită în contextul întregii activităţi infracţionale desfăşurate de membrii grupării infracţionale, fiind evident faptul că, din luna septembrie 2005, moment al aderării acestui inculpat în cadrul societăţii „M.C.”, şi până în luna ianuarie 2005, moment în care a încetat activităţile infracţionale din cadrul SC E. Iaşi, acesta a cunoscut pe deplin caracterul infracţional al acestor activităţi, pe care a ales să le sprijine în calitate de complice sau de autor.

D. SC T.D. SRL Iaşi.

Imediat ce membrii grupării infracţionale au preluat, prin intermediul inculpatului C. (D.) O.N., la data de 02 septembrie 2005, societatea „M.C.” SRL, au început demersurile pentru a prelua o nouă societate pentru a asigura continuitatea activităţilor infracţionale.

Astfel, inculpatul D.C.S. cunoscând faptul că administratorul SC T.D. SRL Iaşi, respectiv numitul M.A., cu care era în relaţii de amiciţie, doreşte să cesioneze părţile sociale ale acestei societăţi, care nu mai avea activitate din anul 2002, i-a solicitat inculpatului B.I.N. să găsească o persoană sugestionabilă, pe care să o manevreze după bunul lor plac, ceea ce acesta a şi făcut, racolându-l pe inculpatul M.I., persoană fără adăpost şi consumator de băuturi alcoolice, care a fost cazat împreună cu numitul B.E., şoferul inculpatului B.I.E., într-o cameră de hotel închiriată de acest din urmă inculpat.

În data de 19 septembrie 2005 societatea a fost cesionată către inculpatul M.I., asociat unic şi administrator. În fapt, această cesiune a fost intermediată de către inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., primul luând şi toate documentele contabile ale SC T.D. SRL Iaşi, inclusiv cecurile şi ştampila, solicitându-i inculpatului M.I. să semneze în alb mai multe facturi, cecuri şi chitanţe, pe care urma să le folosească în activitatea infracţională.

La aceeaşi dată de 19 septembrie 2005, a fost încheiat şi un contract de închiriere pentru o cameră care a fost trecură în acte ca şi sediu al SC T.D. SRL Iaşi, cameră care făcea parte din clădirea situată pe str. A., cunoscută ca şi „Club V.”, dar care în fapt avea dimensiuni reduse de 5,676 mp, fiind astfel inaptă pentru a fi folosită pentru un birou şi sediu social (a se vedea Contractul de închiriere cu nr. 1100 din 19 septembrie 2005)

La începutul lunii octombrie 2005, după încheierea activităţilor infracţionale derulate în cadrul SC „M.C.” SRL, inculpatul B.I.N. i-a propus inculpatului Z.C.C., să lucreze în continuare pentru gruparea infracţională, de această dată în cadrul societăţii noi preluate, respectiv SC T.D. SRL, în care acesta să aibă formal tot calitatea de director comercial.

Inculpatul Z.C.C. a fost de acord, i s-a făcut cunoştinţă cu inculpatul M.I., ce a fost prezentat drept administrator al firmei, dar de la început acest inculpat şi-a dat seama că acesta din urmă era doar formal administrator, fiind în permanenţă în stare de ebrietate şi cu o ţinută neîngrijită.

Trebuie precizat şi faptul că, pe parcursul derulării activităţii infracţionale desfăşurată în numele SC T.D. SRL Iaşi, au aderat şi inculpaţii D.M. şi C.D. care au ajutat, prin acţiunile lor, la inducerea în eroare a unei societăţi comerciale, şi, din nou, au fost folosiţi, în cazul unei alte societăţi comerciale, ca delegaţi, inculpaţii B.E. şi A.C.

Mai mult, la finalul activităţilor infracţionale pentru a şterge urmele infracţiunii inculpaţii D.C.S., A.R., B.I.N. şi inculpatul B.V. l-au trimis, la sfârşitul lunii octombrie 2005, pe inculpatul M.I. în străinătate, în Spania, dându-i şi 3.000 Euro, acest inculpat nerevenind în ţară pe parcursul procesului penal.

Partea vătămată SC C.D. SA Iaşi

La data de 10 octombrie 2005, la sediul SC C.D. SA Iaşi, s-a prezentat inculpatul Z.C.C., recomandându-se numitului T.C.B., brand manager al societăţii, ca fiind director comercial în cadrul SC T.D. SRL Iaşi. El s-a arătat interesat să achiziţioneze de la partea vătămată mai multe piese auto, plata urmând a fi făcută prin fila CEC la 30 zile de la livrare. În urma acordului reprezentantului părţii vătămate, între cele două societăţi a fost întocmit Contractul de vânzare-cumpărare piese auto nr. 639 din 10 octombrie 2005 care a fost semnat de către inculpatul Z.C.C.

Acesta a ridicat la aceeaşi dată de la partea vătămată marfă în valoare de 64.158,26 RON conform facturii fiscale din 10 octombrie 2005. Numitul T.C.B. a dat dispoziţie magazionerului societăţii ca în momentul eliberării mărfii să solicite inculpatului Z.C.C. o filă CEC însă acesta a uitat să se conformeze. În aceste condiţii numitul T.C.B. l-a contactat telefonic pe inculpatul Z.C.C. solicitându-i să-i remită o fila CEC, drept plată a mărfii, acesta conformându-se şi i-a înmânat reprezentantului legal al părţii vătămate fila CEC ce era semnată şi ştampilată de către inculpatul M.I., respectiv de către inculpatul B.I.N. şi completată de către inculpatul Z.C.C., ca dată a emiterii fiind trecută 10 noiembrie 2005.

Marfa ridicată de la partea vătămată, la data de 10 octombrie 2005, a fost ridicată de către inculpatul Z.C.C. şi imediat preluată de către inculpatul B.I.N. care îl aştepta la poarta unităţii, acesta promiţându-i inculpatului că după vânzarea ei îi va plăti "salariul" în valoare de 1.000 RON. Inculpatul B.I.N. a comercializat marfa respectivă fără documente justificative unor persoane ce nu au putut fi identificate, el remiţându-i inculpatului, după câteva zile, suma de 700 RON.

Pentru a crea o aparenţă de legalitate a "demersului" său, inculpatul Z.C.C. a plăsmuit un proces-verbal cu data de 10 octombrie 2005 prin care atesta fals că marfa ridicată de la SC C.D. SA Iaşi a predat-o către inculpatul M.I., administrator la SC T.D. SRL Iaşi. Acest proces-verbal a fost semnat de către cele două persoane şi ştampilat de către B.I.N.

La data de 14 noiembrie 2005 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au introdus spre decontare la „BP” Agenţia Păcurari, Iaşi, cecul primit de la SC T.D. SRL Iaşi, acesta fiind refuzat la plată pe motiv de "lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară".

S-a menţionat şi faptul că această parte vătămată a fost înşelată cu 6 zile înainte de membrii grupării infracţionale şi prin intermediul SC „M.C. SRL, la data de 04 octombrie 2005, fiind trimişi ca delegaţi ai acestei societăţi inculpaţii A.C. şi B.E., împreună cu inculpatul B.M. în calitate de şofer.

Partea vătămată SC C.D. SA Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 64.158,26 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C.D. SA Iaşi, numitul T.C.B., în calitate brand manager;

- Contractul de vânzare-cumpărare piese auto nr. 639 din 10 octombrie 2005;

- factura fiscală numărul din 10 octombrie 2005 emisă de către partea vătămată;

- comanda numărul 1 din 10 octombrie 2005, întocmită de către inculpatul Z.C.C.;

- xerocopie a certificatului de înregistrare fiscală al SC T.D. SRL Iaşi, remisă de către Z.C.C., reprezentantului părţii vătămate;

- delegaţia de reprezentare a SC T.D. SRL Iaşi a numitului Z.C.C., semnată de către administratorul M.I. şi ştampilată de către inculpatul B.I.N.;

- procesul-verbal plăsmuit de către inculpatul Z.C.C. conform căruia acesta atesta în mod fals faptul că a predat marfa preluată de la partea vătămată administratorului SC T.D. SRL Iaşi, M.I.;

- istoricul de înmatriculare al SC T.D. SRL Iaşi;

- filele CEC emise de către SC T.D. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- rulajul de cont al SC T.D. SRL Iaşi pentru perioada 01 octombrie - 30 noiembrie 2005;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C.;

2) Partea vătămată SC „E.S.” SRL Ipoteşti, judeţul Suceava

La data de 07 octombrie 2005, reprezentanţii societăţii SC E.S. SRL Ipoteşti judeţul Suceava au fost contactaţi telefonic de către inculpatul B.E., care s-a recomandat a fi administrator al SC T.D. SRL Iaşi, fiind interesat să cumpere un număr de 35 uşi metalice.

La data de 11 octombrie 2005, A.C. s-a prezentat la sediul părţii vătămate unde a ridicat, în calitate de delegat al SC T.D. SRL Iaşi, un număr de 31 de uşi metalice lăsând drept plată a acestora fila CEC cu data emiterii 04 noiembrie 2005. La aceeaşi dată s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 1 din 11 octombrie 2005 semnat şi ştampilat din partea SC T.D. SRL Iaşi de către A.C.

Tot cu această ocazie, A.C. a prezentat copie după certificatul de înmatriculare a SC T.D. SRL Iaşi, înmânat acestuia de către inculpatul B.E. Acesta din urmă, la rândul său, primise aceste documente (certificatul de înregistrare a societăţii şi fila CEC semnată şi ştampilată) de la inculpatul B.I.N.

Bunurile ridicate de la partea vătămată au fost transportate în Iaşi fiind preluate de către inculpatul B.E. şi de către inculpatul B.I.N., fiind ulterior comercializate către persoane care nu au putut fi identificate, sumele de bani obţinute fiind însuşite de către cei doi, învinuitul A.C. primind de la cei doi suma de 4 milioane ROL.

La data de 08 noiembrie 2005 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au introdus spre decontare la „BP” agenţia Păcurari, Iaşi, cecul primit de la SC T.D. SRL Iaşi, acesta fiind refuzat la plată pe motiv de 'lipsa parţială de disponibil".

La data de 08 noiembrie 2005 Banc Post, Sucursala Iaşi a comunicat Centralei Incidentele de Plaţi din cadrul BNR faptul refuzului spre decontare a plăţii cecului emis de SC T.D. SRL Iaşi, la aceeaşi dată societatea fiind declarată în interdicţie bancară.

Partea vătămată SC „E.” Star SRL Ipoteşti, judeţul Suceava s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.830 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC E.S. SRL Ipoteşti judeţul Suceava, numitul F.C.A., în calitate de administrator;

- Contractul de vânzare-cumpărare 1 din 11 octombrie 2005;

- xerocopie a certificatului de înregistrare fiscală al SC T.D. SRL Iaşi, remisă de către A.C. reprezentantului părţii vătămate;

- fila CEC emisă de către SC T.D. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- copie după cartea de identitate a inculpatului A.C.;

- adresa de la BP prin care se comunica faptul că SC T.D. SRL Iaşi a intrat în interdicţie bancară;

- declaraţia martorului M.D., conducător auto ce a transportat uşile în municipiul Iaşi, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului M.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.E. din faza de urmărire penală;

- declaraţia inculpatului A.C., din faza de urmărire penală;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între B.E. şi M.V.;

3) Partea vătămată SC S. SRL Bucureşti

La începutul lunii octombrie 2005 intenţionând să-şi procure o sumă considerabilă de bani, inculpaţii D.M., D.C.S. şi A.R., cu complicitatea şi prin intermediul inculpatului C.D. şi cu ajutorul nemijlocit al inculpatului B.I.N., au pus la cale un plan de natură a induce în eroare SC S. SRL Bucureşti, societate care se ocupa cu producerea şi livrarea de materiale sanitare.

La iniţiativa inculpatului D.M., care deţinea o întreprindere familială în localitatea Ţibăneşti, din judeţul Iaşi, care producea tifon, şi a inculpatului C.D., director economic la un spital din municipiul Iaşi, aceştia l-au contactat pe numitul R.G., agent de vânzări, pe zona Moldova, de instrumentar sanitar, al părţii vătămate, SC S. SRL Bucureşti căruia i-au propus să faciliteze livrarea, către o societate cunoscută de ei, a unei mari cantităţi de tifon şi feşe sanitare, plata urmând a se face prin filă CEC la 60 zile de la livrare.

Anterior, inculpatul D.M. îi spusese inculpatului B.I.N. (pe care îl cunoscuse prin intermediul inculpatului A.R.) să-l instruiască pe inculpatul Z.C.C., ce urma a se prezenta, reprezentantului părţii vătămate, ca fiind director al SC T.D. SRL Iaşi, societate interesată în achiziţionarea de produse comercializate de către partea vătămată.

Totodată, inculpatului Z.C.C. i-a fost prezentat şi inculpatul C.D., iar pentru această afacere a fost închiriat un birou pe bd. C, vis-a-vis de clădirea în care a funcţionat Camera de Comerţ, birou care i-a fost arătat şi inculpatului C.D.

S-a precizat şi faptul că inculpatul C.D. şi martorul R.G., reprezentantul zonal al SC S. SRL, se cunoşteau, potrivit declaraţiilor acestora, din anii 1980, având relaţii comerciale (inculpatul C.D. fusese director economic la două spitale, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţe şi Spitalul Recuperare), martorul având şi referinţe bune despre comportamentul profesional al inculpatului de la şeful său, care era naşul de cununie al inculpatului.

Astfel fiind, inculpatul C.D. l-a sunat la începutul lunii octombrie pe martorul R.G. şi l-a întrebat dacă societatea, pe care o reprezenta martorul, poate să livreze o cantitate de tifon şi feşe, de aproximativ 1.000.000. metri liniari (cantitate foarte mare care, de obicei, se livra într-un an la 3 - 4 spitale), inculpatul precizând că întreabă pentru o societate care doreşte să achiziţioneze această marfă.

A doua zi, la data de 11 octombrie 2005, cei doi s-au întâlnit la restaurantul C din municipiul Iaşi, la discuţii participând şi inculpatul D.M., cei doi inculpaţi precizându-i cu această ocazie că respectiva cantitate de marfă vor s-o livreze la fondul de rezervă al statului. La finalul discuţiilor a fost chemat şi inculpatul Z.C.C., care a confirmat cererea de achiziţionare a acestei cantităţi de marfă, a primit o ofertă din partea martorului R.G. şi l-a rândul său i-a înmânat o copie de pe certificatul de înmatriculare a firmei SC T.D. SRL.

Deşi nu îl cunoştea pe inculpatul Z.C.C., şi nici nu ştia de istoricul economic al SC T.D. SRL, inculpatul C.D. i-a spus numitului R.G. că această persoană şi societatea pe care o reprezenta prezintă bonitate şi că sunt "foarte serioase". În cuprinsul discuţiei inculpatul Z.C.C. a completat olograf comanda nr. 1 din 11 octombrie 2005 ce era ştampilată şi semnată anterior şi pe care o primise de la inculpatul B.I.N. pentru achiziţionarea unor mărfuri.

Referinţele şi asigurările date atât de către inculpatului C.D. (care datorită funcţiilor deţinute şi pregătirii profesionale îi crea evident numitului R.G. o bună impresie şi siguranţă), cât şi de către inculpatul D.M. (despre care R.G. ştia că se ocupase mulţi ani cu activităţi legate de producerea şi comercializarea de produse sanitare), au întărit convingerea numitului R.G. că tranzacţia care urma a se perfecta între SC S. SRL Bucureşti şi SC T.D. SRL Iaşi (societate recomandată de către cei doi) urma a se desfăşura în deplină legalitate cu beneficii de ambele părţi. Din acest motiv R.G. a fost de acord să intermedieze livrarea de produse către SC T.D. SRL Iaşi, înmânându-i inculpatului Z.C.C. un contract tip de vânzare-cumpărare în alb pe care acesta l-a semnat în calitate de reprezentant al cumpărătorului.

Numitul R.G. a înaintat conducerii SC S. SRL Bucureşti comanda primită de la SC T.D. SRL Iaşi şi Contractul de furnizare de produse nr. 1616 din 11 octombrie 2005 semnat de către inculpatul Z.C.C., solicitând, conform declaraţiei sale, verificarea bonităţii societăţii cu care urma să perfecteze tranzacţia.

Fără ca acest lucru să fie făcut cu profesionalism, fiind verificat doar faptul dacă societatea SC T.D. SRL Iaşi se află în interdicţie bancară, şi având încredere în referinţele şi recomandările date de către inculpatul C.D. (a se vedea în acest sens declaraţia martorului P.C. director executiv al părţii vătămate) contractul a fost aprobat, iar la data de 14 octombrie 2005 au fost emise facturile fiscale, privind livrarea de tifon şi feşe, în valoare totală de 454.163,5 RON. În aceeaşi zi au fost trimise de la Bucureşti două tiruri încărcate cu marfa respectivă, delegat fiind martorul C.R.E.

Marfa a fost recepţionată la un depozit de pe str. Sărăriei din Iaşi, aparţinând cetăţeanului arab A.G.A., administrator la SC Z.C. SRL Iaşi ce fusese închiriat, în prealabil, de către inculpatul M.I., instigat de către inculpatul B.I.N.

După primirea mărfii inculpatul Z.C.C. a înmânat delegatului părţii vătămate fila CEC, completat cu suma corespunzătoare, semnată şi ştampilată anterior de către administratorul M.I., instrumentul de plată fiind datat 14 decembrie 2005. La recepţia mărfii a fost prezent numitul B.L., un prieten al inculpatului D.M., în timp ce inculpatul B.I.N. stătea deoparte comunicând în permanenţă telefonic cu inculpaţii D.C.S. şi A.R. O parte din marfă a fost transportată, conform indicaţiilor inculpatului D.M. şi înţelegerii pe care acesta o avusese cu D.C.S., în localitatea Ţibăneşti, la un spaţiu comercial deţinut de către D.M.

În ziua de 21 octombrie 2005 partea vătămată a mai livrat către SC T.D. SRL Iaşi conform facturii fiscale în valoare de 642.600 RON marfă, ce a fost descărcată la sediul ziarului Monitorul de Iaşi, în curte, conform înţelegerii dintre D.M. şi administratorul ziarului, numitul I.I. O parte din marfă a fost luată de inculpatul D.C.S. şi transportată la un depozit din zona P - D. Pentru această marfă inculpatul Z.C.C. a completat fila CEC semnată şi ştampilată anterior de către administratorul M.I., instrumentul de plată fiind datat 21 decembrie 2005.

Pentru a disimula originea şi, respectiv, destinaţia mărfii şi pentru a-şi procura într-o "clandestinitate" deplină folosul infracţional, inculpaţii D.M. şi D.C.S. şi-au însuşit fiecare o parte a mărfii luate de la SC S. SRL Bucureşti livrând-o către SC P. SA Piteşti (cu reprezentanţii cărora discutase în prealabil inculpatul D.M.), nu prin intermediul SC T.D. SRL Iaşi, ci prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de membrii grup infracţional.

În acest sens, inculpatul D.C.S. a facturat marfa pe SC M.C. SRL (imediat după aceasta cesionând societatea către inculpatul D.L.), iar inculpatul D.M. a facturat marfa prin intermediul SC D. Gy & M SRL Iaşi (administrată de către D.G., soţia sa).

Pentru a crea aparenţa că această marfă nu este cea cu care partea vătămată SC S. SRL Bucureşti a fost prejudiciată, ci o alta, el i-a solicitat inculpatului B.I.N. să-i procure facturi şi chitanţe de la alte societăţi prin care să se ateste, în fals, livrarea de marfă către SC D. Gy & M SRL Iaşi. La rândul său inculpatul B.I.N. i-a solicitat inculpatului A.R. concursul, acesta remiţându-i mai multe facturi şi chitanţe aparţinând SC B.P. SRL Iaşi (societate aşa cum s-a arătat mai sus era controlată de gruparea infracţională, administratorul M.A. fiind plecat din ţară) şi SC C.M. SRL Iaşi (societate care de asemenea era controlată de gruparea infracţională, aşa cum se va vedea ulterior).

Prin intermediul inculpatului B.M., inculpatul B.I.N. l-a contactat pe inculpatul D.O.N. (persoană aşa cum s-a precizat mai sus a fost racolată în luna septembrie 2005 şi pusă administrator la SC „M.C.” SRL) căruia i-a solicitat să completeze, cu scrisul său, facturile şi chitanţele de la SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL Iaşi în schimbul unei sume de bani. Inculpatul D.O.N. s-a conformat completând respectivele documente, ce erau deja ştampilate şi semnate de către administratorii lor (alte persoane manipulate), în prezenţa inculpaţilor D.M., B.I.N., A.R. şi a inculpatului B.V.

Au fost prezentate în continuare sintetic lista documentelor justificative şi a operaţiunilor financiare derulate între societăţile controlate de către grupul infracţional şi beneficiarul mărfii SC S. SRL Bucureşti, precum şi modalităţile de creditare a firmelor şi de retragere a sumelor provenite din ingineria financiară care a dus la prejudicierea părţii vătămate cu suma de 1.096.763 RON însuşită de către inculpaţi.

S-a precizat este că SC T.D. SRL a intrat în interdicţie bancară la data 08 noiembrie 2005 cu ocazia refuzului spre decontare a unui alt CEC cu ajutorul căruia fusese înşelată partea vătămată SC E.S. SRL Ipoteşti judeţul Suceava, faptă ce urmează a fi tratată şi prezentată ulterior.

Astfel, în perioada 01 septembrie - 22 decembrie 2005 s-au derulat o serie de relaţii comerciale între societăţile SC T.D. SRL Iaşi, SC B.P. SRL Iaşi, SC C.M. SRL Iaşi, SC D. Gy & M SRL Iaşi, SC M.C. SRL Iaşi, SC S. SA Bucureşti şi SC P. SRL Ploieşti în urma cărora SC S. SA Bucureşti a înregistrat o pagubă de 1.096.763,5 RON.

SC T.D. SRL Iaşi şi SC B.P. SRL Iaşi, erau societăţi controlate de gruparea infracţională, fiind puşi ca administratori inculpaţii M.I. şi M.A., în condiţiile mai sus arătate.

SC C.M. SRL Iaşi, cu sediul Bd P., înregistrată la ORC Iaşi avea ca asociat unic al societăţii este B.G.

SC D. Gy & M SRL Iaşi, înregistrată la ORC Iaşi la care asociat unic şi administrator era D.G., era administrată de inculpatul D.M., prin procură de administrare.

SC M.C. SRL, cu sediul în Iaşi, înregistrată la ORC Iaşi, a avut ca asociat unic, până în data de 07 noiembrie 2005, pe inculpatul D.C.S., fiind ulterior cesionată către D.L., persoană manipulată de către grupare infracţională.

Potrivit declaraţiilor date de inculpaţii B.I.N. şi C. (fost D.) O.N., după ce SC T.D. SRL Iaşi a ridicat tifon şi feşe de la SC S. SA Bucureşti, A.R. l-a sunat pe B.V. şi i-a cerut să facă rost de facturi pentru a schimba provenienţa mărfii şi a fi facturată către SC D. Gy & M SRL Iaşi, lui D.M. Întrucât B.V. nu a putut, facturile au fost aduse de inculpatul A.R. D.M. i-a dat lui B.V. lista cu tifonul ce trebuie facturat.

În luna octombrie 2005, inculpatul C. (fost D.) O.N. s-a întâlnit cu B.I.N. şi cu B.V. în Complexul Studenţesc TV, lângă Mall, care i-au cerut să completeze mai multe chitanţe şi facturi fiscale, activitate care i-a luat aproximativ o oră şi jumătate. În faza de urmărire penală i-au fost prezentate inculpatului C. (fost D.) O.N. documente emise în numele SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi (facturi şi chitanţe), inculpatul recunoscând facturile şi chitanţele pe care le-a completat în momentul sus menţionat.

Astfel, din analiza scriptică a acestor documente justificative completate de inculpatul C. (fost D.) O.N. a rezultat că pentru perioada 01 septembrie - 07 octombrie 2005 au fost emise, din partea SC B.P. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi, un număr de 31 facturi în valoare totală de 146.79525 RON, plătite de SC D. Gy & M SRL Iaşi în numerar, în limita plafonului de casă. În aceeaşi perioadă D.M. a creditat SC D. Gy & M SRL Iaşi cu suma de 127.500 RON.

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataproduscantitatepreţ unitarvaloare totală

B.P.D. Gy695356301.sep. 05feşe 10/206.250,000,644.760,00

B.P.D. Gy695356402.sep. 05feşe 10/206.250,000,644.760,00

B.P.D. Gy695356505.sep. 05feşe 10/206.250,000,644.760,00

B.P.D. Gy695356606.sep. 05feşe 10/206.250,000,644.760,00

B.P.D. Gy695356707.sep. 05feşe 10/206.250,000,644.760,00

B.P.D. Gy695356808.sep. 05feşe 10/206.250,000,644.760,00

B.P.D. Gy695356910.sep. 05feşe 10/206.250,000,644.760,00

B.P.D. Gy695357411.sep. 05feşe 10/206.250,000,644.760,00

B.P.D. Gy695357512.sep. 05feşe 10/158.500,000,474.754,05

B.P.D. Gy695357613.sep. 05feşe 10/158.500,000,474.754,05

B.P.D. Gy695357714.sep. 05feşe 10/158.500,000,474.754,05

B.P.D. Gy695357815.sep. 05feşe 10/158.500,000,474.754,05

B.P.D. Gy695357917.sep. 05feşe 10/158.500,000,474.754,05

B.P.D. Gy695358018.sep. 05feşe 10/1013.000,000,314.795,70

B.P.D. Gy695358119.sep. 05feşe 10/1013.000,000,314.795,70

B.P.D. Gy695358220.sep. 05feşe 10/1012.000,000,314.426,80

B.P.D. Gy695358321.sep. 05feşe 10/1012.000,000,314.426,80

B.P.D. Gy695358422.sep. 05tifon5.000,000,281.526,00

B.P.D. Gy695358523.sep. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695358624.sep. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695358725.sep. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695358828.sep. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695358929.sep. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695359030.sep. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695359101.oct. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695359202.oct. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695359303.oct. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695359404.oct. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695359505.oct. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695359606.oct. 05tifon15.000,000284.998,00

B.P.D. Gy695359707.oct. 05tifon15.000,000,284.998,00

plătitorbeneficiarSeria şi nr. chitanţădatavaloare platăObservaţii

D. GyB.P.CH855176701.sep. 054.760,00

D.M.D. GyISVOUCH089475101.sep. 053.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855176802.sep. 054.760,00FF6953564

D.M.D. GyISVOUCH089475202.sep. 053.500,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855176905.sep. 054.760,00FF6953565

D.M.D. GyISVOUCH089475305.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177006.sep. 054.760,00FF6953566

D.M.D. GyISVOUCH089475406.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177107.sep. 054.760,00FF6953567

D.M.D. GyISVOUCH089475507.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177208.sep. 054.760,00FF6953568

D.M.D. GyISVOUCH089475608.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177310.sep. 054.760,00FF6953569

D.M.D. GyISVOUCH089475710.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177411.sep. 054.760,00FF6953574

D.M.D. GyISVOUCH089475811.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177512.sep. 054.754,05 FF6953575

D.M.D. GyISVOUCH089475912.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177613.sep. 054.754,05 FF6953576

D.M.D. GyISVOUCH089476013.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177714.sep. 054.754,05 FF6953577

D.M.D. GyISVOUCH089476114.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177815.sep. 054.754,05 FF6953578

D.M.D. GyISVOUCH089476215.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855177917.sep. 054.754,05 FF6953579

D.M.D. GyISVOUCH089476317.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855178018.sep. 054.795,70 FF6953580

D.M.D. GyISVOUCH089476418.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855178119.sep. 054.795,70 FF6953581

D.M.D. GyISVOUCH089476519.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855178220.sep. 054.426,80 FF6953582

D.M.D. GyISVOUCH089476620.sep. 054.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855178321.sep. 054.426,80 FF6953583

D.M.D. GyISVOUCH089476721.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855178422.sep. 051.526,00FF6953584

D. GyB.P.ISVOUCH855178523.sep. 054.998,00FF6953585

D. GyB.P.ISVOUCH855178624.sep. 054.998,00FF6953586

D.M.D. GyISVOUCH089476824.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855178725.sep. 054.998,00FF6953587

D.M.D. GyISVOUCH089476925.sep. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855178828.sep. 054.998,00FF6953588

D. GyB.P.ISVOUCH855178929.sep. 054.998,00FF6953589

D. GyB.P.ISVOUCH855179030.sep. 054.998,00FF6953590

D.M.D. GyISVOUCH089477030.sep. 052.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855179101.oct. 054.998,00FF6953591

D.M.D. GyISVOUCH089477111.oct. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855179202.oct. 054.998,00FF6953592

D.M.D. GyISVOUCH089477202.oct. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855179303.oct. 054.998,00FF6953593

D.M.D. GyISVOUCH089477303.oct. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855179404.oct. 054.998,00FF6953594

D.M.D. GyISVOUCH089477404.oct. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855179505.oct. 054.998,00FF6953595

D.M.D. GyISVOUCH089477505.oct. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855179606.oct. 054.998,00FF6953596

D.M.D. GyISVOUCH089477606.oct. 055.000,00alimentare cont

D. GyB.P.ISVOUCH855179707.oct. 054.998,00FF"Z5"

D.M.D. GyISVOUCH089477707.oct. 055.000,00alimentare cont

În data de 11 octombrie 2005, SC T.D. SRL Iaşi, a încheiat contractul de furnizare de produse nr. 1616 cu SC S. SRL Bucureşti prin care SC S. SRL Bucureşti oferea un plafon de achiziţie de 1.161.440 RON, plătibil în termen de 60 zile de la recepţia mărfii, cu filă CEC.

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataprodusCantitatepreţ unitarvaloare totală

S.T.D.030480314.oct. 05Tifon400.000,000,45214.200,00

S.T.D.030480414.oct. 05Feşe100.000,000,51/0,69/0,92239.963,50

şi totodată prima livrare de la SC D. Gy & M SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti pe care aceasta o plăteşte cu ordin de plată

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataprodusCantitatepreţ unitarvaloare totală

D. GyP.310796214.oct. 05tifon42.000,000,3014.994,00

plătitorbeneficiarfila CECdatavaloare platăObservaţii

P.D. Gy14.oct. 0514.994,00ff3107962/14 octombrie 05

În perioada 15 octombrie - 17 octombrie 2005, au fost emise, din partea SC C.M. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi, un număr de 3 facturi în valoare totală de 14.994 RON plătite de SC D. Gy & M SRL Iaşi în numerar.

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataprodusCantitatepreţ unitarvaloare totală

C.M.D. Gy224530915.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224531016.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224531117.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

plătitorbeneficiarSeria şi nr. chitanţădatavaloare platăobservaţii

D. GyC.M.CH788615915.oct. 054.998,00FF2245309

D. GyC.M.CH788616016.oct. 054.998,00FF2245310

D. GyC.M.CH788616117.oct. 054.998,00FF2245311

În data de 17 octombrie 2005, are loc a doua livrare de la SC D. Gy & M SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti şi prima livrare de la SC M.C. SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti pentru care SC P. SRL Piteşti face plăti integrale în conturile societăţilor respective prin ordin de plată.

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataproduscantitatepreţ unitarvaloare totală

D. GyP.310796517.oct. 05Tifon, feşe158.000,000,30

0,33/0,49/0,66140.092,75

M.P.333077317.oct. 05Tifon, feşe200.000,000,30

0,33/0,49/0,66155.086,75

plătitorbeneficiarfila CECdatavaloare platădata refuz

P.D. GyOp17.oct. 05140.092,75ff3107965/17 octombrie 05

P.M.Op17.oct. 05155.086,75ff3330773/17 octombrie 05

Din analiza relaţiilor comerciale derulate până la această data s-a putut observa o corelaţie între cantităţile ce au fost achiziţionate de la SC S. SRL Bucureşti (400.000 ml, 100.000 buc. feşe 10/10,85.000 buc. feşe 10/15,100.000 buc. feşe 10/20) de către SC T.D. SRL Iaşi şi cantităţile pe care SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi le-au livrat la SC P. SRL Piteşti (400.000 ml, 100.000 buc. feşe 10/10,85.000 buc. feşe 10/15,100.000 buc. feşe 10/20). De asemenea SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi au facturat cantităţi şi preţuri identice.

De asemenea, preţul de livrare către SC P. SRL Piteşti a fost cu mult mai mic decât preţul de achiziţie de la SC S. SRL Bucureşti.

În perioada 18 octombrie - 20 octombrie 2005 au fost emise, din partea SC C.M. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi, un număr de 3 facturi

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataproduscantitatepreţ unitarvaloare totală

C.M.D. Gy224531218.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224531319.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224531420.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

plătitorbeneficiarNr. chitanţădatavaloare platăObservaţie

D. GyC.M.CH788616218.oct. 054.998,00FF2245312

D. GyC.M.CH788616319.oct. 054.998,00FF2245313

D. GyC.M.CH788616420.oct. 054.998,00FF2245314

În data de 21 octombrie 2005, are loc al doilea transport de la SC S. SRL Bucureşti către SC T.D. SRL Iaşi.

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataproduscantitatepreţ unitarvaloare totală

S.T.D.030486621.oct. 05tifon1.200.000,000,45642.600,00

În perioada 21 octombrie - 27 octombrie 2005 au fost emise, din partea SC C.M. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi, un număr de 7 facturi în valoare totală de 34.986 RON plătite de SC D. Gy & M SRL Iaşi în numerar.

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataproduscantitatepreţ unitarvaloare totală

C.M.D. Gy224531521.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224531622.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224531723.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224531824.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224531925.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532026.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532127.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

plătitorbeneficiarfila CECdatavaloare platăObservaţie

D. GyC.M.CH788616521.oct. 054.998,00FF2245315

D. GyC.M.CH788616622.oct. 054.998,00FF2245316

D. GyC.M.CH788616723.oct. 054.998,00FF2245317

D. GyC.M.CH788616824.oct. 054.998,00FF2245318

D. GyC.M.CH788616925.oct. 054.998,00FF2245319

D. GyC.M.CH788617026.oct. 054.998,00FF2245320

D. GyC.M.CH788617127.oct. 054.998,00FF2245321

În data de 27.102005, are loc a treia livrare de la SC D. Gy & M SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti şi a doua livrare de la SC M.C. SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti pentru care SC P. SRL Piteşti face plăti integrale în conturile societăţilor respective prin ordin de plată.

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataproduscantitatepreţ unitarvaloare totală

D. GyP.310796727.oct. 05tifon600.000,000,23164.220,00

M.P.333077427.oct. 05tifon591.000,000,23161.756,00

plătitorbeneficiarfila CECdatavaloare platăObservaţie

P.D. Gy27.oct. 05164.220,00ff3107967/27 octombrie 05

P.M.27.oct. 05161.756,00ff3330774/27 octombrie 05

În perioada 28 octombrie - 13 noiembrie 2005 au fost emise, din partea SC C.M. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi, un număr de 16 facturi în valoare totală de 77.826 RON plătite de SC D. Gy & M SRL Iaşi în numerar. În aceeaşi perioadă D.M. creditează SC D. Gy & M SRL Iaşi cu suma de 60.000 RON.

furnizorbeneficiarfactura fiscalădataproduscantitatepreţ unitarvaloare totală

C.M.D. Gy224532228.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532329.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532430.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532531.oct. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532601.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532702.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532803.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224532904.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224533005.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224533106.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224533207.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224533308.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224533409.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224533510.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224533611.nov. 05tifon21.000,000,204.998,00

C.M.D. Gy224533712.nov. 05tifon21.000,000,202.856,00

plătitorbeneficiarchitanţădatavaloare platăObs.

D. GyC.M.CH788617228.oct. 054.998,00FF2245322

D. GyC.M.CH788617329.oct. 054.998,00FF2245323

D. GyC.M.CH788617430.oct. 054.998,00FF2245324

D. GyC.M.CH788617531.oct. 054.998,00FF2245325

D. GyC.M.CH788617601.nov. 054.998,00FF2245326

D.M.D. GyCH089479501.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788617702.nov. 054.998,00FF2245327

D.M.D. GyCH089479602.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788617803.nov. 054.998,00FF2245328

D.M.D. GyCH089479703.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788617904.nov. 054.998,00FF2245329

D.M.D. GyCH089479804.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788618005.nov. 054.998,00FF2245330

D.M.D. GyCH089479905.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788618106.nov. 054.998,00FF2245331

D.M.D. GyCH089480006.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788618207.nov. 054.998,00FF2245332

D.M.D. GyCH089470907.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788618308.nov. 054.998,00FF2245333

D.M.D. GyCH089471008.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788618409.nov. 054.998,00FF2245334

D.M.D. GyCH089471109.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788618510.nov. 054.998,00FF2245335

D.M.D. GyCH089471210.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788618611.nov. 054.998,00FF2245336

D.M.D. GyCH089471311.nov. 055.000,00alimentare cont

D. GyC.M.CH788618813.nov. 052.856,00FF2245337

D.M.D. GyCH089471413.nov. 055.000,00alimentare cont

D.M.D. GyCH089471502.dec. 055.000,00alimentare cont

D.M.D. GyCH089471604.dec. 055.000,00alimentare cont

D.M.D. GyCH089471705.dec. 052.800,00alimentare cont

D.M.D. GyCH089471806.dec. 055.000,00alimentare cont

D.M.D. GyCH089471907.dec. 055.000,00alimentare cont

D.M.D. GyCH089472008.dec. 055.000,00alimentare cont

D.M.D. GyCH089472109.dec. 055.000,00alimentare cont

D.M.D. GyCH089472214.dec. 055.000,00alimentare cont

În perioada 17 octombrie - 22 decembrie 2005 din conturile SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi s-au scos numerar sub diverse explicaţii (diverse plăti, salarii, avans salarii, decontări acţionari) următoarele sume: 315.000 RON - SC D. Gy & M SRL Iaşi şi 316.077,30 - SC M.C. SRL Iaşi.

În concluzie, relaţiile comerciale au putut fi sintetizate după cum urmează.

ACHIZIŢII VALORICE + CANTITATIVE

Inculpaţii D.M. şi D.C. au încercat să acrediteze ideea că marfa livrată către SC P. SRL Piteşti nu ar proveni din marfa livrată de partea vătămată SC S. SA Bucureşti către SC T.D. SRL Iaşi, ci că este vorba despre o altă marfă pe care ar fi livrat-o SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL Iaşi reprezentată de către un cetăţean necunoscut pe nume „C.". După cum s-a arătat mai sus, apărarea inculpaţilor, neverosimilă, este în mod indubitabil contrazisă de materialul probator administrat în cauză - atât inculpaţii D.O.N. şi B.V., cât şi inculpatul B.I.N. arată că facturile şi chitanţele (procurate de către inculpatul A.R.) au fost completate de către primul dintre ei cu date false, dictate de către inculpatul D.M., prin intermediul fraţilor B.I.E., această activitate fiind destinată tocmai disimulării provenienţei mărfii.

Mai mult de atât, din lista sintetică prezentată mai sus a rezultat că tranzacţiile dintre SC B.P. SRL Iaşi, SC C.M. SRL Iaşi şi SC D. Gy & M SRL Iaşi, conform facturilor privind "livrările" de tifon şi feşe sanitare către societatea inculpatului D.M. s-au derulat în perioada 01 septembrie 2005 - 12 noiembrie 2005 în vreme ce livrările de la SC D. Gy & M SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti s-au desfăşurat în perioada 14 octombrie - 27 octombrie 2005.

În mod evident, SC D. Gy & M SRL Iaşi nu a putut livra SC P. SRL Piteşti o marfă pe care a primit-o ulterior. Observând că marfa livrată la SC P. SRL Piteşti (feşe sanitare şi tifon) este identică (mai puţin 9.000 ml de tifon) cu cea preluată de la SC S. SA Bucureşti de către SC T.D. SRL Iaşi rezultă că marfa livrată de SC D. Gy & M SRL Iaşi pe de o parte şi SC M.C. SRL Iaşi, pe de altă parte, către SC P. SRL Piteşti este aceeaşi cu cea ridicată de SC T.D. SRL Iaşi de la partea vătămată, fiind practic vorba de aceeaşi marfă.

Relevantă pentru dovedirea legăturii infracţionale dintre SC D. Gy & M SRL Iaşi, SC C.M. SRL Iaşi, SC B.P. SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi şi a planului minuţios pus la cale de către inculpaţii D.M. şi D.C.S., de inducere în eroare a SC S. SRL Bucureşti, cu ajutorul inculpaţilor C.D., Z.C.C., D.O.N. şi a inculpaţilor A.R. şi B.I.N., este contradicţia din faza de urmărire penală dintre declaraţiile inculpaţilor D.M. şi D.C.S. şi a numitului M.D.A., administratorul SC P. SRL Piteşti.

Inculpatul D.M. a susţinut că a achiziţionat feşe sanitare şi tifon de la SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL Iaşi prin intermediul unui anume „C.” vânzând marfa către SC P. SRL Piteşti şi că nu a cunoscut nimic despre livrarea de marfă a SC M.C. SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti.

Inculpatul D.C.S. a declarat că ar fi discutat în luna august 2005 cu D.M. despre posibilitatea achiziţionării unei cantităţi mai mari de feşe şi tifon. Ulterior el a arătat că s-ar fi întâlnit cu acel „C." de la care a achiziţionat feşe şi tifon, achitate în numerar, livrarea mărfii către SC P. SRL Piteşti făcându-se exclusiv de către D.M. care a discutat telefonic cu reprezentanţii societăţii respective.

Numitul M.D.A., administratorul SC P. SRL Piteşti, arată că el nu a discutat decât cu D.M. în legătură cu livrările de tifon de la SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi, el necunoscând administratorul acestei din urmă societăţi. Mai mult, în ciuda declaraţiei inculpatului D.M. conform căreia el nu a cunoscut detaliile referitoare la aşa zisa tranzacţie dintre SC M.C. SRL Iaşi şi SC P. SRL Piteşti, din facturile emise atât de către SC D. Gy & M SRL Iaşi cât şi de SC M.C. SRL Iaşi către beneficiarul final, rezultă că cele două mărfuri au fost livrate în acelaşi timp, prin acelaşi transport şi delegaţi.

În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul Darie a revenit asupra declaraţiilor, recunoscând faptul că el s-a ocupat integral de livrările de tifon de la SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi către firma din Piteşti,în cazul societăţii SC M.C. SRL Iaşi dorind să-l ajute dezinteresat pe inculpatul D.C.S.

După cum s-a arătat mai sus, SC M.C. SRL Iaşi a fost cesionată de către inculpatul D.C.S. către inculpatul D.L. în înţelegere cu inculpatul B.I.N. pentru a împiedica descoperirea implicării sale în afacerea cu SC S. SRL Bucureşti. În fapt, nu s-a făcut o cesiune reală, ci doar pur formală, noul administrator neintrând în posesia documentelor contabile şi justificative ale SC M.C. SRL Iaşi niciodată. Această aşa zisă cesionare a societăţii a reprezentat doar pretextul inculpatului D.C.S. de a ascunde faptul că între SC M.C. SRL Iaşi şi cele două societăţi fantomă, SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL Iaşi nu a existat niciodată vreo relaţie comercială (nici măcar fictivă care să fie atestat prin documente justificative false, ca în cazul SC D. Gy & M SRL Iaşi).

După cesionarea SC M.C. SRL Iaşi, având în vedere relaţia dintre grupul de infractori şi numitul R.G. (ce era deja fundamentată prin raportul comercial dintre SC S. SRL Bucureşti şi SC T.D. SRL Iaşi) inculpaţii B.I.N., A.R. şi D.C.S., prin manipularea inculpatului D.L., au încercat în continuare prejudicierea părţii vătămate SC S. SRL Bucureşti de la care au intenţionat să ridice marfa pe care să o „achite” prin file CEC fără acoperire bancară.

Pretinzând că este reprezentantul SC M.C. SRL Iaşi, inculpatul B.I.N. a făcut în numele societăţii o comandă de achiziţie mărfuri către SC S. SRL Bucureşti, prin intermediul lui R.G., însă tranzacţia nu s-a mai perfectat datorită problemelor la plată mărfurilor survenită în cazul SC T.D. SRL Iaşi, precum şi a suspiciunilor conducerii părţii vătămate, care au venit la Iaşi pentru a verifica (a se vedea declaraţiile martorului P.C. directorul executiv al SC S. SRL) bonitatea "noului partener de afaceri".

Partea vătămată SC S. SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.096.763,5 RON, la care a solicitat a se adăuga şi rata dobânzii de referinţă practicată de BNR.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi reprezentantului legal al părţii vătămate SC S. SRL Bucureşti, numitul R.G., în calitate de reprezentant vânzări pe zona Moldova;

- declaraţiile martorului R.G. din faza cercetării judecătoreşti în care acesta a relatat în detaliu modalitatea în care a fost indus în eroare de către inculpaţii C.D., D.M. şi Z.C.C.;

- declaraţia martorului C.R.E., şofer la SC S. SRL Bucureşti care a adus marfa livrată de această societate către SC T.D. SRL Iaşi la datele de 14 octombrie şi 21 octombrie 2005;

- declaraţia martorului I.I., administrator la SC M.I.A. SRL Iaşi, care are ca punct de lucru adresa din Iaşi, - acesta arată că inculpatul D.M. l-a rugat să-l ajute să depoziteze pentru o zi, în curtea respectivului sediu, o cantitate de marfă, acesta fiind de acord, operaţiunea desfăşurându-se într-o zi de la sfârşitul lunii octombrie 2005;

- comanda fără număr şi nedatată şi comanda nr. 1 din 11 octombrie 2005 întocmite de către inculpatul Z.C.C., în numele SC T.D. SRL Iaşi prin care solicită SC S. SRL Bucureşti, cantităţile de tifon şi feşe medicale în cantităţile indicate de către inculpatul D.M. prin inculpatul B.I.N.;

- Contract de furnizare produse nr. 1616 din 11 octombrie 2005 întocmit între SC S. SRL Bucureşti şi SC T.D. SRL Iaşi, ultima reprezentată de inculpatul Z.C.C. în calitate de director comercial;

- delegaţia de reprezentare a SC T.D. SRL Iaşi a numitului Z.C.C., semnată de către administratorul M.I. şi ştampilată de către inculpatul B.I.N.;

- istoricul de înmatriculare al SC T.D. SRL Iaşi;

- proces-verbal întocmit în fals de inculpatul Z.C.C. prin care acesta atesta la data de 22 octombrie 2005 predarea mărfii recepţionate de la SC S. SRL Bucureşti în cursul zilelor de 14 octombrie, 15 octombrie, 21 octombrie şi 22 octombrie 2005;

- filele CEC datată cu 14 decembrie 2005 şi 21 decembrie 2005 împreună cu borderourile de depunere şi refuzurile de decontare emise de BP, agenţia Păcurari Iaşi cu motiv "lipsă totală de disponibil, filă retrasă din circulaţie, trăgător aflat în interdicţie bancară";

- specimen de semnătură a inculpatului M.I. pentru operaţiunile desfăşurate prin Banc Post SA agenţia Păcurari Iaşi şi extrasul de cont de la aceeaşi bancă pentru perioada 1 octombrie - 30 noiembrie 2005 a SC T.D. SRL Iaşi;

- contractul de subînchiriere din data de 20 octombrie 2005 privind închirierea de la SC Z.C. SRL Iaşi, de către SC T.D. SRL Iaşi a unui spaţiu comercial de depozitare - în acest punct a fost transportată o parte din marfa livrată de partea vătămată, respectiv primul transport";

- declaraţia numitului A.A. administratorul SC Z.C. SRL Iaşi care arată că a negociat preluarea respectivului spaţiu cu M.I. administratorul SC T.D. SRL Iaşi;

- Adresa nr. 3224 din 17 martie 2006 emisă de către DGFP Iaşi din care rezultă că facturile fiscale cu seriile ........ şi ........, cât şi chitanţele fiscale cu seriile ........ şi ........ emise în numele SC C.M. SRL Iaşi şi SC B.P. SRL Iaşi prin care se atestă livrarea către SC D. Gy & M SRL Iaşi a unei cantităţi de tifon şi feşe nu figurează în evidenţele unităţii, respectiv sunt false;

- declaraţia martorului V.G.D., administrator la SC TD SRL Iaşi care arată că în luna octombrie 2005 a fost contactat telefonic de către un bărbat necunoscut care i-a solicitat să efectueze un transport de marfă (tifon) de la Iaşi la Piteşti; martorul a susţinut că au fost efectuate două transporturi de marfă, respectiv la Piteşti, contravaloare serviciului fiind achitată de către beneficiarul acesteia SC P. Piteşti;

- declaraţia martorului Ţ.B.C., acesta arată că a fost solicitat de către şeful lui în data de 17 octombrie 2007 pentru a efectua un transport de marfă la Piteşti. În continuare el a fost contactat de un bărbat necunoscut, împreună cu care a mers în localitatea Ţibăneşti, unde mijlocul de transport pe care îl deservea a fost încărcat cu baloţi de tifon. Martorului i s-a indicat să meargă la Piteşti unde a fost aşteptat de un reprezentant al SC P. SRL Piteşti care a preluat marfa. Pe data de 27 octombrie 2005 martorul a fost contactat de acelaşi bărbat necunoscut (probabil inculpatul D.M. sau reprezentantul său, B.L.) care l-a condus la depozitul din Iaşi (închiriat de către SC T.D. SRL Iaşi de la SC Z.C. SRL Iaşi) unde maşina a fost încărcată cu baloţi de tifon şi în aceeaşi zi el a fost condus la un depozit din zona D Iaşi (depozit folosit de către inculpatul D.C.S.) încărcătura fiind completată cu marfă de acelaşi tip;

- facturile fiscale emise de către SC S. SRL Bucureşti către SC T.D. SRL Iaşi la datele de 14 şi 21 octombrie 2005;

- facturile fiscale ce atesta efectuarea transporturilor respective de către SC TD SRL Iaşi către SC P. SRL;

- facturile fiscale şi chitanţele aferente plăsmuite de către inculpatul D.O.N. la solicitarea inculpatului B.I.N. din ordinul inculpatului D.M., furnizate de către inculpatul A.R. prin care se atesta fictiv faptul ca SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL Iaşi ar fi livrat tifon către SC D. Gy & M SRL Iaşi";

- facturile fiscale emise de către SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL privind livrarea de tifon către SC P. SRL Piteşti la datele de 14 octombrie 2005, 17 octombrie 2005 şi 27 octombrie 2005. După cum s-a arătat mai sus facturile emise de către cele două societăţi poartă aceleaşi date, ca delegaţi fiind trecuţi M.R. şi T.C., cât şi extrasele de cont ce dovedesc efectuarea plaţilor de către beneficiar către SC D. Gy & M şi către SC M.C. SRL Iaşi, respectiv suma totală de 319.306 RON către SC D. Gy & M SRL Iaşi şi 316.842 RON către SC M.C. SRL Iaşi;

După cum s-a putut observa, din dorinţa de a dobândi cât mai repede o sumă de bani dintre rularea activităţilor ilicite, gruparea cristalizată în jurul inculpaţilor D.M. şi D.C.S., a vândut marfa preluată de SC T.D. SRL Iaşi de la SC S. SRL Bucureşti la aproximativ jumătate de preţ 636.148 RON faţă de 1.096.763 RON, şi au solicitat ca plata să se facă prin virament bancar, înainte ca marfa să plece din Iaşi. Din această împrejurare rezultă în mod evident şi faptul că grupul de infractori a pregătit minuţios comiterea înşelăciunii în dauna părţii vătămate prin transferul mărfii către societăţi interpuse, prin folosirea de acte false pentru a i se pierde urma şi a se înlătura posibilitatea concretă a găsirii mărfii preluată de SC T.D. SRL Iaşi. Pe de altă parte, rezultă indubitabil din preţul scăzut al mărfii că inculpaţii nu au avut niciodată de gând să procedeze la acoperirea proviziei bancare a SC T.D. SRL Iaşi pentru plata eventuală a contravalorii cecurilor emise.

- declaraţia martorului P.I., director zonal Iaşi, în cadrul SC S. SRL Bucureşti;

- declaraţia martorului I.A., director regional la SC M. SRL Bucureşti, punct de lucru Iaşi, firmă la care este acţionar majoritar la SC S. SRL Bucureşti, ce relatează elemente de fapt, relevate din declaraţiile subalternului său R.G., precum şi implicaţia materială în derularea tranzacţiei legată de comercializarea de tifon dintre SC S. SRL Bucureşti şi SC T.D. SRL Iaşi a numirilor C.D. şi D.M.;

- rulajele de cont bancar în perioada octombrie 2005 - decembrie 2006 a SC D. Gy & M SRL Iaşi, respectiv ale inculpatului D.M.;

- adresa SC P. SRL Piteşti nr. 218 din 05 octombrie 2005 din care rezultă că marfa livrată de SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi nu a fost însoţită de certificat de calitate a mărfii;

- declaraţia martorului M.D.A., administrator la SC P. SRL Piteşti - audiat în ambele faze procesuale - acesta arată că în luna octombrie 2005 a fost contactat de către inculpatul D.M. care i-a propus să cumpere tifon şi feşe sanitare, el acceptând. Între SC P. SRL Piteşti şi cele două societăţi din Iaşi, respectiv SC D. Gy & M SRL şi SC M.C. SRL s-a derulat o relaţie comercială exclusiv cu D.M. Martorul mai arată că nu l-a cunoscut de inculpatul D.C.S. şi nu a vorbit niciodată cu el deşi a primit facturi însoţitoare ale mărfii de la SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţia martorei M.R., audiată în ambele faze procesuale, aceasta arată că în calitate de mătuşă a numitului M.D.A. a fost rugată de acesta să supravegheze livrarea din Iaşi a unei cantităţi de tifon, ea contactându-l pe numitul D.M., cu acesta sau cu reprezentanţii lui, ea asistând la încărcarea de la un depozit din localitatea Ţibăneşti şi după câteva zile de la un depozit din zona Canta a mai multor baloţi de tifon, care au ajuns la Piteşti;

- declaraţia martorului M.A., fost administrator al SC T.D. SRL, - audiat în ambele faze procesuale, acesta arată că a cesionat SC T.D. SRL Iaşi unei persoane, prin intermediul unui anunţ dat în ziar (M.I.) cesionarea făcându-se cu titlu gratuit, întrucât el dorea să scape de această firmă deoarece nu mai avea activitate. El mai arată că îl cunoaşte de mai multă vreme pe inculpatul D.C.S. care cunoştea în detaliu atât obiectul de activitate al SC T.D. SRL Iaşi (compensări financiare ce implicau rulaje foarte mari de bani), cât şi faptul că el intenţiona să cesioneze societatea;

- procesele-verbale de confruntare între inculpaţii D.C.S. şi B.I.N., între inculpaţii Z.C.C. şi C.D. şi între martorul R.G. şi inculpatul C.D.;

- procesul-verbal de verificare a bazei de date a Autorităţii Naţionale Vamale întocmit de organele de cercetare penală din care rezultă că în perioada anilor 2003 - 2005 nu au fost înregistrate importuri în România de tifon şi feşe sanitare din Rusia

- proces-verbal analiză documente întocmit de organele de cercetare penală din cadrul BCCO Iaşi;

- declaraţia inculpatului B.I.N.;

- declaraţia inculpatului D.C.S.;

- declaraţia inculpatului D.M.;

- declaraţia inculpatului A.R.;

- declaraţia învinuitului D.O.N.;

- declaraţia inculpatului C.D.;

- declaraţia numitei O.A.M.;

- declaraţia inculpatului B.V.;

- declaraţia inculpatului D.L.;

- declaraţia inculpatului Z.C.C.;

Poziţia procesuală a inculpaţilor.

Din situaţia de fapt mai sus prezentată, a rezultat că inculpatul B.I.E. l-a instigat pe inculpatul Z.C.C. pentru a induce în eroare reprezentanţii părţii vătămate, după care l-a instigat şi pe inculpatul D.O.N. de a completa în fals respectivele documente justificative, activităţi infracţionale care au fost recunoscute integral de către acest inculpat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z.C.C., din situaţia de fapt prezentată, a rezultat că el este cel care, în numele SC T.D. SRL Iaşi, în calitate de director comercial a indus în eroare părţile vătămate „C.D.” SRL şi SC S. SRL Bucureşti, cu care a încheiat un contrat de furnizare produse, iar după livrare, a plătit cu file CEC cu scadenţă la 60 de zile, deşi cunoştea că, atât la emiterea cecurilor, cât şi la scadenţă, societăţile nu avea şi nu va avea disponibil, activitate infracţională pe care acesta nu a recunoscut-o.

Astfel, deşi acesta a confirmat că a negociat cu reprezentanţii părţilor vătămate, pe care i-a asigurat că marfa va fi plătită, că a semnat contractul de furnizare produse, că a înmânat filele CEC, a negat faptul că a avut intenţia de a înşela părţile vătămate, declarând că a avut încredere în inculpatul B.I.E., că vor fi onorate cecurile.

Dar, această apărare a inculpatului Z.C.C. a fost neîntemeiată, fiind contrazisă de următoarele împrejurări de fapt:

Deşi inculpatul M.I. era administratorul societăţii, el a fost angajat efectiv de inculpatul B.I.E., dându-şi seama de la început că primul inculpat era pus doar formal, ca şi administrator;

Societatea SC T.D. SRL Iaşi nu ţinea vreo contabilitate şi nu avea un sediu efectiv, iar potrivit declaraţiilor sale, se întâlnea cu inculpatul B.I.E. şi ceilalţi membri ai grupării în diverse restaurante din Iaşi sau acasă la martorul B.D., unde el stătea cu chirie;

Inculpatul este absolvent de studii superioare, fiind licenţiat în marketing, şi astfel, cunoştea faptul că orice societate trebuia să aibă un sediu efectiv, să-şi ţină contabilitatea, să aibă un cont bancar şi, în cazul emiterii unui cec, trebuie să existe provizia necesară;

Mai mult, fiind director comercial, trebuia să ştie care este rulajul la zi al societăţii şi limitele în care poate să implice societatea în tranzacţiile comerciale;

Inculpatul Z.C.C. a fost implicat anterior în cadrul societăţii „M.C.” şi cunoştea că şi în cadrul acestei societăţi administratorul era pus fictiv de membrii grupării infracţionale, iar cecurile emise în cadrul celor două tranzacţii comerciale nu au fost onorate, după care a acţionat şi în cadrul societăţii „E.”, unde a participat la activitatea de înşelare a unui număr de 5 societăţi comerciale.

Inculpatul Z.C.C. nu a recunoscut nici faptul că a plăsmuit un proces-verbal la data de 22 octombrie 2005, prin care se atesta nereal predarea mărfurilor recepţionate de SC T.D. SRL Iaşi, de la SC S. SRL Bucureşti în zilele de 14, 15, 21 şi 22 octombrie 2005 către administratorul M.I., în scopul producerii de consecinţe juridice, acesta declarând în faţa instanţei că, de fapt, a fost reală predarea acestor mărfuri, scopul acestui proces-verbal fiind de se descărca de gestiunea primită ca urmare a executării contractului de furnizare produse.

Dar, aşa cum s-a arătat mai sus, nu a fost posibilă o predare către administratorul M.I., întrucât acesta nu era decât fictiv administrator, marfa a fost depozitată în depozite ce erau controlate de inculpaţii D.M., D.C.S. şi B.I.E., iar, la data încheierii procesului-verbal, o mare parte din marfă era şi vândută către SC P. SRL Piteşti, toate acestea demonstrând faptul că prin plăsmuirea acestui proces-verbal acest inculpat a dorit să-şi preconstituie probe în dovedirea nevinovăţiei sale.

Inculpaţii D.C. şi D.M. nu au recunoscut faptul că l-ar fi instigat, prin intermediul inculpatului B.I.N., pe inculpatul Z.C.C. pentru a induce în eroare partea vătămată SC „S.” SRL Bucureşti, inducere în eroare la care a ajutat în mod direct şi cel de al doilea inculpat.

Astfel, inculpatul D.C., audiat în faza de urmărire penală, a precizat că nu cunoaşte nimic despre această tranzacţie, el cumpărând în acea perioadă, împreună cu inculpatul D.M., de la un cetăţean pe nume „C.” tifon şi feşe, în numele societăţii „M.C.” SRL, ce au fost revândute la o firmă din Ploieşti.

Inculpatul D.M. a precizat că inculpatul Z.C.C. l-a întrebat dacă cunoaşte un furnizor de produse medicale, iar el şi inculpatul C.D. au intermediat întâlnirea cu martorul R.G., în mod dezinteresat, deşi nu-l cunoştea pe inculpatul Z.C.C. şi nici activitatea societăţii „T.D.” SRL. Cu toate acestea, inculpatul D.M. a recunoscut că-l cunoştea pe inculpatul D.C.S., acesta din urmă fiind cunoscut ca fiind prietenul şi şoferul inculpatului A.R., iar inculpatul D.C.S. a fost cel care, fiind prieten cu M.A. (acesta era contabil de 7 ani la firmele inculpatului), a intermediat cesionarea părţilor sociale ale societăţii pe care o deţinea prietenul său, în speţă SC T.D. SRL, către M.I., persoană manipulată de membrii grupării infracţionale.

Mai mult, chiar potrivit declaraţiilor inculpatului D.M., întrucât avea o întreprindere individuală care producea tifon cunoştea firmele care efectuează tranzacţii în domeniu, în special cele din Iaşi, şi astfel, cunoştea şi faptul că SC T.D. SRL nu a avut relaţii comerciale în acest domeniu, iar numitul Z.C.C. nu ar putea să caute cumpărători pentru marfa achiziţionată.

Ambii inculpaţi nu au recunoscut nici activităţile de spălare a produsului infracţiunii, prin intermediul societăţilor SC M.C. SRL Iaşi şi cele două societăţi fantomă, SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL, dar apărările acestora au fost înlăturate mai sus, în cadrul prezentării situaţiei de fapt, drept pentru care se vor prezenta, doar succint, argumentele care demonstrează netemeinicia apărărilor acestor doi inculpaţi:

A existat o corelaţie atât cantitativă cât şi calitativă între produsele ce au fost achiziţionate de la SC S. SRL Bucureşti de către SC T.D. SRL Iaşi şi cele pe care SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi le-au livrat la SC P. SRL Piteşti (mai puţin 9.000 ml de tifon);

Preţul de livrare către SC P. SRL Piteşti este cu mult mai mic decât cel de achiziţie de la partea vătămată, şi a fost încasat în aceeaşi zi cu momentul livrării, fapt ce atestă că nu profitul unei relaţii comerciale corecte era avizat, ci asigurarea revânzării mărfurilor rapid, până la intrarea în incapacitate de plată şi încetarea activităţilor comerciale ale societăţii de care s-au folosit pentru a induce în eroare partea vătămată;

Facturile şi chitanţele au fost întocmite, în numele SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL, de către inculpatul D.O., membru al grupării infracţionale, respectiv administratorul fictiv al „SC M.C.” SRL, iar aceste documente erau false, seriile şi numerele de pe acestea nefiind în evidenţele Ministerului de Finanţe;

Presupusele tranzacţii dintre SC „B.P.” SRL Iaşi, SC „C.M.” SRL Iaşi şi SC „D. Gy & M SRL” Iaşi, conform facturilor privind "livrările" de tifon şi feşe sanitare către societatea inculpatului D.M. s-au derulat în perioada 01 septembrie 2005 - 12 noiembrie 2005 în vreme ce livrările de la SC D. Gy & M SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti s-au desfăşurat în perioada 14 octombrie - 27 octombrie 2005, fiind, astfel evident că SC D. Gy & M SRL Iaşi nu putea livra SC P. SRL Piteşti o marfă pe care a primit-o ulterior;

Ambii inculpaţi au făcut referire la o persoană pe nume „C.” ca fiind reprezentantul societăţilor SC „B.P.” SRL Iaşi şi SC „C.M." SRL Iaşi, de origine moldovenească, precizând că l-au cunoscut întâmplător pe stradă, şi că tot în locuri publice a avut loc remiterea sumelor de bani şi primirea documentelor justificative, susţineri total neverosimile având în vedere că tranzacţiile s-ar fi ridicat la suma de 1 milion de RON;

Deşi au susţinut că marfa cumpărată de către ei era de origine rusească, Autoritatea Naţională Vamală nu a confirmat vreun import în perioada 2003 - 2005 de tifon şi feşe sanitare din Rusia.

- livrările de marfă către SC „P.” SRL Piteşti s-au făcut fără a fi însoţite de certificate de calitate, de scrisoare de distribuţie (în care producătorul autoriza pe importator să distribuie marfa), certificate de origine, tocmai pentru a face imposibilă identificarea ulterioară a acestui tip de marfă.

S-a precizat că în cauză s-au făcut cercetări pentru a se verifica dacă marfa livrată de către SC „P.” SRL Piteşti la unităţi sanitare din Iaşi, respectiv SC I. SA Iaşi, Spitalul Clinic "Sf. Treime" Iaşi, Spitalul Clinic Dr. C.I. Parhon Iaşi, Spitalul Clinic Obstretică şi Ginecologie, ar fi cea care a fost achiziţionată de la SC D. Gy & M SRL Iaşi ori SC M.C. SRL Iaşi, ridicându-se şi mostre pentru expertizare şi comparare cu cele puse la dispoziţie (tifon şi feşe sanitare) de SC S. SRL Bucureşti, dar atât cercetările cât şi expertiza efectuată în cauză, nu au reuşit să ajungă la o concluzie concludentă întrucât doar declaraţiile reprezentanţilor unităţilor medicale confirmau că mostrele de material, puse la dispoziţie, ar fi fost cumpărate de la SC P. SRL Piteşti, neexistând nici un criteriu real şi obiectiv în vederea stabilirii cu exactitate a provenienţei acestor mostre;

Şi în cazul în care se putea dovedi că marfa ridicată de la unităţile din Iaşi a fost livrată de către SC „P.” SRL Piteşti, nu se putea verifica dacă aceste mostre au făcut într-adevăr parte din loturile de marfă livrate acestei din urmă societăţi de către SC D. Gy & M SRL şi de către SC M.C. SRL.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.D. acesta nu a recunoscut faptul că, în complicitate cu inculpatul D.M., a contribuit la persuadarea reprezentantului legal ai părţii vătămate, în scopul de a-l ajuta pe inculpatul Z.C.C., ce fusese instigat de inculpatul B.I.E., să inducă în eroare şi să prejudicieze partea vătămată SC „S.” SRL Bucureşti.

În apărare, acesta a invocat faptul că, în mod dezinteresat, la o întrebare a inculpatului D.M. dacă cunoaşte vreo societate care să comercializeze o cantitate mare de tifon, s-a interesat la reprezentantul zonal al SC S. SRL Bucureşti, respectiv R.G., şi apoi a intermediat o întâlnire dintre acesta din urmă şi inculpaţii D.M. şi Z.C.C.Cum, el nu a participat la negocierea preţului, la stabilea cantităţilor, condiţiilor de livrare ori modalitate de plată nu se poate reţine că avut vreo contribuţie în prejudicierea părţii vătămate.

Dar, aceste susţineri au fost vădit neîntemeiate, fiind infirmate de următoarele împrejurări de fapt: inculpatul C.D. a cunoscut faptul că inculpatul D.M. are o fabrică la Ţibăneşti care producea în cantităţi mici feşe şi tifon, şi, astfel, acest inculpat a avut cunoştinţă şi de ceilalţi producători ori distribuitori de materiale sanitare (chiar inculpatul C.D. a declarat că s-a întâlnit cu inculpatul D.M. la diverse licitaţii);

Inculpatul a avut posibilitatea de a-i reaminti inculpatului D.M. despre producătorul SC S. SRL Bucureşti, dar întrucât a ales să-l caute personal pe reprezentantul acestei societăţi, rezultă că a dorit să se folosească de relaţia bună pe care o avea cu R.G., pentru a ajuta gruparea infracţională;

Potrivit inculpatului C.D. acesta nu a cunoscut activităţile comerciale ale SC T.D. SRL şi nici pe administratorul acestei societăţi, ori pe directorul comercial Z.C.C., şi astfel, nu avea vreun motiv să intervină personal pentru a intermedia întâlnirea cu R.G. (nu trebuie ignorat faptul că acesta era director economic la un spital);

Potrivit declaraţiilor martorului R.G. a rezultat că inculpatul C.D., în mod expres, a precizat că societatea „T.D.” SRL este o firmă serioasă, cu bonitate fiscală şi să stea liniştit că se va plăti marfa, asigurări pe care inculpatul C.D. le-a făcut tocmai pentru a câştiga încrederea acestui martor, ştiind că societatea în cauză, fără vreun istoric în domeniul medical, nu ar putea să convingă vreun partener să livreze marfă, de o astfel de valoare, cu plata la 60 de zile;

Inculpatul C.D., împreună cu inculpatul D.M., au mai avut întâlniri cu martorul R.G. pe parcursul derulării contractului, şi cel mai important, deşi încă nu era efectuată plata primelor livrări, au insistat să se mai efectueze o livrare către T.D. SRL, deşi cei doi inculpaţi nu aveau nici o calitate oficială în această societate, aspect care demonstrează, încă o dată, că aceşti inculpaţi cunoşteau scopul real pentru care fost preluată această societate de către gruparea infracţională;

Cum, reprezentanţii părţii vătămate SC S. SRL Bucureşti, şi în special directorul executiv P.C. au declarat că, fără recomandarea inculpatului C.D., director al unui spital, cu care anterior au avut multe tranzacţii comerciale, ei nu încheiau contractul cu T.D. SRL, rezultă că, prin ajutorul dat de către acest inculpat, constând în câştigarea încrederii reprezentanţilor părţii vătămate, s-a reuşit inducerea în eroare de către inculpatul Z.C.C. şi în final la prejudicierea acestei societăţi.

Inculpaţii A.C. şi B.E., în faza de urmărire penală au recunoscut implicarea lor în activitatea de inducere în eroare şi prejudicierea părţii vătămate SC „E.S.S.” SRL Ipoteşti, primul în calitate de autor (în calitate de delegat a semnat contractul de vânzare-cumpărare, a ridicat marfa şi a lăsat ca plată o filă CEC), iar cel de al doilea în calitate de complice, ajutând pe primul prin predarea certificatului de înregistrare a societăţi şi fila CEC semnată şi ştampilată, înscrisuri pe care le avea de la inculpatul B.I.E., la instigarea căruia ambii inculpaţi au acţionat, dar şi prin asigurarea ulterioară a comercializării acestor produse.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.I., tribunalul a constatat că acesta s-a sustras de la urmărirea penală şi de la cercetarea judecătorească, fiind trimis de gruparea infracţională în Spania la sfârşitul lunii octombrie 2005, dar activităţile infracţionale ale acestuia intră în sfera complicităţii, respectiv a ajutat pe ceilalţi membri ai grupării infracţionale la înşelarea părţilor vătămate, prin semnarea cecurilor şi a celorlalte documente justificative, ce au fost folosite, ulterior, de ceilalţi inculpaţi pentru a induce în eroare societăţile comerciale.

E) SC „M.C.” SRL Iaşi

Membrii grupării infracţionale cunoscând faptul că primul cec, emis în numele SC T.D. SRL, era scadent la data de 08 noiembrie 2005, dată la care această societate intra în interdicţie bancară, au luat hotărârea de a prelua o nouă societate pentru a continua planul infracţional constând în identificarea şi înşelarea mai multor societăţi comerciale, de la care să ridice mărfuri pe care să le plătească cu file CEC fără acoperire bancară.

Astfel, mai întâi a fost racolat inculpatul D.L., persoană fără adăpost, de către inculpatul B.I.N., care l-a cunoscut prin intermediul inculpatului B.M., zis Coco (persoană care l-a racolat iniţial şi pe numitul C. (fost D.) O.N., ce a fost pus de către membrii grupării infracţionale, la data de 02 septembrie 2005, administrator la SC „M.C.” SRL).

Apoi, a fost identificată o societate comercială, respectiv SC „M.C.” SRL Iaşi, societate care a fost înfiinţată la data de 05 aprilie 2005, conform datelor existente la Oficiul registrul comerţului Iaşi de către inculpatul D.C.S. (asociat şi unic administrator), având ca obiect principal intermedieri în comerţul cu produse diverse, societate pe care acest inculpat dorea să o vândă, având în vedere că a „folosit-o” pentru a spăla produsul infracţiunii obţinut din tranzacţia cu S.C.” S.” SRL.

Drept urmare, această societate a fost cesionată către D.L. la data de 07 noiembrie 2005, ce a devenit şi administrator unic, la această dată sediul firmei fiind stabilit în Iaşi.

Inculpatul D.L. a fost determinat de către inculpatul B.I.N. să semneze în alb mai multe file CEC şi documente justificativ contabile (facturi şi chitanţe) care au fost folosite pentru ridicarea de mărfuri de la persoanele vătămate. Deşi cunoştea caracterul infracţional al acestor activităţi, inculpatul D.L. a acceptat să semneze şi uneori să completeze acele înscrisuri în schimbul unor sume de bani modice (câte 20 RON zilnic, iar alteori 100 RON sau 200 RON). Întrucât nu avea o reşedinţă sau domiciliu stabile, inculpatul D.L. a fost lăsat de către inculpatul B.I.N. să doarmă în sediul SC M.C. SRL Iaşi, în condiţii improprii, dar considerate suficiente de către el.

În continuare, pentru materializarea planului infracţional, inculpatul B.I.N. a determinat şi alte persoane să „lucreze" fără forme legale pentru SC M.C. SRL Iaşi, în calitate de delegaţi sau reprezentanţi, majoritatea dintre acestea fiind folosite şi în cadrul celorlalte 5 societăţi comerciale controlate de gruparea infracţională, aşa cum s-a arătat în situaţia de fapt mai sus prezentată. Aceste persoane sunt inculpaţii H.C.L., P.G., A.C., B.V., B.E. şi H.C.F.

Întrucât aveau nevoie şi de o societate care să achiziţioneze mărfurile într-un timp scurt, inculpaţii A.R., D.C.S. şi B.I.N., prin intermediul acestuia din urmă, l-au contactat pe martorul T.M.C., administrator de facto al SC M. SRL Iaşi şi SC I.C. SRL Iaşi, cu sediul social şi depozite în str. A.V., martor pe care aceştia îl cunoşteau, având în vedere că le-a închiriat un depozit şi un birou pentru prima societate preluată de gruparea infracţională, respectiv pentru SC A. SRL Iaşi, în luna iunie 2005.

Martorul T.M.C. a acceptat să preia, cu un preţ mult sub valoarea reală, mărfurile rezultate din înşelarea societăţilor comerciale părţi vătămate. SC M. SRL Iaşi şi SC I.C. SRL Iaşi sunt administrate de către numiţii T.M., tatăl martorului, şi de către numita T.O., toate afacerile fiind însă coordonate de către martorul T.M.C. Acesta fusese condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni economice şi nu putea avea calitatea de administrator de drept al unei societăţi comerciale.

Pentru a crea o aparenţă de legalitate şi a ascunde diferenţa de bani dintre valoarea facturată a bunurilor preluate de la SC M.C. SRL Iaşi şi cea de achiziţie în fapt (semnificativ redusă) martorul T.M.C. le solicita administratorilor reali ai societăţilor controlate de către el să plătească prin ordin de plată sumele de bani consemnate în facturi, în contul SC M.C. SRL Iaşi (care erau identice cu cele achiziţionate de către această societate comercială de la furnizorii prejudiciaţi), diferenţa de bani, dintre valoare facturată şi de achiziţie în fapt, fiindu-i restituită în numerar de către inculpatul B.I.N., ce îi solicita inculpatului D.L. să scoată integral sumele aflate în conturile societăţii SC M.C. SRL Iaşi, de la BRD, Sucursala Păcurari.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată în numele SC „M.C.” SRL Iaşi:

1) Partea vătămată SC L. SA Paşcani

În toamna anului 2005, inculpatul C.D. s-a întâlnit cu numitul J.M., director general la partea vătămată SC L. SRL Iaşi, pe care-l cunoştea ca urmare a unor livrări către spitalele la care a fost director, acesta din urmă înmânându-i o ofertă cu produse ale societăţii pe care o reprezenta, inculpatul spunându-i că se va interesa de potenţial clienţi.

La începutul lunii noiembrie 2005 inculpatul C.D. a mers împreună cu inculpatul D.M. la sediul SC M.C. SRL Iaşi, unde a înmânat oferta, ce o avea de la martorul J.M., inculpatului B.I.E., cei trei luând hotărârea de a înşela această societate de la care să ridice mărfuri pe care să le plătească cu file CEC fără acoperire bancară.

Astfel fiind, inculpatul C.D. l-a contactat pe martorul J.M., căruia i-a spus că are cunoştinţă despre existenţa unei societăţi comerciale "serioase" (SC M.C. SRL Iaşi) care este interesată să achiziţioneze bunuri, produse şi comercializate de către SC L. SA Paşcani, respectiv conserve de legume şi fructe.

Întrucât avea pe stoc o importantă cantitate de asemenea produse, J.M. a fost condus de către inculpatul C.D. la sediul SC M.C. SRL Iaşi, unde l-a cunoscut pe inculpatul B.I.N. care s-a prezentat ca fiind director comercial al acestei societăţi. Având în vedere convingerea formată de către inculpatul C.D., potrivit căreia SC M.C. SRL Iaşi prezintă o bonitate deosebită şi deţine rezerve financiare importante, J.M. a acceptat să livreze către această societate marfă în valoare totală de 96.428,29 Ron, după ce a verificat dacă această societate este sau nu în interdicţie de plată.

În prealabil, inculpatul B.I.N. a întocmit în numele SC M.C. SRL Iaşi o notă de comandă nr. 9/l8 noiembrie 2005 pe care a aplicat ştampila societăţii, nota fiind semnată de administratorul societăţii, inculpatul D.L. Această comandă fusese făcută pe baza ofertei, ce conţinea menţiuni referitoare la mărfurile şi cantităţile ce puteau fi livrate de către SC L. SA Paşcani, remisă inculpatului C.D. de către J.M. la prima întâlnire. Conform înţelegerii dintre părţi marfa urma a fi achitată prin fila CEC în termen de 60 zile de la data livrării.

Marfa a fost adusă, la sediul din şos. B, Iaşi, în 4 tranşe după cum urmează: la data de 15 decembrie 2005 a fost livrată de către reprezentanţii SC L. SA Paşcani, conform facturii fiscale, marfă în valoare de 18.087,40 RON pentru care a fost remisă fila CEC având menţionată drept dată a plăţii 14 februarie 2006; la data de 21 decembrie 2005 a fost livrată conform facturii fiscale, marfă în valoare de 29.748,36 RON pentru care a fost remisă fila CEC având menţionată drept dată a plaţii 18 februarie 06; la data de 18 ianuarie 2006 a fost livrată conform facturii fiscale, marfă în valoare de 44.454,90 RON pentru care a fost remisă fila CEC având menţionată drept dată a plăţii 16 martie 06; la data de 07 februarie 2006 a fost livrată, conform facturii fiscale, marfă în valoare de 4.137,63 RON pentru care a fost remisă fila CEC având menţionată drept data a plăţii 09 martie 06.

În ceea ce priveşte transportul din data de 18 ianuarie 2006, acesta a fost efectuat de către inculpatul H.C.L., cu un camion închiriat de către inculpatul B.I.N., primul recomandându-se ca fiind reprezentant al SC M.C. SRL, însă sub un nume fals, respectiv C.C., în numele acestei persoane fictive semnând şi factura fiscală nr. din 18 ianuarie 2006. Inculpatul H.C.L. a prezentat, de altfel, o legitimaţie având fotografia sa, pe care era menţionat numele C.C., reprezentant al SC M.C. SRL Iaşi. Respectiva legitimaţie a fost ulterior pierdută sau chiar distrusă de către inculpatul H.C.L., astfel încât ea nu a mai putut fi găsită de către organele de urmărire penală.

Pentru a capta încrederea directorului comercial al SC L. SA Paşcani, J.M., şi respectiv a asociatului părţii vătămate, numitul A.I., inculpatul B.I.N., în complicitate cu inculpatul D.S.C., a remis prin fax celui din urmă (A.I.) un rulaj de cont al SC M.C. SRL Iaşi din care rezultă faptul că în perioada 07 februarie 2006 - 08 februarie 2006 societatea avea un rulaj monetar semnificativ, respectiv un sold de 174.800 RON. Acest fapt a creat aparenţa că SC M.C. SRL prezintă bonitate financiară, însă banii fuseseră scoşi din bancă imediat, la data de 13 februarie 2006, în numerar. În acelaşi scop inculpatul B.I.N. a mai trimis către SC L. SA Paşcani o balanţă sintetică din care rezultă faptul că firma derulează tranzacţii financiare ample. Această balanţă este semnată de către D.L. şi ştampilată cu ştampila originală ce se află în posesia inculpatului B.I.N.

Reprezentaţii părţii vătămate SC L. SA Paşcani, depunând spre decontare fila CEC seria BB 303 nr. 01061629 la data de 14 februarie 2006 au constatat că SC M.C. SRL Iaşi nu are disponibil bănesc în cont, instrumentul de plată fiind refuzat la plată sub motiv "lipsă totală de disponibil".

Din acest moment SC M.C. SRL a intrat în Centrala Incidentelor de Plăţi a BNR, iar în momentul depunerii spre decontare de către reprezentaţii părţii vătămate a filei CEC seria BB 303 nr. 01061631 la data de 18 februarie 2006 aceasta a fost refuzată pe motivul lipsă totală de disponibil, trăgător interdicţie bancară, CEC anulat". Realizând că au fost înşelaţi, reprezentanţii părţii vătămate au formulat plângere penală predând organelor de cercetare penală şi celelalte 2 file CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi.

Cea mai mare parte a mărfii, ridicată în tranşe, de la partea vătămată a fost livrată către SC M. SRL Iaşi (controlată de către martorul T.M.C.), la acelaşi preţ cu cel de achiziţie. Conform înţelegerii ulterioare, SC M. SRL Iaşi a achitat prin ordin de plată întreaga sumă, conform facturii, aceasta fiind retrasă de către D.L., la solicitarea inculpatului B.I.N. şi a martorului T.M.C., după cum urmează: la data de 19.012006 SC „I.C.” SRL Iaşi plăteşte către SC „M.C.” SRL Iaşi suma de 8.000 RON, iar la aceeaşi dată SC „M.” SRL Iaşi achită către SC „M.C.” SRL Iaşi suma de 2.000 RON - inculpatul D.L., în aceeaşi dată, a retras din cont, în numerar, suma de 27.500 RON cu motivarea plăţi dividende plus produse agricole; la data de 20 ianuarie 2006 SC „M.” SRL Iaşi plăteşte către SC „M.C.” SRL Iaşi suma de 11.914,15 RON iar SC „I.C.” SRL Iaşi plăteşte suma de 11.900 RON respectiv suma de 15.000 RON, în vreme ce inculpatul D.L. retrage cu motivarea plăţi dividende plus produse agricole, în suma de 58.000 RON; la aceeaşi dată 20 ianuarie 2006, SC „I.C.” SRL Iaşi şi respectiv SC „M. „SRL Iaşi plătesc fiecare câte 18.000 RON către SC „M.C.” SRL Iaşi, întreaga sumă (36.000 RON) este retrasă de către D.L., în numerar, sub motivarea de produse agricole; la data de 23.012006 SC „I.C.” plăteşte către SC „M.C.” SRL Iaşi suma de 33.000 RON, în aceeaşi dată D.L. retrăgând suma de 33.400 RON; până la data de 07.022006 martorul T.M.C., prin intermediul SC „M.” SRL şi SC „I.C.” SRL Iaşi, a mai făcut încă 3 tranzacţii prin bancă sumele fiind retrase de către D.L. în numerar, în aceleaşi zile.

O altă parte a mărfii a fost livrată de către SC M.C. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi, controlată de către inculpatul D.M., preţurile reale fiind mult inferioare celor menţionate în facturi, iar inculpatul D.C.S. a luat personal fără documente justificative o parte din marfa pe care şi-a însuşit-o. O parte infimă din marfă a fost însuşită de către inculpatul H.C.L. şi alte persoane care au ajutat la încărcat/descărcat - B.E., Roşu Andrei, H.C.F., P.G., D.L.

Partea vătămată SC „L.” SA Paşcani s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 96.428,29 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC L. SA Paşcani;

- comenzile nr. 9 din 18 noiembrie 2005 şi nr. 10 din 10 ianuarie 2006, întocmite de către inculpatul B.I.N.;

- lista de produse înmânata de către J.M. inculpatului C.D. pe baza căreia au fost făcute comenzile;

- facturile fiscale emise de către partea vătămată;

- documentele de înregistrare fiscală ale SC M.C. SRL Iaşi, în xerocopie;

- balanţa sintetică pe luna decembrie 2005 a SC M.C. SRL Iaşi;

- rulajul de cont al SC M.C. SRL Iaşi în perioada 07 - 08 februarie 2006 folosit de către inculpatul B.I.N. pentru captarea încrederii reprezentanţilor părţii vătămate;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzurile bancare de decontare a acestora;

- extrasul de cont de la BRD - Filiala Iaşi, aparţinând SC M.C. SRL Iaşi;

- procesul-verbal de recunoaştere după fotografii a inculpaţilor B.I.N., D.L. şi învinuiţilor H.C.L. şi H.C.F. de către numitul A.I.;

- declaraţiile martorilor P.P. şi N.D., ambii audiaţi în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului B.E. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorei B.C., contabil la SC M. SRL Iaşi audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorei T.O., administrator al SC I.C. SRL Iaşi audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului D.M. audiat în ambele faze procesuale;

- cererea de înscriere a refuzului bancar nr. 343 din 23 februarie 2006 şi rulajele de cont ale SC M.C. SRL Iaşi, SC M. SRL Iaşi şi SC I.C. SRL Iaşi înaintate de către BRD Sucursala Iaşi;

- istoricul fiscal al SC M.C. SRL Iaşi;

- facturile fiscale şi chitanţele aferente emise de către SC M.C. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi cu privire la o parte din marfa ridicată de la SC L. SA Paşcani;

- Contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, şos. B, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- Contractul de închiriere a unui spaţiu comercial de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC I.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului P.G. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatului C.D., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatei H.C.F., audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului H.C.L. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului D.M.;

- procesele-verbale de confruntare dintre numiţii T.M.C. şi D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

Poziţia procesuală a inculpaţilor.

Inculpatul D.M., audiat în ambele faze procesuale, a negat faptul că, în complicitate cu inculpatul C.D., l-ar fi ajutat pe inculpatul B.I.E. să inducă în eroare partea vătămată SC L. SA Paşcani, însuşindu-şi parte din prejudiciul comis acesteia, precizând faptul că nu avea cunoştinţă de bonitatea financiară a societăţii SC M.C. SRL Iaşi, nu cunoştea cine este administratorul acestei societăţi, a cumpărat produse de la această societate întrucât martorul J.M., reprezentantul SC „L.” SA Paşcani, i-a precizat telefonic, că are ca distribuitor în Iaşi societatea SC M.C. SRL Iaşi.

Dar, activităţile infracţionale ale inculpatului D.M. au fost dovedite prin coroborarea şi a următoarelor împrejurări de fapt:

Inculpatul D.M. era prieten cu inculpatul D.C., inculpat care până la data de 07 noiembrie 2005 a fost administratorul SC M.C. SRL Iaşi, iar împreună au disimulat adevărata natură a o provenienţei ilicite a bunurilor provenite din activitatea de inducere în eroare a părţii vătămate SC „T.D.” SRL, intermediind chiar tranzacţiile dintre SC M.C. SRL Iaşi şi SC „P.” SRL Piteşti, chiar cu câteva săptămâni înainte, împrejurări care dovedesc în mod indubitabil faptul că acest inculpat cunoştea că SC M.C. SRL Iaşi era folosită de gruparea infracţională pentru a înşela diverse societăţi;

Inculpatul D.M. aflând de la inculpatul C.D. despre oportunitatea de afaceri cu SC „L.” SA Paşcani, nu a luat legătura în mod direct cu reprezentanţii acestei societăţi pentru cumpăra produse (martorul J.M., audiat în faza de cercetării judecătoreşti a infirmat faptul că ar fi discutat vreodată la telefon cu inculpatul D.M. ori că s-ar fi întâlnit), ci a ales să achiziţioneze formal aceste produse prin intermediul SC M.C. SRL Iaşi, cunoscând faptul că această societate nu va plăti marfa achiziţionată;

Pentru a se asigura de reuşita „tranzacţiei” dintre SC M.C. SRL Iaşi şi SC „L.” SA Paşcani, a apelat la serviciile inculpatului C.D. (la fel cum a procedat şi în cazul tranzacţiei cu tifon şi feşe mai sus descrise), pentru ca acesta din urmă să intermedieze întâlnirea dintre martorul J.M., reprezentantul SC „L.” SA Paşcani şi inculpatul B.I.E., dar şi pentru ca acelaşi inculpat să câştige încrederea martorului, pe care l-a asigurat de bonitatea financiară a societăţii şi de seriozitatea reprezentanţilor săi;

În ceea ce priveşte faptul că SC M.C. SRL Iaşi a emis facturi şi chitanţe către SC D. Gy & M SRL Iaşi cu privire la o parte din marfa ridicată de la SC L. SA Paşcani, trebuie precizat că sumele de vânzare a produselor era sub cele de achiziţie (cu aproximativ 40%), ceea ce denotă din nou faptul că membrii grupării infracţionale nu au intenţionat în nici un moment să plătească marfa cumpărată;

Şi inculpatul C.D. nu a recunoscut faptul că în complicitate cu inculpatul D.M., prin persuadarea martorului J.M., reprezentantul legal al SC „L.” SA Paşcani, l-a ajutat pe inculpatul B.I.E. să inducă în eroare şi să prejudicieze această din urmă societate, susţinând pe tot parcursul procesului penal că nu făcut decât să intermedieze discuţiile dintre reprezentanţii celor două societăţi, fiind rugat de martorul J.M. să facă cunoscut oferta firmei sale la potenţiali clienţi, dar şi aceste susţineri sunt infirmate de următoarele împrejurări de fapt dovedite în cauză:

Inculpatul C.D. cu câteva săptămâni înainte a avut a mai multe întâlniri şi convorbiri telefonice cu inculpatul D.M., cu ocazia intermedierii tranzacţiei dintre societăţile „T.D.” şi „S.” Bucureşti, fapt ce dovedeşte faptul că cei doi se cunoşteau forte bine şi colaborau, fiind infirmată ipoteza susţinută de ambii inculpaţi că s-au întâlnit întâmplător în faţă la Direcţia Finanţelor Publice;

Inculpatul C.D. a avut o întâlnire prealabilă cu inculpatul B.I.E. şi cu inculpatul D.M., ocazie cu care au discutat despre această oportunitate de „afaceri”, moment în care dacă dorea cu adevărat să dea referinţe despre SC M.C. SRL Iaşi, putea să afle că această societate este preluată de câteva zile de inculpatul D.L. de la inculpatul D.C., prieten cu inculpatul D.M., şi astfel nu putem vorbi de un istoric economic al acestei societăţi;

Inculpatul C.D. nu a adus la cunoştinţă martorului J.M., reprezentantul legal al SC „L.” SA Paşcani, doar că a găsit un potenţial cumpărător, ci a şi mers cu acest martor la sediul SC M.C. SRL Iaşi, încercând să-l convingă pe acest martor de seriozitatea reprezentantului B.I.E. şi de faptul că plata va fi onorată de acesta în termenul de 60 de zile stabilit, referinţe şi asigurări, care potrivit martorului J.M., au fost hotărâtoare pentru încheierea tranzacţiei, având în vedere că veneau de la o persoană care avea credibilitatea funcţiei publice pe care o deţinea în acel moment, respectiv de director economic la un spital;

Faptul că inculpatul C.D. a garantat pentru seriozitatea SC M.C. SRL Iaşi, rezultă şi din faptul că pe lista de produse ce a fost scrisă olograf de către inculpatul B.I.E. şi predată martorului J.M. a fost trecut şi numărul de telefon a inculpatul C.D., inculpat ce a fost sunat în momentul în care cecurile nu au fost încasate la scadenţă, pentru a fi întrebat despre acest lucru.

Inculpaţii B.I.N., H.C.F. şi H.C. au recunoscut implicarea lor în prejudicierea acestei părţi vătămate, respectiv inculpatul B.I.E. că, fiind ajutat de inculpaţii D.M. şi C.D., a indus în eroare pe reprezentantul părţii vătămate SC „L.” SA Paşcani de la care a ridicat marfă achitată cu file CEC fără acoperire, iar inculpaţii H.C.F. şi H.C.L. că au contribuit şi ei la această inducere în eroare, ultimul la instigarea inculpatului B.I.E., semnând şi de primire pe o factură fiscală sub un numele fictiv de „C.C.”.

2) Partea vătămată SC D. SRL Iaşi

Inculpatul D.M. a fost administrator şi asociat unic la SC D. SRL Iaşi, societate care, încă din anul 2005 a intrat în procedura de lichidare judiciară. Prin Încheierea numărul 227 din 21 aprilie 2005 Tribunalul Iaşi, prin judecătorul sindic a dispus numirea în calitate de lichidator judiciar al SC D. SRL Iaşi pe numitul A.V. Acesta a preluat întreaga contabilitate a firmei, precum şi activul şi pasivul acesteia. în momentul preluării societăţii de către lichidatorul judiciar aceasta deţinea în patrimoniu cantitatea de 470 kg bare titan care erau depozitate la reşedinţa numitului D.C.P. din comuna Miroslava, judeţul Iaşi din data de 29 septembrie 2003.

Pentru a încerca să sustragă de la procedura de executare silită marfa mai sus precizată, inculpatul D.M. i-a solicitat inculpatului B.I.N. să îl ajute să ia marfa respectivă din locul depozitat, totodată inducându-l în eroare pe lichidatorul judiciar. Conform planului pus la cale de cei doi inculpaţi, B.I.N. urma să "cumpere", în numele SC M.C. SRL Iaşi cantitatea de 470 kg bare titan de la SC D. SRL Iaşi, reprezentată prin lichidator judiciar şi să o plătească printr-o filă CEC fără acoperire bancară, profitul ce va fi realizat urmând a fi împărţit intre cei doi.

În ziua de 09 decembrie 2005, inculpaţii D.M. şi B.I.N. s-au prezentat la cabinetul lichidatorului judiciar A.V., din Iaşi, B-dul T. V. nr. 24, D.M. prezentându-l pe însoţitorul său ca fiind director al SC M.C. SRL Iaşi "o firmă solvabilă" ce este interesată să achiziţioneze barele de titan pe care să le plătească cu ajutorul unei file CEC. Datorită relaţiilor de încredere pe care lichidatorul judiciar credea că le are cu inculpatul D.M., acesta a acceptat să vândă SC M.C. SRL Iaşi barele de titan deţinute de către SC D. SRL Iaşi, stabilind că acestea vor fi achitate cu fila CEC la data de 14 februarie 2006. în baza aceloraşi relaţii de încredere, A.V. nu a efectuat nici un demers pentru verificarea bonităţii SC M.C. SRL Iaşi.

În aceeaşi zi, după purtarea acestei discuţii, inculpatul B.I.N. a revenit la cabinetul lichidatorului judiciar A.V. înmânându-i o comandă scrisă de mână prin care el, în calitate de director al SC M.C. SRL Iaşi şi D.I. (în realitate H.C.F.) doresc să achiziţioneze cele 470 kg bare titan la preţul de 194 RON/kg + TVA). Comanda era semnată de B.I.N. şi pentru D.L., administratorul societăţii, de către "D.I.", alias inculpata H.C.F.

În ziua de 20 decembrie 2005, la cabinetul lichidatorului judiciar A.V. s-au prezentat inculpaţii B.I.N. şi D.M., precum şi inculpata H.C.F., aceasta din urmă susţinând că se numeşte D.I., soţia administratorului. Între SC D. SRL Iaşi, reprezentată de lichidatorul judiciar şi SC M.C. SRL reprezentată de "D.I." a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din data de 20 decembrie 2005 prin care prima societate vindea celei de-a doua cantitatea de 470 kg bare titan, la preţul total de 108.504 RON ( TVA inclus), plata mărfii urmând a se face cu fila CEC seria BB 303 nr. 01061630, la termenul de 14 martie 2006. Conform contractului, marfa urma a fi ridicată pentru vânzător de către delegatul D.M. În faţa lichidatorului judiciar inculpata H.C.F. a completat fila CEC respectivă cu menţiunile privind suma şi data, celelalte menţiuni obligatorii, respectiv ştampila societăţii şi semnătura administratorului fiind deja aplicate. Ea a înmânat respectiva fila CEC lichidatorului judiciar primind de la acesta factura fiscală numărul din 20 februarie 2005, în valoare totală de 108.504 RON semnând de primire cu numele 'D.I.".

În materializarea planului infracţional, inculpatul D.M. l-a determinat pe A.V. să întocmească un înscris sub semnătură privată, ştampilată cu ştampila "Economist - expert A.V." prin care îi "dădea ordin" numitului D.C.P., custodele mărfii, să o elibereze numitei "D.I." (D.I. - Confuzia cu privire la numele respectivei îi aparţine probabil lichidatorului judiciar).

În ziua de 21 decembrie 2005, inculpaţii D.L. şi B.I.N. au ridicat, pe baza de proces-verbal de la numitul D.C.P. marfa lăsată în custodia sa de către SC D. SRL Iaşi transportând-o la sediul SC M.C. SRL Iaşi. În continuare, marfa a fost ridicată de către D.M. şi transportată într-o direcţie necunoscută. Conform declaraţiei inculpatului B.I.N., această tranzacţie era cunoscută şi de către inculpaţii A.R. şi D.C.S., iar aceştia, împreună cu D.M. se înţeleseseră să caute, fiecare separat, un potenţial cumpărător care să plătească cel puţin 35 Euro/kg, profitul obţinut urmând a se împărţit între ei. Datorită necolaborării făţişe cu organele de ancheta a acestor 3 inculpaţi, destinaţia finală a acestei mărfi şi eventualul preţ încasat nu au putut fi identificate.

La data de 20 februarie 2006, numitul A.V., în calitate de administrator judiciar al SC D. SRL Iaşi a depus spre decontare la sediul BRD - Sucursala Iaşi fila CEC primită de la SC M.C. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv "lipsă totală de disponibil bancar, trăgător aflat în interdicţie bancară". Deşi lichidatorul judiciar a încercat să identifice marfa şi a discutat cu inculpatul D.M. despre aceasta, inculpatul i-a ascuns realitatea lăsându-l să creadă că SC M.C. SRL şi reprezentanţii acesteia l-au înşelat, atât pe el, cât şi pe sine.

Partea vătămată SC D. SRL Iaşi prin lichidator judiciar s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 108.504 RON, la care s-a adăugat rata dobânzii de referinţă practicată de BNR.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC D. SRL Iaşi, numitul A.V.;

- Încheierea nr. 227 din 21 aprilie 2005 pronunţată în Dosarul numărul 87/2003 al Tribunalului Iaşi, pronunţată de către judecătorul sindic prin care A.V. era numit lichidator judiciar al SC D. SRL Iaşi;

- comanda olografă din data de 09 decembrie 2005 ce conţine menţiuni false cu privire la "soţia administratorului D.L., D.I." întocmită de către inculpatul B.I.N.;

- contractul de vânzare-cumpărare dintre SC D. SRL Iaşi, reprezentată de către A.V. şi SC M.C. SRL Iaşi, reprezentata de către D.I., soţia administratorului.

- factura fiscală din 20 decembrie 2006 emisă de către partea vătămată;

- fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 319 din 20 februarie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

- adresa olografă întocmită de A.V. către numitul D.C.P. şi notificarea oficială a acestuia;

- Decizia numărul 1 din 30 septembrie 2003 întocmită de către D.M. prin care stocul de titan lăsat în custodia numitului D.C.P. se inventaria împreună cu reprezentanţi ai DGFPJ Iaşi;

- procesul-verbal de lăsare în custodie a cantităţii de 470 kg bare titan intre SC D. SRL Iaşi şi D.C.P.;

- procesul-verbal de primire predare a cantităţii de 470 kg bare titan încheiat între D.L., administratorul SC M.C. SRL Iaşi şi SC D. SRL Iaşi prin D.C.P.;

- declaraţia martorului D.C.P. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F. de recunoaşterea comiterii faptelor, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.M.;

Poziţia procesuală a inculpaţilor.

Inculpaţii B.I.N., D.L. şi H.C.F., care au acţionat în calitate de director, administrator şi, respectiv în calitatea falsă de soţia patronului, inculpata H.C.F. folosind şi un nume fals de „D.I.”, soţia patronului”, inducând în eroare partea vătămată, societate de la care a ridicat mărfuri ce au fost plătite plătească cu file CEC fără acoperire bancară, au recunoscut integral aceste activităţi infracţionale, primul inculpat declarând că a fost instigat de către inculpatul D.M. pentru încheiere acestei tranzacţii.

Inculpatul D.M., în ambele faze procesuale, a negat faptul că a avut vreo înţelegere cu inculpatul B.I.E., pe care l-ar fi cunoscut cu ocazia acestei tranzacţii, el nefăcând decât să intermedieze o întâlnire dintre acesta şi lichidatorul A.V.

Dar, susţinerile inculpatului au fost vădit nesincere, având în vedere că SC M.C. SRL Iaşi a fost cesionată de către prietenul său, inculpatul D.C., îl cunoştea pe inculpatul B.I.N., cel puţin din luna octombrie când a intermediat şi ulterior a „spălat” produsul infracţiunii obţinut ca urmare a tranzacţiei cu tifon şi feşe dintre SC T.D. SRL şi SC S. SRL, precum şi faptul că martorul A.V. a declarat că inculpatul D.M. l-a recomandat pe inculpatul B.I.E. şi firma pe care o reprezenta pentru vânzarea respectivelor bare de titan, recomandare care a contat în semnarea contractului de vânzare-cumpărare şi acceptare ca plata să se facă cu filă CEC.

Partea vătămată SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov

În luna februarie 2006, cu ocazia desfăşurării unui târg de materiale de construcţie, C 2006, organizat la Palatul Culturii din Iaşi, inculpatul B.I.N. a luat legătura cu reprezentantul părţii vătămate SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, numitul M.R., agent comercial şi reprezentant vânzări, prezentându-se drept reprezentant al SC M.C. SRL Iaşi, manifestându-şi dorinţa de a achiziţiona marfă.

Conform înţelegerii dintre părţi, numitul M.R. a primit de la inculpatul B.I.N. comenzile de mărfuri cu nr. 48 din 06 februarie 2006 şi 60/09 februarie 2006, ştampilate şi semnate de către administratorul societarii, inculpatul D.L. În baza acestei comenzi s-au emis 2 facturi fiscale, respectiv factura fiscală din 07 februarie 2006 în valoare de 20.125,16 RON şi factura fiscală din 14 februarie 2006 în valoare de 8.565,65 RON purtând asupra lor cantităţi de membrană bituminoasă, adezivi şi bitum. Între SC M.C. SRL Iaşi şi SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov a fost întocmit contractul nr. 1 din 07 februarie 2006 pentru livrări periodice de mărfuri în care se stipulează plata acestora în maxim 20 de zile de la livrare prin instrumente de plată bancare (file CEC, ordin de plată).

La data de 08 februarie 2006 partea vătămată a livrat la punctul de lucru al SC M.C. SRL Iaşi din str. A.V., Iaşi marfă în valoare de 20.125,16 RON.

Marfa a fost preluată de către martorul P.G., cu care reprezentatul părţii vătămate se cunoştea dinainte, inculpatul D.L. înmânându-i numitului M.R. fila CEC seria BB 303 nr. 01061931, ce era completată în întregime, ştampilată de către sine. Inculpatul D.L. s-a prezentat ca fiind frate cu patronul firmei. Fila CEC avea drept dată a emiterii ziua de 02 martie 2006.

La data de 09 februarie 2006 s-a efectuat al doilea transport de marfă în valoare de 8.565,65 RON, reprezentatul părţii vătămate primind de la martorul P.G. fila CEC. Aceasta îi fusese lăsată martorului P.G. de către inculpatul B.I.N., fiind semnată şi ştampilată de inculpatul D.L. Această nouă fila CEC avea trecută drept dată a emiterii ziua de 06 martie 2006.

Factura de livrare a mărfii de la SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov a fost primită din partea SC M.C. SRL Iaşi de către inculpata H.C.F. ce se găsea în posesia ştampilei pătrate a societăţii şi care a semnat de primire.

După livrarea mărfurilor, reprezentantul părţii vătămate, M.R., a încercat în repetate rânduri să îl contacteze pe inculpatul B.I.N., atât telefonic, cât şi la punctele de lucru, însă nu a reuşit acest lucru, inculpatul eschivându-se.

Filele CEC au fost depuse de către reprezentanţii părţii vătămate spre decontare la BCR Sucursala Colentina, la data de 02 martie 2006 comunicându-se refuzul decontării acestora pe motivul "lipsei totale de disponibil, trăgător în interdicţie bancară, set de instrumente bancare retras din circulaţie".

Marfa preluată de la partea vătămată a fost vândută SC I.C. SRL Iaşi sub preţul de livrare (20.199,05 RON) la data de 10 februarie 2006, inculpatul T.M.C. plătind-o cu ordin de plată.

Partea vătămată SC P1 - RO G. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 28.690,81 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov;

- comenzile nr. 48 din 06 februarie 2006 şi nr. 60 din 09 februarie 2006, întocmite de către inculpatul B.I.N., semnate de către inculpatul D.L.;

- facturile fiscale emise de către partea vătămată;

- contractul pentru livrări periodice numărul 1 din 07 februarie 2006 între SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov şi SC M.C. SRL Iaşi, în numele celei de a doua societăţi semnând inculpatul D.L.;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzurile bancare de decontare a acestora;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 381 din 02 martie 2006 întocmita de către BRD - Sucursala Iaşi;

- istoricul fiscal al SC M.C. SRL Iaşi;

- facturile fiscale şi chitanţele aferente emise de către SC M.C. SRL Iaşi către SC I.C. SRL Iaşi cu privire la o parte din marfa ridicată de la SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, în valoare de 20.199,06 RON;

- extrasul de cont de la BRD - Filiala Iaşi, aparţinând SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului P.G. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F.;

- declaraţiile inculpatului H.C.L. audiat în ambele faze procesuale;

- procesele-verbale de confruntare dintre martorul T.M.C. şi inculpatul D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

4) Partea vătămată SC „P.I.” SRL Târgu Frumos

În luna februarie 2006, inculpatul B.I.E. a identificat, cu ajutorul inculpatului D.M., pe partea vătămată SC P.I. SRL Târgu Frumos pentru a lua de la această societate marfă, pe care să o plătească printr-o filă CEC fără acoperire bancară.

În data de 10 februarie 2006, inculpatul B.I.N. l-a contactat telefonic pe numitul P.I., administratorul SC P.I. SRL Târgu Frumos, recomandându-se ca fiind director al SC M.C. SRL Iaşi, societate interesată în achiziţia de mărfuri, plata acestora urmând a fi făcută prin fila CEC "scadentă " la 15 zile de la momentul livrării. Numitul P.I. a fost de acord, solicitându-i interlocutorului său să-i remită, prin fax, o copie a filei CEC cu care urma a se efectua plata şi o copie a certificatului de înmatriculare al societăţii.

După finalizarea acestei operaţiuni, inculpatul B.I.N. a întocmit în fals o legitimaţie pe numele "D.I.", pe care a remis-o inculpatei H.C.F. În aceeaşi zi, la sediul părţii vătămate s-a prezentat inculpata H.C.F., prezentându-se ca fiind „D.I., soţia patronului" D.L. (sens în care s-a legitimat cu legitimaţia falsă), înmânându-i administratorului părţii vătămate o filă CEC, completată, semnată şi ştampilată, în valoare de 17.877, 61 RON având menţionată ca dată a emiterii, 17 februarie 2006. Ea a încărcat, într-un camion închiriat, marfa de la partea vătămată de valoarea respectivă.

După 2 zile, administratorul SC P.I. SRL Târgu Frumos a fost din nou contactat telefonic de către inculpatul B.I.N., care i-a solicitat să livreze, pentru societatea pe care o reprezenta, o altă cantitate de marfă. Procedând în mod similar primei dăţi, inculpata H.C.F. Florin, folosind numele fictiv şi legitimaţia pe numele D.I., s-a prezentat la sediul părţii vătămate, de unde a ridicat marfa în valoare de 25.547,63 RON, pentru plata acesteia lăsând o altă filă CEC, care avea menţionată ca dată a emiterii 20.022007.

Marfa a fost preluată de către inculpatul B.I.N. care le-a solicitat inculpatului D.L. şi inculpatei H.C.F. să întocmească facturi către SC M. SRL Iaşi (controlată de către martorul T.M.C.), marfa ridicată de la partea vătămată ajungând în depozitele acesteia din urmă. Astfel, SC M. SRL Iaşi a achiziţionat conform facturilor ........ din 07 februarie 2006 şi ........ din 07 februarie 2006, mărfuri în valoare totală de 41.278,13 RON.

Martorul T.M.C. a dat dispoziţie administratorului SC M. SRL Iaşi să achite valoarea înscrisă în facturi, prin ordin de plată, în contul SC M.C. SRL Iaşi, în aceeaşi zi inculpatul D.L. scoţând suma de bani, în numerar, de la bancă, sumă pe care a înmânat-o martorului T.M.C., care a păstrat pentru sine cea mai mare parte a sa, dându-i inculpatului B.I.N. doar a treia parte din bani (conform înţelegerii prealabile), acesta din urma împărţind-o, conform declaraţiei sale, cu inculpaţii D.M., D.C.S. şi A.R.

Martorul T.M.C., prin aceste operaţiuni de plată către SC M.C. SRL Iaşi şi preluarea ulterioară a celei mai mari părţi din banii respectivi, a reuşit să disimuleze adevărata relaţie comercială dintre părţi, însuşindu-şi o parte semnificativă a sumelor avansate, fără a crea, aparent, vreun efect fiscal.

La data de 17 februarie 2006 administratorul SC „P.I.” SRL Târgu Frumos, numitul P.I., a depus spre decontare la sediul BRD Târgu Frumos prima filă CEC primită de la SC M.C. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv "lipsă totală de disponibil bancar".

În aceeaşi zi, reprezentantul legal al părţii vătămate a încercat să-l contacteze pe inculpatul B.I.N. (despre care, la telefon, înţelesese că se numeşte "B."), însă la sediul SC M.C. SRL Iaşi din şoseaua B nu a mai găsit pe nimeni. Dându-şi seama că a fost înşelat, el nu a mai predat cea de-a doua filă CEC la bancă, spre decontare, formulând plângere penală.

Partea vătămată SC „P.I.” SRL Târgu Frumos s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 43.877 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC P.I. SRL Târgu Frumos;

- comanda nr. 02 din 13 februarie 2006, întocmită de către inculpatul B.I.N. semnată de către inculpatul D.L.;

- copii după certificatul de înmatriculare al SC M.C. SRL Iaşi şi după C.I aparţinând inculpatului D.L., trimise prin fax părţii vătămate de către inculpatul B.I.N.;

- facturile fiscale emise de către partea vătămată;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a uneia dintre ele;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 313 din 17 februarie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

- istoricul fiscal al SC M.C. SRL Iaşi;

- facturile fiscale şi chitanţele aferente emise de către SC M.C. SRL Iaşi către SC M. SRL Iaşi cu privire la marfa ridicată de la SC P.I. SRL Târgu Frumos, în valoare de 41.278,13 RON;

- Contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, şos. B, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- contractul de închiriere a unui spaţiu comercial de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC I.C. SRL Iaşi;

- extrasul de cont de la BRD - Filiala Iaşi, aparţinând SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului M.G. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului U.D.I., şoferul autocamionului cu care a fost transportată marfa preluată de la partea vătămată;

- procesul-verbal de recunoaştere după fotografie a numitei H.C.F. de către M.G.;

- procesul-verbal de recunoaştere după fotografie a inculpatei H.C.F. şi a inculpatului B.I.N. de către P.I., administratorul părţii vătămate;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F. de recunoaşterea comiterii faptelor, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului H.C.L. audiat în ambele faze procesuale;

- procesele-verbale de confruntare dintre martorul T.M.C. şi inculpatul D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

S-a precizat faptul că la inducerea în eroare a acestei părţi vătămate au contribuit doar inculpaţii B.I.N. şi H.C.F., care au acţionat în calitate de director şi, respectiv în calitate de delegat, inculpata folosind nume şi calităţi false respectiv „D.I., soţia patronului”, activităţi infracţionale recunoscute de către ambii inculpaţi.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.M., tribunalul a constatat că din situaţia de fapt descrisă prin rechizitoriu nu a fost descrisă nici o activitatea infracţională a acestuia în legătură cu prejudicierea părţii vătămate, şi cum nici din cercetarea judecătorească nu a rezultat vreo astfel de activitate, nu s-a reţinut în sarcina acestuia vreo implicare în inducerea în eroare a acestei părţi vătămate.

5) Partea vătămată SC „P.” SA Bucureşti

Tot în cursul lunii februarie 2006, inculpatul B.I.E. a identificat, potrivit declaraţiei acestuia, cu ajutorul inculpatului D.M., pe partea vătămată SC P. SA Bucureşti în vederea luării de la această societate a unei cantităţi de marfă (anvelope auto) pe care să o plătească printr-o filă CEC fără acoperire bancară.

Astfel, inculpatul B.I.N. l-a contactat M.N., reprezentant vânzări pe zona Moldova al SC P. SA Bucureşti, recomandându-se ca fiind director al SC M.C. SRL Iaşi, societate interesată în achiziţia de mărfuri, plata acestora urmând a fi făcută prin filă CEC "scadentă " la 21 zile de la momentul livrării. Numitul M.N. a fost de acord, trimiţând o ofertă de vânzare mărfuri către SC M.C. SRL Iaşi, prin faxul precizat de către inculpat.

Conform înţelegerii telefonice dintre cele două persoane, marfa a fost ridicată printr-un delegat al cumpărătorului. La solicitarea inculpatului B.I.N., inculpata H.C.F. s-a deplasat în zona industriala a municipiului Iaşi contactându-l pe numitul C.M., conducător auto la SC C. SRL Iaşi, societate care se ocupa cu activitatea de transport de mărfuri, acesta lucrând pe autocamionul I. Inculpata H.C.F. s-a înţeles cu numitul C.M. să îi achite ulterior suma de 900 RON, reprezentând contravaloarea transportului, i-a înmânat o filă CEC, semnată şi ştampilată, din partea SC M.C. SRL Iaşi, precum şi o notă de comandă, spunându-i să se deplaseze la punctul de lucru al SC P. SRL Bucureşti din municipiul Brăila şi că acolo, pe şoseaua de centură a localităţii va fi aşteptat de un reprezentant al acestei societăţi.

Conform înţelegerii telefonice dintre B.I.N. şi M.N., la data de 15 februarie 2006, în locul indicat, numitul C.M. a fost aşteptat de către M.N. care a preluat documentele trimise de către primul dintre ei, prin intermediul inculpatei H.C.F., încărcând în autocamionul cu care venise martorul, marfa - anvelope auto - în valoare de 29.188,46 RON, eliberând şi factura fiscală numărul din 15 februarie 2006. Conform înţelegerii telefonice, reprezentanţii părţii vătămate au completat, cu valoarea înscrisă în factură, fila CEC primită prin curier, trecând ca dată a emiterii ziua de 07 martie 2006.

Marfa a fost adusă în Iaşi de către C.M., aceasta fiind preluată de către inculpatul B.I.N. care i-a plătit suma de 600 RON (contravaloarea transportului) urmând ca a doua zi să se întâlnească din nou pentru a-i achita diferenţa (300 RON) şi a primi factura şi chitanţa pentru serviciul prestat. Inculpatul B.I.N. s-a eschivat însă de la această din urmă plată, numitul C.M. nereuşind să îl găsească. După ce a preluat marfa, inculpatul B.I.N. şi-a însuşit-o, organele de urmărire penală nereuşind să identifice cumpărătorul acesteia şi suma plătită.

La data de 17 februarie 2006, întrucât, după predarea mărfii, nu au mai reuşit să-l contacteze pe inculpatul B.I.N., reprezentanţii SC P. SA Bucureşti au depus spre decontare la sediul BT, Sucursala Brăila fila CEC primită de la SC M.C. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv "lipsă totală de disponibil bancar, trăgător aflat în interdicţie bancară". M.N. s-a deplasat şi la sediul SC M.C. SRL Iaşi din şoseaua B însă nu a mai găsit pe nimeni, sediul fiind dezafectat. Dându-şi seama că a fost înşelat, el a formulat plângere penală.

Partea vătămată SC „P.” SA Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 29.188,46 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC P. SA Bucureşti, numitul M.N.;

- comanda nr. 61 din 09 februarie 2006, întocmită de către inculpatul B.I.N., semnată de către inculpatul D.L.;

- adresa olografă, trimisă prin fax de către B.I.N. către SC P. SA Bucureşti, în atenţia domnului M.N. prin care se prezentau datele de identificare şi contul bancar ale SC M.C. SRL, precum şi numele delegatului firmei (C.M.) şi nr. de înmatriculare al autocamionului cu care urma a fi ridicată marfa;

- factura fiscală din 15 februarie 2006 emisă de către partea vătămată;

- fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 328 din 22 februarie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

- Contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, sos. Bucium, nr. 18, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- declaraţia martorului C.M.;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F. de recunoaşterea comiterii faptelor, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului H.C.L. audiat în ambele faze procesuale;

- procesele-verbale de confruntare dintre martorul T.M.C. şi inculpatul D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

S-a precizat faptul că la inducerea în eroare a acestei părţi vătămate au contribuit doar inculpaţii B.I.N. şi H.C.F., care au acţionat în calitate de director şi, respectiv în calitate de delegat pentru găsirea unui transportator, activităţi infracţionale pe care ambii inculpaţi le-au recunoscut.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.M., tribunalul a constatat că din situaţia de fapt descrisă prin rechizitoriu nu a fost descrisă nici o activitatea infracţională a acestuia în legătură cu prejudicierea părţii vătămate şi cum nici din cercetarea judecătorească nu a rezultat vreo astfel de activitate, nu s-a reţinut în sarcina acestuia vreo implicare în inducerea în eroare a acestei părţi vătămate.

6) Partea vătămată SC „B.G.” SA Bucureşti

În luna decembrie 2006, inculpatul B.I.E. a identificat, potrivit declaraţiei acestuia, cu ajutorul inculpatului D.M., pe partea vătămată SC B.G. SA Bucureşti, cu punctul de lucru în Iaşi, Calea Chişinăului în vederea luării de la această societate a unei cantităţi de marfă (profile metalice) pe care să o plătească printr-o filă CEC fără acoperire bancară.

Inculpatul B.I.N. l-a contactat telefonic pe numitul O.M., şef serviciu vânzări al părţii vătămate pe zona Iaşi, spunându-i că este reprezentant al SC M.C. SRL Iaşi, societate interesată în achiziţionarea de mărfuri pe care urma să le plătească la 30 zile de la livrare prin fila CEC. Cele 2 persoane s-au întâlnit, inculpatul B.I.N. înmânându-i numitului O.M. o copie a certificatul de înmatriculare a SC M.C. SRL Iaşi, precum şi o balanţă contabilă pe care era trecut şi contul bancar, acest ultim înscris dovedind că societatea, în luna ianuarie 2006, avea un rulaj bancar considerabil, soldul fiind de aproape 200.000 RON. Numitul O.M. a trimis documentele respective şi comanda de achiziţionare a mărfii la sediul central al firmei, primind acceptul şefilor săi de livrare de marfă către SC M.C. SRL Iaşi în valoare de până la 50.000 RON.

Pe data de 06 februarie 2006, inculpatul B.I.N. l-a trimis pe inculpatul D.L. la sediul SC B.G. SA Bucureşti, Filiala Iaşi, acesta prezentându-se drept D.L. "fratele patronului". Conform înţelegerii iniţiale, O.M. a emis factura fiscală din 06 februarie 2006, în valoare de 39.404,23 RON, la rubrica semnătura de primire fiind trecut delegatul D.L. Acesta din urmă i-a înmânat numitului O.M. fila CEC completată integral, semnată şi ştampilată, datată 08 martie 2006. Marfa a fost încărcată într-un autocamion, pe care inculpata H.C.F. îl închiriase.

Marfa a fost preluată ulterior de către inculpatul B.I.N. care, în conformitate cu o înţelegere anterioară pe care o avusese cu martorul T.M.C., a dus-o la sediul SC M. SRL Iaşi. Inculpatul D.L. a facturat către SC M. SRL Iaşi toată marfa preluată de la partea vătămată SC B.G. SA Bucureşti, aceasta fiind plătită prin ordin de plată. La solicitarea martorului T.M.C. şi a inculpatului B.I.N., inculpatul D.L. a ridicat, în numerar, de la bancă, întreaga sumă achitată pe care a remis-o celor doi. El nu a putut scoate întreaga sumă întrucât pe data de 08 februarie 2006 SC G.L. SRL Iaşi, de la care SC M.C. SRL Iaşi achiziţionase marfa anterior, pe care a plătit-o cu filă CEC, introdusese acest instrument de plată în bancă fiind decontat automat cu suma de 17.057,39 RON.

Din suma rămasă, T.M.C. şi-a păstrat cea mai mare parte, respectiv circa 60%, restul fiind luat de inculpatul B.I.N.

La data de 07 februarie 2006, reprezentanţii SC B.G. SA Bucureşti au depus spre decontare la sediul BRD Sucursala Iaşi, fila CEC primită de la SC M.C. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv "lipsă totală de disponibil bancar, trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC anulat".

Partea vătămată SC B.G. SA Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 39.404,23 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC B.G. SA Bucureşti, numitul O.M.;

- comanda fără nr. din 18 ianuarie 2006, întocmită de către inculpatul B.I.N. semnată de către inculpatul D.L.;

- factura fiscală din 06 februarie 2006 emisă de către partea vătămată;

- fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 459 din 09 martie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

- contractul de închiriere nr. 52/03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC M.C. SRL Iaşi şi după balanţa sintetică pe luna decembrie 2005;

- facturile fiscale nr. ...... din 07 februarie 2006 şi ...... din 07 februarie 2006 emise de către SC M.C. SRL Iaşi prin D.L. către SC M. SRL Iaşi, prin care marfa ridicată de la partea vătămată a fost facturată celei de a doua societăţi la preţul de 41.288,13 RON;

- extrasul de cont al SC M.C. SRL din care rezultă că această societate a primit prin ordin de plată pe 07 februarie 2006 suma de 22.000 RON de la SC M. SRL Iaşi, iar pe data 08 februarie 2006 a primit suma de 20.000 RON de la SC I.C. SRL Iaşi (în total suma de 42.000 RON reprezentând contravaloarea facturilor eliberate doar către SC M. SRL Iaşi);

- declaraţia martorului C.M., gestionar la punctul de lucru Iaşi al părţii vătămate;

- declaraţiile martorei B.C., contabil la SC M. SRL Iaşi şi SC I.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului U.D.I. care a transportat marfa preluată de la partea vătămată audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F. de recunoaşterea comiterii faptelor, audiată în ambele faze procesuale;

- procesele-verbale de confruntare dintre martorul T.M.C. şi inculpatul D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

S-a precizat faptul că la inducerea în eroare a acestei părţi vătămate au contribuit doar inculpaţii B.I.N., D.L. şi H.C.F., care au acţionat în calitate de administrator, director şi, respectiv în calitate de delegat pentru găsirea unui transportator, activităţi infracţionale pe care toţi inculpaţi le-au recunoscut.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.M., tribunalul a constatat că din situaţia de fapt descrisă prin rechizitoriu nu a fost descrisă nici o activitatea infracţională a acestuia în legătură cu prejudicierea părţii vătămate, şi cum nici din cercetarea judecătorească nu a rezultat vreo astfel de activitate, drept pentru care nu s-a reţinut în sarcina acestuia vreo implicare în inducerea în eroare a acestei părţi vătămate.

7) Partea vătămată SC A. SA Bârlad

Aşa cum s-a arăta mai sus, la debutul activităţilor infracţionale, respectiv în vara anului 2005, inculpatul B.I.N. l-a contactat pe inculpatul B.E. şi prin intermediul acestuia, pe inculpatul A.C., celor doi propunându-le, pentru a câştiga nişte bani, să "lucreze" pentru el, în sensul de a îndeplini calitatea de delegaţi ai unor societăţi comerciale ( aceştia acţionând ulterior în numele SC M.C. SRL Iaşi SC A. SRL Iaşi, SC T.D. SRL Iaşi, SC E. SRL) urmând să ridice mărfuri de la diverse societăţi comerciale pe care să le plătească cu file CEC fără acoperire bancară. Inculpatul le-a spus celor doi inculpaţi să efectueze demersuri în vederea identificării unor societăţi comerciale, potenţiale părţi vătămate interesate în livrarea unor mărfuri în aceste condiţii. Inculpatul B.I.N. i-a înmânat inculpatului B.E. mai multe file CEC aparţinând SC M.C. SRL Iaşi pe care, acesta din urmă, urma să le folosească la înşelarea părţilor vătămate.

În luna februarie 2006 inculpatul B.E. a identificat partea vătămată SC A. SA Bârlad, societate care se ocupa de comercializarea unor produse abrazive. El personal a luat legătura telefonic cu reprezentanţii părţii vătămate recomandându-se ca fiind D.L., administrator al SC M.C. SRL Iaşi şi doreşte să achiziţioneze produse comercializate de partea vătămată pe care să le plătească cu file CEC, la 30 de zile de la livrare. inculpatul B.E. a completat o comandă în data de 08 februarie 2006, semnată de către D.L. şi ştampilată de către inculpatul B.I.N. pe care a trimis-o prin fax, aceasta fiind aprobată de către reprezentanţii părţii vătămate.

La data de 08 februarie 2006, inculpatul B.E. l-a trimis pe inculpatul A.C. la sediul SC A. SA Bârlad, acesta prezentându-se drept delegat al SC „M.C.” SRL Iaşi". Conform înţelegerii iniţiale, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au emis facturile fiscale din 08 februarie 2006, în valoare totală de 20.191,15 RON, la rubrica semnătura de primire fiind trecut delegatul A.C. Acesta din urmă a înmânat reprezentanţilor părţii vătămate fila CEC completată integral, semnată şi ştampilată, datată 10 martie 2006.

Marfa a fost încărcată într-un autocamion, condus de către martorul L.C. Marfa a fost preluată ulterior de către inculpatul B.I.N. şi inculpatul B.V. care au comercializat-o către un cumpărător rămas neidentificat.

În mod similar celor mai sus expuse, la data de 16 februarie 2006, inculpatul A.C., dirijat de către inculpatul B.E., care i-a înmânat delegaţia de ridicare mărfuri semnată de D.L. şi ştampilată de B.I.N., s-a deplasat din nou la sediul părţii vătămate de unde a ridicat marfa în valoare totală de 14.726,39 RON, conform facturii fiscale din 16 februarie 2006 pentru plata acesteia el a lăsat fila CEC seria datată cu 18 martie 2006, în valoare de aceeaşi suma care îi fusese remisă de către inculpatul B.E. şi care fusese completată de către inculpatul D.L. şi această marfă a fost preluată de către fraţii B.I.E. şi vândută către un cumpărător necunoscut. Din profitul realizat, aceştia au remis inculpaţilor B.E. şi A.C. diverse sume modice de bani.

La data de 09 martie 2006 şi 15 martie 2006, reprezentanţii SC A. SA Bârlad au depus spre decontare la sediul BRD sucursala Bârlad, filele CEC primite de la SC M.C. SRL Iaşi, acestea fiind refuzate la plata pe motiv "lipsa totala de disponibil bancar, trăgător aflat în interdicţie bancara, CEC anulat".

Partea vătămată SC „A.” SA Bârlad, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 34.917,54 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC A. SA Bârlad, numitul R.V., director executiv al părţii vătămate;

- comenzile fără nr. din 08 februarie 2006 şi 16 februarie 2006, întocmite de către inculpatul B.E., semnate de către inculpatul D.L.;

- delegaţia de ridicare mărfuri întocmită de către inculpatul B.E. pe numele inculpatului A.C.;

- facturile fiscale emise de către partea vătămată;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 519 din 16 martie 2006 întocmita de către BRD - sucursala Bârlad;

- Contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorilor: M.C.A., agent contractări marfă la SC A. SA Bârlad; M.F., lucrător comercial la SC A. SA Bârlad; P.M., agent marketing la SC A. SA Bârlad; T.P.C., şef aprovizionare desfacere marketing;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- declaraţia inculpatului B.V.;

8) Partea vătămată SC PT. SRL Moineşti

În luna februarie 2006 inculpatul B.E. a identificat partea vătămată, SC PT. SRL Moineşti, societate care se ocupa de comercializarea unor materiale de construcţii. El personal a luat legătura telefonic cu reprezentanţii părţii vătămate recomandându-se ca fiind D.L., administrator al SC M.C. SRL Iaşi şi doreşte sa achiziţioneze produse comercializate de partea vătămată pe care sa le plătească cu file CEC, la 30 de zile de la livrare. învinuiţii B.E., A.C. şi numitul M.V. s-au deplasat în data de 03 februarie 2006 pe raza municipiului Moineşti, inculpatul A.C. prezentându-se la depozitul SC PT. SRL Moineşti din Moineşti, unde în prezenta reprezentanţilor SC PT. SRL Moineşti a completat o comanda pe care a scris-o şi ştampilat-o personal şi pe care a înmânat-o acestora, inculpatul A.C. a ridicat marfa cu un autocamion închiriat de către inculpatul B.E.

La data de 03 februarie 2006, reprezentanţii legali ai părţii vătămate au emis factura fiscală din 03 februarie 2006, în valoare totală de 11.740,48 RON, la rubrica semnătura de primire fiind trecut delegatul A.C. Acesta din urma a înmânat reprezentanţilor părţii vătămate fila CEC completată integral de către sine, pe loc, aceasta fiind anterior semnată de D.L. şi ştampilată de către B.I.N., datată 22 martie 2006. O parte din marfă a fost vândută de către inculpatul B.E. împreună cu martorul M.V., iar cealaltă parte a fost preluată ulterior de către inculpatul B.I.N. care a comercializat-o către un cumpărător rămas neidentificat.

La data de 21 februarie 2006 reprezentanţii SC PT. SRL Moineşti au depus spre decontare la sediul BRD Sucursala Iaşi, fila CEC primită de la SC M.C. SRL Iaşi, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv "lipsă totală de disponibil bancar, trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC anulat, cerc retras din circulaţie".

Partea vătămată SC „PT.” SRL Moineşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11740,48 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC PT. SRL Moineşti, numitul D.P., administrator al părţii vătămate;

- comanda olografă fără nr. din 03 februarie 2006, întocmită de către inculpatul A.C. şi ştampilată de către el cu ştampila SC M.C. SRL Iaşi ce conţine numărul de telefon al inculpatului B.E., ca persoană de contact fiind trecut numele inculpatului D.L.;

- factura fiscală emisă de către partea vătămată;

- fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 357 din 27 februarie 2006 întocmită de către BRD - sucursala Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului R.I., şef depozit la SC PT. SRL Moineşti;

- declaraţia martorului M.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- procesul-verbal de confruntare a numitului M.V. cu inculpatul B.E.;

Activităţile infracţionale ale inculpaţilor B.I.N., B.E., A.C., D.L. şi B.V., astfel cum au fost prezentate la pct. 6, 7 şi 8 de mai sus, au fost recunoscute integral de către aceştia.

9) Partea vătămată SC „S.M.P.„ SRL Boroaia, judeţul Suceava

În luna ianuarie 2006 inculpatul B.E. ce se găsea în posesia unor file CEC aparţinând SC M.C. SRL Iaşi, primite de la inculpatul B.I.N., ce erau ştampilate şi semnate de către inculpatul D.L., a luat legătura cu inculpaţii S.P., S.D. şi S.I., cetăţeni rromi din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, cărora le-a remis, contra sumei de 500 RON, două file CEC.

În data de 13 ianuarie 2006 inculpaţii S.P., S.D. şi S.I. s-au deplasat la sediul părţii vătămate, SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Suceava, societate care se ocupa de comercializarea unor materiale de construcţii. inculpaţii au discutat cu administratorul societarii, numitul M.G., cu care s-au înţeles să achiziţioneze în numele şi pentru SC M.C. SRL Iaşi (ai căror reprezentanţi au pretins că sunt) mărfuri comercializate de SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Suceava, respectiv un motostivuitor şi un ifron. Conform înţelegerii, marfa urma a fi achitată cu filă CEC la 30 zile de la livrare.

Pe data de 17 ianuarie 2006 inculpaţii S.P., S.D. şi S.I., împreună cu numitul V.A., şofer pe autocamionul marca R, s-au deplasat la sediul părţii vătămate de unde au ridicat motostivuitorul, fără a primi factura fiscală, pentru garantarea plaţii ulterioare inculpaţii lăsând o filă CEC emisă pe o societate comercială controlată de ei.

La data de 20 februarie 2006 cei trei inculpaţi, împreună cu martorul mai sus menţionat, au ridicat de la sediul părţii vătămate şi celălalt utilaj, respectiv ifronul. Inculpaţii, de comun acord cu administratorul părţii vătămate, au înlocuit fila CEC lăsată drept garanţie cu alte două file CEC emise de SC M.C. SRL Iaşi, stabilind ca acestea să fie introduse în bancă după 30 zile.

M.G. a emis facturile fiscale din 02 martie 2006 în valoare de 14.994 RON, reprezentând contravaloarea motostivuitorului şi, respectiv 7385474 din 02 martie 2006 în valoare de 24.514 RON reprezentând contravaloarea ifronului. Filele CEC emise de SC M.C. SRL Iaşi în valoare de 14.994 RON şi, respective 24.514 RON au fost introduse spre decontare la BCR Sucursala Fălticeni la data de 13 martie 2006 acestea fiind refuzate la plată pe motiv "lipsă totală de disponibil bancar, trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC anulat".

Cei trei inculpaţi, după ce au ridicat mărfurile de la partea vătămată, au vândut ifronul către SC P. SRL Bosanceni, judeţul Botoşani cu suma 24.871 RON facturându-l pe SC E.C. SRL Iaşi, societate administrată de către S.D. Jr. şi reprezentată de către inculpatul S.D. Conform declaraţiilor celor trei inculpaţi, ei au vândut motostivuitorul la fier vechi.

Partea vătămată SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Suceava s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 49.508 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Suceava, numitul M.G., administrator al părţii vătămate;

- facturile fiscale şi avizul de însoţire a mărfii emise de către partea vătămată;

- factura fiscală nr. 3962738 din 17 februarie 2006 emisă de SC E.C. SRL Hârlău, judeţul Iaşi către SC P. SRL Bosanceni, judeţul Botoşani şi chitanţele aferente acestei facturi;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 548 din 20 martie 2006 întocmită de către BCR Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC E.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului V.A., şofer, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorei M.M., şotia administratorului SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Botoşani, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului M.C., administratorul SC P. SRL Flămânzi, judeţul Botoşani, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

- proces-verbal de recunoaştere a inculpaţilor, după planşa fotografică, efectuată de către M.M., soţia administratorului SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Botoşani;

- proces-verbal de recunoaştere a inculpaţilor după planşa fotografică, efectuată de către M.G., administratorul SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Botoşani;

- proces-verbal de recunoaştere a inculpaţilor după planşa fotografică, efectuată de către O.I., angajat la SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Botoşani;

- proces-verbal întocmit de organele de cercetare penală de identificare a utilajului vândut de către inculpaţi la sediul SC P. SRL Flămânzi, judeţul Botoşani, respectiv ifronul.

Poziţia procesuală a inculpaţilor.

Inculpaţii S.P., S.D. şi S.I., audiaţi în faza de urmărire penală, au negat că ar fi indus în eroare partea vătămată prin preluarea a două utilaje şi lăsarea unei file CEC ca plată, aparţinând SC M.C. SRL Iaşi, toţi declarând că s-au prezentat la partea vătămată pentru a prelua nişte utilaje ca urmare unei compensări între una din firmele lor, SC M.C. SRL Iaşi şi SC S.M.P. SRL. Aceştia au relatat că nu au făcut decât să ridice aceste utilaje ca urmare a acestei compensări şi nu au lăsat nici o filă reprezentanţilor părţii vătămate.

După intervenirea decesului inculpatului S.D., S.P. şi S.I. au declarat, în faţa instanţei, că ei doar l-au însoţit pe S.D. pentru a lua utilajele, tranzacţia având legătură cu firma aparţinând familiei acestuia, nu au negociat şi nu au înmânat vreo filă CEC.

Analizând aceste apărări ale inculpaţilor, tribunalul a constatat că sunt vădit nefondate, fiind infirmate în primul rând de fila CEC introdusă la plată şi de declaraţiile martorilor M.M. şi M.G., care i-au indicat pe toţi inculpaţii ca participanţi la tranzacţie, iar dintre aceştia pe inculpatul S.P. ca fiind cel care în final a decis cumpărarea utilajelor.

Inculpaţii S.P. şi S.I., prin avocaţi, au invocat şi faptul că ei nu au putut fi identificaţi în mod clar de martorii M.M. şi M.G. în faţa instanţei, şi astfel există un dubiu cu privire la participarea acestora, dar această apărare este nefondată, având în vedere că identificarea din faţa instanţei a avut loc după 5 ani de la comitere faptelor, şi astfel este firească lipsa de siguranţă sau eroarea în recunoaşterea inculpaţilor, a căror fizionomie s-a mai schimbat între timp. Dar aceşti martori au participat la o recunoaştere după fotografie în faza de urmărire penală, imediat după comiterea faptelor, moment în care martorii i-au indicat fără dubiu pe inculpaţi, recunoaştere care va fi avută în vedere de instanţă la stabilirea adevărului.

F) SC „E.” SRL Iaşi

În timp ce activităţile infracţionale derulate în cadrul societăţii SC M.C. SRL Iaşi erau încă în desfăşurare, în luna decembrie 2005, inculpatul Z.C.C., care a aderat la gruparea infracţională din luna septembrie 2005 (a se vedea activităţile infracţionale desfăşurate în cadrul SC M.C. SRL şi la SC T.D. SRL), a luat hotărârea de a prelua o altă societate, (potrivit declaraţiei acestui inculpat, hotărârea ar fi fost luată împreună cu martorul B.D.), pentru a continua planul infracţional constând în identificarea şi înşelarea mai multor societăţi comerciale, de la care să ridice mărfuri pe care să le plătească cu file CEC fără acoperire bancară.

Astfel, printr-o societate de consiliere juridică a luat legătura cu martorul S.G., administrator al SC E. SRL Iaşi, înfiinţată la data de 08 martie 2004, care dorea să cesioneze părţile sociale ale acestei societăţi, şi s-au înţeles ca inculpatul să achite ca preţ al cesionarii firmei suma 6 milioane lei.

Inculpatul Z.C.C. împreună cu martorul B.D. l-au racolat pe inculpatul P.V., persoană care atât la data respectivă, cât şi în prezent, făcea parte din categoria persoanelor fără adăpost, fără venituri, dependent de băuturi alcoolice, şi l-au convins să fie formal administratorul SC „E.” SRL Iaşi, în schimbul remiterii unor sume modice de bani.

Pentru a semna tranzacţia privind cesionarea părţilor sociale, inculpatul P.V. a fost îmbrăcat cu alte haine şi a locuit efectiv o perioadă în locuinţa martorului B.D., tranzacţia perfectându-se la date de 06 decembrie 2005.

Formal cesiunea s-a făcut pe numele inculpatului P.V., care a devenit asociat unic şi administrator, procesul-verbal de predare primire al documentelor justificativ contabile şi a unui carnet CEC cu 26 de file, fiind semnat ulterior de către inculpatul P.V., această cesiune fiind intermediată de către inculpatul Z.C.C., acesta convingându-l pe inculpatul P.V. să accepte aceste calităţi şi să „lucreze" sub comanda lui.

Inculpatul P.V. a arătat că inculpatul Z.C.C. a suportat toate costurile legate de perfectarea tranzacţiei, însoţindu-l pe acesta şi pe S.G. la BRD Sucursala Iaşi unde s-a procedat la modificarea specimenului de semnătură, după care acelaşi inculpat l-a pus să semneze filele CEC, în alb, precum şi alte documente justificative (comenzi, procese-verbale, facturi), aceste acte rămânând în posesia celui din urmă.

Aflându-se în posesia documentelor justificative contabile şi a cecurilor semnate de către inculpatul P.V., inculpatul Z.C.C. le-a pus la dispoziţia grupării infracţionale la care a aderat, şi împreună cu inculpaţii B.I.N., A.C., B.M. şi B.E. au procedat la inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale, părţi vătămate, de la care au ridicat mărfuri achitate cu file CEC, ce nu au fost decontate, din lipsă totală de disponibil, după cum urmează:

1) Partea vătămată SC G. XL C. SRL Iaşi

În cursul lunii decembrie 2005, reprezentanţii societăţii SC G. XL C. SRL Iaşi au fost contactaţi telefonic de către inculpatul B.E., care s-a recomandat a fi administrator al SC E. SRL Iaşi, solicitând să cumpere marfa (legume şi fructe), plata urmând să o facă cu filă CEC, spunând că firma are bonitate fiscală şi va plăti la timp.

În condiţiile arătate mai sus, inculpatul B.E. l-a contactat pe inculpatul A.C. şi i-a solicitat să meargă cu un camion închiriat, la sediul SC G. XL C. SRL Iaşi, respectiv la punctul de lucru din Iaşi, str. Trei Fântâni, nr. 3, să ridice legume şi fructe, urmând ca plata să o facă cu filă CEC SC E. SRL Iaşi ce îi fusese remisă de inculpatul B.I.N., la rândul său primită de la inculpatul Z.C.C.

La data de 27 decembrie 2005 inculpatul A.C. s-a prezentat la punctul de lucru al părţii vătămate unde a ridicat în calitate de delegat al SC E. SRL Iaşi legume şi fructe, în valoare de 10.128,09 RON, conform facturii fiscale pe care a semnat-o de primite, lăsând drept plată a acestora fila CEC cu data emiterii 06 ianuarie 2006, semnată şi ştampilat de către inculpatul P.V.

Bunurile ridicate de la partea vătămate au fost transportate în Iaşi fiind luate de către inculpatul B.E. fiind împărţite ulterior între membrii grupării.

La data de 10 ianuarie 2006 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au introdus spre decontare la BRD Sucursala Iaşi, cecul primit de la SC E. SRL Iaşi, acesta fiind refuzat la plată pe motiv de "lipsă totală de disponibil".

Partea vătămată SC „G. XL C.” SRL Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.128.09 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate G. XL C. SRL Iaşi, numitul O.Y., în calitate de administrator;

- fila CEC emisă de către SC E. Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală din 27 decembrie 2005 semnată de inculpatul A.C., în calitate de delegat al SC E. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului S.G., precum şi procesul-verbal de predare primire a documentelor SC E. SRL Iaşi cu ocazia cesionarii părţilor sociale către inculpatul P.V.;

- declaraţia inculpatului P.V.;

- declaraţia inculpatului Z.C.C.;

- declaraţia inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- declaraţia inculpatului B.I.N.

2) Partea vătămată SC „C.I.E.” SRL Ilfov

În cursul lunii decembrie 2005, reprezentanţii societăţii SC „C.I.E.” SRL Ilfov au fost contactaţi telefonic de către inculpatul B.E., care s-a recomandat a fi administrator al SC E. SRL Iaşi, solicitând să cumpere marfă (tablă zincată şi carton asfaltat), plata urmând să se facă cu fila CEC la 30 de zile, spunând că firma are bonitate fiscală şi va plăti la timp.

În urma acestor discuţii, la data de 15 decembrie 2005, inculpatul B.E. împreună cu inculpatul A.C. s-au deplasat la SC „C.I.E.” SRL Ilfov, punctul de lucru Bucureşti, sector 1, unde inculpatul A.C. a ridicat în calitate de delegat al SC „E.” SRL Iaşi marfă în valoare totală de 12.009,99 RON, conform facturii fiscale pe care a semnat-o de primire, lăsând drept plată acestora fila CEC cu data emiterii 16 ianuarie 2006, semnată şi ştampilată de către inculpatul P.V. Inculpatul A.C. a lăsat reprezentanţilor legali ai părţii vătămate copii după certificatul de înmatriculare al SC „E.” SRL Iaşi, precum şi după actul său de identitate.

Bunurile ridicate de la partea vătămată au fost transportate în Iaşi fiind preluate de către inculpatul B.V. care, împreună cu inculpatul B.E., le-au vândut unor persoane ce nu au putut fi identificate, sumele de bani fiind însuşite de către ei. A.C. a primit o sumă modică de bani, respectiv 250 RON.

La data de 15 decembrie 2005 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au girat fila CEC primită de la SC E. SRL Iaşi către SC „M.C.” SRL Bucureşti, în contul unor datorii. La data de 18 ianuarie 2006 reprezentanţii legali ai SC M.C. SRL Bucureşti au depus spre decontare la BRD Sucursala Bucureşti, cecul emis de către SC E. SRL Iaşi, acesta fiind refuzat la plată pe motiv de "lipsă totală de disponibil".

Relaţiile comerciale dintre SC C.I.E. SRL Ilfov şi SC M.C. SRL Bucureşti au fost reglate separat, prima dintre acestea rămânând păgubită cu suma, reprezentând contravaloarea mărfii ridicate.

Partea vătămată SC C.I.E. SRL Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.009.99 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C.I.E. SRL Ilfov, numitul S.G.C.,în calitate de administrator;

- fila CEC emise de către SC „E.” Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală din 15 decembrie 2005 semnată de inculpatul A.C., în calitate de delegat al SC E. SRL Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC E. SRL Iaşi şi actul de identitate al inculpatului A.C. lăsate părţii vătămate la ridicarea mărfii;

- declaraţia martorului B.D. care arată aspecte legate de racolarea inculpatului P.V. de către inculpatul Z.C.C. în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului M.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului P.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului A.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V. audiat în ambele faze procesuale.

3) Partea vătămată SC G.T. SRL Iaşi

În cursul lunii decembrie 2005, reprezentanţii părţii vătămate SC G.T. SRL Iaşi au fost contactaţi personal de către inculpatul Z.C.C., care s-a recomandat a fi director al SC E. SRL Iaşi, arătându-se interesat de achiziţionarea unei mărfi (scule şi uleiuri), plata acesteia urmând să se facă cu filă CEC la 30 de zile. El a asigurat reprezentanţii părţii vătămate că SC E. SRL Iaşi este o societate care desfăşoară ample activităţi comerciale având bonitate financiară, administratorul său fiind un anume domn „N.".

După ce s-a documentat în legătura cu obiectul de activitate şi fondul de marfă al SC G.T. SRL Iaşi, punctul de lucru din Iaşi, inculpatul Z.C.C. l-a contactat pe numitul R. (fost R.) I. căruia i-a solicitat să-i facă un serviciu, respectiv să ridice o cantitate de marfă, în calitate de delegat, de fapt, al unei societăţi comerciale, în schimbul acestui serviciu urmând a-i remite o suma de bani. El l-a instruit pe inculpatul R. (fost R.) I. să se prezinte la sediul părţii vătămate, recomandându-se ca venind din partea domnului „N.'', administratorul SC E. SRL.

În urma acestor discuţii, la data de 13 decembrie 2005, inculpatul R. (fost R.) I., însoţit de B.D., în calitate de conducător auto a unui autoturism, s-au deplasat la SC G.T. SRL Iaşi, unde a ridicat în baza delegaţiei pentru ridicare de mărfuri nr. 147 din 13 decembrie 2005 şi a comenzii nr. 04 din 13 decembrie 2005, completate de inculpatul Z.C.C. şi semnate de inculpatul P.V., marfă în valoare totală de 6.857,86 RON, conform facturii fiscale semnată de primire de către numitul B.D., datorită faptului că inculpatul R. (fost R.) I. nu avea cartea de identitate asupra sa. Reprezentanţii părţii vătămate au solicitat ca plata să fie efectuată în numerar pentru 10% din valoarea totală a mărfii, restul urmând a fi acoperită prin fila CEC cu data emiterii 12 ianuarie 2006, semnată şi ştampilată de către inculpatul P.V. (cu o valoare mai mică decât cea facturată cu suma lăsată numerar, respectiv 700 RON) care a şi fost lăsată la sediul părţii vătămate. Ca urmare a acestei cereri inculpatul R. (fost R.) I. l-a contactat telefonic pe inculpatul Z.C.C., acesta din urmă purtând o discuţie cu reprezentaţii părţii vătămate cu care s-a înţeles să achite suma în numerar a doua zi. În data de 14 decembrie 2005, inculpatul R. (fost R.) I. s-a deplasat la sediul SC G.T. SRL Iaşi unde a lăsat suma de 700 RON pe care o primise de la inculpatul Z.C.C.

Bunurile ridicate de la partea vătămată au fost preluate de către inculpatul Z.C.C., inculpatul R. (fost R.) I. solicitându-i inculpatului P.V. să completeze un proces-verbal din care a rezultat că el i-a predat administratorului SC E. SRL Iaşi marfa ridicată. Cercetările efectuate în cauză nu au putut releva cu certitudine destinaţia finală a mărfurilor ridicate de la partea vătămată SC „G.T.” SRL Iaşi, acestea rămânând în posesia inculpatului Z.C.C.

La data de 13 ianuarie 2006 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BRD Iaşi, cecul emis de către SC E. SRL Iaşi, acesta fiind refuzat la plata pe motiv de "lipsă totală de disponibil, trăgător în interdicţie bancară".

Partea vătămată SC „G.T.” SRL Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.857,86 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, este dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC G.T. SRL Iaşi, numitul A.P.V., reprezentant SC G.T. SRL Iaşi;

- fila CEC emise de către SC E. Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală semnată de numitul B.D.;

- delegaţia pentru ridicare de marfă nr. 147 din 13 decembrie 2005 pe numele inculpatului R. (fost R.) I.;

- comanda nr. 04 din 13 decembrie 2005;

- contract de subînchiriere încheiat la 30 noiembrie 2005 între SC Z.C. SRL Iaşi şi SC E. SRL Iaşi prin care se stabilea sediul social în Iaşi;

- declaraţia martorului S.G., audiat în ambele faze procesuale, precum şi procesul-verbal de predare primire a documentelor SC E. SRL Iaşi cu ocazia cesionarii părţilor sociale către inculpatul P.V.;

- declaraţia numitului A.A. administrator al SC Z.C. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului M.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului B.D., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului P.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului A.C., din faza de urmărire penală;

- declaraţia inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului R. (fost R.) I. din faza de urmărire penală;

4) Partea vătămată SC „R.D.” SRL Iaşi

La data de 22 decembrie 2005, reprezentanţii părţii vătămate SC „R.D.” SRL Iaşi au fost contactaţi personal de către inculpatul B.E., care s-a recomandat a fi P.V. administrator al SC E. SRL Iaşi, arătându-se interesat de achiziţionarea unei mărfi (carne de pasare congelata), plata acesteia urmând să se facă cu fila CEC la 14 de zile de la livrare.

La data de 23 decembrie 2005 inculpaţii A.C. şi B.M. zis „C.", la solicitarea inculpatului B.E. s-au prezentat la sediul părţii vătămate din Iaşi, unde declinându-şi calitatea de delegaţi ai SC E. SRL Iaşi, au ridicat marfa în valoare de 2.897,70 RON conform facturii fiscale semnată de primire de către numitul A.C. Pentru plata acesteia, inculpatul A.C. a lăsat reprezentanţilor legali ai părţii vătămate fila CEC cu data emiterii 06 ianuarie 2006, semnată şi ştampilată de către inculpatul P.V. De asemenea, inculpatul A.C. a lăsat şi o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală al SC E. SRL Iaşi.

Bunurile ridicate de la partea vătămate au fost luate de către inculpatul B.E. şi B.M. care şi le-au însuşit, ei remiţându-i inculpatului A.C. o parte a lor.

La data de 06 ianuarie 2006 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au depus spre decontare la BCR Iaşi, cecul emis de către SC E. SRL Iaşi, acesta fiind refuzat la plata pe motiv de "lipsa totala de disponibil".

Partea vătămată SC „R.D.” SRL Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.897,70 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, este dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC R.D. SRL Iaşi, numitul S.V., consilier juridic;

- fila CEC emise de către SC E. Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală;

- copie după certificatul de înregistrare fiscală al SC E. SRL Iaşi;

- declaraţia inculpatului P.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului A.C., din faza de urmărire penală;

- declaraţiile inculpatului B.M.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

5) Partea vătămată SC E.I. SRL Voluntari, Ilfov.

La sfârşitul lunii decembrie 2005, reprezentanţii părţii vătămate SC E.I. SRL Voluntari, Ilfov au fost contactaţi personal de către inculpatul B.E., care s-a recomandat a fi P.V. administrator al SC E. SRL Iaşi, arătându-se interesat de achiziţionarea unei mărfi (legume şi fructe), plata acesteia urmând să se facă cu fila CEC.

La data de 29 decembrie 2005, inculpaţii A.C. şi B.E., s-au deplasat în Bucureşti, unde inculpatul A.C. s-a prezentat la sediul părţii vătămate şi a ridicat marfa în valoare de 9.772,70 RON conform facturii fiscale semnată de primire de către inculpatul A.C. Pentru plata acesteia, acesta a lăsat reprezentanţilor legali ai părţii vătămate fila CEC cu data emiterii 09 ianuarie 2006, semnată şi ştampilată de către inculpatul P.V. Fila CEC respectivă fusese primită de inculpatul A.C. de la inculpatul B.E., acesta din urma primind-o la rândul sau de la inculpatul B.I.N. De asemenea, inculpatul A.C. a lăsat şi o copie după certificatul de înregistrare fiscală al SC E. SRL Iaşi.

Bunurile ridicate de la partea vătămate au fost preluate de către inculpaţii Z.C.C. şi B.V., care le-au vândut unor persoane ce nu au putut fi identificate, sumele de bani fiind însuşite de către ei.

La data de 09 decembrie 2005 reprezentanţii legali ai părţii vătămate au girat fila CEC primită de la SC E. SRL Iaşi către SC A.G. 2000 SRL Bucureşti, în contul unor datorii. La data de 18 ianuarie 2006 reprezentanţii legali ai SC A.G. 2000 SRL Bucureşti au depus spre decontare la BR Iaşi, cecul emis de către SC E. SRL Iaşi, acesta fiind refuzat la plată pe motiv de "lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară, filă CEC anulată".

Relaţiile comerciale dintre SC A.G. 2000 SRL Bucureşti şi SC E.I. SRL Voluntari au fost reglate separat, ultima dintre acestea rămânând păgubită cu suma reprezentând contravaloarea mărfii ridicate.

Partea vătămată SC E.I. SRL Voluntari, Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 9772,70 RON.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC E.I. SRL Voluntari, numitei B.R.R., reprezentant al părţii vătămate;

- fila CEC emise de către SC E. Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală;

- copie după certificatul de înregistrare fiscală al SC E. SRL Iaşi;

- declaraţia inculpatului P.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului A.C.,din faza de urmărire penală;

- declaraţiile inculpatului B.M.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului B.V.;

Poziţia procesuală a inculpaţilor.

Din situaţia de fapt mai sus prezentată, a rezultat că inculpatul B.I.E. i-a instigat pe inculpaţii B.E. şi A.C. să inducă în eroare partea vătămată SC. „G. XL C.”Iaşi, înmânându-le acestora atât fila CEC cât şi o copie a certificatului de înregistrare a societăţii E. SRL Iaşi, documente pe care le-a primit de la inculpatul Z.C.C., activitate infracţională care a fost recunoscută integral de către acest inculpat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z.C.C., din situaţia de fapt prezentată, rezultă că, în numele SC „E.” Iaşi, în calitate de director comercial a indus în eroare, împreună cu inculpatul R. (fost R.) I., partea vătămată „G.T.” SRL şi a ajutat, prin înmânarea cecurilor şi copii de pe certificatul de înregistrare al societăţii SC „E.” Iaşi atât inculpatului B.I.E. cât şi inculpaţilor B.E. şi A.C., la inducerea în eroare a celorlalte părţi vătămate, activităţi infracţionale pe care acesta nu le-a recunoscut.

Dar, aşa cum s-a arătat mai sus, acest inculpat s-a ocupat personal de preluarea societăţii SC „E.” Iaşi, mergând cu inculpatul P.V., ce era o persoană manipulată de către el, atât la notar cât şi bancă pentru preluarea carnetului de cecuri, şi astfel cunoştea faptul că această societate nu avea bani în cont, iar cecurile ce le-a remis reprezentantului părţii vătămate ori inculpaţilor B.I.E. şi B.E., nu vor fi onorate.

Inculpaţii A.C. şi B.E., în faza de urmărire penală, au recunoscut implicarea lor în activitatea de inducere în eroare şi prejudicierea părţilor vătămate SC G. XL C.” Iaşi, SC „C.I.E.” SRL Ilfov, SC „E.I.” SRL Voluntari, Ilfov şi SC „R.D.” SRL Iaşi, primul în calitate de autor (în calitate de delegat a semnat contractul de vânzare-cumpărare, a ridicat marfa şi a lăsat ca plată o filă CEC), iar cel de al doilea în calitate de complice, ajutând pe primul prin predarea certificatului de înregistrare a societăţi şi fila CEC semnată şi ştampilată, înscrisuri pe care le avea de la inculpatul B.I.E., la instigarea căruia ambii inculpaţi au acţionat, dar şi prin asigurarea ulterioară a comercializării acestor produse.

Şi inculpaţii R. (fost R.) I., B.M. şi B.V., au avut opoziţie procesuală sinceră, descriind în detaliu activităţile la care au participat şi persoanele implicate.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.V., persoană fără adăpost şi consumator de băuturi alcoolice, administratorul societăţii SC „E.” Iaşi, tribunalul constantă că, în ambele faze procesuale a avut o poziţie sinceră, recunoscând faptul că la instigarea inculpatului Z.C.C. a fost de acord să preia societatea în cauză şi să fie numit administrator, după care să a ajute pe membrii grupării infracţionale, prin semnarea şi înmânarea cecurilor, în schimb primind sume modice de bani, haine, cazare la martorul B.D. şi băutură, activităţi infracţionale ce intră în sfera complicităţii.

Activitatea infracţională a grupării infracţională a fost oprită prin intervenţia organelor judiciare şi arestarea preventivă la data de 22 martie 2006 a inculpaţilor D.L. şi B.I.N., prin încheierea dată în Dosarul 4587/2006 de către Tribunalul Iaşi, precum şi prin reţinerea inculpaţilor D.C.S., A.R. şi D.M. la data de 30 mai 2006, pentru 24 de ore.

În drept,

I. Cu privire la schimbările de încadrări juridice puse în discuţie, Tribunalul a considerat următoarele:

a) prin actul de sesizare al instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.E. şi H.C.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar din situaţia de fapt cu care a fost învestită instanţa, ce a fost confirmată de probatoriul administrat în faza cercetării judecătoreşti, rezultă că prejudiciul total produs prin activităţile infracţionale a fiecăruia dintre aceşti inculpaţi depăşeşte suma de 200.000 Ron şi, astfel,tribunalul constată că, raportat la dispoziţiile art. 146 C. pen., în cauză sunt incidente şi prevederile art. 215 alin. (5) C. pen. (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. XIV din 22 mai 2006 a ICCJ - Secţiile Unite).

b) inculpatul Z.C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar din situaţia de fapt cu care a fost învestită instanţa, ce a fost confirmată de probatoriul administrat în faza cercetării judecătoreşti, rezultă că acesta a săvârşit şi acte de autorat în cadrul activităţilor privind inducere a în eroare a părţilor vătămate SC „C.D.” SRL Iaşi, SC „S.” SRL Bucureşti, SC „G.T.” SRL şi SC „E.M.T.” SRL, drept pentru care se impune înlăturarea formei de participaţie a complicităţii, urmând ca celelalte acte materiale de complicitate să fie absorbite în infracţiunea unică continuată de înşelăciune sub forma de participaţie a autoratului;

c) inculpatul M.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar din situaţia de fapt cu care a fost învestită instanţa, ce a fost confirmată de probatoriul administrat în faza cercetării judecătoreşti, rezultă că acesta a săvârşit acte de complicitate în cadrul activităţilor privind inducere a în eroare a părţilor vătămate SC „C.D.” SRL Iaşi, SC „S.” SRL Bucureşti şi SC „E.S.” SRL Ipoteşti, iar prejudiciul total produs prin activităţile sale infracţionale depăşeşte suma de 200.000 Ron, drept pentru care se impune reţinerea formei de participaţie a complicităţii şi prevederile art. 215 alin. (5) C. pen; inculpatul M.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.

d) C. (fost D.) O.N. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar din situaţia de fapt cu care a fost învestită instanţa, ce a fost confirmată de probatoriul administrat în faza cercetării judecătoreşti, rezultă că acesta a săvârşit acte de complicitate în cadrul activităţilor privind inducere a în eroare a părţilor vătămate SC „C.D.” SRL Iaşi, şi SC „E.M.T.” SRL, drept pentru care se impune reţinerea formei de participaţie a complicităţii;

e) inculpatul R. (fost R.) I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar din situaţia de fapt cu care a fost învestită instanţa, ce a fost confirmată de probatoriul administrat în faza cercetării judecătoreşti, rezultă că acesta a săvârşit acte de autorat în cadrul activităţilor privind inducere a în eroare a părţilor vătămate SC „E.M.T.” SRL şi SC „G.T.” SRL, drept pentru care se impune înlăturarea formei de participaţie a complicităţii;

f) inculpaţii B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., C.D., A.C., B.V., H.C., D.L., P.V., C.O.N., B.M., B.E., Z.C.C., H.C.F., M.I., C.O.N. şi R.I. şi M.A. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reţinându-se în cazul primilor 4 inculpaţi că au iniţiat crearea unei asociaţii criminale organizate, având ca scop inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale, iar în cazul celorlalţi inculpaţi că au aderat la această grupare criminală organizată.

Potrivit disp. art. 7 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 grupul infracţional organizat este definit ca fiind - grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Analizând îndeplinirea acestor condiţii la situaţia de fapt din cauza de faţă tribunalul a constatat următoarele:- nu este îndeplinită condiţia esenţiala premisă - asocierea a trei sau multe persoane.

Astfel, în cazul primei societăţi preluate, respectiv SC „A.” SRL, asocierea a avut loc doar între inculpatul A.R. şi inculpatul B.I.E., ulterior aderând la această asociere, persoană rămasă neidentificată „T.M.” şi inculpaţii B.E. şi A.C. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.C., tribunalul constată că deşi, din declaraţiile martorilor şi ale coinculpaţilor, rezultă că ar fi cunoscut despre această asociere, fiind perceput ca şofer şi prieten al inculpatului A.R., nu a fost descris prin rechizitoriu şi nici din cercetarea judecătorească nu a reieşit, vreo implicare directă sau indirectă în iniţierea grupării infracţionale şi apoi în inducerea în eroare a părţilor vătămate în numele SC „A.” SRL.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.M. prin actul de inculpare nu se reţine vreo participare la iniţierea asocierii într-un grup infracţional, acesta aderând la gruparea deja iniţiată,mult mai târziu, participând doar la activităţile infracţionale desfăşurate în numele societăţilor „T.D.” SRL şi „M.C.” SRL.

- ulterior, în cazul celorlalte societăţi constatăm că, deşi modalitatea de inducere în eroare a părţilor vătămate apare ca fiind similară, participarea celor care au iniţiat gruparea infracţională este diferită, având loc şi permutări permanente ale membrilor acestui grup care au aderat pe parcurs, aceste caracteristici, respectiv eterogenitatea grupului şi permutările permanente, fiind reţinute de altfel şi prin actul de sesizare al instanţei, aspecte ce nu sunt de natură a susţine teza juridică constitutivă prevăzută de art. art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 referitoare la „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane”.

De asemenea, fiind stabilită faptic situaţia constituirii iniţiale a grupului, orice act ulterior este circumscris ipotezelor alternative de „aderare sau sprijinire”, neputându-se reţine juridic teza multiplelor constituiri/iniţieri de grupări infracţionale organizate (sub forma unităţii legale de infracţiune sau pluralităţii infracţionale) ori de câte ori în componenţa grupării este atrasă o nouă persoană, astfel încât, tribunalul constată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de reprezentantul parchetului, la termenul de judecată 13 decembrie 2010, în 5 infracţiunii prev. de art. 7 Legea nr. 39/2003, cu motivarea că a avut loc o altă constituire de grup infracţional organizat în cazul fiecărei societăţi comerciale, preluate de către membrii grupului infracţional, este nefondată.

Nu în ultimul rând, probele cauzei nu au susţinut concluzia unei acţiuni unitare şi prestabilite, ci dimpotrivă probele administrate susţin o acţiune coordonată, determinata de circumstanţe şi de informaţiile obţinute, atât finanţatorii, executanţii sau coordonatorii fiind diferiţi în funcţie de actele materiale determinate.

Or, în condiţiile în care ipotezele premise ale încriminării din art. 7 alin. (1) şi 3 în referire la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 nu sunt realizate, activitatea infracţională dedusă judecăţi trebuie analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003, potrivit cărora iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 C. pen.

Art. 8 din Legea nr. 39/2003 apare în reglementarea actuala ca o infracţiune prevăzută într-o lege speciala (cu caracter derogator aşadar faţă de incriminarea faptei prev. de art. 323 C. pen.). Potrivit art. 323 C. pen. fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

Trebuie precizat că, deşi ambele infracţiunii se săvârşesc prin acelaşi modalităţi alternative (iniţierea, constituirea ori aderarea sau sprijinirea),distincţia dintre încriminări se realizează sub aspectul rezultatului acţiunii, precum şi sub aspectul finalităţii urmărite. Astfel art. 8 din Legea nr. 39/2003 impune cerinţa constitutivă legală ca acţiunile de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire să se refere la un grup, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, cerinţa ce nu este prevăzută de legea generala. Or, faţă de definirea legală prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, trebuie apreciat că lipsa unei cerinţe constitutive a grupului infracţional organizat, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003, excluzând aplicabilitatea art. 323 C. pen.

Mai mult, din finalitatea Legii nr. 39/2003 şi din interpretarea art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 rezultă că legea specială intervine doar pentru sancţionarea grupării infracţionale care exista pentru o perioadă şi acţionează în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru celelalte infracţiuni fiind aplicabilă încriminarea generala.

În consecinţa, faţă de aceste considerente, instanţa constată că se impune a se reţine în cazul inculpaţilor B.I.N., A.R., D.M., D.C.S., C.D., A.C., B.V., H.C., D.L., P.V., C.O.N., B.M., B.E., Z.C.C., H.C.F., M.I., C.O.N. şi R.I. şi M.A., încadrarea corectă, respectiv infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

g) inculpaţii D.M. şi A.R., prin avocaţi, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Dar, din situaţia de fapt, mai sus expusă a rezultat clar că ne aflăm în faţa unor înşelăciuni în convenţii, membrii grupării infracţionale, atât instigatorii şi complicii cât şi efectiv autorii inducerii în eroare, au acţionat în numele unei societăţi şi în cadrul unei convenţii comerciale, în nenumărate rânduri fiind încheiate şi contracte scrise între partenerii comerciali, drept pentru care este evident că trebuie să fie reţinută şi forma specială a înşelăciunii în convenţii prev. de alin. (3) al art. 215 C. pen. alături de prevederile alineatului 2 al aceluiaşi text, în condiţiile în care pentru inducerea şi menţinerea în eroare a părţilor vătămate, inculpaţii au uzitat de atribuirea unei calităţi mincinoase (reprezentanţi/delegaţi ai unor societăţi comerciale),nume fictive, precum şi de instrumente apte de a inspira încredere părţilor vătămate referitoare la buna credinţa a părţii cocontractante (acte societare, delegaţii de ridicare a mărfurilor, comenzii scrise, instrumente de plată, copii de e actele de identitate, balanţe). Mijloacele ce intră sub incidenta dispoziţiilor legale - art. 215 alin. (2) C. pen. sunt cele care prin natura lor intrinseca creează aparenţa de veridicitate, inspirând încredere şi înlăturând orice bănuială, de natura a crea convingerea părţii vătămate asupra realităţii situaţiei de fapt prezentate de făptuitor.

Dispoziţiilor art. 215 alin. (4) C. pen., se impun a fi reţinute având în vedere că, în cazul tuturor părţilor vătămate, pentru plată a fost lăsat un CEC semnat şi ştampilat de către administratorul societăţii (aşa cm s-a arătat mai sus această persoană era manipulată de membrii grupării infracţională),dar, deşi societăţile comerciale aveau deschis un cont la tras, nu a existat vreo intenţie de a sigura provizia sau acoperirea necesară pentru valorificarea cecului.

În ceea ce priveşte incidenţa şi a prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., tribunalul a constatat că prejudiciul total produs prin activităţile infracţionale a fiecăruia dintre aceşti inculpaţi depăşeşte suma de 200.000 RON.

În consecinţă s-a dispus, în baza art. 334 Cod procedura pen. schimbarea încadrărilor juridice a faptelor pentru care s-a dispus sesizarea instanţei astfel:

- pentru inculpaţii B.I.N., A.R., D.M., D.C.S., C.D., B.E., A.C., B.V., Z.C.C., H.C.F., H.C., D.L., M.I., P.V., C.O.N., B.M., R.I. şi M.A., din infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- pentru inculpatul B.E. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- pentru inculpatul Z.C.C. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpata H.C.F., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpatul M.I., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpatul C. (fost D.) O.N., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpatul R. (fost R.) I. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. .

II. În ceea ce priveşte răspunderea penală a inculpaţilor:

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, instanţa a reţinut că pluralitatea constituită se caracterizează prin gruparea mai multor persoane în vederea săvârşirii unor infracţiuni grave, indiferent de realizarea scopului asocierii. În sensul art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu este suficientă doar participarea mai multor subiecţi activi la comiterea uneia sau mai multor fapte de acelaşi fel sau de natură diferită prevăzute de legea penală, ci trebuie probat consensul neechivoc intervenit între subiecţii activi atât în privinţa existenţei asocierii, cât şi sub aspectul scopului urmărit, adică săvârşirea de infracţiuni.

Dar, faţă de situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă anterior, tribunalul a constatat că în cauză s-a probat că a existat iniţial o înţelegere între inculpaţii A.R. şi B.I.N. referitoare la preluarea SC A. SRL în vederea înşelării diverselor societăţi comerciale, asociere ce a fost extinsă ulterior prin cooptarea altor persoane, respectiv inculpaţii M.A., D.L., M.I., P.V. şi C.O.N., ce au fost puşi administratori a societăţilor preluate, precum şi a inculpaţilor B.E., A.C., B.M., B.V., R.I., H.C.F. şi H.C., ce au acţionat în calitate de angajaţi ori de delegaţi ai acestor societăţi, dar şi a inculpaţilor D.M., D.C.S. şi Z.C.C., care au preluat în cazul unor societăţi comerciale rolul de coordonator al acţiunilor infracţionale, iar inculpatul C.D. a fost cooptat pentru a capta încrederea reprezentanţilor unor părţi vătămate.

S-a constatat că gruparea a avut caracter de durată, respectiv din luna iunie 2005 şi până în luna martie 2006, neputând fi asimilată noţiunii de „spontan”, „ocazional”, iar activitatea infracţională desfăşurată nu a fost rezultatul unei înţelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfăşurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeaşi modalitate de săvârşire a faptelor, iar grupul infracţional a fost lărgit în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii, în forma continuată.

Faptul că inculpaţii nu au acţionat unanim la săvârşirea tuturor infracţiunilor în dauna tuturor părţilor vătămate nu neagă teza unei asocieri unice, permutările din cadrul grupului fiind impuse de necesitatea ştergerii urmelor infracţiunii. De asemenea, faptul că unii dintre inculpaţi, atraşi în asocierea infracţionala, nu au cunoscut întreaga dimensiune a reţelei, nu este de natura a înlătura răspunderea penală, în condiţiile în are s-a dovedit că măcar parţial aceştia cunoşteau că societăţile preluate (S.C. „A.” SRL, SC „M.C.” SRL, SC „T.D.” SRL, SC „M.C.” SRL ori SC „E.” SRL) erau utilizate pentru înşelarea partenerilor comerciali.

Astfel fiind, tribunalul a reţinut că fapta inculpaţilor A.R. şi B.I.N. de a constitui o asociere infracţională, ce nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 7 din Legea nr. 39/2003, precum şi fapta inculpaţilor D.M., D.C.S., C.D., B.E., A.C., B.V., Z.C.C., H.C.F., H.C., D.L., M.I., P.V., C.O.N., B.M., R.I. şi M.A. de a adera la gruparea infracţională iniţială, întruneşte elementele constitutive ale art. 8 din Legea nr. 39 /2003.

Reţinând că inculpaţii au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, instanţa a dispus condamnarea tuturor acestor inculpaţi, cu excepţia inculpatului D.L., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

Având în vedere că inculpatul D.L. a decedat, instanţa va dispune în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. pen. încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În cazul celorlalte infracţiuni, tribunalul a reţinut următoarele:

1) Cu privire la inculpatul B.I.N.:

- actele materiale, comise în perioada iunie 2005 - martie 2006, constând în instigarea şi manipularea numiţilor D.L., P.V., D.O.N., M.I. şi a unei persoane fictive cu numele T.M., sau personal, el însuşi, în numele şi pentru SC A. SRL Iaşi, SC M.C. SRL Iaşi, SC T.D. SRL Iaşi, SC E. SRL Iaşi, SC M.C. SRL Iaşi, împreună cu alţii, a indus în eroare părţile vătămate SC L. SA Paşcani, SC P1 RO G. SRL, Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, SC P.I. SRL Târgu Frumos, SC P. SA Bucureşti, SC D. SRL Iaşi, SC B.G. SA Bucureşti, SC A. SA Bârlad, SC PT. SRL Moineşti (prin intermediul SC M.C. SRL Iaşi), SC C.D. SA Iaşi, SC S. SRL Bucureşti, SC E.S. SRL Ipoteşti, judeţul Suceava (prin intermediul SC T.D. SRL Iaşi), SC G. XL C. SRL Iaşi, (prin intermediul SC E. SRL Iaşi), SC E.M.T. SRL Iaşi, SC C.D. SA Iaşi (prin intermediul SC M.C. SRL Iaşi), SC M. SRL Popricani, judeţul Iaşi, SC C. SRL Slatina, SC A. SRL Galaţi, punctele de lucru Iaşi şi Piatra-Neamţ, SC PI SA Brazi, SC Y.C.S. SRL Bucureşti (prin intermediul SC A. SRL Iaşi), cauzând un prejudiciu total, atât în calitate de autor, cât şi instigator, în valoare totală de 1.801.377,53 RON (trebuie precizat că acest inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru activitatea infracţională desfăşurată în numele SC B.P. SRL), se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- actele materiale, comise în luna octombrie 2005, constând în determinarea inculpatului Z.C.C. să plăsmuiască două contracte de prestări de servicii care atestau nereal faptul că, între SC M.C. SRL Iaşi şi SC B.P. SRL Iaşi, pe de o parte, şi Primăria comunei Scobinţi, judeţul Iaşi, pe de altă parte, au existat, în cursul anului 2005, o serie de relaţii comerciale (prestări servicii) care ar fi fost remunerate de către Primăria comunei Scobinţi, acte ce au fost folosite pentru captarea încrederii reprezentanţilor legali ai SC E.M.T. SRL Iaşi care au fost convinşi de faptul că SC M.C. SRL prezintă bonitate financiară, întrucât ar fi încasat mari sume de bani din derularea unor afaceri legale, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „instigare la fals material în înscrisuri sub semnătura privată în forma continuată” prev. de art. art. 25 cu referire la art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- actele materiale, comise la sfârşitul lunii octombrie 2005, constând în determinarea cu intenţie pe inculpatul D.O.N., la sfârşitul lunii octombrie 2005, să completeze cu scrisul său personal un număr de 26 de facturi, respectiv 26 de chitanţe care atestau nereal faptul că SC D. Gy & M SRL Iaşi, administrată de inculpatul D.M., ar fi achiziţionat de la SC „B.P.” SRL Iaşi, respectiv SC C.M. SRL Iaşi, o mare cantitate de marfă (tifon şi feşe sanitare), ce ar fi fost achitat în numerar, ce au fost folosite de către inculpatul D.M. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „instigare la fals material în înscrisuri sub semnătură privată în forma continuată” prev. de art. art. 25 cu referire la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- actele materiale, comise la începutul lunii februarie 2006, constând în plăsmuirea un rulaj de cont şi o balanţă de verificare pentru luna februarie 2006 a SC M.C. SRL Iaşi cu scopul de a capta încrederea reprezentanţilor legali ai SC L. SA Paşcani în sensul atestării nereale a bonităţii financiare a SC M.C. SRL Iaşi, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată în forma continuată” prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2) Cu privire la inculpatul D.M.:

- actele materiale, comise în perioada octombrie 2005 - februarie 2006, cu complicitatea inculpaţilor A.R., D.C.S. şi C.D., constând în instigarea intermediată de inculpatul B.I.N. a numiţilor D.L., Z.C.C., M.I., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L. şi SC T.D. SRL Iaşi administrată de M.I., pentru a induse în eroare părţile vătămate SC L. SA Paşcani, SC D. SRL Iaşi şi SC S. SRL Bucureşti, de la care a fost ridicată marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.301.695,79 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată”, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- actele materiale, comise la sfârşitul lunii octombrie 2005, constând în determinarea cu intenţie a inculpatului B.I.N. să găsească o altă persoană care să completeze un număr de 26 facturi fiscale şi chitanţele aferente de plată, prin care se atesta nereal faptul că SC C.M. SRL Iaşi şi SC „B.P.” SRL Iaşi au livrat şi, respectiv, încasat la/de la SC D. Gy & M o mare cantitate de marfă (tifon şi feşe sanitare), pe care le-a folosit, atestând nereal aceste împrejurări, fapt ce i-ar fi permis să comită infracţiunea de spălare de bani, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „instigare la instigare la fals material în înscrisuri sub semnătura privată în forma continuată”, prev. de art. 25 raportat la art. 25 cu referire la art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- fapta, comisă în perioada octombrie-noiembrie 2005, constând în folosirea înscrisurilor falsificate, mai sus arătate, pentru a crea aparenţa legalităţii unor tranzacţii comerciale între SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC C.M. SRL Iaşi şi SC „B.P.” SRL Iaşi, pe de altă parte, realizând astfel transferul material al bunurilor provenite din comiterea infracţiunii de înşelăciune săvârşită prin intermediul SC T.D. SRL Iaşi în dauna părţii vătămate SC S. SRL Bucureşti, disimulând adevărata natură a provenienţei ilicite a bunurilor provenite din aceasta, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „spălare de bani” prevăzută şi pedepsită de art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 modificată şi completată.

3) Cu privire la inculpatul A.R.:

- actele materiale, comise în perioada iunie 2005 - decembrie 2005, cu complicitatea inculpaţilor D.M., D.C.S. şi C.D., constând în instigarea intermediată de inculpatul B.I.N. a numiţilor Z.C.C., M.I., D.L., D.O.N. şi persoana fictivă T.M., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L., SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC A. SRL Iaşi, administrată de persoana fictivă T.M. şi SC T.D. SRL Iaşi administrată de M.I., pentru a induce în eroare părţilor vătămate SC E.M.T. SRL Iaşi, SC M. SRL Popricani, judeţul Iaşi, SC C. SRL Slatina, SC Y.C.S. SRL Bucureşti, SC D. SRL Iaşi şi SC S. SRL Bucureşti, de la care a fost ridicată marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.339.416,63 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1)2,3,4 şi 5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

4) Cu privire la inculpatul D.C.:

- actele materiale, comise în perioada octombrie 2005 - februarie 2006, în complicitate şi cu D.M., A.R. şi C.D., constând în instigarea intermediată de inculpatul B.I.N. a numiţilor D.L., Z.C.C. şi M.I., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L. şi SC T.D. SRL Iaşi, administrată de M.I., pentru a induce în eroare părţile vătămate SC L. SA Paşcani, SC D. SRL Iaşi şi SC S. SRL Bucureşti, de la care a fost ridicată marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.301.695.79 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen

- fapta, comisă în perioada octombrie-noiembrie 2005, constând în preluarea, în calitate de administrator al SC M.C. SRL Iaşi, de la SC T.D. SRL a unei cantităţi de marfă (tifon şi feşe sanitare) cunoscând provenienţa ilicită a acesteia, căreia i-a disimulat adevărata origine prin emiterea de facturi pe SC M.C. SRL Iaşi, marfa vânzând-o în cele din urma către SC P. SRL Iaşi, însuşindu-şi banii astfel rezultaţi, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „spălare de bani” prevăzută şi pedepsită de art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 modificată şi completată.

5) Cu privire la inculpatul C.D.:

- actele materiale, comise în perioada octombrie 2005 - februarie 2006, în complicitate cu inculpaţii D.M., A.R. şi D.C.S., constând în ajutorul dat prin persuadarea reprezentanţilor legali ai părţilor vătămate, profitând şi de relaţiilor personale dobândite în perioada în care a desfăşurat activitatea de director al Spitalelor de Recuperare şi Sf. Spiridon Iaşi, prin instigarea intermediată de inculpatul B.I.N. a numiţilor D.L., Z.C.C. şi M.I., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L. şi SC T.D. SRL Iaşi, administrată de M.I., la prejudicierea părţilor vătămate SC L. SA Paşcani şi SC S. SRL Bucureşti, de la care s-a ridicat, de către alţii, marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.193.191.79 RON, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată”, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6) Cu privire la inculpatul Z.C.C.:

- actele materiale, comise în perioada septembrie - decembrie 2005, în complicitate cu inculpaţii B.I.N., D.M., C.D., R. (fost R.) I., B.E. şi B.M., personal sau prin instigarea indirectă a numiţilor M.I., D.O.N., P.V., folosindu-se de SC T.D. SRL Iaşi, administrată de M.I., Sc M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC E. SRL Iaşi, administrată de P.V., contribuind, astfel, la prejudicierea părţilor vătămate SC C.D. SA Iaşi, SC S. SRL Bucureşti, SC G. XL C. SRL Iaşi, SC C.I.E. SRL Ilfov, SC G.T. SRL Iaşi, SC R.D. SRL Iaşi, SC E.I. SRL, Voluntari şi SC E.M.T. SRL Iaşi, care au fost înşelate prin ridicarea de marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.211.947,03 RON, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fapta, comisă la data de 22 octombrie 2005, constând în plăsmuirea unui proces-verbal la data de 22 octombrie 2005, prin care se atesta nereal predarea mărfurilor recepţionate de SC T.D. SRL Iaşi, de la SC S. SRL Bucureşti în zilele de 14, 15, 21, 22 octombrie 2005 către administratorul M.I., în scopul producerii de consecinţe juridice, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.;

- actele materiale, comise în luna octombrie 2005, constând în plăsmuirea a două contracte de prestări de servicii care atestau nereal faptul că între SC M.C. SRL Iaşi şi SC „B.P.” SRL Iaşi, pe de o parte, şi Primăria comunei Scobinţi, judeţul Iaşi, pe de altă parte, au existat, în cursul anului 2005, o serie de relaţii comerciale (prestări servicii) care ar fi fost remunerate de către Primăria comunei Scobinţi celor două societăţi comerciale, acte ce au fost folosite pentru captarea încrederii reprezentanţilor legali ai SC E.M.T. SRL Iaşi, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de, „fals material în înscrisuri sub semnătura privată în formă continuată”, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

7) Cu privire la inculpatul B.E.:

- actele materiale, comise în perioada iunie 2005 - februarie 2006, în complicitate cu inculpaţii B.I.N., B.V., A.C., R. (fost R.) I. şi B.M., precum şi a inculpaţilor S.I., S.P. şi S.D., personal sau prin instigarea indirectă a numiţilor D.L., D.O.N., P.V. şi M.I., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L., SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC E. SRL Iaşi, administrată de P.V., SC T.D. SRL Iaşi, administrată de M.I. şi SC A. SRL Iaşi, administrată de persoana fictivă T.M., constând în inducerea în eroare a părţilor vătămate SC A. SA Bârlad, SC PT. SRL Moineşti, SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Suceava, SC E. SRL Ipoteşti, judeţul Suceava, SC G. XL C. SRL Iaşi, SC C.I.E. SRL Ilfov, SC R.D. SRL Iaşi, SC E.I. SRL Voluntari, Ilfov, SC C.D. SA Iaşi, SC Y.C.S. SRL Bucureşti, de la care, împreună cu alţii, a ridicat marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 201.721,75 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune în formă continuată”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) şi C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

8) Cu privire la inculpatul A.C.:

- actele materiale, comise în perioada iunie 2005 - februarie 2006, în complicitate cu inculpaţii B.I.N., B.E. şi B.M., personal sau prin instigarea indirectă a inculpaţilor D.L., D.O.N., P.V. şi M.I. şi a persoanei cu identitate falsă T.M., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L., SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC E. SRL Iaşi, administrată de P.V., SC T.D. SRL Iaşi administrată de M.I. şi SC A. SRL Iaşi, administrată de persoana fictivă T.M., de a induce în eroare părţile vătămate SC A. SA Bârlad, SC PT. SRL Moineşti, SC E. SRL Ipoteşti, judeţul Suceava, SC G. XL C. SRL Iaşi, SC C.I.E. SRL Ilfov, SC R.D. SRL Iaşi şi SC E.I. SRL Voluntari, Ilfov, SC C.D. SA Iaşi şi SC Y.C.S. SRL Bucureşti, de la care ar ridicat marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 152.213,50 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată”, prev. de art. . 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fapta, comisă la data de 11 octombrie 2005, constând în folosirea, cu prilejul ridicării de mărfuri de la partea vătămată SC E.S. SRL Ipoteşti, judeţul Suceava, o delegaţie care atesta nereal faptul că este reprezentantul legal al SC T.D. SRL Iaşi, deşi el nu avea această calitate, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „uz de fals”, prev. de art. 291 C. pen.;

9) Cu privire la inculpatul C. (fost D.) O.N.:

- actele materiale, comise în perioada septembrie - octombrie 2005, în calitate de administrator al SC M.C. SRL Iaşi, constând în ajutorul dat, prin semnarea şi completarea mai multe file CEC fără acoperire bancară, la ridicarea de către alţi membri ai grupării infracţionale de marfă de la părţile vătămate SC E.M.T. SRL Iaşi, SC C.D. SA Iaşi, ce nu a mai fost achitată cu intenţie criminală, cauzând un prejudiciu total în valoare de 45.878,18 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „complicitate la înşelăciune în formă continuată”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- actele materiale, comise în luna octombrie 2005, la instigarea inculpatului B.I.N., constând în completarea cu scrisul său a unui număr de 26 de facturi şi chitanţele aferente ce atestau nereal faptul că SC D. Gy & M SRL Ţibăneşti a achiziţionat şi, respectiv, de la/către SC C.M. SRL Iaşi şi SC „B.P.” SRL Iaşi o mare cantitate de tifon şi feşe sanitare, fapt ce a produs consecinţe juridice, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătura privată”, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

10) Cu privire la inculpatul M.A.:

- actele materiale, comise în perioada iulie - august 2005, în calitate de administrator al SC „B.P.” SRL Iaşi, constând în inducere în eroare a părţilor vătămate C.M. SRL Bârlad, SC D.F. SA Bacău, SC C. SRL Slatina, SC Î. SRL Leţcani, judeţul Iaşi, SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi, SC O. SRL Alba Iulia, de la care a ridicat mărfuri în numele şi pentru SC „B.P.” SRL Iaşi, pe care le-a achitat cu file CEC postdatate, în unele cazuri societatea aflându-se în interdicţie bancară de a trage cecuri cauzând un prejudiciu total în valoare de 433.120.79 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- actele materiale, comise în perioada iulie - august 2005, în calitate de administrator al SC „B.P.” SRL Iaşi, constând în emiterea către SC C.M. SRL Bârlad, SC D.F. SA Bacău, SC C. SRL Slatina, SC Î. SRL Leţcani, judeţul Iaşi, SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi, SC O. SRL Alba Iulia un număr de 13 file CEC postdatate, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de prev de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen

- faptele, comise în perioada iulie - august 2005, în calitate de administrator al SC „B.P.” SRL Iaşi, constând în omiterea cu ştiinţă de a evidenţia în documentele contabile ale societăţii veniturile şi cheltuielile acesteia, în totalitate având consecinţa diminuării creanţei fiscale a statului asupra societăţii cu suma de 119.537, precum şi de a dispune ca societatea să nu funcţioneze la sediul social declarat pentru a împiedica organele de control fiscal să îşi desfăşoare activitatea de verificare curenta în scopul mai sus arătat, se circumscriu elementelor constitutive a două infracţiuni de „evaziune fiscală”, prev de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2005;

11) Cu privire la inculpatul B.M.:

- actele materiale, comise în perioada iunie 2005 - februarie 2006, în complicitate cu inculpaţii B.I.N., B.E., A.C. şi B.V., prin instigarea indirectă a numiţilor D.O.N., P.V., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC E. SRL Iaşi, administrată de P.V., de a ajuta la inducerea în eroare a părţilor vătămate SC R.D. SRL Iaşi şi SC C.D. SA Iaşi, de la care a fost ridicată marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 40.114,95 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „complicitate la înşelăciune în formă continuată”, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

12) Cu privire la inculpatul M.I.:

- actele materiale, comise în perioada septembrie - octombrie 2005, în calitate de administrator al SC T.D. SRL Iaşi, în anul 2005, constând în semnarea şi completarea mai multor file CEC fără acoperire bancară, cu ajutorul cărora a fost ridicată de la părţile vătămate SC C.D. SRL Iaşi, SC S. SRL Bucureşti şi SC E.S. SRL Ipoteşti, judeţul Suceava, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.181.751,76 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. . 26 raportat la art. 215 alin. (1), 2, 3,4 şi 5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

13) Cu privire la inculpata H.C.F.:

- actele materiale, comise în perioada octombrie 2005 - februarie 2006, în complicitate cu inculpaţii D.L. şi B.I.N., B.V., H.C.L., prin folosire de nume şi calităţi false (D.L., soţia inculpatului D.L.), a ajutat ori personal a indus în eroare prin intermediul SC M.C. SRL Iaşi, a părţilor vătămate SC P.I. SRL Iaşi, SC P. SA Bucureşti, SC B.G. SA Bucureşti şi SC D. SRL Iaşi, care au fost înşelate prin ridicarea de marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 220.973,69 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. . 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- fapta, comisă în luna decembrie 2005, constând în completare şi semnarea unei comenzi de achiziţionare mărfuri şi a unui contract de vânzare-cumpărare a cantităţii de 470 kg bare titan de la partea vătămată SC D. SRL Ţibăneşti de către SC M.C. SRL Iaşi, documente în cuprinsul cărora şi-a asumat calitatea falsă de soţie a administratorului şi un nume fals, D.I., se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

14) Cu privire la inculpatul B.V.:

- actele materiale, comise în perioada septembrie 2005 - februarie 2006, în complicitate în complicitate cu inculpaţii B.I.N., B.E., A.C., B.M. şi R. (fost R.) I., personal sau prin instigarea indirectă a inculpaţilor D.L., D.O.N., P.V., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L., SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC E. SRL Iaşi, administrată de P.V., de a ajuta la inducerea în eroare prin ridicarea de marfă şi susţinerea morală a celorlalţi, precum şi prin ajutarea lor materială (efectuarea de transporturi, remiterea unor sume de bani) la prejudicierea ilicită a părţilor vătămate, SC A. SA Bârlad, SC C.I.E. SRL Ilfov, SC E.I. SRL, Voluntari de la care s-a ridicat marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 56.700,23 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „complicitate la înşelăciune în formă continuată”, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

15) Cu privire la inculpatul P.V.:

- actele materiale, comise în cursul lunii decembrie 2005, în calitate de administrator al SC E. SRL Iaşi, în anul 2005, de a ajuta prin semnarea şi completarea mai multe file CEC fără acoperire bancară, ce au fost folosite pentru a ridica marfă de la părţile vătămate SC G. XL C. SRL Iaşi, SC C.I.E. SRL Iaşi, SC G.T. SRL Iaşi, SC R.D. SRL Iaşi, SC E.I. SRL Iaşi, cauzând un prejudiciu total în valoare de 42.366,34 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „complicitate la înşelăciune în formă continuată”, prev. de prev. de art. . 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

16) Cu privire la inculpatul R. (fost R.) I.:

- actele materiale, comise în perioada octombrie - decembrie 2005, în complicitate cu inculpatul B.I.N. şi inculpaţii B.E. şi Z.C., personal sau prin instigarea indirecta a numiţilor D.O.N., P.V., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC E. SRL Iaşi, administrata de P.V., de inducere în eroare a părţilor vătămate SC G.T. SRL Iaşi şi SC E.M.T. SRL Iaşi de la care, împreună cu alţii, a ridicat marfa achitata cu file CEC fără acoperire bancara, cauzând un prejudiciu total în valoare de 15.515,79 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune în formă continuată”, prev. de prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

17) Cu privire la inculpatul H.C.L.:

- actele materiale, comise în perioada decembrie 2005 - februarie 2006, în complicitate cu inculpaţii D.L., B.I.N. şi H.C.F., prin folosire de nume şi calităţi false (C.D., reprezentant al SC M.C. SRL Iaşi), de a ajuta la inducerea în eroare, prin intermediul SC M.C. SRL Iaşi, a părţii vătămate SC L. SA Paşcani, ce a fost înşelată prin ridicarea de marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 96.428,29 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune în formă continuată”, prev. de prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- fapta, comisă la data de 18 ianuarie 2006, constând în semnarea de primire factura fiscală nr. din 18 ianuarie 2006 emisă de SC L. SA Paşcani către SC M.C. SRL Iaşi, sub numele fictiv de C.C., atribuindu-şi calitatea nereală de reprezentant al acelei din urmă societăţi în scopul producerii de consecinţe juridice, respectiv crearea unei aparenţe false reprezentanţilor părţii vătămate, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

18) Cu privire la inculpatul D.L.: - actele materiale, comise în perioada noiembrie 2005 - martie 2006, în calitate de administrator al SC M.C. SRL Iaşi, de a semna şi completa mai multe file CEC fără acoperire bancară, cu ajutorul cărora personal sau prin alte persoane a fost ridicată marfă de la părţile vătămate SC L. SA Paşcani, SC P1 RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, SC P.I. SRL Târgu Frumos, SC P. SA Bucureşti, SC D. SRL Iaşi, SC B.G. SA Bucureşti, SC A. SA Bârlad, SC PT. SRL Moineşti, SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Suceava, cauzând un prejudiciu total în valoare de 442.245,83 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

19) Cu privire la inculpaţii S.D., S.I. şi S.P.: fapta, comisă de fiecare dintre inculpaţi în luna martie 2006, cu ajutorul a două file CEC emise de către inculpatul D.L. în numele SC M.C. SRL, instrumente de plată remise de către inculpatul B.E., folosindu-se şi de calităţi mincinoase (au susţinut că sunt reprezentaţii societăţii SC M.C. SRL Iaşi ), de a induce în eroare reprezentaţii legali ai părţii vătămate SC S.M.P. SRL, Boroaia, judeţul Suceava, de la care au ridicat mărfuri în valoare de 49.508 RON, ce nu a mai fost achitată pe motiv de trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC anulat, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune”, prev. de prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Reţinând că inculpaţii au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, instanţa a dispus condamnarea tuturor acestor inculpaţi, cu excepţia inculpaţilor D.L. şi S.D., pentru săvârşirea acestor infracţiuni, urmând a se reţine faţă de pluralitatea de infracţiuni şi disp. art. 33 lit. a) C. pen.

Având în vedere că inculpaţii D.L. şi S.D. au decedat, instanţa a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g C. pen. încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cazul primului inculpat, şi sub aspectul infracţiunii de „înşelăciune”, prev. de prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în cazul celui de al doilea.

III. La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv:

- dispoziţiile generale ale codului penal şi limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a acestuia, în Legea nr. 241/2005, în Legea nr. 656/2002 şi în Legea nr. 59/1934, astfel cum au fost modificate şi completate;

- gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite;

- persoana fiecărui inculpatului şi

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite. Infracţiunea prev. de art. prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, precum şi infracţiunea de înşelăciune, în formele calificate, reţinute prin prezenta, săvârşite de către inculpaţi nu prezintă doar un pericol social generic ridicat dar şi un pericol social concret foarte ridicat, ce este conturat, în principal, de modalitatea şi împrejurările comiterii acestor fapte, astfel cum au fost reţinute în prezentarea situaţiei de fapt, remarcându-se în special planificarea actelor ilicite, numărul foarte mare a părţilor vătămate - respectiv 32, folosirea de înscrisuri falsificate, implicarea unui număr mare de participanţi, caracterul interjudeţean şi caracterul continuat la faptelor, prejudiciul într-un cuantum foarte mare ce a fost cauzat, în valoare totală de totală în valoare de 2.264.504,9 RON (echivalentul a 627.738,8 Euro), care nu a fost recuperat.

Dar, la stabilirea în concret a pedepsei şi a modalităţii de executare, instanţa va avea în vedere şi rolul şi contribuţia avută de fiecare dintre inculpaţi, numărul actelor materiale şi valoarea prejudiciului produs.

Astfel, în cazul inculpaţilor B.I.N., A.R., D.M., D.C.S. şi Z.C.C., inculpaţi care, fie au iniţiat gruparea infracţională, fie au coordonat o parte din activităţile infracţionale, toţi manipulând pe ceilalţi membrii care au aderat la această asociere, şi şi-au însuşit o mare parte din produsul infracţional, se va avea în vedere că faptele acestora prezintă un grad de pericol social sporit.

În cazul inculpaţilor A.C., B.V., H.C., P.V., C.O.N., B.M., B.E., H.C.F., M.I., M.A. şi R.I., C.D., s-a avut în vedere că au fost folosiţi de ceilalţi membri ai grupării infracţionale mai sus precizaţi, pentru a-şi atinge scopul infracţional, o parte fiind manipulaţi, profitându-se de condiţia socială mizeră (persoane fără adăpost şi consumatori de băuturi alcoolice), iar o parte au aderat doar la comiterea a unui număr redus de acte materiale, şi cel mai important aceşti inculpaţi au profitat cel mai puţin de produsul infracţional, aceştia fiind răsplătiţi cu sume modice, toate aceste împrejurări urmând a fi reţinute de către instanţă ca circumstanţe atenuante, prin reţinerea disp. art. 74 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunii de „înşelăciune”.

Persoana inculpaţilor.

În cazul inculpaţilor A.R., D.M. şi D.C.S., Z.C.C. şi B.V. s-a reţinut că acestea au avut o conduită bună înainte de comiterea infracţiunilor, primii trei fiind căsătoriţi, cu o inserţie socială corespunzătoare, având un loc de muncă stabil, toţi nu prezintă antecedente penale, drept pentru care se va reţine în sarcina acestora circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.I.N., A.C., B.V., H.C., P.V., C.O.N., B.M., B.E., H.C.F., M.A. şi R.I., tribunalul a reţinut la individualizarea judiciară a pedepselor atitudinea sinceră din cursul urmăririi penale, atitudine ce a contribuit în mod esenţial la descoperirea şi tragerea la răspundere a întregii reţele infracţionale, atitudine sinceră ce s-a menţinut şi în faza cercetării judecătoreşti în cazul inculpaţilor care au dorit să dea declaraţie, drept pentru care se va reţine în sarcina acestora circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1), lit. c) C. pen.

Deşi acuzarea a solicitat prin actul de sesizare a instanţei ca inculpatului B.I.N. să-i fie aplicabile dispoziţiile favorabile conţinute în cuprinsul Legii nr. 39/2003, cu privire le înjumătăţirea pedepsei, tribunalul a apreciat că dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 nu sunt incidente în cauză, avându-se în vedere că prin prezenta sentinţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice din dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 în prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În cazul inculpaţilor S.I. şi S.P., tribunalul a constatat că aceştia nu au recunoscut comitere faptelor în ambele faze procesuale, dar faţă de faptul că au comis o singură faptă de înşelăciune, a cărei prejudiciu nu a fost recuperat, instanţa s-a orientat în stabilirea pedepselor către minimul special.

În cazul inculpatului S.P. se constată că infracţiunea de „înşelăciune” dedusă judecăţii, comisă la data de 13 ianuarie 2006, este concurentă cu infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul S.P. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin Sentinţa penală nr. 2178 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat.

Cauzele de agravare a răspunderii penale. Aşa cum s-a precizat la încadrările juridice stabilite în cazul infracţiunii de „înşelăciune” precum şi cele prevăzute pentru o parte din infracţiunile de fals, instanţa a reţinut că au fost săvârşite în formă continuată, ceea ce presupune şi individualizarea fiecărei pedepse în raport de disp. art. 42 C. pen.

În cazul inculpaţilor B.I.N., A.C., C.O.N. şi B.M., tribunalul a constatat că au săvârşit infracţiunile deduse judecăţii în stare de recidivă.

Astfel, inculpatul B.I.N. a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, urmând a se reţine disp. art. 37 lit. a) C. pen., având în vedere că a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 771 din 22 iunie 2004 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin neapelare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, faptele deduse judecăţii fiind comise în termenul de încercare.

Şi inculpatul A.C. a săvârşit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, urmând a se reţine disp. art. 37 lit. a) C. pen., având în vedere că a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 641 din 05 februarie 2002 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 martie 2002, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, faptele deduse judecăţii fiind comise în termenul de încercare.

Inculpatul C.O.N. a săvârşit faptele atât în stare de recidivă postcondamnatorie cât şi postexecutorie, urmând a se reţine disp. art. 37 lit. a) şi b) C. pen. Din fişa de cazier judiciar a acestui inculpat rezultă că faptele deduse judecăţii au fost săvârşite în perioada liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 5203 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1449 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Iaşi.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.M. s-a constatat că a săvârşit faptele în stare de recidivă postexecutorie, urmând a se reţine disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Având în vedere toate aceste criterii de individualizare, în detaliu analizate, instanţa a apreciat că, reeducarea, reinserţia socială a inculpaţilor B.I.N., A.R., D.C.S., D.M., Z.C.C., A.C., C.O.N., M.A., B.E., B.M., M.I. şi S.P., nu poate avea loc decât prin stabilirea a câte unei pedepse cu închisoarea, dozată în funcţie de circumstanţele atenuante şi cauzele de agravare precizate, urmând, ca efect al aplicării disp. art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., şi prin considerarea ca necesară în vedere atingerii scopului pedepsei cu închisoarea, raportat la aria acţiunilor infracţionale, să se aplice un spor la pedeapsa închisorii rezultată în urma contopirii, excepţie făcând doar inculpaţii B.M., M.I. şi S.P., pedeapsă care a fost executată în regim de detenţie.

La stabilirea cuantumului fiecărei pedepsei instanţa a avut în vedere proporţia ce trebuie să existe între avantajul delictului şi dezavantajul pedepsei, astfel încât pedeapsa să nu devină o taxă sau o sancţiune simbolică, fiind, astfel, anulat scopul pedepsei de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni.

Totodată în raport de infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. reţinută pentru o parte din inculpaţi, tribunalul a făcut aplicarea şi a disp. art. 65 C. pen., respectiv a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi

Faţă de condamnarea dispusă, sub aspectul pedepsei complementare, instanţa reţine că prin hotărârea CEDO Hirst contra marii Britanii din 06 octombrie 2005, s-a hotărât că interzicerea de drept a drepturilor electorale încalcă art. 3 Protocolul 1, considerându-se că este necesară o apreciere individuală, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În cauza, avându-se în vedere gravitatea faptelor săvârşite, instanţa în baza disp.art. 65 alin. (1) şi art. 66 C. pen. a interzis inculpaţilor, care au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., exercitarea drepturilor prev. prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prezenta condamnare fiind incompatibilă cu exerciţiul drepturilor enunţate.

Totodată, faţă de inculpaţii B.I.N., D.C.S., D.M., Z.C.C., B.E., şi M.A., instanţa a dispus interzicerea şi a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. - dreptul de a fi asociat, administrator, precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale -, întrucât inculpaţii s-au folosit la săvârşirea faptei de calitatea de asociat, administrator ori director, reală ori falsă (cazul lui B.E.) la societăţi comerciale. Condamnarea inculpaţilor la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale, care îl face nedemn de a exercita această profesie, atrage, potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990, obligaţia instanţei de a comunica Oficiului registrului comerţului dispozitivul hotărârii de condamnare.

În cazul inculpatului B.I.N. s-a dispus, în baza disp. art. 83 C. pen., şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, ce a fost aplicată inculpatului B.I.N. prin Sentinţa penală nr. 771 din 22 iunie 2004 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin neapelare, şi, în consecinţă, cumularea acestei pedepse de 1 an închisoare la pedeapsa stabilită prin prezenta concursului de infracţiuni, la pedeapsa totală urmând a se aplicata pedeapsa complementară, cea mai grea, conform art. 35 alin. (1) şi 3 C. pen.

În cazul inculpatului A.C. s-a dispus, în baza disp. art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, ce a fost aplicată inculpatului A.C. prin Sentinţa penală nr. 641 din 05 februarie 2002 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 martie 2002, şi, în consecinţă, cumularea acestei pedepse de 2 ani închisoare la pedeapsa stabilită prin prezenta concursului de infracţiuni.

În cazul inculpatului S.P. s-a dispus, în baza disp. art. 85 C. pen., anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2178 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare., după care în baza disp. art. 36 alin. (1) cu referire la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi prin Sentinţa penală nr. 2178 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea.

În cazul inculpatului C.O.N. s-a dispus, în baza art. 61 C. pen. revocarea beneficiul liberării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 5203 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1449 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Iaşi, şi a contopit pedepsea rezultante aplicată prin prezenta, cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 362 zile închisoare din pedeapsa anterior menţionată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor având în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului.

Faţă de împrejurarea condamnării inculpaţilor B.I.N., A.R., D.C.S., D.M., Z.C.C., A.C., C.O.N., M.A., B.E., B.M., M.I. şi S.P. la pedepse privative de libertate cu închisoare, instanţa a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. şi a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a b C. pen., aceste drepturi fiind incompatibile cu condamnarea pentru infracţiuni legate de criminalitatea organizata .

Totodată, faţă de inculpaţii B.I.N., D.C.S., D.M., Z.C.C., B.E., şi M.A., instanţa a dispus interzicerea, în cadrul pedepsei accesorii şi a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. - dreptul de a fi asociat, administrator, precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale -, întrucât inculpaţii s-au folosit la săvârşirea faptei de calitatea de asociat, administrator ori director, reală ori falsă (cazul lui B.E.) la societăţi comerciale.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.D. şi H.C.F., apreciind că săvârşirea faptelor a fost un accident în viaţa acestora, că reeducarea, reinserţia socială poate avea loc şi fără privare de libertate, că judecata în prezenta cauză constituie un avertisment suficient pentru a-i determina ca, pe viitor, să se abţină de la comiterea de alte fapte antisociale, instanţa le-a stabilit şi, ulterior, aplica câte o pedeapsă cu închisoarea, dozată în funcţie de circumstanţele reale şi personale menţionate mai sus, precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), iar executarea pedepsei principale rezultante aplicată precum şi a celei accesorii, le-a suspendat sub supraveghere, în conf. cu art. 861 raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., pe o durată ce constituie pentru fiecare dintre inculpaţi termenul de încercare.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca fiecare dintre inculpaţi, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, ca organ desemnat de instanţă pentru supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, precum şi modalităţile de petrecere a timpului liber;

Totodată s-a dispus şi respectarea de către fiecare dintre inculpaţi, pe durata termenului de încercare, a următoarelor obligaţii prev. de art. 863 C. pen.: să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare şi să participe la programele educative şi de terapie comportamentală, derulate de organul de supraveghere.

S-a atras atenţia inculpaţilor că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni instanţa a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în întregime a acesteia, în temeiul disp. art. 864 C. pen., sancţiune ce a intervenit şi în cazul neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, potrivit disp. art. 863 C. pen.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.V., P.V., R. (fost R.) I., H.C.L. şi S.I. apreciind că reinserţia socială poate avea loc şi fără privare de libertate, că judecata în prezenta cauză constituie un avertisment suficient pentru a-i determina ca, pe viitor, să se abţină de la comiterea de alte fapte antisociale, instanţa le-a stabilit şi, ulterior, a aplicat câte o pedeapsă cu închisoarea, dozată în funcţie de circumstanţele reale şi personale menţionate mai sus, precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), iar executarea pedepsei principale aplicată precum şi a celei accesorii, le va suspenda condiţionat, în conf. cu art. 81 raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., pe o durată ce constituie pentru fiecare dintre inculpaţi termenul de încercare.

S-a atras atenţia inculpaţilor că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni instanţa a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi executarea în întregime a acesteia, în temeiul disp. art. 83 C. pen.

În cazul tuturor acestor inculpaţi pentru care s-a dispus suspendarea executări pedepsei sub supraveghere ori condiţionat, tribunalul le-a atras atenţia şi asupra consecinţelor neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, respectiv că s-a putut dispune revocarea acestor măsuri, potrivit disp. art. 84 C. pen.

Măsuri preventive. Faţă de inculpaţii D.C.S., A.R. şi D.M. la data de 30 mai 2006 s-a luat de către procuror pentru 24 de ore măsura reţinerii, fiind prezentaţi la judecător cu propunere de arestare, ce a fost, însă, respinsă, astfel încât s-a dispus, în temeiul disp. art. 88 C. pen., deducerea din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat a duratei acestei reţineri.

Faţă de inculpatul B.I.N. s-a luat de către procuror pentru 24 de ore măsura reţinerii sa, după care s-a dispus de către judecător arestarea sa preventivă şi ulterior şi prelungirea acestei măsuri, fiind în detenţie preventivă în perioada 22 martie 2006 - 18 mai 2006, durate ce s-au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, în temeiul disp. art. 88 C. pen.

Dar, în ceea ce-l priveşte inculpatul B.I.N. tribunalul a constatat că de la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2010, acesta nu s-a mai prezentat în faţa instanţei, iar potrivit proceselor-verbale, întocmite cu ocazia punerii în executare a multiplelor mandate de aducere, a rezultat că nu mai locuieşte la adresa declarară în faţa instanţei la momentul audierii.

Mai mult, din verificările efectuate la SEIP a rezultat că acesta şi-a schimbat domiciliul legal în localitatea Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, dar, potrivit organelor de poliţie care au încercat punerea în executare a mandatelor de aducere, inculpatul nu locuieşte în această localitate şi nici nu a locuit, împrejurare care a dovedit că acest domiciliu a fost stabilit doar formal la această adresă.

S-a precizat că, deşi la momentul audierii i s-a atras atenţia că are obligaţia de a încunoştinţa instanţa în caz de schimbare a adresei, inculpatul nu a respectat această obligaţie.

Faţă de toate aceste împrejurări, la termenul de judecată din data de 21 februarie 2011, tribunalul pus în discuţia contradictorie oportunitatea luării faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.

Analizând toate aceste împrejurări mai sus expuse, tribunalul a constatat că, în cauză, sunt suficiente date că inculpatul s-a sustras de la judecată precum şi că va încerca să se sustragă de la executarea pedepsei.

S-a reţinut şi faptul că acest inculpat a instigat şi a ajutat la părăsirea ţării pe inculpaţii M.A. şi M.I., ultimul nerevenind în ţară nici până la acest moment.

Nu a putut fi ignorat şi faptul că acest inculpat a mai fost condamnat de Tribunalul Iaşi la data de 10 decembrie 2010, prin Sentinţa penală nr. 643 dată în Dosarul nr. 7517/99/2007, la pedeapsa închisorii de 8 ani, tot pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, împrejurare care a întărit concluzia existenţei unui risc major ca acesta să se sustragă de la executarea pedepsei, în condiţiile în care, aşa cum s-a precizat mai sus, acesta nu are o locuinţă cunoscută.

Faţă de cele arătate, tribunalul, constatând că în cauză sunt probe că inculpatul a săvârşit mai multe fapte penale, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 143 C. pen., şi că pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a sustras de la judecată, existând şi date că a încercat să se sustragă de la executarea pedepsei, fiind astfel incident cazul prev. de art. 148 lit. a) C. proc. pen., a dispus, în temeiul disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă în lipsă a inculpatului B.I.N., urmând ca, în temeiul disp. art. 152 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. organul de poliţie care a procedat la arestarea inculpatului B.I.N. să-l conduce, ulterior, la judecătorul care a emis mandatul pentru a se proceda la ascultarea acestuia.

IV. Latura civilă a cauzei.

Sub aspectul laturii civile instanţa a reţinut că răspunderea civilă este antrenată doar în condiţiile art. 998 şi urm C. civ., prin întrunirea elementelor răspunderii civile referitoare la faptă ilicită care a cauzat un prejudiciu cert, nereparat, faptă săvârşită cu vinovăţie.

Apreciind ca probate aşa cum s-a arătat anterior elementele faptice referitoare la săvârşirea cu vinovăţie de către inculpaţi, fie în calitate de autori, fie în calitate de participanţi, a unor infracţiuni prin care s-a creat un prejudiciu cert, nereparat încă, tribunalul a reţinut că răspunderea civilă este solidara când delictul a fost săvârşit de mai multe persoane (art. 1003 C. civ.).

De asemenea instanţa a reţinut că răspunderea civilă decurge din săvârşirea unei fapte cauzatoare de prejudicii (art. 998 C. civ.), fiind indiferent sub aspectul angajării responsabilităţii patrimoniale gradul de participare la beneficii, astfel că apărările inculpaţilor - persoane interpuse sub acest aspect, vor fi înlăturate ca nefondate.

Instanţa a constatat că toate părţile vătămate s-au constituit şi părţi civile în cauză, cu sume ce au fost precizate la prezentarea pe larg a situaţiei de fapt, daunele materiale fiind dovedite atât sub aspectul existenţei cât şi a întinderii de facturile fiscale emise în cazul fiecărei tranzacţii, dar şi a cecurilor emise pentru asigurarea plăţii, care nu au fost decontate din lipsa disponibilului sau că trasul se afla în interdicţie bancară.

Faţă de toate acestea, a dispus, în baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat şi la art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., admiterea acţiunilor civile formulate de părţile civile şi obligarea inculpaţilor în funcţie de participaţia fiecăruia la producerea prejudiciilor, după cum a urmat:

- în cazul părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P.J. Iaşi, a fost obligat inculpatul M.A., în solidar cu partea responsabil civilmente SC „B.P.” SRL, prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, la plata sumei de 119.537 RON cu titlu de daune materiale, la care se va adăuga şi dobânda de 0,05% pe zi de întârziere, calculată de la data constituirii de parte civilă, respectiv de la 23 octombrie 2008 şi până la data achitării integrale a prejudiciului;

- în cazul părţii civile SC „C.M.” SRL Bârlad, a fost obligat inculpatul M.A., în solidar cu partea responsabil civilmente SC „B.P.” SRL, prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, să achite părţii civile suma de 96.428,29 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „B.R.” SA (fostă SC D.F. SA Bacău), a fost obligat inculpatul M.A. să achite părţii civile suma de 100.616 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „C.” S.RL. Slatina a fost obligat inculpatul M.A. să achite părţii civile suma de 85.633 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „Î.” SRL Leţcani a fost obligat inculpatul M.A. să achite părţii civile suma de 2010,50 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „S.M.” SRL Hârlău a fost obligat pe inculpatul M.A., în solidar cu partea responsabil civilmente SC „B.P.” SRL, prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, să achite părţii civile suma de 82.433 RON, cu titlu de daune materiale, sumă ce a fost actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, perioada de referinţă fiind data de 06 ianuarie 2006, momentul constituirii de parte civilă;

- în cazul părţii civile SC „O.” SRL Alba Iulia a fost obligat inculpatul M.A. să achite părţii civile suma de 66,000 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat rata dobânzii de referinţă practicată de BNR, ce s-a calculat de la momentul constituirii de parte civilă, respectiv data de 12 octombrie 2006, şi până la momentul plăţii efective;

- în cazul părţii civile SC „L.” SA Paşcani, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., H.C.L., D.C., C.D. şi D.M. să achite părţii civile suma de 96.428,29 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „P1 - RO G.” S.R.L, a fost obligat inculpatul B.I.N. să achite părţii civile suma de 28.690,81 RON;

- în cazul părţii civile SC „P.I.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N. şi H.C.F. să plătească părţii civile suma de 43.877 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „P.” SA, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N. şi H.C.F. să plătească părţii civile suma de 29.188,46 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „D.” SRL, prin lichidator judiciar A.V., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., H.C.F., A.R., D.S.C. şi D.M. să plătească părţii civile suma de 108.504 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăuga rata dobânzii de referinţă practicată de BNR, ce s-a calculat de la momentul constituirii de parte civilă, respectiv data de 01 martie 2006, şi până la momentul plăţii efective;

- în cazul părţii civile SC „B.G.” SA Bucureşti, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N. şi H.C.F. să achite părţii civile suma de 39.404,23 RON, cu titlu de daune materiale.

- în cazul părţii civile SC „A.” S.A au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., B.E., B.V. şi A.C. să achite părţii civile suma de 34.917,54 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „PT.” SRL au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., B.E. şi A.C. să achite părţii civile suma de 11.740,48 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „S.M.P.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii S.P. şi S.I., şi pe moştenitorii inculpatului S.D., respectiv pe S.D.D., S.N. şi S.C. să achite părţii civile suma de 49.508 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „C.D.” SA, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., M.I. şi Z.C.C. să achite părţii civile suma de 64.158,26 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat penalităţi în cuantum de 0,6% pe fiecare zi de întârziere, conform Contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 639 din 10 octombrie 2005, precum şi indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, perioada de referinţă fiind data de 24 noiembrie 2005, momentul constituirii de parte civilă;

- în cazul părţii civile SC „S.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., M.I., D.M., Z.C.C., D.S.C., C.D. şi A.R. să achite părţii civile suma de 1.096.763,5 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-au adăugat rata dobânzii de referinţă practicată de BNR, ce s-a calculat de la momentul constituirii de parte civilă, respectiv data de 09 iunie 2008, şi până la momentul plăţii efective;

- în cazul părţii civile SC „E.S.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., M.I., B.E. şi A.C. să achite părţii civile suma de 20.830 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „G. XL C.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., P.V., Z.C.C., B.E. şi A.C. să achite părţii civile suma de 10.828.09 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „C.I.E.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.V., P.V., Z.C.C., B.E. şi A.C. să achite părţii civile suma de 12.009.99 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „G.T.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii P.V., Z.C.C. şi R. (fost R.) I. să achite părţii civile suma de 6857,86 RON, cu titlu de daune materiale;

-în cazul părţii civile SC „R.D.”S.R.L., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii P.V., Z.C.C., B.E., A.C. şi B.M. să achite părţii civile suma de 2.897,70 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „E.I.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii P.V., Z.C.C., B.E., A.C. şi B.V., să achite părţii civile suma de 9772,70 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „E.M.T.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., C. (fost D.) O.N., Z.C.C., R. (fost R.) I., A.R. să achite părţii civile suma de 8.658,93 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „C.D.” SA, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., C. (fost D.) O.N., B.E., A.C. şi B.M. să achite părţii civile suma de 37.217,25 RON, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, perioada de referinţă fiind data de 15 ianuarie 2005, momentul constituirii de parte civilă;

- în cazul părţii civile SC „M.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N. şi A.R. să achite părţii civile suma de 23.748,32 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „C.” SRL Slatina, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N. şi A.R. să achite părţii civile suma de 89.740,88 RON, cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „A.”SRL Iaşi, a fost obligat inculpatul B.I.N. să achite părţii civile suma de 8.473,88 RON şi suma de 6.993,69 RON cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „A.” SRL Piatra-Neamţ, a fost obligat inculpatul B.I.N. să achite părţii civile suma de 6.993,69 RON cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat rata dobânzii de referinţă practicată de BNR, precum şi indicele de inflaţie de la momentul plăţii efective, ce se vor calcula de la momentul constituirii de parte civilă, respectiv data de 24 august 2007, şi până la momentul plăţii;

- în cazul părţii civile SC „PI” SRL, a fost obligat inculpatul B.I.N. să achite părţii civile suma de 36.207,61 RON cu titlu de daune materiale;

- în cazul părţii civile SC „Y.C.S.” SRL, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B.I.N., A.R., B.E. şi A.C., să achite părţii civile suma de 12.000 RON, cu titlu de daune materiale.

S-a dispus respingerea cererii părţii civile SC B.G. SA Bucureşti de luare a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului decedat D.L. şi ale SC M.C. SRL, radiată din data de 28 mai 2008.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen., s-a admis cererea părţii civile SC „S.M.” SRL HÂRLĂU de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.A. şi părţii responsabile civilmente SC „B.P.” SRL, reprezentată prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen. s-a admis cererea părţii SC O. SRL Alba Iulia de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.A. şi părţii responsabile civilmente SC „B.P.” SRL, reprezentată prin lichidator Cabinet individual insolvenţă „P.P.S.”, până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen. s-a admis cererea părţii SC C.D. SA de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B.I.N., M.I. şi Z.C.C., până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen. s-a admis cererea părţii SC C.D. SA de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B.I.N., C. (fost D.) O.N., B.E., A.C. şi B.M., până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale.

Având în vedere considerentele anterioare referitoare la caracterul fals al înscrisurilor folosite de o parte dintre inculpaţi, dar apreciind că în cauză nu s-a putut dispune decât anularea înscrisurilor aflate în original la dosarul cauzei, instanţa a dispus în baza art. 348 C. proc. pen. desfiinţarea următoarele înscrisuri:

a) integral

- factura fiscală din 01 septembrie 2005 şi chitanţa din 01 septembrie 2005;

- factura fiscală din 15 octombrie 2005 şi chitanţa din 15 octombrie 2005;

- facturile fiscale de la nr. ...... la nr. ...... şi chitanţele aferente de la nr. ...... la nr. ......;

- facturile fiscale de la nr. ...... la nr. ...... şi chitanţele aferente de la nr. ...... la nr. ...... .

b) parţial

- menţiunea falsă „D.I., soţia administratorului D.L.” din comanda olografă din data de 09 decembrie 2005;

- menţiunea „D.I.”, de la rubrica cumpărător din contractul de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2005;

- menţiunea falsă „C.C., MX 266249” de la rubrica numele delegatului din factura fiscală nr. din 18 ianuarie 2006;

În baza art. 5 alin. (1) lit c) din Protocolul nr. 113928 din 26 noiembrie 2008 încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţionala a Barourilor din România a stabilit onorariile avocaţilor din oficiu Z.A., T.D., U.Ş., C.V., M.O., D.C., A.R., Ş.M., A.D. şi V.N. la suma de 400 RON fiecare.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţi (în faza de urmărire penală doar pentru inculpatul C.O.N.) au fost avansate către Baroul de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi incluse în cuantumul cheltuielilor judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) şi 3 C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţi (cu excepţia inculpaţilor D.L. şi S.D.), iar în cazul inculpatului M.A., acesta a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care s-a inclus şi onorariul apărătorilor oficiu.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare privind acţiunea penală exercitată împotriva inculpaţilor D.L. şi S.D. au rămas în sarcina statului.”

În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea primei instanţe a fost apelată de procuror, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi inculpaţii M.A., B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., Z.C.C., H.C.F., H.C.L., P.V., B.M., C. (fost D.) O.N., S.P., S.I.

Inculpatul B.E. a declarat apel peste termen motivat de faptul că nu a ştiut de existenţa procesului decât după pronunţarea instanţei de fond.

Procurorul a criticat sentinţa apelată sub aspectul schimbării încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art 8 din aceeaşi lege, apreciindu-se că asocierea inculpaţilor a întrunit forma unui grup infracţional organizat şi sub aspectul individualizării cuantumului pedepselor aplicate, care ar fi prea mic raportat la gravitatea activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi.

Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi a arătat în motivele de apel că deşi a solicitat luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.A. şi părţii responsabile civilmente SC „B.P.” SRL - reprezentată prin lichidator Cabinet Individual „P.P.S.” până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de daune materiale, instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la această cerere.

Inculpatul M.A. a solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. arătând că a fost obligat de inculpaţii B.I.E. să preia SC B.P. SRL, urmând ca ei să se ocupe efectiv de conducerea firmei, fiind obligat să plece din ţară în momentul în care a realizat ce se întâmpla cu societatea şi a vrut să meargă la poliţie.

În subsidiar a solicitat redozarea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., având în vedere şi circumstanţele personale ale acestuia.

Inculpatul B.I.N. a criticat sentinţa apelată sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, considerând că a fost prea mare raportat la poziţia sa procesuală de recunoaştere şi colaborare cu organele de urmărire penală.

Inculpaţii D.C. şi A.R. au solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că nu se fac vinovaţi de comiterea faptelor reţinute în sarcina lor.

Inculpatul C.D. a arătat că sentinţa este netemeinică şi nelegală deoarece nu se face vinovat de comiterea faptelor reţinute în sarcina sa; avea doar calitatea de director economic, activitatea lui limitându-se la o simplă intermediere de comunicare între părţi. A apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat şi a solicitat să se ţină cont de circumstanţele sale personale.

Inculpatul B.V. a criticat sentinţa arătând că a fost obligat în mod greşit la plata sumei de 51.000 RON, deşi prejudiciul nu a fost dovedit.

Inculpatul Z.C.C., în motivarea apelului a arătat că sentinţa atacată a fost lovită de nulitate absolută (art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. - greşita compunere a completului de judecată) deoarece urmărirea penală a fost făcută de DIICOT - Biroul Teritorial Iaşi, iar la judecarea cauzei în fond a participat un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Un alt motiv de apel a acestui inculpat s-a referit la greşita reţinere a situaţiei de fapt, deoarece faptele, aşa cum au fost descrise, nu au fost săvârşite de el.

Inculpata H.C.F. a solicitat redozarea pedepsei aplicate având în vedere poziţia procesuală şi lipsa antecedentelor penale.

Apelurile inculpaţilor H.C.L. şi a inculpatului B.E. au vizat greşita individualizare a pedepselor, iar a inculpaţilor P.V. şi B.M. greşita condamnare a acestora.

Inculpaţii S.P. şi S.I. au criticat sentinţa atât sub aspectul condamnării, arătând că sunt nevinovaţi cât şi sub aspectul individualizării pedepselor; S.P. arătând şi că în momentul condamnării era reabilitat de drept pentru o faptă anterioară de care instanţa de fond a ţinut cont.

În motivarea apelului, inculpatul D.M. a arătat că în cauză nu s-au administrat suficiente probe, instanţa de fond s-a rezumat la a împărtăşi punctul de vedere a procurorului şi nu au fost avute în vedere nici circumstanţele personale de natură a reliefa profilul socio-moral echilibrat şi responsabil al acestuia.

La termenul din 5 iulie 2011 inculpatul C.O.N. şi-a retras apelul declarat.

Prin Decizia penală nr. 133 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Curte de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a dispus:

Admiterea apelului declarat de A.N.A.F. Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte în latură civilă.

Rejudecând cauza:

În baza disp. art. 163 C. proc. pen. a admis cererea părţii civile A.N.A.F. Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.A. şi a părţii responsabile civilmente SC B.P. SRL, reprezentată prin lichidator Cabinet individual de insolvenţă „P.P.S.” până la concurenţa sumei de 119 537 ron.

A respins apelurile declarate de procuror şi inculpaţii M.A., B.I.E., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., Z.C.C., H.C.F., H.C.L., P.V., B.M., S.P., S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi.

A respins apelul peste termen declarat de inculpatul B.E.I. împotriva Sentinţei penale nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi.

A luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul C. (fost D.) O.N. împotriva Sentinţei penale nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A menţinut arestarea preventivă a inculpatului B.I.E. şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive după data de 22 martie 2011.

A admis cererea de scutire a plăţii amenzii aplicare domnului avocat P.V. la termenul de judecată din data de 26 iunie 2012 (motive medicale ).

A obligat inculpaţii apelanţi D.M., A.R., D.C.S., C.D., Z.C.C., S.P., S.I., B.E. să achite fiecare câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A obligat inculpaţii apelanţi M.A. B.I.E., B.V., H.C.F., H.C.L., P.V., C. (fost D.) O.N., B.M. să achite fiecare, câte 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care câte 400 RON către Baroul de Avocaţi Iaşi, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, se avansează din fondurile statului.

Cheltuielile judiciare din apelul părţii civile A.N.A.F. Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi cele reprezentând onorariile avocaţi desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A.C., R. (fost R.) I., M.I., câte 400 RON pentru fiecare, care au fost avansate din fondurile statului, au rămas în sarcina acestuia.

Examinând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei conform dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi a fost fondat, iar apelurile declarate de procuror şi inculpaţii apelanţi au fost nefondate, pentru considerentele ce au urmat:

Apelul procurorului a vizat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art 8 din aceeaşi lege şi cuantumul mic al pedepselor aplicate inculpaţilor .

Analizând actele şi lucrările dosarului şi cele două articole din Legea nr. 39/2003, Curtea, a considerat că instanţa de fond corect a dispus această schimbare de încadrare juridică, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile esenţiale premise - asocierea a trei sau mai multe persoane şi existenţa unei acţiuni unitare şi prestabilite ci a unei acţiuni coordonate, determinată de circumstanţe şi de informaţiile obţinute, atât finanţatorii, executanţii sau coordonatorii, fiind diferiţi în funcţie de actele materiale determinate .

În ceea ce priveşte critica referitoare la cuantumul pedepselor aplicate acestea au fost finalizate în apelurile inculpaţilor, care au vizat şi individualizarea pedepselor aplicate.

Neîntemeiate au fost şi apelurile inculpaţilor care au vizat în esenţă greşita condamnare, individualizarea pedepselor stabilite, nulitatea sentinţei ca urmare a participării la judecarea cauzei a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în loc de un reprezentat al DIICOT - Biroul Teritorial Iaşi, precum şi încadrarea juridică pentru inculpatul D.M.

În ceea ce priveşte nulitatea invocată referitoare la reprezentantul parchetului, care a participat la soluţionarea cauzei se ştie că judecarea dosarelor înregistrate înainte de apariţia Ordinului 863 din 14 iulie 2008 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a continuat cu participarea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cauzele respective.

Încadrarea juridică pentru inculpatul D.M. a fost corect stabilită, din chitanţele şi facturile depuse la dosar rezultând clar un prejudiciu ce a atras agravanta prevăzută la alin. (5) al art. 215 C. pen.

Referitor la motivele de apel ale inculpaţilor apelanţi, care au vizat greşita condamnare, Curtea a reţinut:

Din analiza coroborată a materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios şi temeinic argumentat instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpaţilor, în raport de situaţia de fapt reţinută în comiterea următoarelor fapte:

1. Pentru inculpatul B.I.N., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.;

- „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.,;

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.,

- „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.;

2,. Pentru inculpatul D.M., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.,;

- „instigare la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., l;

- „spălare de bani”, prevăzută de art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, modificată şi completată;

- „instigare la instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 25 raportat la art. 25 cu referire la art. 290 alin. (1) C. pen.;

3. Pentru inculpatul A.R., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „instigare la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.;

4. Pentru inculpatul D.C.S., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „instigare la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.;

- „spălare de bani”, prevăzută de art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, modificată şi completată;

5. Pentru inculpatul Z.C.C., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.;

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.;

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.;

6. Pentru inculpatul B.E., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.;

7. Pentru inculpatul A.C., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), 2, 3, şi 4 C. pen.;

- „uz de fals”, prevăzută de art. 291 C. pen.;

8. Pentru inculpatul C. (fost D.) O.N., faptele

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.;

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 C. pen.;

9 Pentru inculpatul M.A., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.;

- prev. de art. 84 pct. 3 din legea nr. 59/1934;

- art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea 241/2005;

- art. 9 alin. (1), lit. f din Legea 241/2005;

10. Pentru inculpatul B.M., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.;

11. Pentru inculpatul M.I., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.;

12. Pentru inculpatul S.P., fapta de „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.:

13. Pentru inculpatul C.D., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.;

14. pentru inculpata H.C.F., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.;

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 C. pen.;

15. Pentru inculpatul B.I.E., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.;

16. Pentru inculpatul P.V., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „complicitate la înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.;

17. Pentru inculpatul R. (fost R.) I., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.:

18. Pentru inculpatul H.C.L., faptele:

- prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.;

- „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.;

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 C. pen.;

19. Pentru inculpatul S.I., fapta de „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar, evidenţiind aspectele concordante ce au susţinut vinovăţia inculpaţilor şi probele ce au servit ca temei al soluţionării cauzei.

De asemenea, a verificat probatoriul administrat prin prisma apărărilor inculpaţilor, argumentându-se soluţia de înlăturare a a acestora, prin expunerea argumentelor de fapt şi de drept ce au fundamentat soluţia pronunţată.

Pe baza analizei amănunţite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi a celor administrate în mod nemijlocit, prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă, existând probe certe de vinovăţie a inculpaţilor în comiterea faptelor, probe ce au înlăturat prezumţia de nevinovăţie instituită de dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, soluţia de condamnare a inculpaţilor s-a bazat pe interpretarea şi coroborarea următoarele mijloace de probe:

În cazul părţii vătămate SC M. SRL Popricani:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC M. SRL Popricani, numitul A.I., administrator;

- fila CEC emise de către SC A. SRL Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- factura fiscală din 02 iulie 2005 şi avizul de însoţire a mărfii emise de SC M. SRL Popricani către SC A. SRL Iaşi;

- declaraţia numitului B.I., asociat la SC M. SRL Popricani;

- procesul-verbal încheiat de organele de cercetare a politiei la punctul de lucru din Iaşi, str. A.V., din conţinutul căruia rezultă că, în data de 04 iulie 2005, la acest punct de lucru au fost găsiţi inculpatul H.C.L., inculpatul B.V., precum şi martora C.E.;

- Contractul de închiriere nr. 307 din 08 iunie 2005, încheiat intre SC M. SRL Iaşi şi SC A. SRL Iaşi pentru spaţiu (depozit şi birou), pe str. A.V.;

- istoricul SC A. SRL Iaşi;

- procesul-verbal de ridicare înscrisuri de la Biroul Notarial C.P. şi documente ce au stat la baza identificării nr. 1009 din 01 iunie 2005, respectiv a contractului de închiriere dintre S.V., S.M. şi SC A. SRL Iaşi, reprezentata de „T.M.";

- declaraţia martorei C.E. - secretară la SC A. SRL Iaşi, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului S.N.E., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului D.M., fost asociat la SC A. SRL Iaşi, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia numitului T.M. (persoana căreia i s-au folosit datele de identitate), audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului S.V., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C. SRL Slatina, numitul H.L.O., director vânzări;

- filele CEC emise de către SC A. SRL Iaşi, borderourile de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- comenzile nr. 30 şi 31 din 12 iulie 2005 şi certificatul de înregistrare fiscală a SC A. SRL Iaşi trimise prin fax către SC C. SRL Slatina;

- facturile fiscale emise de SC C. SRL Slatina către SC A. SRL Iaşi;

- facturile fiscale emise de SC A. SRL către SC M. SRL Iaşi şi chitanţele aferente acestora;

- proces-verbal încheiat de organele de cercetare penală prin care martorul A.M., conducător auto a SC C. SRL Slatina recunoaşte după fotografie pe inculpatul H.C.L. ca fiind cel care la datele de 17.07 şi 20 iulie 2005 a recepţionat mărfurile livrate de SC C. SRL Slatina la punctul de lucru a SC A. SRL Iaşi, str. A.V., Iaşi;

- declaraţia martorului A.M., conducător auto cel care a transportat marfa la SC A. SRL Iaşi, audiat în ambele faze procesuale;

-proces-verbal de înfruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

- declaraţia martorei C.E. - secretara la SC A. SRL Iaşi, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

- plângerea părţii vătămate SC A. SRL Galaţi, prin reprezentantul legal;

- fila CEC emise de către SC A. SRL, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare;

- facturile fiscale emise SC A. SRL Galaţi către SC A. SRL Iaşi;

- contract de vânzare-cumpărare nr. 867 din 08 iulie 2005;

- declaraţiile martorului C.I., reprezentant vânzări la partea vătămată audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

În cazul părţii vătămate SC A. SRL Galaţi - punct de lucru Piatra-Neamţ:

- plângerea părţii vătămate SC „A.” SRL Galaţi, prin reprezentantul legal;

- filele CEC emise de către SC „A.” SRL Iaşi, borderourile de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- facturile fiscale emise SC A. SRL Piatra-Neamţ către SC A. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului numitului J.N.D., şef serviciu vânzări la societatea parte vătămată;

- proces-verbal încheiat de organele de cercetare a politiei la punctul de lucru din Iaşi, str. A.V.,;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

În cazul părţii vătămate SC „PI” SA Brazi:

- plângerea părţii vătămate SC PI SA Brazi, prin reprezentantul legal;

- fila CEC emisă de către SC A. SRL Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestuia;

- facturile fiscale emise SC PI SA Brazi către SC A. SRL Iaşi;

- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 683 din 04 iulie 2005;

- declaraţiile martorului B.V., director zonal la SC PI SA Brazi audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului T.M.C., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

-proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.

În cazul părţii vătămate SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC Y.C.S. SRL Bucureşti, numitul K.Z., administrator;

- fila CEC emisă de către SC A. SRL Iaşi, în xerocopie, borderoul de depunere, în xerocopie şi refuzul bancar de decontare a acestuia, în xerocopie;

- factura fiscală emisă SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti către SC A. SRL;

- declaraţia martorului N.V., conducător auto, care a transportat uşile metalice pentru SC A. SRL Iaşi, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpaţilor B.E. şi A.C. din faza de urmărire penală;

- proces-verbal de confruntare între inculpaţii B.I.N. şi D.C.S.;

În cazul părţii vătămate SC „C.M. „SRL Bârlad:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C.M. SRL Bârlad, numita B.M.;

- certificat de înregistrare fiscală, actul constitutiv SC „B.P.” SRL Iaşi, în xerocopie;

- fişa cu specimenele de semnături, în xerocopie, a SC „B.P.” SRL Iaşi;

- comenzile emise de SC „B.P.” SRL Iaşi către SC C.M. SRL Bârlad, în xerocopie;

- facturile fiscale emise de SC C.M. SRL Bârlad către SC „B.P.” SRL Iaşi în xerocopie;

- filele CEC, borderourile şi refuzurile bancare;

- rulaj de cont SC „B.P.” SRL pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- declaraţiile de martorului M.M., şofer la SC C.M. SRL Bârlad, din ambele faze procesuale, care a adus marfa livrată de această societate către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului C.N., şofer la SC C.M. SRL Bârlad care a adus marfa livrată de această societate către SC „B.P.” SRL Iaşi audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţie martor M.G., director marketing la SC C.M. SRL Bârlad, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

În cazul părţii vătămate SC D.F. SA Bacău:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC D.F. SA Bacău;

- certificat de înregistrare fiscală, în xerocopie, a SC „B.P.” SRL Iaşi;

- copie de pe cartea de identitate a inculpatului M.A., ce a fost înmânată reprezentanţilor părţii vătămate chiar de inculpat;

- copii după comenzile emise de SC „B.P.” SRL Iaşi către SC D.F. SA Bacău;

- copii după facturile fiscale emise de SC D.F. SA Bacău către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- filele CEC, borderourile şi refuzurile bancare, în xerocopie;

- rulaj de cont SC „B.P.” pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

În cazul părţii vătămate SC C. SRL Slatina:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C. SRL Slatina;

- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 50 din 03 iulie 2005;

- certificat de înregistrare fiscală, în xerocopie, a SC „B.P.” SRL Iaşi, ce a fost comunicat de către inculpatul M.A. către partea vătămată;

- copii după comenzile emise de SC „B.P.” SRL Iaşi către SC C. SRL Slatina;

- copii după facturile fiscale emise de SC C. SRL Slatina către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- filele CEC, borderourile şi refuzurile bancare;

- rulaj de cont SC „B.P.” pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- planşa foto prin care H.L.O. îl recunoaşte pe inculpatul B.V.;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

În cazul părţii vătămate SC „Î.” SRL Leţcani, judeţul Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC Î. SRL Leţcani, judeţul Iaşi;

- copia după factura fiscală emisă de SC Î. SRL Leţcani, judeţul Iaşi către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- fila CEC, borderoul şi refuzul bancar, în xerocopie;

- rulaj de cont SC „B.P.” SRL pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

În cazul părţii vătămate SC „S.M.” SRL Hârlău, judeţul Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi;

- copii după facturile fiscale emise de SC S.M. SRL Hârlău, judeţul Iaşi către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- file CEC, borderourile şi refuzurile bancare, în xerocopie;

- rulaj de cont SC „B.P.” pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

În cazul părţii vătămate SC „O.” SRL Alba Iulia:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC O. SRL Alba Iulia;

- copii după factura fiscală emisă de SC O. SRL Alba Iulia către SC „B.P.” SRL Iaşi;

- fila CEC, borderoul şi refuzul bancar;

- rulaj de cont SC „B.P.” pentru perioada 08 august 2005 - 01 septembrie 2005;

- cerere de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 1515 din 05 septembrie 2005;

- planşa foto de recunoaştere B.V.;

- declaraţie martor R.N.V.;

- declaraţie martor T.I.M.;

- declaraţiile inculpatului M.A., audiat în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut această activitate infracţională şi a descris în detaliu modul de comitere şi persoanele implicate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.V., audiat în ambele faze procesuale;

În cazul părţii vătămate Partea vătămată A.N.A.F. - Bucureşti:

Pe baza facturilor emise de către SC „B.P.” SRL Iaşi către societăţile mai sus menţionate s-a stabilit un prejudiciu total cauzat bugetului de stat consolidat al statului, în sumă de 119.537 RON, constituit din: TVA de plata, în sumă de 48.537, majorări aferente TVA, în sumă de 16.036, penalităţi TVA, în sumă de 611; impozit pe profit, în sumă de 40.773, majorări aferente impozitului pe profit, în sumă de 13.123, penalităţi aferente impozitului pe profit, în sumă de 457.

În cazul părţii vătămate SC E.M.T. SRL Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC E.M.T. SRL Iaşi, numitul B.M.L., director administrativ;

- fila CEC emisă de către SC M.C. Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- factura fiscală din 06 octombrie 2005;

- copie după certificatul de înregistrare fiscală al SC M.C. SRL Iaşi;

- contractele de prestări întocmite între SC M.C. SRL Iaşi şi SC B.P. SRL Iaşi, respectiv Primăria comunei Scobinţi, plăsmuite de către inculpaţii Z.C.C., R. (fost R.) I. şi inculpatul B.I.N., în scopul captării încrederii reprezentanţilor legali ai părţii vătămate;

- proces-verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului A.R., în cuprinsul acestuia rezultă că s-au găsit o cutie inscripţionată DW, DW320K în interior găsindu-se fierăstrău electric cu emblema "E.M.T.", precum şi o cutie inscripţionată DW D25103K în interior aflându-se un ciocan rotopercutor.

- adresa părţii vătămate din care rezultă că bunurile identificate la percheziţia domiciliară la locuinţa inculpatului A.R. sunt aceleaşi, conform seriilor, cu cele livrate către SC M.C. SRL Iaşi cu factura fiscală în 06 octombrie 2005;

- declaraţia martorului I.V.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului D.O.N.;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului R. (fost R.) I.

În cazul părţii vătămate SC „C.D.” SA Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C.D. SA Iaşi, numitul T.C.B., brand manager;

- fila CEC emise de către SC M.C. Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- Adresa nr. 4551 din 22 noiembrie 2005 a BT;

- rulajul de cont al SC M.C. SRL Iaşi de la înfiinţare până la 21 decembrie 2005 care se prezintă 0;

- declaraţia martorului I.V.C.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- declaraţia inculpatului D.O.N.;

- declaraţia inculpatului Z.C.C.;

- declaraţia inculpatului B.I.N.;

- declaraţia inculpatului B.V.;

- declaraţia inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului B.M.;

În cazul părţii vătămate SC C.D. SA Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C.D. SA Iaşi, numitul T.C.B., în calitate brand manager;

- Contractul de vânzare-cumpărare piese auto nr. 639 din 10 octombrie 2005;

- factura fiscală numărul din 10 octombrie 2005 emisă de către partea vătămată;

- comanda numărul 1 din 10 octombrie 2005, întocmită de către inculpatul Z.C.C.;

- xerocopie a certificatului de înregistrare fiscală al SC T.D. SRL Iaşi, remisă de către Z.C.C., reprezentantului părţii vătămate;

- delegaţia de reprezentare a SC T.D. SRL Iaşi a numitului Z.C.C., semnată de către administratorul M.I. şi ştampilată de către inculpatul B.I.N.;

- procesul-verbal plăsmuit de către inculpatul Z.C.C. conform căruia acesta atesta în mod fals faptul că a predat marfa preluată de la partea vătămată administratorului SC T.D. SRL Iaşi, M.I.;

- istoricul de înmatriculare al SC T.D. SRL Iaşi;

- filele CEC emise de către SC T.D. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- rulajul de cont al SC T.D. SRL Iaşi pentru perioada 01 octombrie - 30 noiembrie 2005;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C.;

În cazul părţii vătămate SC „E.S.” SRL Ipoteşti, judeţul Suceava:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC E.S. SRL Ipoteşti judeţul Suceava, numitul F.C.A., în calitate de administrator;

- Contractul de vânzare-cumpărare 1 din 11 octombrie 2005;

- xerocopie a certificatului de înregistrare fiscală al SC T.D. SRL Iaşi, remisă de către A.C. reprezentantului părţii vătămate;

- fila CEC emisă de către SC T.D. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- copie după cartea de identitate a inculpatului A.C.;

- adresa de la Banc Post prin care se comunică faptul că SC T.D. SRL Iaşi a intrat în interdicţie bancară;

- declaraţia martorului M.D., conducător auto ce a transportat uşile în municipiul Iaşi, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului M.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.E. din faza de urmărire penală;

- declaraţia inculpatului A.C., di faza de urmărire penală;

- declaraţia inculpatului B.I.N., audiat în ambele faze procesuale;

- proces-verbal de confruntare între B.E. şi M.V.;

În cazul părţii vătămate SC S. SRL Bucureşti:

- plângerea şi reprezentantului legal al părţii vătămate SC S. SRL Bucureşti, numitul R.G., în calitate de reprezentant vânzări pe zona Moldova;

- declaraţiile martorului R.G. din faza cercetării judecătoreşti în care acesta a relatat în detaliu modalitatea în care a fost indus în eroare de către inculpaţii C.D., D.M. şi Z.C.C.;

- declaraţia martorului C.R.E., şofer la SC S. SRL Bucureşti care a adus marfa livrată de această societate către SC T.D. SRL Iaşi la datele de 14 octombrie şi 21 octombrie 2005;

- declaraţia martorului I.I., administrator la SC M.I.A. SRL Iaşi, care are ca punct de lucru adresa din Iaşi, (sediul ziarului Monitorul) - acesta arată că inculpatul D.M. l-a rugat să-l ajute să depoziteze pentru o zi, în curtea respectivului sediu, o cantitate de marfă, acesta fiind de acord, operaţiunea desfăşurându-se într-o zi de la sfârşitul lunii octombrie 2005;

- comanda fără număr şi nedatată şi comanda nr. 1 din 11 octombrie 2005 întocmite de către inculpatul Z.C.C., în numele SC T.D. SRL Iaşi prin care solicită SC S. SRL Bucureşti, cantităţile de tifon şi feşe medicale în cantităţile indicate de către inculpatul D.M. prin inculpatul B.I.N.;

- contract de furnizare produse nr. 1616 din 11 octombrie 2005 întocmit între SC S. SRL Bucureşti şi SC T.D. SRL Iaşi, ultima reprezentată de inculpatul Z.C.C. în calitate de director comercial;

- delegaţia de reprezentare a SC T.D. SRL Iaşi a numitului Z.C.C., semnată de către administratorul M.I. şi ştampilată de către inculpatul B.I.N.;

- istoricul de înmatriculare al SC T.D. SRL Iaşi;

- proces-verbal întocmit în fals de inculpatul Z.C.C. prin care acesta atesta la data de 22 octombrie 2005 predarea mărfii recepţionate de la SC S. SRL Bucureşti în cursul zilelor de 14, 15, 21 şi 22 octombrie 2005;

- filele CEC datată cu 14 decembrie 2005 şi 21 decembrie 2005 împreună cu borderourile de depunere şi refuzurile de decontare emise de BP, agenţia Păcurari Iaşi cu motiv "lipsă totală de disponibil, filă retrasă din circulaţie, trăgător aflat în interdicţie bancară";

- specimen de semnătură a inculpatului M.I. pentru operaţiunile desfăşurate prin Banc Post SA agenţia Păcurari Iaşi şi extrasul de cont de la aceeaşi bancă pentru perioada 1 octombrie - 30 noiembrie 2005 a SC T.D. SRL Iaşi;

- contractul de subînchiriere din data de 20 octombrie 2005 privind închirierea de la SC Z.C. SRL Iaşi, de către SC T.D. SRL Iaşi a unui spaţiu comercial de depozitare - în acest punct a fost transportată o parte din marfa livrată de partea vătămată, respectiv primul transport";

- declaraţia numitului A.A. administratorul SC Z.C. SRL Iaşi care arată că a negociat preluarea respectivului spaţiu cu M.I. administratorul SC T.D. SRL Iaşi;

- Adresa nr. 3224 din 17 martie 2006 emisă de către DGFP Iaşi din care rezultă că facturile fiscale cu seriile ...... şi ......, cât şi chitanţele fiscale cu seriile ...... şi ...... emise în numele SC C.M. SRL Iaşi şi SC B.P. SRL Iaşi prin care se atestă livrarea către SC D. Gy & M SRL Iaşi a unei cantităţi de tifon şi feşe nu figurează în evidenţele unităţii, respectiv sunt false;

- declaraţia martorului V.G.D., administrator la SC TD SRL Iaşi care arată că în luna octombrie 2005 a fost contactat telefonic de către un bărbat necunoscut care i-a solicitat să efectueze un transport de marfă (tifon) de la Iaşi la Piteşti; martorul a susţinut că au fost efectuate două transporturi de marfă, respectiv la Piteşti, contravaloare serviciului fiind achitată de către beneficiarul acesteia SC P. Piteşti;

- declaraţia martorului Ţ.B.C., acesta arată că a fost solicitat de către şeful lui în data de 17 octombrie 2007 pentru a efectua un transport de marfă la Piteşti. în continuare el a fost contactat de un bărbat necunoscut, împreună cu care a mers în localitatea Ţibăneşti, unde mijlocul de transport pe care îl deservea a fost încărcat cu baloţi de tifon. Martorului i s-a indicat să meargă la Piteşti unde a fost aşteptat de un reprezentant al SC P. SRL Piteşti care a preluat marfa. Pe data de 27 octombrie 2005 martorul a fost contactat de acelaşi bărbat necunoscut (probabil inculpatul D.M. sau reprezentantul său, B.L.) care l-a condus la depozitul din Iaşi şos. S (închiriat de către SC T.D. SRL Iaşi de la SC Z.C. SRL Iaşi) unde maşina a fost încărcată cu baloţi de tifon şi în aceeaşi zi el a fost condus la un depozit din zona Dacia Iaşi (depozit folosit de către inculpatul D.C.S.) încărcătura fiind completată cu marfă de acelaşi tip;

- facturile fiscale emise de către SC S. SRL Bucureşti către SC T.D. SRL Iaşi la datele de 14.10 şi 21 octombrie 2005;

- facturile fiscale ce atesta efectuarea transporturilor respective de către SC TD SRL Iaşi către SC P. SRL;

- facturile fiscale şi chitanţele aferente plăsmuite de către inculpatul D.O.N. la solicitarea inculpatului B.I.N. din ordinul inculpatului D.M., furnizate de către inculpatul A.R. prin care se atesta fictiv faptul ca SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL Iaşi ar fi livrat tifon către SC D. Gy & M SRL Iaşi";

- facturile fiscale emise de către SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL privind livrarea de tifon către SC P. SRL Piteşti la datele de 14 octombrie 2005, 17 octombrie 2005 şi 27 octombrie 2005. După cum s-a arătat mai sus facturile emise de către cele două societăţi poartă aceleaşi date, ca delegaţi fiind trecuţi M.R. şi T.C., cât şi extrasele de cont ce dovedesc efectuarea plaţilor de către beneficiar către SC D. Gy & M şi către SC M.C. SRL Iaşi, respectiv suma totală de 319.306 RON către SC D. Gy & M SRL Iaşi şi 316.842 RON către SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului P.I., director zonal Iaşi, în cadrul SC S. SRL Bucureşti;

- declaraţia martorului I.A., director regional la SC M. SRL Bucureşti, punct de lucru Iaşi, firmă la care este acţionar majoritar la SC S. SRL Bucureşti, ce relatează elemente de fapt, relevate din declaraţiile subalternului său R.G., precum şi implicaţia materială în derularea tranzacţiei legată de comercializarea de tifon dintre SC S. SRL Bucureşti şi SC T.D. SRL Iaşi a numirilor C.D. şi D.M.;

- rulajele de cont bancar în perioada octombrie 2005 - decembrie 2006 a SC D. Gy & M SRL Iaşi, respectiv ale inculpatului D.M.;

- adresa SC P. SRL Piteşti nr. 218 din 05 octombrie 2005 din care rezultă că marfa livrată de SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi nu a fost însoţită de certificat de calitate a mărfii;

- declaraţia martorului M.D.A., administrator la SC P. SRL Piteşti - audiat în ambele faze procesuale - acesta arată că în luna octombrie 2005 a fost contactat de către inculpatul D.M. care i-a propus să cumpere tifon şi feşe sanitare, el acceptând. Între SC P. SRL Piteşti şi cele două societăţi din Iaşi, respectiv SC D. Gy & M SRL şi SC M.C. SRL s-a derulat o relaţie comercială exclusiv cu D.M. Martorul mai arată că nu l-a cunoscut de inculpatul D.C.S. şi nu a vorbit niciodată cu el deşi a primit facturi însoţitoare ale mărfii de la SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţia martorei M.R., audiată în ambele faze procesuale, aceasta arată că în calitate de mătuşă a numitului M.D.A. a fost rugată de acesta să supravegheze livrarea din Iaşi a unei cantităţi de tifon, ea contactându-l pe numitul D.M., cu acesta sau cu reprezentanţii lui, ea asistând la încărcarea de la un depozit din localitatea Ţibăneşti şi după câteva zile de la un depozit din zona Canta a mai multor baloţi de tifon, care au ajuns la Piteşti;

- declaraţia martorului M.A., fost administrator al SC T.D. SRL, - audiat în ambele faze procesuale, acesta arată că a cesionat SC T.D. SRL Iaşi unei persoane, prin intermediul unui anunţ dat în ziar (M.I.) cesionarea făcându-se cu titlu gratuit, întrucât el dorea să scape de această firmă deoarece nu mai avea activitate. El mai arată că îl cunoaşte de mai multă vreme pe inculpatul D.C.S. care cunoştea în detaliu atât obiectul de activitate al SC T.D. SRL Iaşi (compensări financiare ce implicau rulaje foarte mari de bani), cât şi faptul că el intenţiona să cesioneze societatea;

- procesele-verbale de confruntare între inculpaţii D.C.S. şi B.I.N., între inculpaţii Z.C.C. şi C.D. şi între martorul R.G. şi inculpatul C.D.;

- procesul-verbal de verificare a bazei de date a Autorităţii Naţionale Vamale întocmit de organele de cercetare penală din care rezultă că în perioada anilor 2003 - 2005 nu au fost înregistrate importuri în România de tifon şi feşe sanitare din Rusia;

- proces-verbal analiză documente întocmit de organele de cercetare penală din cadrul BCCO Iaşi;

- declaraţia inculpatului B.I.N.;

- declaraţia inculpatului D.C.S.;

- declaraţia inculpatului D.M.;

- declaraţia inculpatului A.R.;

- declaraţia învinuitului D.O.N.;

- declaraţia inculpatului C.D.;

- declaraţia numitei O.A.M.;

- declaraţia inculpatului B.V.;

- declaraţia inculpatului D.L.;

- declaraţia inculpatului Z.C.C.;

În cazul părţii vătămate SC L. SA Paşcani:

- plângerea şi declaraţiile reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC L. SA Paşcani;

- comenzile nr. 9 din 18 noiembrie 2005 şi nr. 10 din 10 ianuarie 2006, întocmite de către inculpatul B.I.N.;

- lista de produse înmânata de către J.M. inculpatului C.D. pe baza căreia au fost făcute comenzile;

- facturile fiscale emise de către partea vătămată;

- documentele de înregistrare fiscală ale SC M.C. SRL Iaşi, în xerocopie;

- balanţa sintetică pe luna decembrie 2005 a SC M.C. SRL Iaşi;

- rulajul de cont al SC M.C. SRL Iaşi în perioada 07 - 08 februarie 2006 folosit de către inculpatul B.I.N. pentru captarea încrederii reprezentanţilor părţii vătămate;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzurile bancare de decontare a acestora;

- extrasul de cont de la BRD - Filiala Iaşi, aparţinând SC M.C. SRL Iaşi;

- procesul-verbal de recunoaştere după fotografii a inculpaţilor B.I.N., D.L. şi învinuiţilor H.C.L. şi H.C.F. de către numitul A.I.;

- declaraţiile martorilor P.P. şi N.D., ambii audiaţi în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului B.E. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorei B.C., contabil la SC M. SRL Iaşi audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorei T.O., administrator al SC I.C. SRL Iaşi audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului D.M. audiat în ambele faze procesuale;

- cererea de înscriere a refuzului bancar nr. 343 din 23 februarie 2006 şi rulajele de cont ale SC M.C. SRL Iaşi, SC M. SRL Iaşi şi SC I.C. SRL Iaşi înaintate de către BRD Sucursala Iaşi;

- istoricul fiscal al SC M.C. SRL Iaşi;

- facturile fiscale şi chitanţele aferente emise de către SC M.C. SRL Iaşi către SC D. Gy & M SRL Iaşi cu privire la o parte din marfa ridicată de la SC L. SA Paşcani;

- Contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- contractul de închiriere a unui spaţiu comercial de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC I.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului P.G. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatului C.D.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F., audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului H.C.L. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului D.M.;

- procesele-verbale de confruntare dintre numiţii T.M.C. şi D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

În cazul părţii vătămate SC D. SRL Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC D. SRL Iaşi, numitul A.V.;

- Încheierea nr. 227 din 21 aprilie 2005 pronunţată în Dosarul numărul 87/2003 al Tribunalului Iaşi, pronunţată de către judecătorul sindic prin care A.V. era numit lichidator judiciar al SC D. SRL Iaşi;

- comanda olografă din data de 09 decembrie 2005 ce conţine menţiuni false cu privire la "soţia administratorului D.L., D.I." întocmită de către inculpatul B.I.N.;

- contractul de vânzare-cumpărare dintre SC D. SRL Iaşi, reprezentată de către A.V. şi SC M.C. SRL Iaşi, reprezentata de către D.I., soţia administratorului;

- factura fiscală din 20 decembrie 2006 emisă de către partea vătămată;

- fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 319 din 20 februarie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

- adresa olografă întocmită de A.V. către numitul D.C.P. şi notificarea oficială a acestuia;

- Decizia numărul 1 din 30 septembrie 2003 întocmită de către D.M. prin care stocul de titan lăsat în custodia numitului D.C.P. se inventaria împreună cu reprezentanţi ai DGFPJ Iaşi;

- procesul-verbal de lăsare în custodie a cantităţii de 470 kg bare titan intre SC D. SRL Iaşi şi D.C.P.;

- procesul-verbal de primire predare a cantităţii de 470 kg bare titan încheiat între D.L., administratorul SC M.C. SRL Iaşi şi SC D. SRL Iaşi prin D.C.P.;

- declaraţia martorului D.C.P. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F. de recunoaşterea comiterii faptelor, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.M.;

În cazul părţii vătămate SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov

- plângerea şi declaraţiile reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov;

- comenzile nr. 48 din 06 februarie 2006 şi nr. 60 din 09 februarie 2006, întocmite de către inculpatul B.I.N., semnate de către inculpatul D.L.;

- facturile fiscale emise de către partea vătămată;

- contractul pentru livrări periodice numărul 1 din 07 februarie 2006 între SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov şi SC M.C. SRL Iaşi, în numele celei de a doua societăţi semnând inculpatul D.L.;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzurile bancare de decontare a acestora;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 381 din 02 martie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

- istoricul fiscal al SC M.C. SRL Iaşi;

- facturile fiscale şi chitanţele aferente emise de către SC M.C. SRL Iaşi către SC I.C. SRL Iaşi cu privire la o parte din marfa ridicată de la SC P1 - RO G. SRL Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, în valoare de 20.199,06 RON;

- extrasul de cont de la BRD - Filiala Iaşi, aparţinând SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului P.G. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F.;

- declaraţiile inculpatului H.C.L. audiat în ambele faze procesuale;

- procesele-verbale de confruntare dintre martorul T.M.C. şi inculpatul D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

În cazul părţii vătămate SC „P.I.” SRL Târgu Frumos

- plângerea şi declaraţiile reprezentanţilor legali ai părţii vătămate SC P.I. SRL Târgu Frumos;

- comanda nr. 02 din 13 februarie 2006, întocmită de către inculpatul B.I.N. semnată de către inculpatul D.L.;

- copii după certificatul de înmatriculare al SC M.C. SRL Iaşi şi după C.I aparţinând inculpatului D.L., trimise prin fax părţii vătămate de către inculpatul B.I.N.;

- facturile fiscale emise de către partea vătămată;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a uneia dintre ele;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 313 din 17 februarie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

- istoricul fiscal al SC M.C. SRL Iaşi;

- facturile fiscale şi chitanţele aferente emise de către SC M.C. SRL Iaşi către SC M. SRL Iaşi cu privire la marfa ridicată de la SC P.I. SRL Târgu Frumos, în valoare de 41.278,13 RON;

- Contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, şos. B, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- contractul de închiriere a unui spaţiu comercial de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC I.C. SRL Iaşi;

- extrasul de cont de la BRD - Filiala Iaşi, aparţinând SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului M.G. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului U.D.I., şoferul autocamionului cu care a fost transportată marfa preluată de la partea vătămată;

- procesul-verbal de recunoaştere după fotografie a numitei H.C.F. de către M.G.;

- procesul-verbal de recunoaştere după fotografie a inculpatei H.C.F. Florin şi a inculpatului B.I.N. de către P.I., administratorul părţii vătămate;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F. de recunoaşterea comiterii faptelor, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului H.C.L. audiat în ambele faze procesuale;

- procesele-verbale de confruntare dintre martorul T.M.C. şi inculpatul D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

În cazul părţii vătămate SC „P.” SA Bucureşti

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC P. SA Bucureşti, numitul M.N.;

- comanda nr. 61 din 09 februarie 2006, întocmită de către inculpatul B.I.N., semnată de către inculpatul D.L.;

- adresa olografă, trimisă prin fax de către B.I.N. către SC P. SA Bucureşti, în atenţia domnului M.N. prin care se prezentau datele de identificare şi contul bancar ale SC M.C. SRL, precum şi numele delegatului firmei (C.M.) şi nr. de înmatriculare al autocamionului cu care urma a fi ridicată marfa;

- factura fiscală din 15 februarie 2006 emisă de către partea vătămată;

- fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 328 din 22 februarie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

Contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, sos. Bucium, nr. 18, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- declaraţia martorului C.M.;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F. de recunoaşterea comiterii faptelor, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului H.C.L. audiat în ambele faze procesuale;

- procesele-verbale de confruntare dintre martorul T.M.C. şi inculpatul D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

În cazul părţii vătămate SC „B.G.” SA Bucureşti

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC B.G. SA Bucureşti, numitul O.M.;

- comanda fără nr. din 18 ianuarie 2006, întocmită de către inculpatul B.I.N. semnată de către inculpatul D.L.;

- factura fiscală din 06 februarie 2006 emisă de către partea vătămată;

- fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 459 din 09 martie 2006 întocmită de către BRD - Sucursala Iaşi;

- Contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC M.C. SRL Iaşi şi după balanţa sintetică pe luna decembrie 2005;

- facturile fiscale ....... din 07 februarie 2006 şi ....... din 07 februarie 2006 emise de către SC M.C. SRL Iaşi prin D.L. către SC M. SRL Iaşi, prin care marfa ridicată de la partea vătămată a fost facturată celei de a doua societăţi la preţul de 41.288,13 RON;

- extrasul de cont al SC M.C. SRL din care rezultă că această societate a primit prin ordin de plată pe 07 februarie 2006 suma de 22.000 RON de la SC M. SRL Iaşi, iar pe data 08 februarie 2006 a primit suma de 20.000 RON de la SC I.C. SRL Iaşi (în total suma de 42.000 RON reprezentând contravaloarea facturilor eliberate doar către SC M. SRL Iaşi);

- declaraţia martorului C.M., gestionar la punctul de lucru Iaşi al părţii vătămate;

- declaraţiile martorei B.C., contabil la SC M. SRL Iaşi şi SC I.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului U.D.I. care a transportat marfa preluată de la partea vătămată audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile martorului T.M.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. de recunoaştere a comiterii faptei din ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatei H.C.F. de recunoaşterea comiterii faptelor, audiată în ambele faze procesuale;

- procesele-verbale de confruntare dintre martorul T.M.C. şi inculpatul D.L., dintre inculpaţii B.I.N. şi D.C.S., dintre inculpatul B.I.N. şi martorul T.M.C.

În cazul părţii vătămate SC A. SA Bârlad.

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC A. SA Bârlad, numitul R.V., director executiv al părţii vătămate;

- comenzile fără nr. din 08 februarie 2006 şi 16 februarie 2006, întocmite de către inculpatul B.E., semnate de către inculpatul D.L.;

- delegaţia de ridicare mărfuri întocmită de către inculpatul B.E. pe numele inculpatului A.C.;

- facturile fiscale emise de către partea vătămată;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 519 din 16 martie 2006 întocmita de către BRD - sucursala Bârlad;

- contractul de închiriere nr. 52 din 03 noiembrie 2005 a unui spaţiu comercial în Iaşi, sos. Bucium, nr. 18, de către SC M.C. SRL Iaşi de la SC T. SA Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorilor: M.C.A., agent contractări marfa la SC A. SA Bârlad,; M.F., lucrător comercial la SC A. SA Bârlad; P.M., agent marketing la SC A. SA Bârlad; T.P.C., şef aprovizionare desfacere marketing;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- declaraţia inculpatului B.V.;

În cazul părţii vătămate SC PT. SRL Moineşti:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC PT. SRL Moineşti, numitul D.P., administrator al părţii vătămate;

- comanda olografă fără nr. din 03 februarie 2006, întocmită de către inculpatul A.C. şi ştampilată de către el cu ştampila SC M.C. SRL Iaşi ce conţine numărul de telefon al inculpatului B.E., ca persoană de contact fiind trecut numele inculpatului D.L.;

- factura fiscală emisă de către partea vătămată;

- fila CEC emisă de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acesteia;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 357 din 27 februarie 2006 întocmită de către BRD - sucursala Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC M.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului R.I., şef depozit la SC PT. SRL Moineşti;

- declaraţia martorului M.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- procesul-verbal de confruntare a numitului M.V. cu inculpatul B.E.;

În cazul părţii vătămate SC „S.M.P. „SRL Boroaia, judeţul Suceava:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Suceava, numitul M.G., administrator al părţii vătămate;

- facturile fiscale şi avizul de însoţire a mărfii emise de către partea vătămată;

- factura fiscală din 17 februarie 2006 emisă de SC E.C. SRL Hârlău, judeţul Iaşi către SC P. SRL Bosanceni, judeţul Botoşani şi chitanţele aferente acestei facturi;

- filele CEC emise de către SC M.C. SRL Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- cererea de înscriere a refuzului bancar în FNC nr. 548 din 20 martie 2006 întocmită de către BCR Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC E.C. SRL Iaşi;

- declaraţiile martorului V.A., şofer, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorei M.M., şotia administratorului SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Botoşani, audiată în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului M.C., administratorul SC P. SRL Flămânzi, judeţul Botoşani, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului D.L.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

- proces-verbal de recunoaştere a inculpaţilor, după planşa fotografică, efectuată de către M.M., soţia administratorului SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Botoşani;

- proces-verbal de recunoaştere a inculpaţilor după planşa fotografică, efectuată de către M.G., administratorul SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Botoşani;

- proces-verbal de recunoaştere a inculpaţilor după planşa fotografică, efectuată de către O.I., angajat la SC S.M.P. SRL Boroaia, judeţul Botoşani;

- proces-verbal întocmit de organele de cercetare penală de identificare a utilajului vândut de către inculpaţi la sediul SC P. SRL Flamanzi, judeţul Botoşani, respectiv ifronul;

În cazul părţii vătămate SC G. XL C. SRL Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate G. XL C. SRL Iaşi, numitul O.Y., în calitate de administrator;

- fila CEC emisă de către SC E. Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală din 27 decembrie 2005 semnată de inculpatul A.C., în calitate de delegat al SC E. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului S.G., precum şi procesul-verbal de predare primire a documentelor SC E. SRL Iaşi cu ocazia cesionarii părţilor sociale către inculpatul P.V.;

- declaraţia inculpatului P.V.;

- declaraţia inculpatului Z.C.C.;

- declaraţia inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- declaraţia inculpatului B.I.N.

În cazul părţii vătămate SC „C.I.E.” SRL Ilfov:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC C.I.E. SRL Ilfov, numitul S.G.C., în calitate de administrator;

- fila CEC emise de către SC „E.” Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală din 15 decembrie 2005 semnată de inculpatul A.C., în calitate de delegat al SC E. SRL Iaşi;

- copii după certificatul de înregistrare fiscală a SC E. SRL Iaşi şi actul de identitate al inculpatului A.C. lăsate părţii vătămate la ridicarea mărfii;

- declaraţia martorului B.D. care arată aspecte legate de racolarea inculpatului P.V. de către inculpatul Z.C.C. în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune, audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului M.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului P.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului A.C.;

- declaraţia inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului B.V. audiat în ambele faze procesuale.

În cazul părţii vătămate SC G.T. SRL Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC G.T. SRL Iaşi, numitul A.P.V., reprezentant SC G.T. SRL Iaşi;

- fila CEC emise de către SC E. Iaşi şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală semnată de numitul B.D.;

- delegaţia pentru ridicare de marfă nr. 147 din 13 decembrie 2005 pe numele inculpatului R. (fost R.) I.;

- comanda nr. 04 din 13 decembrie 2005;

- contract de subînchiriere încheiat la 30 noiembrie 2005 între SC Z.C. SRL Iaşi şi SC E. SRL Iaşi prin care se stabilea sediul social în Iaşi;

- declaraţia martorului S.G., audiat în ambele faze procesuale, precum şi procesul-verbal de predare primire a documentelor SC E. SRL Iaşi cu ocazia cesionarii părţilor sociale către inculpatul P.V.;

- declaraţia numitului A.A. administrator al SC Z.C. SRL Iaşi;

- declaraţia martorului M.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia martorului B.D., audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului P.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului A.C., din faza de urmărire penală;

- declaraţia inculpatului B.I.N. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului R. (fost R.) I. din faza de urmărire penală;

În cazul părţii vătămate SC „R.D.” SRL Iaşi:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC R.D. SRL Iaşi, numitul S.V., consilier juridic;

- fila CEC emise de către SC E. Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală;

- copie după certificatul de înregistrare fiscală al SC E. SRL Iaşi;

- declaraţia inculpatului P.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului A.C., din faza de urmărire penală;

- declaraţiile inculpatului B.M.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

În cazul părţii vătămate SC E.I. SRL Voluntari, Ilfov:

- plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate SC E.I. SRL Voluntari, numitei B.R.R., reprezentant al părţii vătămate;

- fila CEC emise de către SC E. Iaşi, borderoul de depunere şi refuzul bancar de decontare a acestora;

- factura fiscală;

- copie după certificatul de înregistrare fiscală al SC E. SRL Iaşi;

- declaraţia inculpatului P.V. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţia inculpatului Z.C.C. audiat în ambele faze procesuale;

- declaraţiile inculpatului A.C.,din faza de urmărire penală;

- declaraţiile inculpatului B.M.;

- declaraţiile inculpatului B.E.;

- declaraţia inculpatului B.V.;

Declaraţiile date de martori atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, precum şi celelalte mijloace de probă administrate în cauză au fost analizate temeinic de instanţa de fond prin înlăturarea declaraţiilor vădit nesincere şi prin verificarea tuturor apărărilor inculpaţilor.

Dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. impun instanţei a face o analiză a tuturor probelor administrate şi să argumenteze soluţia pronunţată pe acele probe care coroborate au susţinut situaţia de fapt.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă nu a reţinut în procesul evaluării aspecte din declaraţiile martorilor şi a inculpaţilor, care, fiecare în parte, au încercat să minimalizeze activitatea infracţională în care au fost implicaţi.

Apărările fiecărui inculpat în parte au fost înlăturate motivat în urma coroborării tuturor mijloacelor de probă .

Instanţa de apel, în baza propriului examen asupra cauzei, a considerat că în mod corect prima instanţă, într-un proces de analiză şi sinteză asupra materialului probator administrat, a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată .

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunile comise prin intermediul societăţii SC A. SRL, s-a dovedit că inculpatul B.I.E. a indus personal în eroare societăţile SC „M.” SRL, SC „C.” SRL Slatina, SC „A.”SRL Iaşi, SC „A.” SRL Piatra-Neamţ, şi SC „PI” SRL, acest inculpat fiind cel care a negociat cu reprezentanţi părţilor vătămate, a primit marfa şi a înmânat instrumentele de plată şi i-a instigat pe inculpaţii A.C. şi B.E. să inducă în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti.

Această activitate infracţională a fost dovedită în primul rând prin înscrisuri (comenzi, facturi, cecuri şi rulajul contului societăţii A. SRL Iaşi) dar şi prin declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate ori a delegaţiilor acestor societăţi.

Inculpatul B.I.E. a avut poziţie procesuală sinceră, recunoscând în ambele faze procesuale faptul că aceste acţiuni infracţionale au fost premeditate, împreună cu inculpaţii A.R. şi D.S.C., intenţia grupului infracţional fiind de a înşela cât mai multe societăţi comerciale într-un interval de timp scurt, respectiv până la ajungerea la scadenţă a primul instrument de plată emis, după care să înceteze activitatea societăţii pentru a nu fi găsiţi de părţile vătămate ori organele judiciare.

Inculpatul A.R., zis „C.”, a fost participant la faptele de inducere în eroare a SC „M.” SRL, SC „C.” SRL Slatina şi SC „Y.C.S.” SRL, săvârşind atât acte de instigare a autorului B.I.N. ori de complicitate la activităţile infracţionale ale acestui din urmă inculpat, prin identificarea potenţialelor societăţi ce urmau să fie înşelate, dar şi prin preluarea unei părţi din marfa achiziţionată şi asigurarea revânzării produsului infracţional.

S-a precizat faptul că, deşi acest inculpat a fost cel care l-a racolat şi l-a pus administrator pe numitul „T.M.”, după care s-a asociat cu inculpatul B.I.E., în sensul că acesta din urmă să se ocupe, în fapt, de tranzacţiile comerciale, în cazul SC „A.”SRL Iaşi, SC „A.” SRL Piatra-Neamţ şi SC „PI” SRL, probatoriul relevă clar implicarea acestui din urmă inculpat în înşelarea acestor societăţi comerciale.

Inculpatul A.R., audiat fiind în faza de urmărire penală, a negat participarea sa la activităţile infracţionale din cadrul SC A. SRL Iaşi, precizând că nici nu a auzit de această societate, poziţie procesuală ce şi-a menţinut-o şi în faţa instanţei, unde, deşi nu a dorit să dea declaraţie, prin avocat, a susţinut că este nevinovat.

Dar, vinovăţia acestui inculpat a fost dovedită pe deplin, prin coroborarea următoarelor mijloace de probă:

- declaraţiile martorilor S.V., S.N.E. şi P.G.M., din care rezultă că inculpatul A.R. a fost cel care a închiriat un apartament pentru numitul „T.M.”, la închiriere lăsând martorului S.N.E. şi o copie de pe cartea sa de identitate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., din care rezultă că acest inculpat a avut iniţiativa preluării societăţii SC A. SRL Iaşi, numirii unui administrator controlat de ei, de identificare a unui depozit, toate acestea în scopul de a înşela societăţi comerciale; acest inculpat a confirmat şi faptul că inculpatul A.R. a asigurat cazarea administratorului fictiv, declaraţiile inculpatului B.I.E. coroborându-se cu cele ale martorilor mai sus menţionaţi;

- declaraţiile inculpatului B.V., persoană care, fiind fratele inculpatului B.I.N., a asistat la o parte dintre discuţiile acestuia cu inculpatul A.R., şi cel mai important la discuţiile în care acest inculpat, însoţit de inculpatul D.C.S., i-au propus fratelui său să conducă în fapt activităţile comerciale ale SC A. SRL Iaşi;

- declaraţiile inculpatului M.A., persoană care a lucrat, fără forme legale, ca încărcător-descărcător la SC A. SRL Iaşi, acesta cunoscându-i pe fraţii B.I.E. din copilărie, fiind vecini de scară, şi care a asistat la majoritatea tranzacţiilor comerciale, ocazie cu care a observat atât faptul că era implicat şi inculpatul A.R., în sensul că acesta a preluat o parte din marfa achiziţionată de la SC „M.” SRL şi de la SC „C.” SRL Slatina pentru a o revinde;

Mai mult, s-a precizat şi faptul că participarea infracţională a inculpatului A.R. în cazul SC A. SRL Iaşi, trebuie privită în contextul întregii activităţi infracţionale desfăşurate de membrii grupării în perioada iunie 2005 - februarie 2006, context care a relevat foarte clar faptul că acest inculpat a fost perceput de ceilalţi inculpaţi care au aderat pe parcurs la gruparea infracţională ca fiind unul din cei care controla o parte din aceste activităţi, fiind, în acelaşi timp, şi beneficiar al bunurilor produse prin infracţiune.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.E. şi A.C. s-a constatat că aceştia, la instigarea inculpatului B.I.E., au indus în eroare, în calitate de delegaţi ai SC A. SRL Iaşi, pe reprezentanţii SC „Y.C.S.” SRL Bucureşti, activitate pe care au recunoscut-o ambii inculpaţi în faza de urmărire penală.

De asemenea din probatoriul administrat în cauză referitor la infracţiunile comise prin intermediul SC B.P. SRL a rezultat că inculpatul M.A. a acţionat încă de la bun început, în mod conştient, în sensul prejudicierii persoanelor vătămate cu o sumă reprezentând contravaloarea mărfurilor ridicate în numele şi pentru SC „B.P.” SRL Iaşi, şi al producerii, pentru sine şi pentru persoanele care îl manipulau, a unor importante sume de bani în mod ilicit. S-a remarcat faptul că, în speţă, cu excepţia unei plăţi în numerar (care a fost făcută tocmai în scopul captării încrederii părţii vătămate), inculpatul M.A. nu a mai făcut nici o altă plată către societăţile de la care a ridicat marfa, oprind activitatea infracţională imediat după ce societatea a intrat în incidenţă bancară. Faptul că mărfurile nu au fost găsite de către organele de anchetă, ele fiind vândute probabil fără documente de provenienţă unor terţi, şi faptul că inculpatul a fugit din România fiind trimis de către membrii grupării infracţionale, subliniază o dată în plus teza mai sus enunţată, relevând faptul că SC „B.P.” SRL Iaşi nu a activat din momentul preluării ei de către M.A. decât în sfera ilicitului penal.

Cum s-a precizat mai sus, la data de 28 august 2005, inculpatul M.A. a primit de la inculpatul B.I.N. o sumă de bani pentru a părăsi ţara, acesta plecând cu autoturismul condus de către martorul T.C. care efectua transporturi în Italia la solicitarea unor agenţii de turism din Iaşi.

Dar, documentele justificative ale SC „B.P.” SRL au rămas în posesia membrilor grupării, potrivit declaraţiei inculpatului B.I.N. - la inculpatul A.R., şi au fost ulterior folosite pentru a spăla banii obţinuţi prin înşelarea părţii vătămate SC S. SA Bucureşti.

Activitatea infracţională a inculpaţilor prin intermediul SC „M.C.” SRL a fost dovedită prin declaraţiile de recunoaştere a inculpaţilor B.I.N., C. (D.) O.N., B.E., A.C., B.M.

S-a constatat că inculpatul A.R., zis „C.”, a fost participant la fapta de inducere în eroare a părţii vătămate "E.M.T.", prin preluarea unei părţi din marfa achiziţionată de la această societate, împrejurare dovedită din faptul că la locuinţa sa s-a găsit o parte din marfa achiziţionată, rezultând că a instigat, prin intermediul inculpatului B.I.E., pe inculpaţii R. (fost R.) I. şi Z.C.C., să inducă în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate, pentru a beneficia în final de produsul activităţii infracţionale.

Inculpatul A.R., audiat fiind în faza de urmărire penală, a negat participarea sa la activităţile infracţionale din cadrul SC M.C. Iaşi, precizând că nici nu a auzit de această societate, poziţie procesuală ce şi-a menţinut-o şi în faţa instanţei, unde, deşi nu a dorit să dea declaraţie, prin avocat, a susţinut că este nevinovat. Mai mult, în declaraţia dată în faţa judecătorului care a soluţionat propunerea de arestare, acesta cu privire la bunurile ce au fost achiziţionate de la societatea "E.M.T.", şi care au fost găsite la el în locuinţă, a precizat că le-a cumpărat de o persoană fizică necunoscută.

Dar, aceste apărări ale inculpatului A.R. au fost vădit netemeinice, participarea sa la inducerea în eroare a acestei părţi vătămate fiind dovedită prin coroborarea declaraţiilor celorlalţi inculpaţi participanţi, şi, în principal, a inculpaţilor B.I.N. şi C. (D.) O.N., care au precizat că au încărcat în autoturismul aparţinând inculpatului A.R. o parte din mărfurile achiziţionate de la societatea "E.M.T.".

Inculpatul Z.C.C., a fost autor la fapta de inducere în eroare a părţii vătămate "E.M.T.", dar şi la plăsmuirea a două contracte de prestări de servicii, care au atestat nereal faptul că între SC M.C. SRL Iaşi şi SC B.P. SRL Iaşi, pe de o parte, şi Primăria comunei Scobinţi, judeţul Iaşi, pe de altă parte, au existat, în cursul anului 2005, o serie de relaţii comerciale (prestări servicii), contracte pe care le-a folosit pentru captarea încrederii reprezentanţilor legali ai părţii vătămate, care au fost convinşi de faptul că SC M.C. SRL prezintă bonitate financiară.

Acest inculpat, deşi a recunoscut implicarea sa în încheierea tranzacţiei comerciale cu această parte vătămată, a negat faptul că a avut intenţia de a o induce în eroare, precizând că el a acţionat doar în calitate de angajat, respectiv director comercial şi nu a cunoscut faptul că inculpatul B.I.E., care conducea afacerile, nu a asigurat provizia necesară pentru decontarea cecurilor, precum şi faptul că respectivele contracte sunt falsificate.

Dar, această apărare a inculpatului Z.C.C. a fost neîntemeiată, fiind contrazisă de următoarele împrejurări:

- deşi inculpatul C. (D.) O.N. era administratorul societăţii, el a fost angajat efectiv de inculpatul B.I.E., dându-şi seama de la început că primul inculpat era pus doar formal, ca şi administrator;

- societatea SC „M.C. SRL” Iaşi nu avea un sediu efectiv, iar potrivit declaraţiilor inculpatului C. (D.) O.N., membrii grupării infracţionale se întâlneau la martorul B.D., loc în care l-a şi întâlnit pe inculpatul Z.C.C.;

- inculpatul Z.C.C. este absolvent de studii superioare, fiind licenţiat în marketing şi astfel, cunoştea faptul că orice societate trebuia să aibă un sediu efectiv (în acte sediul era trecut a domiciliul numitului D.M., cunoştinţă a inculpatului Z.C.C.), un cont bancar şi, în cazul emiterii unui cec, trebuie să existe provizia necesară;

- deşi societatea, potrivit declaraţiei sale, avea administrator şi un director general (în persoana inculpatului B.I.E.), nu se justifica angajarea unui director comercial pentru două operaţiuni comerciale, dar şi folosirea în calitate de delegaţi a numiţilor B.E., A.C. şi B.M.;

- inculpatul Z.C.C. a fost folosit, ulterior, de membrii grupării infracţionale în cadrul societăţilor „T.D.” şi „E.”, unde a participat la activitatea de înşelare a unui număr de 7 societăţi comerciale.

Şi activitatea inculpatului Z.C.C. trebuie privită în contextul întregii activităţi infracţionale desfăşurate de membrii grupării infracţionale, fiind evident faptul că, din luna septembrie 2005, moment al aderării acestui inculpat în cadrul societăţii „M.C.”, şi până în luna ianuarie 2005, moment în care a încetat activităţile infracţionale din cadrul SC E. Iaşi, acesta a cunoscut pe deplin caracterul infracţional al acestor activităţi, pe care a ales să le sprijine în calitate de complice sau de autor.

Contestată de către inculpaţi, mai ales de către inculpatul D.M., a fost activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul SC T.D. SRL Iaşi

Probele administrate în cauză au dovedit clar că inculpatul B.I.E. l-a instigat pe inculpatul Z.C.C. pentru a induce în eroare reprezentanţii părţii vătămate, după care l-a instigat şi pe inculpatul D.O.N. de a completa în fals respectivele documente justificative, activităţi infracţionale care au fost recunoscute integral de către acest inculpat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z.C.C., din situaţia de fapt prezentată, a rezultat că el este cel care, în numele SC T.D. SRL Iaşi, în calitate de director comercial a indus în eroare părţile vătămate „C.D.” SRL şi SC S. SRL Bucureşti, cu care a încheiat un contrat de furnizare produse, iar după livrare, a plătit cu file CEC cu scadenţă la 60 de zile, deşi cunoştea că, atât la emiterea cecurilor, cât şi la scadenţă, societăţile nu avea şi nu va avea disponibil, activitate infracţională pe care acesta nu a recunoscut-o.

Astfel, deşi acesta a confirmat că a negociat cu reprezentanţii părţilor vătămate, pe care i-a asigurat că marfa va fi plătită, că a semnat contractul de furnizare produse, că a înmânat filele CEC, a negat faptul că a avut intenţia de a înşela părţile vătămate, declarând că a avut încredere în inculpatul B.I.E., că vor fi onorate cecurile.

Dar, această apărare a inculpatului Z.C.C. a fost neîntemeiată, fiind contrazisă de următoarele împrejurări de fapt:

- deşi inculpatul M.I. era administratorul societăţii, el a fost angajat efectiv de inculpatul B.I.E., dându-şi seama de la început că primul inculpat era pus doar formal, ca şi administrator;

- societatea SC T.D. SRL Iaşi nu ţinea vreo contabilitate şi nu avea un sediu efectiv, iar potrivit declaraţiilor sale, se întâlnea cu inculpatul B.I.E. şi ceilalţi membri ai grupării în diverse restaurante din Iaşi sau acasă la martorul B.D., unde el stătea cu chirie;

- inculpatul este absolvent de studii superioare, fiind licenţiat în marketing, şi astfel, a cunoscut faptul că orice societate trebuia să aibă un sediu efectiv, să-şi ţină contabilitatea, să aibă un cont bancar şi, în cazul emiterii unui cec, trebuie să existe provizia necesară; mai mult, fiind director comercial, trebuia să ştie care este rulajul la zi al societăţii şi limitele în care poate să implice societatea în tranzacţiile comerciale;

Inculpatul Z.C.C. a fost implicat anterior în cadrul societăţii „M.C.” şi a cunoscut că şi în cadrul acestei societăţi administratorul era pus fictiv de membrii grupării infracţionale, iar cecurile emise în cadrul celor două tranzacţii comerciale nu au fost onorate, după care a acţionat şi în cadrul societăţii „E.”, unde a participat la activitatea de înşelare a unui număr de 5 societăţi comerciale.

Inculpatul Z.C.C. nu a recunoscut nici faptul că a plăsmuit un proces-verbal la data de 22 octombrie 2005, prin care s-a atestat nereal predarea mărfurilor recepţionate de SC T.D. SRL Iaşi, de la SC S. SRL Bucureşti în zilele de 14, 15, 21 şi 22 octombrie 2005 către administratorul M.I., în scopul producerii de consecinţe juridice (proces-verbal aflat la fila 251 dosar urm. pen.), acesta declarând în faţa instanţei că, de fapt, a fost reală predarea acestor mărfuri, scopul acestui proces-verbal fiind de se descărca de gestiunea primită ca urmare a executării contractului de furnizare produse.

Dar, aşa cum s-a arătat mai sus, nu era posibilă o predare către administratorul M.I., întrucât acesta nu era decât fictiv administrator, marfa a fost depozitată în depozite ce erau controlate de inculpaţii D.M., D.C.S. şi B.I.E., iar, la data încheierii procesului-verbal, o mare parte din marfă era şi vândută către SC P. SRL Piteşti, toate acestea demonstrând faptul că prin plăsmuirea acestui proces-verbal acest inculpat a dorit să-şi preconstituie probe în dovedirea nevinovăţiei sale.

Inculpaţii D.C. şi D.M. nu au recunoscut faptul că l-ar fi instigat, prin intermediul inculpatului B.I.N., pe inculpatul Z.C.C. pentru a induce în eroare partea vătămată SC „S.” SRL Bucureşti, inducere în eroare la care a ajutat în mod direct şi cel de al doilea inculpat.

Astfel, inculpatul D.C., audiat în faza de urmărire penală, a precizat că nu cunoaşte nimic despre această tranzacţie, el cumpărând în acea perioadă, împreună cu inculpatul D.M., de la un cetăţean pe nume „C.” tifon şi feşe, în numele societăţii „M.C.” SRL, ce au fost revândute la o firmă din Ploieşti.

Inculpatul D.M. a precizat că inculpatul Z.C.C. l-a întrebat dacă cunoaşte un furnizor de produse medicale, iar el şi inculpatul C.D. au intermediat întâlnirea cu martorul R.G., în mod dezinteresat, deşi nu-l cunoştea pe inculpatul Z.C.C. şi nici activitatea societăţii „T.D.” SRL. Cu toate acestea, inculpatul D.M. a recunoscut că-l cunoştea pe inculpatul D.C.S., acesta din urmă fiind cunoscut ca fiind prietenul şi şoferul inculpatului A.R., iar inculpatul D.C.S. a fost cel care, fiind prieten cu M.A. (acesta era contabil de 7 ani la firmele inculpatului), a intermediat cesionarea părţilor sociale ale societăţii pe care o deţinea prietenul său, în speţă SC T.D. SRL, către M.I., persoană manipulată de membrii grupării infracţionale.

Mai mult, chiar potrivit declaraţiilor inculpatului D.M., întrucât avea o întreprindere individuală care producea tifon cunoştea firmele care efectuează tranzacţii în domeniu, în special cele din Iaşi, şi astfel, cunoştea şi faptul că SC T.D. SRL nu a avut relaţii comerciale în acest domeniu, iar numitul Z.C.C. nu ar putea să caute cumpărători pentru marfa achiziţionată.

Ambii inculpaţi nu au recunoscut nici activităţile de spălare a produsului infracţiunii, prin intermediul societăţilor SC M.C. SRL Iaşi şi cele două societăţi fantomă, SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL, dar apărările acestora au fost înlăturate mai sus, în cadrul prezentării situaţiei de fapt, drept pentru care se vor prezenta, doar succint, argumentele care demonstrează netemeinicia apărărilor acestor doi inculpaţi:

Există o corelaţie atât cantitativă cât şi calitativă între produsele ce au fost achiziţionate de la SC S. SRL Bucureşti de către SC T.D. SRL Iaşi şi cele pe care SC D. Gy & M SRL Iaşi şi SC M.C. SRL Iaşi le-au livrat la SC P. SRL Piteşti (mai puţin 9.000 ml de tifon);

Preţul de livrare către SC P. SRL Piteşti este cu mult mai mic decât cel de achiziţie de la partea vătămată, şi a fost încasat în aceeaşi zi cu momentul livrării, fapt ce atestă că nu profitul unei relaţii comerciale corecte era avizat, ci asigurarea revânzării mărfurilor rapid, până la intrarea în incapacitate de plată şi încetarea activităţilor comerciale ale societăţii de care s-au folosit pentru a induce în eroare partea vătămată;

Facturile şi chitanţele au fost întocmite, în numele SC B.P. SRL Iaşi şi SC C.M. SRL, de către inculpatul D.O., membru al grupării infracţionale, respectiv administratorul fictiv al „SC M.C.” SRL, iar aceste documente erau false, seriile şi numerele de pe acestea nefiind în evidenţele Ministerului de Finanţe;

Presupusele tranzacţii dintre SC „B.P.” SRL Iaşi, SC „C.M.” SRL Iaşi şi SC „D. Gy & M SRL” Iaşi, conform facturilor privind "livrările" de tifon şi feşe sanitare către societatea inculpatului D.M. s-au derulat în perioada 01 septembrie 2005-12 noiembrie 2005 în vreme ce livrările de la SC D. Gy & M SRL Iaşi către SC P. SRL Piteşti s-au desfăşurat în perioada 14.10 - 27 octombrie 2005, fiind, astfel evident că SC D. Gy & M SRL Iaşi nu putea livra SC P. SRL Piteşti o marfă pe care a primit-o ulterior;

Ambii inculpaţi au făcut referire la o persoană pe nume „C.” ca fiind reprezentantul societăţilor SC „B.P.” SRL Iaşi şi SC "C.M." SRL Iaşi, de origine moldovenească, precizând că l-au cunoscut întâmplător pe stradă, şi că tot în locuri publice a avut loc remiterea sumelor de bani şi primirea documentelor justificative, susţineri total neverosimile având în vedere că tranzacţiile s-ar fi ridicat la suma de 1 milion de RON;

Deşi au susţinut că marfa cumpărată de către ei era de origine rusească, Autoritatea Naţională Vamală nu a confirmat vreun import în perioada 2003 - 2005 de tifon şi feşe sanitare din Rusia.

Livrările de marfă către SC „P.” SRL Piteşti s-au făcut fără a fi însoţite de certificate de calitate, de scrisoare de distribuţie (în care producătorul autoriza pe importator să distribuie marfa), certificate de origine, tocmai pentru a face imposibilă identificarea ulterioară a acestui tip de marfă.

Trebuie precizat că în cauză s-au făcut cercetări pentru a se verifica dacă marfa livrată de către SC „P.” SRL Piteşti la unităţi sanitare din Iaşi, respectiv SC I. SA Iaşi, Spitalul Clinic "Sf. Treime" Iaşi, Spitalul Clinic Dr. C.I. Parhon Iaşi, Spitalul Clinic Obstretică şi Ginecologie, ar fi cea care a fost achiziţionată de la SC D. Gy & M SRL Iaşi ori SC M.C. SRL Iaşi, ridicându-se şi mostre pentru expertizare şi comparare cu cele puse la dispoziţie (tifon şi feşe sanitare) de SC S. SRL Bucureşti, dar atât cercetările cât şi expertiza efectuată în cauză, nu au reuşit să ajungă la o concluzie concludentă întrucât: doar declaraţiile reprezentanţilor unităţilor medicale confirmau că mostrele de material, puse la dispoziţie, ar fi fost cumpărate de la SC P. SRL Piteşti, neexistând nici un criteriu real şi obiectiv în vederea stabilirii cu exactitate a provenienţei acestor mostre; şi în cazul în care se putea dovedi că marfa ridicată de la unităţile din Iaşi a fost livrată de către SC „P.” SRL Piteşti, nu se putea verifica dacă aceste mostre au făcut într-adevăr parte din loturile de marfă livrate acestei din urmă societăţi de către SC D. Gy & M SRL şi de către SC M.C. SRL.

Din aceste motive instanţa a respins ca neutilă proba privind efectuarea unei expertize, solicitată de inculpatul D.M. referitoare la acest aspect.

Probată temeinic a fost şi activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul SC „M.C.” SRL Iaşi şi SC „C.” SRL Iaşi .

Astfel, inculpatul D.M., audiat în ambele faze procesuale, a negat faptul că, în complicitate cu inculpatul C.D., l-ar fi ajutat pe inculpatul B.I.E. să inducă în eroare partea vătămată SC L. SA Paşcani, însuşindu-şi parte din prejudiciul comis acesteia, precizând faptul că nu avea cunoştinţă de bonitatea financiară a societăţii SC M.C. SRL Iaşi, nu a cunoscut cine este administratorul acestei societăţi, a cumpărat produse de la această societate întrucât martorul J.M., reprezentantul SC „L.” SA Paşcani, i-a precizat telefonic, că are ca distribuitor în Iaşi societatea SC M.C. SRL Iaşi.

Dar, activităţile infracţionale ale inculpatului D.M. au fost dovedite prin coroborarea şi a următoarelor împrejurări de fapt:

Inculpatul D.M. era prieten cu inculpatul D.C., inculpat care până la data de 07 noiembrie 2005 a fost administratorul SC M.C. SRL Iaşi, iar împreună au disimulat adevărata natură a o provenienţei ilicite a bunurilor provenite din activitatea de inducere în eroare a părţii vătămate SC „T.D.” SRL, intermediind chiar tranzacţiile dintre SC M.C. SRL Iaşi şi SC „P.” SRL Piteşti, chiar cu câteva săptămâni înainte, împrejurări care au dovedit în mod indubitabil faptul că acest inculpat cunoştea că SC M.C. SRL Iaşi era folosită de gruparea infracţională pentru a înşela diverse societăţi;

Inculpatul D.M. aflând de la inculpatul C.D. despre oportunitatea de afaceri cu SC „L.” SA Paşcani, nu a luat legătura în mod direct cu reprezentanţii acestei societăţi pentru cumpăra produse (martorul J.M., audiat în faza de cercetării judecătoreşti a infirmat faptul că ar fi discutat vreodată la telefon cu inculpatul D.M. ori că s-ar fi întâlnit), ci a ales să achiziţioneze formal aceste produse prin intermediul SC M.C. SRL Iaşi, cunoscând faptul că această societate nu va plăti marfa achiziţionată;

pentru a se asigura de reuşita „tranzacţiei” dintre SC M.C. SRL Iaşi şi SC „L.” SA Paşcani, a apelat la serviciile inculpatului C.D. (la fel cum a procedat şi în cazul tranzacţiei cu tifon şi feşe mai sus descrise), pentru ca acesta din urmă să intermedieze întâlnirea dintre martorul J.M., reprezentantul SC „L.” SA Paşcani şi inculpatul B.I.E., dar şi pentru ca acelaşi inculpat să câştige încrederea martorului, pe care l-a asigurat de bonitatea financiară a societăţii şi de seriozitatea reprezentanţilor săi;

În ceea ce priveşte faptul că SC M.C. SRL Iaşi a emis facturi şi chitanţe către SC D. Gy & M SRL Iaşi cu privire la o parte din marfa ridicată de la SC L. SA Paşcani, trebuie precizat că sumele de vânzare a produselor era sub cele de achiziţie (cu aproximativ 40 %), ceea ce denotă din nou faptul că membrii grupării infracţionale nu au intenţionat în nici un moment să plătească marfa cumpărată;

Inculpatul C.D. nu a recunoscut faptul că în complicitate cu inculpatul D.M., prin persuadarea martorului J.M., reprezentantul legal al SC „L.” SA Paşcani, l-a ajutat pe inculpatul B.I.E. să inducă în eroare şi să prejudicieze această din urmă societate, susţinând pe tot parcursul procesului penal că nu făcut decât să intermedieze discuţiile dintre reprezentanţii celor două societăţi, fiind rugat de martorul J.M. să facă cunoscut oferta firmei sale la potenţiali clienţi, dar şi aceste susţineri sunt infirmate de următoarele împrejurări de fapt dovedite în cauză:

Inculpatul C.D. cu câteva săptămâni înainte a avut a mai multe întâlniri şi convorbiri telefonice cu inculpatul D.M., cu ocazia intermedierii tranzacţiei dintre societăţile „T.D.” şi „S.” Bucureşti, fapt ce a dovedit faptul că cei doi s-au cunoscut foarte bine şi au colaborat, fiind infirmată ipoteza susţinută de ambii inculpaţi că s-au întâlnit întâmplător în faţă la Direcţia Finanţelor Publice;

Inculpatul C.D. a avut o întâlnire prealabilă cu inculpatul B.I.E. şi cu inculpatul D.M., ocazie cu care au discutat despre această oportunitate de „afaceri”, moment în care dacă ar fi dorit cu adevărat să dea referinţe despre SC M.C. SRL Iaşi, putea să afle că această societate a fost preluată de câteva zile de inculpatul D.L. de la inculpatul D.C., prieten cu inculpatul D.M., şi astfel nu s-a putut vorbi de un istoric economic al acestei societăţi;

Inculpatul C.D. nu a adus la cunoştinţă martorului J.M., reprezentantul legal al SC „L.” SA Paşcani, doar că a găsit un potenţial cumpărător, ci a şi mers cu acest martor la sediul SC M.C. SRL Iaşi, încercând să-l convingă pe acest martor de seriozitatea reprezentantului B.I.E. şi de faptul că plata ar fi fost onorată de acesta în termenul de 60 de zile stabilit, referinţe şi asigurări, care potrivit martorului J.M., au fost hotărâtoare pentru încheierea tranzacţiei, având în vedere că veneau de la o persoană care avea credibilitatea funcţiei publice pe care o deţinea în acel moment, respectiv de director economic la un spital;

Faptul că inculpatul C.D. a garantat pentru seriozitatea SC M.C. SRL Iaşi, a rezultat şi din faptul că pe lista de produse ce a fost scrisă olograf de către inculpatul B.I.E. şi predată martorului J.M. a fost trecut şi numărul de telefon a inculpatul C.D., inculpat ce a fost sunat în momentul în care cecurile nu au fost încasate la scadenţă, pentru a fi întrebat despre acest lucru.

Inculpaţii B.I.N., H.C.F. şi H.C. au recunoscut implicarea lor în prejudicierea acestei părţi vătămate, respectiv inculpatul B.I.E. că, fiind ajutat de inculpaţii D.M. şi C.D., a indus în eroare pe reprezentantul părţii vătămate SC „L.” SA Paşcani de la care a ridicat marfa achitată cu file CEC fără acoperire, iar inculpaţii H.C.F. şi H.C. că au contribuit şi ei la această inducere în eroare, ultimul la instigarea inculpatului B.I.E., semnând şi de primire pe o factură fiscală sub un numele fictiv de „C.C.”.

Inculpaţii S.P., S.D. şi S.I., audiaţi în faza de urmărire penală, au negat că ar fi indus în eroare partea vătămată prin preluarea a două utilaje şi lăsarea unei file CEC ca plată, aparţinând SC M.C. SRL Iaşi, toţi declarând că s-au prezentat la partea vătămată pentru a prelua nişte utilaje ca urmare unei compensări între una din firmele lor, SC M.C. SRL Iaşi şi SC S.M.P. SRL. Aceştia au relatat că nu au făcut decât să ridice aceste utilaje ca urmare a acestei compensări şi nu au lăsat nici o filă reprezentanţilor părţii vătămate.

După intervenirea decesului inculpatului S.D., S.P. şi S.I. au declarat, în faţa instanţei, că ei doar l-au însoţit pe S.D. pentru a lua utilajele, tranzacţia având legătură cu firma aparţinând familiei acestuia, nu au negociat şi nu au înmânat vreo filă CEC.

Apărările inculpaţilor au fost infirmate în primul rând de fila CEC introdusă la plată şi de declaraţiile martorilor M.M. şi M.G., care i-au indicat pe toţi inculpaţii ca participanţi la tranzacţie, iar dintre aceştia pe inculpatul S.P. ca fiind cel care în final a decis cumpărarea utilajelor.

Inculpaţii S.P. şi S.I., prin avocaţi, au invocat şi faptul că ei nu au putut fi identificaţi în mod clar de martorii M.M. şi M.G. în faţa instanţei, şi astfel a existat un dubiu cu privire la participarea acestora, dar această apărare este nefondată, având în vedere că identificarea din faţa instanţei a avut loc după 5 ani de la comitere faptelor, şi astfel este firească lipsa de siguranţă sau eroarea în recunoaşterea inculpaţilor, a căror fizionomie s-a mai schimbat între timp. Dar aceşti martori au participat la o recunoaştere după fotografie în faza de urmărire penală, imediat după comiterea faptelor, moment în care martorii i-au indicat fără dubiu pe inculpaţi, recunoaştere care ar fi fost avută în vedere de instanţă la stabilirea adevărului.

Inculpatul B.I.E. i-a instigat pe inculpaţii B.E. şi A.C. să inducă în eroare partea vătămată SC. „G. XL C.”Iaşi, înmânându-le acestora atât fila CEC cât şi o copie a certificatului de înregistrare a societăţii E. SRL Iaşi, documente pe care le-a primit de la inculpatul Z.C.C., activitate infracţională care a fost recunoscută integral de către acest inculpat.

Inculpatul Z.C.C., din situaţia de fapt prezentată, a rezultat că, în numele SC „E.” Iaşi, în calitate de director comercial a indus în eroare, împreună cu inculpatul R. (fost R.) I., partea vătămată „G.T.” SRL şi a ajutat, prin înmânarea cecurilor şi copii de pe certificatul de înregistrare al societăţii SC „E.” Iaşi atât inculpatului B.I.E. cât şi inculpaţilor B.E. şi A.C., la inducerea în eroare a celorlalte părţi vătămate, activităţi infracţionale pe care acesta nu le-a recunoscut.

Dar, aşa cum s-a arătat mai sus, acest inculpat s-a ocupat personal de preluarea societăţii SC „E.” Iaşi, mergând cu inculpatul P.V., ce era o persoană manipulată de către el, atât la notar cât şi bancă pentru preluarea carnetului de cecuri, şi astfel a cunoscut faptul că această societate nu avea bani în cont, iar cecurile ce le-a remis reprezentantului părţii vătămate ori inculpaţilor B.I.E. şi B.E., nu ar fi fost onorate.

Inculpaţii A.C. şi B.E., în faza de urmărire penală, au recunoscut implicarea lor în activitatea de inducere în eroare şi prejudicierea părţilor vătămate SC G. XL C.” Iaşi, SC „C.I.E.” SRL Ilfov, SC „E.I.” SRL Voluntari, Ilfov şi SC „R.D.” SRL Iaşi, primul în calitate de autor (în calitate de delegat a semnat contractul de vânzare-cumpărare, a ridicat marfa şi a lăsat ca plată o filă CEC), iar cel de al doilea în calitate de complice, ajutând pe primul prin predarea certificatului de înregistrare a societăţi şi fila CEC semnată şi ştampilată, înscrisuri pe care le avea de la inculpatul B.I.E., la instigarea căruia ambii inculpaţi au acţionat, dar şi prin asigurarea ulterioară a comercializării acestor produse.

Şi inculpaţii R. (fost R.) I., B.M. şi B.V., au avut opoziţie procesuală sinceră, descriind în detaliu activităţile la care au participat şi persoanele implicate.

Inculpatul P.V., persoană fără adăpost şi consumator de băuturi alcoolice, administratorul societăţii SC „E.” Iaşi, în ambele faze procesuale a avut o poziţie sinceră, recunoscând faptul că la instigarea inculpatului Z.C.C. a fost de acord să preia societatea în cauză şi să fie numit administrator, după care să a ajute pe membrii grupării infracţionale, prin semnarea şi înmânarea cecurilor, în schimb primind sume modice de bani, haine, cazare la martorul B.D. şi băutură, activităţi infracţionale ce a intrat în sfera complicităţii.

Prin urmare, criticile inculpaţilor referitoare la condamnarea lor fără a se proba vinovăţia, nu au fost fondate instanţa de fond stabilind clar că inculpaţii apelanţi au săvârşit infracţiunile pentru care au fost condamnaţi.

Neîntemeiată a fost şi critica referitoare la prejudiciul stabilit.

În cauză au fost depuse chitanţe şi facturi pe baza cărora s-a stabilit clar prejudiciul cauzat societăţilor înşelate. Motivat de această împrejurare instanţa de apel a respins solicitarea privind efectuarea unei expertize care să stabilească prejudiciul, care ar fi tergiversat inutil cauza.

Examinând cauza şi sub aspectul sancţiunilor aplicate inculpaţilor, criticate atât de procuror cât şi de inculpaţi, Curtea a constatat că pedepsele la care au fost condamnaţi inculpaţii, au fost rezultatul procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activităţilor concrete desfăşurate de inculpaţi, a gradului de pericol social a fiecărei infracţiuni comise relevat de împrejurările săvârşirii, de urmarea produsă, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpaţilor, prezenţa sau absenţa antecedentelor penale.

Toate aceste elemente au fost avute în vedere la cuantificarea pedepselor aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond, acesta stabilind corect pedepsele, în condiţiile în care activitatea infracţională desfăşurată a fost deosebit de periculoasă, dar ţinând cont şi de persoana fiecărui inculpat.

Stabilirea unor pedepse cu închisoarea în regim de detenţie pentru inculpaţii care au avut o contribuţie determinantă la activitatea infracţională desfăşurată şi a unor pedepse cu închisoarea -fără executarea acestora în regim de detenţie pentru ceilalţi inculpaţi, fiind în măsură să asigure realizarea scopului educativ şi de exemplaritate al acestora în îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni, dar şi a constrângerii corespunzătoare incriminării legii penale.

Nu a fost întemeiată nici critica inculpatului S.P. referitoare la intervenirea reabilitării de drept. Reabilitarea de drept intervine dacă termenul este împlinit la data comiterii infracţiunii şi nu la data condamnării, aşa cum susţine acesta.

Prin urmare, Curtea a reţinut că nici criticile referitoare la individualizarea pedepselor şi a stabilirii modalităţii de executare nu au fost fondate .

Fondat a fost numai apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi.

Din cererea de constituire ca parte civilă a rezultat că apelanta a solicitat şi luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.A. şi a părţii responsabile civilmente SC B.P. SRL.

Cum luarea acestei măsuri asigurătorii este obligatorie şi instanţa de fond a omis să dispună cu privire la această solicitare, Curtea a admis apelul declarat, urmând să dispună luarea măsurii asigurătorii solicitate.

Pentru considerentele expuse, Curtea constatând că motivele de apel ale procurorului şi ale inculpaţilor apelanţi au fost nefondate şi că motivele de apel ale părţii civile A.N.A.F. Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi au fost fondate, a admis apelul acesteia .

Rejudecând cauza, în baza disp. art. 163 C. proc. pen. a admis cererea părţii civile A.N.A.F. Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.A. şi a părţii responsabile civilmente SC B.P. SRL, reprezentată prin lichidator Cabinet individual de insolvenţă „P.P.S.” până la concurenţa sumei de 119.537 RON.

A respins apelurile declarate de procuror şi inculpaţii M.A., B.I.E., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., Z.C.C., H.C.F., H.C.L., P.V., B.M., S.P., S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi.

A respins apelul peste termen declarat de inculpatul B.E. Iulian împotriva Sentinţei penale nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi.

A luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul C. (fost D.) O.N. împotriva Sentinţei penale nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A menţinut arestarea preventivă a inculpatului B.I.E. şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive după data de 22 martie 2011.

A obligat inculpaţii apelanţi D.M., A.R., D.C.S., C.D., Z.C.C., S.P., S.I., B.E. să achite fiecare câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A obligat inculpaţii apelanţi M.A. B.I.E. B.I.E., B.V., H.C.F., H.C.L., P.V., C. (fost D.) O.N., B.M. să achite fiecare, câte 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care câte 400 RON către Baroul de Avocaţi Iaşi, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, s-a avansat din fondurile statului.

Cheltuielile judiciare din apelul părţii civile A.N.A.F. Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi cele reprezentând onorarii avocaţi desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A.C., R. (fost R.) I., M.I., câte 400 RON pentru fiecare, care au fost avansate din fondurile statului, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii M.A., B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., Z.C.C., B.M., S.P., S.I. şi B.E. care au criticat decizia instanţei de apel prin prisma incidenţei următoarelor cazuri de casare:

Apărătorul ales al recurentului inculpat M.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1 şi pct. 14 C. proc. pen.

În susţinerea primului motiv de recurs, a arătat că în cauză urmărirea penală a fost efectuată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind un organ necompetent, în condiţiile în care prejudiciul care a fost stabilit în faza de urmărire penală, depăşeşte valoarea de 2 milioane de euro, ori în raport de dispoziţiile art. 13 din O.U.G. nr. 134/2002, competentă să efectueze urmărirea penală era Direcţia Naţională Anticorupţie şi nu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

A arătat că probele pe care recurentul inculpat M.A. le-a propus spre a fi administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată în fond şi în apel, în principal proba cu efectuarea unei expertize contabile, nu au fost admise.

Deopotrivă, a arătat că inculpatul M.A. a solicitat şi confruntări între fraţii B.I.E. şi B.V., probă care nu a fost administrată de către organele de urmărire penală sau de către instanţă, aşa încât să-şi poată demonstra nevinovăţia.

A susţinut că inculpatul a arătat atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel, că nu se face vinovat de niciuna din infracţiunile reţinute în sarcina sa, motivat de împrejurarea că la momentul anului 2005, când i-a cunoscut pe fraţii B.I.E., care la acel moment preluau societăţi comerciale cu datorii, M.A. era în căutarea unui loc de muncă şi a fost numit mai mult forţat administrator la SC B.P. SRL cu sediul în Iaşi, pe o perioadă de doar o lună de zile, timp în care nu a avut cunoştinţă de derularea unor activităţi comerciale între această societate şi restul părţilor civile din prezenta cauză.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului declarat de inculpatul M.A., pentru motivele dezvoltate în scris, aflate la dosarul cauzei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărătorul recurentului inculpat B.I.N. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei aplicate, în raport de poziţia procesuală sinceră a inculpatului şi de atitudinea de recunoaştere şi regret a faptelor, totodată solicitând instanţei să aibă în vedere că inculpatul a colaborat cu organele de anchetă, furnizând informaţiile necesare aflării adevărului, aspecte în raport de care a arătat că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi D.M. şi D.C.S., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a deciziei recurate, întrucât există un caz de incompatibilitate, în sensul că la termenul de judecată din 21 august 2012, completul de judecată la instanţa de apel a fost format cu participarea judecătorului care a judecat cauza în fond, aspect în raport de care a arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 47 alin. (1) Cod de procedură penală.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., a arătat că instanţa de fond, în motivarea soluţiei preia 20 de pagini din actul de sesizare al instanţei, aceleaşi pagini regăsindu-se şi în motivarea hotărârii instanţei de apel, ori atât prima instanţă cât şi instanţa de apel trebuie să aibă propria motivare a soluţiei pe care o pronunţă, în raport de toate probele administrate în cauză.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de 3859 pct. 172 C. proc. pen., a arătat că prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, judecarea apelului realizându-se cu încălcarea dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen.

A mai arătat că toate solicitările de probe efectuate în cauză au fost respinse cu motivarea că nu sunt concludente în raport de soluţia primei instanţe, ori prima instanţă nu şi-a făcut propria cercetare judecătorească.

Deopotrivă, a susţinut că toate solicitările privind contestarea unor probe administrate şi modul de efectuare a acestora, în sensul că sunt efectuate cu încălcarea dispoziţiilor procedurale în vigoare, au fost respinse de instanţa de apel, cu motivarea că nu sunt utile cauzei, aspect în raport de care a arătat că instanţa de apel, neavând propria cercetare judecătorească şi mărginindu-se la preluarea în integralitate a acuzaţiilor aduse prin actul de sesizare, nu putea să aprecieze dacă sunt utile aceste probe.

A mai arătat că pentru o corectă încadrare juridică a faptelor trebuie stabilită întinderea exactă a prejudiciului pe baza unei expertize contabile efectuate de un expert contabil specializat în materie, ori la dosarul cauzei nu există un prejudiciu clar, ci unul estimativ pe baza declaraţiilor părţilor civile şi a evaluării contabile efectuate de către DIICOT.

A solicitat admiterea recursurilor declarate de inculpaţii D.M. şi D.C.S., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A.R. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, pct. 9, pct. 12, pct. 14, pct. 17, pct. 172 şi 18 C. proc. pen.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., a invocat nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., susţinând că nu a fost respectată competenţa după materie, având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 134/2002 în forma publicată la 29 septembrie 2005, dată la care au fost plasate faptele, articol potrivit căruia Departamentul Naţional Anticorupţie era unicul competent să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare de echivalentul în RON a un milion de euro, în cazul infracţiunilor cum sunt cele reţinute în speţă, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu consecinţa restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

În această ordine de idei, a arătat că în condiţiile în care în rechizitoriu se reţine un prejudiciu de 2.824.000 de euro, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanţa trebuia să se desesizeze şi să restituie cauza la parchet şi atunci când în faţa Tribunalului Iaşi s-a invocat acest aspect privind nelegală sesizare a instanţei, motivul pentru care s-a înlăturat la acel moment această apărare a fost unul eronat, întrucât procurorul de caz, astfel cum reiese şi din încheierea de şedinţă din 27 aprilie 2009, a solicitat respingerea acestei excepţii, raportat la împrejurarea că competenţa de efectuare ar aparţine DIICOT, având în vedere caracterul organizat al grupului infracţional şi faptul că prejudiciul defalcat pe fiecare inculpat ar fi sub un milion de euro.

A susţinut că dispoziţiile legii speciale trebuiau respectate, în speţă O.U.G. nr. 134/2002, care stabilea printr-o normă specială derogatorie, că din punct de vedere material, competenţa aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Totodată, a arătat că nu poate fi primită o susţinere în sensul că trebuie defalcat pe fiecare inculpat prejudiciul şi că ar fi sub un milion de euro, în condiţiile în care chiar în cuprinsul rechizitoriului, sumele la care sunt obligaţi inculpaţii sunt sume care sunt grupate şi depăşesc un milion de euro, mai mult decât atât Tribunalul Iaşi, în sentinţă, reţine faptul că aceştia sunt obligaţi în solidar pentru sume care depăşesc câte un milion de euro pentru fiecare.

Concluzionând, a arătat că s-a încălcat ordinea publică sub aspectul acestei competenţe, solicitând instanţei să aprecieze asupra acestui motiv de nelegalitate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de 3859 pct. 9 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că au fost încălcate dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., în sensul că instanţa de apel avea obligaţia să devolueze fondul, să analizeze prin prisma propriilor simţuri toate probatoriile administrate în cauză şi pentru fiecare inculpat în parte şi nu în bloc, să verifice dacă ceea ce s-a reţinut în sarcina inculpatului A.R. are bază în probele administrate la dosarul cauzei.

În aceeaşi ordine de idei, a arătat că hotărârea instanţei de apel este copiată aproape integral din sentinţa instanţei de fond, lucru care, astfel cum arată şi jurisprudenţa Curţii Europene, echivalează cu o nemotivare a hotărârii judecătoreşti şi cu o necercetare în faza apelului, fapt care este de natură a prejudicia inculpaţii, lipsindu-i de dreptul la apărare.

În susţinerea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, pct. 14, pct. 17, pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen., a arătat că la dosarul cauzei nu există dovezi care să-l incrimineze pe inculpatul A.R. iar ceea ce se reţine de către judecătorului fondului şi apoi de instanţa de apel, contrazice chiar înscrisurile şi declaraţiile aflate la dosarul cauzei.

În acest sens, a arătat că în sarcina inculpatului A.R. s-a reţinut o instigare mediată, o formă de participaţie indirectă, care necesita ca din probatoriul administrat, pe de o parte să rezulte în mod nemijlocit o participare activă a acestuia în a determina instigatorul mediat şi totodată de a dovedi că cea de-a doua persoană, în cauză inculpatul B.I.E., ar fi şi dat curs efectiv acestui îndemn, ca urmare a determinării pe care i-ar fi făcut-o A.R., aspecte în raport de care a susţinut că, în condiţiile în care probele dosarului nu dovedesc această modalitate de participaţie şi nici o altă formă de participaţie, este evident nu doar faptul că s-a dat o greşită încadrare juridică faptei reţinute în sarcina inculpatului A.R., ci şi faptul că s-a făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce a determinat şi individualizarea greşită a pedepsei.

A invocat principiul „in dubio pro reo”, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.R., arătând că prima instanţă ar fi avut în vedere declaraţiile existente la dosarul cauzei, aspect în raport de care a arătat că declaraţiile date în faţa instanţei le contrazic în mod evident pe cele din faza de urmărire penală, în condiţiile în care, cu excepţia fraţilor B.I.E., nici unul dintre cei care au dat declaraţii la urmărirea penală împotriva lui A.R., nu au mai recunoscut acest fapt în instanţă, de fiecare dată când au fost audiaţi în faţa primei instanţe au declarat că nu îl cunosc pe inculpatul A.R., la dosarul cauzei existând declaraţii în sensul că la interpelarea instanţei, mai multe dintre aceste persoane au arătat că au declarat împotriva lui A.R. pentru că aşa le-au spus poliţiştii.

A mai arătat că din declaraţia numitului S.N.E. reiese altă situaţie decât cea reţinută de judecătorului fondului şi că s-a reţinut în mod eronat acea operaţiune de care procurorul a legat săvârşirea unor fapte din prezentul dosar, în sensul că A.R. ar fi cumpărat de la numitul S.V. un apartament, aspect în raport de care a arătat că în realitate, la data de 02 iulie 2004, A.R. a vândut lui S.V. un apartament.

De asemenea, a susţinut că s-a reţinut în mod eronat că i-ar fi aparţinut inculpatului A.R., casa din Tătăraşi, care în realitate nu a aparţinut niciodată inculpatului, nu a fost închiriat sau folosit vreodată de către acesta şi nici o probă a dosarului nu dovedeşte această reţinere.

În spiritul principiului „in dubio pro reo”, a mai arătat că inculpatul a obţinut permisul de conducere în anul 2008, când această cauză era deja pe rolul instanţelor judecătoreşti, având un autoturism marca A, dar nu de culoare albastră sau neagră, ci de culoare argintie, fiind de notorietate faptul că acesta avea şofer.

A mai arătat că aşa zisa poreclă „Grasul”, la care se referă unii martori în faza de urmărire penală, nu i-a aparţinut niciodată inculpatului A.R., în acest sens fiind relevant faptul că, în momentul în care în faţa instanţei de judecată li s-a arătat acestor persoane fotografia lui A.R., acestea au spus textual că nu-l recunosc pe cel din fotografie ca fiind „Grasul” despre care au făcut depoziţiile la faza de urmărire penală.

Concluzionând, a arătat că probele dosarului nu sunt certe, nu se corelează între ele şi se contrazic flagrant în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.R., solicitând admiterea recursului declarat de inculpat şi în principal aplicarea principiului „in dubio pro reo”, în sensul că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.

În subsidiar, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 86 C. pen., în raport de circumstanţele personale ale inculpatului, în sensul că nu are antecedente penale, este căsătorit şi are un copil minor în întreţinere.

Apărătorul ales al recurentului inculpat C.D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., arătând că infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., s-a reţinut în sarcina inculpatului prin raportare la prejudiciul total din dosarul cauzei şi nu în funcţie de contribuţia şi prejudiciul cauzat de acesta În ceea ce priveşte constituirea unei grupări criminale organizate, reţinute în sarcina inculpatului, a invocat dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 39/2003 în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

A susţinut că toate probele solicitate de inculpatul C.D. în apărare, au fost respinse, nu s-a făcut cercetare judecătorească, faptele fiind preluate astfel cum au fost trecute în rechizitoriu, aspecte în raport de care a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărătorul recurentului inculpat B.V. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reducerii cuantumului acesteia, în raport de lipsa antecedentelor penale, inculpatul fiind la primul conflict cu legea penală, precum şi faptul că are un copil minor în întreţinere.

Totodată, a arătat că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 51.000 Ron, deşi prejudiciul nu a fost dovedit şi nu s-a efectuat o expertiză în acest sens care să stabilească valoarea prejudiciului.

Apărătorul ales al recurentului inculpat Z.C.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3, pct. 9, pct. 10 şi pct. 12 C. proc. pen.

A arătat că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate absolută, în condiţiile în care la judecarea cauzei, nu a participat procuror din cadrul DIICOT.

A susţinut că s-au reţinut în sarcina inculpatului fapte pe care acesta nu le-a săvârşit, singura lui culpă fiind aceea că a acceptat un serviciu la o societate, iniţial SC S. SRL, ulterior fiind delegat, detaşat şi mutat la o altă societate, arătând totodată, că inculpatul a avut calitatea de angajat cu contract de muncă la cele două societăţi.

A mai arătat că inculpatul nu a semnat nici unul dintre instrumentele de plată, nu a avut nici o legătură cu faptele pentru care a fost trimis în judecată şi ulterior condamnat, aspecte în raport de care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului.

În subsidiar, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 86 C. pen., în raport de starea precară de sănătate a inculpatului, fiind operat de cancer pulmonar în stadiu avansat, existând la dosarul cauzei acte medicale în acest sens.

Apărătorul recurentului inculpat B.M. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în rejudecare, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că faptele reţinute în sarcina sa nu au fost săvârşite de către acesta, la dosarul cauzei nu există suficiente probe din care să rezulte vinovăţia sa, activitatea inculpatului rezumându-se numai la prestarea serviciului de taximetrie, neavând nici o legătură cu activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi.

În subsidiar, în baza art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat redozarea aplicată inculpatului pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, în raport de starea precară de sănătate a inculpatului.

Apărătorul ales al recurentului inculpat S.P. a susţinut că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 12, pct. 172 C. proc. pen. şi în subsidiar art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., motivele de recurs fiind depuse în scris la dosarul cauzei.

A arătat că ceea ce se reţine este faptul că inculpatul S.P. alături de S.D. şi S.I. s-au prezentat la sediul societăţii SC S.M.P. SRL, de unde s-a luat un utilaj ce urma să fie dezmembrat şi utilizat ca fier vechi, arătând că din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă faptul că inculpatul a cunoscut că pentru această tranzacţie se foloseşte acea filă CEC ce s-a dovedit a fi fost falsă, fiind semnată de numitul D.L.

Faţă de aceste considerente, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a arătat că o pedeapsă privativă de libertate, în condiţiile în care este îndoielnică vinovăţia inculpatului iar activitatea reţinută în prezenta cauză nu denotă un pericol pentru ordinea publică, este inadecvată.

A susţinut că din actele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul este integrat în societate, fiind căsătorit şi având în întreţinere 5 copii minori.

Apărătorul ales al recurentului inculpat S.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 12, pct. 14 şi pct. 17 C. proc. pen., motivele de recurs fiind depuse în scris la dosarul cauzei.

A susţinut că nu se pot face aprecieri cu privire la vinovăţia unei persoane doar pentru simpla participaţie evident improprie la momentul pretinsei săvârşiri a faptei, în condiţiile în care inculpatul a înţeles să fie prezent la acea deplasare, strict în calitate de şofer.

A solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârilor recurate şi în rejudecare, achitarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, iar în subsidiar, admiterea recursului şi casare cu trimitere spre rejudecare.

Apărătorul recurentului inculpat B.E. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, dând eficienţă dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen., având în vedere totodată, vârsta inculpatului precum şi atitudinea acestuia în societate.

Înalta Curte analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu apreciază ca fiind fondate doar recursurile inculpaţilor Z.C.C., S.P. şi B.E. şi în raport doar de incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în raport de următoarele considerente:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., invocat în mod expres de inculpaţii M.A. şi A.R. şi la care au achiesat pe parcursul pledoariilor şi ceilalţi inculpaţi, Înalta Curte apreciază că acest caz de casare nu-şi găseşte incidenţa în raport de următoarea argumentare:

Astfel recurenţii au invocate nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în ceea ce priveşte urmărirea penală efectuată în cauză, susţinând că nu a fost respectată competenţa după materie, având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 134/2002 în forma publicată la 29 septembrie 2005, dată la care au fost plasate faptele, articol potrivit căruia Departamentul Naţional Anticorupţie era unicul competent să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare de echivalentul în RON a un milion de euro, în cazul infracţiunilor cum sunt cele reţinute în speţă, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu consecinţa restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

S-a susţinut de către recurenţii inculpaţi M.A. şi A.R. că în condiţiile în care în rechizitoriu se reţine un prejudiciu de 2.824.000 de euro, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanţa trebuia să se desesizeze şi să restituie cauza la parchet şi atunci când în faţa Tribunalului Iaşi s-a invocat acest aspect privind nelegală sesizare a instanţei, motivul pentru care s-a înlăturat la acel moment această apărare a fost unul eronat, întrucât procurorul de caz, astfel cum reiese şi din încheierea de şedinţă din 27 aprilie 2009, a solicitat respingerea acestei excepţii, raportat la împrejurarea că competenţa de efectuare ar aparţine DIICOT, având în vedere caracterul organizat al grupului infracţional şi faptul că prejudiciul defalcat pe fiecare inculpat ar fi sub un milion de euro.

De asemenea, s-a susţinut că dispoziţiile legii speciale trebuiau respectate, în speţă O.U.G. nr. 134/2002, care stabilea printr-o normă specială derogatorie, că din punct de vedere material, competenţa aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Înalta Curte analizând argumentele recurenţilor prin prisma criticilor invocate constată că apărările formulate de aceştia sunt selective, subiective pe aspecte particularizate doar pe anumite situaţii, fără însă a lua în considerare întreg contextul faptic reţinut în sarcina lor şi care relevă clar condiţiile şi cazurile de competenţă între DIICOT şi DNA.

Astfel în ipoteza în care competenţa efectuării urmării penale pentru una dintre infracţiunile aflate în curs de cercetare ar aparţine D.N.A.,(cum este şi infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave supusă judecăţii şi în prezenta cauză) după criteriul valoric prevăzut de dispoziţiile art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, iar concursul de infracţiuni are în componenţă şi infracţiunea de iniţiere de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ce cade în competenţa D.I.I.C.O.T., conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, criteriul în funcţie de care se stabileşte competenţa organului de urmărire penală este întâiul organ de urmărire penală sesizat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 45 alin. (41) C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, care statuează că: „În caz de indivizibilitate sau conexitate între infracţiuni pentru care competenţa aparţine D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., competenţa de a efectua urmărirea penală în cauza reunită aparţine organului de urmărire penală specializat mai întâi sesizat”.

În speţă inculpaţii din prezenta cauză au fost trimişi în judecată şi cercetaţi şi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se în sarcina lor că s-au constituit într-un grup infracţional organizat, cu scopul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală astfel că motivul de nulitate absolută invocat şi circumscris dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi invocat de către apărătorii inculpaţilor M. A. şi A.R. R nu-şi găseşte aplicabilitatea raportat atât la infracţiunile pentru care au fost cercetaţi cât şi la sesizare iniţială care s-a dispus în raport de infracţiunea reglementată de Legea nr. 39/2003.

În raport de argumentele de drept prezentate, Înalta Curte apreciază în consens cu ambele instanţe că această susţinere vizând nelegalitatea sesizării instanţei a inculpaţilor este nefondată; este indubitabil că infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este de competenţa DIICOT (art. 12 lit. a) din Legea nr. 508/2004), că această infracţiune este conexă celorlalte infracţiuni cercetate şi că DIICOT este primul organ de urmărire penală competent sesizat; astfel că dispoziţiile art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., nu sunt incidente şi nu pot avea drept consecinţă casarea cu rejudecare a deciziei pronunţată în cauză.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9, privitor la nemotivarea hotărârilor şi invocat de către recurenţii M.A., A.R.,S .I., S.P., D.C.S. C.S., D.M., Z.C.C. în sensul că decizia instanţei de apel nu conţine propria analiză ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii judecătoreşti şi cu o necercetare în faza apelului, fapt care este de natură a prejudicia inculpaţii, lipsindu-i de dreptul la apărare, Înalta Curte apreciază, de asemenea, că acest caz de casare nu-şi găseşte aplicabilitatea în cauză, susţinerile inculpaţilor neregăsindu-se din analiza deciziei recurate.

Pentru a convinge că o hotărâre este conformă cu realitatea şi corespunde probelor din dosar şi soluţiei adoptate aceasta trebuie să fie motivată. Calitatea hotărârii depinde în principal de calitatea motivării. O motivare bună este o necesitate imperioasă care nu poate fi neglijată în favoarea celerităţii. Motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrarului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac sa fie conformă legii şi, pe de alta parte, ea permite o înţelegere a funcţionării justiţiei.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta şi trebuie să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunţate de CEDO în special respectarea drepturilor la apărare şi dreptul la un proces echitabil). Motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloacelor de apărare. Această garanţie este esenţială deoarece permite justiţiabilului să se asigure ca pretenţiile sale au fost examinate şi deci că judecătorul le-a avut în vedere. Fără să aducă atingere posibilităţii, ba chiar obligaţiei din partea judecătorului de a acţiona în unele cazuri după bunul plac, acesta nu ar trebui să răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influenta asupra soluţionării litigiului. Motivarea nu trebuie neapărat să fie lungă. Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate. La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestaţii referitoare la probatoriu, mai exact asupra legalităţii acestuia şi trebuie să examineze, de asemenea, valoarea probantă a elementelor ce ar putea avea utilitate pentru soluţionarea litigiului. Examinarea chestiunilor în drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept naţional, european şi internaţional şi trebuie neapărat să facă referire la prevederile constituţionale relevant relevante şi la dreptul naţional sau european şi internaţional aplicabil.

Hotărârea ce a stat la baza adoptării soluţiei pronunţată în cauză are la bază toate aceste norme, este clară, convingătoare, neechivocă şi cuprinde nu numai elementele determinante care au stat la baza pronunţării soluţiei de condamnare a inculpaţilor M.A., A.R., S.I., S.P., D.C.S. C.S., D.M., Z.C.C. ci şi elemente de detaliu apte să formeze convingerea unui observator independent ca în cauza s-au analizat toate elementele de fapt şi drept invocate de părţi.

Atât instanţa fondului cât şi instanţa de apel au analizat detaliat,explicit şi pe fiecare act material în parte al infracţiunilor reţinute în sarcina acestora în ce constă activitatea lor infracţională aşa cum este prevăzut în art. 6 parag. 1 din Convenţie mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale inculpatului şi celorlalte părţi din dosar .

Mai mult decât atât, instanţa de apel a examinat efectiv apărările formulate de inculpaţi cu privire la fondul acuzaţiilor şi a răspuns punctual la fiecare act material ce a fost reţinut în sarcina acestora şi care dovedeau, în opinia apărării, netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpaţilor astfel că o eventuală lipsă de motivare care de altfel nu a fost dovedită şi explicitată în nici un mod nu se regăseşte în hotărârea recurată.

Practic nemulţumirile inculpaţilor analizate prin prisma incidenţei acestui caz de casare se referă la modul în care instanţele au interpretat probele şi au înlăturat apărările, însă în opinia Înaltei Curţi, ele nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază nu numai că instanţa de fond a motivat hotărârea dar şi că instanţa de apel a exercitat un control riguros al hotărârii recurate astfel încât critica inculpaţilor cu privire la incidenţa acestui caz de casare cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare este nefondată.

Cu referire al incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., invocate de inculpaţii Z.C.C., D.M. şi D.C.S., Înalta Curte apreciază criticile nefondate cu următoarea motivare:

Inculpaţi D.M. şi D.C.S. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. şi a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a deciziei recurate, întrucât există un caz de incompatibilitate, în sensul că la termenul de judecată din 21 august 2012, completul de judecată la instanţa de apel a fost format cu participarea judecătorului care a judecat cauza în fond, aspect în raport de care a arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 47 alin. (1) Cod de procedură penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) C. proc. pen.,”Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.”

Ori în speţă astfel cum de altfel au arătat şi inculpaţii, judecătorul acuzat de incompatibilitate a participat în apel doar la un singur termen de judecată aşa încât nu se poate admite că prin participarea judecătorului care a soluţionat cauza la fond la termenul din apel din data 21 august 2012,când practic nu s-a dispus nici o măsură şi nu s-a îndeplinit nici un act de natură să vatăme interesele inculpaţilor; echivalează cu ”participarea la judecarea într-o cale de atac„ şi care să atragă incompatibilitatea cu consecinţa nulităţii absolute a hotărârii pronunţată în cauză, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că invocarea acestui caz de casare pe cauză de incompatibilitate este pur subiectivă şi nesustenabilă de actele dosarului.

Inculpatul Z.C.C. în susţinerea aceluiaşi caz de casare a arătat că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate absolută, în condiţiile în care la judecarea cauzei, nu a participat procuror din cadrul DIICOT.

Raportându-se şi la această critică Înalta Curte apreciază că motivul invocat nu numai că nu-şi găseşte aplicabilitatea dar mai mult decât atât denotă o ignorare a legii şi a normelor sale de aplicare.

Astfel ordinul numărul 263 din 11 iulie 2008, al procurorului General al României privind participarea procurorilor la judecarea cauzelor DIICOT cu care a sesizat instanţele de judecată prevede:

”Cauzele aflate pe rol la data de 01 septembrie 2008, vor continua să fie judecate cu participarea procurorilor de la parchetele teritoriale, iar în cauzele în care DIICOT a sesizat instantele de judecată începând cu data de 01 septembrie 2008 participarea procurorului se va asigura conform dispoziţiilor prezentului ordin”.

La data la care a început procesul pe fond nu exista obligaţia procurorilor DIICOT de a participa la judecarea cauzelor. Ca urmare, nici după emiterea Ordinului respectiv nu există obligaţia procurorilor DIICOT de a participa la judecarea cauzelor, rămânând în continuare să participe procurorii de pe lângă parchetele teritoriale.

Pentru cauzele în care instanţele au fost sesizate de procurori DIICOT începând cu data de 1 septembrie 2008, există obligativitatea participării procurorilor DIICOT la judecarea acelor cauze,ori raportându-ne la datele din prezenta speţă rezultă că în raport de data întocmirii rechizitoriului şi sesizării instanţei 14 ianuarie 2008 nu era îndeplinită cerinţa prevăzută de acest ordin aşa încât critica invocată de recurentul Z.C.C. şi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., nu este aplicabilă.

În susţinerea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, pct. 14, pct. 17, pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi A.R., Z.C.C., S.P., S.I., D.M., D.C.S. C.S., C.D.D., M.A., B.M. şi tratate cumulat de aceştia prin apărătorii lor, inculpaţii şi-au susţinut nevinovăţia şi nu au arătat şi identificat regulile de drept aplicabile şi pretins a fi încălcate prin hotărârea recurată.

Toţi inculpaţii au criticat hotărârea recurată pe motiv că nu s-a efectuat cercetare judecătorească, că faptele au fost preluate din rechizitoriu şi că nu li s-au admis probele solicitate şi ca atare nu li s-a dovedit vinovăţia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că toate criticile formulate de inculpaţi şi încadrate de altfel într-un amalgam de cazuri de casare nedelimitate în nici un mod nu se circumscriu motivelor invocate ci reprezintă mai degrabă o încercare de a denatura realitatea probelor din dosar şi de a bagateliza activitatea de cercetare judecătorească efectuată judicios în cauză prin invocarea repetată a aceloraşi nemulţumiri încadrate în diferite texte ale art. 3859 C. proc. pen.

Practic pe calea recursului inculpaţii au invocat aceleaşi motive ca şi în apel şi au încercat ca într-o cale de atac de drept cum este cea a recursului să aibă loc o nouă judecată,pentru că toate criticile acestora vizează aspecte de fapt şi nu de drept.

Astfel inculpatul M.A. deşi a invocat în susţinerea recursului doar pct. 1 şi 14 al art. 3859 C. proc. pen., în susţinerea pct. 14 a invocat neadministrare de probe, cum ar fi expertiza contabilă şi confruntarea pe care a solicitat-o între fraţii B.I.E. şi, de asemenea, a susţinut neimplicarea sa în niciuna din activităţile infracţionale reţinute în sarcina sa.

Înalta Curte apreciază în consens cu cele două instanţe că vinovăţia acestui inculpat a fost pe deplin dovedită, că probele cauzei relevă că inculpatul M.A. în perioada iulie - august 2005, în calitate de administrator al SC B.P. SRL Iaşi, a emis un număr de 13 file CEC, postdatate, precum şi faptul cu ştiinţa a omis a evidenţia în documentele contabile ale societăţii veniturile şi cheltuielile acesteia, cauzând astfel un prejudiciu bugetului statului în sumă totală de 119.537, iar societatea nu a funcţionat la sediul social declarat pentru a împiedica organele de control fiscal să-şi desfăşoare activitatea de verificare curentă în scopul mai sus arătat, iar susţinerea sa că a fost folosit de către inculpaţii B.I.E. şi inculpatul A.R., care au fost beneficiarii bunurilor produse din înşelarea părţilor vătămate este infirmată de întreg materialul probator administrat în cauză care relevă neechivoc că a acţionat încă de la bun început, în mod conştient, în sensul prejudicierii persoanelor vătămate astfel că apărările sale în susţinerea nevinovăţiei sau a casării cu trimitere spre rejudecare sunt pur subiective.

Cât priveşte recursurile celorlalţi inculpaţi circumscris aşa cum s-a arătat unor multitudini de cazuri de casare cu scop final susţinerea nevinovăţiei şi achitarea lor, Înalta Curte, de asemenea, apreciază că acestea nu sunt aplicabile în cauză în raport de următoarele aspecte:

Potrivit art. 3 şi art. 62 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la fapte şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, în acest scop organele de urmărire penală şi instanţa de judecată fiind obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., "probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".

Analiza dispoziţiilor acestui text de lege relevă faptul că în vederea aflării adevărului, instanţelor le revine obligaţia de a depune toate diligenţele,în vederea pronunţării unei soluţii conforme cu legea şi adevărul, diligenţe care din punctul de vedere al Înaltei Curţi au fost respectate şi aplicate în totalitate astfel încât solicitarea inculpaţilor de casare a sentinţei recurate şi trimitere spre rejudecare cu referire la acest aspect este nefondată.

Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă neechivoc că instanţele au făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale anterior prezentate, întrucât argumentele logico-juridice reţinute cu privire la fiecare dintre faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi fac referire expresă la probele administrate în cauză la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti. Reanalizând probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală cât şi cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond şi apel Înalta Curte reţine că situaţia de fapt corespunde actului de sesizare a instanţei astfel că soluţia adoptată este consecinţa firească a dovezilor evidente existente în cauză.

Practic, inculpaţii invocă pe calea erorii de fapt modul în care instanţele au dat valoare probatorie martorilor din lucrări şi, într-o manieră personală, ignorând în totalitate înscrisurile depuse la dosar, consideră că soluţia de condamnare a lor este greşită şi că se impune achitarea .

Înalta Curte, apreciază că analiza şi aplicabilitatea acestui caz de casare atunci când este invocat, trebuie să se facă cu arătarea strictă e erorii ce a dus la greşita condamnare a unei persoane şi că raportat la momentul procesual în care ne aflăm şi la caracterul strict al acestei căi de atac a recursului,care este o cale de atac de drept este nepermis să se solicite practic înfăptuirea unei noi judecăţi cum au solicitat inculpaţii în condiţiile în care nu au identificat şi precizat care este conţinutul erorii comisă de instanţe.

Decelarea fiecărei depoziţii de martori fără nici un alt element apt să ducă la concluzia erorii de fapt nu este de natură să atragă achitarea acestora, pentru că nici unul dintre cei inculpaţi nu au fost în măsură să formuleze vreo apărare credibilă atunci când cu privire la actele materiale reţinute în sarcina lor şi care au atras condamnarea au fost prezentate înscrisuri care au confirmat pe deplin activitatea lor materială.

Astfel deşi inculpatul A.R. R.,a susţinut că forma de instigare mediată reţinută în sarcina sa nu a fost dovedită în nici un mod şi că s-a dispus condamnarea sa atât în baza unei interpretări greşite a probelor cât şi aplicării greşite în sine a legii, Înalta Curte apreciază că vinovăţia sa a fost pe deplin dovedită implicarea sa infracţională fiind neechivocă.

Inculpatul A.R. R., a încercat şi a şi reuşit în baza unui mecanism infracţional bine pus la punct şi având ca atu inteligenţa şi pregătirea sa infracţională să determine prin intermediul inculpatului B.I.N. de numiţii Z.C.C., M.I., D.L., D.O.N. şi persoana fictivă T.M., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L., SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC A. SRL Iaşi, administrată de persoana fictivă T.M. şi SC T.D. SRL Iaşi administrată de M.I., pentru a induce în eroare părţilor vătămate SC E.M.T. SRL Iaşi, SC M. SRL Popricani, judeţul Iaşi, SC C. SRL Slatina, SC Y.C.S. SRL Bucureşti, SC D. SRL Iaşi şi SC S. SRL Bucureşti, de la care a fost ridicată marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.339.416,63 RON.

Susţinerea acestuia în sensul că faptele imputate sunt consecinţa răzbunării inculpatului B.I.E. I.N., căruia i-a împrumutat o sumă de bani pe care ulterior a refuzat să o restituie în momentul în care a solicitat-o nu numai că nu este susţinută de nici o probă dar mai mult decât atât nu se circumscrie nici noţiunii de eroare de fapt şi nici celei ce ţine de greşita aplicare a legii astfel cum a fost invocată de inculpat.

Practic, apărările inculpatului sunt infirmate tocmai de martorii propuşi în apărare care prin conţinutul depoziţiei lor relevă că starea de fapt este tocmai cea reţinută de instanţe, încercarea acestuia de a denatura adevărul chiar şi în calea de atac a recursului prin declaraţia dată în pofida evidentului, relevă că acesta a încercat să plaseze răspunderea penală în sarcina celorlalţi inculpaţi de care în mod evident s-a folosit şi a profitat.

Totodată inculpatul a arătat că instanţa de fond a apreciat greşit probatoriul administrat în cauză şi nu a aplicat în favoarea sa regula potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo).

Faptul că au încercat să plaseze răspunderea penală unul în sarcina celuilalt cum este cazul inculpatului A.R. R., în momentul în care a fost descoperită implicarea sa infracţională reflectă nu numai că nu poate fi vorba despre eroare de fapt sau vreun dubiu în ceea ce priveşte vinovăţia acestuia ci de o încercare de a diminua răspunderea penală invocând incidenţa acestui caz de casare.

Schimbarea poziţiei procesuale în raport de probele administrate şi care susţin vinovăţia inculpatului A.R. negarea în pofida probelor certe de vinovăţie reţinute în sarcina sa a implicării sale relevă astfel cum corect au stabilit ambele instanţe că hotărârea de condamnare pronunţată este conformă cu legea şi nu infirmă vinovăţia sa .

Toate aspectele reliefate clar de cele două instanţe relevă clar vinovăţia acestuia, iar din declaraţiile martorilor S.V., S.N.E. şi P.G.M., din care rezultă că inculpatul A.R. a fost cel care a închiriat un apartament pentru numitul „T.M.”, la închiriere lăsând martorului S.N.E. şi o copie de pe cartea sa de identitate;

- declaraţiile inculpatului B.I.N., din care rezultă că acest inculpat a avut iniţiativa preluării societăţii SC A. SRL Iaşi, numirii unui administrator controlat de ei, de identificare a unui depozit, toate acestea în scopul de a înşela societăţi comerciale; acest inculpat a confirmat şi faptul că inculpatul A.R. a asigurat cazarea administratorului fictiv, declaraţiile inculpatului B.I.E. coroborându-se cu cele ale martorilor mai sus menţionaţi;

- declaraţiile inculpatului B.V., persoană care, fiind fratele inculpatului B.I.N., a asistat la o parte dintre discuţiile acestuia cu inculpatul A.R., şi cel mai important la discuţiile în care acest inculpat, însoţit de inculpatul D.C.S., i-au propus fratelui său să conducă în fapt activităţile comerciale ale SC A. SRL Iaşi;

- declaraţiile inculpatului M.A., persoană care a lucrat, fără forme legale, ca încărcător-descărcător la SC A. SRL Iaşi, acesta cunoscându-i pe fraţii B.I.E. din copilărie, fiind vecini de scară, şi care a asistat la majoritatea tranzacţiilor comerciale, ocazie cu care a observat atât faptul că era implicat şi inculpatul A.R., în sensul că acesta a preluat o parte din marfa achiziţionată de la SC „M.” SRL şi de la SC „C.” SRL Slatina pentru a o revinde;

Mai mult, trebuie precizat şi faptul că participarea infracţională a inculpatului A.R. în cazul SC A. SRL Iaşi, trebuie privită în contextul întregii activităţi infracţionale desfăşurate de membrii grupării în perioada iunie 2005 - februarie 2006, context care relevă foarte clar faptul că acest inculpat a fost perceput de ceilalţi inculpaţi care au aderat pe parcurs la gruparea infracţională ca fiind unul din cei care controla o parte din aceste activităţi, fiind, în acelaşi timp şi beneficiar al bunurilor produse prin infracţiune astfel că Înalta Curte apreciază ca nefondate apărările acestuia,cazurile de casare invocate neregăsindu-se în nici un mod în hotărârea recurată.

Recurenţii D.M. M. şi D.C.S. C.S., Z.C.C., S.P. şi S.I. au invocat şi incidenţa pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen., în raport de care au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 li.a raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. iar inculpatul B.M., invocând incidenţa pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen a solicitat de asemenea achitarea sa în baza aceluiaşi temei de drept susţinând de asemenea în subsidiar şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrare de noi probe.

Cu privire la pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen. în susţinerea căruia inculpaţii a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina sa în sensul că lipseşte latura subiectivă a acesteia, respectiv intenţia infracţională şi a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. sau pe motiv că faptele nu au fost săvârşite de aceştia Înalta Curte, de asemenea, apreciază că nu-şi găseşte aplicabilitatea:

Toate probele cauzei relevă că actele materiale, comise în perioada octombrie 2005 - februarie 2006, în complicitate şi cu D.M., A.R. şi C.D., constând în instigarea intermediată de inculpatul B.I.N. a numiţilor D.L., Z.C.C. şi M.I., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L. şi SC T.D. SRL Iaşi, administrată de M.I., pentru a induce în eroare părţile vătămate SC L. SA Paşcani, SC D. SRL Iaşi şi SC S. SRL Bucureşti, de la care a fost ridicată marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.301.695.79 RON, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de „instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată”, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. iar activitatea derulată în perioada octombrie - noiembrie 2005, constând în preluarea, în calitate de administrator al SC M.C. SRL Iaşi, de la SC T.D. SRL a unei cantităţi de marfă (tifon şi feşe sanitare) cunoscând provenienţa ilicită a acesteia, căreia i-a disimulat adevărata origine prin emiterea de facturi pe SC M.C. SRL Iaşi, marfa vânzând-o în cele din urma către SC P. SRL Iaşi, însuşindu-şi banii astfel rezultaţi, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „spălare de bani” prevăzută şi pedepsită de art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 modificată şi completată.

Şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z.C.C. rezultă neechivoc că în perioada septembrie-decembrie 2005, în complicitate cu inculpaţii B.I.N., D.M., C.D., R. (fost R.) I., B.E. şi B.M., personal sau prin instigarea indirectă a numiţilor M.I., D.O.N., P.V., folosindu-se de SC T.D. SRL Iaşi, administrată de M.I., SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.O.N., SC E. SRL Iaşi, administrată de P.V., contribuind, astfel, la prejudicierea părţilor vătămate SC C.D. SA Iaşi, SC S. SRL Bucureşti, SC G. XL C. SRL Iaşi, SC C.I.E. SRL Ilfov, SC G.T. SRL Iaşi, SC R.D. SRL Iaşi, SC E.I. SRL, Voluntari şi SC E.M.T. SRL Iaşi, care au fost înşelate prin ridicarea de marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.211.947,03 RON, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.şi că plăsmuirea unui proces-verbal la data de 22 octombrie 2005, prin care se atestă nereal predarea mărfurilor recepţionate de SC T.D. SRL Iaşi, de la SC S. SRL Bucureşti în zilele de 14, 15, 21. 22 octombrie 2005 către administratorul M.I., în scopul producerii de consecinţe juridice, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.;

- actele materiale, comise în luna octombrie 2005, constând în plăsmuirea a două contracte de prestări de servicii care atestau nereal faptul că între SC M.C. SRL Iaşi şi SC „B.P.” SRL Iaşi, pe de o parte, şi Primăria comunei Scobinţi, judeţul Iaşi, pe de altă parte, au existat, în cursul anului 2005, o serie de relaţii comerciale (prestări servicii) care ar fi fost remunerate de către Primăria comunei Scobinţi celor două societăţi comerciale, acte ce au fost folosite pentru captarea încrederii reprezentanţilor legali ai SC E.M.T. SRL Iaşi, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de, „fals material în înscrisuri sub semnătura privată în formă continuată”, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la inculpatul C.D., Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut că actele materiale, comise în perioada octombrie 2005 - februarie 2006, în complicitate cu inculpaţii D.M., A.R. şi D.C.S., constând în ajutorul dat prin persuadarea reprezentanţilor legali ai părţilor vătămate, profitând şi de relaţiilor personale dobândite în perioada în care a desfăşurat activitatea de director al Spitalelor de Recuperare şi Sf. Spiridon Iaşi, prin instigarea intermediată de inculpatul B.I.N. a numiţilor D.L., Z.C.C. şi M.I., folosindu-se de SC M.C. SRL Iaşi, administrată de D.L. şi SC T.D. SRL Iaşi, administrată de M.I., la prejudicierea părţilor vătămate SC L. SA Paşcani şi SC S. SRL Bucureşti, de la care s-a ridicat, de către alţii, marfă achitată cu file CEC fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.193.191.79 RON, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată”, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Şi critica referitoare la calculul prejudiciului în raport de infracţiunea de înşelăciune ce a stat la baza condamnării acestuia este nefondată,la calculul prejudiciului cauzat inclusiv de acest inculpat s-a avut în vedere totalizarea pagubelor materiale cauzate de acest inculpat tuturor părţilor vătămate ca urmare a acţiunilor sale şi nu prin raportare la prejudiciul total din dosarul cauzei aşa cum a încercat inculpatul să arate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că şi vinovăţia inculpaţilor S.P. şi S.I. a fost pe deplin dovedită actele dosarului relevă că fapta, comisă de fiecare dintre inculpaţi în luna martie 2006, cu ajutorul a două file CEC emise de către inculpatul D.L. în numele SC M.C. SRL, instrumente de plată remise de către inculpatul B.E., folosindu-se şi de calităţi mincinoase (au susţinut că sunt reprezentaţii societăţii SC M.C. SRL Iaşi), de a induce în eroare reprezentaţii legali ai părţii vătămate SC S.M.P. SRL, Boroaia, judeţul Suceava, de la care au ridicat mărfuri în valoare de 49.508 RON, ce nu a mai fost achitată pe motiv de trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC anulat, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune”, prev. de prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. solicitarea de achitare a acestora este nefondată şi nu este rezultatul unei erori de fapt aşa cum au încercat să susţină.

Eroarea gravă de fapt pentru a constitui caz de casare trebuie să rezulte din situaţia dosarului, privită ca o stare de fapt, întrucât în esenţă acest motiv se sprijină, pe contrarietatea evidentă şi necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui şi ceea ce spune instanţa prin hotărârea sa.

De aceea cel ce invocă acest motiv de casare,trebuie să arate care este piesa dosarului, a cărui existenţă sau inexistenţă o afirmă în mod eronat instanţa care a pronunţat hotărârea ori al cărui cuprins a redat contrar ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă.

Pornind de la aceste considerente şi analizând hotărârea recurată prin prisma acestui caz de casare, Înalta Curte apreciază că soluţia de condamnare dispusă în cauză în ceea ce priveşte pe recurenţii inculpaţi M.A., B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., Z.C.C., B.M., S.P., S.I. şi B.E. nu este rezultatul unei grave erori de fapt şi nu se întemeiază pe contrarietatea evidentă şi necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui şi ceea ce spune instanţa prin hotărârea sa, iar considerentele pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză au la bază motive de drept, determinate de situaţia de fapt a dosarului ca o consecinţă directă a aplicării corecte a legii.

Cu referire directă la infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003,cu privire la care inculpatul C.D. a invocat incidenţa pct. 172, Înalta Curte apreciază în consens cu ambele instanţe că în mod corect s-a schimbat încadrarea juridică din art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, şi că în cauză s-a probat că a existat iniţial o înţelegere între inculpaţii A.R. şi B.I.N. referitoare la preluarea SC A. SRL în vederea înşelării diverselor societăţi comerciale, asociere ce a fost extinsă ulterior prin cooptarea altor persoane, respectiv inculpaţii M.A., D.L., M.I., P.V. şi C.O.N., ce au fost puşi administratori a societăţilor preluate, precum şi a inculpaţilor B.E., A.C., B.M., B.V., R.I., H.C.F. şi H.C., ce au acţionat în calitate de angajaţi ori de delegaţi ai acestor societăţi, dar şi a inculpaţilor D.M., D.C.S. şi Z.C.C., care au preluat în cazul unor societăţi comerciale rolul de coordonator al acţiunilor infracţionale, iar inculpatul C.D. a fost cooptat pentru a capta încrederea reprezentanţilor unor părţi vătămate.

Analizând incidenţa acestui caz de casare Înalta Curte apreciază că, probele administrate în cauză relevă neechivoc vinovăţia inculpaţilor şi sub aspectul acestei acuzări; ce rezultă din coroborarea declaraţiilor lor cu ale martorilor din lucrări iar implicarea lor în activitatea infracţională ce a avut drept rezultat condamnarea lor este de asemenea pe deplin dovedită.

Inculpaţii A.R., B.I.N., M.A., S.I., B.M. şi B.E. au invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 solicitând reindividualizarea pedepselor prin cuantum şi modalitate de executare.

Raportat la acest caz de casare,Înalta Curte apreciază ca fiind incident doar în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Z.C.C., S.P. şi B.E. şi pentru considerentele ce vor fi expuse:

Raportat la incidenţa acestui caz de casare, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în momentul în care a individualizat pedepsele aplicate inculpaţilor Z.C.C., S.P. şi B.E. a dat eficienţă sporită doar funcţiei de coerciţie a pedepsei nu şi funcţiei de reeducare nevalorificând în favoarea inculpaţilor circumstanţele personale ale acestora şi care ar fi trebuit să determine şi instanţa de apel instanţa să le ia în considerare, pentru că spre deosebire de gravitatea faptelor comise determinată de elementele intrinseci şi care au dus la aplicarea unor pedepse corect individualizate, instanţa de apel a ignorat conduita profesională şi generală a inculpaţilor, comportarea în familie şi societate în general contribuţia la comiterea faptei a fiecăruia dintre ei şi care nu ar mai fi impus executarea pedepsei în regim de detenţie.

Fiecare dintre cei trei inculpaţi, anterior comiterii faptelor au avut o conduita bună, au fost bine integraţi în societate şi familiile din care provin, s-au prezentat în instanţă pe toată durata judecării cauzei şi, de asemenea nu trebuie ignorat faptul că pentru situaţii similare ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză au primit pedepse cu suspendare şi toate aceste aspecte pledează şi susţin faptul că scopul pedepselor aplicate inculpaţilor poate fi atins fără privare de libertate motiv pentru care, Înalta Curte va admite recursurile formulate de inculpaţii Z.C.C., S.P. şi B.E. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cât priveşte recursurile formulate de ceilalţi inculpaţi, Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate raportat la următoarele considerente:

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului .În această manieră se realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.

Cu atât mai mult în cazul infracţiunilor al căror obiect juridic special este diferit trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului şi respectiv,reintegrarea şi reeducarea sa socială,cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu ideea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine,ci aplicarea unor pedepse juste,echitabile atât pentru inculpat cât şi pentru societate.

Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ,având în vedere faptul că primele două criterii - dispoziţiile părţii generale ale Codului penal şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia - vizează legalitatea operaţiunilor de individualizare judiciară - astfel încât trebuie insistat deopotrivă şi asupra celorlalte criterii şi anume gravitatea faptei săvârşite, persoana făptuitorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social al faptei săvârşite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracţiunilor în general nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligaţia analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.

Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei şi pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecăţii la sistemul general de valori acceptat de societate şi care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunţată. De asemenea este important a se analiza conţinutul concret al faptei acţiunea sau inacţiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată şi în egală măsură caracterul şi importanţa obiectului infracţiunii, caracterul şi importanţa urmărilor acesteia prejudiciul efectiv produs care trebuie să se reflecte în conţinutul hotărârii judecătoreşti evaluarea gravităţii faptei nu se poate realiza în absenţa unei analize serioase a vinovăţiei infractorului, a atitudinii psihice a acestuia faţă de fapta comisă şi urmările produse.

Ori raportându-ne la aceste consideraţii teoretice ce trebuiesc avute în vedere în mod obligatoriu la individualizarea pedepselor,Înalta Curte apreciază că instanţele au creat un just echilibru în momentul cuantificării pedepselor aplicate inculpaţilor M.A., B.I.N., A.R., B.V., S.I., B.M. (care este recidivist) dând deopotrivă eficienţa funcţiei de coerciţie şi reeducare a pedepselor,o nouă reindividualizare a acestora ar înfrânge acest echilibru.

Nici solicitarea de schimbarea modalităţii de executare nu poate fi luată în considerare pe de o parte având în vedere considerentele expuse, iar pe de altă parte raportat la forma agravată a infracţiunii de înşelăciune pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi şi raportat şi la dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea acestora.

Va casa în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi şi în rejudecare:

1. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Z.C.C., în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare, o lună închisoare şi două luni închisoare pe care le repune în individualitatea lor .

Va înlătura sporul de 6 luni închisoare.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului Z.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a) şi c), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi va dispune ca inculpatul Z.C.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.,va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

2. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni aplicată inculpatului B.E. în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare.

Va înlătură sporul de 6 luni închisoare.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a) şi c), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.,va contopi pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi dispune ca inculpatul B.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.,va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza art. 861 C. pen. şi art. 862 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului S.P. pe un termen de încercare de 8 ani calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 2178 din 5 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată .

În temeiul art. 863 C. pen. va dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, ca organ desemnat de instanţă pentru supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, precum şi modalităţile de petrecere a timpului liber;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe perioada termenului de încercare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Va respinge, ca nefondate,recursurile declarate de inculpaţii M.A., B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., B.M. şi S.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.I.N., durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 martie 2006 la 18 mai 2006 şi de la 22 martie 2011 la 26 aprilie 2013.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii Z.C.C., S.P. şi B.E. împotriva deciziei penale nr. 133 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului Iaşi şi în rejudecare:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Z.C.C., în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare, o lună închisoare şi două luni închisoare pe care le repune în individualitatea lor .

Înlătură sporul de 6 luni închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Z.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a) şi c), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi dispune ca inculpatul Z.C.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni aplicată inculpatului B.E. în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare.

Înlătură sporul de 6 luni închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a) şi c), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi dispune ca inculpatul B.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale - C. pen.

În baza art. 861 C. pen. şi art. 862 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului S.P. pe un termen de încercare de 8 ani calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 2178 din 5 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată .

În temeiul art. 863 C. pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, ca organ desemnat de instanţă pentru supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, precum şi modalităţile de petrecere a timpului liber;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe perioada termenului de încercare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate,recursurile declarate de inculpaţii M.A., B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., B.M. şi S.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.I.N., durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 martie 2006 la 18 mai 2006 şi de la 22 martie 2011 la 26 aprilie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi M.A., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., S.I. la plata sumelor de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii inculpaţi B.M. şi B.I.N., la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 RON reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Z.C.C. şi S.P., în sume de câte 50 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.E., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1146/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs




Seif elyazL Nada 26.04.2022
Cineva a falsificare semnatura mea so no-a luat apartamentul
Răspunde