ICCJ. Decizia nr. 1124/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1124 /2013
Dosar nr. 544/39/2008
Şedinţa publică din 1 aprilie 2013
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 19 martie 20102 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 544/39/2008, s-a hotărât următoarele:
A fost respinsă cererea formulată de inculpatul C.G.N. de schimbare a încadrării juridice a faptelor (susţinută în parte şi de inculpatul H.C.) din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen.; din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen.; din infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (cu referire la procesul-verbal de constatare din 31 martie 2005); din infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (cu referire la procesul-verbal de contravenţie din 31 martie 2005); din infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) în infracţiunea de instigare la fals în declaraţii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP); din infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. şi din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000;
A fost respinsă cererea formulată de inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. prin care solicită schimbarea încadrării juridice din instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 în instigare la infracţiunea simplă de abuz în serviciu respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen.; din instigare la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în instigare la infracţiunea simplă de fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.
Au fost respinse, ca nefondate, excepţiile invocate de inculpatul C.G.N. respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi de a se constitui parte civilă în cauză, excepţia tardivităţii constituirii ca parte civilă a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi cu suma de 35.360 RON şi excepţia tardivităţii constituirii ca parte civilă a A.N.V. şi a A.N.A.F. Bucureşti - D.R.A.O.V. Iaşi.
1. A fost condamnat inculpatul C.G.N., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune, la pedeapsa de 1 an închisoare.
A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), la pedeapsa de 1 an închisoare;
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul C.G.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art. 863 C. pen., a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul C.G.N. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele stabilite de către Serviciu;
b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului C.G.N. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului C.G.N. asupra dispoziţiilor art. 864 coroborat cu art. 83 şi următoarele C. pen.
2. A fost condamnat inculpatul H.C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a stabilit ca inculpatul H.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare .
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului ca pedepse accesorii exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului H.C. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen.
3. Au fost condamnaţi inculpaţii D.R.I., şi C.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, fiecare.
Au fost condamnaţi aceiaşi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune, la pedeapsa de 5 luni închisoare fiecare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a stabilit ca inculpaţii D.R.I. şi C.C.C. să execute fiecare pedeapsa cea mai grea de câte 2 (doi) ani închisoare.
Conform art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpaţilor ca pedepse accesorii exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiţionat, pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi, executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă şi a obligat în solidar pe cei patru inculpaţi să plătească părţii civile A.N.A.F.- Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, suma de 3.414 euro cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat (constând în 1.872 euro - taxe vamale şi 1.542 euro TVA), plus accesoriile aferente constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform art. 120 şi următoarele C. proc. fisc., calculate de la data comiterii faptei, respectiv 31 martie 2005 şi până la momentul efectuării plăţii.
În baza art. 170 C. proc. pen., a anulat în totalitate Procesul-verbal de constatare nr. 1098313 din 31 martie 2005 şi, în parte, Procesul-verbal de contravenţie seria G nr. 060679 din 31 martie 2005 în sensul că se menţine din conţinutul acestuia doar dispoziţia prin care s-au ridicat în vederea confiscării un număr de 40 rochii de mireasă.
Conform art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul C.G.N. să plătească statului suma de 8.420 RON cheltuieli judiciare, iar pe inculpaţii H.C., D.R.I. şi C.C.C. câte 4.000 RON fiecare, cu acelaşi titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 38/P/2006 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.G.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu împotriva intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, două infracţiuni de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 raportat la art. 261 C. pen., H.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu împotriva intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, D.R.I. pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu împotriva intereselor publice prev. de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi două infracţiuni de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi C.C.C., pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu împotriva intereselor publice prev. de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi două infracţiuni instigare la fals intelectual prev. de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 31 martie 2005, în jurul orelor 10,30, echipa operativă compusă din subinspector C.G.N., ofiţer specialist la Biroul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere (Biroul CIT) din cadrul I.J.P.F Suceava, inspector principal H.C., din cadrul aceleiaşi structuri, inspector principal C.P.O. - şef Detaşament Intervenţie din cadrul IJPF Suceava şi agenţii B.S.R. şi C.H.A. a executat o misiune de patrulare şi control pe artera de circulaţie dintre oraşul Siret şi Punctul de Trecere al Frontierei Siret cu auto din dotare VT.
În jurul orelor 12,00 a fost oprit pentru control autoturismul de culoare gri, înmatriculat în Ucraina, condus de cetăţeanul ucrainean P.P., care a intrat în România prin Punctul de Trecere al Frontierei Siret la ora 11,41 şi se îndrepta spre bazarul din Suceava.
Cu ocazia controlului efectuat în interiorul autoturismului au fost identificaţi şase saci din plastic de culoare închisă, cu rochii de mireasă şi mai multe sacoşe cu accesorii, bunuri pentru care cetăţeanul ucrainean nu a putut prezenta documente de provenienţă şi nici nu a putut face dovada că a achitat taxele vamale cu ocazia tranzitării prin punctul vamal Siret.
În aceste împrejurări echipa operativă a luat măsura conducerii cetăţeanului ucrainean şi a autoturismului acestuia în incinta SPF Siret, pentru inventarierea bunurilor şi întocmirea actelor de constatare. La această operaţiune au participat C.P.O., B.S.R., H.C. şi M.V. Cu această ocazie s-a constatat că în cele şase colete de culoare închisă se aflau 120 rochii de mireasă, iar în celelalte se aflau accesorii pentru acestea, accesorii care nu au mai fost inventariate.
Înainte de a face deplasarea la sediul SPF Siret, inculpaţii H.C. şi C.G.N. au fost contactaşi telefonic de către inculpatul D.R.I. care i-a solicitat să nu-l oprească pe cetăţeanul ucrainean, mai exact să nu oprească autoturismul condus de către acesta. Cei doi ofiţeri nu au mai putut da curs acestei solicitări deoarece autoturismul fusese deja oprit iar verificările erau deja demarate, motiv pentru care au luat hotărârea de a continua activităţile la sediul SPF Siret.
În timpul desfăşurării activităţii de inventariere a bunurilor găsite în autoturismul condus de cetăţeanul ucrainean, celor doi inculpaţi li s-a cerut de către inculpatul D.R.I. să întrerupă orice activitate, deoarece, la Sectorul Poliţiei de Frontieră se va prezenta adjunctul directorului Direcţiei poliţiei de Frontieră Rădăuţi, inculpatul C.C.C., care va rezolva problema.
Întrucât, martorul C.P.O. mai avusese şi în alte împrejurări asemănătoare, discuţii contradictorii atât cu D.R.I. şi C.C.C., pentru a evita eventualele repercusiuni, s-a deplasat la domiciliul din oraşul Siret şi a luat o cameră video cu care a înregistrat o serie de imagini în cadrul momentelor operative. Suportul pe care s-a făcut înregistrarea a fost predat ulterior organelor de anchetă.
În perioada în care echipa operativă se afla la sediul SPF Siret, desfăşurând activităţile descrise mai sus, în incinta instituţiei a venit şi inculpatul C.C.C. care, mai întâi, l-a abordat pe martorul C.P.O. solicitându-i să nu ia nici o măsură faţă de cetăţeanul ucrainean iar ulterior, faţă de refuzul martorului de a da curs solicitări, i-a cerut acestuia să aplice doar o sancţiune contravenţională şi să confişte o mică parte din marfă.
În acest context, date fiind presiunile exercitate de şefii ierarhici D.R.I. şi C.C.C., inculpatul C.G.N. l-a contactat pe martorul G.C. pe care l-a chemat la PTF Siret şi în prezenţa inculpatului H.C. i-a dictat o declaraţie din care rezulta că în urmă cu câteva zile primise mai mulţi saci cu rochii de mireasă de la cetăţeni ucrainieni necunoscuţi şi că la data de 31 martie 2005 a fost contactat telefonic de cetăţeanul ucrainean P.P. care i-a solicitat să-i predea acele rochii, lucru pe care l-a şi făcut pe teritoriul românesc.
Înainte de a-i lua această declaraţie, C.G.N. i-a precizat martorului că nu va avea de suferit nicio consecinţă deoarece declaraţia nu este dată sub jurământ. În aceste împrejurări, cei doi inculpaţi i-au solicitat martorului să semneze şi Procesul-verbal de constatare înregistrat sub nr. 1.098.313 din 31 martie 2005, pe care nu i l-au citit dar cu privire la care i-au adus la cunoştinţă că se referă la aceleaşi rochii de mireasă.
În acest timp, inculpatul H.C. a procedat la scrierea în limba română a declaraţiei cetăţeanului ucrainean P.P., declaraţie în care s-a consemnat de asemenea, în mod nereal că cetăţeanul ucrainean, în momentul controlului, avea asupra sa numai 40 buc. rochii de mireasă, pe care le primise de la martorul G.C. după ce a intrat în România, deşi inculpatul a participat la numărarea mărfii.
Ulterior, în sediul PTF Siret a fost adus şi martorul C.G. căruia i-a fost prezentat cetăţeanul ucrainean şi i s-au expus pe scurt faptele comise de acesta, după care i s-a dictat o declaraţie din care reieşea că a asistat la descoperirea şi inventarierea mărfii transportate de cetăţeanul ucrainean, că în urma acestor activităţi s-a constatat că numitul P.P. transporta 40 rochii de mireasă pentru care nu avea documente de provenienţă şi că aceste bunuri urmau să fie confiscate.
Pe baza acestor înscrisuri inculpaţii C.G.N. şi H.C. au întocmit procesul-verbal de constatare nr. 1.098.313 din 31 martie 2005, nota raport din aceeaşi dată şi Procesul-verbal seria G nr. 060679 din 31 martie 2005 prin care cetăţeanului ucrainean P.P. i s-a aplicat sancţiunea de 100.000 RON amendă şi s-a dispus ridicarea de la acesta, în vederea confiscării a 40 buc. rochii de mireasă evaluate în nota raport la 120 milioane ROL, valoare de comercializare pe piaţă.
În toate aceste înscrisuri s-a consemnat în mod nereal că cetăţeanul ucrainean P.P. a intrat în posesia bunurilor după ce a intrat în România, fiindu-i predate de martorul G.C. şi nu că a trecut prin PTF Siret sustrăgându-se de la plata taxelor vamale, şi că numărul acestora a fost mult mai mic decât cel constatat în realitate, respectiv 40 în loc de 120 buc.
După întocmirea documentelor, întreaga cantitate de marfă găsită asupra cetăţeanului ucrainean a fost încărcată în autoturismul de serviciu aparţinând poliţiei de frontieră, autovehicul în care au urcat ofiţerii şi agenţii de poliţie şi care s-a deplasat spre municipiul Rădăuţi, fiind însă urmat îndeaproape de autoturismul condus de cetăţeanul ucrainean. În zona popasului Ratoş, din dispoziţia inculpatului C.G.N., martorul C.H.A. a oprit maşina de serviciu şi după ce în apropiere a oprit şi autoturismul condus de cetăţeanul ucrainean P.P., acelaşi inculpat a dispus să i se restituie acestuia 4 saci cu 80 rochii de mireasă precum şi sacoşele cu accesorii. Ulterior, ceilalţi doi baloţi cu 40 rochii de mireasă, rămaşi în maşina de serviciu au fost predaţi la camera de corpuri delicte a Biroului CIT.
Analizând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut că în cauză există probe care dovedesc vinovăţia celor patru inculpaţi deşi au avut o poziţie procesuală oscilantă, în sensul că fie au negat comiterea faptelor de care sunt acuzaţi, fie le-au recunoscut în totalitate aşa cum sunt prezentate în actul de sesizare a instanţei.
Astfel, în declaraţia dată la 15 ianuarie 2008 la DNA - Serviciul Teritorial Suceava, în prezenţa apărătorului său, inculpatul C.G.N. a recunoscut în totalitate comiterea faptelor prezentate în rechizitoriu, mai puţin împrejurarea vizând restituirea celor 80 de rochii de mireasă la Popasul Ratoş către cetăţeanul ucrainean, inculpatul C.G.N. susţinând de această dată că restituirea s-a făcut din ordinul inspectorului C.P.O. şi nu din ordinul său.
Instanţa de fond a reţinut că această declaraţie a fost scrisă personal de C.G.N., în prezenţa avocatului şi în cuprinsul ei de cel puţin trei ori, inculpatul arată că numărul rochiilor de mireasă erau de 120 bucăţi. Chiar dacă anterior a dat declaraţii în care nu a recunoscut faptele, cu privire la atitudinea procesuală de negare acesta oferă explicaţii plauzibile, susţinând în declaraţia de învinuit că verificările cu privire la evenimentul din 31 martie 2005 au fost dispuse după circa 3 săptămâni de către IGPF, în urma unei sesizări a lui C.P.O., că le-au fost solicitate rapoarte de către ofiţeri din cadrul Corpului de control în care a susţinut ca fiind adevărate cele menţionate în actele de constatare, dar că a făcut acest lucru tot datorită presiunilor exercitate de către cei doi şefi care încă mai erau în funcţie. Ulterior, după ce dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, întrucât D.R.I. şi C.C.C. nu mai deţineau funcţii de şefi şi nu-l mai puteau ameninţa şi exercita presiuni asupra sa, a decis să declare adevărul, lucru care l-a făcut şi colegul său, inculpatul H.C.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.C. a reţinut că în declaraţia olografă, dată în prezenţa apărătorului ales, şi cea din data de 06 noiembrie 2007 a recunoscut comiterea faptelor, arătând că şi el a fost sunat de către şeful său, subcomisar D.R.I., că a vorbit de mai multe ori cu acesta de pe telefonul lui C.G.N., că şeful le-a spus să-l lase pe ucrainean să plece fără a lua nicio măsură. Cum ei nu au fost de acord cu acest lucru, D.R.I. le-a cerut să confişte doar o parte din rochiile de mireasă, că la numărătoare au participat toţi membrii echipei de control, precum şi şeful de tură M.V. rezultând din cele 6 colete găsite la cetăţeanul ucrainean un număr de 120 rochii de mireasă. Inculpatul confirmă şi prezenţa inculpatului C.C.C. al PTF Siret care a încercat să-i convingă să nu întoarcă maşina ucraineanului în punctul vamal, să nu se ia nicio măsură faţă de acesta ci să-l lase să plece, ulterior propunând să se confişte doar o parte din marfă. După repetate discuţii telefonice ameninţările şefilor au fost luate în serios, subcomisarul D.R.I. este cel ce i-a spus lui C.G.N. cum să procedeze, respectiv să găsească o persoană care să declare că i-a dat rochiile de mireasă lui P.P. în România, dar să susţină că erau doar 40 bucăţi pentru a putea confisca conform Legii nr. 12/1990 doar această cantitate, că tot D.R.I. i-a dictat lui C.G.N. cum să întocmească procesul-verbal de constatare, ce cantitate de rochii să confişte, că după discuţia cu D.R.I. subinspectorul C.G.N. l-a chemat telefonic pe martorul G.C. şi a scris un proces-verbal de constatare din care rezultă că acesta a primit la domiciliul său din Negostina mai multe rochii de mireasă, aduse pe rând de cetăţeni ucrainieni, iar la data de 31 martie 2005 a fost cercetat de P.P. căruia i-a predat cele 40 rochii în parcarea de lângă punctul vamal.
De asemenea, martorul G.C. a scris o declaraţie cu acest conţinut, declaraţie ce i-a fost dictată de subinspectorul C.G.N., iar el H.C. a scris o declaraţie în limba română lui P.P. în care a fost trecută aceeaşi stare de fapt, deoarece cetăţeanul ucrainean vorbea româneşte, dar nu ştia să scrie. În acelaşi timp, agentul B.D. a adus în birou un cetăţean român, respectiv pe C.G. care a semnat procesul-verbal de contravenţie în calitate de martor asistent şi căruia i-a fost dictată de către subinspectorul C.G.N. o declaraţie care să susţină cele consemnate în procesul-verbal de constatare. Cu privire la Popasul R, a arătat că din ordinul subinspectorul C.G.N. a fost oprită maşina de serviciu, după care a coborât şi i-au fost restituite lui P.P. 4 saci cu 80 rochii de mireasă, după cum a fost stabilit de către subcomisarul D.R.I., că inspectorul O.P.O. se afla în maşină pe scaunul din faţă, dar nu s-a opus la restituirea celor 80 de rochii.
Referitor la inculpaţii D.R.I. şi C.C.C. a reţinut că deşi nu au recunoscut comiterea faptelor din declaraţia inculpatului C.C.C. rezultă a aflat de la un ofiţer că ar fi fost în jur de 100 rochii de mireasă şi că după ce el a plecat din zonă, a fost sunat de către C.P.O. care i-a spus „şefu am luat bunurile la Legea nr. 12/1990 ca să fie bine pentru toţi" fapt ce dovedeşte că au existat mai multe rochii de mireasă iar, în final, s-a ajuns la o soluţie de compromis, fiind confiscate în baza Legii nr. 12/1990 doar o parte din rochiile de mireasă găsite.
Prima instanţă a reţinut ca fiind relevante sub aspect probator procesul-verbal de confruntare dintre martorul C.P.O. şi inculpatul C.C.C. în care acesta din urmă recunoaşte din nou că, la fina,l a fost sunat de către C.P.O. care i-a spus că a procedat conform Legii nr. 12/1990 ca să fie bine pentru toţi, în condiţiile în care inspectorul C.P.O. nu avea nicio astfel de obligaţie profesională faţă de inculpatul C.C.C.; procesul-verbal de confruntare din 09 iunie 2008 între inculpatul C.G.N. şi D.R.I., în care primul arată din nou că iniţial D.R.I. i-a cerut lui C.P.O. să dea drumul la maşină şi datorită numărului mare de apeluri telefonice pe care le-am primit de la şeful meu D.R.I., s-a simţit presat psihic; procesul-verbal de confruntare din 09 iunie 2008 între H.C. şi D.R.I. în care primul acuză din nou repetatele intervenţii telefonice ale inculpatului D.R.I. de a nu se face nici un control asupra cetăţeanului ucrainean sau de a se confisca doar o parte din rochiile de mireasă; procesul-verbal de confruntare între inculpaţii H.C. şi C.C.C. în care cele două persoane cu funcţii de conducere respectiv D.R.I. şi C.C.C. sunt acuzate din nou de intervenţiile făcute asupra echipei operative; procesul-verbal de confruntare în care inspectorul C.P.O. îl acuză din nou pe inculpatul D.R.I.
În susţinerea acestor acuzaţii este şi declaraţia martorului C.P.O. la data de 14 septembrie 2007 în care arată că au fost găsite 120 rochii mireasă cu ocazia controlului, că s-au efectuat intervenţii telefonice repetate ale inculpatului D.R.I. şi directe ale inculpatului C.C.C., iniţial, de a fi lăsat P.P. să plece fără a fi controlat, iar apoi, să i se confişte doar o parte din rochii, că în aceste împrejurări, împreună cu agentul C.H.A. s-a deplasat până la domiciliul său din Siret de unde a luat o cameră video cu care a filmat diverse aspecte din timpul controlului.
Totodată, martorul confirmă că a vorbit la telefon cu D.R.I. care i-a explicat că Detaşamentul de Intervenţie sprijină activitatea Biroului C.I.T., astfel încât nu este treaba lui C.P.O. să întocmească documentele ci să-i lase pe ofiţerii din subordinea sa (C.G.N. şi H.C.), situaţie în care martorul C.P.O. a renunţat să mai întocmească actele de constatare, a restituit paşaportul ucraineanului inculpatului C.G.N. care a afirmat că se ocupă el, că D.R.I. i-a spus ce trebuie să facă.
Referitor la restituirea de la Popasul R, martorul C.P.O. a declarat că inculpatul C.G.N. i-a spus agentului C.H.A. să oprească maşina poliţiei, după care a coborât împreună cu H.C. şi i-au restituit lui P.P. 80 rochii de mireasă, respectiv 4 colete.
În susţinerea declaraţiilor martorului C.P.O. sunt şi declaraţiile martorul F.N. care a relatat printre altele, că la 31 martie 2005 s-a întâlnit în incinta popotei cu comisarul C.C.C., au ieşit pe uşa din spate unde acesta i-a cerut să fie de acord ca după ce maşina ucraineanului P.P. va fi întoarsă în punct, să-i efectueze un supracontrol, ocazie cu care să-i confişte o cantitate mai mică de 5 rochii de mireasă, să-i aplice un avertisment, iar cu restul rochiilor să-l lase să intre în ţară. Inculpatul C.C.C. a motivat solicitarea spunând că a fost sunat de cineva faţă de care are nişte obligaţii. Acelaşi martor mai arătă că a avut o discuţie cu G.C. care era speriat deoarece fusese chemat la P.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava să dea declaraţii în legătură cu evenimentele din 31 martie 2005, că acesta i-a povestit că la data respectivă a fost chemat în punct de subinspectorul C.G.N. care l-a pus să scrie o declaraţie în care a arătat că anterior acelei date a primit de la diferiţi cetăţeni ucrainieni mai multe rochii de mireasă, pe care în ziua de 31 martie 2005 le-a dat lui P.P. în parcarea unde îşi desfăşura activitatea, lucru care însă nu este adevărat.
Instanţa nu a reţinut afirmaţia martorului F.N., că inculpatul C.C.C. s-ar fi deplasat la data de 31 martie 2005 cu autoturismul proprietate (cu un VW albastru) şi aceasta deoarece din înscrisurile existente la dosar, respectiv foi de parcurs, registre de acces, reiese că inculpatul s-a folosit de autoturismul de serviciu. Cu privire la acest aspect, a reţinut că este posibil ca martorul să facă confuzie cu o altă zi în care inculpatul C.C.C. să-şi fi folosit autoturismul proprietate pentru a se deplasa. Oricum, această inexactitate nu poate duce la ideea lipsei de credibilitate a martorului, din moment ce celelalte susţineri se corelează cu probatoriul administrat.
De asemenea, martorul G.C. în declaraţia dată în faza de urmărire penală, pe care şi-a menţinută la instanţă, a recunoscut că în după amiaza zilei de 31 martie 2005 a fost sunat de către C.G.N. care i-a cerut să vină în punctul vamal, că aici într-un birou s-a întâlnit cu ofiţerul C.G.N. care era cu încă o persoană despre care i-a spus că este colegul său, tot ofiţer iar inculpatul C.G.N. i-a explicat că are nevoie de un martor să dea o declaraţie pe care i-o va dicta el, fiindu-i necesară la un dosar şi că i-a explicat că nu va avea de suportat nici un fel de consecinţe deoarece declaraţia nu este dată sub jurământ. Fiindu-i frică să nu-şi piardă locul de muncă, a acceptat să dea respectiva declaraţie care i-a fost dictată de către C.G.N. care se consulta cu celălalt coleg, iar din conţinutul declaraţiei ce a dat-o reieşea că în ziua respectivă, în jurul orelor 12,20, a fost sunat la telefon de un cetăţean ucrainean căruia i-a restituit nişte baloţi de celofan de culoare neagră, ce conţineau rochii de mireasă, că aceşti baloţi ar fi fost la domiciliul său din satul Negostina, unde au fost aduşi în zilele precedente de alţi cetăţeni ucrainieni. A arătat că după ce a scris declaraţia, ofiţerul C.G.N. l-a pus să semneze şi un proces-verbal de constatare, spunându-i că se referă la acelaşi lucru.
În acelaşi sens, sunt şi declaraţiile martorului C.G. care arată că la data de 31 martie 2005 în timp ce ieşea din ţară, la orele 16,37 şi că a fost solicitat de un poliţist de frontieră să participe ca martor la o constatare făcută de poliţia de frontieră, împrejurare în care a discutat cu ofiţerul C.G.N. care i-a prezentat un cetăţean ucrainean despre care i-a spus că a fost oprit în trafic, iar în maşina acestuia au fost găsite 40 rochii de mireasă pentru care nu avea documente de provenienţă şi că ucraineanul confirmă acest lucru. Mai susţine martorul că a scris o declaraţie care i-a fost dictată de către ofiţerul C.G.N. ori de un coleg de-al său care se afla în birou, însă nu a participat la renumărarea rochiilor întrucât se grăbea, în birou aflându-se şi cetăţeanul ucrainean care scria şi el o declaraţie şi vorbea în limba română. În aceste împrejurări a semnat un proces-verbal de constatare şi un proces-verbal de contravenţie prin care au fost confiscate cele 40 rochii de mireasă ale ucraineanului, că nu a văzut rochiile de mireasă, nu ştie cum au fost ambalate.
Cu privire la declaraţia martorului C.G., instanţa de fond a reţinut că propunerea de renumărare a rochiilor i-a fost făcută acestuia în împrejurările în care cetăţeanul ucrainean P.P. a confirmat situaţia de fapt expusă deja de inculpatul C.G.N., în sensul existenţei a unui număr de 40 rochii de mireasă, când se ştia că martorul C.G. se grăbea şi ca atare nu va accepta să participe la renumărarea rochiilor. De altfel, cu privire la acuzaţiile ce se aduc inculpaţilor, martorul C.G. declară că a auzit discutându-se că de fapt au fost găsite mai multe rochii de mireasă, dar nu pot preciza numărul lor.
Martorii B.S.R. şi C.H.A., care au făcut parte din echipa de control, au confirmat acuzaţiile ce se aduc inculpaţilor, precum şi situaţia de fapt raportată de inspectorul C.P.O. În esenţă, aceştia au relatat că la numărătoarea rochiilor au rezultat 120 bucăţii, că toţi membrii echipei au aflat acest lucru, iar inculpatul C.C.C. a venit PTF Siret unde a discutat cu martorul C.P.O. Mai arată martorii că la întoarcerea spre sediul din Rădăuţi, au observat că cetăţeanul ucrainean venea cu autoturismul în urma lor, că în zona Popasului R, subinspectorul C.G.N. i-a zis martorului C.H.A. să oprească şi să deschidă portiera din spate a maşinii, că o parte din colete erau duse din maşina poliţiei în cea a ucraineanului, unul fiind cărat şi de martorul B.S.R.
În plus, martorul C.H.A. a declarat că la o perioadă de timp de la acest eveniment a vorbit cu martorul C.P.O. de la care a aflat că după ce ucraineanul a fost condus la sediul SPF - Siret, atât el cât şi ceilalţi 2 ofiţeri au fost sunaţi de mai multe ori de către inspectorul D.R.I. care le-a solicitat să nu ia măsuri împotriva lui P.P.
În susţinerea acestor declaraţii au fost relevate şi declaraţiile martorului M.V. care a confirmat existenţa unui număr de 6 saci inventariaţi la PRF Siret, în care se aflau câte 20 bucăţii rochii de mireasă, prezenţa inculpatului C.C.C. în vamă şi martorului P.P. care a arătat că a fost chemat în biroul poliţiei unde i s-a dictat o declaraţie pe care a scris-o cu litere slavone, iar unul dintre ofiţeri a transcris-o în limba română, şi că i s-a spus să. scrie că a luat coletele cu rochii de la un cetăţean pe nume G.C., pe care l-am căutat acasă la el în Negostina, însă acest lucru nu este adevărat deoarece la data respectivă eu nu îl cunoşteam pe numitul G.C.
În dovedirea acuzaţiilor aduse inculpaţilor au fost reţinute şi raportul inspectorului C.P.O. din data de 20 aprilie 2005 şi 21 aprilie 2005 raportul martorului M.V. raportul agentului B.S.R., raportul agentului C.H.A. raportul subcomisarului F.N., raportul inculpatului C.C.C. care, printre altele, arată că a discutat cu C.P.O. şi că acesta i-a spus că în maşina ucraineanului au fost găsite înjur de 100 rochii şi că el insistă să fie duse în PTF Siret, conform Legii nr. 141/1997 declaraţia dată iniţial de C.C.C. în calitate de martor şi în care recunoaşte că la 31 martie 2005 a stat de vorbă cu ofiţerii C.G.N. şi H.C. care i-au spus că au găsit la cetăţeanul ucrainean în jur de 100 rochii şi că de faţă la această discuţie a fost şi C.P.O. adresa DPF - Rădăuţi cu numerele de telefon utilizate de cei 4 inculpaţi la data de 31 martie 2005 situaţia apelurilor făcute de pe telefoanele mobile ale inculpaţilor şi ale agenţilor B.S.R., C.H.A. la data de 31 martie 2005 lipsa ofiţerilor ce au primit avizul Procurorul General în vederea numirii ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare în care figurează şi inculpaţii H.C. şi C.G.N., adresa I.P.J. - Suceava nr. 80537 din 28 aprilie 2006 împreună cu procesul-verbal de ascultare a CD-ROM-ului pus la dispoziţie de martorul C.P.O., planşe fotografice şi CD-ul în cauză, copia registrului de acces în PTF Siret din care rezultă că la 31 martie 2005 inspectorul C.P.O. a intrat cu autovehiculul la ora 11,50 şi a ieşit la 13,20, că C.C.C. a intrat la orgie 12,40 cu autovehiculul şi a ieşit la orele 13,15, copie foaie de parcurs pentru microbuzul de intervenţie al poliţiei de frontieră, copie după registrul de acces de la sediul din Rădăuţi din care reiese că microbuzul de intervenţie -a plecat la orele 10,05 şi s-a întors la sediu la orele 18,10, dovada de primire de la subinspectorul C.G.N. a celor 40 rochii de mireasă pentru a fi depozitate, lista persoanelor ce au intrat în România la data de 31 martie 2005 cu ucraineanul P.P. şi din care rezultă că acesta a fost singur în autoturism şi a intrat la orele 11,41 şi procesele-verbale de constatare, de contravenţie din data de 31 martie 2005.
Probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti (audierea martorilor F.N., G.C., C.G., B.S.R., C.H.A., M.V., C.I., B.D., J.I.D., C.M.C., C.C.P., martori ce au fost însuşiţi de către inculpaţi, cu privire la martorul C.P.O. s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. şi au fost solicitate informaţii la diferite instituţii de stat, efectuarea expertizei I.T. a CD-ului depus la dosar de martorul C.P.O. cu obiectivul de clarificare şi ridicare a tonalităţii înregistrărilor, susţine acuzaţiile aduse inculpaţilor şi situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare.
Astfel, martorii B.S.R., C.H.A. şi M.V. au confirmat împrejurarea că erau 5 - 6 saci cu câte 20 rochii mireasă şi alte pungi cu accesorii dar pe care nu le-au numărat, că la numărat rochiilor au rezultat 120 bucăţi, lucru pe care l-au luat la cunoştinţă toţi ofiţerii; că la Popasul R ori ofiţerul C.G.N. ori H.C. a dat dispoziţie să fie oprită maşina poliţiei şi să se restituie ucraineanului 4 saci cu rochii pe care i-au dat jos el şi cu agentul C.H.A., că la sediul din Rădăuţi au mai ajuns doar cu 2 saci pe care el şi C.H.A. i-au dus în biroul CIT. În faţa instanţei toţi martorii menţionaţi au arătat că imaginile de pe CD-ul pus la dispoziţie de instanţă sunt reale şi reprezintă locul unde au fost depozitaţi cei 6 saci pentru a fi numărate produsele.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului B.D., instanţa a reţinut că, deşi nu a perceput direct evenimentele, acesta a relatat faptul că în după amiaza zilei de 31 martie 2005, fiind în trecere, l-a văzut pe G.C. dând o declaraţie la o masă, iar de partea cealaltă a mesei stătea inculpatul C.G.N., dar că nu ştie dacă ofiţerul C.G.N. dicta ceva martorului.
Susţinerea martorului ca. la da.ta de 31 martie 2005 a văzut după orele 16,30 maşina ucraineanului parcată lângă sala de protocol iar microbuzul poliţiei era plecat, nu a fost primită de instanţă având în vedere perioada mare de timp de la data comiterii faptelor şi împrejurarea că nu se coroborează în acest sens cu alte probe astfel încât să ducă la o concluzie certă, nu va reţine acest aspect.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă este confirmată şi de martorul F.N. care a arătat că la 31 martie 2005 a avut o discuţie cu comisarul C.C.C. care i-a cerut să fie de acord cu efectuarea unui supracontrol prin care să confişte doar câteva rochii, 5 sau 10 iar cu restul să-l lase pe ucrainean să intre în ţară deoarece a primit nişte telefoane, are unele obligaţii şi trebuie să rezolve favorabil situaţia cetăţeanului ucrainean.
Martorul C.C.P. potrivit declaraţiei dată de acesta, la 31 martie 2005 s-a întâlnit cu inspectorul C.P.O. pe care l-a întrebat ce face, iar C.P.O. i-a răspuns „ai să auzi tu ce o să se întâmple". Tot atunci martorul spune că „..am auzit o discuţie mai aprinsă ce a fost purtată între inspectorul C.G.N. şi insp. C.P.O. era purtată pe un ton mai ridicat", că a intrat în respectivul birou şi i-a văzut pe inspectorul C.G.N. şi pe martorul G.C. scriind ceva la masă.
Or, răspunsul dat de C.P.O. respectiv „ai să auzi tu ce o să se întâmple", discuţia aprinsă purtată de acesta cu subinspectorul C.G.N. demonstrează de asemeni că între ofiţerii echipei de control existau divergenţe majore cu privire la modalitatea de finalizare a controlului, aspecte ce se coroborează şi ele cu celelalte probe acuzatoare din dosar.
Instanţa a avut în vedere la stabilirea vinovăţie inculpaţilor şi raportul I.G.P.F. privind rezultatul controlului făcut în urma sesizării făcute de inspectorul C.P.O., materialul ce a stat la baza raportului, documente care susţin situaţia reţinută în rechizitoriu cu atât mai mult cu cât audierea persoanelor, rapoartele de activitate au fost întocmite la o dată mult mai apropiată de data evenimentului din 31 martie 2005, ceea ce presupune o mai mare exactitate a relatărilor.
Referitor la lista de convorbiri telefonice efectuate (care potrivit Adresei nr. 2889250 din 11 octombrie 2007 a D.P.F. Rădăuţi ar fi aparţinut la 31 martie 2005 martorului C.P.O. ) şi din care rezultă că cele două apeluri către martorul G.C., au fost făcute de pe numărul de mobil al martorului C.P.O. şi nu de pe cel al inculpatului C.G.N., a apreciat că această aparentă contradicţie nu prezintă relevanţă sub aspect probator având în vedere existenţa unor probe categorice în acelaşi sens cu care să poată fi coroborată.
Şi în ipoteza în care inspectorul C.P.O. l-ar fi chemat primul pe martorul G.C., în prezentul dosar acest aspect ar avea mai puţină relevanţă din moment ce probatoriul administrat reliefează că inculpatul C.G.N. este cel ce a dictat declaraţia nereală acestui martor, că tot el este cel ce a întocmit şi a trecut date neconforme cu adevărul în procesul-verbal de constatare şi de contravenţie, fapte pe care deşi, iniţial, le-a negat, ulterior în cursul urmăririi penale le-a recunoscut de mai multe ori, probatoriul confirmând săvârşirea faptelor.
În legătură cu pretinsa relaţie de duşmănie dintre martorul C.P.O. şi inculpaţii din prezenta, toţi martorii audiaţi au arătat că nu au cunoştinţă despre aceste aspect (declaraţiile martorilor D.S., C.D., A.V., C.C.
Instanţa de fond a înlăturat ca nefiind susţinută de probatoriul administrat declaraţia martorului P.P. care a adoptat o poziţie procesuală de negare în totalitate a implicării oricărui inculpat, confirmând practic susţinerile acestora în apărare, în sensul că cele consemnate în procesul-verbal de constatare şi cel de sancţionare contravenţională privind numărul rochiilor de mireasă şi modalitatea introducerii lor în ţară ar fi reale.
Or, cea mai mare parte a acestor susţineri sunt contrazise de probatoriul administrat. Deşi, martorul susţine că au fost 5 colete cu rochii de mireasă şi un colet cu accesorii, din planşele foto existente la dosar reiese clar că la temelia clădirii sectorului de poliţie au fost depozitate pe o foaie de cort 6 colete mari, din folie de plastic de culoare neagră, legate cu scotch (4 aşezaţi jos, în picioare şi 2 colete deasupra lor), precum şi 2 pungi din plastic cu accesorii (alături, una de culoare galbenă şi una albastră). În cauză, nu s-a demonstrat că imaginile respective ar fi fost trucate, chiar dacă în parte au fost contestate de unii inculpaţi.
Susţinerea că atunci când a plecat spre satul Negostina şi când s-a reîntors în vamă, echipa de control a fost tot timpul pe podul de la Siret, nu a fost însuşită de instanţă, întrucât, nu există probe în acest sens şi niciunul dintre membrii echipei de control nu susţine că martorul ar fi trecut de 2 ori pe lângă ei şi abia a 3-a oară l-ar fi oprit, ceea ce demonstrează că P.P. nu s-a deplasat deloc spre satul Negostina.
Nu a fost reţinută ca fiind reală nici susţinerea că după inventariere, cetăţeanul ucrainean a dat 2 saci negri mari pentru a fi depozitate rochiile numărate pentru a nu se murdări şi aceasta deoarece nici un martor nu susţine acest lucru, ci dimpotrivă se arată că după numărare rochiile au fost puse în aceiaşi 6 saci, tot câte 20 bucăţi într-un sac, că după numărare la locul respectiv nu a rămas nici un sac gol. Deşi, martorul P.P. susţine că în portbagajul autoturismului său nu pot încăpea 120 rochii de mireasă, instanţa constată că acesta nu face nicio referire la posibilitatea depozitării unora dintre colete pe bancheta din spate a autoturismului, spaţiu ce este voluminos.
Martorul P.P. a negat că i s-ar fi dictat de inculpatul C.G.N. declaraţia din 31 martie 2005 şi împrejurarea că la Popasul R i s-ar fi restituit parte din rochiile de mireasă, însă instanţa a apreciat ca fiind conformă cu realitate declaraţia din faza de urmărire penală susţinută de întreg material probator administrat.
De altfel, inconsecvenţa susţinerilor acestui martor reiese şi din faptul că deşi în faţa instanţei a declarat că l-a mai văzut pe G.C. încă de 2 ori şi a discutat cu el (odată la chioşcul de asigurări când i s-au restituit cele 2 colete, a doua oară când la ieşirea din biroul unde se dădeau declaraţii i-a şoptit lui G.C. să declare că toate rochiile le-a luat de la el), cu ocazia confruntării martorul P.P. a precizat că este pentru prima dată când îl vede pe G.C. în plus, în afara susţinerii că ofiţerul de poliţie i-a dictat declaraţia şi l-a pus să scrie că persoana de legătură a fost G.C., martorul P.P. nu a putut oferi nicio explicaţie plauzibilă cu privire la modul cum a ajuns să. afle numele întreg a.1 acestei persoane, în condiţiile în care a susţinut că la 31 martie 2005 nu-l cunoştea pe G.C.
Instanţa a apreciat ca fiind relevantă sub aspect probator şi expertiza IT şi înscrisul depus de către apărătorul inculpaţilor C.C.C. şi D.R.I. despre care aceştia afirmă că reprezintă transcrierea dialogului de pe CD dintre C.P.O. şi F.N., din care reiese că ultimul l-a rugat ceva pe C.P.O., fapt ce confirmă că au fost exercitate presiuni doar asupra echipei de control.
În susţinerea acestei concluzii este procesul-verbal de transcriere şi vizionare a înregistrărilor depuse la dosar de martorul C.P.O., planşele fotografice realizate cu această ocazie, înregistrări a căror realitate nu a fost contestată de niciuna dintre părţi şi care confirmă depozitarea pe o foaie de cort, lângă temelia clădirii sectorului poliţiei de frontieră 6 colete mari, din folie de culoare neagră (4 colete chiar jos şi încă 2 colete puse deasupra), iar alături sunt nişte pungi din plastic (din care una galbenă şi una albastră conţinând accesorii pentru rochiile de mireasă) şi ulterior, în microbuzul echipei de intervenţie, unde 2 saci au fost aşezaţi chiar la margine, în imediata apropiere a uşii din spate a autovehiculului, iar de la locul unde se aflau cei 2 saci până la rândul de scaune unde au stat agentul B.S.R., ofiţerii C.G.N. şi H.C., exista spaţiu suficient care să permită depozitarea a încă 4 saci cu rochii de mireasă.
Având în vedere că s-a dovedit existenţa a 6 saci, că în mod cert la sediul din Rădăuţi au fost trimişi doar 2 saci (care împreună au conţinut 40 de rochii) ce au fost apoi predaţi la camera de corpuri delicte, că spre valorificare au fost predate toate cele 40 rochii, s-a concluzionat, contrar susţinerilor inculpaţilor că în fiecare dintre cei 6 saci erau câte 20 rochii, deci un total de 120 bucăţi, aşa cum a declarat martorul B.S.R. care le-a numărat.
Împrejurarea că în cei 2 saci ridicaţi în vederea confiscării erau puse câte 20 rochii, confirmă susţinerile martorilor B.S.R. care a arăta că după numărare rochiile au fost puse tot în cei 6 saci iniţiali şi tot câte 20 bucăţi în fiecare, astfel încât aspectul că rochiile ar fi fost compuse din una sau mai multe piese, nu mai are nicio relevanţă, cu atât mai mult cu cât sunt martori care afirmă că după numărare la locul respectiv nu a rămas nici un sac pe jos.
Relevante sunt în cauză şi aspectele menţionate de către unii martori cu privire la dimensiunile acelor colete (saci). Astfel martorul M.V. arată că erau 5 - 6 colete ambalate în saci menajeri mari, martorul B.S.R. că erau 6 saci de înălţime de 1 metru, diametru 40 - 50 cm, martorul C.H.A. că erau 6 saci de culoare neagră, 1 metru înălţime şi 30 - 40 cm. diametru, martorul P.V. a văzut personal mai mulţi saci de plastic, mari, negri, voluminoşi - dimensiuni ce în mare parte corespund imaginilor foto prezentate la urmărire penală.
Mai mult, atât inculpatul D.R.I. cât şi alţi martori au recunoscut că misiunea de la 31 martie 2005 de a face un control şi a confisca unele bunuri, este una de rutină, prin urmare, nu se justifică existenţa celor 27 apeluri telefonice dintre inculpaţii C.G.N. şi D.R.I. şi nici tergiversarea întocmirii actelor necesare pe parcursul a aproape 6 ore.
Instanţa de fond constatând că declaraţiile unor martori care nu au perceput în mod direct evenimentele nu au relevanţă sub aspect probator le-a înlăturat ca nefiind utile soluţionării cauzei. În acest sens sunt depoziţiile martorilor: C.M.C., I.G., B.I. - şoferul microbuzului MV care la data de 31 martie 2005 l-a însoţit pe inculpatul C.C.C. la sectorul şi vama Siret), care prezintă modul în Care în acea zi şi-a desfăşurat el activitatea, susţine, printre altele, că a văzut şi el lângă clădirea sectorului nişte saci negri, că l-a văzut pe inculpatul C.C.C. stând de vorbă cu un bărbat îmbrăcat în uniformă, despre care ulterior a aflat că se numeşte C.P.O., dar evident că martorul în calitate de subaltern nu avea cum să ştie de conţinutul discuţiilor purtate de şeful său, C.C.C.; B.N. care la data de 31 martie 2005 îşi sărbătorea ziua de naştere, susţine că au venit la popotă C.D. şi C.C.C., a discutat cu acesta din urmă cca 2 - 5 minute cât a fost felicitat; A.V. - agent de poliţie, şoferul autovehiculului cu care inculpatul D.R.I. a fost în data de 31 martie 2005 plecat în misiune - prin parte din declaraţia sa nu face decât să descrie misiunea în care a fost la acea dată, susţine că misiunea a durat între orele 1000- 1400, dar că nu-şi aduce aminte dacă atunci când s-au întors a stat tot timpul lângă şeful său D.R.I., ceea ce în opinia instanţei face posibil ca inculpatul D.R.I., după orele 1400 să fi putut dicta la telefon conţinutul unui proces-verbal de constatare; D.I. care descrie acţiunea la care a participat în data de 31 martie 2005 împreună cu inculpatul D.R.I. şi agentul A.V., dar care nu cunoaşte nimic despre activitatea desfăşurată de D.R.I. după încheierea misiunii; P.C.M. care relatează despre un dialog pe un ton mai ridicat purtat între ofiţerul de cercetări venit de la Bucureşti şi inculpatul C.C.C., datorită divergenţelor cu privire la numărul rochiilor de mireasă, dialog care însă nu este relevant faţă de faptele cu care este învestită instanţa şi nici nu poate răsturna multitudinea de probe în acuzare existente; T.F. care deşi relatează că la 31 martie 2005 a înlocuit un coleg la poarta de acces, că în jurul orelor 1200 s-a prezentat la poarta de acces inspectorul C.P.O. şi şoferul său C.H.A., recunoaşte că este posibil să nu fi trecut în registrul de acces toate persoanele şi autovehiculele; G.I. care prin depoziţia sa se referă în special la martorii F.N. şi C.P.O., persoane care însă nu au fost trimise în judecată în prezentul dosar, şi oricum din declaraţia acestui martor nu reiese că înregistrările depuse de C.P.O. ar fi fost contrafăcute, ci dimpotrivă că sunt reale.
Prin urmare, faţă de întreg probatoriul administrat astfel cum a fost analizat, judecătorul fondului a apreciat că este dovedită dincolo de orice dubiu vinovăţia celor patru inculpaţi şi analizând cererile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor prin înlăturarea referirii la dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, apărările formulate de fiecare dintre inculpaţi le-a apreciat ca fiind nefondate.
În acest sens, a reţinut că pornind de la certitudinea că la sediul din Rădăuţi echipa de control a ajuns cu 2 saci conţinând câte 20 de rochii de mireasă fiecare (în total 40 rochii) şi nu cu câte 20 piese rochii fiecare, că în mod cert acestea au fost predate mai departe, respectiv 40 rochii de mireasă către camera de corpuri delicte, apoi către autorităţile statului în vederea valorificării (au fost predate tot 40 rochii şi nu 40 piese de rochii), având în vedere şi imaginile în care la temelia clădirii sectorului poliţie de frontieră Siret, apar depozitaţi 6 saci negri (4 saci jos şi 2 deasupra), imaginea cu mai mult de 2 saci cu gurile desfăcute ce au fost puşi în microbuzul poliţiei, imagini a căror realitate a fost confirmată de mulţi dintre martorii care le-au vizionat (B.S.R., C.H.A., M.V., F.N., etc.) şi chiar de către parte dintre inculpaţi, apărările inculpatului C.G.N. sunt infirmate de probe care confirmă că numărul real al rochiilor de mireasă găsite asupra cetăţeanului ucrainean, a fost de 120 bucăţi.
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice a arătat că, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 există „..dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial s-au nepatrimonial.". Dovedirea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii, presupune inclusiv şi dovedirea avantajului patrimonial de care a beneficiat cetăţeanul ucrainean constând în restituirea nelegală a celor 80 de rochii de mireasă, fiind cauzat şi bugetului de stat un prejudiciu prin neplata taxelor vamale datorate.
Conform art. 25 C. pen., instigatorul este persoana care cu intenţie determină o altă persoană să săvârşească o faptă penală. În cauză, s-a dovedit prin declaraţii de martori, listingul convorbirilor telefonice, declaraţiile în acuzare date ca învinuiţi de către C.G.N., H.C., procesele-verbale de confruntare, etc. că inculpaţii D.R.I. şi C.C.C. le-a solicitat (şi chiar i-a ameninţat cu consecinţe negative profesionale) inculpaţilor C.G.N., H.C. să dea drumul cetăţeanului ucrainean, sau să-i confişte doar o parte din rochiile găsite la el, precum şi să întocmească în mod nereal acte de constatare şi sancţionare în acest sens.
Sub aspectul laturii subiective a reţinut că nu se poate susţine că inculpatul C.G.N. fără să-şi dea seama a consemnat în procesele-verbale întocmite 40 rochii de mireasă, iar martorii au făcut referire la 120 piese ale rochiilor, din moment ce spre valorificare au fost predate 40 rochii de mireasă către D.G.F.P. Suceava şi nicidecum 40 piese ale rochiilor de mireasă.
Faptul că inspectorul C.P.O. i-ar fi spus inculpatului C.G.N. că la numărătoare au ieşit 40 rochii de mireasă, nu este dovedit de alte probe decât de susţinerea acestuia din urmă. Faţă de probatoriile administrate, nu are relevanţă aspectul că martorul C.P.O. nu a înregistrat şi momentul restituirii de la Popasul R.
Deşi inculpaţii au susţinut că dosarul este o înscenare, fiind la mijloc interese personale, instanţa de fond a reţinut că acuzarea nu se întemeiază doar pe declaraţiile martorilor C.P.O., C.H.A. şi B.S.R. despre care inculpaţii susţin că ar fi veri şi fini, relevante sub aspect probator fiind şi declaraţiile martorilor M.V., G.C., P.P., F.N., P.V., declaraţiile de învinuiţi ale inculpaţilor C.G.N. şi H.C., procesele-verbale de confruntare, listingul convorbirilor telefonice, parte din înregistrările video, dovezile de predare-primire acelor 40 de rochii de mireasă, etc.
Totodată, martorii audiaţi în cauză nu au confirmat eventualele relaţii de duşmănie pe care inculpaţii le-ar fi avut cu ceilalţi colegi. Martorii D.S., C.D., A.V., C.C., D.I. confirmă existenţa unor relaţii normale de serviciu ale inculpaţilor, eventualele mici tensiuni existente pe moment neputând fi calificate drept relaţii de duşmănie.
Referitor la declaraţia martorului C.P.O., înregistrările depuse de acesta, a constatat că au fost analizate şi avute în vedere prin coroborarea cu celelalte mijloace de probă.
Cu privire la calitatea de lucrător de poliţie judiciară, instanţa a reţinut că înscrisurile doveditoare aflate la dosar confirmă calitatea de lucrător poliţie judiciară a unora dintre inculpaţi şi raportat la dispoziţiile legale vizând conexitatea, competenţa de soluţionare a cauzei revine curţii de apel.
În legătură cu apărările inculpatului C.C.C., instanţa a constatat că toate criticile vizând probatoriul în acuzare, credibilitatea declaraţiilor unor martori, ipoteza fabricării acestui dosar au fost deja analizate şi o reiterare a aceloraşi argumente nu ar fi justificată. Reaua-credinţă a reprezentanţilor instituţiei din care face parte, în sensul că aceştia au comunicat instanţei informaţii eronate, nu este dovedită. Faptul că la data de 31 martie 2005 nu ar fi deţinut numărul de telefon ...... ci numitul D., nu are nici o relevanţă din moment ce potrivit Adresei nr. 2889250 din 11 octombrie 2007 a DPF - Rădăuţi rezultă că la 31 martie 2005 inculpatul C.C.C. utiliza telefoanele cu numerele ............... şi nr. ..............., iar conform listingului telefonic prezentat în rechizitoriu, convorbirile acestui inculpat au fost efectuate de pe ultimul număr menţionat.
De asemenea, a reţinut că transcrierea deficitară a fragmentului convorbirii telefonice de pe înregistrarea făcută de martorul C.P.O., nu are nicio relevanţă cu privire la apărarea făcută de inculpatul C.C.C. Dimpotrivă, faptul că martorul F.N. a ajuns să-l roage „ceva" pe C.P.O., demonstrează în mod indirect presiunile ce erau făcute în favoarea cetăţeanului ucrainean. Faptul că-unele imagini prezentate în instanţă, în special prima fotografie cu microbuzul în care sunt nişte saci, sunt total diferite de fluxul normal al activităţii, este doar o susţinere a inculpatului C.C.C., nefiind dovedit cu alte probe. Nu s-a demonstrat în cauză că imaginile ar fi fost trucate, dimpotrivă mulţi martori printre care B.S.R., C.H.A., M.V., F.N., au confirmat realitatea lor.
În ce privesc apărările inculpatului D.R.I., instanţa a apreciat că nu prezintă nicio importanţă modalitatea în care organul de urmărire penală a reliefat purtarea convorbirile telefonice în diverse dosare. Este reală susţinerea acestuia că nu doar listingul telefonic poate face dovada comiterii unor fapte penale, dar în cauză listingul convorbirilor telefonice a fost coroborat cu numeroase alte probe în acuzare (declaraţii de martori, înscrisuri, declaraţii de învinuiţi, procese-verbale de confruntare, înregistrările video-audio, etc). În contextul în care chiar inculpatul a confirmat că activitatea din 31 martie 2005 a fost una de rutină, nu se justifică existenţa a 27 de apeluri telefonice între inculpaţii D.R.I. şi C.G.N. şi nici tergiversarea întocmirii actelor pe parcursul a aproape 6 ore.
Împrejurarea că în cele 2 tabele întocmite de organul de urmărire penală apar apeluri efectuate de pe două numere de telefon diferite - acelaşi minut şi aceeaşi secundă, o astfel de eroare nu vizează toate cele 27 apeluri telefonice ce au avut loc între inculpaţii D.R.I. şi C.G.N., cu atât mai mult cu cât respectivele apeluri sunt evidenţiate şi în relaţiile trimise de OR fără a fi înscrise în fals.
În legătură cu solicitarea inculpatului C.G.N. de fi înlăturate din ansamblul probator înregistrarea audio-video depusă la dosar de către DNA - Serviciul Teritorial Suceava deoarece nu există autorizarea cerută de lege, judecătorul fondului a reţinut că probele la care se face referire nu au fost obţinute în mod ilegal, aşa încât să fie incidente prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. iar la dosar au fost depuse înregistrările audio-video făcute de către un martor şi nu de către procuror, prin urmare, nu se pune problema autorizaţiei, cu atât mai mult cu cât există potrivit art. 915 C. proc. pen. şi o redare în formă scrisă.
În ce priveşte mesajul de ameninţare primit de C.P.O. scriind: „EXPEDIANT: D.R.I., ............", a constatat că nu a fost reţinut ca probă în acuzare, întrucât conform Adresei nr. 2889250 din 11 octombrie 2007 a D.P.F. Rădăuţi la data de 31 martie 2005 numărul de telefon ............ era utilizat de inculpatul C.G.N. şi nu de către D.R.I. De asemenea, a mai reţinut că raportat la obiectul cauzei nu are nicio relevanţă faptul că la 31 martie 2005, inculpatul C.G.N. ar fi participat pentru o scurtă perioadă de timp şi la o altă misiune.
Având în vedere multitudinea de apeluri telefonice ce au fost purtate între inculpaţii D.R.I. şi C.G.N. (27 apeluri), nu mai prezintă relevanţă nici împrejurarea dacă vreuna dintre convorbiri a fost purtată de la vreun telefon fix aflat în altă încăpere, şi nici pe cine a contactat iniţial inculpatul D.R.I., pe C.G.N. sau H.C. De altfel, în declaraţia sa de învinuit, H.C. recunoaşte că a vorbit cu şeful său, D.R.I., de pe telefonul inculpatului C.G.N.
Referitor la adresa DNA (că nu s-au constatat infracţiuni) invocată de inculpatul C.G.N., în apărare, chiar şi în eventualitatea luării sale în considerare, a reţinut că aceasta nu este un act de dispoziţie propriu-zis al procurorului, ci doar o adresă de comunicare şi nu are relevanţă în cauză.
În cea mai mare parte, apărarea făcută direct de inculpatul C.G.N. se rezumă la evidenţierea unor neconcordanţe între declaraţiile unor martori şi chiar ale aceluiaşi martor. Având în vedere că la data de 31 martie 2005 actul de control asupra cetăţeanului ucrainean s-a făcut sub presiunea exercitată de şefi, respectiv inculpaţii D.R.I. şi C.C.C.,s-a apreciat că era firesc ca membrii echipei de control să aibă ezitări în a comunica între ei sau celorlalţi colegi adevăratul număr al rochiilor de mireasă ieşite la numărătoare. Această percepţie a avut-o şi martorul C.C. care a arătat că l-a întrebat pe C.G.N. câte rochii au ieşit la numărătoare, acesta i-a răspuns că nu ştie, dar el martorul bănuieşte că nu a vrut să-i spună.
De asemenea, trecerea unei perioade de timp atât de îndelungate de la data comiterii faptelor, respectiv 31 martie 2005, împrejurarea că cea mai mare parte a martorilor nu au perceput în mod direct evenimentele sau au participat doar la parte din derularea lor, luarea mai multor rânduri de declaraţii aceloraşi martori la intervale mari de timp, explică neconcordanţele şi ezitările acestora. De altfel, în opinia instanţei aceste neconcordanţe vizează aspecte neesenţiale soluţionării cauzei, iar în aprecierea vinovăţiei inculpaţilor au fost avute în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale şi confirmate în faza cercetării judecătoreşti, fiind la o dată mult mai apropiată de data comiterii faptelor când relatările martorilor sunt mult mai exacte.
Reţinând că raportat la infracţiunea de mărturie mincinoasă de care este acuzat inculpatul C.G.N. nu s-a dovedit existenţa vreunei înţelegeri între martorul P.P. şi G.C., instanţa a apreciat că solicitările de achitare făcute de inculpat în apărare sunt nefondate, în cauză s-a dovedit, fără dubiu, existenţa faptei şi a vinovăţiei acestuia.
În drept, a reţinut că faptele inculpaţilor C.G.N. şi H.C. - constând în aceea că la data de 31 martie 2005, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, după oprirea în trafic a cetăţeanului ucrainean P.P., constatând că transporta 120 de rochii de mireasă pentru care nu avea documente de provenienţă şi nici acte din care să rezulte că mărfurile au fost introduse legal în România, cu plata taxelor vamale aferente, au procedat cu ştiinţă la întocmirea defectuoasă a actelor de constatare a faptelor şi la restituirea nelegală a 80 de rochii de mireasă, producând bugetului de stat o pagubă de 5.120 euro, reprezentând cuantumul taxelor pe care cetăţeanul ucrainean ar fi trebui să le plătească dacă ar fi declarat bunurile la intrarea în ţară, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu împotriva intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pentru fiecare din cei doi inculpaţi.
Avantajul patrimonial asigurat numitului P.P. constă în restituirea nelegală a celor 80 bucăţi rochii de mireasă ce trebuiau confiscate, iar paguba cauzată bugetului de stat constă în suma de 5120 euro reprezentând cuantumul taxelor vamale aferente, neplătite.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen., este dată în cauză în modalitatea în care s-a cauzat o pagubă patrimoniului uneia dintre unităţile prevăzute de art. 145 C. pen., iar raportarea la prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000 (..dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial) este corectă, având în vedere avantajul patrimonial de care a beneficiat cetăţeanul ucrainean P.P.
De asemenea, faptele inculpaţilor C.G.N. şi H.C., constând în aceea că la data de 31 martie 2005, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au întocmit şi semnat Procesul-verbal de constatare nr. 1098313 din 31 martie 2005 în care au consemnat în mod nereal că în urma inventarierii, în autoturismul cetăţeanului ucrainean P.P. au fost găsite doar 40 rochii de mireasă în loc de 120 rochii câte au fost găsite în realitate şi că aceste bunuri au fost introduse în România în mai multe rânduri şi depozitate la martorul G.C., când în realitate cetăţeanul ucrainean a introdus mărfurile în România la data de 31 martie 2005, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, deoarece a fost comisă în legătură directă cu infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 care este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, infracţiune comisă de fiecare dintre cei doi inculpaţi.
Potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie şi falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a II-a şi a III-a. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 face parte din secţiunea a III-a a acestei legi, fiind o infracţiune asimilată celor de corupţie.
Constatând că infracţiunea de fals intelectual a fost săvârşită în scopul ascunderii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma sa prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, a apreciat că raportarea art. 289 C. pen. la prevederile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, este legală (s-au întocmit acte de constatare nereale în scopul de a se ascunde restituirea nelegală a celor 80 de rochii de mireasă.).
A mai reţinut instanţa că, fapta inculpatului C.G.N., care în exercitarea atribuţiilor de serviciu a întocmit şi semnat Procesul-verbal de contravenţie seria G nr. 060679 din 31 martie 2005, în care a consemnat în mod nereal că asupra cetăţeanului ucrainean au fost găsite fără acte de provenienţă numai 40 rochii de mireasă şi nu 120 rochii câte au fost găsite în realitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fapta fiind comisă în legătură şi pentru ascunderea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Conform art. 41 alin. (2) C. pen., o infracţiune este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
În cauză, instanţa a constatat că la data de 31 martie 2005, inculpatul C.G.N., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procedat la întocmirea în fals atât a procesului-verbal de constatare cât şi a celui de contravenţie.
Ca urmare, întemeiat pe dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., a apreciat că se impune în cazul inculpatului C.G.N. schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de fals intelectual prev, de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) Legea 78/2000, într-o singură infracţiune de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, fapta inculpatului C.G.N. de a-l determina pe G.C. să dea o declaraţie neconformă cu adevărul, mai exact să scrie şi să semneze o declaraţie dictată de inculpat, care să-i folosească acestuia pentru susţinerea actelor de constatare întocmite cu date nereale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Deşi, pentru această infracţiune inculpatul C.G.N. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. - susţinând că ucraineanul P.P. l-a indus în eroare cu ajutorul lui G.C., spunându-i că nu ştie să scrie în limba română, că cei doi martori s-au înţeles reciproc cu ocazia confruntării pentru a induce instanţa şi părţile în eroare, etc. a constatat că apărările făcute nu au nicio relevanţă cu privire la fapta inculpatului C.G.N. de a-l determina şi de a-i dicta lui G.C. o declaraţie neconformă cu adevărul. Chiar şi în ipoteza în care P.P. a ascuns inculpatului C.G.N. că ştie să scrie în limba română, inculpatul avea obligaţia ca în actele întocmite să constate aspectele reale legate de respectivul act de control, iar martorii să declare cele percepute de ei şi nu să i se dicteze o declaraţie neconformă cu adevărul.
A mai reţinut că, faptele săvârşite de inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. de a-i determina pe inculpaţii C.G.N. şi H.C. să-şi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu, să efectueze constatări incomplete şi să întocmească acte de constatare nereale, care să-i creeze un avantaj patrimonial direct cetăţeanului ucrainean P.P., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu împotriva intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru fiecare dintre cei doi.
Inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea de către fiecare a câte patru infracţiuni: o infracţiune de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice faţa de inculpatul C.G.N., o instigare la fals intelectual faţă de inculpatul C.G.N., o instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice faţă de inculpatul H.C., o instigare la fală intelectual faţă de inculpatul H.C. Reţinând că la data de 31 martie 2005, atât inculpatul C.C.C. cât şi D.R.I. au instigat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale pe inculpaţii C.G.N. şi H.C., în baza art. 334 C. proc. pen. a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. şi art. 132 Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea şi a art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv, din două infracţiuni de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) Legea nr. 78/2000, cu aplicarea şi art. 41 alin. (2) C. pen., urmând a face aplicarea şi a prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de către inculpaţi a reţinut că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii simple de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen., ar fi trebuit ca funcţionarul public prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu să cauzeze o tulburare însemnată sau doar o pagubă patrimoniului unei instituţii, unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen., fără ca prin fapta sa să fi obţinut pentru sine sau pentru altă persoană vreun avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Or, în cauza de faţă prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii C.G.N. şi H.C. s-a cauzat atât un prejudiciu statului care a fost lipsit de taxele vamale ce trebuiau plătite, cât şi un avantaj patrimonial cetăţeanului ucrainean P.P. căruia i s-au restituit în mod nelegal 80 rochii mireasă ce trebuiau confiscate.
Dovedirea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii include şi dovedirea existenţei avantajului patrimonial creat cetăţeanului ucrainean. Nu poate fi primită susţinerea precum că prin eludarea taxelor vamale, cetăţeanul ucrainean ar fi avut un avantaj doar dacă s-ar fi dovedit că s-au valorificat rochiile de mireasă ce nu i-au fost confiscate, şi aceasta deoarece plata sau neplata unor taxe vamale nu este condiţionată de posibilitatea valorificării pe piaţă a respectivelor bunuri.
Ca urmare, a apreciat că raportarea art. 248 C. pen. la art. 132 Legea nr. 78/2000 şi raportarea art. 289 C. pen. la art. 17 lit. c) Legea nr. 78/2000, au fost corect făcute, atât în cazul autorilor cât şi pentru instigatori.
În ceea ce priveşte cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de inculpatul C.G.N. a reţinut că faţă de argumentele expuse deja cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în plus, constată că, în cauză, nu există niciun element care să ducă la concluzia că faptele au fost săvârşite din culpă ci, dimpotrivă, este dată intenţia directă (au prevăzut rezultatele faptei, urmărindu-se producerea lor). Probatoriul administrat reliefează că actele de constatare nereale au fost întocmite cu intenţie, în scopul săvârşirii sau ascunderii unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, respectiv abuzul în serviciu contra intereselor publice prin care funcţionarul public a obţinut pentru cetăţeanul ucrainean un avantaj patrimonial.
De asemenea, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., nu este reglementată doar în modalitatea când urmarea constă într-o tulburare însemnată adusă bunului mers al uni organ sau instituţii de stat, ci şi în modalitatea în care s-a cauzat o pagubă patrimoniului uneia dintre unităţile prevăzute de art. 145 C. pen. Textul nu prevede că paguba trebuie cauzată doar patrimoniului instituţiei la care făptuitorul este angajat sau în incinta căreia lucrează.
Cuvântul „altul" din cuprinsul textului art. 132 din Legea nr. 78/2000, din moment ce nu se face o diferenţiere, trebuie înţeles că se referă la orice altă persoană cu excepţia respectivului funcţionar public care a comis abuzul în serviciu.
Neparticiparea în mod efectiv la operaţiunea de inventariere a rochiilor nu are relevanţă din moment ce sunt probe din care să rezulte că numărul final al rochiilor a fost comunicat tuturor ofiţerilor din echipa de control.
Deşi, se susţine că G.C. a fost audiat la data de 31 martie 2005, în calitate de „persoană în cauză" şi nu de „martor", instanţa a reţinut că, persoana în cauză nu putea fi decât cetăţeanul ucrainean P.P. deoarece el era cercetat şi lui îi aparţineau rochiile de mireasă, şi nu lui G.C. Chiar dacă declaraţia dată de G.C. la data de 31 martie 2005 poartă doar titulatura „Declaraţie" fără a se preciza calitatea de martor, în finalul procesului-verbal de constatare din aceeaşi dată, se arată că cetăţeanul român G.C. a confirmat cele relatate de P.P.
Or, este evident că cel ce confirmă sau infirmă relatările făcute de o persoană cercetată are calitatea de martor şi nu de persoană în cauză, motiv pentru care nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), în cea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cum s-a cerut.
A mai reţinut că, nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.G.N. din infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual doar în infracţiunea de fals intelectual, întrucât activitatea infracţională a acestuia nu s-a rezumat doar la întocmirea în fals a proceselor verbale de constatare şi contravenţie, ci şi la restituirea nelegală a 80 de rochii de mireasă. Deci, sunt întrunite elementele constitutive a două infracţiuni, respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Extrasul de practică judiciară depus de inculpat (decizia nr. 1019 din 26 aprilie 1996 a C.J.S.) se referă la o altă speţă, respectiv când funcţionarul a falsificat 3 chitanţe vamale dar fără a restitui vreun bun.
Potrivit art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiuni asimilate acestora, şi abuzul în serviciu contra intereselor publice, săvârşit în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune prevăzută în secţiunile a II-a şi a III-a.
Or, art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 se referă la o cu totul altă ipoteză şi nu se confundă, cu situaţia prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 unde la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, funcţionarul trebuie să fi obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Ca urmare, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. nu poate fi raportată la prevederile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, ci la cele ale art. 132 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor, urmările cauzate, persoana făptuitorilor. Raportat la toate aceste criterii a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate către minimum special în cazul inculpatului C.G.N. şi sub minimum special în cazul inculpaţilor H.C., C.C.C. şi D.R.I. prin reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., stabilind ca modalităţi de executare suspendarea sub supraveghere şi suspendarea condiţionată, sunt îndestulătoare sub aspectul realizării scopului prevenţiei generale şi speciale a pedepsei astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Cu privire la latura civilă, a reţinut că, în cauză, Autoritatea Naţională a Vămilor (care face parte din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) s-a constituit parte civilă încă de la urmărirea penală, cu suma de 3.414 euro (1.872 euro taxe vamale şi 1.542 euro TVA pentru cele 80 de rochii lungi de mireasă conform poziţiei R054 din O.M.F.P. nr. 687/2001.) reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat la care se adaugă accesorii calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate.
În cursul cercetării judecătoreşti, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor a menţionat că se constituie parte civilă în cauză cu aceeaşi sumă de 3.414 euro, ceea ce înseamnă că a fost menţinută constituirea iniţială de parte civilă, de la urmărire penală.
Ulterior, la solicitarea părţilor de a se preciza care este prejudiciul în ipoteza în care rochiile de mireasă ar fi din material sintetic şi nu din mătase, partea civilă a comunicat că prejudiciul în această situaţie este de 35.360 RON şi, conform calculului prezentat de A.N.A.F. - A.N.V. - D.R.A.O.V. Iaşi, această sumă reprezentând valoarea în vamă, taxele vamale şi TVA.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a D.R.A.O.V. Iaşi invocată de inculpatul C.G.N., judecătorul fondului a reţinut că potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
În cauza de faţă, Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 3.414 euro, încă din faza urmăririi penale şi, ca atare, nu se poate aprecia că nu au fost respectat termenul legal de exercitare a acţiunii civile.
Totodată, conform Adresei nr. 835784 din 23 februarie 2012 a A.N.A.F. - Direcţia Generală Juridică, Autoritatea Naţională Vamală reprezintă în faţa instanţelor interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale, iar potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată, parte civilă în cauză este A.N.V. - D.R.A.O.V. Iaşi, precizându-se totodată că toate adresele primite au fost trimise Autorităţii Naţionale a Vămilor spre competentă soluţionare. Pentru termenul din 02 martie 2012, D.R.A.O.V. Iaşi a adus la cunoştinţa instanţei că prejudiciul reprezintă taxe vamale şi TVA, că se constituie parte civilă în dosar în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, constituire ce are la bază şi Ordinul circular nr. 4990 din 15 iunie 201 la A.N.V. prin care este împuternicită să formulate pretenţii civile în cauzele penale.
În aceste împrejurări în care constituirea de parte civilă s-a făcut chiar din faza de urmărire penală, cum pretenţiile civile formulate de D.R.A.O.V. Iaşi nu au fost în nume propriu, ci în numele şi pentru Autoritatea Naţională Vămilor Bucureşti (instituţie care este încorporată în cadrul Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală), având în vedere şi faptul că pretenţiile civile de 35.360 RON nu reprezintă o nouă cerere de constituire de parte civilă ci o modificare a sumei iniţial pretinse, instanţa a apreciat ca fiind nefondate excepţiile formulate de inculpatul C.G.N.
Având în vedere data săvârşirii faptelor şi legislaţia aplicabilă (31 martie 2005), de împrejurarea că s-a dovedit în cauză că la 31 martie 2005 cetăţeanul ucrainean a introdus în România cele 6 colete conţinând în total 120 rochii (fiind ajutat în acest sens de alţi cetăţeni ucrainieni, care au preluat coletele cu rochii, le-au trecut peste graniţă şi apoi le-au restituit numitului P.P. care recunoaşte această situaţie de fapt), în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., a admis acţiunea civilă şi a obligat, în solidar, inculpaţii să plătească în solidar A.N.A.F. - A.N.V. Bucureşti - D.R.A.O.V. Iaşi suma iniţial pretinsă de 3.414 euro cu titlu de prejudiciu cauza bugetului de stat (suma ce reprezintă 1872 euro taxe vamale şi 1.572 euro TVA aferent celor 80 rochii de mireasă neconfiscate), plus accesoriile aferente constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate potrivit art. 120 şi următoarele C. proc. fisc., calculele de la data comiterii faptei, respectiv 31 martie 2005 şi până la momentul efectuării plăţii.
La calculul prejudiciului, instanţa a avut în vedere poziţia 54-R054 din O.M.F. nr. 687/2001, denumit „Rochie lungă, ţesătură de mătase naturală, pentru femei" de unde rezultă că valoare în vamă a unei astfel de rochii este de 78 euro.
Este adevărat că în acelaşi act normativ există şi poziţia 59-R059 „Rochii din ţesătură de mătase artificială, pentru femei" cu o valoare în vamă de 30 euro, dar instanţa a reţinut că în vigoare la data de 31 martie 2005 erau Normele privind determinarea valorii în vamă a bunurilor, aprobate prin H.G. nr. 428/2004, iar potrivit art. 24 „Atunci când bunurile nu pot fi identificate în lista de valori în vamă, biroul vamal este autorizat să determine valoarea în vamă, luând în considerare valoarea stabilită pentru bunuri cu caracteristici asemănătoare".
Cum în Anexa nr. 1 la Ordinul M.F. 687/2001 pentru aprobarea valorilor în vamă nu se regăseşte articolul de confecţii cu denumirea rochie lungă din material sintetic pentru mireasă, instanţa a apreciat că, în mod corect, partea civilă la calculul prejudiciului a ţinut seama de poziţia R054 din Ordin.
A mai reţinut că poziţia R059 din Anexa nr. 1 la O.M.F. 678/2001, nu se referă la rochii lungi, şi ca urmare bunul cu caracteristicile cele mai asemănătoare este cel de la poziţia R054 -rochie lungă, ţesătură de mătase naturală pentru femei.
În legătură cu latura civilă au fost audiaţi şi martorii T.C. şi A.E. (ambii inspectori vamali) care au declarat că prin vama Siret sunt trecute rochii de mireasă din material sintetic deoarece mătasea naturală este foarte scumpă, că unele rochii sunt formate dintr-o singură piesă, altele din mai multe piese, ultima martoră susţinând că ea ar fi încadrat rochiile la poziţia R059 cu o valoare în vamă de 30 euro bucata.
Cu toate acestea, pentru motivele anterior arătate, la fel ca şi partea civilă, instanţă constată că bunul cu caracteristicile cele mai asemănătoare este cel de la poziţia R054 - rochie lungă, ţesătură de mătase naturală, pentru femei, care oricum este mai favorabil inculpaţilor decât calculul făcut potrivit poziţiei R059 când partea civilă a pretins un prejudiciu de 35.360 RON.
Referitor la apărarea potrivit căreia pentru mărfurile confiscate nu se poate aplica un tarif vamal, instanţa a constatat că prin însăşi cererea de constituire de parte civilă, invocându-se prevederile art. 165 lit. f) C. vam., Autoritatea Naţională a Vămilor a înţeles să pretindă ca prejudiciu doar taxa vamală şi TVA-ul aferent celor 80 rochii de mireasă neconfiscate.
Procedând la restabilirea situaţiei anterioare, având în vedere şi faptul că în cauză au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 40 rochii de mireasă, ce potrivit relaţiilor existente la dosar parte au fost valorificate, parte au fost distruse, în baza art. 170 C. proc. pen. a dispus anularea, în totalitate, a Procesului-verbal de constatare nr. 1098313 din 31 martie 2005 şi, în parte, procesul-verbal de contravenţie seria G, nr. 060679 din 31 martie 2005, în sensul că, a fost menţinută din conţinutul acestuia doar dispoziţia prin care s-au ridicat în vederea confiscării un număr de 40 rochii mireasă.
La stabilirea cheltuielilor judiciare, instanţa a avut în vedere şi faptul că prin rechizitoriu s-a stabilit în sarcina fiecărui inculpat câte 2.500 RON cu acest titlu, că în cauză s-au acordat 37 de termene. Referitor la cheltuielile judiciare determinate de inculpatul C.G.N., pe lângă cele menţionate, a avut în vedere şi de faptul că acesta a formulat 10 cereri de recuzare toate respinse (totalizând cheltuieli judiciare la care a fost obligat de 1.300 RON), 3 recursuri împotriva diferitelor încheieri ce au fost soluţionate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat 11 cereri de strămutare respinse de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (totalizând 1.420 RON cheltuieli judiciare la care a fost obligat), a formulat numeroase alte excepţii, cereri, iar pe lângă apărătorii săi aleşi C.P., G.V., N.M. care i-au acordat asistenţă juridică în mod succesiv, a fost asistat şi de apărători din oficiu cărora li s-a acordat onorariu parţial conform Protocolului dintre Ministerul Justiţie şi U.N.B.R.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpaţii C.C.C., C.G.N., D.R.I. şi H.C., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Parchetul în dezvoltarea orală a motivelor de recurs a precizat că susţine doar criticile privind greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C.C.C., D.R.I. şi H.C. în acest sens, a învederat că nu se impunea reţinerea în favoarea acestora a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. - conduita bună înainte de comiterea faptelor determinată de lipsa antecedentelor penale şi atitudinea lor după comiterea faptelor determinată de prezentarea în faţa organelor judiciare - şi, pe cale de consecinţă, modalitatea de executare a pedepselor trebuia stabilită în condiţiile art. 86 C. pen., la fel ca şi în cazul inculpatului C.G.N., raportat la contribuţia infracţională reţinută în sarcina fiecărui inculpat.
Inculpatul C.G.N. a criticat sentinţa sub aspectul nerespectării normelor privind competenţa după materie şi calitatea persoanei, solicitând, în esenţă, trimiterea cauzei la Judecătoria Rădăuţi, instanţă competentă să soluţioneze cauza având în vedere că niciunul dintre inculpaţii din prezenta cauză nu avea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară astfel cum se reţine de către instanţa de fond.
Totodată, a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare care nu cuprinde menţiunile prevăzute de art. 262 şi urm. C. proc. pen., instanţa de fond realizând o analiză formală a regularităţii actului de sesizare, iar, în subsidiar, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale întrucât nu au fost respectate dispoziţiile privind sesizarea instanţei competente. În argumentarea acestei solicitări a învederat şi faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererilor formulate de inculpat cu privire la restituirea cauzei la procuror, cu referire la cererile din data de 27 ianuarie 2011, 29 aprilie 2011, 27 mai 2011 şi 16 februarie 2012.
În cadrul criticii privind restituirea cauzei la instanţa de fond, a susţinut că la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2010 judecata a avut loc cu nerespectarea dreptului la apărare, inculpatul C.G.N. fiind asistat de către apărătorul din oficiu care nu a putut asigura o apărare eficientă, în condiţiile în care apărătorul ales a solicitat amânarea cauzei, dovedind cu acte medicale imposibilitatea prezentării, cerere respinsă nemotivat de către instanţă, iar la termenul de judecată din data de 2 martie 2012 când au avut dezbaterile pe fondul cauzei la momentul acordării ultimului cuvânt inculpaţilor C.C.C. şi D.R.I. apărătorul ales al inculpatului C.G.N. nu a fost prezent, instanţa încuviinţând acestuia să părăsească sala de judecată.
O altă critică adusă hotărârii de către recurentul inculpat C.G.N. a vizat nemotivarea acesteia, în sensul că este o copie a actului de sesizare, fără o analiză a probelor şi o interpretare coroborată a acestora care să justifice soluţia de condamnare a inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa.
Un alt motiv pentru care a solicitat restituirea cauzei la instanţa de fond a fost întemeiat pe nerespectarea dreptului la apărare a inculpatului în condiţiile în care instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa din două infracţiuni de fals intelectual într-o singură infracţiune, în formă continuată, după încheierea dezbaterilor şi fără a pune în discuţia părţilor.
Totodată, a solicitat restituirea cauzei la instanţa de fond motivat de faptul că aceasta a omis să se pronunţe asupra unor probe şi cereri esenţiale pentru părţi, respectiv, nu a analizat suplimentul de declaraţie al martorului C.G. şi nici metodologia de lucru de la instituţia la care lucra inculpatul C.G.N., probe esenţiale pentru a aprecia asupra vinovăţiei sale.
Pe fondul cauzei a solicitat, în esenţă, achitarea sa pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, întrucât din probele administrate nu rezultă cu certitudine că a desfăşurat activităţile infracţionale reţinute în sarcina sa, existând contradicţii între declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, după cum nu s-a dovedit că s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al PTF Siret, Biroul Vamal Siret, şi nici nu s-a cauzat vreo pagubă IJPF Suceava sau Direcţiei Regionale Vamale Iaşi. În concluzie a solicitat achitarea sa întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, în principal, a solicitat achitarea întemeiat pe aceleaşi considerente - fapta nu există - şi, în subsidiar, a solicitat să se constate că s-a
împlinit termenul de prescripţie specială şi să se dispună încetarea procesului penal, întrucât a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuate prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., reducerea cuantumului pedepselor sub minimum special prevăzut de lege şi schimbare modalităţii de executare prin reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Pe latură civilă, a solicitat respingerea pretenţiilor civile formulate de către A.N.A.F. - Autoritatea Naţională Vămilor Bucureşti - Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi invocând
lipsa calităţii procesuale a D.R.A.O.V. Iaşi care a fost împuternicită să formuleze pretenţii civile în acuzele penale prin Ordinul circular nr. 4.990 din 15 iunie 2011 a Autorităţii Naţionale a Vămilor, or, constituirea de parte civilă s-a făcut în acuză în anul 2008, anterior acestui ordin.
A mai criticat sentinţa şi sub aspectul cheltuielilor judiciare prea mari la care acesta a fost obligat.
Inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. au criticat, în esenţă, hotărârea sub aspectul nerespectării normelor de competenţă după materie şi calitatea persoanei, solicitând trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Rădăuţi întrucât niciunul dintre inculpaţi nu are calitatea de ofiţer de poliţie judiciară.
Totodată, au criticat sentinţa şi sub aspectul omisiunii instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor probe administrate în cauză şi care erau esenţiale în stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpaţilor, cu referire la ordonanţa din 21 octombrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a rezoluţiei procurorului şef al DNA de infirmare a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.P.O., dispusă prin rechizitoriu.
Pe fondul cauzei, au solicitat achitarea pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din materialul probator nu rezultă că cei doi inculpaţi au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, cele relatate de martorul C. nu sunt adevărate fiind infirmate de probatoriul administrat, cu referire la declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, a martorului G.C., durata scurtă a convorbirilor telefonice dintre inculpaţi.
Pe latură civilă, au solicitat respingerea pretenţiilor civile formulate de către A.N.A.F. - Autoritatea Naţională Vămilor Bucureşti - Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi invocând lipsa calităţii procesuale a D.R.A.O.V. Iaşi, pentru aceleaşi argumente expuse de inculpatul C.G.N.
Inculpatul H.C. a criticat sentinţa sub aspectul nerespectării normelor de competenţă după materie şi calitatea persoanei şi sub aspectul nemotivării acesteia de către instanţa de fond, pentru aceleaşi argumente expuse de către ceilalţi recurenţi, solicitând fie trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Rădăuţi, fie la instanţa de fond.
În susţinerea criticii privind omisiunea instanţei de se pronunţa asupra unor probe sau cereri esenţiale pentru părţi a invocat Adresa nr. 277/VIII/1 din 06 octombrie 2005 care deşi a fost încuviinţată de instanţă, nu a fost depusă şi nici nu s-au depus diligente pentru depunerea acesteia, fiind relevantă sub aspect probator.
O altă critică a vizat greşita încadrare juridică dată faptelor şi a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 248 C. pen.
În legătură cu infracţiunea de fals intelectual a solicitat să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei este nelegală şi netemeinică, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpatul C.G.N. ca fondate iar recursurile declarate de inculpaţii C.C.C., D.R.I. şi H.C., ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Referitor la criticile comune ale recurenţilor inculpaţi C.G.N., C.C.C., D.R.I. şi H.C. privind nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei, faţă de lipsa calităţii de organ de poliţie judiciară al inculpaţilor, înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române coroborat cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) pct. 1 lit. e) - j), art. 64 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi art. 281 lit. d) C. proc. pen., infracţiunile săvârşite de poliţişti care au calitatea de organ de poliţie judiciară (până la gradul de comisar şef, inclusiv), se judecă în primă instanţă de către curtea de apel.
Contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, din actele şi lucrările dosarului rezultă potrivit Adreselor nr. 1790347 din 11 iunie 2008 a M.A.I., I.P.J. Frontieră Rădăuţi, nr. 14488 din 03 ianuarie 2005 a M.A.I. - I.G.P. Frontieră, Direcţia Management Resurse Umane şi nr. 286847 din 26 martie 2009 a aceleiaşi instituţii că la data de 31 martie 2005 aveau calitatea de ofiţeri de poliţie judiciară, sbs. D.R.I. (din data de 04 februarie 2005 aviz nr. 324/C/2005 Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înregistrat la IPJ Suceava la 10 februarie 2005) şi lt. (rez.) C.G.N. (din data de 01 decembrie 2004 în baza Dispoziţiei IPJ Frontieră Suceava şi avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3095/C/2004), inculpaţii H.C. şi D.R.I. dobândind calitatea de ofiţeri de poliţie judiciară la data de 01 mai 2005 şi respectiv, 15 mai 2005.
Se mai constată că poliţia de frontieră face parte, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 218/2002 şi art. 2 din O.U.G. nr. 104/2001 din cadrul Ministrului Administraţie şi Internelor, iar poliţiştii cu sarcini în combaterea infracţiunilor transfrontaliere şi infracţiunilor comise în legătură cu frontiera au fost desemnaţi ca organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare prin ordinul ministrului Administraţie şi Internelor (Ordinul nr. 617/29 decembrie 2003).
Prin urmare, inculpaţii D.R.I. şi C.G.N. fiind ofiţeri la IPJ Frontieră Rădăuţi, la data comiterii faptelor (31 martie 2005), cu atribuţii de cercetare penală ale poliţiei judiciare numiţi în condiţiile legii, competenţa de soluţionare a cauzei privind infracţiunile pentru care sunt cercetaţi printre alţii şi cei doi inculpaţi - abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, sub forma autoratului şi a instigării, de instigare la mărturie mincinoasă - revine în primă instanţă curţii de apel, în conformitate cu dispoziţiile legale enunţate.
Reţinând că, în cauză au fost respectate normele procedurale privind competenţa după materie şi calitatea persoanei, înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi, ca atare, nu se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare astfel cum au solicitat recurenţii.
Analizând criticile recurentului inculpat C.G.N., înalta Curte constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile acestuia privind omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererilor esenţiale de natură a influenţa soluţia adoptată în cauză şi cele referitoare la nerespectarea dreptului la apărare pe parcursul judecăţii cauzei şi a dezbaterilor pe fond.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, ia data de 21 ianuarie 2011, inculpatul C.G.N., prin apărător ales, a depus o cerere prin care solicita instanţei să se de sesizeze şi să trimită cauza la procuror în vederea refacerii urmăririi penale reiterând aceleaşi aspecte ale nerespectării normelor de competenţă după materie şi calitatea persoanei, urmate de alte cereri similare la termenele din data 08 februarie 2011, 27 mai 2011. La termenul de judecată din data de 10 martie 2011, instanţa cu respectarea principiului contradictorialităţii şi oralităţii, a pus în discuţia părţilor cererile formulate, printre care şi ale inculpatului C.G.N., inclusiv, această cerere, dar a cărei discutare a fost prorogată, succesiv, la mai multe termene, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului, care a apreciat oportun discutarea acesteia după depunerea de către DNA a ordonanţei prin care a fost declinată competenţa efectuării urmăririi penale.
La termenul de judecată din data de 05 mai 2011, instanţa a pus în vedere apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului C.G.N., urmare a lipsei nejustificate a apărătorului ales, ca până la termenul din data de 27 mai 2011, după îndeplinirea obligaţiei de a prezenta martorii încuviinţaţi de instanţă, în apărare şi audierea acestora, să susţină şi cererile de desesizare a instanţei întemeiate pe nerespectarea normelor privind competenţa după materie şi calitatea persoanei. La data de 27 mai 2011 şi respectiv, 11 iunie 2011, inculpatul C.G.N. nu a mai reiterat această cerere deşi a fost asistat de apărător din oficiu, solicitând administrarea altor probe în apărare, încuviinţate în parte de către instanţă.
Prin urmare, faptul că instanţa a prorogat discutarea acestor cereri, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului şi ulterior, acesta nu a mai reiterat aceste cereri, prin apărătorul desemnat din oficiu, nu poate fi apreciată ca fiind o omisiune a instanţei de se pronunţa asupra unor cereri esenţiale, de natură a influenţa soluţia.
Mai mult, aceste aspecte au fost invocate de inculpatul C.G.N. ca şi motiv de recurs, comun cu a celorlalţi coinculpaţi, analizate de instanţa supremă care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate pentru argumentele anterior menţionate.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului privind examinarea formală de către prima instanţă a regularităţii actului de sesizare, având în vedere că la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2010, instanţa cu respectarea dispoziţiilor legale a constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei, în raport de prevederile art. 263 C. proc. pen.
Neîntemeiată este şi critica recurentului inculpat privind nerespectarea dreptului la apărare al inculpatului la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2011 şi la dezbaterile pe fondul cauzei.
Faptul că la termenul din data de 25 noiembrie 2010, instanţa a respins cererea de amânare a judecăţii, formulată de apărătorul ales al inculpatului C.G.N., motivat de faptul că deşi a invocat motive medicale ce au determinat imposibilitatea de prezentare a acestuia la judecată nu şi-a asigurat substituirea, aspect învederat de instanţă apărătorului ales şi la termenele de judecată anterioare când a mai solicitat amânarea cauzei tot pentru motive obiective, nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, în condiţiile în care instanţa a desemnat şi apărători din oficiu pentru inculpaţii din prezenta cauză, ce au participat la judecată şi au studiat dosarul.
împrejurarea că la termenul de judecată din data de 02 martie 2012, când au avut loc dezbaterile pe fond, apărător ales al inculpaţilor D.R.I. şi C.C.C. a solicitat şi instanţa a încuviinţat ca acesta să părăsească sala de judecată, la acordarea ultimului cuvânt inculpaţilor susmenţionaţi, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare. Potrivit dispoziţiilor art. 6 C. proc. pen. dreptul la apărarea este garantat inculpatului în tot cursul procesului penal, iar art. 197 alin. (2) C. proc. pen. prevede că este sancţionată cu nulitatea absolută nerespectarea dispoziţiilor privind asistarea inculpatului de către un apărător, când aceasta este obligatorie potrivit legii (art. 171 C. proc. pen.).
Din conţinutul concluziilor formulate de către apărătorul ales al inculpaţilor D.R.I. şi C.C.C. se constată că acesta a asigurat o apărare efectivă, astfel cum este cerută atât de dispoziţiile art. 6 C. proc. pen. cât şi de dispoziţiile art. 6 paragraf. 3 lit. c) din Convenţie, învederând printr-o analiză detaliată a probelor administrate toate aspectele care susţin apărarea celor doi inculpaţi în contradicţie cu aspectele reţinute în actul de sesizare, a formulat concluzii pertinente şi motivate pe fiecare excepţie şi cerere în parte formulată de ceilalţi coinculpaţi, concluziile apărătorului fiind însuşite în totalitate de către cei doi inculpaţi, în ultimul cuvânt. Or, în aceste condiţii nu se poate aprecia că nu s-a realizat o apărarea concretă şi efectivă, componente ale asigurării respectării garanţiei recunoscută inculpatului în procesul penal, concluzii apărătorului ales fiind însuşite de către inculpaţii. Mai mult, solicitând amânarea pronunţării în cauză, apărătorul ales a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de susţinerile inculpaţilor D.R.I. şi C.C.C. în ultimul cuvânt şi de a formula eventuale concluzii scrise în acest sens.
În ceea ce priveşte omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice dată faptelor de fals intelectual prin reţinerea unei singure infracţiuni în forma continuată, înalta Curte reţine că, inculpatul C.G.N. a fost trimis în judecată, printre altele, şi sub aspectul comiterii infracţiunii a două infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Instanţa de fond, în baza probatoriului administrat a dispus, condamnarea inculpatului C.G.N. pentru o singură infracţiune de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice.
În conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor noua încadrare şi să aducă la cunoştinţă inculpatului că poate solicita lăsarea cauzei la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea. Textul de lege se referă la încadrarea juridică a faptei, incluzând aici nu numai norma care prevede şi sancţionează fapta ce face obiectul judecăţii ci şi textele adiacente care îi determină statul juridic -forma de săvârşire, existenţa şi forma de participaţie, unitatea sau pluralitatea infracţională -, prin urmare, este important a se stabili temeiul juridic la răspunderii penale şi a felului şi limitelor pedepsei aplicabile pentru comiterea acelei fapte.
Or, în cauză încadrarea juridică dată faptei nu a fost modificată faţă de cea prevăzută în actul de sesizare a instanţei, prin implicarea unei alte fapte sau amplificarea faptei prin reţinerea altor acte materiale decât cele descrise în cuprinsul rechizitoriului.
Reţinerea formei continuată a infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fiind determinată de săvârşirea de către inculpat a activităţilor ce compun elementul material al infracţiunii, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale.
Prin urmare, pentru aplicarea corectă a legii penale deşi se impunea ca faptei să i se dea o corectă încadrare juridică, se constată că, în cauză, încadrarea juridică nu a fost modificată faţă de cea prevăzută în actul de sesizare, în sarcina inculpatului reţinându-se tot săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, nu se poate aprecia că nu a fost respectat dreptul la apărare al inculpatului în cursul procesului penal.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte apreciază criticile recurentului inculpat ca fiind neîntemeiate.
Nici criticile recurentului privind nemotivarea hotărârii şi omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra tuturor probelor administrate în cauză nu pot fi primite de către instanţa de recurs.
Hotărârea este supusă casării atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege. Din examinarea conţinutului hotărârii rezultă că, instanţa de fond a analizat prin coroborare probatoriile administrate în cele două etape procesuale, în raport de soluţia adoptată, cu respectarea prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a realizat un examen propriu al faptelor descrise în actul de sesizare faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat, argumentând temeiurile de fapt şi de drept care au determinat adoptarea soluţiei şi schimbarea încadrării juridice dată faptelor, a analizat apărările formulate de către inculpaţi în susţinerea nevinovăţiei, înlăturând motivat depoziţiile unor martori sau parte din depoziţiile inculpaţilor şi martorilor, prin urmare nu se poate aprecia că toate aceste aprecieri au un caracter general.
Faptul că instanţa de fond a apreciat că nu se impune decât audierea unor martori propuşi de către inculpat în dovedirea apărărilor formulate şi nu a apreciat ca fiind utilă soluţionării cauzei proba privind efectuarea unor adrese la diferite instituţii publice pentru obţinerea unor acte sau comunicare unor informaţii, nu reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, ci un atribut exclusiv al instanţei de a aprecia asupra concludentei şi utilităţii probei. Dreptul la un proces echitabil astfel cum este reglementat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde, între altele, atât dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor cât şi obligaţia instanţei de a examina aceste observaţii, cu alte cuvinte, sarcina instanţei fiind aceea de a analiza efectiv mijloacele, argumentele şi probatoriile părţilor.
În jurisprudenţa CEDO s-a susţinut, în mod constant, deşi potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţie instanţele au obligaţia de a-şi motiva hotărârile, aceasta nu însemnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligaţii variind în funcţie de natura hotărârii, însă, noţiunea de proces echitabil impune obligaţia fiecărei instanţe naţionale de a-şi motiva pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o prin alipirea motivelor oferite de o instanţă inferioară sau altfel, trebuie" să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi să nu se mulţumească să confirme concluziile unei instanţe inferioare (cauza Helle împotriva Finlandei paragraful 60, cauza Boldea c. României, cauza Albina c. României).
Având în vedere că în considerentele hotărârii pronunţate instanţa de fond nu a făcut o referire generică la probatoriile administrate, ci le-a evidenţiat expres şi le-a analizat conţinutul, arătând, în concret, ce urmează a avea sau nu în vedere din probatoriul administrat (declaraţii de martori, probe ştiinţifice, acte justificative), în raport cu soluţia adoptată, a făcut o corectă analiză a stării de fapt, referiri la probatoriul care stabileşte fără echivoc vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea lor şi la modul cum pedepsele au fost individualizate, înalta Curte apreciază criticile recurentului inculpat sub acest aspect ca neîntemeiate.
Susţinerea recurentului privind omisiunea instanţei de a analiza suplimentul de declaraţie al martorului C.G. şi metodologia de lucru de la instituţia la care lucra inculpatul C.G.N., probe esenţiale pentru a aprecia asupra vinovăţiei sale, nu este întemeiată. Astfel, din considerentele hotărârii (fila 27 şi urm. şi fila 37) rezultă că la analizarea probatoriului administrat instanţa a avut în vedere declaraţiile martorului C.G. atât de la urmărire penală cât şi din faţa instanţei de judecată. Suplimentul declaraţiei martorului din data de 30 septembrie 2011 a fost analizat în raport de declaraţia martorului dată în faţa instanţei la data de 31 martie 2011, pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptelor şi participaţiei penale a inculpatului C.G.N. la întocmirea documentelor pentru marfa găsită la P.P., la care martorul a fost prezent cu ocazia întocmirii procesului-verbal de constatare a evenimentului sau cu privire la care a luat cunoştinţă în mod indirect. În ceea ce priveşte metodologia de lucru în vamă, se constată că instanţa de fond a stabilit, în baza probatoriului administrat, cronologia desfăşurării evenimentelor, rolul şi atribuţiile fiecărui inculpat (fişa postului, calitatea acestora şi gradul deţinut, activităţile ce le reveneau în activitatea de control la PTF Siret, data şi ora intrării-ieşirii acestora din punctul de control vamal la data de 31 martie 2005, actele întocmite), prin urmare, norma regulamentară internă invocată nu are o altă relevanţă sub aspect probator, în condiţiile dovedirii aceloraşi împrejurări, reţinute deja de către instanţă.
Pe fondul cauzei, înalta Curte apreciază ca neîntemeiate criticile recurentului inculpat C.G.N., cu referire la lipsa unui probatoriu care să dovedească comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi care să justifice adoptarea unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond, în mod corect, a apreciat, în baza probatoriului administrat că fapta inculpatului C.G.N., care la data de 31 martie 2005 împreună cu inculpatul H.C., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, după depistarea în trafic a cetăţeanului ucrainean P.P. ce transporta 120 rochii de mireasă pentru care nu avea documente de provenienţă şi nici acte care să ateste introducerea lor legală în ţară (plata taxelor vamale), cu ştiinţă, a întocmit necorespunzător procesul-verbal de constatare prin menţionarea unui număr mai mic de produse şi a restituit ilegal cetăţeanului ucrainean o parte din marfă (80 rochii de mireasă) cauzând astfel bugetului statutului un prejudiciu în valoare de 5.120 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 2481 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, se constată că la data de 31 martie 2005, în calitate de ofiţer specialist la Biroul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere a făcut parte împreună cu inculpatul H.C., inspector principal în cadrul aceleiaşi structuri şi martorii C.P.O. - şef Departament intervenţie din cadrul IJPF Suceava, B.S.R. şi C.H.A. - agenţi de poliţie din cadrul aceluiaşi departament, din echipa de control care se afla în misiune de patrulare şi control pe ruta dintre Siret şi PTF Siret. În jurul orelor 12,00 au oprit pentru control autoturismul înmatriculat în Ucraina, condus de martorul P.P. şi cu ocazia controlului au fost identificaţi şase saci din plastic ce conţineau rochii de mireasă şi mai multe pachete cu accesorii ale rochiilor, pentru care nu au putut fi prezentate de către cetăţeanul ucrainean documente de provenienţă a mărfii şi nici dovada plăţii taxelor vamale, care să confirme introducerea legală a acestor mărfuri în ţară, în condiţiile în care potrivit evidenţelor vamale, autoturismul a intrat în ţară în jurul orelor 11,41 prin PTF Siret. Acest aspect este confirmat de martorii C.P.O., B.S.R., C.H.A. şi P.P. şi chiar de către cei doi inculpaţi în faza de urmărire penală şi a judecăţii cu anumite nuanţări ale situaţiei de fapt, ne susţinute însă de materialul probator administrat.
În acest context, echipa de control a procedat la conducerea autoturismului la PTF Siret, unde martorul C.P.O. împreună cu B.S., M.V. - şef tură la PTF Siret, de serviciu la data de 31 martie 2005 în intervalul orar 08,00 - 20,00 - şi inculpatul H.C., au procedat la inventarierea bunurilor, constatând că sunt 120 de rochii de mireasă împreună cu accesoriile aferente. Astfel, potrivit declaraţiilor martorilor C.P.O., B.S., C.H.A. şi M.V. operaţiunea de inventariere a bunurilor s-a realizat lângă un zid din incinta PTF Siret, iar după descărcarea celor şase saci din plastic de pe bancheta şi din portbagajul autoturismului condus de cetăţeanul ucrainean, s-a constatat că erau câte 20 de rochii de mireasă în fiecare colet, dintr-o singură piesă sau din două piese, în total 120 de rochii de mireasă, cu accesoriile aferente aflate în alte pachete ce nu au mai fost desfăcute.
În aceste împrejurări, inculpaţii C.G.N. şi H.C. au fost contactaţi telefonic de către inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. pentru a permite cetăţeanului ucrainean să plece, să nu se ia măsura confiscării mărfii şi să nu i se aplice nicio sancţiune, iar ca o variantă de compromis urmare împotrivirii inculpatului C.G.N. şi a martorului C.P.O. la propunerea făcută de şefii ierarhici, să se constate o cantitate mai mică de mărfuri iar restul să-i fie restituite martorului P.P.
Deşi, inculpatul C.N.G. neagă că a avut cunoştinţă de numărul real al rochiilor de mireasă găsite cu ocazia controlului, susţinerea acestuia nu poate fi primită întrucât prin natura atribuţiilor de serviciu urma să întocmească procesul-verbal de constatare şi, ca atare, era obligat să cunoască cantitatea de marfă găsită în autoturism, chiar dacă nu a participat efectiv la numărarea mărfii. Mai mult, martorii B.S.R. şi C.H.A. au declarat că toţi membrii echipei cunoşteau numărul real al mărfurilor.
Totodată., din declaraţiile martorului C.P.O. care nici el nu a fost de acord cu propunerea inculpatului C.C.C., rezultă că în condiţiile exercitării presiunilor de către inculpatul C.C.C. s-a deplasat la domiciliul său de unde a luat o cameră de filmat şi a înregistrat imagini cu marfa inventariată, ce confirmă anumite detalii prezentate de către martorii audiaţi în cauză (culoarea sacilor în care se aflau mărfurile găsite, numărul acestor ambalaje, locul unde s-a făcut inventarierea lor). Imaginile video au fost vizualizate de către părţi şi martori în faţa instanţei şi nu au fost contestate de către vreun martor ca nefiind reale ori că reprezintă alte imagini decât cele referitoare la mărfurile inventariate. Acelaşi martor arată că inculpatul C.C.C. a venit personal la PTF Siret unde a discutat şi cu inculpatul C.G.N. despre modalitatea în care urma să se întocmească actele de constatare, în sensul de a consemna în procesul-verbal de constatare o cantitate mai mică de rochii şi de a restitui o parte din cele găsite martorului P.P. Prezenţa inculpatului C.C.C. la PTF Siret la data de 31 martie 2005 în jurul orelor 1240, fiind confirmată şi de martorii M.V., B.S.R. şi C.H.A. care deşi l-au văzut pe acesta că a discutat cu inculpaţii C.G.N. şi H.C. nu pot preciza ce anume au discutat. În acelaşi sens, martorul F.N. arătând că a discutat, la popotă, cu inculpatul C.C.C. care i-a cerut să facă un supracontrol şi să constate existenţa unui număr de 5 rochii de mireasă şi să aplice cetăţeanului ucrainean un avertisment.
Relevanţă sub acest aspect prezintă declaraţia olografă a inculpatului C.G.N., dată în faza de urmărire penală, unde a recunoscut că s-a găsit un număr mai mare de rochii de mireasă decât cele menţionate în procesul-verbal de constatare, raportul întocmit de acesta cu ocazia controlului pe linie internă de către inculpaţi şi, nu în ultimul rând, listingurile apelurilor telefonice dintre inculpatul C.G.N. şi inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. în intervalul orar cât s-a efectuat inventarierea bunurilor, dar şi ulterior, până la întocmirea documentelor şi după plecarea echipei spre localitatea Rădăuţi, perioada mare necesară întocmirii actelor de constatare şi sancţionare a cetăţeanului ucrainean(aproape 6 ore), în condiţiile în care asemenea incidente nu ridicau probleme deosebite.
În cele din urmă acceptând propunerea inculpaţilor C.C.C. şi D.R.I., inculpatul C.G.N. împreună cu inculpatul H.C., cu ştiinţă şi cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în cadrul Biroului CIT, printre care şi prevenirea şi combaterea faptelor ce contravin legilor, a întocmit la data de 31 martie 2005 procesul-verbal de constatare şi procesul-verbal de aplicare a contravenţiei cetăţeanului ucrainean P.P., în care a consemnat date nereale cu privire la mărfurile identificate (40 bucăţii în loc de 120 bucăţi) şi modalitatea de introducerea acestora în ţară.
Referitor la declaraţiile martorului C.P.O., se constată că prima instanţă în mod justificat a apreciat-o ca fiind relevantă sub aspect probator întrucât, pe de o parte, se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, martorul menţinându-şi depoziţia din faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de recurs, unde a relatat aceleaşi împrejurări ale comiterii faptelor de către inculpaţii din prezenta cauză iar, pe de altă parte, relaţiile de rudenie dintre acesta şi martorii B.S.R. şi C.H.A., a relaţiilor de duşmănie dintre martor şi inculpaţi nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă, fiind chiar infirmate de către martorii M.V., D.S., C.D., A.V., D.I. şi C.C., lucrători la PTF Siret.
Tot în realizarea activităţii infracţionale de neîndeplinire a obligaţiilor de serviciu şi în scopul obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul (martorul P.P.), după plecarea echipei de control din vamă cu autoturismul din dotare, condus de martorul C.H.A., pe drumul spre localitatea Rădăuţi, la popasul R, inculpatul C.G.N. a ordonat oprirea autoturismului şi descărcarea a patru saci cu rochii de mireasă (80 bucăţi) şi accesoriile acestora, pe care i-a restituit lui P.P., care se deplasa cu autoturismul în spatele echipei de control. Relevante sub aspect probator sunt declaraţiile martorilor C.P.O., C.H.A. şi B.S.R. care au confirmat că la plecarea spre Biroul CIT în maşină au fost urcaţi 6 saci şi ambalajele cu accesorii iar pe traseu 4 saci şi accesoriile au fost restituite cetăţeanului ucrainean din dispoziţia inculpatului C.G.N., procesul-verbal de depunere a celor 40 de rochii de mireasă la Biroul CIT, menţiunile din procesele-verbale de constatare şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale.
În atare împrejurări este explicabilă atitudinea procesuală a martorului P.P. care a declarat în faţa instanţei că nu i-au fost restituite mărfurile (cele 80 rochii mireasă), deşi, iniţial, a confirmat modalitatea întocmirii actelor de constatare şi a procesului-verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale de către inculpaţii C.G.N. şi H.C., astfel că, depoziţia acestuia a fost înlăturată în mod justificat de către instanţă nefiind susţinută de probele administrate.
Depoziţiile martorilor B.D. şi P.V. din faţa instanţei referitoare la prezenţa autoturismului cetăţeanului ucrainean în faţa sălii de protocol din incinta PTF Siret, în după amiaza zilei de 31 martie 2005, nu exclud posibilitatea ca acesta să se fi deplasat ulterior după maşina echipei de control, în condiţiile în care niciunul dintre martori nu poate preciza cu exactitate ora la care acesta a plecat din PTF Siret, iar deplasarea echipei de control spre Rădăuţi s-a realizat, potrivit documentelor de transport şi a registrului de intrarea în vamă, în intervalul orar 17,30 - 18,10, timp suficient a parcurge o distanţă de 10 km şi a opri pentru o perioadă scurtă la popasul R. De altfel, fiind certă identificarea la inventarierea bunurilor a unui număr de 120 de rochii mireasă şi predarea la Biroul CIT doar a 40 rochii de mireasă, potrivit documentelor întocmite de către inculpaţi, susţinerea martorilor că la popasul P. au fost restituiţi 4 saci ce conţineau 80 rochii mireasă, martorului P.P., este credibilă şi dovedită de probele administrate.
Susţinerile recurentului inculpat că unii dintre martorii audiaţi în cauză şi-au schimbat depoziţiile şi nu au confirmat acuzaţiile care i se aduc sau că primele declaraţii date de acesta în faza de urmărire penală au fost date sub presiunea organelor de cercetare penală nu sunt reale. Faptul că o parte dintre martorii nu au mai putut face declaraţii exacte cu privire la anumite împrejurări care nu influenţează situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond, respectiv, numărul exact de rochii de mireasă inventariate 100-120 bucăţi, prezenţa sa efectivă la numărarea mărfurilor este justificată de perioada mare de timp care a trecut de la data comiterii faptei (martie 2005) şi data audierii lor la instanţă (2010, 2011 şi 2012), cu precizarea că niciunul dintre martorii nu a susţinut că au fost găsite doar două colete, astfel cum s-a consemnat în actele întocmite de către inculpatul C.G.N.
Se mai constată că prima instanţă în mod întemeiat a reţinut ca fiind reale declaraţiile iniţiale ale inculpatului C.G.N. din faza de urmărire penală şi că se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză, întrucât acestea au fost date în prezenţa apărătorului său ales, cu respectarea dreptului la apărare, fiind exclusă astfel orice presiune din partea organului de cercetare penală.
Toate aceste elemente probatorii vin să contrazică susţinerile recurentului privind inexistenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice şi participaţia sa la comiterea faptei, având în vedere că s-a dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul C.G.N. şi-a îndeplinit necorespunzător atribuţiile de serviciu în scopul obţinerii de către martorul P.P. a unui avantaj patrimonial, determinat de restituirea celor 80 rochii de mireasă din cele 120 introduse ilegal în ţară, pentru care nu s-au plătit taxele vamale în valoarea de 5.120 euro şi nici nu existau documente de provenienţă.
În ceea ce priveşte urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, Înalta Curte reţine că aceasta poate consta alternativ fie în cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unei autorităţi, instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele prevăzute de art. 145 C. pen., fie în producerea unei pagube patrimoniului acestora. În cauză, a fost reţinută cea de-a doua alternativă în care se poate realiza urmarea imediată cerută de lege pentru existenţa infracţiunii, prin urmare, existenţa infracţiunii este dependentă de producerea unui prejudiciu material, a unei pagube, ce a fost şi dovedită.
Raportarea dispoziţiilor art. 2481 C. pen. la prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000 este corectă, având în vedere că în cauză a fost dovedită obţinerea unui avantaj patrimonial de către cetăţeanul ucrainean, urmare neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către subiectul activ calificat, acesta fiind şi raţiunea pentru care legiuitorul a asimilat abuzul în serviciu contra intereselor publice cu infracţiunile de corupţie.
Pornind de la acest considerente de ordin teoretic şi precizări privind modalitatea realizării urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice reţinută în sarcina inculpatului C.G.N., se constată că între activităţile inculpatului de neîndeplinire în mod corespunzător, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu şi prejudiciul cauzat statului, reprezentat de neplata taxelor vamale pentru cele 80 rochii mireasă restituite cetăţeanului ucrainean P.P., există o legătură de cauzalitate, neavând relevanţă dacă acest bunuri au fost sau nu valorificate pe piaţă de către martor, în condiţiile în care bunurile respective erau supuse taxelor vamale la intrarea în ţară.
Referitor la infracţiunea de fals intelectual, din probele administrate în cauză, rezultă că la data de 31 mai 2005, inculpatul C.G.N., după ce a fost contactat telefonic de inculpaţii C.C.C. şi D.R.I., pentru a da aparenţă legală activităţii sale infracţionale de neîndeplinire a atribuţiilor de serviciu, dată fiind atitudinea martorului C.P.O. care s-a opus solicitării şefilor ierarhici de a-i permite cetăţeanului ucrainean să plece cu marfa (rochii mireasă), introdusă ilegal în ţară şi pentru care nu a prezentat documente de provenienţă, l-a contactat pe martorul G.C. şi i-a cerut să se deplaseze la PTF Siret. Aici, în prezenţa colegului său H.C., inculpatul C.G.N. i-a solicitat martorului să scrie o declaraţie, pe care i-a şi dictat-o, din care să rezulte că a primit mai mulţi saci cu rochii de mireasă de la cetăţeni ucrainieni, iar la data de 31 martie 2005, fiind contactat de P.P. i-a remis acestuia din urmă marfa. Deşi, cunoştea că aspectele relatate nu sunt reale, martorul G.C. a acceptat să consemneze aceste împrejurări, întrucât se temea pentru locul său de muncă şi a primit asigurări de la inculpatul C.G.N. că declaraţia nu este dată sub prestare de jurământ, fiind vizată chiar de către inculpat.
Concomitent cu aceste activităţi, la PTF Siret a fost adus şi martorul C.G., care ieşea din ţară prin vama Siret şi căruia inculpatul C.G.N. i-a explicat situaţia martorului P.P., în sensul că au fost găsite în autoturismul acestuia 40 rochii de mireasă, martorul consemnând aceste aspecte în declaraţia dată ce i-a fost dictată de către inculpatul H.C. prezent şi el în birou. În birou se mai afla şi martorul P.P. care scria o declaraţie ce a fost tradusă de către inculpatul H.C., martorul declarând, tot nereal, că au fost găsite 40 rochii mireasă pentru care nu avea documente de provenienţă şi urmau a fi confiscate.
În acest context, martorii G.C., C.G. şi P.P. au semnat Procesul-verbal de constatare nr. 1.098.313 din 31 martie 2005, întocmit şi semnat şi de către inculpaţii C.G.N. şi H.C. în baza declaraţiilor scrise de cei trei martori, a procesului-verbal de constatare şi notei de raport din aceiaşi zi, inculpatul C.G.N. a întocmit procesul-verbal seria G nr. 060679 din 31 martie 2005 de sancţionare contravenţională a martorului P.P., cu amendă în sumă de 100.000 RON şi ridicarea în vederea confiscării a celor 40 rochii mireasă, în valoare de 120.000 RON.
Toate aceste documente conţin date nereale, atât cu privire la numărul rochiilor de mireasă identificate în autoturismul martorului P.P., participarea celor doi martori la numărarea mărfii identificate cât şi cu privire la data şi modalitatea de introducere a acestor mărfuri în ţară.
Contrar susţinerilor recurentului inculpat, din probele administrate în cauză rezultă că, acesta a inserat date nereale în conţinutul procesului-verbal de constatare şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale precum şi nota de raport, necesare pentru realizarea scopului propus, respectiv, de a justifica restituirea, în mod nelegal, a celor 80 rochii de mireasă cetăţeanului ucrainean P.P. şi de a eluda plata taxelor vamale pentru mărfurile introduse nelegal în ţară, în acest sens solicitând martorului G.C. să menţioneze în declaraţie că rochiile au fost aduse la domiciliul său din Negostina de alţi cetăţeni ucrainieni iar la momentul trecerii prin localitate a martorului P.P. le-a predat acestuia.
În dovedirea vinovăţiei inculpatului C.G.N. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prezintă relevanţă declaraţiile martorilor G.C., C.G. şi P.P. din faza de urmărire penală şi menţinute parţial în faza de judecată (în cazul martorului P.P.) care au arătat, în detaliu, împrejurările în care au scris acele declaraţii şi au semnat procesul-verbal de constatare şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale întocmite de cei doi inculpaţi, listingul convorbirilor telefonice care face dovada purtării mai multor discuţii dintre inculpatul C.G.N. şi martorul G.C. în perioada cât martorul G.C. s-a deplasat la biroul PTF Siret, documentele întocmite de către inculpaţi şi declaraţiile scrise de martori.
Declaraţia martorului C.G. din faţa instanţei, nu schimbă situaţia de fapt reţinută în legătură cu inserarea unor date nereale în înscrisurile olografe şi documentele întocmite de către inculpaţii C.G.N. şi H.C., având în vedere că propunerea inculpatului C.G.N. către martor de a se întoarce la Poliţia de frontieră pentru renumărarea rochiilor de mireasă s-a făcut doar formal, în contextul în care martorul se afla în vamă pentru a trece frontiera se stat şi pentru a participa la această operaţiune trebuia să parcurgă 5 km în direcţia opusă sensului său de deplasare, motiv pentru care martorul nici nu a dat curs propunerii. Mai mult, activităţile desfăşurate de inculpat de la momentul identificării rochiilor şi până la încheierea actelor de constatare, astfel cum au fost menţionate la analizarea infracţiunii de abuz în serviciu, dovedesc fără echivoc că toate aceste activităţi au fost desfăşurate de inculpat pentru realizarea scopului propus, restituirea celor 80 rochii martorului P.P.
Susţinerile recurentului că infracţiunea de abuz în serviciu se absoarbe în conţinutul infracţiunii de fals intelectual, cu referire la practica instanţei supreme - decizia pronunţată în recurs în anulare nr. 1019 din 24 aprilie 1996 - nu poate fi primită, întrucât activitatea inculpatului C.G.N. nu s-a rezumat doar la a completa cu date nereale cele două procese verbale ci şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu restituind cetăţeanului ucrainean cele 80 rochii de mireasă. În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că fapta funcţionarului public care consemnează date nereale în conţinutul actelor întocmite în realizarea atribuţiilor de serviciu constituie infracţiunea de fals intelectual, infracţiune mijloc în realizarea infracţiunii scop, abuzul în serviciu.
Înalta Curte apreciază că este corectă şi reţinerea dispoziţiilor 41 alin. (2) C. pen. în cazul infracţiunii de fals intelectual, de către prima instanţă, întrucât, cerinţa unităţii de rezoluţie infracţională este realizată atunci când făptuitorul a prevăzut, chiar în linii generale, activitatea materială ce urmează a o desfăşura şi rezultatele acesteia, prin urmare, a cunoscut împrejurările concrete în care va comite infracţiunile, iar acţiunile sale reprezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Cum activităţile desfăşurate de inculpat de a consemna date nereale în conţinutul proceselor verbale de constatare şi aplicarea sancţiunii contravenţionale cetăţeanului ucrainean P.P., au fost realizate în aceiaşi zi, pentru a permite restituirea celor 80 de rochii de mireasă, este evident că a comis o singură infracţiune de fals intelectual, în formă continuată.
Totodată, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 întrucât legiuitorul a incriminat fapta de fals intelectual drept infracţiune în legătură cu infracţiunile de corupţie, dacă există situaţia premisă a săvârşirii falsului drept infracţiune mijloc, în vederea ascunderii comiterii unei infracţiuni asimilată infracţiunii de corupţie, respectiv, a abuzului în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea specială.
Or, cât timp în cauză există probe certe asupra săvârşirii cu vinovăţie de către inculpat a infracţiunii prevăzute de art. 2481 C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000, situaţia premisă este dovedită, astfel că referirea la dispoziţiile art. 17 lit. c) din legea specială este justificată şi corectă.
Cu privire la infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că activităţile desfăşurate de inculpatul C.G.N. de a-l determina pe martorul G.C. să dea o declaraţie neconformă cu realitatea, pe care i-a dictat-o, privind primirea rochiilor de la alţi cetăţeni ucrainieni, depozitarea acestora la domiciliul său din Negostina şi predarea mărfii către martorul P.P., la data de 31 martie 2005, precum şi cu privire la numărul rochiilor (40), în condiţiile în care nu a participat la numărarea acestora, pentru a-i folosi ulterior inculpatului la întocmirea procesului-verbal de constatare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În dovedirea vinovăţiei inculpatului sunt declaraţiile martorului G.C. din faza de urmărire penală şi instanţei de judecată, în care a susţinut constant că a fost sunat de către inculpatul C.G.N. de două ori pentru a-l ajuta, iar declaraţia în care a consemnat date nereale i-a fost dictată de către inculpat care nu l-a ameninţat dar i-a dat asigurări că nu este o declaraţie făcută sub prestare de jurământ fapt ce l-a şi determinat pe martor să accepta mai uşor situaţia. Declaraţia martorului se coroborează contrar celor susţinute de recurent, cu declaraţiile martorului P.P. din faza de urmărire penală în care a susţinut că acceptat să se consemneze împrejurarea că a primit rochiile de la martorul G.C. însă acest lucru nu era real, declaraţia sa fiind tradusă de un lucrător vamal, listingurile convorbirilor telefonice din care rezultă că inculpatul C.G.N. l-a contactat telefonic pe martorul G.C. şi cu declaraţiile martorului C.G. care a susţinut că declaraţia i-a fost dictată de o persoană din birou însă nu poate preciza dacă a fost inculpatul C.G.N., că l-a văzut pe martorul P.P. care i-a creat convingerea că vorbea limba română şi a semnat procesul-verbal de constatare pentru un număr de 40 rochii mireasă, dar nu ştie dacă acesta era real.
Or, singurul martor care şi-a schimbat depoziţia este martorul P.P. atitudinea acestuia fiind justificată de faptul că toate aceste activităţi au fost făcute de către inculpatul C.G.N. pentru a-i fi restituite cele 80 de rochii mireasă, ca atare, prima instanţă în mod întemeiat a apreciat declaraţia acestui martor ca fiind făcută pro cauza şi a înlăturat-o ca nefiind susţinută de materialul probator administrat.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit atât existenţa faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, în formă continuată şi instigare la mărturie mincinoasă cât şi vinovăţia inculpatului C.G.N. în comiterea lor, prin urmare, solicitările recurentului în sensul dispunerii unei soluţii de achitare, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., nu pot fi primite.
Însă, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica recurentului privind incidenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, cu referire la prescripţia specială.
Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, cum este şi în cazul infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Cursul termenului de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat inculpatului în desfăşurarea procesului penal.
Conform art. 124 C. pen., text de lege în vigoare la data săvârşirii faptelor din prezenta cauză, prescripţia înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
În ceea ce priveşte cursul prescripţiei speciale a răspunderii penale a inculpatului C.G.N., înalta Curte constată că nu a existat un incident procedural cu efect asupra modalităţii de calcul al termenului prescripţiei speciale, astfel că, în raport de data comiterii faptei, 31 martie 2005, în cauză a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Prin urmare, urmează a fi admis recursul inculpatului C.G.N. şi a parchetului sub acest aspect şi rejudecând în aceste limite, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi va dispune, încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g C. proc. pen. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate şi va stabili ca inculpatul C.G.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Referitor la criticile recurentului inculpat H.C. privind nerespectarea normelor de competenţă după materie şi calitatea persoanei, înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate pentru argumentele expuse la analizarea recursului formulat de inculpatul C.G.N.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate şi criticile recurentului privind nemotivarea hotărârii şi omisiunea instanţei de se pronunţa asupra Adresei nr. 277/VIII/l din 06 octombrie 2005 care deşi a fost încuviinţată de instanţă nu a fost depusă la dosar, fiind esenţială pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului H.C.
Din examinarea, actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, la termenul de judecată din data de data de 16 februarie 2012 instanţa a încuviinţat cererea formulată de către inculpatul C.G.N. privind efectuarea unei adrese către DNA, Serviciul Teritorial Suceava pentru comunicarea adresei nr. 277/VIII/l din 06 octombrie 2005. La termenul din data de 02 martie 2012 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, instanţa faţă de precizările reprezentantului DNA privind arhivarea şi înaintarea lucrării la DNA - Structura Centrală şi împrejurarea că această adresă a fost depusă de inculpatul C.G.N. la dosar din care rezultă aceleaşi împrejurări, după ce pus în discuţia părţilor solicitarea inculpatului C.G.N. de se insista în efectuarea unei noi adrese de revenire la DNA, a respins această solicitare motivat de faptul că există alte mijloace de a atrage răspunderea penală a persoanelor care se fac vinovate de strecurarea unei erori în conţinutul adresei menţionate.
Prin urmare, faptul că instanţa a respins, motivat, solicitarea inculpatului de se reveni cu adresă la DNA nu reprezintă o omisiune acesteia de se pronunţa asupra unei cereri esenţiale care profită şi inculpatului H.C., ci un atribut exclusiv al judecătorului de a aprecia asupra concludentei şi utilităţii unei probe în dovedirea unei împrejurări de fapt.
Nici criticile referitoare la nemotivarea hotărârii nu pot fi primite de înalta Curte întrucât din examinarea considerentelor se constată că instanţa de fond nu a făcut o referire generică la probatoriile administrate, ci le-a evidenţiat şi analizat conţinutul, arătând, în concret, ce urmează a avea sau nu în vedere din probatoriul administrat (declaraţii de martori, probe ştiinţifice, acte justificative), în raport cu soluţia adoptată, a făcut o corectă analiză a stării de fapt, referiri la probatoriul care stabileşte fără echivoc vinovăţia celor patru inculpaţi, printre care şi inculpatul H.C. în comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea lor şi la modul cum pedepsele au fost individualizate.
Pe fondul cauzei, inculpatul H.C. nu a negat comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, însă a criticat greşita încadrare juridică a faptei de abuz în serviciu prin reţinerea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicată pentru această infracţiune.
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, înalta Curte reţine că din probele administrate rezultă că, la data de 31 martie 2005, inculpatul H.C. împreună cu inculpatul C.G.N. fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, după oprirea în trafic a cetăţeanului ucrainean P.P., la presiunea inculpaţilor C.C.C. şi D.R.I., şefii săi ierarhici, deşi a constatat că martorul transporta în saci de plastic 120 bucăţi rochii mireasă şi accesorii ale acestora, pentru care nu avea documente de provenienţă şi nu s-au achitat taxe vamale, a acceptat să restituie o parte din marfă - 80 rochii mireasă -, producând la bugetul statului un prejudiciu în valoare de 5.120 euro şi asigurând cetăţeanului ucrainean obţinerea unui avantaj patrimonial.
Participarea inculpatului la comiterea faptei este dovedită de declaraţiile martorului C.P.O., declaraţiile martorilor M.V., C.H.A., B.S.R. care susţin că numărul rochiilor de mireasă găsite asupra cetăţeanului ucrainean a fost mai mare decât cele consemnat de către inculpaţi în procesul-verbal de constatare, listingul convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul H.C. cu inculpatul C.G.N., după apelarea inculpatului C.G.N. de către inculpaţii D.R.I. şi C.C.C., declaraţiile martorului C.G. care confirmă prezenţa inculpatului H.C. în biroul unde s-a întocmit procesul-verbal de constatare şi care îl identifică ca fiind persoana care îi dicta traducea declaraţia martorului P.P.
Nu este lipsită de relevanţă sub aspect probator nici înregistrarea video efectuată de către martorul C.P.O. care confirmă existenţa a 6 saci de plastic de culoare închisă, în care se aflau ambalate câte 20 rochii în fiecare sac, înregistrare pe care inculpatul nu a contestat-o în faţa instanţei sub aspectul realităţii imaginilor realizate. Tot în susţinerea vinovăţiei inculpatului H.C. este şi declaraţia martorului P.P. din faza de urmărire penală care confirmă traducerea declaraţiei de acesta în biroul PTF Siret, în condiţiile în care cunoştea că în realitate au fost identificate 120 rochii de mireasă şi nu 40 de rochii cât s-a menţionat în procesul-verbal de constatare. Toate aceste probe se coroborează şi cu declaraţiile inculpatului H.C. din faza de urmărire şi parţial cu cele din etapa cercetării judecătoreşti unde, deşi nu a negat participarea la desfăşurarea evenimentelor, a arătat că nu a cunoscut numărul real al rochiilor de mireasă^ apărare care nu poate fi primită în condiţiile în care a semnat procesul-verbal de constatare în realizarea atribuţiilor de serviciu şi avea obligaţia consemnării unor date reale.
Criticile recurentului privind schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice prin înlăturarea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, nu sunt întemeiate pentru considerentele arătate anterior. Fără a mai reitera considerentele de ordin teoretic, înalta Curte reţine doar faptul că şi în cazul inculpatului H.C. a fost dovedită obţinerea unui avantaj patrimonial de către cetăţeanul ucrainean reprezentat de neplata taxelor vamale pentru cele 80 rochii mireasă restituite în condiţiile menţionate - urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpat -, neavând relevanţă dacă acest bunuri au fost sau nu valorificate pe piaţă de către martor.
În mod corect, în baza probatoriului administrat s-a reţinut în sarcina inculpatului H.C. şi comiterea infracţiunii de fals intelectual constând în aceea că la data de 31 martie 2005, pentru a justifica neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în scopul restituirii celor 80 rochii de mireasă martorului P.P., a semnat împreună cu inculpatul C.G.N. Procesul-verbal de constatare nr. 1098313/2005 în care a făcut menţiuni neconforme cu realitate, în sensul că au fost identificate 40 rochii mireasă în loc de 120 de rochii şi că bunurile au fost luate de la martorul G.C. deşi acestea au fost introduse în ţară la acea dată de martorul P.P. pentru care nu avea documente de provenienţă şi nici nu a achitat taxele vamale.
Vinovăţia inculpatului este dovedită de declaraţiile martorilor G.C. şi C.G. care au arătat că nu ştiu numărul real al rochiilor de mireasă dar au acceptat să semneze procesul-verbal de constatare şi să scrie declaraţiile dictate de către inculpaţii C.G.N. şi H.C. în împrejurările descrise, respectiv, primul pe considerentul de a nu-şi pierde locul de muncă, iar cel de-al doilea martor întrucât a fost convins că cetăţeanul ucrainean cunoaşte limba română şi este de acord cu consemnarea acelor împrejurări.
Reţinând existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului H.C. în comiterea infracţiunii de fals intelectual, referirea la dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 fiind corectă sub aspectul încadrării juridice, înalta Curte nu poate primi criticile recurentului privind incidenţa în cauză a unei cauze care înlătură răspunderea penală - prescripţia specială.
În conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, cum este şi în cazul infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (a cărei limită maximă se sporeşte cu 2 ani).
Potrivit art. 124 C. pen., text de lege în vigoare la data săvârşirii faptelor din prezenta cauză, prescripţia înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
Cum din actele dosarului nu s-a constatat că a existat vreun incident care să întrerupă cursul prescripţiei, înalta Curte reţine că, în raport de data comiterii faptei 31 martie 2005, în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială de 12 ani, şi pe cale de consecinţă, nu a intervenit o cauză care să înlăture răspunderea penală şi să impună încetarea procesului penal, astfel cum a solicitat recurentul.
Cu privire la aspectele învederate de către inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. în legătură cu nerespectarea normelor de competenţă după materie şi calitatea persoanei, înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, fără a relua argumentele expuse pe larg la analizarea acestei critici comune. împrejurarea detaşării inculpatului D.R.I. într-un alt post a fost cunoscută de către inculpat, faptul că nu s-a făcut o comunicare a dobândirii calităţi de ofiţer de poliţie judiciară nu are nicio relevanţă în condiţiile în care a fost obţinut avizul procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar inculpatului i-au fost comunicate noile atribuţii pe care le-a şi îndeplinit în exercitarea funcţiei, de şef Birou.
În legătură cu Ordonanţa nr. 16112/4678/11/2009 din data de 21 octombrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se reţine că nu are nicio relevanţă în stabilirea calităţii de ofiţer de poliţie judiciară a inculpaţilor din prezenta cauză, în condiţiile în care la data aprecierii calităţii inculpaţilor C.G.N. şi H.C. nu existau date certe în acest sens, astfel cum se menţionează în considerentele ordonanţei, prin urmare, după obţinerea acestor date şi stabilirea calităţii de ofiţeri de poliţie judiciară la data comiterii faptei a unora dintre persoanele cercetate, s-a dispus şi declinarea cauzei la DNA - Serviciul Teritorial Suceava.
Pe fondul cauzei, înalta Curte în acord cu instanţa de fond apreciază că probatoriile administrate dovedesc fără echivoc că inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. au exercitat presiuni asupra inculpaţilor C.G.N. şi H.C. pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în mod corespunzător, în sensul de a face constatări incomplete şi să dispună restituirea nelegală unei părţi din marfa găsită cu ocazia controlului în autoturismul cetăţeanului ucrainean P.P., pentru care nu existau documente de provenienţă şi nu s-au plătit taxe vamale, cauzând astfel un prejudiciu la bugetul de stat de 5120 euro şi obţinerea pentru cetăţeanului ucrainean un avantaj patrimonial (prin restituirea celor 80 rochii mireasă).
În susţinerea vinovăţiei inculpaţilor C.C.C. şi D.R.I. sunt declaraţiile martorului C.P.O. care a susţinut constant şi în faţa instanţei de recurs că imediat după oprirea în trafic pentru control şi identificarea în autoturismul cetăţeanului ucrainean P.P. a celor 100 - 120 rochii mireasă a fost sunat la fel ca şi inculpatul C.G.N. de către inculpatul C.C.C. şi D.R.I. care i-a cerut să facă să fie bine, în sensul de a aplica cetăţeanului ucrainean o sancţiune contravenţională în baza Legii nr. 12/1990, însă acest lucru nu se putea realiza întrucât bunurile identificate nu aveau documente de provenienţă şi nici nu s-a făcut dovada plăţii taxelor vamale, fiind introduse ilegal în ţară. Declaraţiile martorului se coroborează cu cele ale inculpatului H.C. din faza de urmărire penală şi parţial cu cele date în faţa instanţei în care a recunoscut că s-au făcut presiuni de către inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. pentru a restitui o parte din marfa găsită la cetăţeanul ucrainean. Relevante sub aspect probator sunt şi numărul convorbirilor realizate de inculpatul D.R.I. cu inculpatul C.C.C., în perioada cât autoturismul a fost condus în PTF Siret pentru numărarea mărfii, dintre cei doi inculpaţi şi inculpatul C.G.N., prezenţa nejustificată de vreun eveniment deosebit în vamă a inculpatului C.C.C., discuţiile purtate de acesta cu martorul C.P.O. şi inculpatul C.G.N. şi H.C. aspect confirmat de martorii F.N. şi M.V. care au arătat că inculpatul C.C.C. a venit în vamă şi a purtat discuţii cu membrii echipei de control.
Martorul F.N. a arătat că la data de 31 martie 2005 s-a întâlnit la popotă cu inculpatul C.C.C. care i-a solicitat să facă un supracontrol, să constatate că sunt 5 rochii de mireasă şi să aplice cetăţeanului ucrainean o sancţiune contravenţională.
Faptul că durata convorbirilor telefonice dintre inculpaţi au fost scurte este justificată de faptul că aspectele legate de modalitatea în care trebuie să acţioneze inculpaţii C.G.N. şi H.C. au fost stabilite de inculpatul C.C.C. cu ocazia deplasării sale la PTF Siret. Deşi a susţinut că prezenţa sa a fost în interes de serviciu, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar nu au fost evenimente deosebite care să impună deplasarea unor persoane din conducerea Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi. Prin urmare, nefiind vreun eveniment deosebit în vamă, apărarea inculpatului D.R.I. cu privire la frecvenţa convorbirilor telefonice nu poate fi primită şi nici justificată în alt mod decât cel reţinut de către instanţă, în scopul exercitării de presiuni asupra celorlalţi coinculpaţi de a nu îşi îndeplini atribuţiile de serviciu.
Chiar şi martorul G.I. în declaraţiile date în faţa instanţei confirmă prezenţa inculpatului C.C.C. la PTF Siret însă, la fel ca şi martorii B.I., fiind în relaţii de subordonare ierarhică faţă de acesta nu şi-au permis să îl întrebe de scopul vizitei, dar martorul B.I. confirmă că a văzut nişte saci din plastic iar inculpatul C.C.C. a discutat cu o persoană îmbrăcată în uniformă. Declaraţia martorului G.I. a fost relevată de instanţă ca probă în considerentele hotărârii (fila 31) iar cu privire la declaraţia din data de 19 ianuarie 2012 se constată că nu sunt relatate aspecte noi cu privire la situaţia de fapt, martorul menţinându-şi declaraţiile anterioare.
Susţinerile inculpaţilor D.R.I. şi C.C.C. că martorul C.P.O. a făcut aceste afirmaţii nereale prin care sunt acuzaţi de instigarea inculpaţilor C.G.N. şi H.C. la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, din motive de duşmănie sau pentru a se răzbuna pe cei doi inculpaţi nu pot fi primite întrucât niciunul dintre martorii audiaţi nu au declarat în acest sens, nici chiar martorii propuşi de inculpaţi în apărare. Mai mult şi martorul G.I. arată că după ce i-a fost predat CD-ul de către martorul C.P.O. cu înregistrarea făcută în data de 31 martie 2005 l-a vizualizat pe calculatorul său, s-a lămurit asupra situaţiei, după care l-a predat inculpatului C.C.C.
Faţă de toate aceste considerente, înalta Curte apreciază că inculpaţii C.C.C. şi D.R.I. au comis faptele reţinute în sarcina lor, în modalitatea descrisă de prima instanţă şi însuşită de către instanţa de recurs, astfel că adoptarea unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., nu este justificată.
Prealabil analizării criticilor parchetului şi ale inculpaţilor H.C. şi C.G.N. privind greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, se impune a fi făcută precizarea că instanţa de recurs în legătură cu infracţiunea prev. de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) reţinută în sarcina inculpatului C.G.N., a constatat că a intervenit o cauză ce înlătură răspunderea penală şi, ca atare, orice verificare sub aspectul modalităţii de individualizare judiciară a sancţiunii penale de către prima instanţă, nu se mai justifică.
Raportat însă la celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor pentru care s-a dispus şi condamnarea lor, înalta Curte apreciază că, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, dispoziţiile părţii generale şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal şi legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
în mod întemeiat, judecătorul fondului a reţinut în sarcina inculpaţilor H.C., C.C.C. şi D.R.I. ca şi circumstanţe atenuante, prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. -conduita buna anterior comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale şi poziţia procesuală a inculpaţilor după comiterea faptelor -, având în vedere că cei trei inculpaţii deşi nu au recunoscut comiterea faptelor în pofida unor probatorii care dovedesc contrariul, s-au prezentat în faţa organelor judiciare, au avut o participaţie penală mai redusă la comiterea faptelor în raport cu inculpatul C.G.N., nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au avut un comportament bun în societate şi la locul de muncă, au familii şi copii minori în întreţinere, astfel cum rezultă din actele în circumstanţiere depuse la dosar.
Faptul că inculpaţii D.R.I. şi C.C.C. prin natura funcţiilor deţinute au exercitat presiuni asupra celorlalţi doi inculpaţi, H.C. şi C.G.N., nu poate fi reţinută ca o împrejurare care să justifice reţinerea unei participaţi mai mari a acestora în săvârşirea activităţilor infracţionale, în condiţiile în care modalitatea de acţiune a fost lăsată la latitudine executanţilor iar în acest context chiar participaţia unuia dintre subalterni inculpatul H.C. a fost una mai redusă în raport de cea a inculpatului C.G.N.
Reţinând toate aceste împrejurări ca şi circumstanţe favorabile inculpaţilor în raport de natura şi gravitatea faptelor, înalta Curte apreciază că, în mod justificat, instanţa de fond le-a dat valenţă judiciară în procesul de individualizare a sancţiunii penale aplicate fiecăruia dintre cei trei inculpaţi, prin reducerea cuantumului pedepselor sub minimum special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, se reţine că natura şi gravitatea faptelor, modalitatea comiterii lor, atitudinea procesuală a inculpaţilor, comportamentul lor social şi familial, pregătirea profesională deosebită şi cuantumul pedepselor aplicate, sunt împrejurări ce au condus, în mod întemeiat, instanţa de fond spre alegerea ca modalitate de executare a pedepsei a suspendării executării, aceasta şi prin prisma măsurilor ce urmează a fi respectate de inculpaţi, fiind realizat astfel scopul preventiv educativ la pedepsei reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Raportat la activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul C.G.N., natura şi gravitatea faptelor, aflate în concurs, caracterul continuat al activităţilor sale ilicite, numărul persoanelor implicate de acesta în realizare scopului propus, Înalta Curte reţine că, în mod justificat, instanţa de fond a apreciat că modalitatea executării pedepsei - suspendarea sub supraveghere - este singura în măsură să contribuie la schimbarea atitudinii inculpatului faţă de valorile sociale ocrotite de norma legală, fiind un avertisment prin măsurile impuse şi asupra consecinţelor legale pe care le poate suporta în cazul săvârşirii de noi fapte - revocarea acestui beneficiu.
Nici critica parchetului privind aplicarea pedepselor complementară pentru toţi inculpaţi a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) C. pen., nu poate fi primită. Aplicarea, pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului unor drepturi dintre cele prevăzute la art. 64 lit. a) - d) C. pen., nu este obligatorie decât în cazurile expres prevăzute de legea penală, în celelalte situaţii aplicarea ei reprezintă o facultate a judecătorului, în situaţia aplicării unei pedepse în cuantum de cel puţin 2 ani închisoare.
În cauză, raportat la natura şi gravitatea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea celor patru inculpaţi, modalitatea comiterii lor, conduita anterioară şi după comiterea faptelor a inculpaţilor, poziţia lor în societate şi activităţile pe care le-au desfăşurat înainte de realizarea activităţilor infracţionale, cuantumul pedepselor spre care s-a orientat instanţa, sunt tot atâtea criterii care în opinia înaltei Curţi, nu pot conduce la concluzia că la prima încălcare a normei penale, inculpaţii au devenit nedemni pentru a exercita drepturile elective şi care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Totodată, interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. nu este justificată în condiţiile în care toţii inculpaţii sunt întreţinători de familie şi au copii minori în întreţinere, iar prin prisma condamnării aplicate în prezenta cauză şi exigenţele cerute la ocuparea unei funcţii de natura celei de care s-au folosit inculpaţii în comiterea faptelor, este greu de acceptat că vor putea deţine, pe viitor, poziţii similare în structura Poliţiei de frontieră.
Pentru toate aceste considerente, criticile parchetului şi ale recurenţilor inculpaţi H.C. şi C.G.N. privind aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai mare sau aplicarea unei pedepse mai blânde, prin înlăturarea circumstanţelor atenuate prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. sau valorificarea mai eficientă a acestor circumstanţe sau în altă modalitatea de executare, suspendarea sub supraveghere/suspendarea condiţionată, sunt neîntemeiate.
Referitor la aspectele invocate de toţi recurenţii inculpaţi privind lipsa calităţii procesuale a A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti - Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, se constată că, prin Adresa nr. 56489 din 22 octombrie 2007 A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.411 euro (1.872 euro taxe vamale şi 1.524 TVA pentru cel 80 rochii mireasă), reprezentând prejudiciul cauzat bugetului statului, cu accesoriile aferente până la achitarea integrală a pagubei.
Ulterior, prin Adresele nr. 544/39/2008 din 09 ianuarie 2008 şi 11369/SJ/CT din 24 mai 2011 A.N.A.F. - A.N.V. prin Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi s-a constituit parte civilă până la citirea actului de sesizare, menţinându-şi totodată pretenţiile civile pe parcursul cercetării judecătoreşti şi răspunzând solicitărilor instanţei privind numărul ordinului în baza căruia s-a calculat valoarea unei rochii de mireasă la data săvârşirii faptelor, în raport de lista de valori în vamă.
Potrivit Adresei nr. 835784 din 23 februarie 2012 A.N.A.F. - A.N.V. - Direcţia juridică a precizat că în baza dispoziţiilor art. 4 pct. 21 din H.G. nr. 110/2009 Autoritatea Naţională a Vămilor reprezintă în faţa instanţelor interesele statului iar potrivit Adresei nr. 544/39/10.13.2012 în conformitate cu O.C. nr. 4990 din 15 iunie 2011 Direcţia judeţeană pentru accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi a fost delegată să reprezinte interesele A.N.A.F. - A.N.V. în calitatea de reprezentant al statului, şi prin urmare, se constituie parte civilă în cauză cu suma de 35.360 RON potrivit adresei depuse la dosar la data de 19 ianuarie 2012.
Mandatul de reprezentare a intereselor statului de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi s-a realizat în baza precizărilor făcute de către A.N.A.F. - A.N.V. - Direcţia juridică şi a O.C. nr. 4.990 din 15 iunie 2011 potrivit căruia Autoritatea naţională a Vămilor poate să transmită mandatul de reprezentare al intereselor statului organelor teritoriale printre care şi Direcţiei Judeţene/Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale.
Având în vedere precizările făcute de autorităţile fiscale competente potrivit normelor de organizare şi funcţionare, reţinând totodată că, în termen legal, s-a făcut constituirea de partea civilă (până la citirea actului de sesizarea) de către A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor care, ulterior, a transmis mandatul de reprezentare Direcţiei Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în baza unui mandat special, înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica recurenţilor inculpaţi cu privire la lipsa calităţii procesuale a părţii civile A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor -Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
Totodată, înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, întrunirea în cauză a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 şi urm. C. civ., respectiv, existenţa prejudiciului suferit de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor a cărui reprezentare în instanţă s-a realizat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, a faptelor ilicite comise de către inculpaţii C.G.N., H.C., D.R.I. şi C.C.C., a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea lor.
Prin urmare, reţinând vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice sub forma autoratului şi a instigării, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi dovedite de probatoriile administrate în faza de urmărire penală şi judecată, înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că se impune obligarea în solidar a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile având în vedere activităţile desfăşurate de aceştia. Stabilirea cuantumului despăgubirilor civile la suma de 3.414 euro (din care 1.872 euro taxe vamale şi 1.542 euro TVA), la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, este corectă prin raportare la actele doveditoare depuse de către parte civilă din care rezultă modul de calcul al prejudiciului şi la dispoziţiile art. 120 din C. fisc.
În ceea ce priveşte criticile recurentului inculpat C.G.N. privind cuantumul prea mare al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat se constată că sunt neîntemeiate, având în vedere termenele de judecată acordate în cauză ce au ocazionat cheltuieli specifice, la care s-au adăugat cheltuielile din faza de urmărire penală şi cele la care a fost obligat cu ocazia soluţionării cererilor de recuzare.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpatul C.G.N. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori numai în ceea ce priveşte constatarea intervenirii unei cauze ce înlătură răspunderea penală - prescripţia specială - pentru inculpatul C.G.N. cu privire la infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) în sensul celor menţionate în considerentele deciziei şi, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.C., D.R.I. şi H.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii intimaţi inculpaţi C.C.C. şi D.R.I. la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurentul intimat inculpat H.C. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat C.G.N. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpatul C.G.N.
Împotriva sentinţei penale nr. 36 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.G.N. şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.G.N. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000;
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr 78/2000;
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.G.N. pentru infracţiunea prev.de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare şi 1 an închisoare, aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.C., D.R.I. şi H.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi C.C.C. şi D.R.I. la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul intimat inculpat H.C. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat C.G.N. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1112/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1146/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
