ICCJ. Decizia nr. 1399/2013. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1399/2013

Dosar nr. 722/116/2011

Şedinţa publică din 23 aprilie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 231/ P din data de 22 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- R.G., domiciliat în com. Roseţi jud. Călăraşi, pentru săvârşirea unui număr de cinci infracţiuni aflate în concurs, respectiv infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi 2 lit. a), alin. (3) teza I C. pen., lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., furt calificat prev. de art 208 alin. (1) şi (4) -art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen. şi port ilegal de armă prev. de art. 1¹pct. l din Legea nr. 61/1991;

- Z.C., domiciliat în com. Roseţi, jud. Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) şi (4) art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen. cu aplic art. 33 C. pen.;

- C.C., domiciliat în com Roseţi, jud. Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen.;

- T.D.C., domiciliat în com. Roseţi jud. Călăraşi, pentru infracţiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) şi (4) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen.

I. Inculpaţii R.G. şi Z.C., în condiţiile legii, au solicitat judecarea lor potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând toate faptele menţionate în rechizitoriu şi necontestând probele administrate la urmărirea penală.

Inculpatul R.G. a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.; faţă de inculpatul Z.C., condamnat în primul ciclu procesual, în baza art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestuia (sentinţa penală nr. 124 din 09 septembrie 2011 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, în Dosarul nr. 4536/116/2010;).

II. Inculpaţii C.C. şi T.D.C. nu au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., „pledând nevinovat", faţă de aceştia cauza penală fiind disjunsă şi procedându-se la efectuarea cercetării judecătoreşti.

Prin sentinţa penală nr. 43 din 8 martie 2012 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 722/116/2011 s-au dispus următoarele:

- a fost respinsă cererea de achitare a inculpatului C.C. în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.;

- a fost respinsă cererea de achitare a inculpatului T.D.C. în baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplic.art. 74-76 C. pen. a condamnat inculpatul C.C., cu domiciliul în comuna Roseţi, jud. Călăraşi, la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. a dedus durata măsurilor preventive de la 04 iunie 2010 la 17 martie 2011.

În baza art. 189 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplic.art. 74-76 C. pen. a condamnat inculpatul T.D.C., domiciliat în comuna Roseţi, jud. Călăraşi, la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 208 alin. (1), (4) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen. cu aplic.art. 74-76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lita teza II-a şi lit. b) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus durata măsurilor preventive de la 04 iunie 2010 la 17 martie 2011.

S-a luat act că partea vătămată T.O.D. nu s-a constituit parte civilă în cauza penală.

A fost obligat inculpatul C.C. la 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 75 lei reprezentând onorariu apărător oficiu şi 75 lei onorariu apărător parte vătămată se avansează din fondurile M.J.L.C.

A fost obligat inculpatul T.D.C. la 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei onorariu apărător din oficiu inculpat şi 75 lei onorariu apărător oficiu al părţii vătămate, vor fi avansate din fondurile M.J.L.C.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În urma dispoziţiei de rejudecare a cauzei penale, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 722/116/2011. Instanţa de fond, în rejudecare, a procedat la reaudierea inculpaţilor, a martorilor N.V., M.C., C.M., T.V., F.T., C.I., H.S., T.I.G., S.C.V. şi C.G.J. Martorii T.F. - fratele inculpatului T.D.C. şi C.D.G. - bunicul părţii vătămate au arătat că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei, iar cu privite la ceilalţi martori din acte, părţile si reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au menţionat că achiesează la declaraţiile acestora date anterior. In urma coroborării tuturor probelor, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 26 mai 2010, partea vătămată T.O.D. în vârsta de 14 ani, a reclamat faptul că în noaptea de 25/26 mai 2010 inculpatul R.G. i-a cerut să întreţină raport sexual, lovind-o cu pumnii în zona toracică şi cu palmele peste faţă, a fost trasă de păr, şi dusă cu forţa de acesta la braţul Borcea al fluviului Dunărea, unde a urcat-o într-o barcă, şi - însoţiţi fund de inculpaţii Z.C.C. şi T.D.C. - au traversat apa până în Balta Roseţi, unde - la o stână de animale - prin exercitare de violenţă a fost obligată de inculpatul R.G. să întreţină raport sexual cu acesta, cât şi cu inculpatul C.C., proprietarul stanei de ovine.

Numita T.O.D., în vârstă de 14 ani, în data de 25 mai 2010, s-a plimbat cu prietena sa A., cu rolele, în parcul comunal. În jurul orei 22,30, în timp ce se întorcea la domiciliu, în apropierea locuinţei sale, a fost aşteptată de inculpatul R.G., pe care îl cunoştea, partea vătămată afirmând ca acesta a violat-o de mai multe ori, in perioada sept. 2009-mai 2010. Inculpatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, avea cu el o bicicletă şi, în momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul său, s-a apropiat de minoră cerându-i să meargă cu el sa întreţină raport sexual însă, fiind refuzat, a imobilizat-o si a dus-o cu forţa spre Braţul Borcea, ameninţând-o, în acelaşi timp, cu bătaia daca va striga după ajutor.

Pe drum, partea vătămată şi inculpatul R.G. s-au întâlnit cu inculpatul Z.C.C. La propunerea inculpatului R.G. de a merge pe malul Borcei, pentru a întreţine raporturi sexuale cu partea vătămată, inculpatul Z.C.C. a fost de acord, fapt pentru care cei trei au ajuns la malul Borcei, unde se aflau la pescuit numiţii P.V., T.F., H.S., R.I. şi O.A.

Inculpatul R.G. a apucat-o pe partea vătămată de braţ şi, împreună cu inculpatul Z.C.C., au coborât malul spre apă, timp în care partea vătămată îi ruga să o lase în pace, să o ducă acasă. Enervat de atitudinea victimei, inculpatul R.G. a lovit-o peste gură, cu pumnul, şi având pe deget un inel metalic-ghiul, i-a rupt victimei un dinte din faţă, în partea inferioară a maxilarului. Deoarece acesteia îi curgea sânge din gură, inculpatul i-a cerut să intre în apă, să se spele pe faţă, după care s-a apropiat de partea vătămată, a scos din buzunar un briceag, cu care i-a tăiat o şuviţă de păr, din partea stângă a capului, în zona cefei.

În timp ce partea vătămată plângea, rugându-i pe cei doi inculpaţi să o lase să plece acasă, inculpatul R.G. l-a sunat pe telefonul mobil pe inculpatul T.D.C. pe care l-a chemat la malul Borcei, unde se afla cu numita T.O.D., acesta din urmă ajungând la scurt timp.

Cei trei inculpaţi au luat o barcă, aparţinând numitului C.G., deşi nu ştiau cui aparţine, ambarcaţiune în care a fost obligată să urce şi partea vătămată şi, toţi patru, au traversat Braţul Borcea în Balta Roseţi.

Odată ajunşi pe mal, în Balta Roseţi, la cererea inculpatului R.G., inculpaţii Z.C.C. şi T.D.C. au mers cu bicicletele, aparţinând inculpaţilor R.G. şi Z.C.C. (pe care le luaseră cu ei în barcă) la o stână de oi şi, întrucât nu au găsit nici o persoana, s-au întors.

După aceea, inculpatul R.G., împreuna cu ceilalţi inculpaţi, au dus-o pe minoră la stâna de oi aparţinând inculpatului C.C.; permanent, partea vătămată a fost lovită şi ameninţată de inculpatul R.G.

La stână, aceştia l-au găsit pe inculpatul C.C. şi pe numiţii M.C., localnic, şi C.I., cioban. Inculpatul R.G. a vorbit separat cu inculpatul C.C. propunându-i să întreţină raport sexual cu minora contra sumei de 20 lei insă, neavând bani, acesta i-a propus inculpatului R.G. să-i dea 2 bucaţi de brânză şi un pachet de ţigari, după care, fiind de acord, au urcat-o pe partea vătămată într-un vagon de dormit din care, după circa 2 minute, a coborât inculpatul R.G. Rămas singur cu victima, inculpatul C.C. a întreţinut cu aceasta, prin constrângere, un raport sexual normal. După circa 20 minute, a ieşit afară, şi a urcat în vagon inculpatul R.G. care a întreţinut si el cu partea vătămată, prin exercitare de violenţe şi prin constrângere, un raport sexual.

În acest timp, inculpaţii T.D.C. şi Z.C.C. au stat afară, precum şi cei doi martori aflaţi la stână, iar după comiterea faptei, toţi cei patru inculpaţi au băut o sticlă de vin la o masă amplasată în faţa vagonului de dormit. La plecare, inculpatul C.C., conform înţelegerii, i-a dat inculpatului R.G. două felii de brânză şi un pachet de ţigări.

Raportul de constatare medico legală din 01 iunie 2010 al S.M.L. Călăraşi arată că in urma examenului obiectiv s-au constatat leziuni de violenţă in zona „fontal drept - echimoza violacee de 2/2 cm si fractura coronara dinte 32". Se concluzionează că numita T.O.D., in vârsta de 14 ani, "prezintă deflorare veche a cărei dată nu poate fi precizată. Prezintă leziuni ce pot data din 25 mai 2010, ora 22,30, produse prin lovire cu corp dur, necesitând 4-6 (patru-şase) zile îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicaţii. Pe lama examinată nu s-au evidenţiat spermatozoizi". Din raportul de expertiză medico-legală examen A.D.N. din 12 februarie 2010 rezultă că analiza prin teste de identificare rapidă a microurmelor biologice a pus în evidenţă prezenţa spermei de natură umană la nivelul chilotului victimei minore T.O.D. A fost întocmit raportul de expertiza medico-legala-examen A.D.N. din 12 octombrie 2010 de către I.N.M.L.-Bucureşti. Analiza genetică a microurmelor de spermă de pe chilotul victimei T.O.D. a pus în evidenţă un profil genetic unic aparţinând inculpatului R.G.; caractere genetice din profilul de referinţă al numitului C.C. nu s-au găsit regăsesc la nivelul chilotului victimei T.O.D.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul T.D.C. nu a recunoscut faptele deşi, anterior in timpul urmăririi penale, le-a recunoscut; a arătat că a aflat că victima a fost lovita de inculpatul R.G. de la minoră, după ce au ajuns cu barca in Balta Roseti. Afirmaţiile sale au fost însă infirmate de inculpaţii R.G., Z.C.C. si de partea vătămată. Dealtfel, inculpatul T.D.C., in prima declaraţie olografă, a recunoscut ca atât in barca, cât si după ce au traversat Braţul Borcea, inculpatul R.G. a injurat si a ameninţat victima. Totodată, a recunoscut că - in urmă cu câteva zile - discutase cu acest inculpat posibilitatea de a întreţine raport sexual cu minora. In declaraţia din data de 03 februarie 2011, inculpatul T.C., in fata instanţei in primul ciclu procesual, a recunoscut ca inculpatul R.G. a căutat pe malul apei dacă se găseşte o barcă, pentru ca in celelalte declaraţii să arate că, de fapt, barca aparţinea inculpatului R.G., aspect pe care nu l-a dovedit in nici un mod. Inculpatul Z.C. a declarat ca l-a văzut pe inculpatul R.G. când a tras-o de par pe victima, iar in barca i-a spus ca urmează sa intretina raporturi sexuale cu toţi inculpaţii si, la refuzul si rugăminţile acesteia de a fi lăsată in pace, i-a adresat injurii si ameninţări. Aceeaşi situaţie s-a repetat in Balta Roseti, când victima a refuzat să se urce pe bicicletă, inculpatul R.G. a imbrâncit-o si a obligat-o sa se urce pe bicicleta. Aceiaşi inculpaţi au confirmat si faptul că, in vagon, minora nu a dorit să intretina raport sexual cu inculpatul C.C., însă inculpatul R.G. a urcat si a determinat-o prin violentă.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că inculpatul C.C. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de viol, insă confirmă că victima a fost agresată de inculpatul R.G., apoi arată ca el nu a întreţinut raport sexual cu aceasta; mai declară că i-a spus minora că a fost bătută si i-a fost rupt un dinte. În opinia instanţei de fond, afirmaţiile sale sunt infirmate de probatoriul administrat in cauza, inculpatul R.G. recunoscând că inculpatul C.C. a intretinut raport sexual cu minora, după care i-a dat doua felii de brânză. S-a reţinut că inculpatul T.D.C. a declarat iniţial că acesta a stat circa 20 minute in vagon, singur cu minora, însă - după ce au fost puşi in libertate - si-a schimbat declaraţia si a arătat ca inculpatul C.C. a stat in vagon cu minora numai 5 minute. A menţionat instanţa de fond că şi chiar daca pe chilotul victimei nu s-au identificat microurme de spermă, această situaţie nu-1 exonerează de răspundere penală deoarece este posibil ca raportul sexual să fi fost incomplet sau să fi ejaculat pe un articol de vestimentaţie care îi aparţinea; raportul medico legal întocmit de S.M.L. Călăraşi relevă că in vaginul victimei nu au fost găsite urme de spermă.

Vinovăţia inculpatului C.C. rezultă din declaraţiile victimei, confirmate prin declaraţiile inculpatului R.G., singurele persoane care au fost in vagon cu acesta. De asemenea, vinovăţia acestuia rezultă si din declaraţiile celorlalte persoane prezente care confirmă că inculpatul s-a aflat cu victima in vagon circa 10-15 minute, iar la coborârea din vagon si-a achitat prestaţia prin cele doua felii de brânză pe care le-a dat inculpatului R.G.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul T.D.C. a solicitat achitarea pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. motivată prin lipsa laturii obiective a infracţiunilor. In opinia primei instanţe, probatoriul administrat dovedeşte săvârşirea cu intenţie directă a faptelor. Rezultă, fără nici un dubiu, ca fapt recunoscut si de către inculpat, că nu cunoşteau a cui este barca pe care au luat-o de pe malul apei, fapta fiind consumată deja in momentul in care au despre-o de mal. împrejurarea că, ulterior, l-au convins pe proprietar să declare că nu se consideră victimă a furtului nu are relevanta asupra consumării faptei. A arătat instanţa de fond că furtul de folosinţa nu presupune însuşirea bunului, ci numai luarea in stăpânire pe o anumita perioada de timp a ambarcaţiunii, fără a se cere acordul proprietarului in prealabil. Cu privire la cea de-a doua infracţiune, instanţa de fond a apreciat că sunt intrunite elementele constitutive ale acesteia deoarece inculpatul rnsusi recunoaşte că a avut o înţelegere cu inculpatul R.G. pentru a i-o pune la dispoziţie pe minoră, să întreţină raport sexual cu aceasta şi, conform probelor, minora deja era bătută si avea dintele rupt in momentul in care au urcat in barcă. Inculpatul T.D. a recunoscut că, in barcă, si apoi pe celalalt mal, minora a fost ameninţată si înjurată. Faptul ca victima nu a avut o altfel de reacţie, mai vehementă, de refuz la ameninţările si loviturile primite, nu înseamnă că aceasta a fost de acord cu ducerea ei in Balta de către inculpaţi, care si recunosc că a fost îmbrâncită, lovită, apoi urcată pe bicicletă, vârsta acesteia fiind de natura a determina o temere extrem de puternică, in urma loviturilor deosebit de dure care î-au si rupt un dinte. In final, s-a concluzionat că toţi inculpaţii, care au traversat apa cu barca în condiţiile arătate, au săvârşit aceeaşi infracţiune pentru că inculpatul R.G. a imobilizat victima, in timp ce restul inculpaţilor au urcat in barcă bicicletele si au condus barca, deci au participat efectiv la transportul acesteia peste Braţul Borcea.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul C.C.

Ministerul Public a criticat sentinţa, în sinteză, sub aspectul greşitei reţineri a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor, iar inculpatul C.C. a criticat sentinţa, în sinteză, cu privire la condamnarea sa.

Prin Decizia penală nr. 274/ A din 4 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus următoarele:

I). a fost admis apelul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute de instanţa de fond:

- a majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.C. la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- a majorat pedepsele aplicate inculpatului T.D.C. la 7 ani închisoare, respectiv, la 3 ani închisoare, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II). a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.C., pe care l-a obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpaţilor în raport de acuzaţiile care li se aduc prin actul de inculpare. Astfel, deşi inculpatul C.C. a negat constant săvârşirea faptei, declaraţiile sale nu satisfac exigenţele art. 69 C. proc. pen., necoroborându-se cu fapte şi împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză. In acest sens, atât partea vătămată, în declaraţiile sale (filele 56-82, dosar de urmărire penală, 38, dosar de fond), cât şi inculpatul R.G. (filele 94-97 dosar de urmărire penală) au precizat că şi inculpatul C.C. a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată şi că acesta, întrucât nu avea 20 lei, suma cerută de inculpatul R.G. pentru acest „serviciu", i-a oferit două felii de brânză şi un pachet de ţigări. De altfel, inculpatul C.C. nu a putut oferi o explicaţie veridică pentru remiterea acestor bunuri (declaraţie, fila 103 dosar de urmărire penală) şi, mai mult, declaraţiile pe care le-a dat cu privire la acuzaţia care i se aduce prin actul de inculpare sunt contradictorii:

Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul precizează că şi-a dat seama că inculpatul R.G. a adus-o cu forţa pe partea vătămată la stâna lui (filele 101-104 dosar de urmărire penală), iar în faţa instanţei de fond (fila 36), afirmă că partea vătămată avea o atitudine foarte degajată în prezenţa inculpaţilor, asculta muzică la căşti şi chiar a râs atunci când R.G. a întrebat-o dacă vrea să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul C.C..

Împrejurarea că partea vătămată a urcat în vagon împreună cu inculpatul C.C. pentru a întreţine raporturi sexuale este confirmată şi de către coinculpatul T.D.C. în declaraţia din fata instanţei de fond: „Prima dată partea vătămată a intrat singură în vagon. Aceasta a fost urmată de inculpatul C. Cred că la 2 minute a urcat şi R.G.. în momentul în care R.G. a urcat, C. a coborât din vagon. Cred că la 1 minut a urcat din nou C. în vagon, dar a coborât foarte repede. Ultima dată partea vătămată a coborât din vagon cu C."

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor C.I. şi M.C.

Primul martor arată că inculpaţii C.C. si R.G. au stat cu minora circa 15 minute in vagon si, după ce a coborât minora, a auzit-o pe aceasta că i-a rupt un dinte si că o doare. De asemenea, în depoziţiile sale, martorul a confirmat împrejurarea că pentru actul sexual inculpatul C.C. a dat doua felii de brânză. Al doilea martor confirmă si el că inculpatul C.C. a plătit cu cele două felii de brânză inculpatului R.G. De asemenea, acelaşi martor a relatat că inculpatul C.C. le-a povestit ca „P." (inculpatul R.G.) a batut-o pe minora si i-a rupt un dinte.

Instanţa de apel a menţionat că împrejurarea că pe chilotul victimei nu s-au găsit urme de spermă nu este de natură să-l exonereze pe inculpat de răspundere penală, dat fiind că există posibilitatea fie ca actul sexual să nu fi fost finalizat, fie ca ejacularea să nu se fi produs pe acest obiect vestimentar.

Cât priveşte apelul declarat de către procuror, curtea de apel a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt aplicabile circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., care valorizează nu numai lipsa antecedentelor penale, comportamentul anterior al inculpaţilor, dar şi pe cel ulterior săvârşirii faptei. Astfel, din actele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpaţii sunt persoane cu un potenţial crirninogen ridicat, aspect care, coroborat cu atitudinile lor de nerecunoaştere, indică posibilităţi reduse de reintegrare în societate, care nu permit aplicarea unor pedepse reduse special prevăzut de lege. Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen., dar şi de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, curtea de apel a apreciat că o pedeapsă orientată către rrrinimul special prevăzut de lege pentru inculpatul C.C., respectiv, o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru inculpatul T.D.C. sunt temeinice şi de natură să contribuie şi la realizarea scopului de prevenţie generală pe care îl are sancţiunea penală, acordându-se eficienţă şi circumstanţelor personale favorabile inculpaţilor.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii T.D.C. şi C.C., motivele de recurs şi cazurile de casare fiind menţionate în încheierea de dezbateri şi amânarea pronunţării prezentei decizii.

III). asupra recursului declarat de inculpatul T.D.:

Recurentul-inculpat, care nu a declarat apel împotriva sentinţei, a invocat prin apărător cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei şi reducerea pedepsei la cuantumul stabilit de instanţa de fond. In ultimul cuvânt, recurentul-inculpat a solicitat reducerea pedepsei pe care o va executa.

Recursul inculpatului va fi admis pentru motivele ce se vor arăta:

Conform art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. „Hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualitate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Potrivit art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gR.l de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, în raport cu aceste criterii, inclusiv gravitatea faptelor concrete pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi contextul săvârşirii acestora (astfel cum au fost descrise anterior), cu lipsa antecedentelor penale, cu recunoaşterea implicită a faptelor (ca urmare a neatacărri cu apel a sentinţei instanţei de fond), Înalta Curte - în acord cu prima instanţă - apreciază că pedeapsa rezultantă de 3 am închisoare aplicată prin sentinţă răspunde nu numai scopului prevăzut de art. 52 C. pen., dar şi principiului proporţionalităţii dintre concret de pericol social al faptei şi datele ce privesc făptuitorul.

Înalta Curte retine că sentinţa penală nr. 43 din 08 martie 2012, a Tribunalului Călăraşi, Secţia penală, nu a fost atacată cu apel de către inculpatul T.D.C., ci numai de procuror - în defavoare - şi de coinculpatul C.C., astfel că pentru acest recurent-rnculpat - admiţând recursul său - se va casa decizia şi se va menţine sentinţa fiind incidente dispoziţiile art. 385¹ alin. (4) C. proc. pen. în sensul că, nedeclarând apel, inculpatul poate ataca decizia pronunţată de instanţa de apel numai cu privire la modificarea adusă situaţiei lui juridice prin decizie, respectiv, numai cu privire la majorarea pedepsei rezultante de la 3 ani închisoare la 7 ani închisoare.

II). asupra recursului declarat de inculpatul C.C.:

Recurentul-inculpat, prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. In motivarea acestui caz de casare s-au expus următoarele argumente menţionate în motivele scrise de recurs şi în cursul dezbaterilor: inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor; coinculpatul R.G. a explicat de ce a primit cele două felii de brânză; împrejurarea că inculpaţii R.G. şi Z.C. au solicitat judecarea prin procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi necontestând probele strânse la urmărirea penală, nu poate atrage vinovăţia sa; greşita înlăturare a unor declaraţii (ale martorilor T.I., O.A., C.A. şi, respectiv, chiar a primei declaraţii a părţii vătămate) şi, de asemenea, a rezultatului analizei A.D.N.

Condiţiile cazului de casare invocat de recurentul-inculpat, în raport cu probele administrate pe baza cărora ambele instanţe au stabilit situaţia de fapt, nu sunt îndeplinite pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Conform doctrinei şi jurisprudenţei, prin „eroare de fapt" se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă/mijloc de probă, când - în realitate - aceasta nu există sau atunci când o anumită probă ar demonstra existenţa unei împrejurări, când - în realitate - din această probă/mijloc de probă reiese contrariul. In ce priveşte cerinţa ca eroarea de fapt să fie „gravă" trebuie înţeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului.

Recurentul-inculpat nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel. Motivarea cazului de casare invocat sugerează fie că instanţele ar fi evaluat greşit probele administrate, fie că eroarea gravă ar rezulta din faptul că instanţele ar fi acordat o mai mare valoare probatorie anumitor declaraţiilor ori, în sfârşit, că ar fi fost excluse nejustificat unele probe/mijloace de probă, toate acestea nefund însă de natură să justifice incidenţa cazului de casare invocat.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În consecinţă, legea nu stabileşte „ab initio" o anumită „ierarhie a probelor", nu stabileşte prevalenta unei/unor probe/mijloace de probă asupra altor probe/mijloace de probă. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal. Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat sa-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia administrării probelor în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. In înţelesul legii „a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare" este un drept şi, totodată, o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă. In măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acestuia este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.

Instanţele, în evaluarea declaraţiilor martorilor şi părţilor (inculpaţi, parte vătămată), date în diferite faze procesuale ale cauzei penale, trebuie să aibă în vedere în ce măsură acestea se coroborează între ele şi, mai ales, în ce măsură se coroborează cu alte probe (mijloace de probă). In activitatea de evaluare a probelor de către judecător, nu criteriul cantitativ ori numeric este important, ci cel al valorii conţinutului informativ al fiecărui mijloc de probă. Acest principiu de evaluare a probatoriului este reflectat de legiuitor prin dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi (2), art. 67 alin. (2) şi art. 356 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Împrejurarea că instanţele, în evaluarea mijloacelor de probă existente la dosar, au înlăturat motivat unele probe sau au acordat prioritate unora dintre declaraţiile date în cursul urmăririi penale nu poate constitui un aspect de nelegalitate sau netemeinicie al hotărârilor judecătoreşti atacate în sensul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, aşa cum constant a statuat C.E.D.O. în jurisprudenta sa, inclusiv în cauze contra României, în anumite circumstanţe, poate fi necesar pentru autorităţile judiciare să utilizeze declaraţii din timpul instrucţiei preparatorii. În cazul în care acuzatul a avut posibilitatea corespunzătoare şi suficientă de a le contesta, la momentul în care au fost făcute, sau ulterior, utilizarea acestor declaraţii nu încalcă, prin ea însăşi, art. 6 par. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie. De asemenea, - în acest context - s-a apreciat că instanţele naţionale au înlăturat într-o manieră motivată declaraţiile prin care unii martori au revenit asupra depoziţiilor anterioare, mai ales că nimic nu probează că martorii au fost constrânşi de către organele de cercetare penală pentru a da declaraţiile respective. In special, Curtea Europeană a notat ca niciunul dintre martorii respectivi nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violenţelor, ameninţărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor, infracţiunea fiind prevăzută de dispoziţiile interne. Înalta Curte reţine sensul autonom al noţiunii de „martor" stabilit de C.E.D.O. care include atât „martorii propriu-zişi", cât şi coinculpaţii, partea vătămată, etc.

Examinând sentinţa şi decizia atacată, se constată că ambele instanţe s-au conformat atât legii interne, cât şi standardului european, astfel cum acesta este reflectat în jurisprudenţa C.E.D.O., în sensul că, pe de o parte, a examinat toate apărările inculpatului, pe care ie-a înlăturat motivat, iar pe de altă parte, a stabilit o situaţie de fapt prin coroborarea motivată a tuturor probelor administrate în cursul procesului penal.

Revenind la motivele de recurs ale inculpatului se constată că acesta face o interpretare proprie a probelor administrate şi dă o anumită semnificaţie ori explicaţie anumitor împrejurări în care s-au săvârşit faptele care fac obiectul judecăţii.

Înalta Curte apreciază necesar a se menţiona că nu se pot ignora - aşa cu susţine recurentul-inculpat - unele aspectele de drept procesual ale soluţionării cauzei penale, aspecte de natură a conduce, implicit, şi la concluzii cu privire la situaţia de fapt referitoare la coiiiculpatul C.C.

Astfel, se reţine că cei doi coinculpaţi - R.G. şi Z.C. - au solicitat ca judecarea lor să se facă prin procedura recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., aceştia recunoscând în întregime faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi necontestând niciuna dintre probele administrate în cursul urmăririi penale. Conform probatoriului, necontestat de părţi, inculpatul R.G. a avut iniţiativa infracţională şi, totodată, rolul cel mai important în desfăşurarea faptelor care formează obiectul judecăţii, în .sinteză, el fiind cel care a hotărât să o conducă pe minoră la stâna inculpatului C.C. pentru ca acesta să întreţină relaţii sexuale. I-a apelat pe telefonul mobil de mai multe ori să-i spună că sosesc, a ameninţat-o şi a lovit-o pe minoră, chiar spărgându-i un dinte, a „forţat-o" pe aceasta să urce în vagon cu C.C. pentru a întreţine relaţii sexuale şi, întrucât iniţial s-a opus, a reluat ameninţările cu scopul anihilării oricărei împotriviri a părţii vătămate.

De asemenea, se reţine că şi coinculparul T.D., după judecarea şi condamnarea sa la instanţa de fond, nu a declarat apel, împrejurare care sugerează achiesarea sa la situaţia de fapt şi vinovăţia stabilită de această instanţă în sentinţa arătată.

În consecinţă, cel puţin cu privire la faptele săvârşite de aceşti 3 coinculpaţi (R.G., Z.C. şi T.D.), şi la împrejurările săvârşirii acestora, situaţia de fapt expusă în cele două hotărâri atacate nu mai poate fi pusă în discuţie.

Înalta Curte, însuşindu-şi integral argumentele de natură probatorie şi juridică expuse de cele două instanţe în hotărârile atacate, apreciind că nu este necesară reluarea lor, reţine câteva aspecte relevate din declaraţiile coinculpaţilor şi unuia dintre martori, fără a proceda la prezentarea integrală a acestora:

- inculpatul T.D.C.: în declaraţia dată în faţa judecătorului la soluţionarea propunerii de arestare „. am ajuns la târlă şi nu era nimeni, după care ne-am îndreptat spre altă târlă, iniţiativa fiind tot a lui R. . la a doua stână l-am găsit pe C.C. a urcat în vagon cu D. cei doi au coborât după 20 de minute. La plecare C. i-a dat D. două felii de brânză şi un pachet cu ţigări. După ce C. şi D. au urcat în vagon, cam la trei minute a urcat şi G. . precizez că G. a coborât după două minute. Nu am auzit-o pe minoră spunând că „vrea clienţi" în .seara respectivă"; într-o declaraţie dată în faţa instanţei (Dosar nr. 4536/116/2010), acelaşi inculpat T.D., după reluarea celor deja menţionate, a arătat următoarele: „R.G. i-a cerut inculpatului C. câteva felii de brânză, acesta i-a dat 2 felii de brânză . brânza a rămas la inculpatul R., dar nu ştiu ce a făcut cu eabrânza oferită de inculpatul C. a primit-o inculpatul R.G., nu partea vătămată - inculpatul R.G. i-a cerut inculpatului un băţ, băţ care se afla în apropiere, jos. Atunci eu i-am spus inculpatului C. să nu i-l dea inculpatului R.G., întrucât am bănuit că acesta din urmă vrea să o lovească pe partea vătămată. Am bănuit asta pentru că partea vătămată refuzase să urce în vagon, aşa cum spusese inculpatul R. Inculpatul C. nu a zis nimic dar nu i-a dat băţul inculpatului R.G.. Am bănuit că inculpatul R.G. i-a spus părţii vătămate să urce în vagon să întreţină raporturi intime cu inculpatul C. Arăt că partea vătămată a refuzat în prima fază să urce în vagon dar a fost forţată de inculpatul R.G. Prima dată în vagon a urcat partea vătămată, apoi inculpatul C. şi apoi inculpatul R.G. fiind chemat de inculpatul C."

- inculpatul Z.C.C.: în declaraţia dată în faţa judecătorului la soluţionarea propunerii de arestare: „. .R.G. a spus să mergem la C. la stână. R.G. a rămas . în vagon cu C. şi nu ştiu ce au discutat. D. a intrat în vagon pentru că aşa i-a spus G., al doilea a intrat C., după care a urcat şi G., G. a coborât după un minut sau două. C. s-a dus şi a luat două bucăţi de brânză pe care i le-a dat ei -ică i-a răspuns că o să facă bani vânzând brânza. .Ştiam dinainte de a ne întâlni pe malul apei că R. avusese o discuţie cu C., că o să-i aducă o fată";

- inculpatul R.G.: declaraţie în faţa judecătorului la 24 februarie 2011 „.eu am cerut inculpatului . să le mănânc. .sunt prieten cu acesta şi mi le-a dat pur şi simplu. Nu i le-am plătit întrucât aveam oile la el. .din vagon au coborât ciobanii lui C. şi s-au îndepărtat de vagon. Înainte de a ajunge la stână l-am sunat pe C. de câteva ori să-i spun că sosim. Eu am fost cel care i-a spus părţii vătămate să urce în vagon cu C. să întreţină raport intim. Am forţat-o pe partea vătămată să urce în vagon cu C. Da, eu am fost cel care i-am propus părţii vătămate şi am forţat-o să urce în vagon cu C. în ideea să întreţină un raport intim împreună."

- martorul C.I.: „eu lucram la stâna lui C. Dormeam martorul M. ,m-a dat jos din vagon. Eu m-am îndepărtat de vagon, întrucât nu voiam să deranjez. Inculpatul a dat două felii de brânză, dar nu ştiu cui, cred că fetei, de dragul ei";

La rândul său, inculpatul C.C. a arătat următoarele: În declaraţia dată în faţa judecătorului cu ocazia soluţionării propunerii de arestare: „In noaptea respectivă m-a sunat de mai multe ori G. - R.G. m-am pomenit cu el la stâna de oi şi mi-a spus că mi-aduce una să întreţin relaţii sexuale cu ea. Mi-a cerut să-i dau afară pe ciobani din vagon. În vagon a intrat întâi ea, pentru că aşa i-a spus R., după ea am intrat eu şi apoi R. El a coborât. N-au trecut două minute şi mi-a zis să-l chem pe G. Mi-a spus să cobor din vagon. A coborât şi G. jos şi am urcat eu. Eu am scos-o afară. G. mi-a cerut două bucăţi de brânză. Am intenţionat să întreţin relaţii sexuale cu minora, dar nu s-a întâmplat acest lucru .ÎI cunoşteam pe R.G. de vreo 3-4 ani şi eram prieteni. Nu am fost contactat de partea vătămată sau de familia acesteia.", apoi în declaraţia dată în Dosarul nr. 722/116/2011:

"Nu a bătut-o nimeni pe partea vătămată. Acea nuieluşă se afla la mine pentru a ne apăra de câini. R.G. mi-a cerut nuieluşa pentru a o ameninţa pe partea vătămată pentru a-şi scoate căştile din urechi să poată sta de vorbă cu ea. Nu i-am dat-o, am aruncat-o.". În declaraţia dată în Dosarul nr. 4536/116/2010, acelaşi inculpat C.C. a arătat următoarele: „.La plecare inculpatul R.G. mi-a cerut 2 felii de brânză spunându-mi că nu are ce mânca. Mi-a fost milă de el şi i-am dat. R.G. s-a năpustit cu palmele asupra ei, lovind-o peste cap şi mi-a cerut un băţ de jos să o lovească. După care i-a spus să urce în vagon cu mine, că ştie ea de ce. Când am coborât eu din vagon a urcat R.G. să o lămurească pe partea vătămată să aibă raporturi intime cu mine. Precizez că R.G. mi-a cerut bani să mi-o ofere în schimb pe partea vătămată, dar eu am spus că nu am nici un ban."

Înalta Curte apreciază corectă rezerva instanţelor cu privire la obiectivitatea unor afirmaţii din declaraţiilor martorilor care se află în anumită relaţie personală cu inculpatul sau familia acestuia (prieteni, rude prin alianţă sau afini, ciobani aflaţi la stână - exemplu O.N., C.M. ori M.C.), dar şi lipsa relevanţei juridice în această cauză a declaraţiilor martorilor care au făcut referiri la moralitatea părţii vătămate (spre exemplu: T.V., Ş.C.V.) ori care au relevat unele aspecte cunoscute din relatările altor persoane (exemplu - martorul T.I., C.M.).

Este corectă observaţia instanţelor în sensul ca, după punerea în libertate sau după aplicarea procedurii prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., având ca rezultat reducerea limitelor de pedeapsă, inculpaţii şi-au nuanţat declaraţiile (spre exemplu cu referire la intervalul de timp în care au stat în vagon inculpatul C.C. cu partea vătămată-minoră), inculpatul R.G. inserând în declaraţia sa afirmaţii neverosimile (,,ne-am dus la plimbare cu partea vătămată la stâna lui C. să-i cer un pachet de ţigări şi 2 felii de brânză. Ceilalţi au vrut să meargă cu mine să ascultăm muzică şi să ne bucurăm de farmecul nopţii şi partea vătămată să asculte muzică la căşti).

Recuremul-inculpat G.C. a invocat în apărarea sa, printre altele, declaraţia martorei C.A., susţinând că partea vătămată nu i-a relatat acesteia despre fapta sa de viol. Această apărare este neîntemeiată în condiţiile în care această martoră menţionează „. .pentru a o trece în balta Roşeţi, la o stână de oi, nu îmi mai aduc aminte dacă Tătuţă a fost şi el. Alte detalii nu mi le mai aduc aminte pt. că a trecut timp, după ce s-a întâmplat cu D.T. eu nu am mai ţinut legătura cu ea, nu m-a lăsat bunica să vb. cu ea." (filele 123-125 d.u.p.), declaraţii menţinute în instanţă.

Cu privire la declaraţiile martorilor O.A. şi T.I.G. (martori invocaţi de apărare în motivele scrise de recurs), aşa cum au reţinut şi cele două instanţe, primul a făcut declaraţii nerelevante probatoriu despre faptele ce constituie obiectul judecăţii (pretinde că partea vătămată i-ar fi făcut o scurtă relatare:,,mi-a spus că - au dus-o în balta Roşeţi, dar nu a precizat unde, doar mi-a arătat că are un dinte spart, altceva nu mi-a zis"), iar cel de-al doilea cunoaşte o parte din cele declarate de la nepoata sa, martora C.A., arătând însă că, ulterior, chiar partea vătămată i-a spus, printre altele, că a fost dusă în baltă, împotriva voinţei ei, la stână, la T., că a fost violată de C.P., fără a menţiona nimic despre C.C. Depoziţia acestui ultim martor trebuie însă examinată prin prisma relaţiilor dintre martor şi numitul,,G.P." deoarece, în aceeaşi declaraţie martorul T.I.G. arată „Cu G.P. nu vorbesc, ne-am certat din cauza nepoatei mele Andreea, deoarece G.P. se lua de ea de câte ori o vedea, iar eu i-am spus lui Petună să-mi lase nepoata în pace" (filele 111, 115-117 d.u.p.).

Referitor la declaraţiile părţii vătămate (apărarea recurentului susţinând că aceasta a făcut declaraţii inconsecvente, contradictorii şi incomplete), ambele instanţe au reţinut că minora a fost constantă în acuzaţiile de viol aduse inculpaţilor R.G. şi C.C., menţionând „Arăt cu toată sinceritatea că inculpatul R.G. m-a forţat în vagon să întreţin raport intim cu C. văzând reţinere din partea mea l-a strigat pe R.G. spunând că eu nu vreau şi, imediat, acesta a urcat şi m-a ameninţat să fac ce spune el că altfel o să stau toată noaptea acolo. La stâna de oi, în vagon, prima dată am avut raport sexual cu C. şi după aceea cu inculpatul R.G. . mi-am dat hainele jos în vagon .am dat mai multe declaraţii . şi le menţin pe toate. Şi inculpatul C.C. a întreţinut raport sexual cu mine, împotriva voinţei mele, La fel şi inculpatul R.G. Am întreţinut raport sexual cu C. de frica inculpatului R.G. .C. i-a spus lui R.G. că eu nu vreau să întreţin raport sexual şi acesta a început să mă ameninţe că mă loveşte şi de frică am întreţinut raporturi cu C. Eram dezbrăcată când am întreţinut raport sexual cu C. Prima dată în vagon am avut relaţii sexuale cu C., o singură dată, după care a urmat R.G.

În actul de sesizare a organelor de urmărire penală (plângerea penală - filele 28-28 verso d.u.p., semnată şi de către mama minorei, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi), partea vătămată a făcut menţiunea expresă, în două paragrafe, despre fapta de viol comisă asupra ei de către „numitul C." şi de faptul că solicită efectuarea de cercetări faţă de acesta (precum şi faţă de celelalte 3 persoane din prezenta cauză); sub aspectul conţinutului, potrivit legii, există o delimitare între „plângerea penală", ca act de sesizare a organelor judiciare, şi „declaraţia părţii vătămate", ca mijloc de probă.

În cursul urmăririi penale, dar şi al judecăţii, partea vătămată a fost audiată şi reaudiată de mai multe ori, atât de organele de poliţie (filele 38-44 d.u.p.), cât şi de procuror (filele 29-37 d.u.p.) şi instanţe (în Dosarele nr. 722/116/2011, nr. H9/P/2011); în toate aceste declaraţii, inclusiv în cele olografe, partea vătămată a expus o situaţie de fapt coerentă, fără contraziceri, descriind şi fapta de viol săvârşită asupra sa de „numitul C.", despre care ulterior a aflat că se numeşte „C. ", astfel că este neîntemeiată susţinerile apărării recurentului inculpat în sensul inconstanţei acuzaţiilor aduse de partea vătămată.

Invocarea de către apărarea recurentului-inculpat a „declaraţiei" din 26 mai 2010, dată în faţa organelor de poliţie este neîntemeiată deoarece, pe de o parte, din examinarea înscrisului rezultă că acest înscris este o „plângere penală - act de sesizare", iar nu o „declaraţie de parte vătămată - mijloc ele probă", iar pe de altă parte, corect a fost limitată doar la sumare menţiuni, până la momentul când cei 3 inculpaţi au luat hotărârea să o „ducă în baltă", partea vătămată precizând că va declara tot ce s-a întâmplat în prezenţa mamei sale, căreia i-a indicat şi numărul de telefon pentru a fi contactată în vederea chemării şi asigurării prezenţei sale la audiere. In condiţiile în care partea vătămată era minoră, iar mama sa (reprezentantul legal) nu era prezentă în acele momente, fiind plecată la serviciu (înscrisul poartă numai semnătura minorei), organele de poliţie au hotărât, conform legii, chemarea mamei minorei în vederea asigurării prezenţei sale la actele de cercetare; acest aspect este confirmat de cele arătate de mama părţii vătămate care menţionează că a fost chemată de către organele de poliţie deoarece fiica sa minoră dorea să facă o „sesizare". Aşa cum s-a arătat, în actul de sesizare a organelor de urmărire penală (plângerea penală - filele 28-28 verso d.u.p., semnată şi de către mama minorei, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi), partea vătămată a făcut menţiunea expresă, în două paragrafe, inclusiv despre fapta de viol comisă asupra ei de către „numitul C." şi de faptul că solicită efectuarea de cercetări fată de acesta (precum şi faţă de celelalte 3 persoane din prezenta cauză).

Cu privire la „declaraţiile părţii vătămate", atât cele date la poliţie, cât şi cele date la procuror, se constată că sunt semnate de partea vătămată minoră, de mama sa (în calitate de părinte, reprezentant legal) şi, unele, de avocaţi.

Or, în aceste condiţii, actele şi lucrările dosarului nu justifică rezonabil ipoteza constrângerii părţii vătămate de către organele judiciare, cu ocazia consemnării declaraţiilor acesteia în cursul urmăririi penale, de natură să atragă acuzarea coinculpatului C.C. pentru infracţiunea de viol, astfel cum se sugerează în motivele scrise de recurs (pag.7 - „partea vătămată a fost „sfătuită" să-şi îndrepte acuzaţiile şi asupra acestuia").

De asemenea, în acord cu cele două instanţe, Înalta Curte constată că şi în declaraţiile date de partea vătămată, succesiv, în cursul judecăţii - în condiţii de publicitate şi contradictorialitate -aceasta a expus, constant, aceeaşi desfăşurare a faptelor în care a fost implicată, precum şi cu privire la persoanele reclamate, la contribuţia fiecărui inculpat, inclusiv a inculpatului C.C.

Mama părţii vătămate, numita C.A., a declarat că a constatat că „.fiica mea era speriată şi răvăşită şi mi-a spus „am să le arăt eu lor".mi-a spus că o să aflu a doua zi. .m-au sunat lucrătorii de poliţie, întrucât fiica mea era acolo şi face o sesizare. Au dus-o la o altă stână a numitului T. Acolo, a întreţinut raporturi intime cu fiica mea, R.G. şi T. Acest T. este stăpânul stânei şi cioban acolo la stână. T. fiind inculpatul din boxă . este de fapt C., dar T. i se spune în satul nostru Roşeţi. La câteva zile după faptă .rudele inculpatului C. au făcut nenumărate demersuri pe lângă mine şi au insistat să-mi retrag plângerea întrucât îmi oferă oricât doresc. Am fost de faţă la toate declaraţiile date de fiica mea la organele de urmărire penală şi aceasta a declarat fără să fie forţată sau să fie constrânsă de cineva."

Împrejurarea că în timpul relaţiilor sexuale cu inculpatul C.C. partea vătămată era dezbrăcată, hainele fiind puse jos, în vagon, corelată cu faptul că la data de 26 mai 2010, cu ocazia examinării medico-legale a acesteia, deşi s-a recoltat secreţie vaginală, pe lama examinată nu s-au evidenţiat spermatozoizi (filele 181-182 d.u.p.), au justificat concluzia ambelor instanţe de a nu acorda eficienţa juridică solicitată de inculpatul C.C. mijlocului de probă constând în „raport de expertiză medico-legală - examen A.D.N. a microurmelor biologice de pe chilotul victimei (trimis la 11 iunie 2010); aşa cum au apreciat ambele instanţe, faptul că pe chilotul victimei nu a fost regăsite şi caracterele genetice din profilul de referinţă al inculpatului C.C. nu exclude raportul sexual cu aceasta, fiind rezonabilă ipoteza reţinută de ambele instanţe a nefinalizării raportului sexual ori a ejaculării în exterior, pe un alt obiect de îmbrăcăminte.

De asemenea, nu se poate imputa părţii vătămate că nu a făcut relatări detaliate cu privire la faptele în cale a fost implicată tuturor persoanelor întâlnite imediat după consumarea finală a acestora, partea vătămată avea 14 ani la data faptelor, provenea dmtr-o familie modestă şi, mai ales, se constată că faptele ce fac obiectul judecăţii s-au petrecut - aşa cum afirmă aceasta - pe un fond traumatic anterior cauzat de comportamentul agresiv al inculpatului R.G.. De asemenea, trauma cauzată în chiar seara şi noaptea respectivă, astfel cum a fost constatată de mama sa (cauzată de luarea acesteia din locul unde se afla, de presiunea psihică exercitată de prezenţa celor trei bărbaţi, de conducerea cu forţa în mai multe locaţii, de loviturile aplicate de inculpatul R.G. - care au cauzat spargerea unui dinte şi sângerarea puternică - de ameninţările aproape permanente şi de tăierea unei şuviţe de păr de către acelaşi inculpat - fapt cu semnificaţie evidentă de mtimidare şi obligare a victimei minore la supunere totală - de situaţia umilitoare în care a fost pusă în faţa mai multor persoane) a fost de natură să afecteze echilibrul emoţional al acesteia imediat după săvârşirea faptelor asupra sa, inclusiv comunicarea cu alte persoane.

Este neîntemeiată şi apărarea inculpatului dedusă din aceea că inculpatul R.G. nu ai fi declarat expres că el ar fi întreţinut raport sexual cu minora în vagonul respectiv; inculpatul R.G. nu a fost prezent în vagon în timpul respectiv, deci nu are cum să afirme că a văzut dacă şi cum s-au desfăşurat relaţiile sexuale între coinculpatul G.C. şi minoră, însă a afirmat categoric, pe de o parte, că a dus partea vătămată la stână respectivă pentru a întreţine relaţii sexuale cu acesta, iar pe de altă parte, că a exercitat, în două etape, acte de constrângere asupra minorei pentru a accepta astfel de relaţii cu inculpatul C.C. (iniţial, când a obligat-o să urce în vagon cu inculpatul C.C., şi apoi, chiar în vagon, atunci când a fost chemat de acelaşi inculpat deoarece minora refuza să accepte asemenea relaţii). Aşa cum au menţionat ambele instanţe, ulterior inculpatul C.C. a înmânat două bucăţi de brânză („G. mi-a cerut două bucăţi de brânză, că a venit degeaba cu ea.") şi un pachet de ţigări, fiind nerezonabile explicaţiile acestuia pentru acest gest; nerezonabile sunt şi afirmaţiile martorului C.I. în sensul că „inculpatul a dat două felii de brânză, dar nu ştiu cui, cred că fetei, de dragul ei", afirmaţiile martorului O.N. potrivit căruia „.le-a dat 2 felii de brânză să plece şi să-l lase în pace", ca şi afirmaţia coinculpatului R.G. că „ne-am dus în plimbare cu partea vătămată la stâna lui C. să-i cer un pachet de ţigări şi 2 felii de brânză."

Neîntemeiată este şi critica recurentului-inculpat în sensul că greşit instanţele ar fi constatat că „. a avut o atitudine de permanentă denaturare a realităţii pe parcursul judecării cauzei - "(pag.7 motive scrise de recurs) deoarece anumite inconsecvenţe sunt sesizabile în apărarea inculpatului cu privire la motivarea pretinsei renunţări la întreţinerea relaţiilor sexuale, deşi recunoaşte că a dorit să întreţină relaţii sexuale cu minora. Astfel, în declaraţia dată la soluţionarea propunerii de arestare (din data de 4 iunie 2010) a arătat că „.ea mi-a spus că el a bătut-o şi i-a rupt un dinte. Când am auzit, eu am scos-o afară", în ultimul cuvânt (consemnat în încheierea din 10 martie 2011) a arătat că „. .recunoaşte că a urcat cu partea vătămată în vagon cu intenţia de a întreţine raporturi sexuale, dar aceasta i-a cerut bani şi el a dat-o jos, după care partea vătămată l-a chemat pe R.G.", iar cu ocazia ascultării sale la 02 februarie 2012, a arătat că, „am întrebat-o ce au discutat, dar aceasta nu mi-a spus, făcând doar afirmaţia „să vezi ce-i fac lui R.G. dimineaţă". Eu nu am vrut să mai întreţin raporturi sexuale cu ea şi i-am spus să coboare."; aceste inconsecvente au fost de natură să justifice rezerva ambelor instanţe cu privire la sinceritatea declaraţiilor inculpatului C.C. Şi în declaraţia olografă, de la urmărirea penală, inculpatul a arătat că nu ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora întrucât aceasta l-ar fi spus că a fost bătută de „G.P." şi că „G.P. mi-a cerut 2 felii de brînză şi bani pentru că a adus-o pe D.T. Nu i-am dat bani lui G.P. pentru că nu aveam în schimb i-am dat două feli de brânză pe care le-a luat".

Se mai constată că inculpatul C.C. (în încheierea din 10 martie 2011, dar şi în declaraţia din 02 februarie 2011), în faţa instanţei, a susţinut că ar fi făcut unele afirmaţii neadevărate deoarece ar fi fost constrâns de un comisar de poliţie; această apărare a rămas însă la nivelul alegaţiei, inculpatul neoferind minime date pentru a verifica susţinerile sale. Declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale (consemnate de organele judiciare pe formulare înseriate), ca şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a drepturilor şi obligaţiilor procesuale (inclusiv dreptul la un avocat ales, dreptul la tăcere, notificarea naturii şi cauzei acuzaţiei), sunt semnate de organul judiciar, inculpat şi avocat.

Înalta Curte urmează însă să admită recursul inculpatului C.C. sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., având în vedere următoarele:

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de riscul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracţiunea pentru care inculpatul C.C. a fost trimis în judecată şi condamnat este sancţionată cu închisoare de la 10 la 25 ani.

Este adevărat că acestuia i s-a aplicat de către instanţa de apel pedeapsa de 10 ani închisoare, adică egală cu minimul special al textului incrirninator al faptei, însă sancţionarea inculpatului C.C. trebuie, pe de o parte, corelată cu sancţiunile aplicate celorlalţi 3 coinculpaţi, iar pe de altă parte, trebuie să reflecte activitatea sa infracţională concretă în prezenta cauză, comparativ cu activitatea infracţională a celorlalţi 3 coinculpaţi.

Din această perspectivă, se remarcă rolul predominant al inculpatului R.G. (zis G.P.") în activitatea infracţională îndreptată împotriva părţii vătămate minore, astfel cum a fost anterior menţionată, calitatea de coautori a inculpaţilor T.D.C. şi Z.C.C. la faptele grave săvârşite de primul inculpat, mai ales cu referire la coautoratul la infracţiunea de lipsire ilegală de libertate a minorei şi, în sfârşit, fapta inculpatului C.C.

Reţinând pericolul social concret ridicat al faptei săvârşite de inculpatul C.C. (infracţiunea de viol săvârşită asupra unei minore), instanţa de recurs nu poate totuşi omite împrejurările comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale, faptul că avea o ocupaţie din care îşi câştiga licit veniturile şi că nu a contestat împrejurarea că a dorit să întreţină relaţii sexuale cu minora, pe fondul constrângerii acesteia de către coinculpatul R.G., chiar dacă a susţinut, pentru a fi exonerat de răspundere penală, că - din varii motive - ar fi renunţat. De asemenea, la aceste elemente de individualizare se impune a adăuga necesitatea corelării sancţionării sale cu modul de sancţionare a celorlalţi 3 coinculpaţi.

Astfel, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de instanţa de fond reflectă corespunzător criteriile prevăzute de lege pentru individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului.

Instanţa de recurs, în continuarea corelării sancţionării celor 4 inculpaţi, apreciază că fată de inculpatul C.C. se pot aplica dispoziţiile art. 86¹ C. pen. referitoare al suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. In acest sens, se apreciază că realizarea scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., este asigurată, pe de o parte, de durata privării de libertate a inculpatului în cursul procesului penal (aproape 10 luni, în perioada 04 iunie 2010 până la 17 martie 2011), iar pe de altă parte, prin supunerea acestuia pe o durata de 6 ani la măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. proc. pen., sub sancţiunea revocării măsurii şi executării în întregime a pedepsei de 4 ani închisoare.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 385¹⁵pct. 2 lit. d) C. proc. pen. vor fi admise recursurile inculpaţilor în sensul arătat; având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTTVE

ÎN NUME LE LEGII

DECIDE

- Admite recursul declarat de inculpatul T.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 274/ A din 04 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 43 din 08 martie 2012 a Tribunalului Călăraşi.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

II. Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 274/ A din 04 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 43 din 08 martie 2012 a Tribunalului Călăraşi, numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatului.

În temeiul art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 ani, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

În temeiul art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare caie depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine pedepsele complementare aplicate inculpatului.

Constată că inculpatul C.C. a fost arestat în perioada 04 iunie 2010 până la 17 martie 2011.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii C.C. şi T.D.C. rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul T.D.C., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 23 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1398/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 1473/2013. Penal. Traficul de influenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1343/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1344/2013. Penal. Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1398/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infracţiuni de evaziune fisca