ICCJ. Decizia nr. 1428/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA NR. 1428/2013
DOSAR NR. 2381/96/2012
Şedinţa publică din 24 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş sub nr. 2381/96/2012 la data de 25 octombrie 2012, revizuentul B.R., în prezent deţinut în penitenciarul Miercurea Ciuc, a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 337 din 24 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Harghita.
Apelul nu a fost motivat. În faţa instanţei de apel, s-a invocat netemeinicia hotărârii atacate, s-a susţinut că revizuentul nu a participat în mod direct la omor, ci doar a transportat o ladă, s-a solicitat audierea unui martor şi s-a mai cerut reducerea cuantumului pedepsei.
A fost asigurată asistenţa juridică din oficiu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin Sentinţa penală nr. 337 din 24 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Harghita, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul-revizuent B.R. împotriva Sentinţei penale nr. 54 din 06 februarie 2012 a Tribunalului Harghita.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
În privinţa cerinţelor prevăzute de art. 394 lit. b) C. proc. pen. respectiv audierea de noi martori, susţinerile petentului s-a apreciat că sunt simple enunţuri care nu se bazează pe niciun fapt concret.
În prezenta cauză s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru revizuirea sentinţei sus-menţionate.
Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează în camera de consiliu.
Examinând cererea, tribunalul a constatat că nu poate fi admisă în principiu.
Petentul la scurt timp după rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare a formulat mai multe cereri de revizuire a Sentinţei penale nr. 292/2011 a Tribunalului Harghita în Dos. nr. 2207/2011, întemeiate pe aceleaşi motive, şi pentru care noua cerere s-a reţinut că este inadmisibilă, având în vedere Decizia XXXVI/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 371, art. 372 şi art. 378 C. proc. pen., instanţa de control judiciar l-a apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În acord cu judecătorul fondului, s-a constatat, pe de o parte, că motivele de revizuire nu se încadrează în vreunul din cazurile limitative şi expres prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
Pe de altă parte, susţinerea revizuentului cum că nu ar fi participat direct la comiterea faptei şi propunerea audierii de martori în calea de atac a revizuirii, nu a putut fi primită, deoarece acestea reprezintă chestiuni legate de soluţionarea pe fond a cauzei, apărări care au fost formulate în faţa instanţelor de fond, de apel şi de recurs care au pronunţat hotărârile judecătoreşti în baza cărora revizuentul execută pedeapsa.
Prin cererea formulată, s-a apreciat că, petentul tinde la repunerea în discuţie a probatoriului deja administrat sau la completarea acestuia, ceea ce este inadmisibil în procedura instituită de art. 394 şi urm. C. proc. pen.
De asemenea, o cerere de reducere a cuantumului pedepsei în executarea căreia se află apelantul, s-a apreciat că nu poate constitui obiectul revizuirii.
Cum în faţa instanţei de apel, petentul nu a invocat motive care să se încadreze în cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., iar apărătorul acestuia a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru ascultarea martorului propus de petent, hotărârea primei instanţe s-a menţinut ca fiind legală şi temeinică, apelul fiind respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuent prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la reaudierea unor martori, achitarea sa, sau reducerea pedepsei în executarea căreia se află, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, pe de o parte, aspectele invocate ce ţin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. iar, pe de altă parte, constatarea mărturiei mincinoase a unor martori se face prin hotărâre judecătorească, potrivit dispoziţiilor art. 395 alin. (1) din acelaşi cod. Excepţia prevăzută de art. 395 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că situaţiile care constituie cazuri de revizuire se constată în procedura de revizuire, se referă doar la ipoteza în care instanţele judecătoreşti sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, ceea ce nu este cazul în speţă.
De altfel, pentru aceleaşi motive condamnatul a mai formulat şi alte cereri de revizuire care au fost respinse ca inadmisibile de instanţe, astfel că, în mod corect s-a reţinut că cererea de revizuire este inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. XXXVI/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie, potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., şi prin care s-a stabilit că cererile repetate de revizuire şi, respectiv, contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.R. împotriva Deciziei penale nr. 90/A din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1431/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
