ICCJ. Decizia nr. 1436/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia Nr. 1436/2013
Dosar Nr. 227/116/2012
Şedinţa publică din 25 aprilie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 11 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalului Călăraşi s-a respins cererea formulată de inculpatul P.N., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în art. 183 C. pen.
În baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.N. la 13 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia acestuia de la 20 august 2012 la zi.
A fost obligat inculpatul la 150 RON, prestaţie lunară în favoarea minorei P.M. fiică, născută la 07 decembrie 1997 începând cu 05 decembrie 2011 şi până la majoratul acesteia.
S-a luat act că partea vătămată P.G.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul 2500 RON cheltuieli judiciare către stat din care 150 RON reprezintă onorariu apărătorului din oficiu desemnat pentru minora P.M. şi 50 RON reprezintă onorariu apărător oficiu, cotă procentuală, avocat C.A.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul P.N. şi victima P.V. au fost căsătoriţi legal timp de 17 ani, din mariajul celor doi rezultând doi copii: un băiat ce în prezent este major şi o fată ce are vârsta de 14 ani.
În timp, atât inculpatul cât şi soţia sa au început să consume alcool în exces, motiv pentru care relaţia acestora s-a degradat treptat, deseori izbucnind certuri care, ce se finalizau adesea cu exercitarea de către soţ de violenţe fizice asupra soţiei.
În dimineaţa de 05 decembrie 2011, inculpatul s-a deplasat în municipiul Călăraşi, întorcându-se după amiaza în satul Vişini şi oprindu-se într-un bar unde a consumat băuturi alcoolice. S-a deplasat apoi la domiciliu, iar seara, în jurul orelor 17:00, soţia sa P.V. a fost adusă acasă în stare avansată de ebrietate de către o vecină - martora A.V.
După plecarea vecinii, inculpatul (care se afla în curte) a intrat şi el în casă şi văzând starea în care se afla soţia sa - deranjat fiind de faptul că aceasta nu-şi mai îndeplinea treburile gospodăreşti - s-a enervat foarte tare. A mers într-o cameră alăturată de unde a luat un scaun de lemn cu care a început să o lovească peste corp pe soţia sa ce stătea întinsă pe pat.
După aplicarea mai multor lovituri puternice cu scaunul, cu pumnii şi picioarele peste întreg corpul soţiei sale, inculpatul a ieşit în curte pentru a fuma. Reîntorcându-se după cca. 15 - 20 minute fără a o mai găsi pe victimă în camera în care o lăsase.
În jurul orelor 6:00 inculpatul a fost trezit de strigătul soţiei sale ce se afla într-o cameră alăturată şi i-a cerut un pahar de apă, acesta refuzând să-i ducă apă şi rămânând în pat.
După cca 2 ore inculpatul s-a ridicat şi a mers în camera vecină, constatând că soţia sa decedase.
Au fost alertate apoi salvarea care a constat decesul victimei şi organele de poliţie ce au demarat cercetările.
Urmare a necropsiei cadavrului victimei P.V. efectuată de către Serviciul de Medicină Legală Călăraşi, s-a constatat existenţa de leziuni traumatice grave la nivelul capului, trunchiului, membrelor superioare şi inferioare (hematoame, echimoze, fracturi costale, fractură gambă).
S-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic urmat de refrigerare.
Leziunile de violenţă au fost produse prin lovire cu corp dur şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul, în sângele victimei a fost depistată o concentraţie de 0,9 ‰ alcool etilic (raport din 27 iulie 2012).
În urma cercetării la faţa locului faptei s-a constat existenţa de pete cu aspect de sânge pe lenjeria patului din dormitorul comun din locuinţa soţilor, cadavrul victimei fiind localizat într-o cameră vecină, neîncălzită, cameră în care au fost depistate şi fragmente ale scaunului din lemn cu urme recente de rupere şi de urme cu aspect de sânge.
Audiat inculpatul cu ocazia primelor cercetări a recunoscut săvârşirea faptei în maniera descrisă în precedent.
Şi în faţa instanţei inculpatul, în prima fază, a manifestat o atitudine de recunoaştere a faptei precizând că intenţionează să se judece în baza art. 3201 C. proc. pen., privind procedura simplificată de recunoaşte a vinovăţiei, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din data de 27 septembrie 2012.
Ulterior inculpatul şi-a schimbat poziţia precizând că nu recunoaşte infracţiunea de omor, declarând că a lovit victima dar nu cu intenţia de a-i suprima viaţa loviturile aplicate victimei nevizând zone vitale. Inculpatul a solicitat continuarea cercetării judecătoreşti, audiere de martori precizând că doreşte să fie ascultat conform procedurii obişnuite prev. de Codul de procedură penală situaţie în care tribunalul a respins cererea inculpatului de judecare în baza art. 3201 C. proc. pen., încheierea din data de 1 noiembrie 2012.
Audiat inculpatul acesta a nuanţat situaţia de fapt declarată în faza de urmărire penală în sensul că nu îşi mai aminteşte câte lovituri a aplicat victimei şi că nu a lovit victima în zona capului. A mai declarat că era furios pe soţia sa întrucât în ultima perioadă începuse să consume alcool în mod exagerat cauză din care neglija treburile gospodăreşti, menajul casei şi mai ales îngrijirea celor doi copii rezultaţi din căsătorie.
Martorii audiaţi, P.L.M. şi A.V., au precizat că-şi menţin declaraţiile date la procuror, că inculpatul este cunoscut ca un om serios şi liniştit şi că victima obişnuia să mai bea, dar în limite normale.
Pornind de la apărările inculpatului, apărătorul acestuia a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în lovituri cauzatoare de moarte.
Cererea nu a fost primită de către instanţa de fond, cu următorul raţionament: raportul medico-legal de necropsie infirmă apărările inculpatului care evidenţiază multiple leziuni traumatice ale cadavrului prezente pe tot capul, inclusiv epicraniu fronto parietal stâng infiltrat sanguin de 6 cm ceea ce dovedeşte că victima a fost lovită puternic în zona capului.
Apoi, atitudinea de nepăsare a inculpatului după comiterea faptei de abandonare totală a victimei într-o cameră neîncălzită deşi aceasta i-a cerut ajutorul în dimineaţa zilei de 6 decembrie 2012 cerându-i un pahar cu apă.
În opinia instanţei încadrarea juridică dată de parchet este corectă, fapta inculpatului P.N. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat faptă pentru care urmează să dispună condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere atât circumstanţele reale în care a fost comisă fapta aşa cum rezultă din cele reţinute de instanţă, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului date de atitudinea sa până la săvârşirea faptei, un om liniştit, încadrat în muncă deşi sănătatea îi era afectată grav conform actelor medicale conform actelor medicale depuse la dosar, preocupat permanent de nevoile familiei ataşat de cei doi copii pentru care avea afecţiune specială după cum rezultă din memoriile scrise de aceştia.
Împotriva hotărârii, a declarat apel inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 183 C. pen., dar şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi reindividualizarea judiciară a pedepsei care i s-a aplicat.
Prin Decizia penală nr. 13 din 25 ianuarie 2013 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.N. împotriva Sentinţei penale nr. 11 din 13 decembrie 2012, pronunţată în Dosar nr. 2274/116/2012 al Tribunalului Călăraşi.
În baza art. 383 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 20 august 2012 la zi.
A fost obligat apelantul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
S-a reţinut că instanţa de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situaţia de fapt şi încadrarea juridică cât şi vinovăţia inculpatului.
Astfel, s-a apreciat că situaţia de fapt reţinută, care a stat la baza stabilirii vinovăţiei inculpatului este dovedită cu următoarele mijloace de probă: raportul medico-legal de necropsie din 27 iulie 2012 cu planşa foto anexă; declaraţii martori; declaraţii inculpat, care a recunoscut săvârşirea faptei, dar a încercat să-şi diminueze răspunderea penală.
Cât priveşte calificarea juridică a faptei inculpatului, nu se poate reţine opinia apărării conform căruia fapta sa s-ar circumscrie dispoziţiilor art. 183 C. pen., respectiv infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, pentru următoarea argumentare:
Astfel, pentru conturarea intenţiei de a ucide este suficient ca făptuitorul - din modul cum a acţionat - să fi avut reprezentarea morţii victimei, nefiind relevant faptul că independent de voinţa acestuia rezultatul nu s-a produs imediat. Este ceea ce şi instanţa supremă a subliniat în mod constant.
În surprinderea poziţiei psihice pe care făptuitorul a avut-o în momentul comiterii infracţiunii trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate şi la întâmplare este de natură să conducă la ideea că făptuitorul a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial tanatogenerator crescut (cap, torace, abdomen). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenţia de a ucide (care este directă), însă chiar în lipsa acestei orientări, concretizată în loviri întâmplătoare a unor atare regiuni, nu poate constitui o prezumţie de înlăturare a intenţiei (indirecte).
În ipoteza aplicării loviturilor repetate şi la întâmplare, deci riscurile de a leza anumite regiuni fiind foarte mare, apare justificată concluzia că, deşi nu a urmărit, inculpatul a acceptat totuşi producerea rezultatului letal. Simpla aparenţă că moartea nu se va produce, nesprijinită pe nicio circumstanţă reală, nu este de natură prin ea însăşi a atrage culpa subiectului activ şi, pe cale de consecinţă nici încadrarea faptei în dispoziţiile art. 183 C. pen., ci în cele ale art. 174 - 175 C. pen.
În ce priveşte raportul de cauzalitate, în speţă, este esenţială constatarea că fără existenţa acţiunii ilicite a inculpatului de a lovi victima, nu s-ar fi produs rezultatul letal; sub acest aspect, deci starea patologică preexistentă a victimei nu are relevanţa cauzei unice şi determinante a rezultatului letal, deoarece moartea victimei nu a survenit pe cale naturală ca urmare a acestei stări, ci în mod violent, fiind consecinţa agresiunii inculpatului.
Curtea de apel a constatat că nu se justifică reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. care impun ca recunoaşterea faptelor să se facă în totalitate. Aşa cum au fost reţinute prin actul de sesizare a instanţei, câtă vreme, după ce iniţial inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, şi-a schimbat poziţia. precizând că nu recunoaşte infracţiunea de omor şi că a lovit victima, dar nu cu intenţia de a-i suprima viaţa loviturile aplicate victimei nevizând zone vitale.
În plus, se constată că în speţă nu s-a urmat procedura simplificată, ci cea obişnuită, fiind administrate probe şi efectuată cercetarea judecătorească.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat că instanţa de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei şi făptuitorului (gravitatea faptei şi urmarea produsă, modalitatea de săvârşire, periculozitatea deosebită a inculpatului manifestată chiar cu privire la viaţa propriei soţii, atitudinea nesinceră a inculpatului şi de desconsiderare a normelor de convieţuire socială etc).
Faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este temeinică şi de natură să conducă la reeducarea inculpatului şi la realizarea scopului de prevenţie generală pe care îl are sancţiunea penală, cu atât instanţa de fond a manifestat clemenţă, stabilind-o sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, criticând-o cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi cu privire la individualizarea pedepsei.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că recursul inculpatului nu este fondat.
Astfel din probele dosarului rezultă că inculpatul P.N. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. reţinându-se în sarcina acestuia că în seara de 05 decembrie 2011, a aplicat soţiei sale, victima P.V. mai multe lovituri cu un scaun peste tot corpul, apoi cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni care au dus la decesul acesteia, în dimineaţa următoare.
Din probele dosarului rezultă că atât inculpatul cât şi victima se aflau sub influenţa alcoolului, iar ceea ce a declanşat atitudinea violentă a inculpatului a fost starea în care se afla victima şi împrejurarea că aceasta, datorită consumului de alcool, nu se mai ocupa de treburile gospodăreşti şi de îngrijirea copiilor.
Conform raportului medico-legal, victima a prezentat leziuni traumatice grave la nivelul capului, trunchiului, membrelor superioare şi inferioare (hematoame, echimoze, fracturi costale, fractură gambă) concluzionându-se că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic urmat de refrigerare.
Fiind audiat la instanţa de fond, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, solicitând să fie judecat potrivit procedurii simplificate şi să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., după care a revenit, arătând că nu a avut intenţia de a ucide victima, că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor şi a solicitat administrarea de probe în apărare.
Având în vedere poziţia de nerecunoaştere a inculpatului şi faptul că în cauză a fost efectuată cercetarea judecătorească. În mod corect instanţa de apel a respins cererea inculpatului de a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Totodată, având în vedere împrejurările concrete în care au avut loc faptele, gravitatea deosebită a infracţiunii comise şi consecinţele acesteia, atitudinea extrem de violentă a inculpatului, intensitatea şi multitudinea loviturilor aplicate pe tot corpul victimei şi nu îl ultimul rând atitudinea ulterioară a inculpatului faţă de victimă, căreia nu i-a acordat minimul de atenţie, lăsând-o să moară îngheţată şi fără să-i dea un pahar cu apă. Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată este just individualizată.
Chiar dacă se poate susţine că violenţa inculpatului a fost determinată de starea de ebrietate în care se afla victima, atitudinea de indiferenţă manifestată de acesta faţă de suferinţa victimei, a doua zi dimineaţa, nu are nici o justificare şi demonstrează că inculpatul are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru reeducare.
Astfel, la aplicarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al infracţiunii, de persoana infractorului şi de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, dar şi de scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 august 2012 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 20 A din 31 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 august 2012 la 25 aprilie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1434/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1437/2013. Penal → |
|---|
