ICCJ. Decizia nr. 1434/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA NR. 1434/2013
DOSAR NR. 609/59/2011*/a1
Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 24 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 12 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul A.S.D.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara este limitată în timp doar atunci când a fost luată în cursul urmăririi penale [art. 1451 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (2) C. proc. pen.], pentru faza de judecată neexistând nicio reglementare expresă, ceea ce înseamnă că această măsură poate dura chiar şi până la sfârşitul procesului.
Într-adevăr, principiul egalităţii şi implicit egalitatea de tratament juridic, nu au un caracter formal; fiecare dintre inculpaţii implicaţi în această cauză, au situaţii juridice concrete, specifice, care implică şi o diferenţiere în ceea ce reprezintă tratamentul juridic aplicat, şi nu poate constitui un argument juridic pentru a ajunge la concluzia că şi inculpatul A.S.D. trebuie să beneficieze de acelaşi tratament juridic privind măsura de prevenţie aplicată.
Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, ceea ce nu este cazul în situaţia inculpatului A.S.D.
Din cuprinsul dosarului de urmărire penală, rezultă că există indicii temeinice şi probe că inculpatul a săvârşit infracţiuni de natura acelora reţinute în sarcina sa în faza de urmărire penală.
Restricţiile impuse prin măsura preventivă luată faţă de inculpat prin prisma interdicţiilor legale stabilite, s-a reţinut că sunt normale, reprezentând măsuri necesare într-o societate democratică, în vederea prevenirii faptelor penale şi pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, astfel cum s-a statuat atât în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului cât şi a instanţelor naţionale.
Restrângerile pe care le presupune o măsură preventivă nu reprezintă o încălcare a drepturilor invocate (dreptul la liberă circulaţie, prezumţia de nevinovăţie, egalitate de tratament, durată rezonabilă), deoarece acestea se subsumează scopurilor acestor măsuri, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul art. 136 C. proc. pen., iar respectarea obligaţiilor impuse la luarea măsurii nu constituie temei pentru revocarea acesteia.
Dimpotrivă, respectarea obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului constituie justificarea pentru menţinerea unei măsuri preventive mai puţin restrictive, ignorarea acestor obligaţii sau încălcarea lor cu bună ştiinţă atrăgând luarea măsurii arestării.
Dispoziţiile art. 5 pct. 3 din Convenţie invocate de inculpat se referă la durata rezonabilă a procedurii în cazul persoanei arestate sau deţinute.
Potrivit disp. art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4, exercitarea dreptului la liberă circulaţie de a părăsi ţara, poate face obiectul unor restrângeri prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitate naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
În speţă, limitarea dreptului la liberă circulaţie apare ca fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal în cazul în care instanţa va aprecia ca fiind absolut necesară prezenţa inculpatului putând apela la instituţia mandatului de aducere neexistând însă niciun mijloc procedural pentru a asigura prezenţa inculpatului în situaţia în care acesta nu s-ar afla în ţară.
De asemenea, Curtea a considerat că există proporţionalitate între această măsură şi scopul urmărit - asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal şi împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei - mai ales că din interpretarea dispoziţiilor art. 1451 C. proc. pen. rezultă că organul care a dispus această măsură poate încuviinţa părăsirea ţării dacă raţiuni urgente ar impune aceasta.
În concluzie, Curtea a apreciat că dat fiind faptul că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii, a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul A.S.D., ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri inculpatul A.S.D. a declarat prezentul recurs.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive.
Însă potrivit dispoziţiilor prevăzute în teza a II-a a aceluiaşi articol, încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin urmare, potrivit textului de lege evocat anterior, încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul A.S.D. nu este supusă niciunei căi de atac.
În concluzie, Înalta Curte constată că recursul inculpatului A.S.D. împotriva încheierii Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul A.S.D. împotriva încheierii de şedinţă din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1431/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1436/2013. Penal → |
|---|
