ICCJ. Decizia nr. 1395/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1395/2013
Dosar nr. 877/109/2007
Şedinţa publică din 23 aprilie 2013
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de intimaţii inculpaţi M.C., D.C.O., C.V. şi A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin Sentinţa penală nr. 339 din 15 iulie 2011, Tribunalul Argeş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpaţii D.C.O., M.C., C.V. şi A.D.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), doar faţă de inculpatul A.C.D.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat, la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpaţii D.C.O., M.C., C.V. şi A.C.D. pentru infracţiunile prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.; cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) doar faţă de inculpatul A.C.D. pentru toate infracţiunile.
A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului D.C.O. şi al SC D.C. INTL SRL instituit prin ordonanţele nr. 8S/P/2006 din 27 martie 2007 şi identificate conform Procesului-verbal din 28 martie 2007.
A respins acţiunea civilă promovată de partea civilă ANAF Bucureşti prin DGFP Argeş.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa sentinţa penală nr. 339/20J l, Tribunalul Argeş a reţinut că inculpatul D.C.O. a fost asociat şi administrator al SC D.C. INTL SRL Piteşti, firmă înfiinţată la 08 august 2002 ce funcţionează şi în prezent.
De asemenea, inculpatul M.C. a fost asociat şi administrator la SC U.C. 2000 SRL Mioveni, societate înfiinţată la 20 octombrie 2000 şi radiată la 14 octombrie 2008 (închiderea procedurii falimentului) cât şi la SC L.C.F. SRL Mioveni, societate înfiinţată la 14 noiembrie 2001. Părţile sociale deţinute de inculpat au fost cesionate În baza contractului nr. 5 din 18 aprilie 2001 faţă de această societate deschizându-se procedura de insolvenţă.
Inculpata C.V. a fost asociat şi administrator la SC A.T. SRL Strehaia, societate înfiinţată la 28 aprilie 2005 şi radiată la 15 ianuarie 2009, precum şi la SC E.T.A. SRL Piteşti, înfiinţată la 25 iulie 2005 şi faţă de care s-a deschis procedura de insolvenţă (Dosar nr. 718/1259/2010 al Tribunalului Comercial Argeş).
Inculpatul A.C.D. a fost asociat şi administrator al SC D.A.S. 2004 SRL Piteşti, societate înfiinţată la 15 iunie 2004, dar care începând cu 24 august 2005, i-a avut ca asociaţi şi administratori pe numiţii M.C. şi R.G.
Prima infracţiune reţinută în sarcina celor patru inculpaţi a fost cea prevăzută la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
S-a reţinut că, potrivit actului de sesizare, inculpatul D.C.O. a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat care a activat în perioada octombrie 2004 - octombrie 2005, la care au aderat ceilalţi 3 inculpaţi M.C., C.V. şi A.C.D.
Iniţiativa şi modul în care s-a format grupul infracţional au fost descrise în pag. 6 - 9 din actul de sesizare a instanţei. S-a reţinut că în perioada 2001 - 2004, aducând pagube mari statului şi unor persoane juridice, prin acte de comerţ ilegale, fapt ce a condus la cercetarea sa şi în alte cauzei şi dorind în continuare să înşele statul prin deduceri ilegale de TVA, inculpatul D.C.O. a trebuit să organizeze un grup infracţional, care să acţioneze conform planului imaginat de el.
S-a reţinut de către acuzare că a abordat-o pe inculpata C.V. şi a racolat-o în grupul său dat fiind tipului de afaceri comerciale de care se ocupa (comercializare repere industriale şi diferite utilaje), solicitându-i chiar să înfiinţeze în 2005 cele două societăţi comerciale SC A.T. SRL Strehaia şi SC E.T.A. SRL Piteşti. Acuzarea reţine că în acest scop l-a racolat şi pe M.C., respectiv A.C.D.
S-a reţinut că, situaţia de fapt în ce priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi evaziune fiscală, a fost redată în actul de sesizare a instanţei începând cu pct. Al (pag. 15 şi următoarele).
A. 1. Astfel, s-a reţinut că, Iară însă a se putea verifica sursa primară, inculpatul Mi tu Constantin a primit în anul 2003, pentru SC U.C. 2005 SRL, scule vechi, scoase din uz, constând în tarozi, burghie de filetat, freze, alezoare, pe care Ic-a înstrăinat către SC L.C.F. SA Mioveni, administrată tot de el, cu facturile fiscale, seriile AG-ACB nr. X din 25 mai 2004 în valoare de 21.037.459.030 ROL, Y din 25 mai 2004 în valoare de 32.553.997.000 ROL, Z din 25 mai 2004 în valoare de 7.417.270.000 ROL, W din 04 august 2004 în valoare de 41.798.595.300 ROL. M.C. a întocmit o singură factură fiscală din 28 noiembrie 2004 prin care înstrăina bunurile intrate în firma sa, către SC E.L.I.E. SRL Târgovişte, administrată de inculpatul D.C.O., practicând acelaşi preţ de livrare ca cel de achiziţie. La rândul său D.C.O. a întocmit facturile cu seriile DD VEV nr. Y din 02 din 17 mai 2005, Y din 17 mai 2005 prin care livra marfa cumpărată către SC A.T. SRL Strehaia, administrată de inculpata C.V. C.V. a emis cinci facturi seria MH VEH cu numerele nr. 2889752 până la 2889756 din 18 mai 2005, potrivit cărora marfa a fost livrată către SC D.C. Int SRL Piteşti, administrată de inculpatul D.C.O. În continuare, inculpatul D.C.O. a întocmit facturile de export cu seriile AG VDZ nr. 691315, 6913152 din 26 mai 2005 prin care livra marfa către SC R.I. Inc din oraşul Dover statul Delaware.
Pentru a se verifica circuitul faptic, dar şi al documentelor ce au stat la baza livrărilor şi aprovizionărilor de mărfuri, s-a dispus şi efectuat în cauză un raport de expertiză contabilă. Lanţul tranzacţiilor dezvoltat la pct. Al a fost cenzurat şi analizat în expertiza contabilă prin răspunsurile la obiectivele nr. l-8.
S-a constatat astfel, că livrările efectuate de SC U.C. 2000 SRL Mioveni, cât şi aprovizionările de către SC L.C.F. SRL Mioveni au fost făcute pe bază de documente care au îndeplinit condiţiile pentru înregistrare la contabilitate, s-a efectuat transferul de proprietate existând note de recepţie şi constatare de diferenţe. Documentele au fost înregistrate la SC L.C.F. SRL mai târziu în evidenţa contabilă, nerespectând prevederile Legii nr. 82/1991 - legea contabilităţii, potrivit cărora documentele se înregistrează în evidenţa contabilă sistematic şi cronologic. Tranzacţia între SC L.C.F. SRL şi SC E.L.E. Târgovişte a fost făcută pe bază de documente legale (contract de vânzare-cumpărare, factură şi recepţie), tranzacţia fiind înregistrată în evidenţa contabilă şi în decontul de TVA a ambelor societăţi.
Din Adresa nr. 83327 din 28 septembrie 2010 emisă de DGFP Argeş, solicitată de expert, a rezultat că societatea administrată de inculpatul M.C. nu a primit în anul 2004, rambursări de TVA şi a avut relaţii contractuale şi cu alte societăţi menţionate la obiectivul 2 din expertiză.
De asemenea, s-a constatat că documentele de livrare către SC A.T. SRL Strehaia şi, mai apoi, către SC D.C. Intl SRL Piteşti, au îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 155 din Legea 571/2003, pentru înregistrare în contabilitate şi În baza lor s-a făcut transferul de proprietate.
S-a mai constatat că, cele 5 facturi emise de SC A.T. SRL Strehaia, au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, iar conform decontului nr. 1943 din 25 iulie 2005 depus la Administraţia Fiscală Strehaia, societatea a declarat la fisc obligaţia privind TVA-ul.
S-a reţinut că, un al doilea ciclu de activităţi ilicite desfăşurat de inculpat, a fost redat în actul de sesizare a instanţei începând cu pag. 21 pct. B, scopul inculpaţilor fiind tot acela de a obţine deduceri ilegale de TVA.
B. Astfel, inculpata C.V. a achiziţionat de la SC U.M. F. SA o maşină de găurit şi una de frezat pentru SC A.T. SRL Strehaia, utilaje ce au fost obţinute la valoarea totală de 106.101.293 ROL, conform facturii fiscale DJ VDU - X din 28 iunie 2005. Aceste bunuri au fost vândute cu factura fiscală MH VEH X din 28 iunie 2005 către SC D.A.S. 2004 SRL (firmă deţinută de A.C.D.), ridicându-se preţul la 36.848.070.000 ROL. Această societate le-a înstrăinat către SC D.C. Intl cu factura AG VEA 7212225 din 29 iunie 2005 cu preţul de 37.216.765.292 ROL. Această firmă, prin administratorul D.C.O., a întocmit factură de livrare către SC R.I. Inc.
Din răspunsurile la obiectivele 9 - 10 din expertiză, a rezultat că achiziţiile au avut la bază documente legale, ele fiind evidenţiate în evidenţa contabilă a tuturor firmelor angrenate în lanţul comercial, SC D.A.S. SRL declarând la fisc obligaţiile fiscale ce au derivat din această tranzacţie economică.
Cel de-al treilea ciclu de activităţi ilicite desfăşurat de inculpaţi a fost descris la pct. C (pag. 23 şi urm.) în actul de sesizare a instanţei.
C. S-a reţinut că administratorul SC T.H. SRL Suseni Argeş - inculpatul I.F. a aflat că SC A.D. SA scoate la vânzare diferite repere uzate moral, defecte, la preţuri mici. În perioada februarie - iunie 2005, acesta a cumpărat produse de peste 1.600.000.000 ROL pe care le-a depozitat într-un garaj, ce a aparţinut CAP Stâlpeni Argeş. Cu ajutorul prietenului său - A.S.A.M.G. - administrator la SC S.C.L. SRL Piteşti a încercat să găsească clienţi spre a vinde bunurile achiziţionate, cunoscând-o astfel pe inculpata C.V. La data de 28 iulie 2005 C.V. a achiziţionat În baza facturilor de livrare AG VDU nr. 1941559, 1941561 şi 19415558 diverse tipuri de pompe în valoare totală de 894.154.100 ROL. Sumă a fost plătită cu un bilet la ordin emis de SC P.I.T. SRL Piteşti administrată de inculpatul T.M., girat la rândul său de SC D.C. Intl SRL (administrată de D.C.O.). C.V. a vândut apoi bunurile către SC D.C. Intl SRL, cu factura fiscală AG VDZ cu preţul de 41.649.990.000 ROL. În final, firma administrată de inculpatul D.C.O. a întocmit factura fiscală AG VDZ din 29 iulie 2005 pentru livrarea produselor către R.I.I. Dover Delaware. S-a constatat astfel că, veriga finală în livrarea mărfurilor către cele 3 exporturi a fost SC D.C.I. SRL Piteşti - administrată de inculpatul D.C.O. şi pentru a se constata dacă s-a respectat metodologia de export şi dacă exportul a fost finalizat, trebuia precizat că, de la data de 26 mai 2005 şi până la 29 iulie 2005, când acesta a durat, erau în vigoare prevederile Legii nr. 141 din 24 iulie 1997 valabilă până la 27 iunie 2006, când a fost abrogată prin Legea nr. 86/2006.
S-a notat că, potrivit acestor dispoziţii legale „regimul de expert constă în scoaterea definitivă a mărfurilor româneşti de pe teritoriul României. Liberul de vamă la expert se acordă cu condiţia ca mărfurile în cauză să părăsească teritoriul României în aceeaşi stare în care acestea se aflau în momentul înregistrării declaraţiei vamale de export.
Primul export către R.I.I. Dover Delaware cu destinaţie P.I. LTD Lagos Nigeria s-a făcut În baza Declaraţiei vamale 35601 din 26 mai 2005, transportul ajungând în P.L.P.I. Lagos Nigeria. A fost întocmită factura externă (invoice) nr. 1 în valoare de 631.893,46 Dolari SUA precum şi lista coletelor (Packing List) nr. 1, produsele părăsind teritoriul României.
Cel de-al doilea export, în baza Declaraţiei vamale 45936 din 29 iunie 2005, a plecat către R.I.I. Dover cu destinaţia Port Lagos pentru SC P.I.L. Lagos Nigeria, dar s-a întors în Portul Constanţa, după ce a fost oprit la Barcelona. A fost întocmită factura externă (invoice) nr. 2, dar produsele au fost returnate, deoarece exportatorul SC D.C.I. nu a întocmit documentul „Clear Report Of Inspection (CRI) necesar descărcării la destinaţie a containerului.
Cu Adresa nr. 146 din 11 ianuarie 2006 emisă de SC Z.S. SRL Bucureşti către Comisariatul Regional Argeş al Gărzii Financiare, s-a confirmat faptul că inculpatul D.C.O. a fost anunţat cu Adresa nr. 2280 din 27 septembrie 2005 că marfa (exportul 2) a fost reţinută la Barcelona şi returnată la Constanţa, aspect recunoscut de acesta, care a declarat că nu a avut cunoştinţe de necesitarea întocmirii documentului respectiv, iar acesta nu a mai putut fi realizat şi exportul finalizat, dată fiind blocarea mărfii la cererea Gărzii Financiare Argeş.
Şi cel de-al treilea export a avut aceeaşi destinaţie, sens în care s-a întocmit Declaraţia vamală nr. 55304 din 29 iulie 2005 şi factura externă (invoice) nr. 3, dar marfa a rămas în portul Constanţa, întrucât nu s-au dat instrucţiuni de încărcare pe navă.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 84/1992 şi art. 126 din Legea nr. 141/1997, mărfurile româneşti pot fi introduse în zona liberă, cu respectarea condiţiilor stabilite pentru exportul de mărfuri, iar staţionarea acestora nu este limitată în timp, zona liberă fiind liberă de taxe (obiectiv nr. 1 5).
În baza decontului de TVA nr. 36267 din 07 iunie 2005 întocmit în conformitate cu evidenţa contabilă pentru luna mai 2005 (primul export) SC D.C. Intl SRL a declarat fiscului un TVA deductibil de 3.294.463.191 ROL şi un TVA colectat de 0 RON, rezultând astfel un TVA cu sold negativ (de recuperat) de 3.294.463.191 ROL pentru care şi-a exprimat opţiunea de rambursare. Întrucât acest TVA provine din facturile emise de SC A.T. SRT Strehaia s-a efectuat un punctaj între evidenţele contabile ale celor 2 societăţi, iar prin Procesul-verbal nr. 13115 din 27 iunie 2005 emis de DGFP Mehedinţi se constată că TVA-ul aferent celor 5 facturi emise de SC AD Tehnologica Srl Strehaia către SC D.C. SRL este de 3.293.067.227 ROL şi a fost înscris în jurnalul de vânzări.
În baza decontului nr. 2877 din 07 iulie 2005 (al doilea export), SC D.C. SRL a declarat fiscului un TVA deductibil de 594.858 RON şi un TVA colectat de 0 RON, exprimându-şi opţiunea de rambursare. Acest TVA provenind din achiziţii mărfuri de la SC D.T.S. 2004 SRL, s-a efectuat un punctaj între cele 2 societăţi, iar prin Procesul-verbal nr. 12585 din 15 iulie 2005 DGFP Argeş a constatat că factura În baza căreia s-a aprovizionat cu marfa a fost înregistrată în evidenţa contabilă.
În baza decontului nr. 51912 din 12 august 2005 (export 3), SC D.C. SRL şi-a exprimat opţiunea de rambursare pentru suma de 665.651 RON, iar cum mărfurile fuseseră achiziţionate de la SC E.T.A. SRL Piteşti, s-a efectuat un punctaj la această societate soldat cu Procesul-verbal nr. 13046 din 23 august 2005 ai DGFP Argeş, în care s-a constatat că factura fusese înregistrată în contabilitatea furnizorului.
S-a constatat astfel că rambursările TVA către SC D.C. SRL au respectat prevederile Legii nr. 571/2003 şi OMFP nr. 1846/2003 privind facilităţile acordate la livrările la export.
La obiectivul nr. 29 din expertiză motivat în ce măsură această societate ar fi mai avut dreptul de deducere aferent mărfurilor, dacă mărfurile nu ar fi fost exportate. S-a concluzionat că şi în cazul în care SC D.C. Srl ar fi rămas cu marfa pe stoc, ar fi avut dreptul de deducere fiscală şi ar fi putut beneficia, conform legii, de rambursarea soldului negativ de TVA dacă mărfurile ar ti fost destinate în folosul unor operaţiuni taxabile în conformitate cu art. 145 alin. (2) C. fisc.
S-a reţinut în actul de sesizare al instanţei că rambursările de TVA au fost ilegale, întrucât cei patru inculpaţi, M.C., D.C.O., C.V. şi A.C.D., au produs documente de contabilitate primară (facturi, chitanţe şi deconturi TVA) false cu ajutorul cărora s-a reuşit înşelarea statului.
Elementul material al infracţiunii de fals prevăzută.de art. 290 C. pen., a fost constituit din două acţiuni care sunt executate succesiv: în primul rând, falsificarea înscrisului sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, urmată, în al doilea rând, de folosirea înscrisului falsificat ori încredinţarea sa, spre folosire altei persoane.
S-a notat că, din expertiza contabilă a rezultai că toate aprovizionările s-au tăcut pe bază de documente care au îndeplinit condiţiile pentru înregistrare în contabilitate, nepunându-se în nici un mod problema „alterării" în vreun mod a acestora, iar faptul că în circuitul comercial, s-a practicat acelaşi preţ al mărfurilor sau unul majorat, a ţinut doar de înţelegerea contractuală a părţilor şi de executarea contractului.
S-a reţinut, faţă de inculpatul D.C.O. că a creat pe calculatorul personal un document intitulat „Agrement for the internaţional sale of Goods" (contract de comerţ internaţional de bunuri), redactat în limba engleză, în care figura în calitate de vânzător SC D.C.I. SRL, iar în calitate de cumpărător SC R.I.I. Dores statul Delaware, reprezentată de administratorul său A.M.C. Cu acest document, inculpatul D.C.O. a demonstrat că are comandă pentru export,depunându-l în copii legalizate la dosarele fiscale pentru deducere de TVA.
Prin rechizitoriu s-a reţinut că acest document a fost contrafăcut ca şi celelalte documente pentru export, fapt contrazis însă de originalele şi copiile certificate ale acestora, depuse de inculpat la dosar şi urm.
Faţă de inculpatul M.C., în actul de sesizare, s-a reţinut că a întocmit în fals un contract de cesiune autentificat la notarul public V.M. sub nr. 3601 din 24 octombrie 2000, prin care acesta, împreună cu soţia sa, au cesionat părţile sociale lui T.A., actul adiţional autentificat la acelaşi notar public sub nr. 3600 din 24 octombrie 2000, prin care era cooptat la SC U.C. 2000 SRL, cetăţeanul străin, un document intitulat „împuternicire", neautentificat. S-a reţinut că toate actele au fost plăsmuite de inculpat, aspect ce a rezultat chiar din expertiza grafoscopică efectuată în cursul urmăririi penale care a concluzionat că scrisul şi semnăturile de pe documente i-au aparţinut inculpatului şi soţiei sale.
Cu privire la aceste acte false, instanţa nu a fost sesizată, întrucât ele exced perioadei infracţionale (oct. 2004 - oct. 2005) pentru acestea constatându-se de către organul de urmărire penală, intervenită prescripţia răspunderii penale.
Nefiind realizată latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu s-a putut constata astfel nici mijlocul fraudulos de înşelare a statului cu ocazia solicitării şi obţinerii TVA-ului, astfel încât În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor M.C., D.C.O., C.V. şi A.C.D. cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 215 alin. (1), 2, 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea 87/1994, în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., constând în aceea că inculpaţii au întocmit necorespunzător documente primare, acceptând, totodată, astfel de documente contabile în scopul împiedicării verificării financiar - contabile, diminuând veniturile sau sursele impozabile, instanţa constată, din expunerea rechizitoriului că, situaţia este redată la pag.28 şi urm. S-a reţinut că, pentru a da o aparenţă de legalitate fraudei puse la cale şi pentru a nu rămâne descoperiţi cu TVA-ul pe care ar fi trebuit să-l dea statului, inculpaţii au conceput o schemă ingenioasă de a elimina prin compensare obligaţiile datorate bugetului statului.
În acest scop, s-a reţinut că inculpatul D.C.O. a obţinut de la SC T.P.G. SRL Bucureşti - firmă „fantomă" un număr de cinci facturi fiscale, în valoare totală de 8.431.516,66 ROL, care au atestat livrarea către SC D.C.I. SRL Piteşti a unor repere electrotehnice (facturi din 30 august 2005), în baza cărora a întocmit acte de livrare către SC E.T.A. SRL Piteşti, SC D.A.S. 2004 SRL şi SC A. T. SRL Strehaia. S-a reţinut astfel că livrările au fost fictive. Instanţa de fond reţine că derularea unor activităţi comerciale nu incumbă şi obligaţia unui agent economic de a-l verifica pe partenerul de afaceri din punct de vedere al legalităţii, aparenţa legalităţii existenţei şi funcţionării acestuia fiind suficientă, astfel încât, orice aspect de nelegalitate a unei societăţi comerciale nu-i poate fi opozabil partenerului său de afaceri. Martora L.A. (audiată şi în faţa instanţei), a recunoscut că ea a produs documentaţia falsă de cesiune a SC T.P.G. SRL de la cetăţeanul român C.O. către cetăţenii pakistanezi Z.H.P. şi S.J.T., cauza fiind disjunsă cu privire la aceasta.
S-a notat, astfel că nu s-a putut vorbi de întocmirea necorespunzătoare sau acceptarea unor astfel de documente contabile, inculpaţii neîmpiedicând verificările financiar- contabile ale societăţilor pe care le-a administrat, cu ocazia verificărilor la locul de depozitare, organele de poliţie constatând chiar existenţa unora dintre reperele achiziţionate de la SC T.P.G. SRL.
Faptul că valoarea acestora, în realitate a fost mai mică decât cea trecută în acte nu a condus la diminuarea veniturilor sau surselor impozabile, ci dimpotrivă la mărirea acestora, iar preţul a fost unul din elementele negociabile ale oricărui contract comercial, tară a putea fi cenzurat ca „exorbitant" de niciun organ al statului.
În consecinţă, nu au fost întrunite elementele constitutive nici ale acestei infracţiuni, impunându-se achitarea inculpaţilor În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Faţă de această situaţie de fapt expusă, instanţa a analizat existenţa infracţiunii de grup infracţional prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003. Analizând elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a arătat că latura obiectivă a acesteia a constat în acţiunea de a iniţia şi de a constitui un grup infracţional fie de aderare sau sprijinire a acestuia. Constituirea implică asocierea şi înţelegerea mai multor persoane în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti şi organiza infracţiuni prevăzute de lege. Iniţierea a presupus nu numai concepţia, ci şi activităţi de materializare a ideii, respectiv lămurire, întruniri, consfătuiri, planuri, etc. Aderarea la grup s-a realizat prin exprimarea consimţământului expres al unei persoane de a face parte din structura infracţională, în timp ce sprijinirea grup a presupus furnizare de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea săvârşirii infracţiunilor.
Sub aspectul laturii subiective s-a arătat că fapta a fost săvârşită cu intenţie directă, aceasta trebuind să fie calificată de scop cel puţin din două considerente:
- persoana trebuie să ştie şi să fie de acord cu înfiinţarea, aderarea şi sprijinirea grup, ştiind că trebuie să fie comise infracţiuni grave;
- trebuie să urmărească obţinerea de foloase sau avantaje materiale.
Pentru a fi în prezenţa unui grup infracţional organizat, a fost necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ două condiţii şi anume:
- în primul rând, a fost necesar ca grupul să fie format din trei sau mai multe persoane şi să funcţioneze pe o anumită perioadă de timp şi în mod coordonat.
Cu privire Ia modul coordonat de funcţionare, a fost nevoie ca în cadrul grupului să existe o subordonare ierarhică, prestabilită, în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracţiunii. De asemenea, caracterul coordonat presupune planificare, organizare, control cât şi procurarea de instrumente, mijloace specifice, folosirea de combinaţii, etc.
- o a doua condiţie esenţială pentru existenţa grupului infracţional a fost aceea că el nu trebuie să aibă un caracter ocazional, ci să fie constituit pe baza unui studiu prealabil care să aibă în vedere anumite calităţi, însuşiri şi specializări ale membrilor acestuia. În fapt, grupul ar fi trebuit să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activităţii infracţionale, o aşa zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite şi reguli de comportare specifice unei unităţi structurate.
În speţă, s-a reţinut de către acuzare că inculpatul D.C.O. a iniţiat un grup infracţional în care i-a atras şi racolat pe ceilalţi inculpaţi, M.C., C.V. şi A.C.D.
Pornind de la modul cum s-au derulat activităţile comerciale între firmele administrate de inculpaţi (M. - D.C.O. - Cioc - D.C.O. - primul export C.A. - D.C.O. - al doilea export, C.A. - D.C.O. - al treilea export), s-a arătat că nu se poate vorbi de o structură organizată, de o diviziune a muncii, cu excepţia firmelor inculpaţilor D.C.O. şi C.A. care au fost angrenate în cele trei lanţuri comerciale, firmele inculpaţilor M. şi C.A. nefiind implicate decât într-un ciclu comercial.
Nefiind realizată nici latura obiectivă dar nici cea subiectivă a infracţiunii, s-a dispus, În baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor. Derularea unor tranzacţii comerciale, chiar între aceiaşi parteneri de afaceri, nu au implicat automat existenţa unui grup infracţional, deoarece aceasta a presupus o structură organizatorică, cu organism de control, o coeziune între membrii săi bazată pe subordine ierarhică. Pe de altă parte, durata în care grupul a activat trebuie să fie una îndelungată, iar această necesitate nu a ţinut în mod necesar de natura faptelor propuse spre a fi săvârşite, ci continuitatea este cea care a demonstrat caracterul deosebit de periculos al acestei forme de asociere.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă, a avut în vedere documentele contabile ale societăţilor administrate de inculpaţi, documente bancare, documentele de control ale organelor de specialitate, declaraţiile martorilor, concluziile expertizei contabile efectuate în cursul cercetării judecătoreşti, declaraţiile inculpaţilor. M.C., D.C.O., C.V. şi A.C.D. nu au recunoscut comiterea niciuneia dintre infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, apreciind că toate operaţiunile comerciale sunt legale, declaraţiile date în cursul urmăririi penale sau cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă fiind menţinute în faţa instanţe.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că ANAF prin DGFP Argeş, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.582.126 RON, reprezentând debit la care s-a adăugat dobânzile de întârziere şi penalităţi, acesta reprezentând TVA încasat ilegal de către inculpaţi prin intermediul societăţilor pe care le administrează, în calitate de părţi responsabile civilmente.
Inexistenţa laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, în raport de care s-a formulat acţiunea civilă, a condus la inexistenţa temeiului tragerii la răspundere civilă a inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente, astfel încât, În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. s-a respins acţiunea civilă.
În vederea asigurării recuperării prejudiciului, în cursul urmăririi penale s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor însă măsura nu a putut fi adusă la îndeplinire din lipsă de bunuri aflate în patrimoniul acestora.
Singura excepţie a reprezentat-o inculpatul D.C.O. şi partea responsabilă SC D.C. Intl Piteşti, faţă de care prin ordonanţele nr. 8S (P/2006 din 27 martie 2007) s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor acestora, respectiv a celor identificate prin procesul-verbal aflat la f. 138 -autoturism SC cu nr. de înmatriculare ............. proprietatea inculpatului D.C.O. şi autoturismul OA cu nr. de înmatriculare ........... proprietatea SC D.C. SRL.
În baza art. 169 şi art. 353 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii faţă de soluţia pronunţată pe latura civilă şi corelativ s-a respins capătul de cerere formulat de partea civilă privind instituirea măsurilor asigurătorii.
Instanţa a mai constatat că pe parcursul procesului penal faţă de inculpaţi au fost luate măsuri preventive astfel:
- măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile, prin ordonanţa din 12 mai 2006 a procurorului, măsură încetată de drept, faţă de inculpatul D.C.O.;
- măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile, prin ordonanţa din 25 mai 2006 a procurorului, faţă de inculpatul M.C., revocată prin Încheierea nr. 36 din 05 iunie 2006 a Tribunalului Argeş.
- reţinerea de 24 ore pentru inculpaţii D.C.O., M.C. şi C.V. din 28 martie 2007 (propunerea de arestare preventivă fiind respinsă prin Încheierea nr. 37/CC din 29 martie 2007 pronunţată în Dosar nr. 876/109/2007 al Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 195/R din 30 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti.
- prin Încheierea nr. 37/CC din 29 martie 2007 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.C.D. pentru 30 de zile, emiţându-se Mandatul de arestare nr. 876/109/2007 din 29 martie 2007, în lipsă, acesta fiind pus în executare la 19 iunie 2008 după ce a fost depistat şi încarcerat în Italia la 11 aprilie 2008.
S-a notat că inculpatul a fost liberat prin încetarea măsurii arestării preventive la data de 27 aprilie 2009 prin Decizia penală nr. 277/R/2009 a Curţii de Apel Piteşti.
Raportat la obiectul cauzei, s-a reţinut că inculpaţii C.V. şi M.C. nu au avut antecedente penale, inculpatul D.C.O. a avut antecedente penale iar inculpatul A.C.D. a fost recidivist conform art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), astfel încât faţă de acesta din urmă şi în raportat cu toate infracţiunile deduse judecăţii, s-a făcut aplicarea disp.art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul M.C. şi partea civilă prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a criticat hotărârea sub aspectul greşitei achitări dată ca urmare a unei grave erori de fapt, arătând că în mod greşit s-a pronunţat achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, deşi au fost probe certe la dosarul cauzei, din care a rezultat că aceştia au constituit un grup infracţional organizat, acţionând cu intenţie, conform unui plan prestabilit de primul inculpat, în care fiecare a avut un rol anume în scopul comiterii unor infracţiuni deosebit de grave cu consecinţa directă a prejudicierii bugetului de stat cu sume importante de bani, prin rambursare ilegală de TVA, sume obţinute prin fapte ilicite de care au beneficiat în final toţi inculpaţii.
Cu prilejul susţinerii orale a motivelor de apel, procurorul a solicitat completarea acestora cu motive vizând schimbarea încadrării juridice dată infracţiunii de înşelăciune, fapta fiind încadrată în dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 - lege mai favorabilă.
S-a solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice dată infracţiunii de evaziune fiscală în infracţiunea prevăzută, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - lege mai favorabilă - deoarece activitatea infracţională a continuat după data de 26 august 2005 când Legea nr. 241/2005 a intrat în vigoare, în funcţie de contribuţia efectivă a inculpaţilor (de autor sau de complice), cât şi de numărul actelor materiale săvârşite în timp (referitor la aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.). S-a motivat, că este neîndoielnic că între inculpaţi a existat o strânsă legătură infracţională, concretizată prin probele administrate în dosar.
Partea civilă prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, a solicitat obligarea inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente la repararea integrală a prejudiciului cauzat, ca urmare, evident a condamnării acestora pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi, incluzându-se în prejudiciu şi accesoriile constând în dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere, până la data achitării integrale a prejudiciului. S-a notat ca un aspect criticabil al sentinţei, nelegalitatea expertizei dispusă în fază de cercetare judecătorească, ca urmare a lipsei de convocare a părţilor.
Apel împotriva sentinţei a declarat şi inculpatul M.C., care la termenul de judecată din 28 februarie 2012 a declarat că şi-l retrage în temeiul art. 369 C. proc. pen.
Prin Decizia penală din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi de partea civilă prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, împotriva Sentinţei penale nr. 339 din 15 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 877/109/2007. A desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând:
A înlăturat achitarea inculpaţilor D.C.O., M.C., C.V. şi A.C.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu toate consecinţele.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., pentru inculpatul D.C.O., în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat, la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., pentru inculpata C.V. şi în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpaţii M.C. şi A.C.D.
În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul D.C.O. la 6 (şase) ani închisoare pedeapsă principală şi la 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
A făcut aplicarea prevederilor art. 57 C. pen. şi În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpata C.V. la 5 (cinci) ani închisoare, pedeapsă principală şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1).lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
A făcut aplicarea art. 57 C. pen. şi În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. şi i-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 26 raportat.la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C. la 4 (patru) ani închisoare, pedeapsă principală şi la 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
A tăcut aplicarea art. 57 C. pen. şi În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.C.D. la 4 (patru) ani închisoare, pedeapsă principală şi la 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
A făcut aplicarea art. 57 C. pen. şi În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. şi i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
A dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor D.C.O., M.C. şi C.V. perioada reţinerii de 24 de ore.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.C.D. durata arestării în perioada 11 aprilie 2008 şi 27 aprilie 2009.
În baza art. 14 raportat, la art. 346 C. proc. pen. a obligat în solidar pe inculpatul D.C.O. cu inculpaţii C.V. şi M.C., fiecare în solidar cu părţile responsabile civilmente SC D.C.I. SRL Piteşti prin lichidator l.G. - I. E.C. (inculpat D.C.O.), SC A.T. SRL Strehaia (inculpata C.V.) şi SC U.C. 2000 SRL Mioveni (inculpatul M.C.) la plata sumei de 329.529 RON (rambursare TVA) către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, la care s-au adăugat dobânzile, penalităţile şi majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G. nr. 92/2003.
A obligat în solidar pe inculpatul D.C.O. cu inculpaţii A.C.D. şi C.V., fiecare în solidar cu părţile responsabile civilmente SC D.C.I. SRL Piteşti prin lichidator l.G. - (inculpat D.C.O.), SC D.A.S. 2004 SRL Piteşti (inculpat A.C.D.) şi SC A.T. SRL Strehaia (inculpata C.V.) la plata sumei de 594.858 RON (rambursare TVA) către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, la care s-a adăugat dobânzile, penalităţile şi majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G. nr. 92/2003.
A obligat în solidar pe inculpaţii D.C.O. şi C.V., fiecare în solidar cu părţile responsabile civilmente SC D.C.I. SRL Piteşti prin lichidator I.G. - I. E.C. I. (inculpat D.C.O.) şi SC E.T.A. SRL Piteşti (inculpata C.V.) ia plata sumei de 665.651 RON (rambursare TVA) către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, la care s-a adăugat dobânzile, penalităţile şi majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G. nr. 92/2003.
A menţinut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului D.C.O. şi ale SC D.C. Intl SRL Piteşti dispus prin Ordonanţele nr. 8S/P/2006 din 27 martie 2007 şi identificate conform procesului-verbal din 28 martie 2007.
În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 a dispus trimiterea unei copii a hotărârii de condamnare la Oficiul Registrului Comerţului. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
A luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul M.C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A obligat pe inculpaţii D.C.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.C. I. SRL Piteşti prin lichidator I.G. - I. E.C. I., M.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC U.C. 2000 SRL Mioveni şi C.V. în solidar cu părţile responsabile civilmente SC A.T. SRL Strehaia, Se E.T.A. SRL Piteşti la câte 5.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpatul A.C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.A.S. 2004 SRL Piteşti la 5.800 RON cu acelaşi titlu, din care 300 RON reprezentând onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Analizând apelurile, prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele ele fapt şi de drept, în conformitate cu.art. 371, art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele:
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt. În drept însă, Tribunalul nu a aplicat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., vizând schimbarea încadrării juridice date infracţiunii de înşelăciune, fapta descrisă în rechizitoriu fiind încadrabilă în dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 241/2005 - lege mai favorabilă şi, sub acest aspect, s-a înlăturat achitarea pentru infracţiunea de înşelăciune şi s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei în art. 8 din Legea nr. 241/2005, fiind întrunite însă elementele constitutive ale acestei infracţiuni, pentru considerentele ce urmează.
Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că inculpatul D.C.O., a contactat-o în anul 2005 pe inculpata C.V., din localitatea Strehaia, Judeţul Mehedinţi, pe care a cunoscut-o din anul 2003 prin intermediul derulării afacerilor comerciale, cerându-i să înfiinţeze două societăţi comerciale, SC A.T. SRL Strehaia Mehedinţi şi SC E.T.A. SRL Piteşti - Argeş, în scopul sprijinirii în circuitul unor livrări frauduloase de mărfuri, obţinând astfel, restituirea nelegală a unor importante sume de bani, cu titlu de deducere ilegală de TVA.
Din actele de control întocmite de Garda Financiară - Comisariatul Regional Argeş şi D.G.F.P. Argeş a rezultat că cele două societăţi comerciale la care inculpata a fost asociat şi administrator, au derulat acte de comerţ cu SC D.C.I. SRL Piteşti, de la care s-au achiziţionat utilaje şi piese vechi, uzate, nefuncţionale, la preţ modic, pe care le-a vândut succesiv, prin societăţile administrate de ceilalţi inculpaţi M.C. şi A. la SC D.C.I. SRL Piteşti pentru ca, în final, valoarea lor să fie supraevaluată, ca să se poată obţine ilegal o deducere de TVA substanţială -cunoscând că, prin organizarea unor operaţiuni de comerţ exterior, având ca obiect livrarea unor astfel de mărfuri, o deducere de TVA importantă este realizabilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiune şi se pedepseşte „(..) stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituire de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat".
Dispoziţiile art. 215 alin. (l) C. pen. definesc infracţiunea de înşelăciune ca fiind inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. Alineatul (2) al aceluiaşi articol implică pentru săvârşirea infracţiunii, folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă o realitate a operaţiunilor ce au stat la baza solicitării de restituire şi a firmelor ce le-au efectuat, ceea ce determină reţinerea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 241/2005. Prin urmare, nu s-a putut reţine aici că prin folosirea unor mijloace frauduloase s-a urmărit dobândirea de foloase materiale injuste sau prin prezentarea ca reale a unor împrejurări mincinoase, această activitate circumscriindu-se într-adevăr, conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în formă agravată, care nu a fost pretabilă situaţiei de fapt descrisă, realitatea actelor de comerţ şi a evidenţei contabile reţinută de către prima instanţă, atrăgând incidenţa altei infracţiuni şi anume art. 8 din Legea nr. 241/2005, pentru care trebuia dispusă condamnarea inculpaţilor de către prima instanţă.
Faţă de aceste aspecte, s-a justificat schimbarea de încadrare juridică a faptelor de înşelăciune sau de complicitate la această infracţiune, aşa cum a fost reţinută diferenţiat în raport de activitatea infracţională a fiecărui inculpat, în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sau art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) Legea nr. 241/2005, cu consecinţa înlăturării achitării inculpaţilor dispusă de instanţa de fond pentru prima infracţiune.
Aşadar, cu privire la înregistrările în evidenţa contabilă, s-a reţinut în expertiza contabilă că acestea s-au făcut În baza unor acte care au îndeplinit condiţiile pentru a fi documente justificative fapt ce a exclus infracţiunea de înşelăciune în formă agravată, dar a implicat incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 241/2005.
S-a reţinut, în speţă, existenţa unei rele-credinţe a inculpaţilor în achitarea obligaţiilor fiscale ce le incumbau, aceştia solicitând şi beneficiind, în mod ilegal, de rambursarea de TVA de Ia bugetul consolidat al statului, În baza raporturilor comerciale care au existat, (prejudiciul fiind de 1.590.038 RON - TVA), relaţii comerciale care au presupus o realitate a operaţiunilor ce au stat Ia baza solicitării de restituire TVA (confirmată de expertiza contabilă) şi a firmelor ce le-au efectuat, demonstrată şi de harta relaţională depusă, ce cuprinde lanţul aprovizionărilor şi livrărilor pe perioada celor trei exporturi (M. - D.C.O. - C.A. - D.C.O., primul export C.A. - D.C.O. - al doilea expert, C.A. - D.C.O., al 3-lea export), recunoscut, de altfel şi de acuzare.
Din probele administrate (documentele Gărzii Financiare, Nota de constatare nr. 114/2006, Procesul-verbal de inspecţie nr. 14945 din 14 februarie 2006 întocmit de DGFP - Argeş, declaraţiile martorilor), a rezultat relaţiile comerciale desfăşurate de Se D.C.I. SRL Piteşti cu terţe persoane juridice, precum şi traseul sumelor de bani dobândite de această firmă din rambursările ilegale de TVA, potrivit, conturilor SC D.C.I. SRL Piteşti deschise la BCR - Sucursala Judeţului Argeş - Piteşti şi U Piteşti, precum şi prejudiciul final de 1.590 RON, reprezentând restituire TVA obţinută ilegal.
În plus, elementul intenţional al relei credinţe avută în vedere de dispoziţiile incriminatoare ale art. 8 din Legea nr. 24 i/2005 a fost dedus din probele dosarului, întrucât inculpaţii au acţionat cu intenţia de a prejudicia bugetul statului cu importante sume de bani prin obţinerea sumei precizate mai sus cu titlu de rambursări de TVA ilegale, acest fapt rezultând chiar din recunoaşterea inculpatului D.C.O..
Inexistenţa mijlocului fraudulos de înşelare a statului anterior solicitării şi obţinerii TVA-ului, întrucât operaţiunile comerciale a firmelor angrenate în lanţul relaţiilor de afaceri erau reale, ele fiind evidenţiate în contabilitate, determină evident achitarea celor patru inculpaţi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cum corect a reţinut sub acest aspect şi prima instanţă.
Din raportul de expertiză a rezultat că toate aprovizionările s-au făcut pe bază de documente care au îndeplinit condiţiile pentru înregistrare în contabilitate, nepunându-se problema falsificării acestora, însă tocmai practicarea preţurilor mici la aprovizionare şi foarte mari la vânzare, precum şi calitatea mărfurilor achiziţionate, în fapt, piese uzate, incomplete, distruse şi inutilizabile, care nu au putut face obiectul operaţiunii taxabile şi, deci, societatea SC D. SRL nu putea avea drept de deducere (art. 145 alin. (2) C. fisc.), a făcut să se contureze latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005, respectiv intenţia vădită a inculpaţilor de a prejudicia bugetul de stat prejudiciu cert fiind stabilit prin probele administrate în cauză. Niciuna din societăţile componente ale lanţului comercial SC U.C. Mioveni, SC L.C.F., SC Mioveni, SC E.L.I.E. SRL Târgovişte, SC A.T. SRL Strehaia, SC D.A.S. SRL Piteşti şi SC E.T.A. SRL Piteşti nu a efectuat plata contravalorii mărfurilor achiziţionate, respectiv furnizorii nu au încasat contravaloarea mărfurilor livrate, ceea ce demonstrează că aceste tranzacţii nu au avut un scop economic, fiind întocmite numai documente de livrare-aprovizionare în scopul transferului dreptului de proprietate al mărfurilor şi a creşterii artificiale a valorii acestora, în scopul obţinerii rambursărilor de TVA aferent, ca urmare a actelor de comerţ exterior.
Caracterul fictiv al actelor înlăturat de raportul de expertiză contabilă şi însuşit sub acest de instanţă şi, totodată, existenţa realităţii operaţiunilor comerciale ce au stat la baza solicitării de restituire a TVA-ului, nu a justificat reţinerea în cauză a infracţiunii prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., astfel încât, în mod corect, soluţia pronunţată pentru această infracţiune de către instanţa de fond a fost aceea de achitare, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru inculpaţii incriminaţi.
De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa fondului, a condus la concluzia că întreaga activitate infracţională prin care statul a fost fraudat, prin deducere ilegală de TVA, nu a fost temeinic organizată, iar condiţiile în care contactarea celorlalţi inculpaţi s-a produs, au fost pe larg expuse în considerentele sentinţei penale atacate. Intre inculpaţi, nu a intervenit un consens fără echivoc, cu durată în timp, în scopul rambursării ilegale a TVA prin folosirea unor acte fictive sau conţinând date ireale. Operaţiunile au fost reale, aşa cum s-a demonstrat, iar strânsa legătură infracţională existentă între inculpaţi în vederea rambursării ilegale de TVA, ce s-a desprins din descrierea activităţii infracţionale nu a vizat un consens neechivoc, o înţelegere stabilită între aceste persoane de a se asocia, de a se supune unei discipline de a acţiona potrivit unui plan (structuri organizatorice) pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, ci a relevat o activitate de comerţ care inevitabil a implicat doi sau mai mulţi comercianţi.
împrejurarea că inculpaţii, înainte de săvârşirea faptei s-au întâlnit în diverse locuri şi au derulat afaceri comerciale, nu a avut nicio relevanţă, câtă vreme nu s-a demonstrat că aceştia s-au întâlnit în scopul asocierii pentru a planifica şi a pregăti din timp săvârşirea infracţiunii. În realitate, derularea activităţii comerciale între firmele administrate de inculpaţi (M. - D.C.O. - C.A. - D.C.O. - primul export, C.A. - A. - D.C.O., al doilea export, C.A. - D.C.O. - al treilea export) nu a implicat automat existenţa unui grup infracţional, căci acesta presupune, aşa cum s-a arătat, atribuţii şi sarcini bine şi precis determinate, o subordonare ierarhică faţă de un prezumtiv conducător al grupului, în vederea realizării unui scop infracţional comun, dar şi caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale, ceea ce nu a fost cazul în speţă.
Pentru aceste considerente, achitarea inculpaţilor pentru această infracţiune (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003), s-a menţinut în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen., nefiind realizate latura obiectivă şi subiectivă a acesteia, sub acest aspect sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
Aşadar, conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24î/2005, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, prin reţinerea relei-credinţe în stabilirea taxelor având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA, din derularea unor activităţi comerciale fără scop economic a fost realizat în cauză, urmând ca inculpaţii să fie condamnaţi, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), 2 şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., pentru inculpatul D.C.O., în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat, la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., pentru inculpata C.V. şi în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat, la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpaţii M.C. şi A.C.D.
Relativ la cuantumul pedepselor ce s-au aplicat şi la modalitatea de executare a acestora, curtea a apreciat că se impune stabilirea unor pedepse către minimul sau mediul special în raport de numărul şi gravitatea faptelor săvârşite, de contribuţia acestora şi prejudiciul creat de atitudinea procesuală a inculpaţilor care nu au recunoscut comiterea infracţiunilor şi antecedenţa penală a unora dintre aceştia, (starea de recidivă postexecutorie a inculpatului A.), dar şi cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Totodată, pentru reinserţia socială a inculpaţilor s-a ales ca modalitate de executare privarea de libertate, prin aplicarea dispoziţiile art. 57, 71 C. pen.
Nu s-a putut reţine nici critica referitoare la nulitatea absolută a expertizei efectuate, ca urmare a lipsei convocării părţilor, formulată de partea civilă întrucât nu există dispoziţie legală care să oblige la aceasta, câtă vreme pâinile au fost legal citate şi au stat în pasivitate în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor lor procesuale, neprezentându-se în instanţă pentru a-şi face apărările corespunzătoare.
Împotriva Deciziei penale nr. 21/2012 a Curţii de Apel Piteşti au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpaţii M.C., D.C.O., C.V. şi A.C.D.
Recursul declarat de către Ministerul Public a vizat, greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunile descrise în actul de sesizare a instanţei prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.: art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, caz de casare prevăzut de 385 pct. 18 C. proc. pen.
În conţinutul motivelor de recurs, s-a criticat hotărârea şi cu privire la greşita achitare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. Se apreciază că este vorba despre o greşită încadrare juridică a faptelor care au fost săvârşite de către inculpaţi, în sensul că simpla falsificare a unor documente fiscale nu produce nici un efect juridic atâta vreme cât ele nu sunt înregistrate în contabilitate. Faptele inculpaţilor de a semna sau produce diverse deconturi, chitanţe, facturi fiscale, care nu reflectau operaţiuni reale nu constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. Faţă de cele menţionate, solicită schimbarea încadrării juridice, în sensul de a se reţine din două infracţiuni - fals şi evaziune fiscală - doar infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care consideră că în mod greşit inculpaţii au fost achitaţi.
În recursul Ministerului Public se menţionează că fapta săvârşită de inculpaţii D.C.O., C.V. şi A.D. a constat în înregistrarea de cheltuieli nereale în scopul de a se sustrage de la plata TVA.
Cu privire la circuitul/exportul nr. 2, în recurs se arată că obiectul tranzacţiilor îl constituie o maşină de găurit şi una de frezat (nefuncţionale din 1999, după cum reiese din livretul utilajului) care au fost achiziţionate de SC A.T. - inculpata C.V. (Societatea B) cu suma de 10.600 RON, TVA 1.694 de RON. Preţul a fost majorat de 360 de ori la vânzarea următoare către SC D.T. - inculpatul A.C. (3.096.474 RON, TVA 588.333 RON). Cu un preţ apropiat bunurile au fost vândute societăţii D.C. - inculpat D.C.O. (3.721.600 RON). D.C.O. a exportat bunurile, obţinând decontarea TVA în cuantum de 594.217 RON. Pentru această faptă inculpaţii au fost condamnaţi de către instanţa de apel, întrucât operaţiunile nu au avut alt scop decât obţinerea rambursării de TVA de la bugetul de stat de către societatea D.C., urmare a majorării imense a preţului tranzacţiei fictive, exportul, ca de altfel şi celelalte două exporturi din cauză având la rândul lui caracter fictiv (pentru niciunul din exporturi nu s-a încasat contravaloare acestora, obligaţiile financiare dintre societăţile participante la tranzacţiile efectuate fiind nedecontate).
Ministerul Public arată că instanţa de apel nu a dus însă raţionamentul mai departe şi nu a dat nici o semnificaţie operaţiunilor ulterioare. În urma operaţiunilor ce tocmai au fost descrise, SC A.T. figura că a primit/colectat o sumă imensă drept TVA de la SC D.T. (588.333 RON), sumă pe care o datora bugetului de stat. Ca urmare, inculpaţii au procedat la înregistrarea de cheltuieli fictive de către SC A.T. în scopul sustragerii de la plata TVA - art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. Societatea SC D.C. a vândut repere electrotehnice cumpărate de la o societate fantomă - SC P. (care rămâne astfel cu obligaţia de plată a TVA primit/colectat) către SC D.T. (inc. A.C.), cu suma de 2.646.431 RON (TVA 394.278 RON). Acesta a vândut mai departe către SC A.T. cu suma de 2.716.374 RON. SC A.T. fiind cumpărător final figurează cu TVA deductibil (figurează că a plătit TVA) de 433.706 RON, care se va regulariza/compensa cu TVA care figurează ca fiind colectat din operaţiunea anterioară.
Cu privire la circuitul/exportul nr. 3, se motivează că modalitatea de săvârşire a infracţiunii este identică cu cea de la cel de-al doilea export. Astfel, SC S.C. a vândut către SC E.T.A. - inc. C.V. pompe cu suma de 89.415 RON (TVA de 16.988 RON). SC E.T.A. vinde pompele către SC D.C. cu 4.164.999 de RON (TVA 664.999 de RON), majorând astfel preţul mai mult de 41 de ori. SC D.C. a exportat pompele obţinând rambursarea TVA în cuantum de 665.651 RON. În urma acestei operaţiuni SC E.T.A. figura cu o suma mare de plată la buget ca urmare a TVA primit/colectat. Ca urmare, inculpaţii au procedat Ia înregistrarea de cheltuieli fictive de către E.T.A.. De la firma fantomă SC P.G. au fost cumpărate repere electrotehnice de către SC D.C. - inculpatul D.C.O. cu suma de 8.431.516 RON din care TVA ce figura ca fiind primit de societatea fantomă şi pe care aceasta o datora bugetului de stat de 1.346.208 RON. SC D.C. a vândut mai departe către SC E.T.A. - inculpata C. cu 8.515.830 RON, din care TVA 1.359.670 de RON pe care societatea E.T. figurează că a plătit-o. Mărfurile au fost returnate cu o factură storno în valoare de 4.377.330 de RON din care TVA 698.901 RON. Urmare a acestor operaţiuni SC E.T. figurează că a plătit TVA (cu TVA deductibil) diferenţa dintre 1.359.670 şi 698.901, adică 660.769 RON, o sumă apropiată pentru a se realiza compensarea/regularizarea cu suma pe care figura că a primit-o/colectat-o din operaţiunea anterioară.
Operaţiunea de înregistrare de cheltuieli fictive subsecventă circuitelor 2 şi 3 a avut ca obiect repere electrotehnice, pretins a fi cumpărate de la SC T.P. Au fost cumpărate de către inculpaţi nişte repere electrotehnice (pentru a putea pretinde că operaţiunile au fost reale) fiind închiriat de către inculpatul D.C.O. un spaţiu în care au fost depozitate repere ce figurau pe stoc la SC A.T. şi SC E.T.A. Valoarea contabilă totală a reperelor este de 4.138.500 RON din care TVA de 660.768 RON. A fost întocmit un raport de evaluare a reperelor de către SC R. - valoarea de piaţă fiind stabilită la 429 de RON din care TVA 68 de RON. După cum se arată şi în rechizitoriu, valoarea trecută de inculpaţi pe facturi şi documente şi folosită pentru înregistrarea cheltuielilor fictive este de 10.000 de ori mai mare decât în realitate.
Cu privire la circuitul/exportul nr. 1 - la care a participat şi inculpatul M. - Ministerul Public arată că nu a existat o majorare imensă a preţului în circuitul iniţial al mărfurilor exportate (TVA primit/colectat figurând la SC U.C. Mioveni aparţinând lui M.C. şi cedată fictiv lui A.T., astfel încât nu a existat nici operaţiunea subsecventă de înregistrare de cheltuieli nereale, întrucât obligaţia de plata a TVA ar fi revenit societăţii lui A.T.). Împrejurarea ca la percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul lui M.C. s-a găsit lista cu reperele care se regăsesc în facturile SC T.P. demonstrează participarea lui la înregistrarea cheltuielilor fictive.
Se solicită condamnarea inculpaţilor D.C.O., A. şi C., pentru fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar a inculpatului M.C. pentru complicitate la această infracţiune. Apreciază că o soluţie de condamnare direct în recurs este posibilă întrucât probele care justifică această soluţie nu sunt declaraţii de martori pe care instanţa de recurs nu i-a audiat nemijlocit, ci înscrisuri din care rezultă operaţiunile arătate, operaţiuni care de altfel nu sunt contestate de inculpaţi.
Recurentul inculpat M.C. solicită casarea deciziei recurate şi, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., iar în subsidiar cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 pct. 14 C. proc. pen. şi solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, să se dispună reindividualizarea pedepsei, cu aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen.
Inculpatul a arătat în motivele de recurs că există o singură probă, o listă de repere, pe care este motivată acuzarea. Nu există înscrisuri, facturi şi nici alte probe care să demonstreze că inculpatul M.C. a eludat taxele sau a solicitat rambursări de TVA. Parchetul, tară a avea probe, fără a avea un raport de evaluare a mărfurilor din containerul respectiv, susţine că marfa a fost fictivă şi evaluată.
Un al doilea aspect pe care-şi întemeiază parchetul acuzarea constă în aceea că inculpatul nu a formulat acţiuni în justiţie în vederea recuperării sumelor de bani din contractul de vânzare-cumpărare legal încheiat, înregistrat în firma acestuia. Susţine că inculpatul este cel care hotărăşte cum urmează saşi recupereze banii, dacă doreşte să formuleze acţiune în justiţie în acest sens. Recurentul menţionează că acuzarea foloseşte supoziţii care nu sunt de natură a înlătura prezumţia de nevinovăţie. Solicită să se constate că nu există o relaţie ilicită între inculpaţii M. şi D.C.O., aşa cum susţine parchetul, iar plata parţială s-a efectuat la momentul în care societatea a avut banii.
Cu privire la rambursările de TVA, se arată că arată în momentul în care se solicită rambursarea de TVA, în urma unor controale efectuate la societatea respectivă, se acordă un aviz pentru recuperarea acestei taxe pe valoare adăugată. În acelaşi timp, în momentul în care se vinde o măria, de exemplu inculpatul vinde către firma din Târgovişte, existând o singură factură cu acea măria livrată, automat el o vinde cu TVA. În această situaţie, statul îşi creează o creanţă.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, arată că inculpatul M.C. nu a săvârşit această infracţiune. Susţine că acesta a avut un singur raport comercial, existând acea factură către firma de la Târgovişte.
Recurentul inculpat D.C.O. a invocat în recurs cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385 pct. 9, 10, 12, 13, 17, 172 şi 18 C. proc. pen.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii. În motivarea deciziei recurate, schimbarea încadrării juridice a faptei de înşelăciune în fapta de evaziune fiscală este expusă ca fiind rezultatul încadrării eronate de către instanţa de fond. În dispozitivul deciziei recurate, schimbarea încadrării juridice a faptei apare ca fiind rezultatul aplicării legii penale mai favorabile - mitior lex - principiu neanalizat sub nicio formă de către instanţa de apel. Mai mult, în loc să analizeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de apel a subliniat necesitatea schimbării încadrării juridice şi pe aspectul specialităţii legii penale, alături de teza încadrării juridice eronate.
Mai arată că mijlocul fraudulos a fost reţinut ca fiind cel dat de infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., iar pentru această infracţiune instanţa de fond a dispus achitarea (art. 10 lit. d) C. proc. pen.), soluţie ce a fost menţinută de instanţa de apel. În apel, instanţa nu numai că menţine soluţia de achitare, dar o şi subliniază, constatând mijlocul fraudulos ca inexistent, ceea ce duce la incidenţa achitării În baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. În baza aceluiaşi caz de casare, arată că dispozitivul deciziei atacate, prin prisma condamnării inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu se înţelege. Această neînţelegere a dispozitivului rezidă din neanalizarea şi nespecificarea tezei incriminatorii a rezultatului faptei (rambursare, restituire, compensare), precum şi din confuzia generată de instanţa de apel, aceasta bazându-şi convingerea pe o teză incriminatorie (deducere ilegală de TVA) care nu intră în conţinutul strict enumerativ al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
Conform cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen., arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea parchetului privind anularea actelor prin care s-au comis faptele reţinute.
Referitor la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 pct. 12 C. proc. pen., arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prin prisma analizei motivelor de fapt şi de drept expuse chiar de către instanţa de apel în decizia recurată.
În baza cazurilor de casare prevăzute de art. 385 pct. 13 şi pct. 17 C. proc. pen., arată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, hotărârea este contrară legii ori prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii. Astfel, instanţa de apel, printr-o construcţie logică, a ajuns în situaţia de a legifera, în sensul că a adăugat la lege, introducând în mod neîntemeiat în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pe lângă tezele incriminatorii referitoare la obţinerea unor sume de bani cu titlu de rambursare, restituire şi compensare şi pe cea de deducere ilegală de TVA (introducere efectuată prin combinarea a două norme juridice, respectiv art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu art. 145 alin. (2) din Codul fiscal). Prin combinarea celor două norme de drept s-a ajuns ca prin decizia recurată să se aplice lex tertia, ce a dus la condamnarea inculpatului.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., în sensul că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, recurentul arată că faptei de înşelăciune nu îi putea ii dată încadrarea juridică de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arată că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare. În subsidiar, se solicită:
a) admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
b) admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
c) admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
d) admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta inculpată C.V. a susţinut cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, achitarea inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în principal, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi. în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la ari. 10 lit. d) C. proc. pen.
Recurenta arată că instanţa de apel confundă (sau schimbă în mod voit) conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, respectiv sintagma „stabilirea cu rea-credinţă a taxelor" (în speţă TVA) cu sintagma „reaua-credinţă în achitarea obligaţiilor fiscale". O a doua eroare gravă este reprezentată de aceea că instanţa de apel consideră în mod nejustificat că inculpata a administrat derularea unor activităţi comerciale „tară scop economic" şi că, prin această activitate, în calitate de complice, a ajutat pe inculpatul D.C.O. să săvârşească infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005.
Neîncasarea contravalorii unor mărfuri într-un contract comercial, arată apărarea, nu poate fi element de analiză şi soluţie pentru o instanţă penală. Arată că neplata, respectiv neîncasarea contravalorii bunurilor livrate, dă dreptul părţii păgubite fie la o acţiune în pretenţii comerciale, fie la o acţiune în dezdăunare, ocazie cu care reclamantul poate obţine atât lucrimi cesans, cât şi damnum emergens. Astfel, nu instanţa penală este în măsură să intervină în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unui contract comercial, pentru că raporturile care se nasc dintr-un astfel de fapt juridic, sunt raporturi de drept comercial şi nu de drept penal. Dreptul subiectiv în acest caz, se realizează În baza principiului disponibilităţii de către „persoana păgubită" şi nu „ex oficio" de către instanţa de judecată, pentru partea vătămată.
Apărarea mai arată că în cazul de faţă nu există nicio plângere (sau alt mod de sesizare) penală din partea unui partener comercial păgubit, care să devină în acest mod persoană vătămată. Susţine că toate achiziţiile de mărfuri urmau să fie plătite după efectuarea exporturilor şi încasarea preţului aferent acestor tranzacţii comerciale internaţionale şi nu din vina inculpatei-recurente aceste operaţiuni de export nu au fost finalizate. Din toate aceste tranzacţii comerciale, inculpata-recurentă C.V. a rămas păgubită cu contravaloarea mărfurilor pe care le-a achiziţionat de la terţi şi pe care ulterior le-a vândut către firmele inculpatului D.C.O.
A treia greşeală de fapt comisă de instanţa de apel, conform apărării, constă în faptul că stabileşte că un preţ mic la achiziţionarea unui bun şi revânzarea aceluiaşi bun la un preţ mai mare sau mult mai mare, precum şi calitatea acelui bun sunt elemente care impun concluzia că acel bun nu poate face obiectul unei operaţiuni comerciale taxabile. Raportul de expertiză financiar-contabilă stabileşte, dimpotrivă, că toate operaţiunile comerciale desfăşurate au constituit operaţiuni taxabile.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata-recurentă C.V. nu a avut nicio clipă intenţia de a-l ajuta pe inculpatul-recurent D.C.O. să comită infracţiunile pentru care a fost acuzat şi nici infracţiunile pentru care a fost condamnat. Nu există nicio dovadă că între cei doi a existat o înţelegere cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005. între cei doi au fost doar înţelegeri de natură contractual-comercială, fiecare urmărind realizarea unui profit cât mai mare din tranzacţiile efectuate împreună.
Recurentul inculpat A.C.D. a susţinut cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385 pct. 6, 10, 13 şi 18 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 385 pct. 6 C. proc. pen., apărarea arată că urmărirea penală în cazul inculpatului s-a desfăşurat în lipsa apărătorului, asigurarea asistenţei juridice fiind obligatorie, raportat la dispoziţiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 197 C. proc. pen.
Apărarea arată că aşa cum rezultă din declaraţia recurentului inculpat, la momentul efectuării urmăririi penale acesta nu se afla în ţară. Se susţine că la dosarul de urmărire penală există un singur proces-verbal din care rezultă că acesta a fost citat la adresa pe care o avea în ţară, adresă la care nu a fost găsit, iar în aceste condiţii trebuia să i se numească un apărător din oficiu pentru că nu-şi putea realiza singur apărarea.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 385; pct. 10 C. proc. pen., apărarea apreciază că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea parchetului privind anularea actelor, prin care s-au comis faptele reţinute în rechizitoriu. Instanţa de apel era obligată, prin decizia atacată, să se pronunţe şi asupra nulităţii actelor, cerute de parchet, ca o consecinţă firească a condamnării inculpaţilor, acest aspect având efect asupra lămuririi laturii civile a cauzei, care nu poate fi separată de latură penală, apărând un conflict între actele generatoare de prejudiciu, a căror anulare s-a cerut şi prejudiciul calculat În baza lor.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 385 pct. 13 C. proc. pen., apărarea susţine că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Se arată că dacă infracţiunea de înşelăciune pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii nu există, pentru că nu a existat mijlocul fraudulos, nu se poate aplica o lege (art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005), pentru fapte presupus a fi comise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 (data de 26 august 2005), în acest sens faptele presupuse, pentru care s-a stabilit prejudiciul sunt cele pentru care au existat rapoartele de inspecţie fiscală (la data de 15 iulie 2005, 22 august 2005 şi 25 august 2005) de unde rezultă că data operaţiunilor era anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005. Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu erau în vigoare la data la care s-au efectuat actele de inspecţie fiscală.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. apărarea arată că instanţa de apel în mod eronat confundă sau schimbă în mod voit conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) Legea nr. 241/2005, motivând "că se reţine în speţă existenţa unei rele-credinţe a inculpaţilor în achitarea obligaţiilor fiscale ce le incumbă". Pentru a exista latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, trebuia să se facă dovada relei-credinţe în stabilirea TVA-ului, neavând nicio relevanţă juridică neplata, cu rea-credinţă a obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului. Din raportul de expertiză contabilă rezultă că toate operaţiunile comerciale desfăşurate au constituit operaţiuni taxabile, deci au fost operaţiuni reale, pentru care s-au achitat taxe şi impozite la bugetul statului. Nefiind dovedită reaua-credinţă în stabilirea acţiunii nu poate fi pronunţată o hotărâre de condamnare a inculpatului.
Apărarea arată că nici în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, respectiv intenţia, nu rezultă că inculpatul a avut intenţia de a îl ajuta pe inculpatul D.C.O. să comită o infracţiune sau să existe vreo înţelegere între cei doi, cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Intre recurenţi au existat doar înţelegeri de natura contractuală, comercială, fiecare urmărind realizarea unui profit din tranzacţiile realizate.
Analizând recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de intimaţii inculpaţi Mi tu Constantin, D.C.O. C.V. şi A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 6 C. proc. pen., urmărirea penală sau judecata au avut loc în lipsa apărătorului când prezenţa acestuia era obligatorie a fost invocat de către inculpatul A.C.D.
Cazul de casare este nefondat având în vedere că asistenţa juridică a inculpatului A.C.D. nu a fost obligatorie în cursul urmăririi penale. Astfel, conform art. 171 C. proc. pen. asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Inculpatul nu a fost arestat în cursul urmăririi penale, doar prin rechizitoriu propunându-se instanţei de judecată arestarea inculpatului.
Condiţia referitoare la asistenţa juridică obligatorie raportată la cuantumul pedepsei prevăzute de lege are în vedere doar faza judecăţii. În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. În cursul judecăţii cauzei inculpatul a fost asistat de avocat, astfel încât critica este nefondată.
Cazul de casare prevăzut de cui. 385 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motive/c pe care se întemeiază soluţia ori motivarea instanţei contrazice dispozitivul sau acesta nu se înţelege.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. este invocat expres de către recurenţii inculpaţi şi are în vedere omisiunea instanţei de a-şi motiva soluţia, precum şi aprecierile referitoare la caracterul contradictoriu al deciziei.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi luat în discuţie din oficiu şi nu poate fi analizat decât dacă a fost formulat în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Cazul de casare nu a fost invocat în termen de către niciunul dintre recurenţii inculpaţi. La primul termen de judecată, 11 septembrie 2012, singurul recurs motivat aparţinea Ministerului Public. Motivele de recurs formulate de inculpatul D.C.O. au fost depuse ia data de 04 decembrie 2012, Ia al treilea termen de judecată. În consecinţă nu pot fi analizate criticile inculpaţilor legate de lipsa motivării sau de caracterul său contradictoriu.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen., instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Apărarea inculpaţilor a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea parchetului privind anularea actelor, prin care s-au comis faptele reţinute în rechizitoriu.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. are în vedere situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Pentru a fi incident cazul de casare trebuie îndeplinite mai multe condiţii:
a) să existe o omisiune a instanţei cu privire la fapte, probe sau cereri esenţiale;
b) analiza acestor fapte, probe, cereri să fie de natură să garanteze drepturile părţilor;
c) faptele, probele, cererile să fie de natură să influenţeze soluţia procesului.
Instanţa de recurs constată că în cauză nu este incident cazul de casare având în vedere că nu există o omisiune a instanţei de a se fi pronunţat cu privire la o cerere esenţială pentru recurenţii inculpate, de natură să le garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului. Susţinerea apărării cu privire la omisiunea instanţei de a fi anulat înscrisurile nu se încadrează în cazul de casare indicat, reprezentând în realitate o solicitare a de a se agrava situaţia părţilor care au invocat critica în propria cale de atac.
Cazul de casare prevăzut de ari. 385 pct. 18 C. proc. pen., când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare.
Cazul de casare a fost invocat atât de către recurenţii inculpaţi cât şi de către Ministerul Public.
Recurenţii inculpaţi au susţinut cazul de casare solicitând achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
Ministerul Public a invocat cazul de casare cu privire la greşita soluţie de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul.
Grava eroare de fapt presupune o neconcordanţă vădită între probele din dosar şi faptele reţinute de instanţă, iar din conţinutul motivelor de recurs formulate în cauză de către Ministerul Public şi recurenţii inculpaţi nu rezultă că aceasta este critica din prezenta cauză. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond, iar nu din contradicţia dintre considerente şi dispozitiv (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 pct. 9 C. proc. pen.), sau din omisiunea instanţei de a analiza o parte a acuzaţiei (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 pct. 10 C. proc. pen.), sau din interpretarea unor probe care ar conduce la achitare pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 pct. 12 C. proc. pen.), sau pentru că fapta reprezintă un contract comercial fără legătură cu ilicitul penal (caz de casare care se examinează în cadrul aii. 385 pct. 13 C. proc. pen.), sau pentru că faptei i s-ar fi dat o încadrare juridică greşită (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 pct. 17 C. proc. pen.).
Din modul de redactare a motivelor de recurs formulate în scris de către Ministerul Public la 23 aprilie 2012, instanţa constată că de fapt Ministerul Public nu invocă o gravă eroare de fapt (o diferenţă fundamentală între situaţia de fapt decurgând din probe şi situaţia de fapt reţinută de către instanţa de judecată). Critica din recurs are în vedere faptul că instanţa de judecată a dat o soluţie ale cărei considerente contrazic dispozitivul şi anume a reţinut realitatea operaţiunilor care au stat la baza restituirii TVA şi a condamnat pentru stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor decurgând din aceleaşi operaţiuni. Ministerul Public apreciind că probele conduc la reţinerea relei credinţe respectiv la evidenţierea. în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, şi a caracterului organizat al acţiunilor inculpaţilor. Critica formulată de către Ministerul Public poate fi analizată conform art. 385 pct. 9 C. proc. pen. (când motivarea soluţiei contrazice dispozitivul), deoarece motivele de recurs au fost înaintate instanţei odată cu dosarul de apel. deci cu respectarea termenului prevăzut de art. 385 C. proc. pen.
Din modul de redactare a motivelor de recurs formulate de către recurenţii inculpaţi, instanţa constată că au în vedere lipsa intenţiei de a prejudicia statul român, caz de casare ce se încadrează în art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, sau se invocă încadrarea greşită dată faptei reţinute caz de casare ce se încadrează în art. 385 pct. 17 C. proc. pen., sau lipsa caracterului penai, caz de casare ce se încadrează în art. 385 pct. 13 C. proc. pen.
Având în vedere că nici recurenţii inculpaţi şi nici Ministerul Public nu au invocat în mod corect cazul de casare prevăzut de art. art. 385 pct. 18 C. proc. pen., criticile urmează a fi analizate de către instanţa de recurs conform cazului de casare prevăzut de art art. 385 pct. 9 C. proc. pen. pentru Ministerul Public şi conform art. 385 pct. 12, 13, 17 C. proc. pen. pentru recurenţii inculpaţi.
Din soluţia pronunţată de către Curtea de apel rezultă că într-adevăr în considerente instanţa a reţinut pe de o parte caracterul real al operaţiunilor derulate între părţi, achitând pentru evaziune fiscală, iar pe de altă parte caracterul fictiv al înregistrărilor aceloraşi operaţiuni în contabilitate, condamnând pentru o formă specială de evaziune fiscală, astfel încât conform art. 3853 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va casa decizia şi va trimite cauza spre soluţionare la instanţa de apel.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Prin Decizia penală nr. 21 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată (fiind menţinute achitările pentru art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) şi a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În octombrie 2004 era în vigoare Legea nr. 87/2004 (abrogată prin Legea nr. 241/2005, la 27 iulie 2005). În care era incriminată ca infracţiune neîntocmirea, întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentelor primare ori acceptarea de astfel de documente în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile, dacă fapta a avut drept consecinţă diminuarea veniturilor sau surselor impozabile art. 10 alin. (1), respectiv punerea în circulaţie, în orice mod, fără drept, sau deţinerea în vederea punerii în circulaţie, tară drept, a documentelor financiare şi fiscale (art. 10 alin. (2). În octombrie 2005 era în vigoare art. 9 litera c) din Legea nr. 241/2005 care incriminează evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Instanţa a apreciat că fapta descrisă în rechizitoriu ca înşelăciune constând în producerea de documente false în numele societăţilor comerciale pe care le administrau inculpaţii cu ajutorul cărora au indus în eroare organele UGFF Argeş în mod repetat în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie 2004 - octombrie 2005, înşelând statul cu suma de 1.586.624 RON reprezentând TVA încasat ilegal se încadrează în art. 8 din legea nr. 241/2005 şi nu în art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
Conform art. 215 C. pen. inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani (alin. (1)). înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni (alin. (2). înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi (alin. 5).
Conform art. 8 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data publicării legii (15 iulie 2005) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei descrise anterior.
Instanţa a achitat pentru faptele descrise în rechizitoriu ca fiind prevăzute de art. 10 din Legea nr. 87/1994 şi preluate în art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 (întocmirea necorespunzătoare a documentelor primare, acceptarea de astfel de documente contabile în scopul împiedicării verificării financiar contabile, diminuarea veniturilor sau surselor impozabile în perioada octombrie 2004-octombrie 2005), reţinând realitatea aceloraşi operaţiunilor care au stat la baza solicitării de restituire a TVA. Instanţa a condamnat însă inculpaţii pentru stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau cont ribu fuior, apreciind că probele conduc la reţinerea relei credinţe respectiv la evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale (art. 8 din Legea nr. 241/2005).
Având în vedere constatările contradictorii dintre considerente care au condus la achitarea pentru evaziune fiscală (pentru realitatea operaţiunilor dintre părţi) şi condamnarea inculpaţilor pentru menţionarea nereală a aceloraşi operaţiuni care au condus la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor instanţa constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., va pronunţa soluţia prevăzută de art. 3855 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor inculpaţi, respectiv lipsa elementelor constitutive ale unei infracţiuni, deoarece nu a existat intenţia de a prejudicia statul roman, susţinerile Ministerului Public referitoare la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, susţinerile inculpaţilor referitoare la încadrarea juridică sau lipsa caracterului penal a faptelor, ca urmare a soluţiei de casare cu trimitere, susţinerile părţilor urmează a fi analizate de către instanţa de apel la reluarea judecării cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de intimaţii inculpaţi M.C., D.C.O., C.V. şi A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa decizia penală recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi de către Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş la Curtea de Apel Piteşti.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de intimaţi! inculpaţi M.C., D.C.O., C.V. şi A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 21 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi de către Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş la Curtea de Apel Piteşti.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1357/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1428/2013. Penal → |
|---|
