ICCJ. Decizia nr. 155/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 9 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.P.P.D.
în motivarea acestei încheieri, instanța de apel a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1602alin. (1) C. proc. pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpa precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".
A arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cereri de liberare sub control judiciar în ceea ce privește cuantumul pedespei.
în ce privește comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, dispozițiile legale prevăd că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
S-a arătat că raportând datele cauzei dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile art. 5 par. 3 CEDO, Curtea de apel a apreciat că în acest moment, controlul judiciar solicitat de inculpat nu ete suficient pentru realizareea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
Rezultă din probele administrate că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 Legea nr. 39/2003,art. 189 alin. (1) și (3) C. pen., art. 194,art. 250 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., fiind arestat prin încheierea Tribunalului Mehedinți din 30 martie 2011, starea de arest a inculpatului prelungindu-se și menținută ulterior de instanța de judecată.
Având în vedere gravitatea infracțiunilor ce constituie obiectul acuzației penale, împrejurarea că cercetarea judecătorească în faza apelului nu a fost încă finalizată, impunându-se administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, Curtea de apel a apreciat că se justifică menținerea inculpatului în stare de arest, neimpunându-se liberarea sa sub control judiciar.
în aceste condiții, Curtea de apel a apreciat că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inclpatului, nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Conveției Europene a Drepturilor Omului, iar controlul judiciar este insuficient pentru a asigura scopul procesului penal.
împotriva acestei încheieri a declarant recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și liberarea provizorie sub control judiciar.
A arătat că față de stadiul actual al procesului penal și de faptul că din actele dosarului nu rezultă date din care să rezulte că ar influența bunul mers al procesului sau al aflării adevărului.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul declarat nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 raportate la art. 2 Legea nr. 39/2003,art. 189 alin. (1) și (3) C. pen., art. 194,art. 250 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., fiind arestat prin încheierea Tribunalului Mehedinți din 30 martie 2011, starea de arest a inculpatului fiind prelungită și menținută ulterior de instanța de judecată.
Totodată, rezultă că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.P.P.D., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit dispozițiilor art. 1602alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Referitor la existența "datelor", legiuitorul nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice
Ținând cont de gradul ridjcat al pericolului social al faptelor presupus a fi săvârșite de către acesta, înalta Curte constată că instanța de apel a considerat în mod corect că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, nu se impune.
în plus, analizând faptele pentru care inculpatul este cercetat, gradul lor de pericol social concret, împejurările în care s-au săvârșit și urmările acestora, persoana inculpatului și rezonanța socială a infracținilor comise, se constată că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar față de stadiul actual al procesului penal, se impune menținerea în stare de arest a inculpatului.
în acest context, înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Prin punerea în libertate a inculpatului, există posibilitatea ca acesta să ia legătura cu părțile și cu martorii care urmează să fie audiați, să tergiverseze judecarea cauzei, să se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei, așa încât, pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru aflarea adevărului, înalta Curte apreciază că se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
Față de cele menționate, înalta Curte a constat că încheierea instanței de apel era legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat era nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 151/2013. Penal → |
|---|
