ICCJ. Decizia nr. 156/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 1/ F din 8 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestului preventiv a inculpatului C.S., domiciliat în C.M., jud. Argeș, în prezent aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași, cu măsura preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) raportat la art. 145 C. proc. pen., respectiv obligația de a nu părăsi localitatea.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului C.S., de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 2012, emis de Tribunalul Argeș în dosar, la data de 28 februarie 2012, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
S-a instituit în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (11) lit. a)-d) C. proc. pen.:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de către acesta; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
A fost obligat inculpatul să nu se apropie de părțile vătămate, membrii familiilor acestora, de ceilalți coinculpați, funcționari S.S.P.R., martori și experți și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect conform art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., iar în baza art. 145 alin. (12) lit. f) C. proc. pen. obligă pe același inculpat să nu exercite profesia și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor aplicate sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul C.S. este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 7 alin. (1) Legea nr. 39/2003 ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. Fără a fi pusă în discuție situația de fapt rezultată din materialul probator și criticată de către inculpatul în cauză, se constată ca fiind întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen. referitoare la indiciile temeinice și probele privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
S-a arătat că în etapa procesuală în care se află dosarul ce trebuie analizat este necesară îndeplinirea cerințelor impuse de art. 148 lit. (f) C. proc. pen. în sensul cuantumului pedepselor și a pericolului concret pentru ordinea publică, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate.
Dacă sub aspectul cuantumului prevăzut de lege pentru infracțiunile imputate acestuia nu se pun probleme juridice, pericolul social pentru ordinea publică comportă unele discuții în ceea ce privește substanța sa.
S-a arătat că legiuitorul, în formularea celei de a doua condiții de la art. 148 lit. (f) C. proc. pen. a avut în vedere pericolul concret și nu pericolul social abstract, ca trăsătură a infracțiunii, care a fost luat în calcul atunci când s-au stabilit limitele de pedeapsă pentru faptele respective.
Curtea a reținut ca indiscutabil, din perspectiva arătată, faptul existenței unor indicii convingătoare că inculpatul C.S. a fost implicat în săvârșirea faptelor pentru care acum este cercetat, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, unde se evidențiază convorbirile telefonice în legătură cu încheierea contractelor de reprezentare și încasarea unor bani de la martorii revoluționari în baza acestor contracte, însă, în condițiile în care se va constata ilegalitatea întocmirii acestora sau că acesta a acționat cu vinovăție, instanța va aplica, în ceea ce îl privește, dispozițiile legale cu prilejul judecării pe fond a cauzei.
în plus, această procedură a avansat în privința administrării probelor, fiind ascultați toți inculpații și o parte a martorilor, iar menținerea inculpatului în stare de arest preventiv pentru a se stabili clar și indubitabil implicarea și vinovăția acestuia, în caz că se confirmă, nu este conformă cu legea și jurisprudența internă în materie.
S-a mai arătat că CEDO s-a pronunțat în mai multe cauze că trecerea timpului estompează din ecourile infracțiunilor în rândurile opiniei publice, nemaifiind justificată menținerea stării de arest preventiv a inculpatului trimis în judecată câtă vreme, după audierea sa, se poate constata că procesul penal se poate desfășura în continuare în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate.
în nici un caz persoana inculpatului, dar și modalitatea de săvârșire a faptelor nu mai justifică lipsirea de libertate, în acest moment procesual, când s-au adus garanții că pericolul social pentru ordinea publică s-a diminuat, iar comunitatea în care trăiește, modul de viață, ocupația, comportamentul inculpatului, nu sunt de natură a induce acel sentiment de insecuritate în rândul concetățenilor.
S-a arătat că în raport cu stadiul procesual al cauzei, lipsa antecedentelor penale, datele ce caracterizează pe inculpat, starea sa de sănătate, nu se justifică nici temerea că va săvârși alte infracțiuni sau că va încerca să influențeze martorii ori să denatureze probele dosarului.
Un astfel de pericol pentru ordinea publică s-a atenuat sau chiar s-a stins, prin diminuarea rezonanței față de momentul săvârșirii faptelor pretinse, luând în considerare și durata relativ suficientă de timp (de 10 luni) ce s-a scurs de la această dată până la momentul de față al judecății cauzei, astfel că în prezent acesta s-a estompat.
Având însă în vedere, pe de o parte, faptul că durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil, iar, pe de altă parte, stadiul probelor administrate până în prezent, curtea a constatat că o eventuală continuare a ei nu ar putea decât să anticipeze pronunțarea unei pedepse privative de libertate, iar acest raționament dacă s-ar confirma este de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
Curtea a apreciat, totodată, că în baza dispozițiilor art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal, și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau judecată este corespunzătoare măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a arătat că riscul sustragerii sau al influențării probelor ce a fost invocat de acuzare descrește, în mod necesar, cu trecerea timpului, pentru că imputarea duratei acestei detenții asupra pedepsei privative de libertate la care inculpatul poate aprecia că va fi condamnat este de natură a reduce din tentația sa de a se sustrage.
în consecință, în aprecierea curții, gravitatea pedepsei nu poate justifica, singură, lungi perioade de detenție.
De asemenea, posibilitatea adoptării altor măsuri care să asigure prezența la proces, pericolul de a menține măsura arestului preventiv în mod colectiv, dar și faptul că ceilalți opt coacuzați sunt liberi și niciun element din dosar nu indică faptul că acest lucru afectează cursul procesului justifică lăsarea în libertate a inculpatului în condițiile luării față de acesta a unei măsuri restrictive de libertate, aceea de obligarea de a nu părăsi localitatea.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, criticând-o prin aceea că în mod greșit s-a apreciat că s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arstării preventive, argumentele instanței nu justifică înlocuirea măsurii arestului preventiv, iar din probele dosarului rezultă că inculpatul a încercat să influențeze martorii și și-a oferit serviciile coinculpatului pentru a exercita acte de violență față de procurorul anchetator.
S-a mai arătat că starea de sănătate a inculpatului nu a fost dovedită cu acte medicale și nu este un argument în susținerea schimbării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Examinând hotărârea atcată în raport de motivele ivocate, înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul C.S. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 13 Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 7 alin. (1) Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..
S-a arătat în actul de trimitere în judecată că în perioada 2009-2011, inculpații au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracțiuni grave de corupție și de spălare de bani pentru a obține direct sau indirect beneficii financiare pentru membrii grupului.
S-a mai arătat că inculpatul, în calitate de președinte al Asociației 22 Decembrie C.M., în perioada 2009-2010, i-a sprijinit pe inculpații C.G., P.A. și B.G. să obțină în mod nelegal și necuvenit sume de bani de la membrii revoluționari.
Starea de arest a inculpatului a fost prelungită succesiv până la data de 25 iunie 2012 inclusiv.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au avut în vedere dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) și b) și art. 1491C. proc. pen., referitor la existența unor date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevămlui prin influențarea unei părți a unui martor sau expert și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ținând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi sîvârșite de inculpat, înalta Curte constată că instanța de fond a considerat în mod greșit că lăsarea în libertate a acestuia nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal, și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau judecată este suficientă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaților.
Deși numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpați nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este aceea de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unor infracțiuni grave de corupție și de spălare de bani, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică.
Există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.S., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în plus, analizând faptele pentru care inculpatul este cercetat, gradul lor de pericol social concret, împejurările în care s-au săvârșit și urmările acestora, persoana și calitatea inculpatului, intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, obiectivul vizat și rezonanta socială a infractinilor comise, se constată că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar față de stadiul actual al procesului penal, nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
în acest context, înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului C.S. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru a-l împiedica pe inculpat să tergiverseze judecarea cauzei și să se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei. Prin înlocuirea măsurii arstării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, există posibilitatea ca acesta să ia legătura cu ceilalți inculpați și cu martorii care urmează să fie audiați, să tergiverseze judecarea cauzei, ori să se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei, așa încât, pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru aflarea adervărului, înalta Curte apreciază că se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
Având în vedere cele menționate, înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este fondat și urmează a fi admis, se va casa încheierea atacată și se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul C.S.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 155/2013. Penal → |
|---|
