ICCJ. Decizia nr. 1558/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1558/2013
Dosar nr. 7634/2/2012
Şedinţa publică din 08 mai 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 26/F din 17 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având ca obiect transferarea persoanei condamnate C.I.
S-a recunoscut Sentinţa nr. 9/2009 din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul din Tempio Pausania - Republica Italia, definitivă la 18 septembrie 2009.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate C.I., fiul lui C. şi A., născut în comuna Jiana, sat Dănceu, judeţul Mehedinţi, cu domiciliul în comuna Jiana, sat Dănceu, judeţul Mehedinţi, CNP aaa, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare şi 50.000 euro amendă.
S-a dedus din durata pedepsei perioada prevenţiei şi a pedepsei executate din 27 decembrie 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înregistrată pe rolul instanţei în data de 11 octombrie 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 9/2009 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului din Tempio Pausania - Italia, rămasă definitivă la data de 18 septembrie 2009, privind pe persoana condamnată C.I. şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Au fost ataşate la dosar: adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 din Legea nr. 302/2004, cererea formulată de către condamnat în vederea transferării sale în România pentru continuarea executării pedepsei - în care îşi exprimă consimţământul pentru transfer, sentinţa penală de condamnare, tradusă şi în copie legalizată, extras din legislaţia penală italiană referitor la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, extras C. pen. român privind infracţiunile corespunzătoare celor pentru care numitul C.I. a fost condamnat în Italia, adresa emisă de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date referitor la domiciliul din România al persoanei condamnate.
La solicitarea instanţei, la dosar au fost ataşate declaraţia persoanei condamnate privind consimţământul la transfer, exprimat în faţa reprezentanţilor secţiei consulare a Ambasadei României din Roma şi referatul privind situaţia socială şi familială a acesteia, în raport de dispoz. art. 155 - 156 din Legea nr. 302/2004 şi art. 7 parag. 2 din Convenţia Europeană privind transferul persoanelor condamnate încheiată la Strasbourg în 1983.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
În urma verificărilor efectuate, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a comunicat că numitul C.I., fiul lui C. şi A., născut în Jianu, sat Dănceu, judeţul Mehedinţi, este cetăţean român cu domiciliul în România, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Prin Sentinţa penală nr. 9/2009 din 19 ianuarie 2009, Tribunalul din Tempio Pausania a condamnat pe numitul C.I. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi amendă în cuantum de 50.000 euro pentru săvârşirea infracţiunilor de facilitare şi exploatare continuă a prostituţiei, facilitare şi exploatare a prostituţiei minorilor şi violenţă sexuală prev. de art. 110, art. 81 alin. (2), art. 600 bis, art. 4 alin. (1) C. pen. italian şi art. 3 alin. (8), art. 4 alin. (1), alin. (7) din Legea nr. 75/1958.
În fapt, s-a reţinut că numitul C.I. împreună cu alte persoane, la intervale de timp diferite şi în îndeplinirea unui singur plan infracţional, au facilitat şi exploatat direct prostituţia mai multor minore.
Sentinţa penală a rămas definitivă la data de 18 septembrie 2009, astfel încât s-a constatat îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 143/2004.
Numitul C.I. a fost arestat la data de 27 decembrie 2011, iar sfârşitul pedepsei este la data de 26 decembrie 2021, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 rep., întrucât la data primirii cererii, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din pedeapsa aplicată.
Instanţa a dispus şi punerea în executare a sancţiunii pecuniare aplicate, în raport de dispoz. art. 233 şi urm. din Legea nr. 302/2004 şi Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, precum şi decizia nr. 3 din 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.
Instanţa nu a dispus executarea unei pedepse accesorii, aşa cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public având în vedere că o astfel de pedeapsă nu a fost aplicată de autoritatea judiciară străină. În sentinţa de condamnare se regăseşte menţiunea declarării persoanei condamnate ca fiind permanent privată de ocuparea de funcţii publice, fiind aplicată o pedeapsa complementară, aşa cum aceasta este definită de legislaţia română. Instanţa nu a dispus executarea pe teritoriul României a acestei pedepse complementare (nici adaptată la sistemul românesc, care nu prevede o interdicţie permanentă, ci doar pe o perioadă de maxim 10 ani) având în vedere domeniul de aplicare a Convenţiei Europene privind transferul persoanelor condamnate, încheiată la Strasbourg în 1983 care priveşte exclusiv pedepse sau măsuri privative de libertate, interesul pe care îl are statul de condamnare ca persoana condamnată să execute pe teritoriul său această pedeapsă, precum şi faptul că Italia a exclus expres procedura conversiei.
În cauză s-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate îşi au corespondentul în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 de ani.
Totodată, Curtea a constatat că felul şi durata pedepsei sunt compatibile cu legislaţia română, astfel încât nu este necesară conversia acesteia în raport de dispoz. art. 157 - 159 din Legea nr. 302/2004.
Persoana condamnată şi-a exprimat consimţământul cu privire la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţele spaniole într-un penitenciar din România, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, Curtea, a constatat că în raport de situaţia socială şi familială a persoanei condamnate, aşa cum reiese din referatul întocmit de reprezentanţii secţiei consulare a Ambasadei României din Roma, continuarea executării pedepsei în România va favoriza reinserţia socială a acesteia, astfel că a admis sesizarea, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform dispozitivului sentinţei.
Sentinţa a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin motivele de recurs, Ministerul Public a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare să se dispună transferarea condamnatului şi pentru continuarea executării pedepsei accesorii prev. în legislaţia română de dispoziţiile art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., conform instituţiei adaptate.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat.
Înalta Curte reţine că deşi instanţa de fond a recunoscut Sentinţa nr. 9/2009 din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul din Tempio Pausania - Republica Italia, definitivă la 18 septembrie 2009 şi a dispus transferarea persoanei condamnate C.I., fiul lui C. şi A., născut în comuna Jiana, sat Dănceu, judeţul Mehedinţi, cu domiciliul în comuna Jiana, sat Dănceu, judeţul Mehedinţi, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare şi 50.000 euro amendă, în mod greşit nu a dispus transferarea persoanei condamnate şi pentru continuarea executării pedepsei accesorii prevăzută în legislaţia română de dispoziţiile art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. a) şi lit. b) C. pen.
Deşi Republica Italia a exclus procedura conversiei pedepsei (art. 9 rap la 11 din Convenţie), în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, Înalta Curte are însă în vedere dispoziţiile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 76/1996 pentru ratificarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, conform cărora:
"1. În caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică şi durata sancţiunii aşa cum rezultă ele din condamnare.
2. Totuşi, dacă natura sau durata acestei sancţiuni este incompatibilă cu legislaţia statului de executare, sau dacă legislaţia acestui stat o impune, statul de executare poate, prin hotărâre judiciară sau administrativă, să adapteze această sancţiune la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa lege pentru infracţiuni de aceeaşi natură.
Această pedeapsă sau măsura corespunde, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte natura sa, celei aplicate prin condamnarea de executat. Ea nu poate să agraveze prin natura sau durata sa sancţiunea pronunţată în statul de condamnare, nici să depăşească maximul prevăzut prin legea statului de executare."
Aşadar, în raport de textul de lege evocat anterior, Înalta Curte va interzice condamnatului ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. a) şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Această adaptare a pedepsei pronunţată în statul de condamnare nu încalcă prevederile art. 9 rap. la 11 din aceeaşi Convenţie.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 26/F din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă C.I.
Se va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând:
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. se va interzice intimatului condamnat persoană transferabilă C.I. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei hotărâri.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 26/F din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă C.I.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice intimatului condamnat persoană transferabilă C.I. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei hotărâri.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1557/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1607/2013. Penal → |
|---|
