ICCJ. Decizia nr. 1607/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1607/2013

Dosar nr. 5608/105/2012

Şedinţa publică din 13 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 392 din 30 octombrie 2012, Tribunalul Prahova, În baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) C. proc. pen., pentru infracţiunea de omor calificat - faptă din data de 8 iulie 2012, victima G.G.L. -, l-a condamnat pe inculpatul M.I., agent de pază la SC S.G. SRL, căsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, fără antecedente penale, la 13 (treisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

A aplicat disp. art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pedeapsa complementară urmând a se executa în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare, care se va executa în condiţiile prevăzute de art. 427 C. proc. pen.

În baza disp.art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării sale preventive, începând cu data de 08 iulie 2012 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.I., luată prin Încheierea nr. 29 din 09 iulie 2012 din Camera de Consiliu a Tribunalului Prahova, pronunţată în Dosarul penal nr. 5172/105/2012, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 179/U/09 iulie 2012 pe numele inculpatului, de aceeaşi instanţă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat obiectele folosite la comiterea infracţiunii, respectiv 2 cioburi de sticlă tip bere 0,5 litri, depuse în plic sigilat cu sigiliul MI 24068, la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, sumă care cuprinde şi suma de 448 RON reprezentând contravaloarea efectuării raportului medico-legal de necropsie a victimei G.G.L., cu nr. 348 M din 9 iulie 2012, efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Prahova, precum şi onorariul apărătorului din oficiu pentru partea civilă G.V. în sumă de 100 RON.

În baza art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 347 şi 348 C. proc. pen., a disjuns soluţionarea acţiunii civile, fiind necesară administrarea de probatorii în vederea soluţionării acesteia şi a fixat termen de judecată sub acest aspect la data de 28 noiembrie 2012, pentru când s-a dispus a se cita părţile.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul nr. 787/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, la data de 08 iulie 2012, l-a lovit cu un ciob de sticlă în gât pe G.G.L. într-un bar din localitatea Albeşti Paleologu, judeţul Prahova, producându-i leziuni ce au condus la deces.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a reţinut această situaţie de fapt pe baza probatoriilor administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto reprezentând urmele şi mijloacele de probă materiale ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, efectuată în data de 08 iulie 2012, proces-verbal de sesizare cu privire la evenimentul produs în localitatea Cioceni, comuna Albeşti Paleologu referitor la decesul victimei G.G.L., raportul medico-legal autopsie nr. 348 M din 09 iulie 2012 cu privire la victima G.G.L., prin care s-au stabilit cauzele morţii acestuia, declaraţia părţii civile G.V., declaraţiile martorilor T.C.C., S.G., D.V., declaraţiile inculpatului, fişa de cazier judiciar a acestuia, procesul-verbal de ascultare a acestuia cu ocazia luării măsurii arestării preventive şi hotărârile prin care s-a dispus arestarea sa preventivă în cauză.

În virtutea rolului activ, consacrat de art. 4 C. proc. pen. ca unul dintre principiile de bază în procesul penal, instanţa de fond, ţinând seama şi de disp. art. 76 C. proc. pen., a chemat persoanele care au suferit vătămări prin săvârşirea infracţiunii din cauza penală de faţă, fiind audiate părţile civile G.V., soţia victimei, G.N., E.C., B.V.V., B.O., R.A.

La termenul de judecată din data de 17 octombrie 2012, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor regularitatea actului de sesizare a acesteia, constatând că, potrivit disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a fost legal sesizată cu soluţionarea cauzei, actul de sesizare cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege, instanţa este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză întrucât tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunile de omor, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar din punct de vedere teritorial, fapta penală a fost comisă în raza teritorială a judeţului Prahova, tribunalul fiind competent şi sub acest aspect, potrivit art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

După consultarea cu apărătorul ales, inculpatul M.I. a precizat că solicită aplicarea în cauză a disp. art. 320¹ C. proc. pen. privind judecata cauzei pe baza recunoaşterii vinovăţiei.

Inculpatul a fost ascultat în condiţiile prev. de art. 320¹ alin. (1), (2), (3) şi (7) C. proc. pen., acesta precizând personal că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, în modalitatea descrisă în rechizitoriul parchetului, că îşi însuşeşte în întregime probatoriile administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi pe baza cărora solicită să fie judecat şi că nu solicită administrarea altor probatorii, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţierea personală a acestuia.

Instanţa a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit disp. art. 320¹ C. proc. pen. şi, constatând ca nu există niciun impediment, a admis cererea de judecare potrivit disp. art. 320¹ C. proc. pen. pe baza recunoaşterii vinovăţiei făcute de inculpat şi a acordat cuvântul părţilor în dezbateri.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, aşa cum prevăd disp. art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., precum şi declaraţia inculpatului dată în fata instanţei de judecată în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi următoarea situaţie de fapt:

În după amiaza zilei de 08 iulie 2012, G.G.L. a mers la un bar privatizat din localitatea Albeşti Paleologu, pentru a consuma băuturi alcoolice.

În timp ce consuma bere la aceeaşi masă cu martorul T.C.C., a venit la bar şi M.I. şi, imediat, între inculpat şi victimă a fost reiterat un conflict mai vechi, cei doi insultându-se şi adresându-şi reciproc injurii, în această stare conflictuală victima plecând din bar şi revenind cu căruţa la circa 15 minute.

Partea vătămată G.G.L. s-a aşezat din nou la masă cu inculpatul M.I., reluând conflictul verbal, situaţie în care inculpatul s-a enervat, a luat dintr-o ladă două sticle de bere goale, le-a spart ciocnindu-le şi, cu ciobul din mâna dreaptă, a lovit în gât victima, secţionându-i vena jugulară, iar partea vătămată a reuşit să se deplaseze din bar la căruţa din drum, însă, urmare a leziunii suferite, sângerarea fiind abundentă, a decedat.

Tribunalul a reţinut că, în drept, fapta inculpatului M.I., care la data de 08 iulie 2012, l-a lovit cu un ciob de sticlă în gât pe G.G.L., în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Albeşti Paleologu, judeţul Prahova, de faţă fiind mai multe persoane, barul fiind deschis şi accesibil publicului, în acesta aflându-se persoane care consumau băuturi alcoolice sau nealcoolice, producându-i leziuni incompatibile cu viaţa şi care au condus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., respectiv săvârşit într-un loc public.

Instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în modalitatea precizată anterior din examinarea probatoriilor administrate în faza de urmărire penală, potrivit principiului libertăţii de apreciere a probelor, statornicit de art. 63 alin. (2) Cod procedura penală, în mod relevant din declaraţiile inculpatului, care a recunoscut cu sinceritate comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei, declaraţie ce se coroborează atât cu concluziile din raportul medico-legal de necropsie, cât şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, în principal relevante fiind declaraţiile martorilor oculari T.C.C., S.G. şi D.V.

Astfel, din concluziile raportului medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă, producându-se ca urmare a secţionării venei jugulare drepte, la examenul medico-legal constatându-se leziuni traumatice la nivelul gâtului, cu caracter vital, ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor, posibil sticla spartă, care pot data din 08 iulie 2012 şi se află în legătură directă necondiţionată cu decesul, constatându-se şi alte leziuni traumatice cu caracter vital care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor (posibil sticlă spartă) şi prin lovire de corpuri/planuri dure, posibil în condiţiile căderii şi care pot data din 08 iulie 2012, acestea fiind fără legătură de cauzalitate cu decesul.

S-a reţinut că în acelaşi raport medico-legal de necropsie se arată că agresorul a aplicat victimei o lovitură violentă, de mare intensitate, cu un corp tăietor, posibil sticlă spartă, la nivelul gâtului, iar între leziunile traumatice constatate şi decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă.

Aceste concluzii de natură ştiinţifică au fost susţinute şi de declaraţiile inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei penale aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei, în sensul că, la data de 08 iulie 2012, în timp ce se afla într-un bar cu victima G.G.L., a lovit-o pe aceasta în gât cu un ciob de sticlă, provocându-i leziuni care au condus la deces.

Martorul ocular T.C.C. a precizat în declaraţia sa că la data de 08 iulie 2012 a fost la barul din localitate, SC H. SRL, unde a stat la aceeaşi masă cu inculpatul şi cu victima şi a văzut cum între cei doi a început o discuţie contradictorie, aceştia adresându-şi reciproc injurii, după care victima G.G.L. a plecat la căruţa sa şi a mers acasă.

Martorul a mai arătat că, după ce victima a revenit din nou la bar, s-a reluat discuţia dintre cei doi, inclusiv sub aspectul injuriilor şi l-a văzut pe M.I. care s-a ridicat de la masă, a aruncat scaunul pe care stătea şi a luat dintr-o ladă de bere două sticle de bere goale, pe care le-a spart între ele, după care s-a repezit asupra lui G.G.L., care stătea la masă şi l-a lovit pe acesta din urmă cu un ciob de sticlă în zona gâtului, victima sângerând puternic.

Martorul a mai văzut-o pe victimă cum s-a ridicat de la masă sângerând puternic, s-a dus în stradă la căruţa sa, unde a şi căzut, iar patroana barului a sesizat poliţia.

Martorul S.G., aflându-se şi el în acelaşi bar în care s-a aflat inculpatul şi victima la data precizată, a observat cum, la un moment dat, inculpatul s-a ridicat de pe scaunul pe care stătea şi l-a lovit cu un obiect contondent în zona gâtului pe G.G.L., care a căzut de pe scaun şi a observat că acesta sângera puternic în zona gâtului şi care, ţinându-se de gât, s-a îndreptat spre căruţa sa care se afla în drum, dar aici a căzut şi nu s-a mai ridicat.

Martora D.V., administratorul barului respectiv, a văzut imediat după conflict pe inculpat plin de sânge pe îmbrăcăminte, precum şi pe victima care era căzută lângă poarta terasei şi, văzând acest lucru, a anunţat organele de poliţie, la faţa locului sosind atât poliţia, cât şi ambulanţa, iar medicul de pe aceasta a constatat decesul victimei.

Tribunalul a mai reţinut că, aşa cum s-a arătat în mod constant în practica judiciară, intenţia de ucidere trebuie întotdeauna examinată ţinând seama de criterii importante precum natura obiectului vulnerant folosit de autor, intensitatea şi efectele loviturilor, zona corpului vizată şi urmările produse (Decizia 3037/1998 a ICCJ).

Totodată, a fost avut în vedere că în practica judiciară mai recentă a instanţei supreme (Deciziile nr. 3570/2005 şi 107/2011) s-a precizat că lovirea unei persoane cu gâtul tăios al unei sticle, într-o zonă vitală, chiar dacă nu ar fi pus în primejdie viaţa victimei, ar constitui sub aspect subiectiv, tentativă la omor calificat.

În speţă, s-a reţinut că lovirea victimei cu gâtul tăios al unei sticle, după spargerea a două sticle, tocmai în scopul uciderii victimei, pune în evidenţă intenţia de ucidere, aceasta rezultând din modul în care a acţionat inculpatul, obiectul cu care acesta a lovit victima, zona vitală în care a lovit (la gât), urmările faptei sale (victima a decedat în câteva minute), toate acestea coroborate cu concluziile ştiinţifice din raportul medico legal de necropsie, din care reiese că moartea victimei a fost violentă şi s-a produs ca urmare a secţionării venei jugulare, prin leziuni traumatice la nivelul gatului, cu caracter vital, produse prin lovire cu un corp tăietor, în speţă sticlă spartă şi care au produs în mod direct şi necondiţionat decesul victimei, ajungându-se în mod indubitabil la concluzia că fapta comisă de către inculpat, de ucidere a victimei într-un bar, a fost săvârşită cu intenţia de a ucide, iar inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei penale pentru care a fost trimis în judecată.

În privinţa formei calificate a omorului, şi anume că acesta s-a săvârşit în public, tribunalul a constatat că la momentul producerii acţiunii violente a inculpatului asupra victimei, în afara acestora, erau mai mult de două persoane în bar, situaţie precizată de martorii oculari, care în declaraţiile date au arătat acest lucru, iar în raport de aceste aspecte, a fost evident că fapta de omor este în public, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 152 lit. b) C. proc. pen., locul fiind accesibil publicului în acel moment, iar de faţă fiind două sau mai multe persoane.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, ţinând seama şi de disp. art. 320¹ alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen., de gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, care rezultă, în principal, din modalitatea de săvârşire a infracţiunii - inculpatul a lovit-o pe victimă cu un corp tăietor, posibil sticlă spartă, la nivelul gâtului, decesul acesteia producându-se prin hemoragie externă, urmare a secţionării venei jugulare drepte din cadrul unei plăgi tăiate latero-cervical dreapta produsă prin agresiune, între leziunile traumatice constatate şi decesul victimei existând o legătură de cauzalitate directă -, de urmările faptei penale ale inculpatului, care a condus la încălcarea unei valori fundamentale precum dreptul la viaţă, prin decesul victimei, dar şi de circumstanţele persoane ale inculpatului, care nu are antecedente penale şi a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei.

Instanţa de fond, în raport de modalitatea în care a fost săvârşită infracţiunea şi de gradul ridicat de pericol social al acesteia, a apreciat ca în cauză nu se justifica reţinerea circumstanţelor atenuante şi scăderea pedepsei aplicate inculpatului sub limitele minime prevăzute de textele de lege incriminatoare întrucât atitudinii de recunoaştere şi de regretare a faptei i s-a dat deja eficienţă juridică prin reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen., iar comportamentul anterior al inculpatului, analizat prin comparaţie cu gradul de pericol deosebit de ridicat al faptei penale comise de acesta, nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

Instanţa a avut însă în vedere faptul că inculpatul a recunoscut şi a regretat comiterea infracţiunii şi că nu are antecedente penale, orientându-se către o pedeapsă spre minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, cu luarea în considerare a noilor limite de pedeapsă, rezultate în urma aplicării dispoziţiilor mai favorabile prev. de art. 320¹ alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen.

În raport de aceste criterii de individualizare, instanţa de fond a apreciat că prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, după aplicarea şi a cauzelor de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., se poate atinge atât scopul preventiv educativ, cât şi cel sancţionator al pedepsei aplicate inculpatului.

Potrivit criteriilor de individualizare arătate, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Astfel, potrivit criteriilor de individualizare arătate mai sus, instanţa de fond a condamnat pe inculpatul M.I. la 13 (treisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

De asemenea, În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe toată durata executării pedepsei principale.

Având în vedere practica judiciară în materie a instanţei supreme, care prin Decizia nr. 74/2007, admiţând un recurs în interesul legii, soluţie obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, prin care s-a arătat că disp. art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul ca interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza I) - lit. c) C. pen. nu se face în mod automat prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei în funcţie de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen., instanţa a dat eficienţă acestei decizii, apreciind că se impune a se interzice acestuia, cu titlul de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 lit. a), b C. pen., cu excepţia dreptului de a alege. A mai apreciat că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege sau a drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în cauză inculpatul nefolosindu-se de profesia sa pentru săvârşirea infracţiunilor şi nici interzicerea drepturilor părinteşti întrucât acesta nu a săvârşit o infracţiune de violenţă în familie, iar situaţia din familia sa este mai deosebită, în sensul că şi soţia acestuia are probleme de sănătate, fiind încadrată în grad de handicap, iar luarea măsurii interzicerii drepturilor părinteşti ar afecta un alt principiu fundamental, şi anume interesul superior al minorului de a fi lipsit de sprijinul tatălui sau.

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi practica constantă CEDO în materie (cauza Hirst contra Marii Britanii) şi a apreciat, în raport de acelaşi criterii şi ţinând seama şi de principiul proporţionalităţii învederat în practica arătată, că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale şi nici după aceea, cu titlu de pedeapsă complementară, dar se justifică în cauză interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, faţă de gravitatea faptei penale comise de inculpat, atitudinea agresivă a acestuia nefiind în concordanţă cu calităţile şi atributele pe care trebuie sa le deţină o persoană care ar fi numită în calitate de tutore sau curator.

Pentru aceleaşi argumente, instanţa de fond a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pedeapsă complementară care se va executa după executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 66 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare, care se va executa în condiţiile prevăzute de art. 427 C. proc. pen.

În baza art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării sale preventive, începând cu data de 08 iulie 2012 la zi.

În raport de gradul de pericol social deosebit, de rezonanţa socială a faptei penale comise de inculpat, mai ales în rândul comunităţii din care provine, instanţa de fond a apreciat că subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere de instanţă cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, motiv pentru care, În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, luată prin încheierea nr. 29 din 09 iulie 2012 a Tribunalului Prahova, în Dosarul penal nr. 5172/105/2012, În baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 179/U din 09 iulie 2012.

Întrucât la săvârşirea faptei inculpatul a folosit cioburi de sticlă de bere, În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-au confiscat de la acesta obiectele folosite la comiterea infracţiunii, respectiv două cioburi de sticlă tip bere de 0,5 litri depuse în plic sigilat cu sigiliul MI 24068 la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova.

În baza art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 347 şi 348 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus disjungerea soluţionării acţiunii civile, apreciind că este necesară administrarea de probatorii în vederea soluţionării acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.I., arătând, în esenţă, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare, că a recunoscut comiterea faptei atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, că nu are antecedente penale, a beneficiat de prevederile art. 320¹ C. proc. pen., însă prima instanţă nu a făcut şi aplicarea disp. art. 74 şi art. 76 C. pen.

A mai arătat că în favoarea să se puteau reţine circumstanţe atenuante, care dădeau posibilitatea reducerii pedepsei, în condiţiile în care a avut o conduită bună anterior comiterii faptei şi după acest moment, poziţia sa procesuală fiind mai mult decât corespunzătoare, iar din caracterizările prezentate la dosar rezultă că, dincolo de acest eveniment nefericit, nu a avut niciodată probleme nu legea, în familie sau în comunitatea din care provine.

De asemenea, s-a arătat că au fost administrate probe din care reiese incidenţa disp. art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că între inculpat şi victimă a existat o stare conflictuală, iar aceasta din urmă, deşi a plecat de la barul respectiv, a revenit şi a reluat injuriile la adresa inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 17 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 392 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Prahova.

S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi a arestării preventive începând cu 8 iulie 2012 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Examinând hotărârea apelată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate de apelant, dar şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul declarat este nefundat.

Astfel, s-a reţinut că situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect şi complet de prima instanţă pe baza probelor administrate în cauză, aşa cum a fost prezentată mai sus, iar inculpatul apelant a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, aşa cum rezultă din declaraţiile date de acesta în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe.

S-a constatat că declaraţiile inculpatului apelant se coroborează cu probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice judiciare cu urmele şi mijloacele de probă materiale ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, efectuată în data de 08 iulie 2012, procesul-verbal de sesizare cu privire la decesul victimei G.G.L., raportul medico-legal autopsie nr. 348 M din 09 iulie 2012 cu privire la victima G.G.L., prin care s-au stabilit cauzele morţii acestuia, declaraţia părţii civile G.V., declaraţiile martorilor T.C.C., S.G., D.V., G.N., E.C., B.V.V., B.O., R.A.şi procesul-verbal de ascultare a inculpatului cu ocazia luării măsurii arestării preventive, iar din toate aceste probe rezultă cu claritate situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi vinovăţia inculpatului, aşa cum aceasta a fost prezentată mai sus.:

Prin urmare, s-a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect că fapta inculpatului M.I., care la data de 08 iulie 2012, l-a lovit cu un ciob de sticlă în zona gâtului pe G.G.L., în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Albeşti Paleologu, judeţul Prahova, de faţă fiind mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice sau nealcoolice şi i-a produs leziuni care au condus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a reţinut că prima instanţă a procedat în mod legal şi temeinic, având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând că gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat este unul ridicat, rezultând din modalitatea de săvârşire a infracţiunii. De asemenea, s-a constatat că s-a ţinut cont de faptul că urmarea faptei penale săvârşite a fost decesul victimei, dar şi de circumstanţele persoane ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut şi a regretat comiterea faptei în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei.

În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că nu se impune o reducere a pedepsei aplicate inculpatului, aceasta fiind stabilită de instanţa de fond puţin peste minimul special după aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., având în vedere pericolul social concret ridicat al faptei şi urmările acesteia.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea cuantumului pedepsei, ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., de altfel acesta recunoscând comiterea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 13 ani închisoare a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare - inculpatul a lovit-o pe victimă cu un corp tăietor, posibil sticlă spartă, la nivelul gatului, decesul acesteia producându-se prin hemoragie externă, urmare a secţionării venei jugulare drepte din cadrul unei plăgi tăiate latero-cervical dreapta produsă prin agresiune, între leziunile traumatice constatate şi decesul victimei existând o legătură de cauzalitate directă.

Cu privire la incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că nu se impune a fi reţinute.

Pentru existenţa circumstanţei legale a provocării se cere să fie întrunite trei condiţii şi anume: infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi, în fine, provocarea să fie produsă prin violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Această circumstanţă presupune ca, în momentul comiterii faptei, infractorul să se fi găsit sub stăpânirea unei puternice stări sufleteşti (perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă, mânie, indignare ori într-o stare de emoţie puternică, determinată de o provocare din partea victimei, iar actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o formă dintre cele arătate limitativ în lege.

Această atenuantă a provocării este compusă din două elemente structurale: unul subiectiv şi altul obiectiv, primul referindu-se la starea de mânie (furie), adică la un impuls emotiv care provoacă infractorului pierderea factorilor de echilibru şi de autocontrol; această împrejurare însă nu trebuie să fie confundată cu alte stări sufleteşti care nu circumstanţiază o stare de provocare, cum ar fi ura, ranchiuna, resentimentul, răzbunarea etc. (acestora lipsindu-le caracterul de spontaneitate specific provocării). Al doilea element, de natură obiectivă, este reprezentat de un fapt injust, adică un fapt contrar nu numai normelor juridice, dar şi altor reguli sociale care asigură o convieţuire civilizată. Bineînţeles, este necesar ca faptul injust să se fi produs efectiv, nefiind admisă, ca atare, convingerea putativă a existenţei provocării.

În toate cazurile, actul provocator trebuie să fi fost de aşa natură încât să fi trezit în cugetul făptuitorului o intensă reacţie psihică, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoţie. Caracterul provocator al actului trebuie apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv, dar şi sub cel subiectiv şi anume al intenţiei victimei de a săvârşi acte de violenţă fizică sau psihică ori de atingere a demnităţii persoanei. Pentru existenta circumstanţei atenuante trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator şi tulburarea sufletească sau emoţia sub stăpânirea căreia s-a săvârşit infracţiunea. Deşi legea nu pretinde ca între actul provocator şi actul ripostă să existe o proporţie, aceasta se impune în mod indirect, în sensul că riposta trebuie să fie proporţională cu intensitatea tulburării sufleteşti sau a emoţiei, aşa încât o ripostă exagerată nu va conduce la aplicarea acestei circumstanţe atenuante.

Ori, relaţionând aceste consideraţii de ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din ansamblul probator administrat în cauză, este evident că nu a existat o provocare din partea victimei (inculpatul şi victima insultându-se şi adresându-şi reciproc injurii), care să legitimeze o ripostă atât de dură venită din partea agresorului, dacă se ţine cont de conduita acestuia manifestată la momentele de referinţă.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reţine că aceasta nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţele inferioare, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, dar şi modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională. Pe de altă parte, se constată că datele care caracterizează favorabil persoana inculpatului (care a recunoscut şi a regretat fapta comisă, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut anterior o conduită bună, are o familie stabilă şi un copil minor în întreţinere) au fost avute în vedere de către instanţa de fond atunci când a aplicat o pedeapsă puţin peste minimul special, după aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită.

În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 8 iulie 2012 la 13 mai 2013.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 17 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 8 iulie 2012 la 13 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1558/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 1608/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1557/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1558/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1608/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1609/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1610/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1612/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs