ICCJ. Decizia nr. 1638/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1638/2013
Dosar nr. 1418/110/2012
Şedinţa publică din 14 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 239/D din 25 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1418/110/2012 al Tribunalului Bacău s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1), (3) teza I din C. pen. cu art.74 lit. a) şi art. 76 lit. a) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă din 20 ianuarie 2012, condamnarea inculpatului M.I. - fără antecedente penale, aflat în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen.
I s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului. In baza art.88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore şi arestul preventiv începând cu data de 21 ianuarie 2012 la zi.
În baza art.14, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă C.P.C.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că inculpatul şi partea vătămată C.P.C. locuiesc în aceeaşi localitate, respectiv satul Găiceana, din comuna cu acelaşi nume, din judeţul Bacău şi se cunoşteau de anterior, aceasta din urmă fiind colegă de clasă cu o soră a inculpatului.
În seara zilei de 20 ianuarie 2012, în jurul orei 18.30, minora C.P.C. s-a deplasat de la domiciliu spre un magazin, iar în faţa barului SC L.N. SRL a fost acostată de către inculpat.
Acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, întrucât anterior consumase astfel de băuturi la acelaşi bar, anterior menţionat.
Partea vătămată minoră a fost abordată de către inculpat, sub pretextul purtării unor discuţii, în care a fost antrenată la marginea drumului judeţean. In cadrul dialogului dintre cei doi, la un moment dat, inculpatul i-a solicitat minorei să întreţină raport sexual normal.
Primind un răspuns negativ, inculpatul a ameninţat-o cu acte de violenţă şi a condus-o forţat la victimă într-un imobil părăsit, situat în apropierea barului în discuţie.
Acolo, inculpatul a condus-o pe aceasta într-o magazie din spatele casei, în care a dezbrăcat-o, a aşezat-o pe sol şi a întreţinut cu ea raport sexual normal, situaţie confirmată de probele biologice identificate atât pe corpul minorei cât şi pe obiectele de îmbrăcăminte ale acesteia.
După consumarea actului sexual, inculpatul i-a permis minorei să se îmbrace şi să părăsească locaţia, sub condiţia de a nu relata episodul petrecut nici unei alte persoane.
Din examinarea în condiţii de laborator a probelor biologice ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şi expertiza bio-criminalistică serologică a rezultat faptul că chilotul persoanei vătămate prezenta urme biologice umane ce conţineau capete de spermatozoizi, celule epiteliale şi sânge, însă nu s-a putut stabili cu certitudine grupa sanguină, specialiştii plasând-o ca fiind una dintre O1 sau B3.
Din examinarea probelor de sânge prelevate de la inculpat, a rezultat că acesta aparţinea grupului sanguin B.
Din raportul medico-legal ataşat la dosarul cauzei rezultă că partea vătămată minoră C.P.C. prezenta la momentul examinării (data de 23 ianuarie 2012) „deflorare recentă incompletă ” şi „echimoză cu localizare coapsă stângă, ce s-a putut produce prin comprimarea regiunii cu mijloace contondente”.
De asemenea, din acelaşi raport medico-legal rezultă că „Aspectul morfologic al membranei himeneale şi prezenţa spermatozoizilor pledează pentru o agresiune sexuală de dată recentă”.
Situaţia de fapt astfel reţinută a fost probată cu declaraţiile părţii vătămate; fotocopia certificatului de naştere al acesteia; raportul medico-legal; declaraţiile mamei minorei parte vătămată; proces verbal de conducere în teren şi cercetarea locului faptei şi planşa foto aferentă; procese verbele de recoltare probe biologice şi de testare etiolo-test a inculpatului; alcotest - printer inculpat; proces verbal de recoltare a obiectelor de îmbrăcăminte de la inculpat şi persoana vătămată, planşa foto aferentă; adresă cu relaţii grupă de sânge inculpat;M; buletin de analize medicale; ordonanţă de efectuare a expertizei bio-criminalistice serologice şi raportul de expertiză bio-criminalistică serologică; declaraţiile martorilor: C.F., G.P., G.G.A., C.A.I.P.V. şi A.M.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată inculpatul a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale în seara zilei de 20 ianuarie 2012 cu partea vătămată C.P.C., însă a avut acceptul acesteia, deşi ştia că are vârsta de 12 ani, fiind colegă de clasă cu sora sa.
În acest sens cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de viol în infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 din C. pen.
Aceste aspecte expuse de către inculpat nu pot fi reţinute de către instanţă ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, întrucât se observă în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpatului, făcute din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale sau cel puţin a atenua impactul acestor consecinţe.
Ceea ce deosebeşte în principal infracţiunea de viol de aceea de act sexual cu un minor este faptul că la prima infracţiune actul sexual se realizează prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, cerinţe care nu sunt necesare la aceea de act sexual cu un minor. În cauză, faţă de vârsta victimei (născută la 7 aprilie 1999) nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ce semnifică, biologic şi moral, un act sexual, pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoştinţă. De asemenea, nu se poate reţine că minora C.P.C. şi-a exprimat în mod liber voinţa, consimţind la practicarea unor acte sexuale, ştiut fiind că până la vârsta de 14 ani orice persoană este prezumată absolut ca lipsită de capacitate de exerciţiu.
Mai mult, apărarea inculpatului privind consimţământul victimei este infirmată şi de raportul medico-legal din care se reţine că la momentul examinării (23 ianuarie 2012) partea vătămată minoră prezenta „deflorare recentă incompletă” şi „echimoză cu localizare coapsă stângă, ce s-a putut produce prin comprimarea regiunii cu mijloace contondente”.
În drept fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.197 alin. (1) şi (3) teza I din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea sa.
Fiind stabilită vinovăţia inculpatului, s-a dispus condamnarea acestuia, urmând a se ţine seama la individualizarea pedepsei de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, vârsta părţii vătămate, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal.
Având în vedere aceste date ce caracterizează persoana inculpatului, instanţa a apreciat că în cauză se pot în sarcina sa circumstanţe atenuante prevăzute de art.74 lit. a) din C. pen., urmând ca pedeapsa ce se va aplica să fie stabilită sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.
S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen.
Pe asemenea, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.
Tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei ce se va aplica inculpatului poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenţie, avându-se în vedere condiţiile şi împrejurările concrete ale comiterii faptei.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestul preventiv începând cu data de 21 ianuarie 2012 la zi.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei daune morale sumă la care inculpatul a achiesat.
Faţă de această situaţie, a fost obligat acesta la plata daunelor morale către partea vătămată în sumă de 10.000 lei.
În cauză a formulat apel în termen legal inculpatul M.I., nemotivat în scris, ci oral prin apărătorul ales, care nu contestă existenţa unei faptei penale, ci încadrarea juridică, diferenţa fiind mare între infracţiunea de act sexual cu un minor şi viol.
Prin decizia penală nr. 42/P din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, apelul a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul M.I. a declarat recurs, primul termen fiind preschimbat pentru astăzi, când, apărătorul său din oficiu a criticat, în esenţă, greşita respingere a schimbării încadrării juridice, prin prezentarea propriei variante a inculpatului asupra situaţiei de fapt, susţinere subsumată cazului de casare prev. de art. 385 pct.172 C. proc. pen., faţă de faptul că inculpatul nu ar fi vinovat de viol, ci de raport sexual cu un minor, în considerarea dubiului asupra constrângerii părţii vătămate. În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, dar şi a celor ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed.
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
În ceea ce priveşte critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, din perspectiva dispoziţiilor legale invocate, instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei prin prisma corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului, atunci când acesta este cea de-a doua cale ordinară de atac.
Or, ceea ce se critică în realitate de către inculpat este starea de fapt stabilită de instanţe, respectiv împrejurarea că s-a reţinut că nu ar fi existat consimţământul victimei, solicitându-se reaprecierea acesteia, şi, pe cale de consecinţă, schimbarea încadrării juridice, situaţie ce nu se circumscrie noţiunii de „greşită aplicare a legii” şi care nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. este în concordanţă cu starea factuală reţinuta în hotărârea de condamnare - inculpatul a acostat victima, minoră în vârstă de 12 ani, a ameninţat-o şi a condus-o forţat într-un imobil părăsit, unde a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal, criticile formulate sub acest aspect fiind, în mod evident, nefondate.
În ceea ce priveşte solicitarea de reindividualizare a pedepsei, având în vedere modificarea art. 3859 alin. (1) pct.14 C. proc. pen. intervenită prin Legea nr. 2/2013, cererea nu mai poate fi analizată prin prisma acestui caz de casare, care, în prezent, vizează doar situaţiile în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Critica nu poate fi circumscrisă niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art.3859 alin. (1) C. proc. pen., individualizarea pedepsei fiind o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală, doar aceste din urmă aspecte făcând obiectul cenzurii instanţei de casaţie, atunci când recursul este cea de-a doua cale ordinară de atac.
În raport de considerentele anterioare, constatând că nu se poate reţine incidenţa niciunuia dintre cazurile de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art.385 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 385 alin. (2) cu referire la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 ianuarie 2012 la 14 mai 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 ianuarie 2012 la 14 mai 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1637/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1690/2013. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
