ICCJ. Decizia nr. 1720/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1720/2013
Dosar nr. 4203/1/2012
Şedinţa publică din 21 mai 2013
Asupra admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 311 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a)-76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.S.M. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit la teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a luat act că inculpatul a fost arestat în perioada 21 septembrie 2010 -14 octombrie 2010.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 5.800 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul O.S.M.
Prin Decizia penală nr. 1702 din 23 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 9996/2/2010 s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul O.S.M. împotriva sentinţei penale nr. 311 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva deciziei menţionate, la data de 17 mai 2012, a formulat contestaţie în anulare inculpatul O.S.M., invocând dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., arătând, în esenţă, că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar, instanţa de recurs nu a realizat o analiză corectă şi coerentă a probelor administrate, care demonstrează cu certitudine intenţia de a-l prinde pe denunţător în flagrant, deci desistarea inculpatului.
Examinând cererea de contestaţie în anulare, sub aspectul admisibilităţii în principiu, în conformitate cu dipoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile prevăzute la lit. a)-e).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, instanţa este obligată să examineze dacă cererea priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar, toate aceste condiţii trebuind a fi îndeplinite cumulativ.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că invocarea dispoziţiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen. este formală, întrucât motivele menţionate de contestator nu se circumstanţiază acestor dispoziţii legale, acestea constituind, în realitate, apărări care au fost invocate şi pe parcursul procesului penal şi reiterare pe calea contestaţiei în anulare, la dosarul cauzei neexistând probe în sensul existenţei vreunei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i)1 C. proc. pen.
Ca urmare, în cauză nefîind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen. privind admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul O.S.M. împotriva Deciziei penale nr. 1702 din 23 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 9996/2/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 mai 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 1719/2013. Penal. Vătămarea corporală (art.... | ICCJ. Decizia nr. 1727/2013. Penal → |
|---|
