ICCJ. Decizia nr. 1868/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1868/2013
Dosar nr. 192/93/2011
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 7 din 3 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în temeiul art. 320 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 137 C. proc. civ., a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţii civile Ministerul Administraţiei şi Internelor, excepţie invocată de către inculpatul F.B.C.
În temeiul art. 320 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 137 C. proc. civ., a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes a părţii civile Ministerul Administraţiei şi Internelor, excepţie invocată de către inculpatul F.B.C.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ. (în redactarea anterioară a Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011), a fost admisă acţiunea civilă promovată de către partea civilă Ministerul Administraţiei şi Internelor în contradictoriu cu inculpatul F.B.C. (fiul lui P. şi D., născut în mun. Giurgiu, jud. Giurgiu, domiciliat în Giurgiu, Şos. Alexandriei, CNP aaa) şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul F.B.C. la plata către partea civilă Ministerul Administraţiei şi Internelor a sumei de 24.990 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciu cauzat prin distrugerea, la data de 13 august 2011, a unui echipament de înregistrare în mediul ambiental tip H., seria xxx, echipament aflat în proprietatea părţii civile Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul F.B.C. la plata sumei de 300 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din 7 noiembrie 2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosar nr. 2016/P/2011 înregistrat spre competenta soluţionare la Tribunalul Ilfov, sub nr. 19/93/2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii F.B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, 4 (patru) infracţiuni de fals intelectual, o infracţiune de complicitate la furt calificat, o infracţiune de distrugere şi o infracţiune de purtare abuzivă, prevăzute de art. 254 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la 208 alin. (1) C. pen. - 209 alin. (1) lit. a), e) alin. (3) lit. a) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. şi de art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi M.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, două infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de complicitate la furt calificat, prevăzute de art. 254 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la 208 alin. (1) C. pen. - 209 alin. (1) lit. a), e) alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că la data de 24 martie 2011 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti denunţul numitului V.G., consemnat în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară ai DGA, prin care acesta arăta că, la data de 08 ianuarie 2011 i s-a pretins de către agentul de poliţie F.B. suma de 2 000 RON, pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională privind abateri comise la regimul circulaţiei rutiere. Denunţătorul a susţinut că i-a înmânat suma cerută agentului de poliţie, depunând la dosar o chitanţă bancară prin care proba faptul ca în acea zi, 08 ianuarie 2011, a retras din contul său suma de bani pretinsă de către agentul de poliţie pe care, de altfel, îl cunoştea, întrucât denunţătorul lucrează la o societate ce funcţionează în comuna Jilava.
La data de 30 mai 2011 s-a ataşat la dosarul cauzei denunţul numitului C.M., consemnat la data de 25 mai 2011, prin care acesta aducea la cunoştinţa organelor de urmărire penală că, în lunile septembrie - octombrie 2010, a fost oprit conducătorul autobasculantei care efectua pentru firma sa, SC N.C. SRL, un transport de nisip, de către agentul de poliţie F.B., ocazie cu care acesta a pretins şi primit suma de 400 de RON de la denunţător, sosit ulterior la faţa locului, pentru a nu-i aplica conducătorului auto sancţiunea pentru faptul că maşina nu avea ITP-ul făcut şi nu avea prelata pentru prevenirea răspândirii nisipului pe drumul public. Ulterior înregistrării celor două denunţuri, s-a procedat la verificarea agentului de poliţie indicat, precum şi numitului M.M.M., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Jilava, arondat oraşului Măgurele. La acel moment procesual, s-a procedat la autorizarea folosirii a patru investigatori sub acoperire prin ordonanţa din data de 07 iunie 2011, solicitându-se Tribunalului Bucureşti autorizarea unor interceptări şi înregistrări, cuprinzând numere de telefon ale presupusului făptuitor F.B., precum şi discuţii în mediul ambiental ale făptuitorului cu investigatorii sub acoperire autorizaţi şi cu alte persoane, inclusiv în interiorul autospecialei menţionate, propunere admisă de către instanţă.
În ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită şi fals s-a arătat că la data de 17 iunie 2011, investigatorul sub acoperire O.A., autorizat în cauză, a fost oprit de către agenţii de poliţie F.B. şi M.M.M., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu la volanul autospecialei de poliţie indicate, pe raza comunei Jilava, motivul opririi fiind dat de încălcarea liniei continue şi nerespectarea unui indicator obligatoriu la dreapta. Aducându-i-se la cunoştinţă abaterea comisă şi sancţiunile impuse, respectiv amenda şi reţinerea permisului de conducere ca măsură complementară, agenţii de poliţie au solicitat documentele conducătorului auto, inclusiv asigurarea de răspundere civilă delictuală şi rovinieta.
Investigatorul a menţionat iniţial ca nu găseşte asigurarea, iar cu privire la taxa de drum, a precizat că o posedă, dar este expirată, agentul F. comunicându-i în acest context că va proceda şi la reţinerea certificatului de înmatriculare, coroborat cu aplicarea unei amenzi suplimentare pentru lipsa rovinietei.
A urmat o conversaţie purtata cu agentul M.M.M., care se afla în afara autospecialei de poliţie, în care investigatorul este sfătuit să spună cum înţelege să rezolve problema ivită, insistând să îi transmită modalitatea prin care înţelege să soluţioneze situaţia dată.
Ulterior acestei discuţii, investigatorul sub acoperire s-a îndreptat spre maşina sa, a pus 800 de RON în asigurarea auto pe care, între timp, o găsise, s-a deplasat spre agentul M.M.M., în acest moment, agentul F.B., care încă se afla în interiorul autospecialei de poliţie, a zărit suma de bani şi a întocmit procesul-verbal, spunându-i conducătorului auto să se întoarcă la maşina sa. În acest moment, investigatorul a mai pus 200 de RON, aflând anterior că amenda pentru neachitarea taxei de drum este de 1000 de RON, a aşteptat la maşina venirea lui M.M.M., pentru a ridica banii, acesta din urma înmânându-i procesul-verbal în care se stipula o abatere pentru neportul centurii de siguranţă, iar în rest, toate celelalte abateri fiind omise.
La data de 29 iunie 2011, în intervalul orar 16:00 - 16:31, cei doi inculpaţi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu autospeciala de poliţie, îmbrăcaţi în uniformă, se deplasau în zona gării Jilava, unde cunoşteau că se desfăşoară acţiuni de sustragere a unor cantităţi de combustibil în imediata apropiere a unor depozite aparţinând P. SA, unde cei doi inculpaţi au identificat mai multe persoane care sustrăgeau combustibil, purtând discuţii cu numitul E.C., zis "C.".
Discuţiile s-au purtat nemijlocit cu făptuitorii, iar după negocierea avută, cei doi poliţişti au pretins o cantitate de motorină pentru ca respectivii să fie lăsaţi să fure liniştiţi, numitul E.C. spunându-le că fiecare echipă de hoţi a acceptat să le dea câte un bidon de 30 de litri de motorină dimineaţa şi un altul seara. Inculpatul M.M.M. menţionându-i acestuia că " taxa de şmecher trebuie plătită şi pentru colegul F.B."
La aceeaşi dată, inculpaţii F.B. şi M.M.M. au oprit pentru control la orele 17:45 pe numitul N.I. în zona DN 5, Jilava, aflat la volanul autovehiculul marca F., persoana transportând marfa aparţinând societăţii L. SRL, ce are ca obiect de activitate comercializarea de băuturi alcoolice şi nonalcoolice. Cu această ocazie, inculpaţii, care cunoşteau obiectul de activitate al societăţii, i-au adus la cunoştinţa conducătorului auto că i se va reţine talonul pentru că parbrizul maşinii este fisurat, agenţii de poliţie efectuând filtru lângă depozitul societăţii cu pricina.
Ambii poliţişti au pretins, pentru a nu aplica sancţiunea de reţinere a talonului şi amenda, două sticle de votcă ce au fost primite ulterior.
De asemenea, inculpatul F.B. a întocmit proces-verbal, prin care l-au sancţionat cu avertisment pe N.I. pentru nereguli privind trusa medicală, dar nu l-au sancţionat pentru motivul opririi, respectiv fisurarea parbrizului.
În aceeaşi zi, 29 iunie 2011, în jurul orelor 18:45, cei doi au oprit un conducător auto, rămas neidentificat până în prezent, acesta din urmă transportând fier vechi fără a avea acte justificative cu privire la provenienţa mărfii.
Agentul de poliţie M.M.M., după discuţii cu persoana în cauză şi un refuz iniţial, a primit suma de 40 de RON, pentru a nu confisca marfa. Din această suma, M.M.M. a dat de 20 de RON colegului F.B.
La data de 27 iulie 2011, în jurul orelor 13:45, inculpatul F.B. a oprit pentru control pe conducătorul auto C.R., aflat la bordul autocamionului nr. zzz, care se deplasa cu o automacara, nr. qqq, condusă de M.F., ambele maşini fiind folosite de SC M.M. SRL.
Agentul de politie, deşi l-a oprit pe C.R., a discutat numai cu M.F., întrucât acesta se ocupa de activitatea firmei, aducându-i la cunoştinţă că îi va reţine talonul maşinii conducătorului auto C.R. întrucât maşina prezenta rugină, fiind degradată caroseria, urmând să-i aplice şi sancţiunea amenzii, avertizându-l asupra cuantumului minim al amenzii, 315 RON. M.F. i-a propus o sticlă de vin, inculpatul l-a avertizat însă că e prea puţin o sticlă cu vin în comparaţie cu amenda, după care l-a trimis pe M. să aducă asigurarea, acesta din urma venind cu asigurarea şi 35 de RON, suma de bani pe care inculpatul a primit-o în maşină.
Poliţistul a întocmit proces-verbal de sancţionare, a numitului C.R. cu avertisment pentru că nu avea actele asupra sa, fără să îl sancţioneze pentru abaterea mai gravă.
În aceiaşi data, 27 iulie 2011, la orele 13:50, inculpatul F.B.C. a oprit în trafic microbuzul de transport persoane, marca I., condus de D.G.M., pentru că transporta mai multe persoane decât capacitatea de locuri prevăzută în maşină.
Din context, a rezultat că inculpatul ştia cărei firme aparţine microbuzul oprit, respectiv O.I. SRL, transmiţându-i şoferului să-l cheme pe administratorul firmei; la circa zece minute, după ce conducătorul auto fusese lăsat de poliţist să-şi continue cursa, fără a-i returna actele microbuzului, a sosit E.M.P., administratorul societăţii, căruia i-a spus că amenda este 10 milioane; în final, inculpatul a aplicat avertisment conducătorului auto pentru abaterea constatată, chiar dacă, iniţial îi precizase că sancţiunea prev. de O.U.G. nr. 109/2005, este una drastică, primind de la administrator suma de 100 de RON.
La aceeaşi data, 27 iulie 2011, la orele 14:25, inculpatul F.B. l-a oprit în trafic pe conducătorul auto M.Ş., care transporta cu un autocamion, marca R., fier vechi aparţinând numitului P.V., persoană, care la acel moment, se afla în spatele camionului oprit pentru control, conducând o altă maşină. P.V. i-a dat suma de 30 de RON inculpatului, suma de bani ce iniţial s-a reţinut a fi fost dată pentru a nu se confisca marfa respectivă.
La aceeaşi data, 27 iulie 2011, începând cu ora 14:56, agentul F.B. l-a oprit pe numitul R.l., care transfera motorina din autocamionul de serviciu în autovehiculul personal, marca H., pe marginea drumului public. Agentul de poliţie i-a adus la cunoştinţă ca îl va sancţiona cu amendă, deoarece nu are voie să transfere motorină dintr-un autovehicul în altul pe drumul public, într-o zonă fără siguranţă. Mai mult inculpatul l-a acuzat pe acesta că fură motorina şi, pentru a-l verifica, l-a sunat pe patronul firmei SC N.P. SRL, pe care inculpatul îl cunoştea, maşina aparţinând acestei societăţi. În ceea ce priveşte discuţia cu R.l., pentru a nu fi sancţionat, inculpatul i-a pretins motorina, rămânând ulterior să vină cu maşina sa personală, pentru a i se preda motorina convenită, cerând în acest scop numărul de telefon al lui R.l. Iniţial, inculpatul a verificat portbagajul autoturismul H., pentru a vedea dacă nu cumva şoferul minte şi are mai multe canistre depozitate.
În aceeaşi zi, 27 iulie 2011, în jurul orelor 15:00, inculpatul, după ce avusese deja conversaţia cu P.C., relatată mai sus, în care i-a pretins 40 de litri de motorină, s-a deplasat la depozitul societăţii N. după ce l-a lăsat să plece pe R.l., unde a purtat o discuţie cu C.P. Cu această ocazie, a reiterat pretinderea cantităţii de motorină, din declaraţia administratorului rezultând ca nu era prima oară când îi pretindea combustibil.
În data de 31 iulie 2011, la orele 11:20, cei doi inculpaţi F.B. şi M.M.M. au oprit în trafic pe conducătorul auto T.I., aflat la volanul autoturismului, marca M., cu numărul de înmatriculare ccc, pentru încălcarea liniei continue. Acesta a înmânat inculpatului F.B. suma de 100 RON, care a încheiat procesul-verbal de contravenţie, în cuprinsul căruia a menţionat faptul că nu poseda actele asupra lui.
În aceeaşi zi, 31 iulie 2011, la orele 12:30, a fost oprit în trafic conducătorul auto A.S., la volanul maşinii marca R., înmatriculat în Bulgaria, persoană care a fost identificată de aparatul radar ca depăşind limita de viteză maxim admisă. Persoana se deplasa din direcţia Giurgiu spre Bucureşti, fiind oprită pe DN 5, în localitatea Jilava de către cei doi agenţi de politie, F.B. şi M.M.M.
După ce a fost oprit şi i s-a adus la cunoştinţă că a circulat cu 74 km/oră în localitate, i s-au cerut actele la control, ulterior demonstrându-se că şoferul nu avea rovinietă, motiv pentru care inculpatul M.M.M. i-a adus la cunoştinţă că îi vor reţine talonul maşinii pe care îl va trimite în Bulgaria, la organul emitent şi îi vor trebui câteva luni, ca să-l recupereze.
După un timp, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliţie, în interiorul căreia se aflau cei doi agenţi, ocazie cu care persoana l-a abordat pe M.M.M., pentru a discuta despre problema reţinerii talonului. Persoana a spus că va face cinste, ca să nu îi fie reţinut talonul, în sensul că va da şi el "o prăjitură". Cei doi poliţişti au spus ca nu sunt oameni de "o prăjitură", ca ei beau whisky. Persoana s-a dus la maşină, a luat o bancnotă de 100 de RON pe care a împăturit-o într-o coală de hârtie şi i-a dat-o inculpatului M.M.M., în faţa lui F.B. M.M.M. a luat banii şi a spus că trebuie totuşi să-i dea amendă pentru radar, prilej cu care i-a întocmit proces-verbal, sancţionându-l cu amendă pentru depăşirea vitezei, dar neaplicând măsura amenzii de minim 1000 de RON pentru lipsa rovinietei, precum şi ridicarea talonului, mita fiind data pentru neaplicarea acestor sancţiuni, care ar fi atras atât un prejudiciu material, cât şi privarea de conducătorului de utilizarea autovehiculului.
În aceiaşi zi, 31 iulie 2011, în jurul orelor 12:45, a fost oprit în trafic conducătorul auto H.S. care a condus auto, marca S., tot în zona Jilava, fiind identificat de aparatul radar ca circulând cu 63 de km/h în localitate, depăşind viteza legală admisă.
l-au fost solicitate documentele, moment în care s-a constatat că nu avea asupra sa asigurarea de răspundere civilă delictuală, moment în care a fost atenţionat că va fi amendat, atât pentru depăşirea vitezei, cât şi pentru lipsa asigurării asupra sa.
Conducătorul auto i-a dat inculpatului M.M.M. în prezenta lui F.B. suma de 100 de RON, pentru a nu fi amendat pentru lipsa asigurării civile, amenda fiind de minim 1000 de RON; ulterior, s-a întocmit proces-verbal de către inculpatul M.M.M., în care s-a consemnat doar abaterea la regimul vitezei.
În continuarea aceleiaşi zile, în jurul orelor 16:20, este oprit în trafic pentru control cetăţeanul ucrainian N.E., pentru depăşirea liniei continue, discuţia cu acesta purtându-se în limba engleză, persoana vorbind şi în limba rusă şi ucraineană. I s-a adus la cunoştinţă că va fi amendat şi i se va reţine permisul de conducere ce va fi înaintat Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, după care a început o aprinsă discuţie în care F.B. i-a comunicat că, amenda este de 20 de puncte, respectiv suma de 1034 RON, ucraineanul spunându-i că cincizeci (euro) poate, la care F.B. i-a spus că amenda legală este în jur de 500 de euro, nefăcând altceva decât să-i dubleze maximul amenzii, pentru a plusa la valoarea mitei.
În continuarea zilei, în jurul orelor 17:30, cei doi inculpaţi l-au oprit pe E.F., care transporta o încărcătură de cartofi fără a avea documente de provenienţa. După mai multe discuţii, persoana a dat suma de 100 de RON, în două bancnote de cincizeci, inculpatului F.B. şi doi saci de cartofi, ce au fost puşi în portbagajul maşinii fără a-i întocmi proces-verbal contravenţional şi confiscarea mărfii.
În ziua de 08 august 2011, în jurul orelor 15:30, a fost oprit în trafic un cetăţean polonez al cărui nume nu a putut fi stabilit, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu poseda cartea verde, cea mai gravă contravenţie ce priveşte un autovehicul, aducându-i-se la cunoştinţa că asigurarea polonă nu este valabilă în România.
La aceeaşi dată, în jurul orelor 17:30, a fost oprit conducătorul auto A.D., care conducea autoturismul O., pentru încălcarea liniei continue, ocazie cu care i s-a adus la cunoştinţa aplicarea sancţiunii amenzii şi măsura reţinerii permisului. Inculpatul M.M.M. era cunoscut de A.D. şi, abordarea se schimba, cei doi inculpaţi spunându-i acestuia că dacă ar fi ştiut cine este nu-l opreau însă, deoarece conducea o altă maşina decât cea cunoscută, l-au oprit. Persoana respectivă este acţionar la SC P. SA din Bucureşti - Jilava, societate cu 200 de angajaţi. De la această societate, ulterior, cei doi inculpaţi au primit produse de aproximativ 8 milioane RON în schimbul nesancţionării administratorului.
În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, s-a reţinut că la data de 13 august 2011 inculpatul F.B. a deteriorat, în prima fază, echipamentul instalat în autospeciala de poliţie, dezasamblând echipamentul de înregistrare, cablul cu microfoane şi comutator de camera video, lăsând-o numai pe acesta din urmă în maşina, luând echipamentul de înregistrare şi microfonul seria H. nr. xxx, pe care apoi Ie-a distrus.
În cadrul cercetării judecătoreşti în Dosarul nr. 19/93/2011, la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2011, instanţa de fond a constatat că ambii inculpaţi au solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., soluţionarea cu celeritate a laturii penale a cauzei şi disjungerea laturii civile a cauzei.
Prin Sentinţa penală nr. 1 din 08 decembrie 2011, dată în Dosarul nr. 19/93/2011, Tribunalul Ilfov, secţia penală, a dispus, pe fondul laturii penale a cauzei, condamnarea ambilor inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată la pedepse rezultante privative de libertate. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus şi disjungerea laturii civile a cauzei şi formarea unui nou dosar.
Noul dosar (format ca urmare a disjungerii mai sus arătate), s-a înregistrat la Tribunalul Ilfov, secţia penală sub nr. 192/93/2011.
În acest nou dosar, la primul termen de judecată, după ce a pus în discuţia participanţilor la proces, instanţa a dispus, faţă de dispoziţiile art. 24 alin. (2) C. proc. pen., introducerea în cauză a părţii civile Ministerul Administraţiei şi Internelor (M.A.I.), faţă de declaraţia expresă a acestei instituţii publice, declaraţie existentă la dosar.
De asemenea, tot la primul termen de judecată, reprezentantul părţii vătămate SC P. SA a învederat că această societate nu doreşte să se constituie parte civilă în cauză, instanţa luând act de această manifestare de voinţă, faţă de art. 17 C. proc. pen.
La al doilea termen de judecată, după ce a pus în discuţia participanţilor la proces, instanţa a dispus, faţă de art. 14 şi art. 15 C. proc. pen., rectificarea cadrului procesual prin scoaterea din prezenta cauză a inculpatului M.M.M., deoarece singura acţiune civilă cu caracter alăturat existentă "pe rol" la acel moment îl viza doar pe inculpatul F.B.C., astfel cum rezultă şi din precizările scrise făcute de către partea civilă M.A.I. în cauză, în acest sens fiind şi menţiunile din încheierea de şedinţă.
Pe parcursul celor cinci termene de cercetare judecătorească cu privire exclusiv la acţiunea civilă (disjunsă) promovată de către partea civilă M.A.I. în contradictoriu cu inculpatul F.B.C., instanţa, la cererea participanţilor la proces dar şi din oficiu, a încuviinţat administrarea următoarelor probe: audierea inculpatului F.B.C. (exclusiv cu privire la acţiunea civilă ce îl vizează), proba testimonială (a fost audiat martorul C.M.) şi proba cu înscrisuri.
În apărarea sa, inculpatul F.B.C. a invocat, prin intermediul avocatului ales în cauză, două excepţii: excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes.
Cu privire la aceste două excepţii, instanţa de fond a constatat următoarele.
Art 320 alin. (2) C. proc. pen. este "sediul general al materiei" excepţiilor în Codul de procedură penală, deoarece în acest text de lege se prevede dreptul oricărui participant la procesul penal de a "formula excepţii". În lipsa vreunei precizări suplimentare, textul legal menţionat trebuie interpretat în sensul că oricare participant poate invoca în orice proces penal (fie pe latură penală, fie pe latură civilă) orice excepţie, fie ea "de procedură" sau "de fond".
Din perspectiva noţiunii de "excepţie", se constată că reglementările C. proc. pen. sunt deficitare, deoarece, pe de o parte, nicăieri în Codul de procedură penală nu se defineşte "excepţia". Cu toate acestea, posibilitatea invocării excepţiilor de procedură penală rezultă nu doar din reglementarea "cu caracter general" (art. 320 alin. (2) C. proc. pen., mai sus indicat), ci şi din diversele reglementări "cu caracter special", din care rezultă "existenţa" diferitelor excepţii, spre exemplu: excepţia autorităţii de lucru judecat (art. 10 lit. j)) C. proc. pen. coroborat cu art. 22 C. proc. pen., excepţia necompetenţei materiale (art. 25 - art. 29 C. proc. pen.) sau teritoriale (art. 30 - art. 31 C. proc. pen.), excepţia tardivităţii apelului (art. 363 C. proc. pen. coroborat cu art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.) sau a inadmisibilităţii acestuia (art. 361 C. proc. pen. coroborat cu art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.). Pe de altă parte, excepţiile de procedură civilă nu sunt deloc reglementate în Codul de procedură penală, fiind, în schimb, pe larg reglementate în codul de procedură civilă şi "beneficiind" de multiple clasificări doctrinare, inclusiv în excepţii "de procedură" (ex: excepţia prescripţiei, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant) sau excepţii "de fond" (ex: excepţia lipsei calităţii procesuale active/pasive, excepţia lipsei de interes), legea impunând judecătorului să se pronunţe "mai întâi" asupra excepţiilor (art. 137 C. proc. civ.), de regulă; însă, prin excepţie, aceeaşi lege (art. 137 C. pen. civ.) dă posibilitatea judecătorului "să unească excepţia cu fondul", doctrina şi jurisprudenţa tinzând în a statua că excepţiile "de fond" trebuie să fie analizate "unite cu fondul".
Rezolvarea separată a acţiunii civile este foarte sumar reglementată distinct în codul de procedură penală (art. 347 C. proc. pen.), însă aceste prevederi trebuie completate cu cele din art. 346 C. proc. pen. (regula fiind, totuşi, că acţiunea civilă cu caracter alăturat se soluţionează deodată cu acţiunea penală, rezolvarea separată fiind excepţia) şi, de asemenea, trebuie completate cu toate prevederile din legislaţia civilă aplicabilă, art. 346 alin. (2) teza finală, C. proc. pen. fiind exprese în acest sens.
Faţă de toate consideraţiile teoretice mai sus arătate, instanţa de fond a constatat că cele două excepţii invocate de către avocatul ales al inculpatului sunt admisibile a fi invocate şi într-un proces penal, întrucât ele vizează latura civilă a acestuia şi sunt "consacrate" în mod unanim în doctrina şi jurisprudenţa procesual civilă, fiind reglementate şi expres, la modul general, în art. 137 C. proc. civ.
Fiind vorba despre două excepţii "de fond", instanţa, văzând şi dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. dar şi "consideraţiile teoretice" mai sus prezentate în prezenta secţiune a considerentelor, la termenul de judecată din 19 aprilie 2012 a dispus "unirea ambelor excepţii cu fondul cauzei", apreciind că pentru "dezlegarea" (constatarea lor ca temeinice sau netemeinice) acestora trebuie să fie evaluat întregul material probatoriu care trebuie să fie avut în vedere la "dezlegarea" însăşi a fondului pricinii.
Instanţa de fond a constatat, că deşi admisibile, ambele excepţii invocate de către inculpatul F.B.C. prin avocat ales, sunt neîntemeiate, pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Astfel, în primul rând, cu privire la excepţia "lipsei calităţii procesuale active" a părţii civile M.A.I., instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată deoarece partea civilă a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate asupra bunului mobil care se pretinde că a fost distrus (în varianta alternativă prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.: "aducerea în stare de nefolosinţă") prin activitatea ilicită (infracţională) a inculpatului. Este vorba despre un echipament de înregistrare audio-video în mediul ambiental tip H. seria xxx (o cutie de metal de culoare argintie cu dimensiunile de 70x60x15 mm), pe care la data de 03 octombrie 2008 numitul P.M.G. l-a cumpărat, plătindu-l cu foaie de vărsământ la R.B. în aceeaşi zi de 03 octombrie 2008. P.M.G. nu a cumpărat acel bun "în nume propriu", ci ca "reprezentant" (e vorba nu de o reprezentare juridică, ci de un "mandat comercial") al M.AI., la acea dată de 03 octombrie 2008 numitul P.M.G. fiind angajat în cadrul M.A.I.- D.G.I.P.I., cu atribuţii de achiziţionare a aparaturii tehnico-operative specifice. Prin urmare, atâta timp cât la data de 03 octombrie 2008 M.A.I.- D.G.I.P.I. a cumpărat acel bun mobil (acel echipament), începând de la această dată M.A.I. este titularul dreptului de proprietate asupra acelui echipament. În consecinţă, şi la data de 13 august 2011 (dată la care se pretinde că inculpatul a distrus acest echipament) M.A.I. era titularul dreptului de proprietate asupra respectivului echipament, atâta timp cât la dosar nu există vreo dovadă că între 03 octombrie 2008 (data cumpărării echipamentului) şi 13 august 2011 (data pretinsei fapte) să fi intervenit vreun act juridic prin care M.A.I. să fi înstrăinat (către vreun terţ) respectivul echipament. În concluzie, întrucât M.A.I. a făcut dovada că la data pretinsei fapte ilicite a inculpatului era titulara dreptului de proprietate asupra respectivului echipament, instanţa, în temeiul art. 320 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 137 C. proc. civ. a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţii civile M.A.I., excepţie invocată de către inculpat, prin avocatul său ales.
Instanţa de fond a considerat neîntemeiate argumentele avocatului inculpatului relativ la desfăşurarea procedurii prin care M.A.I. a achiziţionat echipamentul pretins distrus (argumente prezentate oral, dar şi în "concluzii scrise"). În acest sens, instanţa de fond a constatat că nu e cazul să analizeze în prezentul dosar dacă M.A.I., ca persoană juridică de interes public a respectat sau nu procedura de desfăşurare a unei achiziţii publice conform O.U.G. nr. 34/2006 şi nici dacă avea dreptul (sau nu) să cumpere acel bun printr-o procedură (contractuală) de "atribuire directă". Şi aceasta deoarece, faţă de art. 317 C. proc. pen., obiectul de analiză al acestei excepţii trebuie să fie doar dacă M.A.I. era proprietarul respectivului echipament nu şi dacă, eventual, în achiziţionarea acestui echipament M.A.I. a încălcat (sau nu) prevederile O.U.G. nr. 34/2006.
În al doilea rând, cu privire la excepţia "lipsei de interes" a părţii civile M.A.I., instanţa de fond a constatat că interesul M.A.I. în promovarea acestei acţiuni civile există, este unul patrimonial, fiind vorba de suma de 24.990 RON (arătată în mod repetat, inclusiv la dosar), sumă ce reprezintă a treia parte din costul a trei astfel de echipamente de înregistrare audio-video şi este un interes actual, neexistând nici o probă la dosar din care să rezulte că după data de 13 august 2011 (data pretinsei fapte) partea civilă M.A.I. ar fi recuperat această sumă (reprezentând contravaloarea echipamentului respectiv), fie de la inculpat, fie de la un terţ, fie prin plată, fie prin dare în plată, compensaţiune, acceptarea unui dar (donaţie) echivalent ca valoare sau altă modalitate de stingere a acestui pretins debit.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 320 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 137 C. proc. civ., instanţa fondului a respins - ca neîntemeiată - şi excepţia lipsei de interes a părţii civile M.A.I., excepţie invocată de către inculpat prin avocat.
Analizând pe fond acţiunea civilă promovată de către partea civilă M.A.I., instanţa de fond a constatat că temeiul juridic al acesteia este dat de art. 998 - 999 C. civ., dar şi art. 151 C. proc. pen. Întrucât M.A.I. pretinde că inculpatul a săvârşit la data de 13 august 2011 o faptă ilicită (o infracţiune) generatoare de prejudiciu, instanţa este obligată să analizeze existenţa condiţiilor ce pot atrage răspunderea civilă delictuală a inculpatului.
Interpretând art. 998 - 999 C. civ. (în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011, redactare valabilă şi în prezenta speţă), instanţa a constatat, în acord cu unanimitatea doctrinei şi jurisprudenţei în materie, că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului F.B.C. (adică pentru admiterea acţiunii civile promovate de către M.A.I.) trebuie să se întrunească, cumulativ, următoarele condiţii (teoretice): a) existenţa faptei ilicite; b) existenţa unui prejudiciu; c) existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; d) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul şi a capacităţii sale delictuale, fiind analizată măsura în care aceste patru condiţii se regăsesc în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, instanţa de fond a constatat că, în concret, în speţă, aceasta este fapta inculpatului F.B.C. care la data de 13 august 2011 a adus în stare de neîntrebuinţare (a "distrus", în accepţiunea art. 217 alin. (1) C. pen.) respectivul echipament de înregistrare audio-video tip H., seria xxx.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere ansamblul probelor administrate în cauză în acest sens (probe aflate inclusiv la dosarul de urmărire penală nr. 2016/P/2011 al P.C.A.B., dosar ataşat la Dosarul nr. 19/93/2011 al Tribunalului Ilfov, din care s-a disjuns prezenta acţiune civilă), atât probe directe cât şi indirecte, aşa cum vom evidenţia în cele ce urmează.
Astfel, în primul rând, instanţa a avut în vedere procesul-verbal de constatare întocmit de reprezentanţii a două structuri diferite (şi cu atribuţii diferite) din cadrul M.A.I.: reprezentanţi ai D.G.I.P.I. şi ai D.G.A. Aceştia, împreună, au constatat, la o zi după comiterea faptei, adică la data de 14 august 2011, că echipamentul respectiv (H., seria xxx) lipsea din autoturismul cu numărul de înmatriculare qqq (autoturism "de serviciu" al inculpatului F.B.C., aspect recunoscut de către acesta), camera video aferentă fiind deşurubată şi "decuplată" de la respectivul echipament de înregistrare audio-video. Prin urmare, instanţa a constatat că respectiva cameră video fusese lăsată pe poziţii doar de faţadă, pentru ca cei care au instalat anterior această aparatură de supraveghere să nu-şi dea seama că aceasta este nefuncţională, întrucât mediul de înregistrare şi de stocare al echipamentului H. seria xxx fusese îndepărtat.
Instanţa de fond a constatat că, după ce acest echipament H. a fost recuperat de la inculpat (inculpatul recunoaşte şi acest aspect, faptul că l-a predat către inspectorul principal de poliţie C.M., care l-a predat apoi conducerii IPJ Ilfov), acesta a fost supus unei constatări tehnico-ştiinţifice), din care rezultă că respectivul echipament prezintă, în interior, urme de arsură şi funingine, probabil, prin alimentare inversă a echipamentului sau prin alimentare cu supratensiune, existând la dosar şi fotografii judiciare cu respectivul echipament tehnic.
Relativ la această pretinsă faptă de distrugere, comisă la 13 august 2011, inculpatul a fost audiat în repetate rânduri, declaraţiile sale fiind contradictorii şi uneori mincinoase, după cum rezultă din analiza sistematică a acestora. Astfel, audiat la data de 14 octombrie 2011 de către judecătorul învestit cu fondul propunerii de arestare preventivă, inculpatul nu a recunoscut această faptă. Cu toate acestea, analizând probatoriul existent la dosar până la acel moment, judecătorul învestit cu fondul propunerii de arestare preventivă, a reţinut incidenţa în speţă şi a art. 148 lit. b) C. proc. pen.
De altfel, audiat cu o zi înainte în faţa procurorului de caz, inculpatul a dat declaraţii contradictorii relativ la această faptă. În acest sens, inculpatul a arătat că la data de 13 august 2011, constatând că portiera autoturismului de serviciu nu se mai închide, a dus respectivul autoturism la un service "particular", la " un anumit M., în Sinteşti, care a găsit respectiva aparatură şi a pus-o la el în service pe masă. Inculpatul a mai declarat că, de fapt, M. nu i-a zis nimic de găsirea acestei aparaturi şi nu l-a văzut când a pus acea aparatură pe masă. În acest context, instanţa a constatat, în primul rând, că nu scrie în fişa postului inculpatului F.B.C. faptul că acesta trebuie să îşi dea autoturismul de serviciu la reparat la orice service.
Mai mult decât atât, în declaraţie, inculpatul a precizat că, de fapt, M. nici nu i-a spus pe 13 august 2011 despre cauza defecţiunii portierei şi că abia peste două zile, la data de 15 august 2011, când cei doi s-au reîntâlnit cu totul întâmplător, în Jilava, M. şi-a amintit că a găsit acea aparatură în portiera inculpatului, prilej cu care i-a şi remis-o. În acest context, instanţă a constatat că e neverosimil ca la data de 13 august 2011, când inculpatul şi-a preluat autoturismul de serviciu de la M., cei doi să nu discute nimic despre cauza defecţiunii, deşi de aceea inculpatul dusese autoturismul la service iar apoi M., amintindu-şi ulterior şi de unde are pe masă acea aparatură, să nu îl caute pe inculpat la locul de muncă, adică la sediul Poliţiei, pentru a i-o înmâna.
În fine, din procesul-verbal de conducere în teren efectuat de procurorul de caz la data de 14 octombrie 2011, rezultă că inculpatul, în căutarea service-ului lui M., a condus organele de anchetă la o spălătorie auto, unde susţine că s-ar fi întâlnit cu M., după ce l-a contactat telefonic în prealabil. Cu acest prilej, al conducerii în teren, inculpatul şi-a amintit că, de fapt pe M. îl mai văzuse o singură dată înainte şi că de fapt, M. se ocupa cu dezmembrări auto.
Reaudiat sub acest aspect, în faţa instanţei, inculpatul se contrazice faţă de declaraţia dată în faza de urmărire penală, arătând că, de fapt, amândoi am văzut că în interiorul acelei uşi se afla o cutie metalică şi mai multe fire (...). Respectivul echipament nu a mai fost luat de M. (din portiera auto), ci a fost luat de către inculpat şi depozitat în portbagajul autoturismului cu care venise, apoi l-a predat inspectorului de poliţie C.M.
Sintetizând cele două versiuni contradictorii ale inculpatului relativ la fapta ce a generat prezentul dosar (latură civilă disjunsă), instanţa de fond a constatat că, în versiunea prezentată la urmărirea penală, inculpatul pretinde că respectivul echipament a stat două zile în posesia numitului M., între 13 şi 15 august 2011, iar în versiunea prezentată în faţa prezentei instanţe de fond, inculpatul pretinde că împreună cu M. a constatat că acel echipament era căzut în interiorul portierei, că l-a văzut desprins atunci când M. a demontat faţa interioară a portierei. Ambele versiuni se sprijină pe prezenţa numitului M. În faza de cercetare judecătorească în prezentul dosar, deşi inculpatul e cercetat în stare de libertate începând cu data de 16 februarie 2012, inculpatul nu a cerut administrarea probei testimoniale cu audierea numitului M., dimpotrivă când partea civilă cere această audiere, inculpatul, asistat de avocatul ales, nu s-a opus, dar a solicitat reclamantei să-l identifice întrucât este probă propusă de către aceasta, ştiind bine va fi în imposibilitate de identificare a numitului M., aşa cum n-au reuşit nici organele de anchetă în faza de urmărire penală.
Analizând întregul material probatoriu, instanţa de fond a constatat că, cel puţin până la momentul procesual analizat, din punct de vedere juridic numitul M. este o "ficţiune juridică", existenţa sa e putativă (există doar "în afirmaţiile" inculpatului), inculpatul l-a "inventat" pe "numitul M.".
În concluzie, judecătorul fondului a constatat că ambele versiuni contradictorii prezentate până în prezent de către inculpat sunt mincinoase, întrucât sunt neverosimile (mai ales versiunea prezentată în faza de urmărire penală), nefiind susţinute decât de "prezenţa" unui martor putativ "numitul M.", şi sunt contradictorii. Dimpotrivă, situaţia reală de fapt este următoarea: echipamentul de interceptare şi stocare audio-video tip H., seria xxx, "încorporat" de către lucrătorii din cadrul D.G.I.P.I., în portiera autoturismului de serviciu al inculpatului nici nu a fost "stricat" de către numitul M., nici nu s-a stricat singur în aceeaşi perioadă, ci de fapt, a fost distrus de către inculpatul F.B.C. la data de 13 august 2011, când inculpatul a realizat că activitatea sa infracţională în legătură cu actele sale de serviciu, cuantificată ulterior în infracţiunile prevăzute de art. 254 C. pen. şi art. 289 C. pen., este monitorizată prin intermediul acestui echipament şi, de frustrare l-a băgat în priză până l-a ars, prin alimentare (electrică) cu supratensiune sau prin manevre de alimentare prin inversarea repetată a "flanşelor"- punctelor de contact - la curent electric). Această a treia versiune, rezultă din constatarea tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorului C.M., raportul inculpatului din data de 16 august 2011, procesul-verbal întocmit la 17 august 2011 de inspectorul principal C.M. şi comisarul şef N., planşa foto color cu respectivul echipament "ars" şi chiar din anumite declaraţii în care a recunoscut întreaga activitate infracţională, inclusiv distrugerea (în sensul art. 217 alin. (1) C. pen.) respectivului echipament.
În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, instanţa de fond a constatat că acesta există, fiind în cuantum de 24.990 de RON, contravaloarea respectivului echipament de înregistrare adus în stare de nefolosinţă de către inculpat. Acest cuantum de prejudiciu este dovedit cu înscrisurile administrate în probatoriu în cauză. E vorba în primul rând de factura fiscală din 03 octombrie 2008, factură din care rezultă că trei astfel de echipamente costă 74.970 RON, prin urmare un astfel de echipament (adică: cel distrus de către inculpat) costă 24.990 de RON. Factura este emisă "pe numele" de P.M.G. (ca şi cumpărător), însă acesta a cumpărat cele 3 echipamente în calitate de delegat al M.A.I., având la momentul cumpărării atribuţii de serviciu în acest sens. Aşa cum am argumentat pe larg în secţiunea a 3-a din prezentele considerente, faţă de art. 317 C. proc. pen. nu are importanţă în acest dosar dacă M.A.I., ca instituţie publică, a respectat sau nu toate actele normative în vigoare la momentul achiziţionării acestui echipament. Ceea ce este relevant pentru "obiectul juridic" al acestui dosar este că M.A.I. a achiziţionat respectivul echipament.
În al doilea rând, cuantumul prejudiciului suferit de partea civilă M.A.I. mai este dovedit prin intermediul chitanţei (foaie de vărsământ) din aceeaşi dată de 03 octombrie 2008, emisă de către R.B., din care rezultă că P.M.G. a plătit, cu ordin de plată, ca mandatar al părţii civile M.A.I., preţul celor 3 echipamente de înregistrare.
Faţă de aceste argumente, instanţa de fond a constatat că prejudiciul în cuantum de 24.990 de RON este unul cert, lichid şi exigibil (în materia răspunderii civile delictuale exigibilitate înseamnă că autorul faptei prejudiciabile datorează valoarea prejudiciului încă de la momentul producerii respectivei fapte prejudiciabile), fiind de asemenea actual (la dosar neexistând vreo probă din care să rezulte că inculpatul ar fi achitat în vreo modalitate acest prejudiciu sau că această datorie s-ar fi stins în vreo modalitate).
În ceea ce priveşte existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, instanţa de fond a constatat că acest raport există. Astfel, prin prisma "teoriei echivalenţei condiţiilor" (teoria condiţiei "sine qua non") - cea mai răspândită şi agreată, de către doctrină, dintre teoriile privind "evaluarea" raportului de cauzalitate - s-a constatat că fapta ilicită a inculpatului de a "arde" (fie prin supratensiune, fie prin repetată "polarizare inversă" a punctelor de alimentare cu curent a circuitelor electrice) echipamentul respectiv a avut ca urmare imediată distrugerea funcţionalităţii acestuia, adică imposibilitatea permanentă de folosire a acestui echipament în scopul în care a fost achiziţionat de către reprezentanţii M.A.I. Această "distrugere" este totală, în sensul că nu priveşte doar funcţionalitatea în viitor a echipamentului, ci şi imposibilitatea de recuperare de eventuale date stocate de către acesta până la momentul distrugerii.
În ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului în comiterea acestei fapte ilicite (şi totodată infracţiune) de distrugere a respectivului echipament, faţă de art. 19 C. pen., instanţa de fond a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, nu doar acceptând posibilitatea de a "arde pe interior" respectivul echipament, ci chiar urmărind acest rezultat, care, de altfel, s-a şi produs.
În cea ce priveşte capacitatea delictuală a inculpatului, instanţa de fond a constatat că, la data comiterii faptei, acesta era de mult timp major şi că la dosar nu există vreo probă din care să rezulte că inculpatul era lipsit de discernământ sau pus sub interdicţie judecătorească în conformitate cu art. 25 din Decretul nr. 32/1954. În consecinţă, s-a constatat că inculpatul avea, la momentul comiterii faptei ilicite de distrugere a respectivului echipament, capacitate delictuală, putând fi antrenată faţă de acesta răspunderea civilă delictuală.
În concluzie, instanţa de fond a constatat că toate cele 4 condiţii cumulative de angajare a răspunderii civile delictuale, astfel cum se desprind acestea din redactarea art. 998 - 999 C. civ. (în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011) se întrunesc în cauza dedusă judecăţii.
Prin urmare, având în vedere toate argumentele mai sus menţionate, instanţa, pe fondul cauzei, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. (în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011), a admis acţiunea civilă promovată de către partea civilă Ministerul Administraţiei şi Internelor în contradictoriu cu inculpatul F.B.C. şi, în consecinţă, l-a obligat pe acesta la plata către partea civilă Ministerul Administraţiei şi Internelor a sumei de 24.990 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciu cauzat prin distrugerea, la data de 13 august 2011, a unui echipament de înregistrare în mediu ambiental tip H., seria xxx, echipament aflat în proprietatea părţii civile Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul F.B.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 363 din 20 decembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Administraţiei şi Internelor invocată de inculpatul F.B.C. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul F.B.C. împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 03 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală.
A constatat instanţa de apel cu privire la excepţia invocată că în mod corect, instanţa de fond a procedat la respingerea celor două excepţii, deoarece M.A.I. are calitate procesuală activă, conferită de dreptul de proprietate asupra echipamentului de înregistrare audio-video în mediul ambiental, marca H., seria xxx, despre care s-a susţinut că a fost distrus de către inculpat; în acest sens au fost anexate la dosar documente ce arată faptul că bunul de mai sus a fost achiziţionat la data de 3 octombrie 2008 (factură şi foaie de vărsământ), dată de la care M.A.I. a devenit proprietarul de drept al echipamentului, calitate pe care o avea şi la data de 13 august 2011, când acest echipament a fost distrus.
A mai reţinut instanţa de apel că instanţa de fond a făcut o analiză completă şi o încadrare juridică corectă a acţiunii civile promovată de partea civilă M.A.I., constatând că, în speţă, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a inculpatului F.B.C., respectiv: existenţa faptei ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul şi a capacităţii sale delictuale, fiind incontestabilă existenţa faptei ilicite, aceasta constând în fapta inculpatului, care la data de 13 august 2011 a adus în stare de neîntrebuinţare, a "distrus", în accepţiunea art. 217 alin. (1) C. pen., echipamentul de înregistrare audio-video tip H., seria xxx.
A reţinut instanţa de apel că susţinerile inculpatului sunt lipsite de orice fundament, arătând că dovezile produse cauzei atestă, indubitabil, că este responsabil de distrugerea echipamentului din litigiu şi că în speţă sunt întrunite cumulativ cerinţele pentru ca răspunderea sa civilă delictuală să fie angajată.
Împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs inculpatul F.B.C. şi a invocat cazul de casare prev. de art. 385 din 9 pct. 10 C. proc. pen., arătând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii, în sensul ca instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe, arătând că deşi a solicitat audierea martorilor, instanţa de apel a apreciat că nu este utilă în cauză această probă. A mai susţinut că deşi a solicitat desecretizarea unor documente, la dosar nu exista nicio încheiere din care să rezulte că instanţa a luat în considerare acea cerere. În considerarea acestui caz de casare a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacată şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare.
A mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale şi a lipsei de interes a intimatei părţi civile, solicitând respingerea pretenţiilor MAI, arătând, totodată, ca prejudiciul nu a fost bine individualizat şi nici nu a fost evaluat.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate inculpatul F.B.C. dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul F.B.C. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţii civile M.A.I., Înalta Curte constată că în mod corect instanţele au apreciat că este neîntemeiată, întrucât partea civilă a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate asupra bunului, respectiv echipamentul de înregistrare audio-video tip H., seria xxx.
În speţă, s-a reţinut că numitul P.M.G. a cumpărat echipamentul de înregistrare audio-video în mediul ambiental tip H. seria xxx, la data de 03 octombrie 2008, nefiind cumpărat în nume propriu, ci ca reprezentant al M.A.I., la acea dată fiind angajat în cadrul M.A.I.- D.G.I.P.I., cu atribuţii de achiziţionare a aparaturii tehnico-operative specifice.
Astfel, M.A.I. - D.G.I.P.I. este titularul dreptului de proprietate asupra acelui echipament, inclusiv şi la data de 13 august 2011, când acest echipament a fost distrus, aşa cum rezultă din actele dosarului, ca atare, partea civilă are calitate procesuală activă conferită de dreptul de proprietate al echipamentului.
Cu privire la excepţia lipsei de interes a părţii civile M.A.I., Înalta Curte constată partea civilă M.A.I. are interes în promovarea acţiunii civile, respectiv recuperarea sumei de 24.990 RON, ce reprezintă prejudiciul cauzat prin distrugerea echipamentului de către inculpatul F.B., neexistând nici o probă la dosar din care să rezulte că partea civilă M.A.I. ar fi recuperat această sumă.
Instanţele de fond şi de apel au făcut o amplă analiză şi o încadrare juridică corectă a acţiunii civile promovată de partea civilă M.A.I., constatând în mod corect că, în speţă, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a inculpatului F.B.C., respectiv: existenţa faptei ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul şi a capacităţii sale delictuale. Cu privire la cazul de casare prev de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut ca şi caz în care se poate face recurs "când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului."
În cursul judecăţii în apel, la data de 19 octombrie 2012, apărătorul inculpatului a solicitat desecretizarea documentelor, iar prin încheierea menţionată, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată cererea inculpatului, apreciind că nu este necesară şi utilă şi nu a omis să se pronunţe cu privire la aceasta, aşa cum susţine apărarea, astfel că, nu este incident cazul de casare prev de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
De asemenea, prin încheierea din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins probele solicitate de apărătorul inculpatului, respectiv de audiere a martorului P.M. şi de efectuare a unei expertize tehnice electronice, ca nefiind utile cauzei.
Cu privire la latura civilă Înalta Curte constată că faţă de disp. art. 998 - 999 C. civ., în mod corect a fost soluţionată latura civilă a cauzei şi a fost obligat inculpatul F.B.C. la plata sumei de 24.990 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat prin distrugerea echipamentului de înregistrare în mediul ambiental tip H. seria xxx.
Din ansamblul probelor administrate în cauză respectiv procesele-verbale de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de reprezentanţii ai D.G.I.P.I. şi D.G.A., declaraţiile martorului C.M., raportul inculpatului din data de 16 august 2011, procesul-verbal întocmit la 17 august 2011 de inspectorul principal C.M. şi comisarul şef N., planşa foto color cu respectivul echipament şi chiar din anumite declaraţii ale inculpatului, s-a constatat că la data de 14 august 2011, echipamentul respectiv H., seria xxx lipsea din autoturismul cu numărul de înmatriculare qqq, autoturismul de serviciu al inculpatului F.B.C., camera video aferentă fiind deşurubată şi decuplată de la respectivul echipament de înregistrare audio-video, rezultând întreaga activitate infracţională a inculpatului.
De asemenea, cuantumul prejudiciului suferit de partea civilă M.A.I. este dovedit de chitanţele aflate la dosar urmărire penală şi la dosarul de fond, din care rezultă că P.M.G. a plătit, cu ordin de plată, ca mandatar al părţii civile M.A.I., preţul celor 3 echipamente de înregistrare, stabilindu-se astfel cuantumul prejudiciului în sumă de 24.990 RON.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de instanţa de apel, şi că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.B.C. împotriva Deciziei penale nr. 363 din data de 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.B.C. împotriva Deciziei penale nr. 363 din data de 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1873/2013. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
