ICCJ. Decizia nr. 1814/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1814/2013
Dosar nr. 7552/1/2012
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3695 din 14 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4259/97/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 165/A/2011 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
A casat, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 77 din 1 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara şi, rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului K.I.G. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de 6 luni închisoare.
A menţinut anularea suspendării sub supraveghere privind pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 552/2010 a Judecătoriei Petroşani, pedeapsă pe care a descontopit-o în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul K.I.G.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., a condamnat pe inculpatul K.I.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare, cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul K.I.G. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. şi art. 34 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin această decizie cu pedepsele rezultate în urma descontopirii pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 552/2010 pronunţată de Judecătoria Petroşani, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
A înlăturat dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, urmând ca inculpatul K.I.G. să execute pedeapsa în conformitate cu art. 57 C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei K.M.E. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpata K.M.E. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata K.M.E. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus că inculpata K.M.E. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A înlăturat dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, urmând ca inculpata K.M.E. să execute pedeapsa în conformitate cu art. 57 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare deciziei.
A dispus că onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi K.I.G. şi K.M.E., în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, au formulat contestaţie în anulare contestatorii K.I.G. şi K.M.E., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală la data de 27 noiembrie 2012.
Pe această cale, contestatorii au susţinut că la termenul din 8 noiembrie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, a fost lipsă de procedură cu aceştia, arătând totodată că nu s-au putut prezenta în instanţă, neavând cunoştinţă de proces, în condiţiile în care locuiau în Franţa, însă la o altă adresă decât aceea la care fuseseră citaţi în cauză.
Au mai susţinut că nu au fost audiaţi de către instanţa de recurs, deşi în cauză fusese pronunţată o soluţie de achitare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 386 lit. a), b) şi e) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorii K.I.G. şi K.M.E., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii; nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză., se constată că a fost promovată contestaţia în anulare, criticile formulate fiind circumscrise prevederilor art. 386 lit. a), b) şi e) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., hotărârile definitive pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, or din datele existente la dosar rezultă că la termenul de judecată din 8 noiembrie 2012, când a fost dezbătut recursul, procedura de citare a fost legal îndeplinită în cauză, în condiţiile în care contestatorii au fost citaţi la toate adresele cunoscute din ţară şi din străinătate, de altfel pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la adresa din Franţa - singura adresă din străinătate cunoscută de instanţă -fiind aplicată semnătura acestora, rezultând astfel că au luat cunoştinţă de termenul acordat în cauză.
În plus, ca dovadă că cei doi contestatori aveau cunoştinţă de proces, Înalta Curte reţine şi faptul că, pentru termenul din 14 iunie 2012, intimatul inculpat K.I.G. a trimis la dosar o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, semnată personal, indicând cu acest prilej, în vederea comunicării actelor de procedură, adresa din Deva,. De asemenea, ambii intimaţi au depus la dosar concluzii scrise, semnate personal de aceştia, dar şi un înscris din care rezultă că au cunoştinţă de termen, solicitând pe această cale judecarea cauzei în lipsă, neputându-se deplasa din Franţa.
Totodată, se reţine că, în Franţa, citarea s-a făcut la adresa indicată de contestatori, unde au şi semnat personal că au luat cunoştinţă de termen, împrejurarea că aceştia şi-ar fi schimbat respectiva adresă nefiind adusă la cunoştinţa instanţei de recurs, nefiind astfel respectate dispoziţiile art. 70 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora aveau obligaţia să anunţe instanţa, în scris, în termen de trei zile, cu privire la schimbarea locuinţei.
Astfel fiind, criticile formulate de contestatori în sensul că la termenul de judecată din 8 noiembrie 2012 ar fi fost lipsă de procedură, nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte criticile circumscrise dispoziţiilor art. 386 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în speţă, nu poate fi identificat niciun element din care să rezulte că cei doi contestatori au fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul când a fost dezbătut recursul şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
În acest sens, se reţine, pe de o parte, că la termenul din 27 septembrie 2012, s-a dispus citarea intimaţilor inculpaţi cu mandate de aducere, din procesul-verbal întocmit la una dintre adresele din ţară rezultând că au cunoştinţă de proces, iar pe de altă parte, aceştia, personal, au trimis la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă, motivat de faptul că nu se pot deplasa din Franţa(fila 60 dosar recurs), aducând astfel la cunoştinţa instanţei imposibilitatea de prezentare.
Pe de altă parte, referitor la susţinerile încadrate în dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, deşi intimaţii inculpaţi au fost citaţi în recurs cu menţiunea de a se prezenta în instanţă în vederea audierii, aceştia nu s-au conformat dispoziţiei instanţei care, astfel, a fost în imposibilitate obiectivă de a proceda la ascultarea acestora, în pofida soluţiei de achitare ce fusese pronunţată în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte, constatând că, deşi calea extraordinară de atac a fost exercitată în termenul prevăzut de lege, iar criticile formulate au fost încadrate în dispoziţiile art. 386 lit. a), b) şi e) C. proc. pen., la dosar nu au putut fi identificate dovezi în susţinerea contestaţiei în anulare, motiv pentru care aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea sa în principiu.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii K.I.G. şi K.M.E. împotriva Deciziei penale nr. 3695 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4259/97/2010.
Obligă contestatorii la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1813/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1868/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
