ICCJ. Decizia nr. 202/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 49/R din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.I.F. împotriva deciziei penale nr. 1737 din 03 noiembrie 2011, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de contestator împotriva sentinței penale nr. 1815 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara.
în susținerea contestației în anulare, contestatorul a invocat motivul de contestație prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., arătând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar.
A învederat, în esență, că plângerea formulată de petenta D.G.F.P. Timiș, în cadrul procedurii prevăzute de art. 2781C. proc. pen., care a dus la desființarea rezoluțiilor parchetului prin care s-a dispus și, respectiv menținut, soluția inițială a netrimiterii sale în judecată, a fost tardiv formulată la instanța de judecată și, cu toate acestea, ca urmare a admiterii acestei plângeri, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.
în consecință, față de tardivitatea formulării plângerii petentei, a susținut că soluția corectă în cauză este încetarea procesului penal, conform art. 10 lit. f) C. proc. pen., aspect asupra căruia instanța de recurs avea obligația de a se pronunța din oficiu, chiar dacă nu a fost invocat de niciuna dintre părți.
Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, prin prisma motivului invocat de contestator, Curtea a examinat îndeplinirea următoarelor condițiilor cumulative: instanța de recurs să nu se fi pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prevăzute de art. 10 lit. f)-i1) C. proc. pen. și, deși ar fi putut să ia în considerare din oficiu respectiva cauză, nu a reținut existența sa, ca o omisiune esențială; cauza de încetare a procesului penal să fi fost formulată în fața instanței de recurs; analizarea cauzei de încetare a procesului penal să nu presupună o rejudecare a fondului.
Văzând aceste condiții, Curtea a reținut că analizarea, la acest moment procesual, a tardivității formulării plângerii petentei, echivalează cu rejudecarea recursului și presupune încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive.
în consecință, Curtea de Apel Timișoara - secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de inculpatul T.I.F.
împotriva deciziei penale nr. 49/R din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția penală, a formulat recurs contestatorul T.l.F.
în susținerea recursului a invocat, în esență, aceleași argumente prezentate și în susținerea contestației în anulare.
înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul T.l.F. este inadmisibil, pentru considerentele care urmează:
Prin decizia penală nr. 49/R din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.l.F. împotriva deciziei penale nr. 1737 din 03 noiembrie 2011, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestator împotriva sentinței penale nr. 1815 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara.
Potrivit dispozițiilor art. 392 C. proc. civ., deciziile pronunțate în soluționarea contestației în anulare sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac sau cu o nouă cale extraordinară de atac.
în cauză, contestatorul a formulat recurs împotriva unei decizii definitive, pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia.
în cauză, se constată că, contestatorul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 631/2013. Penal → |
|---|
