ICCJ. Decizia nr. 207/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 10 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanța a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.F.O. și a constatat legalitatea și temeinicia acestei măsuri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
S-a constatat că indiciile temeinice, în sensul art. 681C. proc. pen., ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor imputate subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate, acestea decurgând din materialul probator administrat în cauză.
De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise, gravitatea acestora, urmarea produsă, amploarea fenomenului infracțional, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte care, în opinia instanței, denotă periculozitate și justifică o reacție fermă din partea autorităților statului.
Prin urmare, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 681din același cod, cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.F.O.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
în cauză, Curtea de Apel Pitești a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.
în acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reține, de asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
în același sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).
Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate, conduc înalta Curte la concluzia că nu se impune, în acest moment, lăsarea în libertate a inculpatului.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat C.F.O., la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 235/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 150/2013. Penal → |
|---|
