ICCJ. Decizia nr. 208/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, instanța a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei C.A.I., constatând legalitatea și temeinicia acestei măsuri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acesteia.
S-a reținut că, inculpata C.A.I. a fost trimisă în judecată și condamnată de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise în formă continuată, iar în prezent cauza se află în apel pe rolul Curții de Apel Timișoara, cu termen de judecată la data de 20 februarie 2013.
S-a constatat că indiciile temeinice, în sensul art. 681C. proc. pen., ale săvârșirii de către inculpată a infracțiunilor imputate subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate, acestea decurgând din materialul probator administrat în cauză.
De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise, gravitatea acestora, urmarea produsă, amploarea fenomenului infracțional, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte care, în opinia instanței, denotă periculozitate și justifică o reacție fermă din partea autorităților statului.
Prin urmare, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 681din același cod, cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata C.A.I.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului și de apărătorul recurentei au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
în cauză, Curtea de Apel Timișoara a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.
înalta Curte, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuită inculpata, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.
în acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Se reține, de asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
în același sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
în ceea ce privește solicitarea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatei, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451C. proc. pen., înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise cât și la cele ce privesc persoana inculpatei. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat, pentru se a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate.
Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de aceasta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).
Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate, conduc înalta Curte la concluzia că nu se impune, în acest moment, lăsarea în libertate a inculpatei, astfel că nici solicitarea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatei, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451C. proc. pen., nu este întemeiată.
Toate considerentele de mai sus justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A.I. împotriva încheierii din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurenta inculpată C.A.I., la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 209/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 202/2013. Penal → |
|---|
