ICCJ. Decizia nr. 210/2013. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea penală din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.G.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, la data de 8 octombrie 2012, inculpatul G.G. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
în motivarea cererii, inculpatul a invocat că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii, iar în ceea ce privește temeinicia, a susținut că, la dosar nu sunt date sau indicii că ar putea influența bunul mers al procesului penal sau că ar putea influența martori și de asemenea, a apreciat că nu există riscul să săvârșească alte infracțiuni.
Inculpatul a precizat că, în cauză urmează a se efectua o expertiză tehnică, ce se va finaliza doar în anul 2013, iar prejudiciul este unul prezumat, nefiind dovedit prin probe.
Recurentul inculpat G.G. a invocat și circumstanțele sale personale, constând în aceea că este unic întreținător al familiei sale, are doi copii și nu are antecedente penale.
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea de Apel București, secția I penală a constatat că, cererea de liberare sub control judiciar este nefondată.
Cererea a fost examinată de instanța de fond, conform art. 1608C. proc. pen., fiind considerată admisibilă în principiu.
Examinând temeinicia cererii, instanța de fond a analizat condițiile de fond ale cererii, respectiv dacă, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, există sau nu date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori dacă acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților sau a martorilor, respectiv în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului.
în soluționarea pe fond a cererii, s-a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii temeinice privind săvârșirea faptelor ce i se rețin în sarcină, în cadrul unui grup infracțional organizat, iar prejudiciul adus statului a fost estimat în faza procesuală a fondului la aproximativ 16 milioane euro.
S-a constatat că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, rezultând din modalitatea concretă a comiterii faptelor și din urmările acestora, cu influență asupra intereselor membrilor societății.
Instanța de fond a arătat că, durata cercetărilor este rezultatul activității infracționale, iar această activitate nu poate fi invocată ca motiv de prelungire a duratei de administrare a probelor și, implicit, a stării de arest preventiv.
Constatând că liberarea provizorie a inculpatului G.G. ar putea influența negativ bunul mers al cercetărilor, existând posibilitatea luării legăturii cu ceilalți participanți și martori și a prelungirii duratei finalizării cercetărilor, instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca nefondată.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.G.
La termenul de judecată din 21 ianuarie 2013, prezent personal în fața instanței de recurs, după consultarea cu apărătorul desemnat din oficiu, avocat T.G., recurentul inculpat G.G. a învederat instanței că își retrage recursul formulat, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință.
Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 3854alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul de lege menționat, constatând îndeplinite cerințele respective, înalta Curte urmează a lua act de voința recurentului inculpat, valabil exprimată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat G.G. la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
← ICCJ. Decizia nr. 273/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 209/2013. Penal → |
---|