ICCJ. Decizia nr. 204/2013. Penal. Extrădare pasivă (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 204/2013
Dosar nr. 252/2/2013
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2013
Asupra recursului penal de faţă ;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12 din 11 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii privind pe persoana extrădabilă F.A..
S-a dispus extrădarea numitului F.A., către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii.
S-a luat act că persoana extrădabilă F.A. se prevalează de regula specialităţii.
S-a dispus arestarea persoanei extrădabile F.A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11 ianuarie 2013 până la data de 09 februarie 2013 inclusiv.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru admiterea cererii şi extrădarea persoanei solicitate, că potrivit art. 3 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, extrădarea nu poate fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
S-a mai constatat că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 şi nici motivele opţionale de refuz al extrădării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a reţinut că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări deoarece faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute ca infracţiuni, în legea română respectiv de art. 23 din Legea nr. 656/2002 şi art. 271 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată F.A. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi pct. 172 C. proc. pen..
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti, pentru ca recurentul să fie repus în situaţia de i se acorda termenul obligatoriu pentru opoziţie şi pentru a formula apărări.
A menţionat că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe o cerere esenţială, anume cererea de acordare a termenului de 8 zile pentru formularea opoziţiei la extrădare şi pentru a solicita administrarea de probe.
A precizat că s-au încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 21, 22, 46, 49, 50 şi 52 din Legea nr. 302/2004, nefiind îndeplinite nici condiţiile obligatorii şi nici cele opţionale pentru extrădarea recurentului.
A mai invocat faptul că, încălcând dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, instanţa s-a pripit în soluţionarea cererii de extrădare, având în vedere că persoana solicitată, audiată fiind, a exprimat refuz faţă de cererea de extrădare, astfel încât, în mod greşit s-a trecut la judecarea cererii de extrădare, dispunându-se şi arestarea provizorie a recurentului.
A menţionat că instanţa era obligată să acorde un termen, având în vedere cererea scrisă depusă la dosar cu ocazia judecării fondului, în care, la punctul 5, se solicita acordarea termenului pentru formularea opoziţiei la extrădare.
A mai susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile generale prevăzute de Constituţia României, şi sunt aplicabile prevederile art. 33 din Legea nr. 302/2004 privind intervenţia prescripţiei.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a solicitat instanţei să admită recursul, să caseze hotărârea atacată şi, în rejudecare, să dispună acordarea unui termen în vederea administrării de probe.
A susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat aplicabile prevederile art. 22 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, acesta neaplicându-se situaţiei în care actele ataşate cererii au fost supuse deja unei judecăţi penale, cum este situaţia recurentului, raportat la faptul că extrădarea şi arestarea provizorie a recurentului se solicită în baza rechizitoriului şi mandatului de extrădare, ce au fost deja avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
A considerat că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile generale ale Legii nr. 302/2004, cu referire la dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a) ale acestei legi, întrucât admiterea cererii de extrădare va crea o situaţie vătămătoare pentru recurent, în sensul că acesta nu va beneficia de un proces echitabil în Statele Unite ale Americii. Recurentul va răspunde pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură politică şi militară, deşi, în conformitate cu rezoluţia nr. 404/D/P/2006 din 14 ianuarie 2011 a D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, faptele recurentului pot fi încadrate cel mult în categoria actelor pregătitoare.
A arătat că, potrivit legislaţiei europene, mijloacele de probă obţinute prin provocare nu pot fi folosite într-un proces penal, prin rezoluţia menţionată stabilindu-se ca acestea sunt nule.
Observând că instanţa nu poate cenzura legalitatea mandatului emis pe numele recurentului, a precizat că rămâne la aprecierea instanţei să analizeze dacă infracţiunile pentru care a fost urmărit recurentul în Statele Unite ale Americii se circumscriu sferei infracţiunilor de natură politică şi militară, şi să dispună în consecinţă, învederând că, potrivit rezoluţiei nr. 404/D/P/2006 din 14 ianuarie 2011 a D.I.I.C.O.T., la momentul săvârşirii faptelor, exista un embargou instituit de Statele Unite Iranului, astfel încât infracţiunea pentru care s-a formulat cererea de extrădare nu este una de drept comun.
A susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile generale prevăzute de Constituţia României, fiind aplicabile prevederile art. 33 din Legea nr. 302/2004 privind intervenţia prescripţiei. Cu ocazia primei cereri de extrădare, autorităţile americane au precizat faptul că termenul de prescripţie pentru infracţiunile ce au determinat formularea cererii este de 5 ani de la data săvârşirii, aşa cum rezultă din Anexa 6 la Motivele de recurs, conţinând cererea de arestare provizorie, astfel încât faptele pentru care s-a solicitat extrădarea sunt prescrise din 2011.
A mai susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere existenţa unor motive opţionale de refuz, încălcându-se astfel prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, în raport de faptul că, pe de o parte, în baza probelor transmise, autorităţile romane au dat deja o dezlegare cauzei, prin soluţiile ce rezultă din actele depuse la dosar, şi, pe de altă parte, instanţa de fond nu a avut în vedere situaţia recurentului de unic întreţinător al familiei sale, potrivit înscrisurilor depuse în dovedire.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.
Astfel, prin sesizarea nr. 1458/II-5/2012 din data de 11 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înaintată cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii cu privire la persoana extrădabilă F.A., arătându-se că acesta este urmărit internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 17 octombrie 2006 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului California pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la încălcarea Legii de control al exportului de arme şi spălare de bani, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunea 554 şi Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1956 (a)(2)(A) şi (2), fapte pentru care legislaţia penală a statului solicitant prevede pedeapsa maximă de 5 ani şi respectiv 20 ani închisoare.
Prin ordonanţa nr. 3 din data de 11 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a luat faţă de persoana extrădabilă F.A. măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, începând din data de 11 ianuarie 2013, ora 11,30 până la data de 12 ianuarie 2013, ora 11,30.
Audiată fiind de instanţă, persoana extrădabilă F.A. a arătat că nu îşi dă consimţământul la extrădare şi nu renunţă la regula specialităţii.
Examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru admiterea cererii şi extrădarea persoanei solicitate, cum de altfel în mod corect a dispus instanţa de fond.
În cauză, persoana extrădabilă F.A., cetăţean român, este urmărită internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 17 octombrie 2006 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului California pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la încălcarea Legii de control al exportului de arme şi spălare de bani, prevăzute de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunea 554 şi Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1956 (a)(2)(A) şi (2), fapte pentru care legislaţia penală a statului solicitant prevede pedeapsa maximă de 5 ani şi respectiv 20 ani închisoare.
Starea de fapt reţinută constă în aceea că în anul 2006 numitul F.A. a conspirat împreună cu alte persoane, printre care J.G. pentru a exporta piese din Statele Unite ale Americii (exportarea de accelerometre militare folosite la navele spaţiale pentru sisteme de navigaţie şi control) prin încălcarea Legii de Control al Exportului de Arme. Acesta a cunoscut că exportarea de accelerometre militare din Statele Unite ale Americii urma a fi efectuată prin mijloace ilegale. În aceste condiţii, J.G. a solicitat unei persoane din Statele Unite ale Americii să-i procure 12 accelerometre de la un fabricant din Statele Unite ale Americii şi să le trimită prin contrabandă din Statele Unite ale Americii în România, pentru ca apoi, să fie trimise în Iran. Persoana din Statele Unite ale Americii acţiona ca sursă confidenţială pentru Departamentul de Securitate Naţională a Statele Unite ale Americii. Astfel, F.A. s-a înţeles cu J.G. să acţioneze ca firmă paravan în România, cu scopul de a intermedia plata a 169.632 dolari SUA pentru accelerometre, pe care să le recepţioneze în Bucureşti, România. În contextul arătat, în mod repetat, F.A. şi J.G. au dat dispoziţii sursei confidenţiale să trimită accelerometrele din Statele Unite ale Americii către o adresă din România. În continuarea acestui demers, în lunile august şi septembrie 2006, F.A. i-a trimis în scris sursei confidenţiale instrucţiuni detaliate pentru trimiterea accelerometrelor prin contrabandă din Statele Unite ale Americii, prin falsificarea facturii de transport şi a documentelor de control ale exportului.
Referitor la apărarea persoanei solicitate în sensul că faţă de acesta s-a mai formulat o cerere de extrădare întemeiată pe aceleaşi motive, Înalta Curte constată din verificările efectuate că s-a formulat împotriva numitului F.A., anterior ratificării Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, cerere care a fost respinsă ca nefondată prin încheierea nr. 16F din data de 04 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 10482/2/2006, fără a fi formulată ulterior o cerere de extrădare.
Cât priveşte Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, se reţine potrivit art. 22, că acest tratat se aplică infracţiunilor săvârşite atât înainte cât şi după data intrării sale în vigoare.
În ceea ce priveşte apărarea persoanei solicitate potrivit căreia în România a fost cercetat pentru aceleaşi fapte, fiind pronunţată prin Rezoluţia nr. 404/D/P/2006 din data de 14 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. o soluţie de netrimitere în judecată, se constată că instanţa de fond în mod corect a făcut trimitere la art. 5 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii care prevede că extrădarea nu va fi împiedicată de faptul că autorităţile statului solicitat au decis să nu urmărească penal persoana căutată pentru faptele pentru care se solicită extrădarea, să înceteze orice procedură penală începută împotriva persoanei căutate pentru aceleaşi fapte sau să cerceteze persoana căutată pentru aceleaşi fapte pentru care se solicită extrădarea, extrădarea neacordându-se decât în cazul în care persoana căutată a fost condamnată sau achitată pentru infracţiunea pentru care se solicită extrădarea.
Verificând condiţiile de fond şi de formă, s-a constatat a fi îndeplinite condiţiile de formă, potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti, la data de 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, cererea de extrădare fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copii ale mandatului de arestare şi ale rechizitoriului, în cauza penală în care este cercetată persoana extrădabilă, documentele fiind depuse şi în traducere legalizată în limba română.
De asemenea, s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data şi locul săvârşirii acestora, calificarea juridică şi referiri la dispoziţiile legale aplicabile.
A fost ataşată şi o copie a dispoziţiilor legale aplicabile.
Verificând incidenţa dispoziţiilor art. 3 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, potrivit cu care extrădarea nu va fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. Curtea a constatat în mod corect că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 şi nici motivele opţionale de refuz al extrădării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 302/2004.
Într-adevăr este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări deoarece faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute ca infracţiuni în legea română, respectiv de art. 23 din Legea nr. 656/2002 şi art. 271 din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Este îndeplinită de asemenea şi condiţia referitoare la gravitatea pedepsei, prevăzută de art. 26 din Legea nr. 302/2004, din relaţiile comunicate de autorităţile solicitante rezultând că infracţiunile pentru care se solicită extrădarea sunt sancţionate cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, condiţia fiind îndeplinită şi raportat la legislaţia română.
Totodată, nu s-au identificat motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în Statele Unite ale Americii de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare, conform art. 31 din Legea nr. 302/2004.
În demersul verificării condiţiilor legale în cauză, s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale, condiţie impusă de art. 33 din Legea nr. 302/2004 şi art. 6 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.
Instanţa de fond a reţinut în mod just că aspectele arătate de persoana solicitată privind „provocarea” sa de a săvârşi faptele pentru care se solicită extrădarea, exced cauzei pendinte întrucât vizează temeinicia acuzaţiilor, art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 prevăzând că opoziţia la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare.
Critica formulată de recurent în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., este neîntemeiată, întrucât cu prilejul dezbaterilor din 11 ianuarie 2013, cu ocazia judecării fondului, acesta nu a solicitat acordarea termenului de 8 zile pentru formularea opoziţiei la cererea de extrădare şi pregătirea probelor, iar cererea sa privind administrarea de probe a fost dezbătută oral la acel termen, probele solicitate fiind puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, astfel încât acordarea unui alt termen în acest scop nu mai era necesară.
Pentru considerentele arătate, cum din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată F.A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 11 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe care o menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 11 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoana solicitată la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 213/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 201/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
