ICCJ. Decizia nr. 201/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 201/2013
Dosar nr. 419/43/2012
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 27 august 2012 pronunţată în Dosarul nr. 419/43/2012, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.R. împotriva rezoluţiei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş emisă la data de 19 iunie 2012, în Dosarul nr. 235/P/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul D.D.P., sub aspectul comiterii infracţiunilor de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
De asemenea, Curtea a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul M.R. împotriva rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş emisă la data de 10 iulie 2012, de respingere a plângerii introduse împotriva rezoluţiei din 19 iunie 2012.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin plângerea penală înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş din 25 iulie 2012, petiţionarul M.R. s-a îndreptat împotriva:
- rezoluţiei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş emisă la data de 19 iunie 2012 în Dosarul nr. 235/P/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul D.D.P. sub aspectul comiterii infracţiunilor de represiune nedreaptă, prev. de art. 268 C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi a
- rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş emisă la data de 10 iulie 2012, de respingere a plângerii introduse împotriva rezoluţiei din 19 iunie 2012.
Petiţionarul a contestat legalitatea şi temeinicia celor două dispoziţii şi a invocat faptul că referirea greşită făcută în considerentele sentinţei penale nr. 312/A din 29 martie 2012 a Judecătoriei Târgu-Mureş, la o pedeapsă de 5 ani închisoare care i-ar fi fost aplicată prin sentinţa penală nr. 255 din 2 martie 2010, constituie un fals material în înscrisuri oficiale comis de judecătorul D.P.D., arătând că indicarea greşită şi cu intenţie a acestei pedepse a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei sale la executare şi i-a adus grave prejudicii de imagine, astfel încât rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 19 iunie 2012 este netemeinică şi nelegală. în acelaşi sens, petiţionarul a susţinut netemeinicia rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiei iniţiale de neîncepere a urmăririi penale.
Curtea a reţinut că, deşi cele două rezoluţii vizează şi situaţia procurorului C.A.R. şi a grefierului T.D.S., petiţionarul a precizat că înţelege să conteste doar modul de rezolvare al plângerii privind pe judecătorul D.D.P.
Examinând materialul dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:
a) Prin rezoluţia emisă în Dosarul nr. 235/P/2012, la data de 19 iunie 2012, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş a dispus neînceperea urmăririi penale, între alţii, faţă de intimatul D.D.P., sub aspectul comiterii infracţiunilor de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) În motivarea acestei rezoluţii, a arătat că, în considerentele sentinţei penale nr. 312/A din 29 martie 2012 a Judecătoriei Târgu-Mureş, s-a reţinut că M.R. se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prin sentinţa penală nr. 255 din 2 martie 2010 a Judecătoriei Bistriţa, dar că, în realitate, această hotărâre viza alţi făptuitori. Totodată, sentinţa penală nr. 312/A/2012 era una de declinare a competenţei şi a fost redactată şi tehnoredactată de judecătorul D.P.D.
Prin rezoluţia arătată s-a stabilit că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, dată fiind lipsa de relevanţă juridică a acestei menţiuni, raportat la obiectul cauzei şi soluţia de desesizare adoptată de Judecătoria Târgu-Mureş. De asemenea, în speţă nu există niciuna dintre modalităţile alternative avute în vedere de legiuitor în textul incriminator al faptei de represiune nedreaptă.
b) Plângerea formulată de petiţionar împotriva primei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia emisă la data de 10 iulie 2012 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, pe motiv că susţinerile persoanei vătămate sunt neîntemeiate.
Plângerea formulată împotriva rezoluţiei din 19 iunie 2012 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş a fost respinsă ca nefondată, în temeiul ari. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., fiind menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispuse în cauză.
Instanţa a constatat că indicarea greşită de către judecătorul cauzei, în considerentele sentinţei penale nr. 312/A din 29 martie 2012 a Judecătoriei Târgu-Mureş, a pedepsei de 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 255 din 2 martie 2010 a Judecătoriei Bistriţa este o simplă eroare de tehnoredactare, care nu este aptă să producă vreo consecinţă juridică, având în vedere că judecătoria s-a desesizat, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Bistriţa. în plus, Judecătoria Bistriţa, examinând contestaţia la executare a petiţionarului, nu a fost sub nicio formă legată de această menţiune eronată din sentinţa de declinare a competenţei, ci a cercetat incidenţa cazurilor prevăzute de art. 461 C. proc. pen. la executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicate petiţionarului M.R. prin sentinţa penală nr. 309/2010 a Judecătoriei Reghin. Instanţa a mai observat că nimic din datele dosarului nu susţine teza avansată de petiţionar, după care referirea la pedeapsa de 5 ani închisoare este un act intenţionat al d-lui judecător D.P.D.
În consecinţă, Curtea a stabilit că faptei de fals intelectual pentru care s-a solicitat cercetarea magistratului D.P.D. îi lipseşte latura subiectivă specifică, fiind astfel corectă soluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror. Totodată, întrucât datele inexacte asupra pedepsei pe care petentul o execută au fost trecute în partea descriptivă a sentinţei nr. 312/A/2012, cu prilejul întocmirii actului oficial, în cauză nu se pune problema contrafacerii scrierii sau a subscrierii ori a alterării în orice fel a actului, fapta imputată prin plângerea penală fiind cercetată în raport de elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual şi nu ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Cât priveşte infracţiunea de represiune nedreaptă, Curtea a stabilit că magistratul nu a pus în mişcare acţiunea penală, nu a dispus arestarea preventivă, ori trimiterea în judecată sau condamnarea petiţionarului, ştiind că este nevinovat, aşa cum cere textul art. 268 C. pen., ci a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, astfel încât instanţa a concluzionat că fapta nu există şi, în mod temeinic şi legal, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.P.D.
Plângerea formulată împotriva rezoluţiei din 10 iulie 2012 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş a fost respinsă, ca inadmisibilă, în conformitate cu art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanţa considerând că plângerea adresată instanţei nu poate viza rezoluţia, ordonanţa sau partea din rechizitoriu prin care procurorul ierarhic superior a soluţionat o plângere formulată potrivit art. 275-278 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 42 din 27 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 419/43/2012 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs petiţionarul, solicitând, în esenţă, casarea acestei hotărâri, admiterea plângerii formulate şi desfiinţarea rezoluţiei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tărgu-Mureş emisă la data de 19 iunie 2012 în Dosarul nr. 235/P/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul D.D.P., sub aspectul comiterii infracţiunilor de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), precum şi a rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş emisă la data de 10 iulie 2012, de respingere a plângerii introduse împotriva rezoluţiei din 19 iunie 2012.
A arătat că în realitate, înscrisul redactat şi tehnoredactat de D.D.P. a fost un act intenţionat, un abuz care a produs efecte juridice, constând în respingerea contestaţiei sale la executare de către Judecătoria Bistriţa, dar şi un prejudicu grav de imagine precum şi efecte grave asupra psihicului său şi al familiei sale.
A mai arătat că este nemulţumit de obligarea sa la cheltuielile judiciare menţionate în sentinţa arătată.
Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul M.R. este inadmisibil, pentru considerentele care urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea, pronunţă una din următoarele soluţii:
„a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată."
În conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă."
Prin urmare, în privinţa sentinţei penale atacate, pronunţată în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. şi definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia.
În cauză, se constată că, petiţionarul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, petiţionarul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată din oficiu şi, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.R. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 27 august 2012 a Curţii de Apel Targu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2013. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 200/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
