ICCJ. Decizia nr. 2092/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2092/2013
Dosar nr. 8366/3/2012
Şedinţa publică din 13 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 268 din data de 10 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. respectiv cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.Ş. (cetăţean român, fiul lui S. şi S., născut în Timişoara, jud. Timiş, domiciliat în mun. Constanţa, str. C.), la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 26 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. respectiv cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul D.Ş. să execute pedeapsa mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 864 C. pen., s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la data de 30 septembrie 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D.Ş., dacă nu este arestat în altă cauză. Prin aceeaşi sentinţă penală, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Y.A. (cetăţean turc, fiul lui V. şi Z., născut în Istanbul, Turcia, cu acelaşi domiciliu, rezident în România, oraş Voluntari, str. C.), la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul Y.A. să execute pedeapsa mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 864 C. pen., s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la data de 30 septembrie 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Y.A., dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate. Au fost obligaţi inculpaţii D.Ş. şi Y.A. la câte 1500 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală nr. 178/D/P/ 2011 din 18 noiembrie 2011 au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii: D.Ş. - pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 71, alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. şi, art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.; I.N. - pentru infracţiunile prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 7, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.; S.D. - pentru infracţiunile prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 7, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.; M.I. - pentru infracţiunile prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi art. 7, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.; M.S. - pentru infracţiunile prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi art. 7, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.; Y.A. - pentru infracţiunile prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi art. 7, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.; trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor: D.F. - pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 71, alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. şi, art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.; C.I.C. - pentru infracţiunile prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi art. 7, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen. şi trimiterea în judecată în lipsă a inculpatului: S.A. - pentru infracţiunile prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 7, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin încheierea din 15 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 6824/3/2012 s-a disjuns cauza şi s-a format un nou dosar în vederea continuării judecăţii cu privire la inculpaţii Y.A. şi D.Ş.
S-a reţinut în fapt că inculpatul S.A., a constituit, împreună cu inculpaţii D.Ş. şi I.N. un grup de criminalitate organizată, în scopul săvârşirii de infracţiuni, respectiv trafic de migranţi, la care ulterior au aderat şi inculpaţii Y.A., S.D., M.I., M.S., C.I.C. şi D.F., iar în perioada martie - septembrie 2011, a coordonat mai multe grupuri de migranţi, cetăţeni iranieni şi turci, în scopul trecerii frauduloase a frontierei dintre România în Ungaria.
Cu privire la inculpatul D.Ş., s-a reţinut că, a aderat la grupul infracţional organizat care, în perioada martie - septembrie 2011, sub coordonarea inculpatului S.A., a transportat 3 grupuri de migranţi, în scopul trecerii frauduloase a frontierei, pe care i-a cazat în diferite locaţii de pe raza judeţelor Constanţa şi Arad, ocupându-se, totodată şi de procurarea documentelor de identitate false pentru aceştia.
Referitor la inculpatul Y.A., s-a reţinut că, în data de 12 septembrie 2011 le-a trimis invitaţie pentru vizită de 7 zile în România cetăţenilor turci E.O. şi Y.M., i-a aşteptat pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, apoi, împreună cu inculpaţii I.N. şi D.Ş. i-au transportat până în loc. Eforie Sud, unde inc. D.F. le-a confecţionat acte de identitate româneşti falsificate, totul sub coordonarea inc. S.A.
La data de 10 aprilie 2012, la instanţa de fond, inculpaţii D.Ş. şi Y.A. au înţeles să dea declaraţii de recunoaştere a faptelor reţinute în sarcina lor în vederea aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Drept urmare, instanţa de fond a luat act de această împrejurare, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi în rechizitoriu şi ca dovedite faptele pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală (însuşit de către cei doi inculpaţi).
Instanţa de fond a concluzionat că, în drept, faptele inculpatului D.Ş. - de a adera la grupul infracţional organizat şi care, în perioada martie - septembrie 2011, sub coordonarea inculpatului S.A. a transportat 3 grupuri de migranţi, în scopul trecerii frauduloase a frontierei, pe care i-a cazat în diferite locaţii de pe raza judeţelor Constanţa şi Arad, ocupându-se, totodată şi de procurarea documentelor de identitate false pentru aceştia - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de "trafic de migranţi" prev. şi ped. de art. 71, alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea disp. art 41 alin. (2) C. pen., complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. şi "aderare la un grup infracţional organizat", prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea disp.art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului Y.A. - care, în data de 12 septembrie 2011 le-a trimis invitaţie pentru vizită de 7 zile în România cetăţenilor turci E.O. şi Y.M., i-a aşteptat pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, apoi, împreună cu inculpaţii I.N. şi D.Ş. i-au transportat până în loc. Eforie Sud, unde inc. D.F. le-a confecţionat acte de identitate româneşti falsificate, totul sub coordonarea inc. S.A. - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de "trafic de migranţi" prev. şi ped. de art. 71, alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi "aderare la un grup infracţional organizat", prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor D.Ş. şi Y.A., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi disp. art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 262 din 3 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T împotriva Sentinţei penale nr. 268 din 10 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa şi în fond a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.Ş. în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare şi 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpat la 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare şi 3 ani şi 4 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul D.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la 30 septembrie 2011 până la data punerii efective în libertate.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Y.A. în pedepsele componente de 2 ani închisoare şi respectiv 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpat la 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
A făcut aplicarea disp. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului Y.A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 septembrie 2011 până la data punerii efective în libertate şi au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.
S-a constatat că apelul formulat de Parchet este fondat, reţinând că pedepsele aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 sunt nelegale deoarece legiuitorul a stabilit ca limite de pedeapsă 5 ani - până la 20 ani închisoare, iar potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., aceste limite trebuie a fi reduse cu o treime, rezultând în urma acestui calcul - sancţiuni cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 16 ani închisoare.
Procedând la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond trebuia să dispună condamnarea inculpaţilor D.Ş. şi Y.A., la câte o pedeapsă pentru săvârşirea acestei infracţiuni, care nu putea fi coborâtă sub minimul de 3 ani şi 4 luni închisoare, în acord cu calculul mai sus arătat.
Aşa fiind, modalitatea de executare a pedepsei nu ar fi fost aplicabilă, deoarece potrivit art. 861 alin. (2) C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform art. 862 C. pen. "termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă între 2 şi 5 ani", interval ce se constituie în termen de supraveghere pentru condamnatul în cauză.
Prin hotărârea atacată, termenul de încercare stabilit de către judecătorul fondului este de 4 ani şi acesta se compune din 3 ani pedeapsa aplicată şi 1 an intervalul de timp stabilit de instanţă, conf. art. 862 C. pen.
A constatat instanţa de apel că abordând acest mod de calcul, termenul de încercare, compus din cuantumul nelegal al pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, în loc de 3 ani şi 4 luni închisoare şi intervalul de timp variabil (redus sub limita minimă de 2 ani prevăzută de legiuitor, instanţa de fond a aplicat, fiecărui inculpat, o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare a pedepsei principale, ce rezultă în urma aplicării prev. art. 33 lit. a) şi art. 33 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii D.Ş. şi Y.A. şi au solicitat în temeiul cazului de casare prev de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., reducerea pedepsei.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenţii inculpaţi, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii D.Ş. şi Y.A. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În urma administrării probatoriului, instanţele au reţinut în mod corect că faptele inculpatului D.Ş. de a adera la grupul infracţional organizat şi care, în perioada martie - septembrie 2011, care sub coordonarea inculpatului S.A. a transportat 3 grupuri de migranţi, în scopul trecerii frauduloase a frontierei, pe care i-a cazat în diferite locaţii de pe raza judeţelor Constanţa şi Arad, ocupându-se, totodată şi de procurarea documentelor de identitate false pentru aceştia - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de "trafic de migranţi" prev. şi ped. de art. 71, alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 288 alin. (1) din acelaşi cod, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. şi "aderare la un grup infracţional organizat", prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea disp.art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, faptele inculpatului Y.A. - care, în data de 12 septembrie 2011 le-a trimis invitaţie pentru vizită de 7 zile în România cetăţenilor turci E.O. şi Y.M., i-a aşteptat pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, apoi, împreună cu inculpaţii I.N. şi D.Ş. i-au transportat până în loc. Eforie Sud, unde inc. D.F. le-a confecţionat acte de identitate româneşti falsificate, totul sub coordonarea inc. S.A. - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de "trafic de migranţi" prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi "aderare la un grup infracţional organizat", prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.
Înalta Curte constată la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor D.Ş. şi Y.A., pentru faptele săvârşite, instanţa de apel a avut în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege, natura şi gravitatea faptelor comise, împrejurările comiterii acestora, circumstanţele reale în care au fost săvârşite, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
În mod corect a constatat instanţa de apel că pedepsele aplicate inculpaţilor de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, sunt nelegale, având în vedere limite de pedeapsă prevăzute de textele de lege, respectiv 5 ani - până la 20 ani închisoare, iar potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., aceste limite trebuie a fi reduse cu o treime, rezultând în urma acestui calcul, sancţiuni cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 16 ani închisoare, constatând, totodată, că nu mai pot fi aplicate disp. art. 861 C. pen.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, iar pedeapsa astfel cum a fost individualizată, răspunde atât principiului proporţionalităţii cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că pedeapsa a fost just individualizată faţă de cele mai sus menţionate.
Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpaţii să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unor pedepse inculpaţilor D.Ş. şi Y.A. de câte 3 ani şi 4 luni închisoare cu executarea în regim de detenţie.
Fiind stabilite pedepse într-un cuantum reprezentând minimul special prevăzut de lege, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile prev de art. 3201 C. proc. pen., circumstanţele personale ale inculpaţilor cât şi pericolul social concret al faptelor, pus în evidenţă de împrejurările săvârşirii şi modalitatea în care au acţionat.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de instanţa de apel, constatând că decizia atacată este legală şi temeinică şi că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii D.Ş. şi Y.A. împotriva Deciziei penale nr. 262 din data de 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii D.Ş. şi Y.A. împotriva Deciziei penale nr. 262 din data de 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat D.Ş. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat Y.A. la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2068/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2134/2013. Penal → |
---|