ICCJ. Decizia nr. 2134/2013. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2134/2013

Dosar nr. 3782/121/2012

Şedinţa publică din 18 iunie 2013

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 333 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatului B.C., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 63 alin. (3) teza II C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (faptă din decembrie 2011).

S-a atras atenţia inculpatului B.C. asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen. privitoare la consecinţele sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului B.C. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 460/D/P/2011 din 03 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor S.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi P.B.l. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a dispus, de asemenea punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la inculpatul B.C. s-a stabilit că în cursul anului 2011, acţionând în mod repetat şi pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a procurat pentru consumul propriu diverse cantităţi de produse cannabis (haşiş şi marijuana), produse înscrise ca drog de risc în Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În faţa instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii S.M.A. şi P.B.I., au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., arătând, fiecare, că recunosc în totalitate faptele, în modalitatea reţinută în actul de sesizare şi solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care Ie cunosc şi le însuşesc.

Totodată, faţă de cererea de amânare formulată de inculpatul B.C., instanţa a dispus disjungerea cauzei în privinţa acestuia şi acordarea unui nou termen de judecată Ia data de 7 iunie 2012.

La termenul din 7 iunie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul B.C. a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaşte în totalitate faptele, în modalitatea reţinută în actul de sesizare şi solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi Ie însuşeşte.

Având în vedere poziţia procesuală a acestuia, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

Prima instanţă a reţinut că din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale coroborat cu declaraţia de recunoaştere a faptelor dată în fata instanţei, a rezultat că în cursul anului 2011, acţionând în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul B.C. a procurat pentru consumul propriu diverse cantităţi de produse cannabice (haşiş şi marijuana), produse înscrise ca drog de risc în Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, cu motivarea că amenda penală în cuantum de 500 Iei nu corespunde gradului de pericol social al infracţiunii săvârşite de inculpat.

Prin decizia penală nr. 292/A din 12 decembrie 2012 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, împotriva sentinţei penale nr. 333 din 14 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi privind pe inculpatul B.C.

S-a reţinut, în esenţă, că pedeapsa amenzii penale, în cuantumul stabilit de prima instanţă, este în măsură să asigure realizarea scopului educativ-preventiv al sancţiunii, nefiind necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în raport de circumstanţele reale şi personale.

Fapta din prezenta cauză, chiar dacă a fost comisă în formă continuată, a fost un accident în viaţa inculpatului, o manifestare cu caracter teribilist în condiţiile socio-economice actuale şi că atitudinea procesuală pozitivă a inculpatului dovedeşte o anumită conştientizare şi responsabilizare a acestuia faţă de valorile sociale ocrotite de lege, cărora le-a adus atingere.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi şi invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen.

Examinând motivele de recurs invocate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT Serviciul Teritorial Galaţi este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pe baza probelor administrate la urmărirea penală s-a stabilit că inculpatul B.C. în cursul anului 2011, acţionând în mod repetat şi pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a procurat pentru consumul propriu diverse cantităţi de produse canabis (haşiş şi marijuana), drog de risc în Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, fiind realizate elementele constitutive ale infracţiunii de procurare de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul pedepsei fiind de prevenirea săvârşirii de noi fapte penale.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., gradul de pericol social al infracţiunii, circumstanţele reale ale faptelor, împrejurările care atenuează răspunderea penală şi datele care circumstanţiază persoana inculpatului.

Se apreciază că pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei, aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi reflectă o individualizare temeinică, pedeapsa aplicată inculpatului este adecvată situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală, având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, vârsta acestuia şi faptul că face parte dintr-o familie organizată, este elev la Grupul Şcolar Industrial de Transporturi Căi Ferate Galaţi, fiind supravegheat şi educat de către părinţii săi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte ele Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva deciziei penale nr. 292/A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul B.C.

În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva deciziei penale nr. 292/A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul B.C.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 18 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2134/2013. Penal