ICCJ. Decizia nr. 2353/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2353/2013
Dosar nr. 3748/116/2011
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 173 din 15 decembrie 2011 Tribunalul Călăraşi, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii T.R. şi D.G.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.R. la 10 ani închisoare.
În baza art. 174 C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.R. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 23 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la momentul prevăzut de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 29 martie 2011, la zi.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G. la 10 ani închisoare.
În baza art. 174 C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul D.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 23 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului D.G. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la momentul prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a a menţinut starea de arest a inculpatului D.G. şi s-a dedus, din pedeapsa rezultantă, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 martie 2011, la zi.
Au fost admise cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile S.M.L. şi D.D. şi, luând act şi de acordul inculpatului T.R., au fost obligaţi inculpaţii T.R. şi D.G., în solidar, la plata de despăgubiri civile către părţile civile, în cuantum de 30.000 RON (total) cu titlu de daune materiale şi la 30.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii (total) cu titlu de daune morale.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 5.000 RON, cheltuieli judiciare către stat (din care 900 RON, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu la urmărire penală şi judecată avansate din fondurile MJLC).
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că inculpaţii T.R. şi D.G. (fraţi vitregi) în ziua de 24 martie 2011 (după-amiaza) au plecat la locuinţa surorii lor D.M. şi a concubinului acesteia (martorul Ş.T.) pentru a ajuta la tăierea unor salcâmi (inculpatul T.R. luându-şi şi cu el o toporişca şi D.G. un cuţit).
În drum spre casă, inculpaţii s-au oprit la locuinţa victimei D.D. şi s-au hotărât să fure vin (ştiind că victima are vin şi locuieşte singur).
Cei doi au intrat în curtea locuinţei pe poarta care era asigurată cu un zăvor şi apoi în casă (uşa de acces spre locuinţă prezentând urme de forţare) au fost auziţi de victimă, care a aprins luminile şi cei doi inculpaţi au fugit, victima urmându-i până la poartă.
În aceste condiţii şi pentru că victima i-a strigat şi înjurat, cei doi l-au aşteptat la poarta locuinţei şi inculpatul T.R. i-a aplicat o lovitură de topor în zona capului.
S-a reţinut că victima s-a întors "pe picioare" în casă, dar inculpaţii s-au luat după el, fiind convinşi că victima i-a recunoscut.
Inculpaţii l-au văzut în casă (unde era lumină) pe victimă cum îşi legase capul cu un material textil şi s-au hotărât să-i suprime viaţa pentru ca victima să nu-i denunţe pentru agresiunea săvârşită.
Pentru a putea acţiona în linişte, inculpatul D.G. a tăiat cu cuţitul un cablu electric (care alimenta de fapt pompa electrică din fântână) şi, după cum a declarat iniţial, a desfiinţat plasa de la o fereastră a camerei în care văzuseră victima, ciocănind cu cuţitul în geam pentru a-l speria pe victimă.
Cei doi au intrat în casă şi i-au aplicat lovituri victimei cu piciorul în zona toracică, provocându-i fracturi costale multiple şi rupturi de organe interne (plămânii). S-a constatat că, pe parcursul procesului, inculpaţii au adoptat poziţii oscilante, dovedind amnezii inexplicabile (faţă de concluziile rapoartelor de expertize medico-legale psihiatrică întocmite în cauză).
Tribunalul a apreciat neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.G. prin apărător, din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) şi (21) lit. a), b) şi c) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. (tentativă la furt calificat) ambii inculpaţi urmând a fi condamnaţi şi pentru tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (2) lit. b1) lit. a), b) şi c) C. pen.
Pentru inculpatul D.G., corelativ cu precedenta cerere de schimbare a încadrării juridice, s-au formulat alte două cereri de schimbare a încadrării juridice:
- din infracţiunea prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în complicitate la această infracţiune (pe considerentul că inculpatul D.G. a exercitat violenţe asupra victimei);
- din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. d) C. pen. în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. h) C. pen. sau în complicitate la această infracţiune.
Deşi, cu sprijinul inculpatului T.R., D.G. a încercat să scape de răspundere pentru această faptă deosebit de gravă, a apreciat tribunalul că este plauzibilă declaraţia dată de T.R. la prezentarea materialului de urmărire penală cu privire la faptul că şi inculpatul (sau numai inculpatul D.G.) a aplicat victimei loviturile de picior în zona toracică, fiind evident că, în calitate de frate mai mare, acesta nu putea avea rol secundar în oroarea comisă, neexistând temeiuri care să conducă la concluzia că T.R. avea un ascendent asupra lui.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a apreciat corectă încadrarea juridică din rechizitoriu, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulată pentru inculpatul D.G. referitor la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. h) C. pen., pronunţând condamnarea celor doi inculpaţi şi pentru această infracţiune.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret deosebit al faptelor (inculpatul comiţând una dintre cele mai grave fapte incriminate de legea penală română); circumstanţele reale în care inculpaţii T.R. şi D.G. au săvârşit faptele (pe timp de noapte, împotriva unei persoane cunoscute cu care D.G. avusese anterior conflicte legate de sustragerea unui cal, cunoscând că victima este persoană în vârstă, locuind singură deci în imposibilitate de a se apăra); circumstanţele personale ale inculpaţilor (fraţi vitregi, tineri, fără antecedente penale dar suspectaţi în localitate că ar fi comis furturi, provenind dintr-o familie lipsită de mijloace de subzistenţă, fără educaţie, cu intelect limitat).
A apreciat tribunalul că părţile civile sunt îndreptăţite la reparaţii băneşti în temeiul art. 998 C. civ. şi 999 C. civ., despăgubirile materiale fiind acordate integral, fiind dovedite în cuantumul solicitat pentru cheltuielile ocazionate de înmormântare şi parastasele organizate conform tradiţiilor laice şi religioase, cheltuielilor legate de obiectele necesare unor astfel de ocazii, operaţiunilor mortuare şi cheltuielile de transport.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, apelanţii - intimaţi - inculpaţi D.G., T.R. şi apelanţii - părţi civile S.M.L. şi D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:
a) Reprezentantul Ministerului Public a arătat că se impune individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi, în principal, pedeapsa aplicată pentru omor deosebit de grav, apreciind că detenţiunea pe viaţă pentru ambii inculpaţi - pentru această infracţiune - este cea corespunzătoare;
b) Inculpaţii, prin apărători - în esenţă - au criticat hotărârea pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate, apreciind cuantumul acestora mult prea mare în raport cu atitudinea procesuală a inculpaţilor şi cu circumstanţele personale;
c) Apelantele-părţi civile au criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la cuantumul de pedeapsă ce a fost aplicat fiecărui inculpat, apreciind că se impune majorarea acestora.
Prin Decizia nr. 104 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi părţile civile S.M.L. şi D.D. împotriva Sentinţei penale nr. 173 din data de 15 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în Dosarul nr. 3748/116/2011.
A desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 173 din 15 decembrie 2011 a Tribunalului Călăraşi şi rejudecând, a descontopit pedepsele de câte 23 ani aplicate fiecărui inculpat şi le-a readus în individualitatea lor, astfel:
1. Pentru inculpatul T.R. - în:
- 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de art. 211 alin. (1) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen.;
- pedeapsa de 23 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la pedeapsa complementară de 10 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.;
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.
2. Pentru inculpatul D.G. - în:
- pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen.;
- pedeapsa de 23 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi la pedeapsa complementară de 10 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.;
- pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., a condamnat pe fiecare inculpat la câte o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare.
În baza art. 174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe fiecare inculpat la câte o pedeapsă de 25 ani închisoare şi 10 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare inculpat la câte o pedeapsă de 9 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) a contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat, aceştia având de executat, în final, pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 25 ani închisoare pentru inculpatul T.R. şi pedeapsa de 25 de ani pentru inculpatul D.G. şi fiecare pedeapsă complementară de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe câte o perioadă de 10 ani fiecare.
Au fost respinse apelurile inculpaţilor T.R. şi D.G., ca nefondate.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, inclusiv latura civilă.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 300 RON cheltuieli judiciare statului, din care câte 200 RON, reprezentând onorariul avocat oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că, din probele administrate în cauză, astfel cum au fost ele reţinute, în ambele faze ale procesului penal (urmărire+cercetare judecătorească), a rezultat că inculpaţii au intenţionat să sustragă nişte vin din locuinţa părţii vătămate, cunoscând că aceasta deţinea aşa ceva, au pătruns în curte, partea vătămată i-a simţit, s-a luat după ei, iar aceştia s-au oprit şi au lovit partea vătămată, cu un topor, în cap; partea vătămată a reuşit să se ridice şi să se întoarcă în casă, moment în care inculpaţii au hotărât să revină în locuinţa părţii vătămate, fiindu-le, probabil, teamă să nu fi fost recunoscuţi şi, astfel, au luat hotărârea să suprime viaţa părţii vătămate, ceea ce s-a şi întâmplat, urmare a multiplelor violenţe exercitate asupra victimei, aceasta fiind o persoană în vârstă şi fără posibilităţi majore de a se apăra de acţiunea concertată a două persoane tinere şi în putere.
Astfel, nu doar cei doi inculpaţi au pătruns, fără voia proprietarului, într-o locuinţă încercând să sustragă bunuri, dar au şi omorât acea persoană, nu urmare a unui incident iscat, ci urmare a unei acţiuni care a avut o anumită desfăşurare atât în timp cât şi în loc - respectiv, după ce au lovit partea vătămată, în curtea locuinţei acesteia, s-au reîntors pentru a finaliza acţiunea lor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs, inculpaţii D.G., T.R. şi părţile civile S.M.L. şi D.D.
Apărătorul recurentului-inculpat D.G., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecând diminuarea cuantumului pedepsei, prin coborârea pedepsei aplicate de instanţa de apel.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurentele-părţi civile a solicitat respingerea acestora ca nefondate.
Apărătorul recurentului-inculpat T.R., a solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, prin coborârea pedepsei aplicate de instanţa de apel, iar în ceea ce priveşte recursurile declarate de părţile civile a solicitat respingerea acestora.
Apărătorul recurentelor părţi civile S.M.L. şi D.D., având cuvântul cu privire la recursurile declarate a solicitat admiterea recursurilor prin condamnarea inculpaţilor la pedeapsa cu închisoare pe viaţă pentru cei doi inculpaţii.
Examinând recursurile declarate în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
S-a dat sens dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului, judecătorul fondului a reţinut - în mod corect - vinovăţia inculpaţilor din speţa dedusă judecăţii, cu privire la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea a constatat că, în cauză, situaţia de fapt este în concordanţă cu faptele şi împrejurările ce rezultă din probele testimoniale şi materiale administrate şi apreciate în conformitate cu dispoziţiile art. 62, art. 63 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat recunoscând, de altfel, faptele de care este acuzat, chiar dacă cu anumite nuanţări, în încercarea de a-şi diminua contribuţia şi, în final, răspunderea penală.
În acest sens, s-au avut în vedere: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la faţa locului, dovadă predare-primire bunuri, declaraţii inculpaţi, fişa de constatări preliminare, declaraţie martor S.M.L., declaraţie martor P.M., dovadă ridicare corpuri delicte, declaraţie martor D.M., proces-verbal de conducere în teren, dovadă predare primire bunuri, declaraţie martor Ş.V., declaraţie martor I.M., declaraţie martor Ş.T., declaraţie martor A.V., declaraţie martor A.D., fişe cazier judiciar, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Referitor la recursurile recurenţilor inculpaţi D.G. şi T.R., printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei cercetate.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
În ce priveşte gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, curtea constată ca fiind deosebit de ridicat, având în vedere urmarea gravă şi ireparabilă produsă - suprimarea vieţii unei persoane, pentru a ascunde tentativa la tâlhărie, percepţia publică despre aceste fapte deosebit de grave, modalitatea şi împrejurările concrete în care s-a petrecut fapta - prin tăierea cablurilor electrice, sperierea victimei prin loviturile în geam.
Verificând toate circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei, instanţa a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prev. de art. 52 C. pen.
O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurenţii-inculpaţi nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de apel, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpaţilor, cât şi atitudinii acestora de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii. O sancţionare mai uşoară a inculpaţilor nu ar fi în măsură să asigure scopul şi funcţiile pedepsei, din perspectiva prevenţiei generale şi speciale, având în vedere că suntem în prezenţa săvârşirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancţionare proporţională cu fapta şi urmările acesteia.
Privitor la recursurile recurentelor părţi civile S.M.L. şi D.D.,
Scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de apel fiind suficient pentru formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Ceea ce contează, în esenţă, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să le arate inculpaţilor că au greşit, să-i determine la reflecţie şi să stimuleze în ei dorinţa ca pe viitor să manifeste o conduită corectă, justeţea pedepsei fiind susceptibilă să-i determine să regrete fapta, să-i propună să nu o mai repete, lucru care în opinia Înaltei Curţii, s-a şi produs.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursurile declarate în cauză să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurentele părţi civile la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.G., T.R. şi părţile civile S.M.L. şi D.D. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor D.G. şi T.R. durata măsurii arestării de la 29 martie 2011 la 4 iulie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2319/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2435/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
