ICCJ. Decizia nr. 2618/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2618/2013
Dosar nr. 7861/97/2012
Şedinţa publică din 6 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 276 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în Dosarul nr. 7861/97/2012 a fost condamnat inculpatul L.P., studii 10 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. în cond. art. 65 C. pen., pentru infracţiunea de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C. proc. pen.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. în cond. art. 71 C. pen.
S-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
S-a constatat că în cauză nu s-a făcut constituire de parte civilă.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3500 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus ca suma de 50 RON reprezentând onorariu asistenţă juridică din oficiu pentru inculpat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
La data săvârşirii faptelor, inculpatul L.P. era căsătorit cu L.Ş., împreună cu care are trei copii minori, în prezent de 13 ani, 12 ani şi, respectiv, 2 ani. Dintr-o relaţie anterioară, soţia inculpatului mai are o fiică, pe partea vătămată şi pe care inculpatul împreună cu soţia sa au crescut-o de la vârsta de 7 ani, anterior aceasta fiind crescută de bunica maternă. Mama părţii vătămate este casnică iar pentru completarea bugetului familiei a prestat activităţi sezoniere în Germania sau Italia. În acest context în data de 04 iunie 2011, L.Ş., mama părţii vătămate, a plecat la muncă în Germania pentru o perioadă de 4 luni, toţi cei patru copii rămânând în îngrijirea inculpatului.
La data de 06 iulie 2011, la două luni după plecarea mamei sale în Germania, partea vătămată în vârstă de 14 ani şi 11 luni la acea dată, în timp ce se afla acasă cu fraţii săi, dormind într-o cameră a garsonierei (modificată) împreună cu sora sa cea mică, s-a trezit brusc în jurul orei 8 când inculpatul a venit în pat lângă ea, i-a dat pantalonii de pijama şi chiloţii jos, până în regiunea genunchilor, şi a încercat să întreţină un raport sexual cu ea, moment în care a ţipat iar inculpatul a plecat imediat din pat şi i-a făcut semn ameninţător cu pumnul să tacă. La ţipătul părţii vătămate s-a trezit fratele său, care dormea într-un pat alăturat, însă partea vătămată nu i-a spus ce s-a întâmplat. Partea vătămată a mai declarat că după acest incident a mers la baie unde a constatat că pe pantalonii de pijama avea o pată de lichid vâscos (lichid seminal). Inculpatul, în declaraţia dată, a recunoscut că a intenţionat să întreţină un raport sexual cu partea vătămată la acea dată, însă s-a răzgândit chiar înainte de a o penetra pe aceasta, gândindu-se că nu e bine ceea ce face. A mai arătat inculpatul că partea vătămată nu s-a opus iniţiativelor sale cu caracter sexual.
În data de 16 iulie 2011, în timp ce se afla în casă împreună cu partea vătămată şi fiica sa minoră în vârstă de 1 an şi 5 luni la acea dată şi care dormea într-o cameră alăturată, inculpatul, împotriva voinţei părţii vătămate, a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal şi complet. Inculpatul a întrerupt actul sexual cu partea vătămată în momentul în care a bătut cineva la uşă şi care s-a dovedit a fi un unchi al părţii vătămate. Inculpatul a recunoscut în declaraţia dată că a întreţinut acest raport sexual cu partea vătămată arătând că aceasta nu mai era virgină şi a fost de acord cu actul sexual, neopunând rezistenţă.
Despre faptul că inculpatul se purta necuviincios cu minora, în sensul că o atingea pe picioare, fund sau sâni, a declarat şi fratele acesteia L.D.C.
În urma ultimului act sexual, partea vătămată, acuzând dureri de spate, a fost internată în spital ocazie cu care s-a aflat despre fapta inculpatului, au fost anunţate autorităţile şi mama părţii vătămate care s-a întors imediat din Germania. Partea vătămată a relatat incidentul prietenei sale C.V. Deşi iniţial inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, ulterior a recunoscut-o cu precizarea că partea vătămată ar fi fost de acord.
În faţa instanţei de judecată acesta a recunoscut fapta, aşa cum a fost reţinută prin actul de sesizare şi a invocat aplicarea, în favoarea sa, a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere, în condiţiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., pericolul social al faptei raportat la natura relaţiilor sociale încălcate cu referire la viaţa sexuală a persoanei, pericolul concret al faptei săvârşite analizat prin prisma vârstei părţii vătămate (minoră sub 15 ani) şi a relaţiei de încredere pe care o avea faţă de inculpat care a crescut-o de mic copil şi căruia îi spunea tată şi în îngrijirea căruia fusese lăsată de mama sa când aceasta a plecat la muncă, traumele atât fizice dar mai ales psihice pe care partea vătămată le-a suferit urmare a faptei săvârşite de inculpat.
Urmare a pedepsei principale aplicate inculpatului instanţa, în condiţiile art. 65 C. pen., i-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 5 ani şi a cărei executare va începe în condiţiile art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.
Pe durata executării pedepsei, în condiţiile art. 71 C. pen., instanţa a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
La stabilirea pedepselor principale şi complementare instanţa a avut în vedere, în acord cu principiul proporţionalităţii garantat de art. 53 din Constituţie, nedemnitatea exercitării unei funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat sau funcţii elective publice de către o persoană condamnată penal dar şi riscul la care poate fi supus un minor în eventualitatea încredinţării tutelei unei persoane condamnate pentru viol.
Inculpatul a solicitat în apărarea sa reţinerea, pe lângă dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi a circumstanţelor atenuante iar ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea sub supraveghere, apărare pe care instanţa nu a împărtăşit-o, atâta timp cât fapta pe care acesta a săvârşit-o prezintă un grad pericol concret foarte mare în raport de circumstanţele reale şi personale ale cauzei iar scopul pedepsei aplicate, reglementat de art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât în modalitatea reţinută de instanţă.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
S-a constatat că în cauză nu s-a făcut constituire de parte civilă.
În baza art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termenul legal, inculpatul L.P., aducându-i critici de netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi al circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., precum şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
În expunerea motivelor de apel, inculpatul a susţinut că instanţa de fond nu a dat eficienţă corespunzătoare prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Mai mult, s-a arătat că nu au fost luate în considerare circumstanţele sale personale, atitudinea sinceră, de regret a faptei, lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că mai are 3 minori în întreţinere.
Prin Decizia penală nr. 34/A din 19 februarie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul L.P. împotriva Sentinţei penale nr. 276 din 13 decembrie 2012 pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 300 RON în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu, s-a înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Alba.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă de control judiciar a reţinut următoarele:
A constatat că instanţa de fond a realizat o justă interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală, stabilind corect starea de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile, aceasta în condiţiile în care inculpatul a înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate inculpatului, Curtea a constatat că s-a dat eficienţă în mod corespunzător atât criteriilor generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., cât şi dispoziţiilor art. 3201 al. 7 C. proc. pen., inculpatului fiindu-i aplicată o pedeapsă cu închisoarea îndreptată spre minimul prevăzut de lege, redus cu o treime.
Astfel, având în vedere că atitudinea sinceră manifestată de inculpat pe parcursul derulării procedurilor a constituit o cauză de reducere a pedepsei, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a reţinut că nu se mai justifică şi reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. în favoarea inculpatului, deoarece s-ar da o dublă eficienţă juridică aceleiaşi împrejurări.
Pe de altă parte, s-a apreciat că reducerea pedepsei aplicate inculpatului la limita minimă prevăzută de lege, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., nu se impune, având în vedere persistenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul, gravitatea deosebită a faptei imputate, modalitatea concretă de comitere şi consecinţele deosebit de grave asupra dezvoltării ulterioare a părţii vătămate.
Nu se poate ignora faptul că inculpatul a fost persoana care trebuia să ocrotească minora, să îi asigure condiţiile necesare unei creşteri şi dezvoltări armonioase, în condiţiile în care mama sa era plecată la muncă în străinătate. Inculpatul a profitat însă de vârsta fragedă a minorei, a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta la data de 06 iulie 2011, raporturi consumate în final la data de 16 iulie 2011. Nu în ultimul rând, inculpatul a adoptat un comportament indecent faţă de partea vătămată minoră, martorul L.D.C. relevând că inculpatul obişnuia să o atingă pe minoră pe picioare, fund şi sâni.
În acest context, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a luat în considerare cu predilecţie circumstanţele concrete ale comiterii faptei, în detrimentul celor personale ale inculpatului.
În consecinţă, s-a apreciat că pedeapsa, în cuantumul stabilit de prima instanţă şi executarea acesteia în regim de detenţie, este de natură să asigure realizarea scopului preventiv şi coercitiv prev. de art. 52 C. pen., astfel că au fost apreciate ca nefondate criticile aduse de inculpatul apelant sentinţei atacate.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul L.P.
Apărătorul desemnat din oficiu a arătat că înţelege să susţină motivul de recurs invocat de inculpat referitor la individualizarea pedepsei, apreciind că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia este mult prea aspră.
Înalta Curte, faţă de punctul de vedere al apărătorului desemnat din oficiu, deşi a pus în vedere acestuia că dispoziţiile legale susţinute referitoare la individualizarea pedepsei nu mai sunt în vigoare, inculpatul a insistat să susţină recursul astfel cum acesta a fost formulat.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate în raport de disp. art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte aminteşte că Decizia penală nr. 34/A a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost pronunţată la data de 19 februarie 2013 după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare, în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.
Întrucât criticile formulate de recurentul inculpat prin apărător se referă la greşita individualizare a pedepsei, Înalta Curte aminteşte că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o Curte de Casaţie, astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.
Reţinerea unor circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, stabilirea modalităţii de executare a pedepsei sunt împrejurări ce ţin de procesul de individualizare a pedepselor şi nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a modificării cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârea recurată poate fi criticată doar sub aspectul nelegalităţii pedepsei, fapt pentru care instanţa de recurs nu va supune analizei criticile formulate de inculpat sub acest aspect.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.P. împotriva Deciziei penale nr. 34/A din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 septembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2612/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 2740/2013. Penal → |
|---|
