ICCJ. Decizia nr. 2612/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2612/2013
Dosar nr. 2190/63/2012
Şedinţa publică din 6 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 249 din data de 13 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012, în baza art. 183 C. pen., cu aplic. art. 3201 al.7 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.S., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 27 decembrie 2011 la zi şi a fost menţinută starea de arest.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.S., în vederea introducerii în S.N.D.G.J.
A fost admisă acţiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.693,93 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflaţie de la data efectivă a plăţii.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ş.M. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 daune materiale şi la plata sumei de 2.000 lei daune morale.
S-a luat act că numiţii B.L., B.G. şi B.I., fii majori ai victimei, nu se constituie parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.660 lei cheltuieli judiciare statului, din care sima de 1.560 lei, reprezentând contravaloarea actelor medico-legale şi suma de 700 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, la urmărirea penală şi la instanţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că la data de 21 februarie 2012, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului, sub nr. 2190/63/2012, rechizitoriul nr. 1153/P/2011, cu trimiterea în judecată a inculpatului C.S., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
Din actul de sesizare al instanţei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.S. a trăit în concubinaj cu partea vătămată B.M., pe o perioadă de 17 ani, iar începând cu anul 2009, pe fondul geloziei inculpatului, între cei doi parteneri au început certurile şi scandalurile, iar în urma acestor neînţelegeri C.S. îşi agresa concubina.
În cursul anului 2010 victima B.M. a formulat şi două plângeri penale împotriva lui C.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire prev. de art. 180 C. pen. însă, ulterior şi-a retras plângerile. De asemenea, şi pe parcursul anului 2011 C.S. a continuat să prelungească starea conflictuală cu concubina sa şi să o agreseze.
În data de 03 decembrie 2011 în timp ce se aflau în curtea locuinţei, tot pe fondul geloziei, inculpatul C.S. a început să o lovească pe B.M., de faţă fiind şi nepoata lor de 10 ani, martora C.E.B.
Cu această ocazie, inculpatul a lovit victima, în mod repetat, cu lemne pentru foc, peste corp, membre şi în zona capului. Întregul conflict a durat circa o oră, perioadă în care C.S. a mai lovit-o pe B.M. şi cu piciorul în zona coastelor şi cu palma peste faţă.
A doua zi, inculpatul C.S. s-a deplasat la o farmacie şi a cumpărat bandaje şi apă oxigenată pentru a trata rănile provocate concubinei sale.
Cu toate că starea de sănătate a victimei B.M. se deteriora vizibil, timp de trei săptămâni, inculpatul nu a anunţat cadrele medicale în vederea acordării îngrijirilor necesare în cauză. În această perioadă C.S. a continuat să o mai lovească pe concubina sa.
Din data de 23 decembrie 2011 B.M. a căzut la pat şi nu a mai putut să mănânce, iar în seara zilei de 24 decembrie 2011 inculpatul a dus-o pe B.M. la o nepoată din sat, V.N., pentru a-i face o baie. La locuinţa martorei V.N. s-au mai aflat şi martorii P.L. şi C.N. şi toţi au observat că B.M. prezenta mai multe leziuni de violenţă, iar starea sa de sănătate era foarte gravă.
Martorii i-au solicitat lui C.S. să anunţe ambulanţa pentru a transporta pe B.M. la spital însă inculpatul le-a declarat că îi este frică să o ducă la spital, întrucât îl va reclama la poliţie şi se va duce la puşcărie.
De asemenea, inculpatul i-a mărturisit martorului C.N. că a lovit-o cu pumnii şi picioarele pe B.M. pentru a recunoaşte că a întreţinut relaţii sexuale şi cu alte persoane în afară de acesta.
Într-un final, în data de 25 decembrie 2011 inculpatul a realizat că, în urma agresiunii sale starea de sănătate a victimei B.M. este gravă şi a chemat ambulanţa. În aceeaşi zi, B.M. a fost transportată şi internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova însă în data de 26 decembrie 2011 victima a decedat.
Conform raportului de necropsie din 21 februarie 2012, întocmit de către I.M.L. Craiova s-a reţinut că decesul victimei a fost violent, s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii, urmarea bronhopneumoniei cu pleurezie complicaţie apărută în evoluţia unui politraumatism. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, lovire cu un corp tăietor - înţepător şi compresiune, leziunile având date de producere diferite. Între leziuni şi deces, s-a reţinut că există legătură de cauzalitate indirectă.
În data de 26 decembrie 2011 inculpatul a plecat de la locuinţa sa împreună cu nepoata sa pentru a merge în localitatea Filiaşi, unde îşi avea domiciliul fiul său, P.F. Pentru a ajunge la această destinaţie, l-a rugat pe martorul C.I. să-l transporte cu autoturismul acestuia.
În urma discuţiilor purtate cu martorul C.I., inculpatul i-a relatat acestuia că, în urmă cu mai multe săptămâni a avut un conflict cu victima B.M., pe care a lovit-o cu un ciomag şi chiar i-a arătat martorului mai multe poze din telefonul mobil cu B.M. după agresiune.
În data de 27 decembrie 2011, inculpatul C.S. a fost depistat în Gara Filiaşi şi condus pe raza localităţii Rojişte în vederea efectuării cercetărilor penale în cauză.
Inculpatul C.S. a recunoscut fapta şi a arătat organelor de urmărire penală modalitatea în care a săvârşit-o.
Prima instanţă a mai reţinut şi că, prin ordonanţa din data de 27 decembrie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reţinerea învinuitului C.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 27 decembrie 2011 orele 15:00 până la data de 28 decembrie 2011 orele 15:00, iar prin ordonanţa cu acelaşi număr din 28 decembrie 2011 a pus în mişcare acţiunea penală faţă de acesta.
Prin încheierea de şedinţă din data de 28 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 21731/63/2011, Tribunalul Dolj a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului C.S., pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 28 decembrie 2011 până la data de 25 ianuarie 2011 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 28 decembrie 2011.
Măsura arestării preventive a fost prelungită, prin încheierea din data de 19 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalului Dolj, în Dosarul penal nr. 868/63/2012.
Urmărirea penală fiind finalizată a fost întocmit rechizitoriul, iar cauza a fost înregistrată sub nr. 2190/63/2012.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012 în conformitate cu disp. art. 3001 C. proc. pen., Tribunalul Dolj a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul C.S. menţinând măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, măsură care a fost menţinută succesiv pe parcursul cercetării judecătoreşti.
În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul de şedinţă din data de 04 aprilie 2012, inculpatul a declarat în faţa instanţei că se prevalează de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., conform cărora „până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În acest caz judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată".
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv: procesul - verbal de cercetare la faţa locului, actele medico - legale, declaraţiile martorilor C.N., V.N., P.L., C.I., C.C., S.I., B.L., V.P. şi V.C. şi declaraţiile inculpatului, pe parcursul întregului penal, prima instanţă a confirmat că starea de fapt reţinută prin actul de sesizare este corectă şi dovedită şi constă în aceea că la data de 03 decembrie 2011, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M.a, producându-i traumatisme care au condus la decesul acesteia din data de 26 decembrie 2012.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului C.S., care la data de 03 decembrie 2011 i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M., producându-i traumatisme care au condus la decesul acesteia din data de 26 decembrie 2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă l-a condamnat pe inculpat, iar la individualizarea pedepsei, având în vedere pericolul social concret al faptelor săvârşite, dar şi persoana acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă, având în vedere şi reducerea limitelor pedepsei cu o treime, conform art. 3201 C. proc. pen., s-a orientat la aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare.
Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate a inculpatului, s-a dispus ca executarea pedepsei aplicate să se realizeze în stare de detenţie.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a, teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
Astfel, în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, prima instanţă a apreciat având în vedere cauza Sabou şi Pîrcălab contra României că pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanţa reţine că natura faptei săvârşite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 C. pen. - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie, s-a apreciat că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a fost interzis exerciţiul acestui drept.
Având în vedere că inculpatul C.S. a fost reţinut şi arestat pe durata urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, prima instanţă în baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 27 decembrie 2011 la zi şi a menţinut starea de arest.
Constatând că inculpatul a comis o infracţiune de violenţă din cele prevăzute în anexa 1 a Legii nr. 76/2008, infracţiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, conform accepţiunii dată termenului de art. 4 lit. b) din Lege, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.S., în vederea introducerii în S.N.D.G.J.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu adresa din 16 ianuarie 2012 s-a constituit parte civilă cu suma de 763,93 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale victimei B.M. la Secţia Chirurgie Toracică.
În consecinţă, prima instanţă constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei menţionate anterior, sumă ce va fi ce va fi reactualizată conform indicelui de inflaţie de la data efectivă a plăţii.
De asemenea, s-a mai constatat că fratele victimei - numitul Ş.M. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 13.000 lei, din care 8.000 lei reprezentând daune materiale şi 5.000 lei reprezentând daune morale, în timp ce fii majori ai victimei - B.L., B.G. şi B.I., nu au înţeles să formuleze pretenţii civile în prezenta cauză.
În dovedirea laturii civile au fost depuse înscrisuri şi au fost audiaţi martorii U.I. şi T.C.
Prima instanţă a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., cel care a cauzat prin fapta sa culpabilă un prejudiciu este ţinut să-l repare.
În speţă, s-a constatat că prin fapta culpabilă exclusivă a inculpatului, ce a condus la moartea victimei B.M., s-a cauzat un cert prejudiciu material şi moral fratelui acesteia - partea civilă Ş.M.
În ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de către această parte civilă, prima instanţă a apreciat că aceasta a făcut, în parte, dovada încercării unui prejudiciu efectiv, constând în suportarea cheltuielilor de înmormântare şi pomenire a victimei conform datinilor creştineşti. Pentru stabilirea cuantumului acestuia, prima instanţă a avut în vedere, pe de o parte, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, iar pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, martorii U.I. şi T.C., consăteni cu familia părţii civile Ş.M., au menţionat că acesta a fost cel care s-a ocupat exclusiv de înmormântarea şi pomenirea victimei, deşi la aceste evenimente au participat şi cei trei fii majori ai victimei - respectiv numiţii B.L., B.G. şi B.I.
Martorii au apreciat cuantumul cheltuielilor ocazionate cu aceste evenimente la suma de 10.000 lei şi au arătat că la pomana ulterioară înmormântării au participat aproximativ 50 - 60 de persoane, că s-a servit un meniu de dulce, că pentru acest eveniment s-a sacrificat un porc, ce a costat în jur de 1.000 - 1.500 lei, căci era imediat după Crăciun şi că a fost angajată şi o formaţie de muzică funebră ce a fost plătită cu suma de 1.000 lei.
Totuşi constatând că partea civilă a solicitat numai suma de 8.000 lei cu titlu de dauna materiale, prima instanţă l-a obligat pe inculpat la plata acestei sume, neputând acorda mai mult decât s-a cerut.
Din probatoriul administrat în cauză, s-a mai constatat şi că partea civilă, a suferit şi un prejudiciu moral, nepatrimonial prin dispariţia prematură a surorii sale, în condiţiile în care acesta era o persoană relativ tânără - 42 de ani, care a lăsat în urma sa o familie îndurerată şi neconsolată de dispariţia sa. în ceea ce priveşte cuantumul, evaluând prejudiciul moral cauzat prin fapta culpabilă a inculpatului, s-a apreciat că în raport de gravitatea atingerii aduse părţilor civile, despăgubirile în cuantum de 2.000 lei, daune morale, acestea sunt în măsura să asigure o reparaţie suficientă şi proporţională.
Prin încheierea din data de 02 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 249 din data de 13 iunie 2012 a Tribunalului Dolj, în sensul că s-a menţionat corect „Admite acţiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi obligă inculpatul la plata sumei de 763,93 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflaţie de la data efectivă a plăţii", în loc de: „Admite acţiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi obligă inculpatul la plata sumei de 7.693,93 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflaţie de la data efectivă a plăţii", cum în mod greşit s-a menţionat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.S.
În motivarea apelului formulat, s-a arătat că deşi s-a făcut aplicarea disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. se impunea şi reţinerea disp. art. 74, 76 C. pen., întrucât procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu exclude reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a arătat că dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. sunt obligatorii în sensul reducerii pedepselor indiferent dacă inculpatul a avut sau nu o poziţie procesuală sinceră în cursul urmăririi penale ceea ce dovedeşte că declaraţia dată potrivit art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. nu reprezintă în mod necesar o expresie a atitudinii sincere a inculpatului. Cele două împrejurări atenuante nu sunt identice având conţinut şi natură juridică diferită.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 97 din 25 martie 2013, a respins apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva sentinţei penale nr. 249 din data de 13 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2190/63/2012, ca nefondat.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În baza art. 88 C. pen. a dedus detenţia preventivă, în continuare, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei, din care, suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
A respins cererea de scutire amendă judiciară.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că instanţa de fond a procedat în mod corect la soluţionarea cauzei potrivit procedurii simplificate fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 3201 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., întrucât la termenul de judecată de la 04 aprilie 2012 inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii şi doreşte ca judecata să se realizeze pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.
S-a arătat că mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond. Fapta inculpatului, constând în lovirea părţii vătămate de mai multe ori, la data de 03 decembrie 2011 ce a condus la decesul victimei la data de 26 decembrie 2011 fără ca inculpatul să intenţioneze să o ucidă pe aceasta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
Potrivit raportului de constatare medico - legală din 21 februarie 2012 întocmit de I.M.L. Craiova, partea vătămată a prezentat mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, lovire cu corp tăietor înţepător şi compresiune, leziunile având date de producere diferite. S-a stabilit însă că între leziuni şi deces există o legătură de cauzalitate indirectă şi că moartea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii urmare a unei bronhopneumonii cu pleurezie ce reprezintă o complicaţie apărută în evoluţia unui politraumatism. Martora V.N. a arătat că în seara zilei de 24 decembrie 2011 inculpatul i-a cerut să o spele pe concubina sa B.M., spunându-i că aceasta se simte foarte rău şi că este posibil să moară. Cu această ocazie martora a constat că victima prezenta mai multe leziuni de violenţă pe corp, precum şi în zona capului. Din discuţiile purtate cu inculpatul, martora a aflat că acesta o bătuse în urmă cu două zile pe victimă. A mai declarat că inculpatul obişnuia să o bată pe victimă, aceasta refugiindu-se la mai multe persoane din sat pentru a scăpa. Împrejurările relatate de martora V.M. au fost confirmate de martora P.L.
În declaraţia dată la data de 27 decembrie 2011 inculpatul a arătat că a lovit-o pe victimă cu un lemn peste corp, membre şi în zona capului, respectiv piciorul stâng şi în zona coastelor precizând că acesta conflict a durat o oră. În următoarea perioadă de trei săptămâni a arătat că a mai lovit victima cu palmele şi la data de 23 decembrie 2011 victima s-a simţit rău nemaiputând să mănânce, inculpatul realizând că în urma loviturilor aplicate aceasta avea o problemă la plămâni. Criticile formulate de inculpat în sensul greşitei individualizări a pedepsei sunt neîntemeiate.
S-a arătat că instanţa de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege stabilite potrivit disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei ce a avut ca rezultat moartea victimei, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, inculpatul lovind victima pe parcursul mai multor zile şi acţionând în acest mod datorită geloziei dar şi atitudinea sinceră a acestuia, recunoscând săvârşirea faptei încă din faza de urmărire penală. Ca urmare, s-a constatat că nu se identifică alte împrejurări care să poată fi reţinute ca circumstanţe atenuante şi nu sunt temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
În privinţa susţinerilor apărătorului inculpatului în sensul că aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. nu înlătură posibilitatea aplicării circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., instanţa de apel a considerat că se impune o analiză a situaţiilor enumerate de art. 74 lit. c) C. pen.). Astfel, comportarea sinceră în cursul procesului a fost valorificată deja prin aplicarea procedurii simplificate şi reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Celelalte două împrejurări prev. de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea în faţa autorităţii şi înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor, nu se regăsesc în cauză întrucât după ce victima a fost dusă la spital inculpatul a fost găsit de lucrătorii de poliţie în gara Filiaşi iar fapta nu a fost săvârşită în participaţie.
În ceea ce priveşte cererea de scutire de la plata amenzii judiciare formulată de avocat Şuiu Alin s-a constatat că în cadrul dezbaterilor s-a solicitat scutirea de la plata amenzii de către un alt avocat care l-a substituit pe acesta iar potrivit disp. art. 199 alin. (2) C. proc. pen. cererea de scutire ori reducere se formulează de persoana amendată. După închiderea dezbaterilor în această cauză a fost ataşată la dosarul cauzei o cerere formulată de avocat Ş.A. care solicita scutirea de la plata amenzii menţionând că nu s-a putut prezenta la acel termen, întrucât a avut de susţinut o cauză la o altă instanţă, respectiv Tribunalul Mehedinţi.
Instanţa a constatat că cererea a fost formulată în afara termenului prevăzut de art. 199 alin. (2) C. proc. pen., termenul fiind de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare şi calculându-se potrivit disp. art. 186 alin. (2) C. proc. pen., amenda fiind aplicată prin încheierea de şedinţă de la 11 februarie 2013 şi comunicată la 22 februarie 2013 iar cererea de scutire de la plata amenzii a fost formulată la data de 25 martie 2013.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile, prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul C.S.
Apărătorul inculpatului a pus concluzii de admitere a recursului. Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a arătat că instanţele de fond şi apel în mod greşit nu au aplicat dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen.,în condiţiile în care inculpatul a înţeles să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte pune în vedere apărătorului desemnat din oficiu să-şi plieze apărările pe dispoziţiile codului de procedură penală în vigoare la acest moment procesual,să nu invoce în cadrul apărărilor pe care le formulează texte de lege care nu-şi mai găsesc aplicabilitatea. De asemenea, pune în vedere apărătorului că, la acest moment, pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. are un nou conţinut procesual astfel încât obligaţia acestuia este aceea de a pune concluzii pe texte de lege în vigoare şi nu pe texte de lege care nu-şi mai găsesc aplicabilitatea.
Faţă de precizările formulate, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului şi reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. cu privire la criteriile de individualizare a pedepsei şi de asemenea nu au fost respectate dispozițiile art. 52 C. pen.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.S. este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Înalta Curte aminteşte că decizia penală nr. 97 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, împotriva căreia inculpatul a declarat recurs a fost pronunţată la data de 25 martie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, lege prin care a fost modificat conţinutul art. 3859 C. proc. pen., prin abrogarea unor cazuri de casare şi prin modificarea conţinutului cazurilor de casare rămase în vigoare.
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar rezultă că în fapt, inculpatul C.S., la data de 03 decembrie 2011 i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale B.M., producându-i traumatisme care au condus la decesul acesteia din data de 26 decembrie 2012, fapta săvârşită întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu pot fi supuse analizei.
Potrivit art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Acest caz de casare permite Înaltei Curţi să exercite controlul judiciar numai asupra chestiunilor de drept nu şi asupra situaţiei de fapt sau a modului de individualizare a pedepselor.
Criticile formulate de recurentul inculpat prin prisma cazului de casare mai sus menţionat se referă la greşita individualizare a cuantumului pedepsei, apreciindu-se că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră.
Înalta Curte aminteşte că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o Curte de Casaţie, astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.
Pe de altă parte aspectele invocate de recurent cu privire la individualizarea pedepsei exced conţinutului cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. care se referă doar la pedeapsa aplicată în alte limite decât cele stabilite de lege.
Cum pedeapsa aplicată inculpatului din prezenta cauză este stabilită în limite legale ca urmare a reţinerii disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu poate supune analizei motivul de recurs invocat de inculpat prin apărător.
Legiuitorul stabileşte în termeni imperativi limitele acestui caz de casare neexistând posibilitatea prorogării câmpului de aplicare şi la alte situaţii decât cele expres prevăzute de lege.
Greşita individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., caz de casare ce a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel încât apreciază Înalta Curte că incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situaţii decât cele reglementate de legiuitor.
Reţinerea unor circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, stabilirea modalităţii de executare a pedepsei sunt împrejurări ce ţin de procesul de individualizare a pedepselor şi nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a abrogării cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate de inculpat sub acest aspect.
Fată de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va computa prevenţia inculpatului C.S. de la 27 decembrie 2011 la 06 septembrie 2013.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 decembrie 2011 la 06 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2583/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2618/2013. Penal → |
|---|
