ICCJ. Decizia nr. 262/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 262/2013
Dosar nr. 1083/59/2012
Şedinţa din 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 30 august 2012 sub nr. 1083/59/2012, petenta F.G. a solicitat infirmarea rezoluţiei dată în Dosarul nr. 580/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a rezoluţiei de respingere a plângerii nr. 873/11/2/2012 dată în 23 iulie 2012 de procurorul general adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Astfel, la data de 22 decembrie 2011 petenta F.G. a formulat plângere penală împotriva intimaţilor I.C.M., avocat în cadrul Baroului Timiş, C.C., executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, G.I. şi H.I., registratori în cadrul Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Lugoj, acuzaţiile fiind încadrate în prevederile art. 246 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen.
Petenta a arătat în plângerea sa, că intimaţii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi au falsificat înscrisuri în cadrul dosarului execuţional nr. 181/EX/2011 înregistrat la B.E.J. C.C., ce are ca obiect executarea silită a Sentinţei civile nr. 143 din 22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Lugoj, învestită cu formulă executorie, creditor fiind I.C.M., debitor fiind sora titularei plângerii penale, F.L.S.. În sprijinul plângerii petenta a ataşat înscrisuri referitoare la Dosarul civil nr. 8581/325/2011 al Judecătoriei Lugoj, respectiv Tribunalul Timiş, ce a avut ca obiect contestaţie la executare în dosarul execuţional nr. 11/R/2011 BEJ C.C.
Prin Sentinţa penală nr. 219/PI din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.G. şi a menţinut rezoluţia din 18 iunie 2012 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 580/P/2011. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă faptul că nu s-a confirmat existenţa infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri şi uz de fals, imputate de petentă intimaţilor în prezenta cauză.
Împotriva Sentinţei nr. 219/PI din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs petenta F.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1083/59/2012.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta petenta F.G., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin Sentinţa penală nr. 219/PI din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, a menţinut rezoluţiile atacate, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea niciunei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionară în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara F.G. împotriva Sentinţei penale nr. 219/PI din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara F.G. împotriva Sentinţei penale nr. 219/PI din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, azi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 261/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 263/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
