ICCJ. Decizia nr. 2651/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2651/2013
Dosar nr. 8940/2/2012
Şedinţa publică din 9 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 146 din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul O.D.I. împotriva sentinţei penale nr. 354 din 28 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3912/2/2011 de, secţia I p enală, a Curţii de Apel Bucureşti.
A fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, la data de 29 august 2012, condamnatul O.D.I. a formulat o cerere, intitulată „Contopirea pedepselor", ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte, sub nr. 8027/315/2012.
S-a mai reţinut că, prin sentinţa penală nr. 684 din 13 noiembrie 2012, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia ridicată de către reprezentantul Ministerului Public, de necompetenţă materială şi teritorială a Judecătoriei Târgovişte, astfel că, în temeiul art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 39 şi art. 461 alin. (2) din acelaşi cod, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de contestaţie la executare formulată de către condamnatul O.D.I., împotriva sentinţei penale nr. 354 din 28 septembrie2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3912/2/2011 (M.Ex.P.I. nr. 386/2011 din 6 ianuarie 2012), în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea sa, condamnatul O.D.I. a solicitat contopirea pedepselor pe care le are de executat, inclusiv pedepsele de 4 ani închisoare, 9 ani, 18 luni şi 3 zile închisoare, şi alte două pedepse a căror durată nu a precizat-o, la care a fost condamnat în Spania.
Cu ocazia prezentării sale în instanţă, condamnatul şi-a precizat obiectul cererii sale, arătând că se află în executarea unei pedepse de 6.018 zile, ca urmare a recunoaşterii unor hotărâri de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare din Spania, de către Curtea de Apel Bucureşti, procedură de recunoaştere făcută în cadrul Dosarului nr. 3912/2/2011 şi în care instanţa nu a avut în vedere perioadele de detenţie executare în Spania.
În cauză s-au solicitat relaţii de la administraţia locului de deţinere a condamnatului, Penitenciarul Mărgineni, potrivit cărora, acesta se află în executarea pedepsei de 6.018 zile, conform sentinţei penale nr. 354 din 28 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3912/2/2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I p enală, instanţă care a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 386/2011 din 6 ianuarie 2012.
Analizând cererea condamnatului, în raport cu precizările făcute de către acesta, Judecătoria Târgovişte a apreciat că obiectul cererii vizează contestaţia împotriva executării sentinţei penale nr. 354 din 28 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3912/2/2011 de secţia I p enală a Curţii de Apel Bucureşti, condamnatul fiind nemulţumit de faptul că în procedura de recunoaştere a hotărârilor pronunţate în străinătate, respectiv în Spania şi contopirea celor patru pedepse la care a fost condamnat, nu s-a avut în vedere şi nu s-a dedus corect durata detenţiei din Spania.
Întrucât în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a ridicat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a Judecătoriei Târgovişte, dat fiind obiectul cererii condamnatului, instanţa a constatat că inculpatul se află în executarea unei pedepse de 6.018 zile închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 386/2011 din 6 ianuarie 2012, emis în baza sentinţei nr. 354 din 28 septembrie 2011, de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 3912/2/2011, iar cererea dedusă judecăţii are ca obiect o contestaţie împotriva executării acestei pedepse, din motivarea făcută de către condamnat rezultând că sunt vizate cazurile de contestaţie prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.
S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (2) raportat la art. 460 alin. (1) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri revine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, în cazul de faţă fiind vorba de Curtea de Apel Bucureşti, ceea ce înseamnă că Judecătoria Târgovişte nu este competenţă nici material şi nici teritorial pentru a soluţiona contestaţia la executare.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată la data de 3 decembrie 2012, sub nr. 8940/2/2012.
Astfel investită, curtea de apel a dispus ataşarea Dosarului nr. 3912/2/2012 al acestei instanţe, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 354 din 28 septembrie 2011, a cărei executare este contestată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea de apel a constatat că prin sentinţa penală nr. 354 din 28 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3912/2/2011 de, secţia I p enală, a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi au fost recunoscute sentinţele penale pronunţate de autorităţile judiciare spaniole, după cum urmează:
- Sentinţa nr. 358/2009 din 4 septembrie 2009, pronunţată de Judecătoria nr. 10 din Valenciana, definitivă la aceeaşi dată;
- Sentinţa penală nr. 2676/2009 din 22 septembrie 2009, pronunţată de Judecătoria nr. 13 din Valencia;
- Sentinţa nr. 24/2009 din 9 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria din Teruel;
- Sentinţa nr. 60/2009 din 15 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Penală nr. 1 din Teruel;
- Sentinţa penală nr. 306/2008 din 08 spetembrie 2008, pronunţată de Judecătoria penală nr. 7 Zaragoza;
- Sentinţa penală din 8 ianuarie 2010 a Judecătoriei de Supraveghere penitenciară nr. 5 din Castilia şi Leon.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate O.D.I. - cetăţean român, domiciliat în Ploieşti, judeţ Prahova,- într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani, 18 luni şi 3 zile închisoare.
S-a dedus din pedeapsă durata executată, de la 20 august 2008 la 15 noiembrie 2009 şi de la 16 noiembrie 2009 la zi.
S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit încheierii de şedinţă din data 5 octombrie 2011, s-a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 354 din 28 septembrie 2011, în sensul că petentul condamnat persoană transferabilă are de executat, în loc de pedeapsa de 9 ani 18 luni şi 3 zile închisoare, pedeapsa de 6.018 zile (sentinţa penală din 08 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria de Supraveghere penitenciară nr. 5 din Casttila Leon).
Din cuprinsul cererii condamnatului şi a susţinerilor apărătorului acestuia, curtea de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care au în vedere ipoteza „când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării".
Astfel, s-a reţinut că a fost invocată existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei, constând într-o perioadă de 4 ani închisoare, pe care ar fi executat-o condamnatul în Spania, statul de condamnare, fără a se depune la dosar vreo dovadă în acest sens, din acest punct de vedere fiind lipsită de orice suport probator.
Totodată, s-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 354 din 28 septembrie 2011, s-a dispus transferul condamnatului pentru continuarea executării pedepsei de 6.018 zile închisoare, această modalitate fiind reglementată de art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, statul de executare având obligaţia prevăzută de art. 145 din aceeaşi lege ca, în situaţia în care optează pentru continuarea executării pedepsei, să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Astfel, s-a reţinut că, din actele dosarului, nu rezultă şi nici condamnatul nu a produs o altă dovadă că ar mai exista vreo perioadă executată (prevenţie ori detenţie) în statul de condamnare şi care nu s-ar fî avut în vedere la pronunţarea sentinţei penale nr. 354 din 28 septembrie 2011, ceea ce solicită, în fapt, condamnatul fiind o conversiune a pedepselor.
A fost avut în vedere şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin recurs în interesul legii, a statuat că, în împrejurarea în care în statul de condamnare cumulul pedepselor este aritmetic, acest mod de calcul nu este incompatibil cu legislaţia română.
S-a reţinut, de asemenea, că în Spania, procedându-se la cumulul aritmetic al pedepselor aplicate condamnatului, s-a ajuns la pedeapsa rezultantă de 6.018 zile, subliniindu-se că, după ce autorităţile române au recunoscut, prin hotărâre definitivă şi au pus în executare pedepsele aplicate în statul de condamnare în cuantumul rezultat, nu se poate ca statul de executare să modifice, în această fază procesuală, cuantumul pedepselor date spre executare şi comunicat statului de condamnare.
Astfel, s-a constatat că i-a fost aplicată condamnatului legislaţia penală în vigoare în statul în care a săvârşit faptele.
Prin urmare, s-a stabilit că aspectul privind cuantumul pedepselor aplicate, apreciat ca fiind prea sever, nu poate fi discutat în dezbaterea cererii de contestaţie la executare, cazurile de contestaţie la executare fiind limitativ prevăzute şi reglementate de lege.
S-a mai reţinut că hotărârea de condamnare este definitivă, astfel că pedeapsa nu poate fi reindividualizată pe motive medicale.
Aşa fiind, potrivit art. 462 C. proc. pen., contestaţia petentului condamnat a fost respinsă ca neîntemeiată, atât pentru considerentele arătate, cât şi pentru faptul că petentul contestator a invocat o cauză de micşorare a pedepsei, invocând ca temei art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., temei care s-a reţinut că nu este contrar cerinţelor Legii nr. 302/2004, prin care s-ar tinde la o reducere a pedepsei pentru alte motive decât cele avute în vedere (conversiunea pedepsei).
Împotriva sentinţei penale nr. 146 din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală a declarat recurs condamnatul O.D.I., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 8 mai 2013.
La termenul din data de 9 septembrie 2013, recurentul condamnat a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul declarat în cauză.
Faţă de această împrejurare, concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voinţă a acestuia.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de declaraţia de retragere a recursului promovat de condamnatul O.D.I. împotriva sentinţei penale anterior menţionate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul O.D.I. împotriva sentinţei penale nr. 146 din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2650/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2655/2013. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
