ICCJ. Decizia nr. 2655/2013. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2655 /20 13
Dosar nr. 1166/54/2013
Şedinţa publică din 9 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202 din 22 august 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Republica Italia la data de 16 iulie 2013 şi s-a dispus predarea persoanei solicitate S.D. către aceste autorităţi, cu respectarea regulii specialităţii prevăzută de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a menţinut măsura arestării persoanei solicitate, S.D., pe o durată de 24 de zile, începând cu data de 23 august 2013, până la data de 15 septembrie 2013, inclusiv, în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare italiene.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
S-a dispus traducerea în regim de urgenţă a actelor ce urmează a fi înaintate autorităţilor judiciare italiene, urmând ca plata traducătorului să se facă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 17 august 2013, a fost înregistrată adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea Biroului Naţional Sirene din 13 august 2013 efectuată în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, Curtea de Apel, în baza mandatului de arestare din 16 iulie 2013 emis de autorităţile judiciare italiene, Curtea de Apel din Ancona, privind persoana solicitată S.D., cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate.
Prin încheierea din data de 18 august 2013, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea persoanei solicitate S.D. pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 18 august 2013 şi până la 22 august 2013, inclusiv şi a dispus emiterea mandatului de arestare, fiind acordat termen la data de 22 august 2013 pentru înaintarea mandatului european de arestare tradus în limba română.
La data de 21 august 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat instanţei mandatul european emis de autorităţile judiciare italiene privind pe persoana solicitată S.D., tradus în limba română, în două exemplare.
În cuprinsul mandatului european de arestare s-a precizat că persoana solicitată este căutată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, prevăzute de art. 81, 110, 624, 625 alin. (2) şi alin. (5) C. pen. italian, constând în aceea că, în data de 21 decembrie 2011, S.D., în complicitate cu alte două persoane neidentificate, a pătruns ilegal, în două spaţii comerciale din localitatea L., Italia. Astfel, prin forţarea a 3 jocuri video, amplasate în cafe-barul care aparţinea numitului L.L., a sustras sumele de 4.384,00 euro, în monede şi 670 euro, în bancnote. Totodată, după ce a distrus mai multe spaţii, urmăritul a furat un cuptor şi o plită de gătit din cadrul spaţiului comercial, denumit „F.”, faptele descrise fiind incriminate cu pedeapsa maximă de 10 ani închisoare.
De asemenea, s-a precizat că sentinţa dată în primă instanţă, la 8 mai 2012, de judecătorul din Urbino, prin care persoana solicitată S.D. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi amendă, a fost confirmată de Curtea de Apel din Ancona prin emiterea sentinţei din data de 29 ianuarie 2013, iar recursul împotriva acestei sentinţe se află în curs de soluţionare la Curtea de Casaţie.
Examinând motivele de refuz a predării invocate de persoana solicitată, instanţa de fond a constatat că, în speţă, nu sunt incidente motive de refuz obligatorii sau opţionale, astfel cum sunt reglementate de art. 98 din Legea nr. 302/2004 şi, în consecinţă, că este admisibilă cererea de executare a mandatului european de arestare, acesta cuprinzând toate informaţiile prevăzute în art. 8 din decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 şi cele cuprinse în art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că pedeapsa pentru care mandatul european s-a emis şi pentru care se solicită predarea cetăţeanului român a fost aplicată pentru fapte incriminate şi de legislaţia română.
De asemenea, s-a constatat că au fost îndeplinite şi condiţiile prevăzute în art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, în sensul că persoana solicitată, fiind condamnată în lipsă, are posibilitatea să formuleze recurs la Curtea de Casaţie pentru „erores in giudicando o inprocedendo”.
Totodată, s-a constatat că, în speţă, hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare italiene prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii nu a rămas definitivă, astfel încât nu este posibilă recunoaşterea acesteia pe cale incidentală, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, în vederea predării către autorităţile judiciare italiene, s-a dispus menţinerea stării de arest a persoanei societate, pe o perioadă de 24 de zile, începând cu data 23 august 2013.
În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare, au fost aplicate prevederile art. 87 din Legea nr. 302/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că vor fi suportate de statul român.
Totodată, s-a dispus a se lua măsuri pentru traducerea în regim de urgenţă a actelor ce urmează a fi înaintate autorităţilor judiciare italiene.
Împotriva hotărârii anterior menţionate a declarat recurs persoana solicitată S.D., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea cererii de predare a persoanei solicitate pentru executarea mandatului european şi revocarea mandatului de arestare emis de către Curtea de Apel Craiova, cu consecinţa punerii de îndată în libertate a recurentului, stare care să fie menţinută până la momentul în care autorităţile judiciare italiene vor prezenta o hotărâre judecătorească de executare a pedepsei, rămasă definitivă. În subsidiar, în ceea ce priveşte măsura preventivă a arestului, a solicitat înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul ales al recurentului persoană solicitată şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că autorităţile judiciare italiene efectuează cercetări împotriva persoanei solicitate S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, prevăzute de art. 81, 110, 624, 625 alin. (2) şi alin. (5) C. pen. italian.
Se reţine, de asemenea, că împotriva persoanei solicitate s-a emis, la data de 16 iulie 2013, mandatul european de arestare de către autorităţile judiciare italiene în dosarul Curţii de Apel din Ancona.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Pe de altă parte, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Analizând actele dosarului, se constată că mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 86 din legea anterior menţionată, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că nu există motive de refuz dintre cele menţionate în art. 98 din aceeaşi lege.
În acest context, Înalta Curte reţine că şi menţinerea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene a fost dispusă în mod corespunzător, predarea către o autoritate judiciară străină neputând fi realizată decât în condiţiile în care aceasta se află în stare de arest, astfel că o altă măsură preventivă, cum ar fi cea a obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau ţara, nu poate fi dispusă în cauză, nefiind în acord cu prevederilor legale incidente în materie, fiind de remarcat în acest sens şi împrejurarea că după înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, în Italia, persoana solicitată nu a respectat obligaţiile ce i-au fost stabilite de către autorităţile judiciare străine.
Faţă de considerentele ce preced, se constată că hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare solicitante a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie şi că motivele de recurs invocate şi opoziţia la predare nu sunt întemeiate.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, astfel încât, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.D. împotriva sentinţei penale nr. 202 din 22 august 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2651/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2656/2013. Penal → |
|---|
